Mă bucur că textul meu a generat reacții, fiindcă discuția despre rolul sondajelor în spațiul public este cât se poate de necesară. Intervenția de față este, cu toata deferenta, un răspuns calm și argumentat la poziția unui profesionist al sondajelor, care a nuanțat – într-un mod sincer și cordial – critica mea privind rolul și limitele sondajelor de opinie. Și este cât se poate de firesc ca un profesionist al sondajelor să sublinieze că nu toți actorii din domeniu lucrează superficial sau cu intenții discutabile. Tocmai de aceea critica mea nu vizează integritatea unor institute sau cercetători, ci limitele structurale ale instrumentului în sine.
Criza sondajelor de opinie nu este o particularitate românească. De fapt, sondajele au început să-și rateze misiunea de multă vreme. Episodul celebru din 1948, când Gallup prevedea pe baza sondajelor înfrângerea lui Truman la alegerile prezidențiale americane, fiind infirmat de rezultatul final, arată că vulnerabilitățile metodologice erau prezente încă de la începuturile instrumentului. Iar critica teoretică este anterioară degradării practicilor recente. În 1972, Bourdieu arăta deja că ceea ce numim opinie publică nu este o realitate preexistentă, ci un produs al sondajului însuși, construit prin întrebările și contextul care-l fac posibil. Această observație anticipa ruptura pe care o vedem astăzi. Ulterior, mai ales după anii optzeci ai secolului trecut, sondajele au pierdut treptat legătura cu sociologia empirică și au fost absorbite de industria comunicării politice.
Când, în textul meu, susțin că sondajele de opinie nu pot fi tratate ca instrumente sociologice în sensul strict al termenului și cu atât mai puțin ca instrumente pentru formularea de politici publice sau ca mecanisme de predicție, mă refer exact la această ruptură dintre instrument și realitatea pe care pretinde că o reprezintă. Opinia pe care o măsoară sondajele este instabilă, fragmentată și profund dependentă de context și, prin urmare, nu poate funcționa ca adevăr și nici ca indicator al viitorului.
Sociologia se ocupă de procese, structuri, regularități și evoluții pe termen lung, pe care le interpretează cu ajutorul teoriilor. Sondajele, în schimb, sunt a-teoretice și se sprijină pe captarea unor impresii imediate, prezentate ulterior ca indicatori de realitate. A transforma această imagine într-o bază pentru predicție este o eroare metodologică. O intenție declarată astăzi nu spune aproape nimic despre comportamentul de mâine. Opinia nu este destin și nu devine predictivă doar pentru că este cuantificată.
Când vorbim despre sondaje de opinie, problema cea mai importantă rămâne structura eșantionului. Orice sondaj se sprijină pe premisa că un eșantion poate reproduce fidel populația relevantă. În societăți cu mobilitate ridicată, cu diferențe mari de participare, cu un număr imens de non-răspunsuri și cu schimbări rapide în comportamentele politice, această premisă devine fragilă. În asemenea condiții, nicio marjă de eroare nu mai poate fi considerată sigură, pentru că marja presupune o distribuție stabilă a populației, iar această stabilitate nu mai există.
Aici intervine și problema recensământului. Recensământul măsoară populația în sens demografic și nu în sens politic sau electoral. Între aceste două planuri există un decalaj evident, și nu doar la noi, ci în majoritatea societăților contemporane. Recensământul oferă o fotografie statică, în timp ce comportamentul politic este dinamic. A calibra un sondaj pe baza recensământului înseamnă a potrivi două niveluri care nu se suprapun. Chiar și în ipoteza în care recensământul reușește să ofere o imagine apropiată de realitate, cifrele pot arăta ordonate, dar ordinea lor este una artificială, obținută prin ajustări statistice care nu pot înlocui realitatea socială.
De aceea sondajele nu pot fundamenta predicții politice sau electorale, indiferent de cât de sofisticate sunt modelele statistice care le procesează. Viitorul nu poate fi dedus dintr-un material atât de volatil. În momentul în care sunt folosite în acest fel, sondajele trec complet din zona cunoașterii în zona marketingului politic, unde scopul nu este descrierea lumii, ci orientarea percepției. Aceasta nu este o critică adresată unei persoane sau unui institut, ci o constatare a faptului că instrumentul este utilizat pentru un rol pe care nu-l poate îndeplini.
Sondajele pot oferi indicii despre dispoziții conjuncturale sau despre reacții de etapă, însă nu pot identifica evoluții structurale și nici nu pot substitui analiza sociologică. Faptul că în multe țări predicțiile bazate pe sondaje au eșuat constant arată că problema este structurală, nu accidentală. Nu putem cere unui instrument care produce și înregistrează reacții de moment să funcționeze ca un mecanism de anticipare a viitorului.
Critica mea merge deci în direcția unei clarificări. Dacă vrem analize serioase și politici publice solide, trebuie să distingem între ceea ce ne pot oferi sondajele și ceea ce nu ne pot oferi. Ele nu descriu adevărul social, nu-l pot transforma în predicție și nu pot substitui procesele lente și complexe pe care sociologia încearcă să le explice. A recunoaște această limită este primul pas spre o discuție matură. Restul ține de dorința firească de certitudini rapide, într-o lume în care adevărata cunoaștere cere răbdare și profunzime.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
sondajele opereaza cu un bazin electoral care este neexploatat in proportie de circa 50%, iar dintre cei 50% care voteaza, un procent majoritar opteaza pentru raul cel mai mic;
prin urmare, procentele virtuale nu reflecta un merit real;
cumva, tiktokul a largit capacitatea de exprimare a electoratului, ceea ce ar trebui sa conduca la diminuarea costurilor de sondare si la o mai buna evaluare a „resurselor” electorale; dar pentru asta ar trebui inventati candidati virtuali, care ulterior ar putea fi revendicati de candidati reali
Ma gindeam ca cel putin pe perioada campaniilor electorale ar trebui desfiintata cenzura, desfiintata moderarea forumurilor, lasat fiecare sa se exprime. Studiind comentarile si eventual chiar sondajele la liber, in internet, s-ar putea face o evaluare mult mai exacta a pozitiei poporului, mai ales ca ar putea sa participe un numar mult mai mare de persoane, chiar daca nu ar fi reprezentative.
Si-n Germania e la fel, e o discrepanta teribila intre articolele oficiale si comentariile PERMISE si PUBLICATE din subsolurile acestora. Ce or spune cele interzise?
@NT
George2, mai jos spune: „opinia publică nu se transformă în funcție de sondajele de opinie. Publicul are multe criterii personale de judecată ale propunerilor politice”
dintre care prea multe preconceptii, as adauga eu…
referitor la libertatea de exprimare, puteti sa va formati o imagine parcurgand (ca nu se pot citi) suitele de comentarii absurde si rauvoitoare la paginile oficiale ale unor persoane publice;
cred ca ar fi interesant daca o persoana publica si-ar crea o pagina oficiala cu mult inainete de campanie, dar anonima (de ex. „Candidatul”) urmand sa-si dezvaluie identititatea de-abia cu putin timp inainte de alegeri;
„Tocmai de aceea critica mea nu vizează integritatea unor institute sau cercetători…”
Ba, da! Este necesar să subliniem că institutele care realizează sondajele sunt subordonate – direct sau indirect – cleptocrației, a cărei cea mai reprezentativă marionetă este PSD.
https://romania.europalibera.org/a/cine-face-sondajele-de-opinie-patronii-institutelor-de-sondare-a-opiniei-publice-politicieni-jurnalisti/32587594.html
Astfel, sondajele de opinie au devenit instrumente de influențare a cetățenilor și de manipulare a alegerilor.
Sănătatea democrației românești, atâta care este și mai ales câtă ne dorim să fie, nu poate exista fără a limita mijloacele de influențare a votului, de distorsionare a voinței cetățenilor, de manipulare.
Revin cu aceeași idee pe care am spus-o și la articolul care a generat replica domnului Pîrvulescu. România are nevoie de o instituție, o agenție, care să facă în mod constant și pe teme majore, sau mai puțin majore, sondaje de opinie. O instituție care să fie independentă, cu specialiști, care să-și creeze propriul sistem de sondare și care să fie cât mai puțin sensibil la falsificare. Asta înseamnă și ca intervievații să capete încredere, sondajele să nu fie doar la telefon, să implice și alte metode de măsurare a opiniei, validate de științele sociale. Altfel, ne certăm pe ceva care este incontrolabil și care erodează încrederea.
Sunt multe puncte neclare pentru Don Pîrvulescu.
Cum ar fi:
– ce reprezintă un recensământ.
– cum se face un eșantion.
– cum se interpretează o marjă de eroare… șamd.
Dânsul a apărut de peste 15 ani pe ecranele TV comentând și interpretând voios diverse sondaje de opinie. Nu i-a fost greu. El știe a priori cine câștigă sau pierde. Insistă prin citări eronate din autori celebri, pentru că ”el știe”. Nu e nevoie să citească, e nevoie doar să citeze unele titluri.
Multe sondaje eronate? DA! Ele există. Trebuie să ai capacitatea de a discerne între date corecte și false, dar se pare că nu are nevoie de asemenea subtilități. El ”știe”.
Sondaje făcute extraordinar de scrupulos din punct de vedere metodologic pot măsura o opinie valabilă 1 zi. Evident că evenimentele ulterioare pot schimba dramatic rezultatele următorului sondaj de opinie.
Dar opinia publică nu se transformă în funcție de sondajele de opinie. Publicul are multe criterii personale de judecată ale propunerilor politice. Și acestea nu se aliniază cuminți conform dorințelor politicienilor.
Pe de altă parte politicienii nu sunt influențați de sondajele de opinie. Doar încearcă să-și justifice acțiunile în funcție de rezultatele acestora. Și să se legitimeze pe cât posibil în ochii stakeholderilor personali.
Din aceste puncte de vedere vendeta d-lui Pârvulescu împotriva sondajelor de opinie e fără sens.
@George2 _ „Sunt multe puncte neclare…”
Pentru mine este neclar, spre exemplu, ce legătură are recensământul din comentariul dumneavoastră cu tema articolului, sondajele de opinie.
Sunteți sigur că nu le confundați, cumva…?
”Aici intervine și problema recensământului. Recensământul măsoară populația în sens demografic și nu în sens politic sau electoral. ” zice dl. Pîrvulescu. Nu eu am început.
Și acest al doilea articol contra demoscopiei reia nestrămutat argumentele din primul.
În plus, textul contestă destul de abrupt capacitatea predictivă a sondajelor.
Asta amintește de argumentele anti-vacciniste, care contestă vaccinarea invocând cazurile (statistic nesemnificative) de complicații atribuibile vaccinelor.
A invoca excepția, pentru a contesta de principiu regula, este un procedeu logic eronat, pe care nu se poate construi nici o discuție.
Demoscopia oferă o rată de predicție superioară ratei de predicție eronată. Nu doar datele statistice indică acest lucru, ci mai ales faptul că demoscopia comercială a devenit o ramură înfloritoare, marketingul, care dirijează cifre de afaceri de trilioane, se orientează sistematic după rezultatele furnizate de sondajele de opinie despre consum, aspirații, preferințe, etc. Faptul că în demoscopia cu teme comerciale se investesc sume foarte considerabile demonstrează cât de fiabile îi sunt rezultatele, cât de predictive sunt sondajele de opinie. Speculații teoretice despre volatilitatea opiniei, incapacitatea de a atinge lucrul în sine, umbrele platoniciene și alte argumente de salon, nu vor împiedica demoscopia să prospere.
Demonstrația este făcută că demoscopia dispune de metodologie științifică validă și fiabilă pentru a genera rezultate – evident nu 100% predictive – dar suficient de valoroase pentru a orienta activități economice uriașe și a capta ea însăși mari investiții. Nimeni nu ar investi un cent în sondaje, dacă acestea nu ar fi satisfăcător de predictive și amelioratoare de profit.
Revenind la sondajele electorale, presiunea clienților politici este enormă, și ea explică în bună parte rateurile acestui tip de sondaje, mai rare totuși decât succesele.
Dar există prezumția foarte puternică, practic certitudine, că un sondaj electoral poate fi la fel de precis ca și unul comercial.
Nu, nu sondajele de opinie au o slăbiciune imanentă, ele sunt îndeajuns de predictive pentru a fi folosite universal.
Dar desigur, aveți dreptate că sondajele electorale românești sunt – cu unele rare excepții – o farsă sinistră. Poate că o discuție la obiect despre paraziții, profitorii și groparii sondajelor electorale românești ar fi cu adevărat o contribuție utilă la asanarea acestui trist peisaj.
Repet ce am observat și la prima postare: deconstruind demoscopia, o știință practică valabilă, vă înscrieți în corul murmurătorilor care pregătesc neo-obscurantismul.
Nu m-am prins de ce-i zice sondaj . Intră „cu bocancii/cazmaua/lopata” firma în eșantion?
Omul sfințește locul sau îl distruge de tot
Atunci când un candidat nu dorește să se exprime, nu dorește să participe la dezbateri în contradictoriu pe durata campaniei electorale, pe modelu jeorjescu, – haur, dar totuși e pe primele locuri în sondaje în lipsa unui program clar, atunci ai probleme de credibilitate
Atunci când faci sondaju prin telefon fără nici o regulă referitor la alegerea persoanele sondate și îi bagi pe toți pe care i-ai sondat în aceiași oală, indiferent de nici un criteriu, atunci sondaju tău e praf și pulbere
Ăla nu e sondaj, e o minciună
Nu ne place istoria, uităm repede, nu degeaba tb să renunțăm la istorie, ca să luăm de bine toate minciunile debitate de nulitățile din palavrament
Alea ale lu jeorjescu ca noi suntem la origini ruși și aplaudăm crimele făcute de ruși împotriva poporului român
La fel cum legionarii aplaudau excesele naziste de dinainte de ww2 și încercau, pe cont propriu, să aplice grozăviile naziste la noi în țară
Unii poate își amintesc sondajele făcute în anii 90 pe stradă, cu reportofonul – totuși, alea făcute pe stradă erau la ani lumina de sondajele de azi făcute prin telefon și în care suni așa, razna, să vezi cine răspunde și dacă răspunde la întrebările aiurea puse de tine
Modu în care faci întrebarea poate fi de fapt greșit
Poți, dacă vrei să fi manipulativ, să pui o întrebare care conține, de fapt, un răspuns
Nimeni nu îți interzice să faci ce sondaje vrei
Dar atunci când campania electorală se reduce la a reproduce tâmp niște rezultate ale sondajelor, făcute de institute de sondare manipulate și controlate de politicieni, atunci ai probleme mari de credibilitate, pt ca scopul sondajului nu e cuantificarea intențiilor electoratului ci propulsarea fără nici un motiv a unor candidați nepregătiți
Sa fi mare nu-i mirare
Sa fi om îi lucru mare
Omul modern trebuie să dezvolte „anticorpi” noi, față de cei de care avea nevoie omul de acum 10-20-30 de ani. Pentru „știrile” rostogolite în Social Media, pentru apeluri telefonice de genul „Accidentul” sau „CV-ul dumneavoastră a fost aprobat”, pentru un e-mail sau un SMS ce zice „click pe link pentru urmărirea coletului” (necomandat vreodată) ș.a.
Se pare că trebuie să dezvoltăm și anticorpi anti-sondaje electorale. Ideal ar fi să le ignorăm complet și, dacă ținem morțiș să avem o estimare, să ne uităm la cotele de la casele de pariuri.
Cu tot respectul pentru sociologi, am mai multă încredere în cotele de la pariuri, care, zilele-astea, arată cam așa:
Ciucu, favorit: cotă de 1.88/1
Băluță: cotă de 3,3/1
Drulă: cotă de 5,5/1
Alexandrescu: cotă de 7,7/1
Aș adăuga că „sondajele” și campaniile electorale se fac pentru alegătorii nehotărâți.