Spaimele lui Liviu Dragnea și manipularea istoriei naționale

Se jură ei, șefii coaliției guvernamentale pe tot ceea ce au mai sfânt pe lume, adică pe nimic, că nu vor interveni în nici un fel în desfășurarea Referendumului pentru modificarea Constituției ce se va desfășura pe întreg teritoriul României în zilele de 6 și 7 octombrie 2018.
Doamna Dăncilă a promis, în cursul vizitei ei eșuate la Bruxelles, loc unde însă nu a ratat ocazia de mai face încă o dată dovada crasei sale incompetențe, iar dl. Tăriceanu a făgăduit la București că atât PSD cât și ALDE își vor îndemna aderenții și simpatizanții să voteze în funcție de cum le dictează conștiința. Important e doar să se prezinte la urne spre a asigura astfel cvorumul. Odată această condiție îndeplinită, este mai mult ca sigur că zisa inițiativă cetățenească va fi validată, fapt din care guvernarea nu va rata prilejul de a profita din punct de vedere politic. Și electoral, desigur. Pentru președintele PSD, dl. Liviu Nicolae Dragnea, succesul referendumului va echivala cu un veritabil vot de încredere. Interesant și descalficant pentru tot mai degradatul PNL este cum contribuie el, prin non-combatul său pe care unii comentatori îl califică drept blat în lege, la întărirea poziției PSD și a președintelui acestuia.
Însă încă și mai important decât ceea ce se va petrece în zilele de 6 și 7 octombrie este pentru dl. Liviu Dragnea ce se va întâmpla cu începere din data de 8 octombrie. Aceasta fiind ziua sorocită în vederea începerii judecării recursului în procesul al cărui pbiect îl reprezintă angajările fictive de la Consiliul Județean Teleorman. O afacere urât mirositoare consumată pe vremea în care sus-menționatul Consiliu îl avea pe dl. Liviu Nicolae Dragnea în frunte. De aici nervozitatea extremă a președintelui PSD, de aici nestăvilitele acuzații pe care el le formulează la adresa președintei ÎCCJ, d-na Cristiana Tarcea, de aici furia a cărui țintă este ministrul Justiției, dl. Tudorel Toader. Care, cu ceea ce pare a fi o ultimă urmă de demnitate și de respect pentru profesia aleasă, dă semne că nu ar prea vrea să repare printr-o Ordonanță de urgență ceea ce au uitat să facă nepricepuții domni Florin Iordache, Eugen Nicolicea și Șerban Nicolae.
Dl.Liviu Nicolae Dragnea a avut impresia că, după ceea ce se dovedește a fi nefasta victorie în alegeri a formațiunii politice pe care o conduce, îi este îngăduit orice. Că este mai presus de lege. Că reprezintă reîntruparea lui Nicolae Ceaușescu. Că nimeni nu va îndrăzni vreodată să îi spună aiasta nu se poate, Maiestate. Spre a-și întări poziția, dl. Dragnea a ordonat, încă din ianuarie 2017, asaltul împotriva legilor justiției. Societatea civilă, magistrații i s-au opus, opoziție a venit și din partea oganismelor europene de care dl. Dragnea și PSD sunt obligați încă să țină seama, iar pohta fiului șefului de post din Grația și a nepotului torționarului Marin Dragnea a rămas neîndeplinită.
Nu i-a ieșit lui Liviu Nicolae Dragnea nici șarlatania, josnica manevră prin care susține că amnistia și grațierea ar fi obligatorii în anul Centenarului. Un semn de reconciliere națională. De parcă Marea Unire de la 1 Decembrie ar fi fost săvârșită pentru ca românii cinstiți să se înfrățească cu infractorii. Mi se pare curios, dar și cum nu se poate mai scandalos faptul că nici unul dintre istoricii de seamă ai României, că nici măcar președintele Academiei Române, dl. prof.univ. dr. Ioan-Aurel Pop, nu au avut nici o poziție în fața acestei dezonorante tentative de instrumentalizare, de terfelire, de confiscare în folos propriu a unui act istoric la care se dedau Liviu Nicolae Dragnea și banda domniei-sale. Dincolo însă de toate acestea, evidentă este disperarea lui Liviu Nicolae Dragnea. Oricând, după data de 8 octombrie, condamnarea lui la 3 ani și jumătate cu executare, poate.