luni, ianuarie 24, 2022

Spaţiu , comunitate, life-style


Ne simţim adeseori sufocaţi de oraş. După ore petrecute în trafic într-un blocaj sau un job cu un şef stresant, după o serie de mici altercaţii urbane pe la vreo coadă la un ghişeu, ne întoarcem acasă cu un sentiment de prea-plin, dezamăgire, pur şi simplu epuizaţi de aventura vieţii de zi cu zi. Care sunt secretele unei vieţi mai bune ? Se poate trăi bine în oraşul românesc? Ce ne lipseşte?

Atmosferă urbană

Am fost întrebat la un moment dat daca noi arhitecţii nu ne “chinuim” mai mult sub imperiul observaţiilor personale mai atente şi înregistrarea diverselor detalii neplăcute ale oraşului în baza unei deformaţii profesionale. Nu am ştiut ce să răspund şi nu ştiu în continuare. Cu siguranţă că analizăm cu mai mare atenţie diverse aspecte, dar aşa cum remarcăm aspectele neplăcute cu mai mare intensitate – acelaşi fenomen este valabil în sens invers.

Cred mai curând că nimeni nu poate scăpa de interacţiunea cu spaţiul în care trăieşte, casă, stradă, piaţă, oraş şi inevitabil ceva din tot aceste mix defineşte individul şi comunitatea.

Antropologii susţin că această experienţă este una fundamentală, astfel ca societate putem trăi efectele nocive ale non-place-urilor (definite de Marc Auge) spaţii care în esenţă sunt dezgolite de experienţa interacţiunii umane veritabile – cu ar fi mall-ul – doar locuri de aglomerare ce răspund la cerinţele consumeriste ale vieţii moderne şi mai puţin la cerinţe de cultură şi viaţă comunitară. Fenomenul este uşor de observat la noi, mai ales prin contrastul intre invazia vizibilă a acestui tip de spaţiu şi lipsa apariţiei sau prezervării acelor locuri care să ofere sentimente de apartenenţă a locului.

Arhitecţii sunt de regulă mai preocupaţi de calitatea arhitecturală a obiectului şi de fascinaţia clădirilor iconice, moderne sau vechi, clădirile vedetă. Realitatea este că majoritatea edificiilor nu pică în această categorie şi formează mai curând un peisaj-ambient care ne învăluie şi în care suma obiectelor defineşte spaţiul şi atmosfera urbană. Viaţa comunitară completează această atmosferă, oraşele sunt vii, populate şi nu abandonate cum apar adeseori in fotografia de arhitectură. Această atmosferă urbană, promovată cu abilitate, ne atrage în momentul în care călătorim ca simpli turişti în oraşele europene – oraşe în care ambientul urban are o anumită calitate, constanţă, identitate, dar ale căror locuri sunt pline de viaţă.

Stil

Nu înseamnă că la noi astfel de spaţii lipsesc. Multe oraşe şi-au menţinut părţi din centrele vechi sau străzi – cartiere cu specific ce includ atât case de valoare, şi care încă mai respiră un anumit aer particular. Oraşele transilvănene menţin adeseori vestigii medievale, fortăreţe sau cetăţi şi o anumită tramă stradală, cu uliţe şi pasaje pitoreşti care parcă te îndeamnă să le străbaţi. Plimbarea în oraş în astfel de locuri iţi poate reîncărca bateriile după o zi grea şi să iţi ofere ca locuitor sau turist un strop din gustul locului, din viaţa cetăţii.

Oraşele de coastă au promenade ce ar putea deveni spatii de relaxare şi împrospătare urbană care te scot din ritmul de zi-cu-zi şi te aduc la un alt standard de viaţă. Am putea fi, iată, dincolo de banalul atracţiei turistice, mai aproape de cultura şi comunitatea locală într-o cercetare a diversităţii modurilor de viaţă.

Din păcate aceste locuri – places- rămân prea des uitate sau prinse într-o veşnică activitate de refacere-reconstrucţie, de multe ori abandonate afectiv de comunitatea blazată care ar trebui să le îndrăgească. Oare singurul răspuns să vină de la autorităţi? Sigur, fiecare cu responsabilităţile lui, dar nu cred că se poate da o lege care să spună iubeşte-ti oraşul, nu uita şi rezervă-ţi timp pentru o cafea sau o prăjitură într-o companie plăcută , fii amabil cu vecinii sau cu necunoscutul care te întreabă pe unde e vreo stradă.

Comunitate – spaţiu comunitar

Spaţiul comunitar este un program de arhitectură ignorat aproape în totalitate în ultimii ani. Într-o înţelegere extinsă putem include aici nu numai clădiri destinate comunităţii ci şi piaţa, parcul, scena urbană, pietonalul, centrul vechi şi lista poate continua.

Sigur, necesităţile imediate sunt şi ele departe de a fi satisfăcute. Scuza lipsei de resurse şi a priorităţilor poate avea putere de argument. Drumurile încă nu arată cum trebuie, avem nevoie de transport, infrastructură, iluminat public, încălzire, apă şi canalizare..

Dar spaţiul comunitar este cel ce ar putea aduce acea atmosferă de apartenenţă şi noi activităţi care să reducă stresul cotidian şi să facă viaţa în oraş mai plăcută. Ar putea avea efecte economice directe şi indirecte generate de noile activităţi dar şi de un alt suflu local .

Există clădiri dedicate – cum erau pe vremuri palatele culturii, căminele culturale pe la sate sau palatele copiilor din care unele au mai supravieţuit. Altele poate au picat în desuet faţă de noile standarde de viaţă – dar societăţile mai avansate le-au înlocuit cu mediateci , librării publice sau spaţii deschise ce pot găzdui activităţi şi evenimente de la informare publică până la concerte sau cursuri pentru copii, adulţi sau vârstnici.

Povesteam despre o viziune extinsă – în care spaţii cu memorie, zone speciale din sufletul oraşului devin la rândul lor spaţiu public identitar, atracţii locale sau internaţionale – cum sunt centrele vechi , zonele pietonale, pieţele – spaţii ce găzduiesc nu numai clădiri de valoare dar care sunt pline de viaţă şi activităţi pe gustul localnicilor dar şi vizitatorilor.

Cât de tare ne afectează?

Modelul plimbării la şosea sau a vizitei scurte pentru cafea şi dulceaţă de casă pare că se şterge odată cu apetitul socializării şi interacţiunii constante ce nu mai face parte din ritmul de viaţă cotidian. Suntem grăbiţi, şi ne lăsam dominaţi de evenimente, iar în lipsa unui spaţiu atrăgător pierdem din spaţiul propriei vieţi plăcerea de a fi cu prieteni mai noi sau mai vechi simplu şi fără complicaţii.

În acelaşi timp, dacă mergi în centrul vechi al capitalei în orice seară a săptămânii nu poţi decât sa constaţi uimit apetitul pentru un astfel de spaţiu, apetit care învinge neajunsuri cauzate de şantierul ce se desfăşoară alene. Aceeaşi constatare o poţi face uşor în Braşov, Sibiu sau Sighişoara – sau în orice oraş ce oferă un spaţiu public cu minim de atractivitate. Alte oraşe pierd cu prea mare uşurinţă avantaje naturale cum ar fi falezele oraşelor de la Marea Neagră sau a celor de la Dunăre, şi tristeţea acestor locuri o poţi citi in atmosfera urbană.

Reconstrucţia comunităţii are legătură cu reconstrucţia mediului construit, cu schimbarea oraşului prin intervenţii noi sau revalorizarea trecutului – dincolo de polistirenizare, poduri, şosele de centură, ghivece cu flori sau piste de biciclete (ce sunt de prea multe ori simple desene pe asfalt).

Ideea de comunitate în care individul contează şi are rolul său se coagulează cu dificultate, şi aici ne confruntăm cu o situaţie care ne îndepărtează de spaţiul european. Intervenţiile majore în alte oraşe europene conţin în centrul lor spaţiul şi viaţa comunităţii – iar studiile relevă efecte clare ce depăşesc domeniul socio-cultural şi au efecte inclusiv in viaţa economică şi bunăstarea locală.

Adevărul simplu în care (re)construirea comunităţii gravitează in jurul spaţiului comunitar rămâne prea puţin înţeles atât la nivelul politicilor publice dar şi la nivelul fiecăruia dintre noi.

Distribuie acest articol

1 COMENTARIU

  1. Poate noi astia nespecialisti nu observam asa usor subtilitati arhitecturale, dar sunt chestii care se simt: dispretul pentru mersul pe jos adanc inradacinat in mentalul colectiv (manifestat prin trotuare de 1m latime, masini parcate pe trotuar, masini care circula pe trotuar, faptul ca nu mai rade nimeni la expresia „ia masina si ca sa treaca strada” pentru ca e noua „normalitate”, semafoare care tin 30 de secunde), dispretul fata de verdeata, a carei suprafata e redusa sub orice pretext, ingrijirea orasului prost inteleasa (Bucurestiul pare sa fi intrat intr-o competitie de irosit apa)

    Nu stiu despre altii, dar eu vreau sa ma pot plimba pe trotuar cu prietena de mana, sa pot merge cativa km pe jos prin oras fara sa-mi umplu plamanii cu fum si praf…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Cristian Banica
Arhitect şi urbanist, în prezent masterand la Heriot Watt University si Edinburgh University unde studiez managementul de proiect în mediul construit. Am o experienţă practică locală relevantă în domeniile menţionate şi în acelaşi timp sunt interesat de dezvoltarea durabilă a teritoriului, teoria oraşului dar şi de aspecte legate de management strategic şi transformare organizaţională.

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Vreau să dezleg două enigme

Scrisoare deschisă către concetățenii mei Dragi prieteni,            Ați observat,...

Povestea unui om leneș

«Întrebarea esențială e alta: Sunteți sau nu pe aceeași pagină cu conu’ Leonida? Dacă susțineți că statul ar trebui să răsplătească morții...

Ce știm sigur despre planurile lui Putin privind Ucraina, între atâtea incertitudini

Există un număr considerabil de încercări de a găsi un răspuns la întrebarea dacă armata rusă va ataca...

Opinie-răspuns la opinia vicepreședintelui PSD: putem aboli cota unică, dar cu asta ce-am rezolvat?

Percep opinia prezentată zilele trecute în ZF de dl. Sorin Grindeanu, vicepreședintele PSD, ca o binevenită deschidere la dialog privind oportunitatea renunțării...

Monitorizarea PNRR – examen de maturitate?

Autori: Dragoș Pîslaru și Tana Foarfă La vârsta de 15 ani începi să vezi lumea...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro