vineri, mai 23, 2025

Spaţiu , comunitate, life-style


Ne simţim adeseori sufocaţi de oraş. După ore petrecute în trafic într-un blocaj sau un job cu un şef stresant, după o serie de mici altercaţii urbane pe la vreo coadă la un ghişeu, ne întoarcem acasă cu un sentiment de prea-plin, dezamăgire, pur şi simplu epuizaţi de aventura vieţii de zi cu zi. Care sunt secretele unei vieţi mai bune ? Se poate trăi bine în oraşul românesc? Ce ne lipseşte?

Atmosferă urbană

Am fost întrebat la un moment dat daca noi arhitecţii nu ne “chinuim” mai mult sub imperiul observaţiilor personale mai atente şi înregistrarea diverselor detalii neplăcute ale oraşului în baza unei deformaţii profesionale. Nu am ştiut ce să răspund şi nu ştiu în continuare. Cu siguranţă că analizăm cu mai mare atenţie diverse aspecte, dar aşa cum remarcăm aspectele neplăcute cu mai mare intensitate – acelaşi fenomen este valabil în sens invers.

Cred mai curând că nimeni nu poate scăpa de interacţiunea cu spaţiul în care trăieşte, casă, stradă, piaţă, oraş şi inevitabil ceva din tot aceste mix defineşte individul şi comunitatea.

Antropologii susţin că această experienţă este una fundamentală, astfel ca societate putem trăi efectele nocive ale non-place-urilor (definite de Marc Auge) spaţii care în esenţă sunt dezgolite de experienţa interacţiunii umane veritabile – cu ar fi mall-ul – doar locuri de aglomerare ce răspund la cerinţele consumeriste ale vieţii moderne şi mai puţin la cerinţe de cultură şi viaţă comunitară. Fenomenul este uşor de observat la noi, mai ales prin contrastul intre invazia vizibilă a acestui tip de spaţiu şi lipsa apariţiei sau prezervării acelor locuri care să ofere sentimente de apartenenţă a locului.

Arhitecţii sunt de regulă mai preocupaţi de calitatea arhitecturală a obiectului şi de fascinaţia clădirilor iconice, moderne sau vechi, clădirile vedetă. Realitatea este că majoritatea edificiilor nu pică în această categorie şi formează mai curând un peisaj-ambient care ne învăluie şi în care suma obiectelor defineşte spaţiul şi atmosfera urbană. Viaţa comunitară completează această atmosferă, oraşele sunt vii, populate şi nu abandonate cum apar adeseori in fotografia de arhitectură. Această atmosferă urbană, promovată cu abilitate, ne atrage în momentul în care călătorim ca simpli turişti în oraşele europene – oraşe în care ambientul urban are o anumită calitate, constanţă, identitate, dar ale căror locuri sunt pline de viaţă.

Stil

Nu înseamnă că la noi astfel de spaţii lipsesc. Multe oraşe şi-au menţinut părţi din centrele vechi sau străzi – cartiere cu specific ce includ atât case de valoare, şi care încă mai respiră un anumit aer particular. Oraşele transilvănene menţin adeseori vestigii medievale, fortăreţe sau cetăţi şi o anumită tramă stradală, cu uliţe şi pasaje pitoreşti care parcă te îndeamnă să le străbaţi. Plimbarea în oraş în astfel de locuri iţi poate reîncărca bateriile după o zi grea şi să iţi ofere ca locuitor sau turist un strop din gustul locului, din viaţa cetăţii.

Oraşele de coastă au promenade ce ar putea deveni spatii de relaxare şi împrospătare urbană care te scot din ritmul de zi-cu-zi şi te aduc la un alt standard de viaţă. Am putea fi, iată, dincolo de banalul atracţiei turistice, mai aproape de cultura şi comunitatea locală într-o cercetare a diversităţii modurilor de viaţă.

Din păcate aceste locuri – places- rămân prea des uitate sau prinse într-o veşnică activitate de refacere-reconstrucţie, de multe ori abandonate afectiv de comunitatea blazată care ar trebui să le îndrăgească. Oare singurul răspuns să vină de la autorităţi? Sigur, fiecare cu responsabilităţile lui, dar nu cred că se poate da o lege care să spună iubeşte-ti oraşul, nu uita şi rezervă-ţi timp pentru o cafea sau o prăjitură într-o companie plăcută , fii amabil cu vecinii sau cu necunoscutul care te întreabă pe unde e vreo stradă.

Comunitate – spaţiu comunitar

Spaţiul comunitar este un program de arhitectură ignorat aproape în totalitate în ultimii ani. Într-o înţelegere extinsă putem include aici nu numai clădiri destinate comunităţii ci şi piaţa, parcul, scena urbană, pietonalul, centrul vechi şi lista poate continua.

Sigur, necesităţile imediate sunt şi ele departe de a fi satisfăcute. Scuza lipsei de resurse şi a priorităţilor poate avea putere de argument. Drumurile încă nu arată cum trebuie, avem nevoie de transport, infrastructură, iluminat public, încălzire, apă şi canalizare..

Dar spaţiul comunitar este cel ce ar putea aduce acea atmosferă de apartenenţă şi noi activităţi care să reducă stresul cotidian şi să facă viaţa în oraş mai plăcută. Ar putea avea efecte economice directe şi indirecte generate de noile activităţi dar şi de un alt suflu local .

Există clădiri dedicate – cum erau pe vremuri palatele culturii, căminele culturale pe la sate sau palatele copiilor din care unele au mai supravieţuit. Altele poate au picat în desuet faţă de noile standarde de viaţă – dar societăţile mai avansate le-au înlocuit cu mediateci , librării publice sau spaţii deschise ce pot găzdui activităţi şi evenimente de la informare publică până la concerte sau cursuri pentru copii, adulţi sau vârstnici.

Povesteam despre o viziune extinsă – în care spaţii cu memorie, zone speciale din sufletul oraşului devin la rândul lor spaţiu public identitar, atracţii locale sau internaţionale – cum sunt centrele vechi , zonele pietonale, pieţele – spaţii ce găzduiesc nu numai clădiri de valoare dar care sunt pline de viaţă şi activităţi pe gustul localnicilor dar şi vizitatorilor.

Cât de tare ne afectează?

Modelul plimbării la şosea sau a vizitei scurte pentru cafea şi dulceaţă de casă pare că se şterge odată cu apetitul socializării şi interacţiunii constante ce nu mai face parte din ritmul de viaţă cotidian. Suntem grăbiţi, şi ne lăsam dominaţi de evenimente, iar în lipsa unui spaţiu atrăgător pierdem din spaţiul propriei vieţi plăcerea de a fi cu prieteni mai noi sau mai vechi simplu şi fără complicaţii.

În acelaşi timp, dacă mergi în centrul vechi al capitalei în orice seară a săptămânii nu poţi decât sa constaţi uimit apetitul pentru un astfel de spaţiu, apetit care învinge neajunsuri cauzate de şantierul ce se desfăşoară alene. Aceeaşi constatare o poţi face uşor în Braşov, Sibiu sau Sighişoara – sau în orice oraş ce oferă un spaţiu public cu minim de atractivitate. Alte oraşe pierd cu prea mare uşurinţă avantaje naturale cum ar fi falezele oraşelor de la Marea Neagră sau a celor de la Dunăre, şi tristeţea acestor locuri o poţi citi in atmosfera urbană.

Reconstrucţia comunităţii are legătură cu reconstrucţia mediului construit, cu schimbarea oraşului prin intervenţii noi sau revalorizarea trecutului – dincolo de polistirenizare, poduri, şosele de centură, ghivece cu flori sau piste de biciclete (ce sunt de prea multe ori simple desene pe asfalt).

Ideea de comunitate în care individul contează şi are rolul său se coagulează cu dificultate, şi aici ne confruntăm cu o situaţie care ne îndepărtează de spaţiul european. Intervenţiile majore în alte oraşe europene conţin în centrul lor spaţiul şi viaţa comunităţii – iar studiile relevă efecte clare ce depăşesc domeniul socio-cultural şi au efecte inclusiv in viaţa economică şi bunăstarea locală.

Adevărul simplu în care (re)construirea comunităţii gravitează in jurul spaţiului comunitar rămâne prea puţin înţeles atât la nivelul politicilor publice dar şi la nivelul fiecăruia dintre noi.

Distribuie acest articol

1 COMENTARIU

  1. Poate noi astia nespecialisti nu observam asa usor subtilitati arhitecturale, dar sunt chestii care se simt: dispretul pentru mersul pe jos adanc inradacinat in mentalul colectiv (manifestat prin trotuare de 1m latime, masini parcate pe trotuar, masini care circula pe trotuar, faptul ca nu mai rade nimeni la expresia „ia masina si ca sa treaca strada” pentru ca e noua „normalitate”, semafoare care tin 30 de secunde), dispretul fata de verdeata, a carei suprafata e redusa sub orice pretext, ingrijirea orasului prost inteleasa (Bucurestiul pare sa fi intrat intr-o competitie de irosit apa)

    Nu stiu despre altii, dar eu vreau sa ma pot plimba pe trotuar cu prietena de mana, sa pot merge cativa km pe jos prin oras fara sa-mi umplu plamanii cu fum si praf…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Cristian Banica
Cristian Banica
Arhitect şi urbanist, în prezent masterand la Heriot Watt University si Edinburgh University unde studiez managementul de proiect în mediul construit. Am o experienţă practică locală relevantă în domeniile menţionate şi în acelaşi timp sunt interesat de dezvoltarea durabilă a teritoriului, teoria oraşului dar şi de aspecte legate de management strategic şi transformare organizaţională.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

Foarte rar mi-a fost dat sa citesc o carte atat de neinduratoare cu realitatea imediata, in acelasi timp atat de logica si de riguroasa in demonstratii. Da, Mihai Maci n-are solutii pentru impostura generalizata din sistemul universitar romanesc sau din cercetare; dar o vaneaza splendid si necrutator in toate cotloanele unde se ascunde si o fotografiaza impecabil, aratandu-i originile si semnificatia sociala. Da, recunoaste ca nu stie cum ar trebui recuplata cultura de invatamant, nu mai spera ca s-ar putea ingradi dezastrele produse limbii romane de utilizarea device-urilor digitale, nu poate decat consemna declinul ireversibil al culturii inalte, dar si al satului traditional si al „familiei traditionale”: dar cat de magistral si, mai ales, lipsit de complezenta sentimentala completeaza fisele sociologice ale principalelor mutatii sociale si culturale din ultimele decenii! Ce-i de facut, totusi? Atata (si e deja mult), crede el: sa privim drept in ochi dezastrul si sa-i punem interogatiile esentiale: „Inainte de-a da raspunsuri, se cuvine sa punem intrebarile”. – Andrei Cornea

Un nou volum semnat de Mihai Maci. Îl puteți achiziționa de aici

Carti

Cărți noi

Noțiunea de cumpănă, care dă titlul acestui volum, nu doar că surprinde natura momentului geopolitic internațional, dar sugerează și o posibilă soluție pentru România. Cumpăna nu este doar o etapă de tranziție, ci un punct critic în care direcțiile asumate astăzi vor determina ireversibil poziția țării în arhitectura globală a puterii. După trei decenii de integrare euro-atlantică, în care viitorul părea stabil și previzibil, realitățile internaționale s-au schimbat rapid, iar ordinea liberală care a definit ultimele decenii este acum contestată. Această contestare vine atât din exterior, prin ascensiunea regimurilor autoritare, cât și din interior, prin revizionism politic și radicalizarea discursului public.” Prof. Corneliu Bjola, Universitatea Oxford

Volumul poate fi cumpărat de aici

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro