1. Crize
Extrem de curajoasă decizia tânărului regizor Ricz Ármin de a monta cea mai cunoscută și mai jucată piesă a lui Ödön von Horváth în regim de spectacol de studio.
Dramaturgul, un cosmopolit, un veritabil cetățean al lumii, trăitor ba la Viena, ba la Budapesta ori la Berlin, pare-se chiar și în Statele Unite, având parte de un sfârșit tragic la Paris, a surprins în Kasimir și Karoline perioada de criză economică și socială care a premers venirea la putere a lui Hitler și, mai târziu, anexarea Austriei. Evenimente istorice ce nu aveau cum să nu altereze calitatea raporturilor inter-umane și care determină și crizele acute de gelozie ale lui Kasimir, pe neașteptate rămas șomer, și infidelitățile reale sau pretinse ale Karolinei, și dorința ei de a o duce, fie și prin compromis, ceva mai bine, și, în fine, despărțirea celor doi tineri.
În varianta originală, istoria despărțirii dintre tânărul șomer de dată recentă Kasimir și tot mai frivola Karoline începe într-o duminică de Oktoberfest. Sărbătoare populară savurată de oamenii simpli care acum se amăgesc că le-ar fi mai bine permițându-și luxul observării de-a dreptul entuziaste a zborului zeppelinului, în anul 1932 încă o noutate, așadar, și o curiozitate, al încercării senzațiilor tari provocate de cele câteva minute petrecute într-un montagne russe ori al savurării unei înghețate.
Poveștii principale i se asociază aceea a unui alt cuplu în disoluție –cel format din micii infractori Merkl Franz și Ema- ca și aceea a falsei vedete Jantita, a raporturilor cu puternice contotații sociale dintre consilierul Rauch, juristul Speer și croitorul Schürzinger ori cea a prostituției de mic calibru practicate de Eli și Maria.
În versiunea de spectacol, la realizarea căreia Ricz Ármin a colaborat mai mult decât eficient cu Oláh Tamás a fost drastic redus numărul de personaje, unele dintre cele rămase au primit alte nume, s-a renunțat la o seamă consistentă de scene. Cumva consecvent ideii că uneori istoria se repetă, chiar dacă nu riguros identic, Ricz Ármin a mutat acțiunea în zilele noastre. Alte vremuri tot de criză și de nesiguranță. Costumele create de Nagy Fanny fiind adaptate reușit în consecință.
Important e că nici una dintre ideile-cheie din scrierea lui Ödön von Horváth nu se pierde în spectacolul de la Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely. Acesta fiind un prim mare merit al regizorului și al întregii echipe de creație.
Cea de-a doua mare problemă căreia a trebuit să îi găsească soluție Ricz Ármin a fost aceea a spațiului. Aici având un sprijin de nădejde din partea scenografei Bakó Bora. Spectatorii au fost plasați pe o platformă en rond turnantă (de aici senzația de montagne russe indusă publicului), platformă care, în mișcarea ei, permite și generarea a două dacă nu chiar trei spații de joc.
Cel numit Strigătorul, interpretat cu aplicație de Tóth Dániel, este învestit cu funcția de raisonneur, de comentator al dramei. Actorul o face nu doar prin cuvinte, ci mai ales prin expresivitatea privirilor, El e dublat de personajele numite Elli și Maria, excelent jucate de Éder Enikö și Magyari Etelka. Înzestrate cu un peruci și un machiaj strident, actrițele cântă, cu deliberat accent maghiar, în limba germană, șlagăre arhicunoscute. Pachetul sonor fiind completat de muzica originală creată de Pálfi Ervin, iar cel vizual de video designul datorat lui Dan Basu și de light designul propus de Majoros Robert..
Kasimir are în Czüvek Loránd un interpret mai mult decât credibil. Hipersensibil, cu nervii întinși, resimțindu-și acut marginalizarea socială, umană intervenită odată cu condiția de șomer, neîncrezător în fidelitatea tot mai frivolei Karoline. Foarte bine jucată de Deli Szófia. Ea însăși păcălită de falsitatea devenită regulă de existență pentru consilierul Rauch. Nuanțat, în toată splendoarea degradării sale umane adus în scenă de actorul Aszalos Géza. Erdös Bálint joacă rafinat bunătatea naivă a croitorul Schurzinger, personajul lui parcă având ceva din Luca Sorcovă din Domnișoara Nastasia. Jancsó Elöd surprinde perversitatea fără leac a veșnic pușcăriabilului Merkl Frantz, în vreme ce Grgić Nikoletta îi conferă un bine cumpănit aer de umanitate partenerei trădate a acestuia.
Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timișoara
KASIMIR ȘI KAROLINE de Ödön von Horváth
Dramaturgia: Oláh Tamás
Regia: Ricz Ármin
Scenografia: Bakó Bora
Designer costume: Nagy Fanny
Muzica: Pálfi Ervin
Video design: Dan Basu
Light design: Majoros Robert
Manager de proiect: Carmen Tărniceru
Cu: Czüvek Lóránd (Kasimir), Deli Szófia (Karoline), Aszalos Géza (consilierul Rauch), Tóth Dániel (Strigătorul), Erdős Bálint (Schurzinger), Jancsó Előd (Merkl Frantz), Grgić Nikoletta (Erna lui Merkl Frantz), Éder Enikő (Elli), Magyari Etelka (Maria)
2. Refuzul
Absolut nimic romantic și nici cea mai mică urmă de fericire în poveștile de viață reprezentând substanța dramaturgică a spectacolului Strada Fericirii nr. 12 A de la Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely. Spectacol scris de Orbán Enikö și Laurent Berger și edificat scenic de Laurent Berger ca parte a unui proiect european intitulat de FemminiCity.
Din contră. Cei doi semnatari ai textului au avut drept punct de plecare o suită întreagă de interviuri realizate de psihologi specializați în traumele intervenite ca urmare a agresiunilor fizice și psihice suferite de femei ca urmare a deteriorării relațiilor de cuplu. Demn de subliniat detaliul că protagonistele a două dintre cazurile relatate în montare au intrat de bună voie în echipa de creație, participând nu doar la definitivarea partiturii, la pregătirea pentru scenă a interviului, ci și admițând să își interpreteze propriile drame.
Aparent cele șapte interprete ne spun cu mici variațiuni una și aceeași poveste. Aceea a familiei care încet-încet sau brusc nu își mai merită numele. Din cauza autoritarismului virând cel mai adesea spre violență a partenerului. Uneori din pricina incapacității acestuia, chiar a imaturității lui, în asumarea responsabilităților presupuse de viața de familie. Cel mai adesea, speranța remedierii cu vremea se dovedește numai o iluzie, fiindcă trecerea timpului nu le vindecă obligatoriu și întotdeauna chiar pe toate. Perpetuarea cuplului, transformarea lui în închisoarea cea de toate zilele, prizonieratul acceptat cel mai adesea în numele salvării aparențelor ori de teama a ceea ce ar putea să spună gura lumii sau fiindcă la mijloc se mai află și un copil și acesta ar trebui să aibă ceea ce se socotește a fi o familie ca la carte, cum se concretizează decizia plecării și ce preț presupune asta, cum și cât de reușită poate fi șansa unei a doua sau a treia încercări, care sunt marile costuri umane și pe termen lung ale tăcerii sunt marile teme ale spectacolului cu discreție regizat de francezul Laurent Berger.
Pe scenă nu se află decât o minimalistă construcție în formă rombică, realizată din pânză transparentă, în fața sau în interiorul căreia Balló Helga, Éder Enikö, Magyari Etelka, Penték-Demschy Mercedes, Szabó Abigel, Tamás Adél, Varga Ildikó nu aș zice că spun, ci, mai curând, că mărturisesc poveștile unor femei. Infernul prin care au trăit acestea. Nici una dintre interprete nu dramatizează excesiv, nici una dintre ele nu vrea să ne smulgă lacrimele. Ține doar să intre în comunicare simplă cu fiecare spectator în parte. Periodic, Balló Helga, una dintre interprete, desenează pe o laterală a scenei. Desenele devenind vizibile pentru spectatorii situați pe cealaltă parte a gradenelor grație conceptului video datorat lui Dávid Helga. Cum spuneam, spectacolul mizează mult pe emoția, pe implicarea spectatorului, fapt devenit posibil și datorită muzicii de scenă creată de Cári Tibor.
Nu totul e perfect în montarea de la Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timișoara. Se simte, și numai pe alocuri, o anume tendință de literaturizare a interviurilor. Există evidente minusuri în aprofundarea artistică a cazurilor. Există și o impresie de repetitivitate.
Oricum, e vorba despre lucruri după părerea mea nu tocmai grave și posibil perfectibile grație unor repetiții suplimentare.
Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timișoara
STRADA FERICIRII NR. 12 A de Orbán Enikö și Laurent Berger
Regia: Laurent Berger
Decoruri și costume: Albert Álpár
Muzica: Cári Tibor
Video: Dávid Helga
Manager de proiect: Carmen Tărniceru
Cu: Balló Helga, Éder Enikö, Magyari Etelka, Penték-Demschy Mercedes, Szabó Abigel, Tamás Adél, Varga Ildikó
