Revoluțiile din 1989-1991 au provocat prăbușirea unor regimuri despotice bazate pe supremația fantasmelor ideologice afirmate drept adevăruri ultime, infailibile. Viziunea marxistă utopică axată pe comunitatea perfectă s-a tradus în statul polițienesc și propagandistic leninist. Regimurile de tip sovietic au generat critici din zone multiple: liberali, social-democrați, conservatori și naționaliști de varii coloraturi. Toți însă s-au opus experienței sufocante implicate de existența acestui sistem rigid, brutal și profund anchilozat. În asemenea condiții, nu putem fi surprinși de faptul că eșecul leninismului a deschis calea afirmării unor fervente speranțe și iluzii.
Politologul lituanian Tomas Kavaliauskas a scris o analiză pătrunzătoare și captivantă a frustrărilor și spectrelor politice postcomuniste. O colecție de eseuri profunde despre valorile liberale aflate în pericol în sistemele politice postcomuniste, volumul este și o contribuție importantă la dezbaterile contemporane privind distincția dintre naționalismul liberal și cel iliberal (chiar antiliberal) și cauzele recrudescenței populismului conservator în țări precum Slovacia, Ungaria, Polonia și România.
Kavaliauskas examinează cu succes tendințele politice, sociale și culturale într-o regiune de o maximă diversitate. El arată cum comunismul a creat propria versiune de civilizație cu practici subiective și coduri normative specifice. Odată ce asemenea constelații simbolice au dispărut, ele au fost înlocuite cu noi constructe mitologice. Autorul dezvoltă creativ, dar și critic ideile propuse de autori precum Jacques Rupnik, Zygmunt Bauman, Leonidas Donskis și Vacláv Havel. Am fost plăcut surprins de accentul pus pe conceptul de fantasme ale salvării, pe care l-am propus într-un volum publicat la Princeton University Press în 1998 și apoi, ca paperback, în 2009 („Fantasmele salvării: naționalism, democrație și mit în Europa postcomunistă”, Polirom, 1999, traducere de Magda Teodorescu).
Într-adevăr, așa cum remarcă și Kavaliauskas, spațiul postcomunist este bântuit de miraje mesianice, așteptări sociale nerealizate și narațiuni ale excluderii, autovictimizării și ale grandomaniei etnocentrice. Întrebarea rămâne însă: ce s-a întâmplat cu promisiunile umaniste și individualiste ale anului 1989, când societatea civilă a fost principala forță motrice, iar nu pasiunile etnice și demagogia populistă? Cum ne putem explica persistența elitelor comuniste în aceste țări, metamorfozarea lor într-o oligarhie cinică de afaceriști veroşi? Cum a fost posibil ca politicianul maghiar Viktor Orbán, la un moment dat un personaj moderat și respectabil, să se transforme într-o personalitate autoritar conservatoare în ultimii ani?
Concentrându-ne asupra culturii politice și mai puțin asupra analizei instituționale, Kavaliauskas găsește răspunsuri convingătoare în zona ideilor, mentalităților, pasiunilor și pulsiunilor politice. Explorarea sensurilor libertății în politica postcomunistă este originală și filosofic persuasivă. Cartea este astfel o admirabilă etnografie politică și intelectuală, o invitație de a refuza stereotipurile și de angajare pe calea regândirii a ceea ce Ernest Gellner a numit „condițiile libertății“. Amintind de distincția făcută de filosoful liberal Isaiah Berlin dintre libertatea negativă și cea pozitivă, Kavaliauskas meditează asupra provocărilor enorme cu care sunt confruntate acele forțe (indivizi, partide, mișcări) care refuză colectivismul și facilitează acțiunea autonomă a ființelor umane.
Principala întrebare, așadar, este cum poate liberalismul să se angajeze pe o traiectorie solidă, robustă și credibilă, nu doar din perspectivă doctrinară, ci și din punctul de vedere al acțiunii în societăți profund traumatizate de memoria terorii nemijlocite și insidioase. Sau, în registru arendtian: cum pot fi reconciliate gândirea și acțiunea în căutarea emancipării civice? Acesta a fost sensul conceptului de liberalism al fricii, teoretizat de gânditoarea politică Judith Shklar – un liberalism consolidat prin conștiința adâncă a consecințelor tragice ale privațiunii de libertate. Kavaliauskas insistă judicios asupra rolului Papei Ioan Paul al II-lea în articularea unui discurs al libertății în directă opoziție cu minciunile oficiale ale comunismului. Dar contribuția lui Ioan Paul al II-lea la rezistența împotriva contagiunii fantasmelor salvării a fost importantă și pentru denunțarea antisemitismului, un fenomen dezlănțuit în regiune, ca dușman al valorilor creștine.
Volumul de față nu este doar o analiză pasionată și erudită a unor curente politice și intelectuale, dar și un avertisment lucid împotriva triumfalismului teleologic: „Chiar dacă tranziția pașnică în Europa Centrală a creat un mediu favorabil pentru construirea democrației, aș fi extrem de atent cu interpretarea acestei «povești de succes»“ (p. 53). Democrația liberală rămâne o realitate disputată, contestată și fragilă. Noi forme de anticapitalism romantic și-au făcut apariția în ultimii ani, combinând deopotrivă teme și obsesii ale extremelor de stânga și de dreapta. În majoritatea țărilor est-europene, reperul central al politicii liberal-democratice, fosta temă a triumfului liberal postcomunist, societatea civilă, pare să fie în regres. Vestea bună este că moștenirile leninismului, pentru a folosi termenul propus de politologul Ken Jowitt, sunt pe cale de dispariție. Odată cu integrarea în Uniunea Europeană, țările în cauză au depășit un prag intimidant de o colosală importanță. Vestea mai puțin încurajatoare este că acest spațiu geografic este încă bântuit de nevroze colective, de anxietăți și atavisme premoderne și, de fapt, antimoderne, antidemocratice si antipluraliste.
Recenzie apărută în revista „International Affairs” (Royal Institute of International Affairs, Chatham House), Vol. 89, No. 6, November 2013, pp. 1510-1511. Traducere de Bogdan C. Iacob.
// TOMAS KAVALIAUSKAS – „Transformations in Central Europe Between 1989 and 2012: Geopolitical, Cultural, and Socioeconomic Shifts” (Lanham, MD, Lexington Books, 2012)
Articol aparut in editia scrisa a Revistei 22:
http://www.revista22.ro/speran539e-mituri-537i-nevroze-postcomuniste-39726.html
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
liberalism – libertate individuala bazata pe o competitie autentica si (foarte important) adevar. sa admitem capitalismul ca reprezentare a liberalismului. ce se intimpla azi ? tiparirea de bani mai reprezinta o acumulare onesta de capital ? apoi (mega) corporatiile care au profitat de un capital speculativ (listari neconforme cu realitatea pe burse ) mai inseamna competitie autentica ?
eu sint pentru libertatea individuala, pentru afirmarea competentelor personale in acord cu egalitatea sanselor si onestitate. intrebarea este : intre notiuni si realitate nu s a creat un hau ? iar aceasta prapastie nu se datoreaza calcarii in picioare a adevarului si moralitatii ? nu de aici vin problemele lumii de azi ? (adevarul si morala transcend epocile si formele de organizare)
Vezi, ai grija, nu-ti mai pune intrebari din astea, ca te iau astia, de pe aici, drept eretic, desi pari un libertarian de buna-credinta…
Lasa capitalismul asa cum e azi, ia-l ca atare, fii dogmatic; altminteri, imediat o sa-ti demonstreze baietii ca e bun, si ca tu te inseli periculos de tare…
Tipărirea de bani o face statul, nu întreprinzătorul, da? :)
Adică nu e vorba nicio acumulare de capital, statul tipărește bani în numele poporului, ca să plătească ajutoare sociale sau ca să păstreze locurile de muncă. Și la fel ca în comunism, reprezentanții poporului beneficiază în mai mare măsură de binefacerile acordate de stat poporului.
Aj.sociale si pastrarea locurilor de munca au fost/sint doar pretextul ptr. „tiparnita”. Motivul real nu poate fi altul decit nationalizarea pierderilor si privatizarea profiturilor. Daca ar fi fost altfel the robber barons ar fi fost „ascunsi” ptr.f.multi ani. Familiile lor i-ar fi invidiat ptr.ca cel putin au mincare, cazare si imbracaminte asigurata…… :-)
1.Cred ca cel putin pentru ,,istoria filosofiei”, lucrurile ar trebui sa fie mai nuantate, in sensul ca Marx n-a propus o societate perfecta, ci una adecvata epocii 1848, a capitalismului salbatic.El a raspuns unei epoci istorice date, din care este necesar sa ne amintim rascoalele muncitoresti din Anglia secolului anterior si situatia muncitorimii europene a vremii.
Viziunea sa, privind nationalizarea m. de p. a fost rezultatul lucrarii Capitalul, care a stabilit corect, ca rezultatul imbogatirii proprietarului este posesia capitalului de lucru si munca vie a muncitorului, insusita gratuit.
2.Marx n-a stabilit o ,,societate” ci a avansat o solutie economica PUNCTUALA, nationalizarea, odata cu ,,axiomale” capabile sa o suatina, urmind ca la momentul unui ,,capitalism dezvoltat”, sa fie realizat acel socialism, potential egalitar.
Revolutiile si comunismul din Rusia si China, comunism cu tarani si subdezvoltare economica-industriala nu putea realiza ,,proiectul” lui Marx, ci doar pe cel leninist-stalinist-maoist, deoarece sistemul comunist implementat in lipsa dezvoltarii industriale era nefunctional, contrazicind ipotezele-axiomele lui Marx”:comunism realizat in tarile cele mai dezvoltate!
3.Creat in tarile cele mai inapoiate din lume, comunismul nu putea aduce performanta economica si prosperitate economica-sociala, trebuind sa fie ,,aparat” de securitate-NKDV contra celor defavorizati de saracia si neadecvarea sistemului la tarile agrare!Comunismul ,,agrar” nu putea aduce egalizare economica, ci crearea ,,noii clase” la care se referea Milovan Gilas.
4.Dupa trei generatii, in 1987 comunismul s-a schimbat (totusi) radical, dar Gorbaciov lipsit de viziune si proiecte de reformare a comunismului – respectiv trecerea la economie socialista de piata si redarea catre economie a instrumentelor care o faceau competitiva(banci de investitii, comerciale, burse socialiste de valori si marfuri, competitie economica intre intreprinderi, actiuni socialiste la intreprinderi,etc,), au determinat renuntarea istorica la sistem, in ansamblul sau.
5.Asa cum nu poti invinovati pe creatorul pustii de crimele comise cu arme de foc, nici Marx nu poate fi invinovatit de cei care nu au urmat regulile minimale de constructie a socialismului si n-au construit si implementat nici o reforma economica, in cei 70 de ani de existenta a socialismului.
6.Fara lucrarile si viziunea lui Marx, nu se cunostea esenta economica si sociala a capitalismului, iar alternativa la socialismului european social-democrat, ca alternativa la cea a celui sovietic era inexistenta.
Nu fac apologia lui Marx, ci o palida remarca, la lucrarile celui care este acuzat de ceeace au facut epigonii lui:Lenin, Stalin, Mao, Ceausescu, etc. care au fost inafara liniei stiintifice economice, a lucrarilor sale economice.
Probabil ca ar fi necesara o disociere stiintifica intre economistul Marx, viziunea sa egalitara (si cei care au utilizat numele si lucrarile sale, in asasinarea axiomelor si viziunii sale) si un sistem economic, in care capitalistul ia tot, iar lucratorul salariul, cit se poate de mic – in Romania, de minim pe economie…
Nu cred ca acesta disociere este posibila acum, dar la un moment dat va fi necesara, pe masura ce se va impune sa fie inlocuit capitalismul, cu un sistem capabil de o minima echitate economica si sociala.
Sa inteleg ca analistii de provincie sint oripilati: ” (si cei care au utilizat numele si lucrarile sale, in asasinarea axiomelor si viziunii sale)”.
Adica ideile lui Marx au fost geniale, dar au fost prost aplicate. Dar in toate tarile au fost prost aplicate ideile lui Marx sau ideologia marxista, pe linga utopia sa, este si criminala?
„Nu fac apologia lui Marx”.
Nu, dar ati devenit avocatul ideilor sale; vreti sa-i dati lectii dlui Tismaneanu?
În loc de comentariu, o parte dintr-un interviu de presă din 2005: gen. Ion Pitulescu, fost șef al Poliției Române între 1995-1997:
*
Reporter: „Exista o complicitate intre PSD si partidele aflate acum la putere?
I.P.: „Toata perioada, de la revolutie incoace, a fost dominata de PSD. Chiar si in perioada 1996-2000, nu au condus taranistii. Eu i-am cunoscut, au fost niste batranei simpatici care, la varsta lor, desi nu trebuia, tineau cu dintii de un scaun. Dar nu poti vorbi de coruptie la un Diaconescu, Tepelea sau Galbeni. Nu ei au fost corupti, dar oameni infiltrati in randurile lor le-au macinat si distrus imaginea, ca si lui Emil Constantinescu. Si in acea perioada tot PSD a condus Romania. Am mari rezerve si fata de unii membri ai actualului guvern. Pentru a iesi din aceasta stare de “sarantocii Europei” am avea nevoie de un guvern sever. Fara masuri dure nu vom putea iesi niciodata din marasm”.
Reporter: „Masuri care trebui sa duca la anchetarea sau arestarea unor importanti lideri politici?”.
I.P: „Categoric. De exemplu, Viorel Hrebenciuc, care a patronat toate marile afaceri pesediste. Razvan Temesan nu facea nici o miscare fara sa se consulte sau sa dea Hrebenciuc dispozitie. Il am inregistrat dand asemenea dispozitii. In dosarele acelea, eu si procurorii le retinusem infractiunea de subminare a economiei nationale. De la aceasta acuza s-a ajuns la o scoatere de sub urmarire penala. Numai in acel dosar, George Paunescu avea imprumuturi de la Bancorex de 209 de milioane de dolari. Au ramas doi vinovati: Ana Capetti si Maimut, iar vinovatul a scapat. Temesan a devenit apoi consilierul lui Iacubov si a altor mafioti care au urmat. […] Hrebenciuc ii are pe toti la mana, pe toti i-a servit, tuturor le-a dat o bucatica. De exemplu, cand mi-am dat demisia, mi s-a sugerat sa accept o ambasada sau sa raman in consiliere la guvern pentru un salariu mare. Asa incepe totul, te ajuta… De exemplu, Zaher, de citeva ori mi-a oferit cate 1 milion de dolari (odata printr-un deputat PSD, pe care l-am dus la ministrul de Interne). Un prieten de-al lui, arab, se mira ca refuz, mai ales ca aveam putin pana la pensie”.
Reporter: „De ce ati refuzat?”
I.P.: „Ca om, esti construit in asa fel incat sa nu poti sa recurgi la asemenea acte reprobabile, deci, exista in caracterul, in temperamentul tau, in gena ta. Astea nu se pot castiga pe parcurs. Niciodata, oricate scoli ai face si oricate cursuri ai urma, asa ceva nu se invata”.
Reporter.: „Si ce-au zis? ”
I.P.: Ma urmareau ai mei, SRI si cei de la 0215. Chiar incepuse o campanie cu “Romania Mare”, cu niste atacuri murdare. Am cerut atunci ministrului de Interne, Dejeu, care probabil a fost cel mai corect ministru de Interne din cati au fost pana acum, sa formeze o comisie care sa verifice totul. Eu l-am anchetat pe Magureanu, pe Gioni Popescu (primul lui adjunct), i-am anchetat la sange pe sefii din zona Banat, din Crisana, cu afacerea Jimbolia, cu Magureanu, cu castelele lui si cu afacerile lui cu arabii si daca astia ar fi avut o cat de mica informatie, ma mancau pana acum. Nu am nimic pe constiinta. Am fost amenintat, in schimb. Chiar si acum, nu demult, am primit telefon de la arabii din Turcia”.
…
Reporter.: „Cea mai mare dezamagire?”
I.P.: „In toata lupta pe care incercam sa o duc, nu ma sprijinea nimeni din Guvern, Presedintie. Cand presedintele Constantinescu a spus ca l-a doborat Securitatea si structurile comuniste, a avut dreptate. Eu lucram cu el pana la 5 dimineata, cand incepuse acea actiune impotriva coruptiei. L-au terminat si pe el, si pe Ciorbea”.
Toti cei care alaturi lui ion iliescu sau oricarui exeget care gaseste ca teoria marxista este salvabila sunt asemenea celor care mai pretind ca au facut un perpetuum mobile de speta 1 sau o cadratura a cercului.
Este o teorie esuata si care tocmai erorilor intrinseci a adus atata rau in lume.
PS Asta nu inseamna ca sistemul capitalist este perfect ci ca este perfectibil si ca din el va rasari „A treia cale” si nu din dictaturile totalitariste pe care le creaza marxismul oriunde este aplicat in dogmele sale.
„Filosofii nu au facut decat sa interpreteze lumea, problema este de a o schimba”, astfel suna cea de-a XI-a Teza despre Feuerbach. Karl Marx a fost un filosof german, asa incepe trilogia lui Leszek Kolakowski. Ideile sale, neindoios, au dus la schimbarea lumii. Au facut-o mai buna? Mai respirabila? Mai putin constrangatoare? Mai putin nedreapta? Au dus la intemeierea unei societati decente? Au salvat ori au ingropat libertatea umana? Acestea sunt interogatiile la care ar trebui sa raspunda cei care raman atasati de utopia radicala numita marxism. Un disident sovietic spunea ca Rusia (dar de fapt toate tarile inglobate in „mareata Uniune”) „a suferit marxismul”. Adica l-a suportat cu un pret incalculabil. La fel si locuitorii Blocului Sovietic, la fel si chinezii, vietnamezii etc
E evident ca marxistii au esuat, dar necesitate unei schimbari a fost si ea evidenta, la fel cum dealtfel e si azi. Comunismul a aparut ca o reactie la o societate capitalista care mistifica idea de libertate. Tot asa cum Rusia a suferit marxismul occidentul a suferit democratia. Si daca patrundem dincolo de „farduri si spoiala” auzim zornaitul lantului sclavie asa zis democratice si vedem ca intreaga libertate individuala se reduce la un singur vot, care inevitabil , iti ofera doar sperante desarte…
1.Nu sint atasat de utopia marxista, considerind experimentul gresit realizat, deoarece conditiile care au condus la esecul sau sint evidente.Dincolo de aceasta realitate, nu mai ramine nimic de discutat, la fel ca in tehnica, unde o componenta gresit montata sau inadecvata, compromite intreaga ,,masinarie”.Odata cu trecerea vremii, recursul la aceasta solutie este neavenit, evolutia economica, sociala si a stiintelor sociale, urmind sa propuna o alta solutie.Vreau sa spun totusi,
ca la data respectiva, nu exista alta solutie politica si sociala, impotriva capitalismului salbatic, al epocii acumularii ,,primitive” a capitalului.In concluzie, Marx a avut solutie de circumstanta istorica, solutia ,,zilei”, care trebuie evaluata in raport cu condittile anului 1848, pentru ,,proletariatul” german si european.Asa ca nu este mai de condamnat, decit altii si altii, care au propus solutii economice si politice, mai bune sau mai utopice, unor situatii sociale grave.
A evalua si prelua ceeace este pozitiv in viziunea sa politica si economica-sociala, nu inseamna a ramine ,,atasat”, comunismului leninist, stalinist, maoist sau ceausist.Oricine gindeste profund realitatile politico-economico-sociale, stie ca ,,egalitarismul” este numai o tendinta istorica pozitiva, iar nu un ,,dat” realizabil al lui Marx sau a altuia.Daca el a propus o ecuatie concreta, la zi a acestuia, nu pot fi anulate meritele sale stiintifice, ori ,,adaugate” la memoria sa ,,vinovatiile” unei constructii sociale, politice si economice voluntariste, care nu se aflau nici macar in arealul stiintific si axiomatic al viziunii sale de re-constructie sociala.
Cu alte cuvinte, Marx nu este egal sau vinovat, alaturi de corifeii comunismului esuat si criminal, daca acestia n-au fost capabili sa construiasca o masina politica si economica, care sa materializeze social aceasta nevoie si tendinta istorica, spre (relativ) egalitarism, care ramine liantul oricarei societati economice.
2.Comentariul isi propune sa ,,indrepte” analiza si evaluarea comunismului si asupra cauzelor esecului sau, abordind in aceeasi masura economicul sau (complet ignorat), cel putin in masura in care latura sa politica este analizata si evaluata.Din acest tip de demers ar trebui sa rezulte noi idei si solutii, la problema (absolut) ,,critica” a capitalismului, care este la fel de actuala, ca acum peste 160 de ani.Este vorba de exploatarea omului de catre om, indiferent cum vrem sa o ,,imbracam” politic, este vorba de o conventie politica si economica-sociala depasita ,,democratic”, impusa salariatului, ca el sa ia doar salariul, iar proprietarul totul, incit distanta dintre saraci si bogati se amplifica, in loc de a se diminua.
Analiza si cercetarea stiintifica sociala si sociologica trebuie sa depaseasca punctul mort in care se afla acum – blocata la condamnarea ,,perpetua” a comunismului real, esuat – facindu-se incercarea de a elabora alte ,,ecuatii” politice, economice si sociale, prin care rapacitatea capitalismului fata de omul simplu, salariat, sa fie atenuata, in beneficiul majoritatii.
Acesta este de fapt, motivul recursului meu la ,,Marx”. iar nu un atasament la ceeace a suferit un faliment general: „comunismul real”, dezintegrat in 1989.
3.Din nevoia de iesire din criza a Romaniei, am construit un ,,proiect de reconstructie economica si industriala”, facind (pina la saturatie) efortul de a convinge ,,intelighentia” teoretica, ca numai prin promovarea sa in economie, poate iesi Romania din starea de natiune esuata.
Economicul este determinant asupra politicului si socialului si astazi, asa cum a fost in esecul economic al comunismului.Nimic din ce priveste Romania, nu poate fi analizat, evaluat si solutionabil, in lipsa unui proiect economic postaderare, care sa ne scoata din postcomunismul economic, construit programatic si implementat de ,,proiectul Iliescu – 1990″!Numai un proiect la fel de profund si cuprinzator, poate dizloca politic, economic si social, consecintele ,,perenitatii” proiectului postcomunist (peronist) – Ilescu…