Motto: „Dacă totul e strategie, atunci nimic nu mai este o strategie.”
Președintele Nicușor Dan anunță, printr-un Comunicat de presă[1], că s-a încheiat perioada celor două săptămâni de consultare publică și că va fi aprobată Strategia națională de apărare 2025-2030, în ședința CSAT de luni 24 noiembrie. În același Comunicat se arată că, multe dintre propuneri au fost utile și au fost integrate în document, iar altele vor fi preluate în Planul de implementare. Desigur, este un comunicat diplomatic dar au fost foarte multe sugestii publice care arată, pe de-o parte, un foarte mare interes din partea societății civile de a participa la această consultare publică iar, pe de-altă parte, o slabă cultură strategică și așteptări nerealiste, poate chiar un indicator al nevoii de „un președinte – tătuc al națiunii”. În afară de câțiva „influenceri” care au avut un limbaj contondent și au vrut să își scoată în evidență deșteptăciunea, majoritatea propunerilor pe care le-am citit par a fi de bun simț, din perspectiva percepțiilor, nevoilor sau valorilor personale. Îmi explic acest mare interes al societății civile atât prin oportunitatea oferită de președinte de a contribui la structurarea politicilor cât și prin gradul de incertitudine din regiunea noastră geopolitică.
Însă strategia de apărare nu este un pom de Crăciun, ci un document strategic, bazat pe analize ale experților și pe opțiuni strategice. În așteptarea formei finale a strategiei, vă propun să discutăm despre gândirea și practica strategică românească, pentru a nu crea așteptări nerealiste.
Ce este Strategia națională de apărare (SNAp)[2]?
Din punctul de vedere al Legii planificării apărării nr. 203 din 2015 „SNAp este documentul de bază care fundamentează planificarea apărării la nivel național” iar Constituția României stipulează, la art. 65 litera f, că SNAp este aprobată în ședință comună a ambelor camere ale Parlamentului. Prevederea termenului de 6 luni de la depunerea jurământului de către președinte, pentru a prezenta strategia Parlamentului, este cuprinsă în Legea 203 de planificare a apărării și nicidecum în Constituție. Ca lucrurile să fie și mai complicate, Legea CSAT nr. 415 din 2002 (modificată în 2008), prevede că CSAT analizează și propune promovarea „strategiei de securitate națională a României și a strategiei naționale de apărare a țării”. Aceasta este o primă provocare a elaborării strategiei de apărare în România (legislativă).
Pe de altă parte, din punctul de vedere al teoriei studiilor de securitate și a practicii euroatlantice, strategia de securitate națională este documentul strategic de cel mai înalt nivel (grand strategy), strategia de apărare fiind un document subsecvent strategiei de securitate națională. În general, scopul strategiilor este acela de a comunica viziunea strategică, valorile și interesele naționale, obiectivele strategice și să identifice cursuri de acțiuni necesare pentru îndeplinirea acelor obiective.
Care a fost practica elaborării strategiilor în România postcomunistă?
În perioada comunistă, apărarea națională era ghidată de doctrina „războiul întregului popor” iar, după 1990 până la deschiderea ușilor NATO, strategiile României erau de tip „zona gri”. Începând din anul 1998 și până în 2006, au fost elaborate strategii de securitate națională din care au fost derivate strategiile de apărare iar din 2010, până astăzi, au fost elaborate strategii de securitate națională sub eticheta de strategii naționale de apărare. Principalul motiv a fost prevederea constituțională, din 2003, prin care camerele Parlamentului trebuie să aprobe în sesiune comună strategia națională de apărare.
Însă, din punctul de vedere al planificării strategice, niciuna dintre strategii nu a realizat un ciclu strategic complet care pleacă de la elaborarea strategiilor de securitate națională/apărare ca document de bază, apoi a documentelor departamentale iar, în final, să se facă evaluarea îndeplinirii obiectivelor strategice prevăzute de aceste documente.
Din punctul de vedere a termenului de elaborare, președintele Emil Constantinescu a pregătit strategia de securitate națională, dar cu o întârziere de un an de la adoptarea OUG privind planificarea apărării (1999). Președintele Iliescu a elaborat o strategie de securitate națională, în regim confidențial, strategie prezentată Parlamentului în decembrie 2001, cu accent pe sărăcie ca vulnerabilitate, dar principala sa acțiune strategică a fost declarația de sprijin pentru SUA în lupta împotriva terorismului. Președintele Băsescu a elaborat strategia de securitate, strategie aprobată de CSAT, în aprilie 2006, iar strategia de apărare a prezentat-o Parlamentului, în 2008, prin consilierul prezidențial Constantin Degeratu. În al doilea mandat, Traian Băsescu a prezentat strategia de apărare, în 2010, prin consilierul prezidențial Iulian Fota, dar parlamentarii au respins-o, sub pretextul că lua în considerare campaniile de presa ca vulnerabilitate la adresa securității naționale. Președintele Iohannis a fost primul președinte care s-a încadrat în termenul de 6 luni pentru elaborarea strategiei, dar era aşa de clară că a trebuit să elaboreze şi un „Ghid al SNAp” și a rămas cu multe restanțe în implementare[3].
Sunt convins că președintele Nicușor Dan a fost informat despre aceste constrângeri și va decide în consecinţă. Fie vrea să respecte termenul de 6 luni, prevăzut de Legea planificării apărării, și va prezenta luni în CSAT o variantă revizuită a Strategiei naționale de apărare; fie va prezenta acel document revizuit ca Strategie de securitate națională, urmând să prezinte strategia de apărare mai târziu. Cum președintele Băsescu „s-a fript” în 2007, nerespectarea termenului fiind unul din argumentele folosite pentru suspendarea sa, presupun că va alege prima variantă.
Însă, cred că publicul trebuie să cunoască complexitatea acestei navigații între Scila și Caribda din legislația românească și are așteptări ca această strategie să fie un fel de program de guvernare. Tocmai pentru echilibrul dezbaterii, mi-am propus să aduc aceste precizări.
În ceea ce mă privește, am anunțat public faptul că aștept varianta finală a strategiei, pentru a face o analiză a documentului. Am trimis însă, conform precizărilor președintelui, un set de comentarii legate de procesul de elaborare a strategiei. În privința conținutului strategiei, am sesizat nevoia de clarificare și de testare a conceptului de independentă solidară, prin scenarii, o mai bună prioritizare a direcțiilor de acțiune și specificarea documentelor de planificare la nivel departamental, ce urmează a fi elaborate de guvern, de MApN și de instituțiile de securitate națională.
[1] Comunicat de presă, 22 noiembrie 2025, disponibil la: https://www.presidency.ro/ro/media/comunicate-de-presa/comunicat-de-presa1763801786
[2] Acest fragment se bazează pe cercetarea personală, publicată în subcapitolul cu același titlu din cartea „Strategiile de securitate națională, Editura Tritonic, 2017, pag.19-49.
[3] Pentru o critică a Strategiei de apărare Iohannis vezi articolul „Strategia ”Iohannis” – strategie de securitate sau „Bilete de papagal”?, Contributors, disponibil la: https://www.contributors.ro/strategia-iohannis-strategie-de-securitate-sau-bilete-de-papagal/
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Spor!
Conceptul central al noii strategii de siguranță națională este de ” independență solidară” care este destul de ambiguu, dar după părerea mea adecvat situației în care se află România, respectiv în prima linie pe Frontul de Est. Acest concept ar vrea să spună că România este „solidară” cu NATO, etc dar va fi independentă în luarea deciziilor militare. Tot ca părere, este un răspuns diplomatic dat unor țări vest-europene care ne-ar vrea mai implicați în războiul din Ucraina. Este o doctrină de „neutralitate” activă, cam cum a fost în perioada 1914-1916 când România s-a retras în neutralitate la începutul WW1. Adică România nu mai vrea escapade în Est cum a fost în WW2 când am atacat URSS. Nu mai avem nevoie de asta, pentru România lucrurile merg în direcția bună, în sensul că Moldova se îndreaptă încet și sigur spre Europa. Alte obiective în Est nu avem, o ciocnire cu Rusia sau Ucraina nu are niciun rost.
Actuala strategie de securitate este un punct de inflexiune, o altă abordare, pentru care ND+Armata trebuie felicitați. Lucrurile merg bine pentru România, deci de ce să ne aprindem paie-n cap? Unii poate vor zice că suntem cu c…l în două luntrii, că este o lașitate, că așa am fost întotdeauna,etc. Și ce dacă? Să ne vedem de câlții/interesele noastre nu de ale altora.
Impresia mea e a unor copilasi care vor si ei sa se dea adulti si-si pun mustata si joben.
Aceste pretioase strategii ii fac pe unii sa creada despre ei, si sa-ncerce sa-i convinga si pe alti, ca ei sunt persoane responsabile, persoane care, ma rog, influenteaza istoria.
Strategia e cu atit mai valoroasa cu cit e mai sofisticata, plina de vorbe grele, interpretabile, sa inteleaga fiecare ce vrea.
„Strategia” romaneasca nu va recunoaste niciodata ca Romania e in bataia vinturilor, de la est la vest, de la sud la nord, de la Nato, la EU si Doamne fereste sa fie nevoita sa-si foloseasca propria strategie.
Dupa mintea mea singurul lucru important ar fi cum ar reusi Romania sa-si intareasca economia..
Sunt curios dacă, de data aceasta, mass media și social media vor fi considerate câmp tactic esențial. Din articol, înțeleg că parlamentul din 2010 nu înțelegea (sau nu dorea să conștientizeze) importanța câmpului de luptă informațional, în confruntările lumii moderne.
Un domn general spunea, pe la radio, că recentul proiect SNAp ar suferi la capitolul „reziliență”.
În rest, nu mă pricep, specialiștii trebuie să-și spună cuvântul. iar politicienii să-i asculte.