Sociologia are o prezență modestă în spațiul public românesc. Niciuna dintre editurile mari nu are o colecție de carte sociologică, niciuna dintre revistele de largă circulație nu găzduiește în mod obișnuit texte de sociologie, lucrările canonice ale disciplinei și studiile sociologice despre societatea românească publicate în străinătate rămân necunoscute chiar și publicului cultivat, iar contribuțiile la dezbaterile publice ale acestei științe care are ca obiect tocmai socialul rămân insignifiante. Imaginea publică a sociologiei este, din păcate, confiscată de sondaje de opinie și de mărunte improvizații pe marginea subiectelor politice de actualitate. În acest context, este îmbucurător că mai apar când și când (întotdeauna cu sprijinul financiar al vreunei fundații sau agenții) analize sociologice riguroase. Cartea Alinei Pop, a lui Filip Alexandrescu și a lui Ionuț-Marian Anghel – „Suveranismul în România: De ce votează oamenii cu politicieni extremiști?” (Humanitas 2026; publicată cu sprijinul Fundației Friedrich Naumann pentru Libertate) – este una dintre aceste fericite excepții.
Titlul cărții poate crea așteptări ușor diferite de ceea ce oferă, de fapt, lucrarea. Aceasta nu se preocupă de suveranism ca doctrină, ci mai degrabă de condițiile sociale în care oameni obișnuiți au ajuns să rezoneze cu formațiuni politice și candidați suveraniști și, în unele cazuri, să le încredințeze votul. Cine sunt acești oameni și ce i-a făcut să-și pună speranțele în mișcări politice anti-sistem? Cum a fost posibilă „suveranizarea” unei părți însemnate a țării, în special a urbanului mic și a ruralului? Pentru a răspunde acestor întrebări, autorii au realizat un studiu complex, care combină analiza statistică a rezultatelor electorale, interviurile de profunzime cu 15 persoane care au respins suveranismul și cercetarea etnografică realizată în trei comunități rurale din regiunea de dezvoltare Sud-Muntenia.
Rezultatele neașteptate ale alegerilor generale și prezidențiale din 2024 au produs nevoia de explicații, iar în absența unor perspective științifice pertinente, acestea au luat de multe ori forma sociologismului vulgar. Rețelele sociale au fost inundate de încercări de a da seama de succesul suveranismului plecând de la explicații convenabile, precum lipsa de educație (cu varianta analfabetismului funcțional), dezinformarea sau manipularea. Un cunoscut autor de ilustrație istorică posta anul trecut o galerie de portrete în cheie lombrosiană a celor mai înverșunați suveraniști, grupându-i într-o tipologie fantezistă, din care nu lipseau „bunica fesenistă”, „directorul ceaușist” și „milițianul pensionar”. Alții rasializau suveranismul („hAur”, „bulibașa Simion”) ori vedeau în susținătorii mișcărilor populiste niște mancurți în slujba unor interese străine. Lucrarea de față inventariază succint „bestiarul suveranist” (p. 54), arătând că asemenea încercări de interpretare în cheie morală sunt lipsite de valoare analitică și problematice prin stigmatizarea adversarului.
Principalul merit al cărții este de a respinge câteva dintre marotele rostogolite în spațiul public în ultimii doi ani: presupusa omogenitate ideologică a suveranismului; ideea că suveraniștii sunt niște fanatici ideologici; explicarea votului suveranist prin educația precară a alegătorilor. Analiza cantitativă a rezultatelor electorale arată că există un clivaj în interiorul votului suveranist pe criterii de rezidență și dezvoltare economică. Dacă George Simion a fost preferat în comunitățile rurale predominant agrare, cu infrastructură modestă și oportunități limitate, baza electorală a lui Călin Georgescu s-a aflat în localități rurale mai mari, aflate în proximitatea orașelor și având un șomaj redus (pp. 138-139, 296). De aici rezultă și faptul că, departe de a fi un monolit, discursul suveranist reușește să răspundă unor așteptări sociale diferite. Ideea este dezvoltată în capitolele calitative, în care se analizează minuțios modul în care discursul suveranist speculează problemele existente în mediul rural și anxietățile oamenilor.
Sondajele de opinie arată existența unei corelații între nivelul de educație și preferințele politice. Însă explicația acestei corelații se dovedește mult mai complicată decât ar părea la prima vedere. Preferința pentru suveranism nu este nici irațională, nici izvorâtă dintr-o înțelegere superficială a politicului. Participanții la cercetare au argumente clare pentru a-și justifica alegerile, iar acestea sunt, de multe ori, întemeiate pe experiențe personale și colective. Deși dezvoltarea economică accelerată din ultimele două decenii este indenegabilă, comunitățile rurale și orașele mici au beneficiat de ea mult mai puțin decât marile centre urbane, integrate în circuitul economic internațional. Iar interviurile aduc la lumină nemulțumirile legate de infrastructura locală precară (absența canalizării, a gazelor, drumurile proaste), accesul dificil la servicii publice, în special de sănătate, relațiile politice clientelare care împiedică dezvoltarea antreprenoriatului rural, corupția endemică, lipsa oportunităților de angajare sau salarizarea modestă. În aceste condiții, „statul apare absent sau chiar ostil cetățenilor obișnuiți” (p. 233), iar partidele tradiționale își pierd credibilitatea. Asta nu înseamnă că participanții la cercetare se lasă neapărat seduși de promisiunile populiste. Dimpotrivă, autorii studiului menționează că întâlnesc foarte puțini susținători fanatici ai mișcărilor populiste în cele trei localități studiate, în care votul suveranist a fost considerabil (în noiembrie 2024, peste 50% în două localități și 25% în cea de a treia; în mai 2025, cu peste 10 puncte procentuale mai mare în fiecare localitate). Mulți simpatizanți păstrează rezerve serioase față de candidații suveraniști, pe care îi aleg totuși din exasperare și din dorința unei schimbări.
De aici vine și unul dintre mesajele puternice ale cărții: pentru a contracara suveranismul, soluția nu este creșterea nivelului de educație sau informarea mai bună a oamenilor (intervenții altminteri binevenite), ci corectarea inechităților structurale care au creat condițiile de posibilitate pentru ca o parte considerabilă a electoratului rural să abandoneze partidele tradiționale și să îmbrățișeze discursuri și formațiuni politice iliberale (p.300). Cu alte cuvinte, este nevoie de o redefinire a contractului social, care să reducă disparitățile de dezvoltare dintre urbanul mare și rural.
Documentația pe care se întemeiază analiza este solidă. Pe lângă cele 15 interviuri realizate într-o primă fază pentru a surprinde reacțiile imediate față de ascensiunea neașteptată a suveranismului, cercetarea etnografică include 51 de interviuri de profunzime în cele trei localități rurale, discuții informale de grup și observație în spații publice. Argumentele sunt susținute cu ilustrații convingătoare, care reconstituie universul de semnificații ale participanților. Totuși, din perspectiva cititorului familiarizat cu cercetarea calitativă, prezentarea metodologiei ar fi avut de câștigat prin câteva precizări suplimentare: De ce 15, respectiv 51 de participanți? Care este structura socio-demografică a intervievaților din mediul rural? Câți dintre ei se declară simpatizanți suveraniști și câți declară că au votat un candidat sau un partid suveranist la alegerile din 2024 și 2025? Raportarea informațiilor demografice în text este inegală – dacă în unele cazuri se menționează genul, vârsta, profesia și alte informații relevante, în alte cazuri se reflectă doar genul (prin pseudonimul ales). Asemenea informații ar ajuta la înțelegerea mai bună a implicațiilor pe care opțiunile metodologice le au asupra datelor colectate.
O altă limită a studiului este abordarea votului ca exercițiu al liberului arbitru: „decizia luată în cabina de vot rămâne totuși rezultatul unei alegeri libere, pe care persoana și-a format-o prin prisma experiențelor sale de viață și a informațiilor la care a avut acces.” (pp. 293-294). Cu siguranță că actul de a pune ștampila pe un candidat este un act individual, lipsit de constrângeri exterioare. Tradiția interacționismului simbolic sugerează, însă, că experiențele personale și informațiile disponibile nu sunt absorbite mecanic de indivizi autonomi, ci capătă sens prin interacțiune socială – prin discuții, glume, bârfe, tachinări, confirmări sau invalidări repetate din partea familiei, prietenilor, cunoscuților sau membrilor comunităților virtuale frecventate de individ. Or tocmai această dimensiune interacționistă lipsește din text.
În prelungirea aceleiași idei, este greu de înțeles ocultarea influenței rețelelor sociale asupra opțiunilor politice ale participanților. Autorii își explică opțiunea de a nu include acest subiect în ghidul de interviu: „… nu ne-am propus să realizăm o evaluare a impactului manipulării difuzate prin rețelele de socializare sau prin mass-media. Fără a nega efectele acestei manipulări (…), le considerăm totuși ca fiind niște manifestări superficiale care s-au grefat pe un teren fertil de inegalitate socială și frustrare” (113). Opțiunea lor are sens într-o lucrare preocupată în primul rând să investigheze „rădăcinile sociale” ale votului suveranist, însă ridică o problemă analitică. Influența rețelelor de socializare asupra orientării politice nu poate fi redusă la manipulare. Pe Facebook, pe TikTok, pe grupuri de WhatsApp oamenii schimbă idei, împărtășesc experiențe, dau sens lucrurilor, negociază înțelesuri, creează solidarități și rivalități și este greu de presupus că aceste forme de sociabilitate mediată digital nu vor fi contribuit la transformarea unor nemulțumiri și frustrări preexistente în opțiuni politice anti-sistem. De altfel, o limită notabilă a lucrării este că nu explică procesul prin care frustrări de lungă durată ajung să se materializeze tocmai acum în vot populist.
Observațiile de mai sus nu diminuează valoarea cărții, ci sugerează direcții în care dezbaterea deschisă de ea ar putea continua. Bogată empiric, clară în argumentare și nu lipsită de empatie, cartea celor trei sociologi de la Institutul de Cercetare a Calității Vieții reprezintă o lectură indispensabilă pentru înțelegerea contextului politic și social actual. Ea are meritul de a transforma suveranismul în obiect de investigație sociologică și de a arăta că votul suveranist nu poate fi combătut prin stigmatizarea alegătorilor, ci prin luarea în serios a acestora și a lumii din care provin, o lume care a făcut ca promisiunea suveranistă să le pară multora cea din urmă formă de speranță politică.
Nu există o dovada mai puternic de extremism decât să-ți definești adversarii politici drept extremiști. Paradoxal noii extremiști se grupează la centru, sau cel puțin asa susțin.
De fapt extremism nici nu există. Când spui „străinii afară din țară” nu e extremism. Când spui că „statul” trebuie să dețină peste 50% din companiile private nu e extremism, mai ales când în imaginația ta „statul” ești tu și gașca ta. Când fugărești nepalezii pe stradă pe motiv că nu ai tu de lucru nu e extremism. Când spui că „ucrainienii nu există ca națiune” nu e extremism. De fapt victimele sunt extremism, nu călăii, sigur că da. Acum, dacă spun că acest tip de raționament e de fapt alienare mintală, oare ce o-i fi? Lucid, sau extremist?
„Specialiștii în științe politice și analiștii media încadrează partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) în zona de extremă dreapta sau radicală pe baza mai multor criterii:
Retorica naționalistă și exclusivistă: Partidul promovează un discurs de tip ultranaționalist, axat pe protejarea exclusivă a „capitalului național” și a identității tradiționale, adesea în antiteză cu valorile liberale europene.
Atacurile la adresa minorităților: Membrilor marcanți ai formațiunii li se atribuie declarații considerate xenofobe, homofobe și misogine, direcționate împotriva comunității LGBTQ+, a minorității rome sau a altor grupuri etnice.
Discursul anti-sistem și conspiraționist: AUR și-a consolidat imaginea printr-o puternică opoziție față de instituțiile statului, măsurile sanitare și diverse organizații non-guvernamentale, recurgând frecvent la teorii conspiraționiste.
Manifestările radicale și violența de limbaj: Politologii au semnalat episoade în care reprezentanții partidului au promovat un limbaj violent și au participat la acțiuni directe de intimidare sau proteste care au escaladat în violențe, cum ar fi asaltul asupra sediului Parlamentului.
Deși specialiștii folosesc eticheta de „extremism” pentru a descrie aceste caracteristici și retorici, reprezentanții AUR resping această clasificare. Ei se poziționează public ca o formațiune patriotică, conservatoare și democratică, axată pe apărarea valorilor tradiționale, a familiei și a credinței creștine”
centrul asediat de extreme devine extremist.
@Ali Pasa mda..”frumos” scris…Generalizare/sofism.In fond nici Calin Georgescu,nici George Simion dar nici macar Diana Sosoaca nu sunt extremisti.CG chiar vorbeste cu D-zeu,de unde nivelul lui..inalt de autoritate,isi iubeste poporul si se stie bine ca toti politicienii care iubesc poporul au fost,sunt si vor fi(care vor mai aparea)niste ingeri incarnati;se poate ca noi astia circotasii sa-i jignim cind ei au ca misiune nobila, sfinta (ce mai darul lui D-zeu pe pamint pt. noi astia nerecunoscatorii) iubirea poporului?!?Pai si legionarii au iubit poporul si ne gasim noi sa le cautam..hibe si defecte,din moment ce misiune alor cea mai nobila era iubirea de popor?!Apropo e interesant faptul ca in conducerea SOS Romania,partid si mai radical decit AUR se afla Tudor Ionescu,lider (sau fost lider, nu sunt la curent) al Noii Drepte,in esenta expresia neolegionarismului.
Pina la urma si Hitler era un vegetarian mare iubitor de popor.Iar la extrema cealalta si bolsevicii,spre deosebire de social-democrati erau mari iubitori de popor,Stalin i-a belit pe cei care cica meritau sa fie beliti,la fel ca Hitler,tot din dragoste pt. popor, de a face Rusia o mare putere.
Deci,despre ce extremisti, vorbim,dom’le?!?Nu exista asa ceva!!
PS:Si Putin e privit la fel de ca tre multi:factorul cheie al fortei conducatoare din Rusia care o apara de globalismul satanic ( in fine, iata extremistii!!uraaa!!),de degenerarea morala venita din vest, de sectele rauvoitoare care rapesc ortodocsii si fac prozeliti in dauna Bisercii Ortodoxe Ruse,unul dintre liantii cheie ai patriotismului si nationalismului rusesc,poporul rus fiind un popor sfint/mucenic,etc,etc,etc.
Pt lamuriri urmariti canalul de youtube autohton @Noaptea Mintii unde se scriu ode la adresa lui Putin,a misiunii sfinte a Rusiei Putiniste impotriva globalismului vestic satanist.
„suveranism” = Rusia!
Corect, nu trebuie să ne amăgim, chestia cu „suveranismul”( de fapt un termen impropriu, starea populației este ANTI-SISTEM, contra establishmentului politic actual). Această stare anti-sistem a fost promovată nu numai de AUR+ȘOS+POT+CG ci și de USR(!!) și chiar ND(!). Este o STARE GENERALĂ a societății și trebuie tratată ca atare.
În sprijinul autorului voi face doar adăugirea că starea anti-sistem nu este numai INTERNĂ ci și în DIASPORA românească din Europa care a votat 60-80% în favoarea lui Georgescu, Simion, Șoșoacă, etc. Adică starea populației este GENERALĂ anti-sistem. Adică o stare EXTREM de PERICULOASĂ, aproape sinucigașă.
Suveranismul este un curent politic apărut că răspuns la greșelile și abuzurile globalismului.
Exista mai multe tipuri de greșeli.
Faptul că vor desființarea granițelor și mișcarea libera de capital și forța de muncă, a dus la prăbușirea clasei de mijloc și a aristocrației muncitorești in statele dezvoltate. In primul rand, SUA.
De aici ideea statului suveran, care nu se implica in globalizare.
Dar nu a fost singura greșeală.
Globalismul a impus o gîndire politica omogena la nivel mondial, fără a avea un stat care sa impună regulile. Au fost asemenea băncilor italiene din Evul Mediu, care au împrumutat regalitățile europene, farava avea în stat care sa le protejeze.
In plus, investind masiv in toate tarile cu forța de muncă ieftină, au transferat tehnologie militară unor dictaturi. Care au devenit puteri militare ce și fac de cap, in condițiile in care nu mai este nnici o putere care sa susțină globalismul militar.
In fine, globalismul s a legat pe plan intern de feminismul agresiv, de ateiștii militanți ce vor sa elimine religia, de gay etc. Toate aceste curente ideologice -si nu numai- irita extrem de mult o mulțime de indivizi. Diferiți profesional, mediu, studii. Toți se unesc sub stindardul suveranismului
Pentru țările mari, suveranismul are logica și poate aduce beneficii. SUA, Canada, Rusia, China, Brazilia , India.
Pentru țările mici și mijlocii, suveranismul este o otravă. Țările europene nu pot face fata viitorului, decât dacă se unesc Intr un stat unic. UE e departe de acest deziderat.
Din păcate, Rusia a realizat greșelile globalismului și susține mișcări suveranistebin UE . Este interesul lor sa tina Europa divizată.
Nu și al țărilor respective.
Și rușii au agenți multi pe aici. Plus favorizații vechi și noi, care nu vor să și piardă privilegiile.suveranismul va trece doar când globalismul își va rezolva greșelile. Dacă nu va face acest lucru, posibil sa avem un război mondial
Ultimul!
„Influența rețelelor de socializare asupra orientării politice nu poate fi redusă la manipulare. ”
Ba, chiar mai mult decât atât, „Influența rețelelor de socializare asupra orientării politice” este tocmai manipulare.
Mă rog, marketing politic, dacă preferați exprimarea elegantă și funcționează la fel precum marketingul comercial…Pentru că decizia individuală (opțiunea comercială, sau opțiunea politică) este întotdeauna emoțională.
…Adică, persoanele sunt determinate să ia decizii contrare intereselor proprii.
Iar manipularea bine făcută este întotdeauna eficientă. Depinde doar de suma investită.
Eu am menționat adesea exemplul Dominic Cummings.
Sau, în context, efectul „autobuzului £350m” asupra unor persoane educate, cu un nivel de trai superior românilor, să spunem, cu o cultură, cu o geografie și o istorie remarcabile, în raport cu marea majoritate a statelor lumii.
https://www.bbc.com/news/uk-politics-eu-referendum-36379061
Așadar, apreciez articolele de promovare a cărților, pentru că îndeamnă lumea să citească.
Altfel, acest „studiu sociologic” poate râmâne așezat în rândul lecturilor de divertisment, asemenea „studiilor istorice” ale lui Locian Boia, publicate la aceeași editură.
…Dar cu mare succes comercial, dacă sunt bine promovate.
„… nu ne-am propus să realizăm o evaluare a impactului manipulării difuzate prin rețelele de socializare sau prin mass-media. Fără a nega efectele acestei manipulări (…), le considerăm totuși ca fiind niște manifestări superficiale care s-au grefat pe un teren fertil de inegalitate socială și frustrare”
Pai atunci mai bine n-o scriau.Nu trebuie sa fii specialistul, expertul expertilor ca sa nu realizezi ca tocmai terenul ala fertil de inegalitate sociala si frustrare ofera conditii propice infloririi extremelor si ca de fapt ISTORIA SE REPETA,astfel au au avut succes in istorie si extrema dreapta si extrema stinga.Cit despre etichetarea ca fiind manifestari superficiale..hmm,de risul curcilor.Oamenii cauta cu disperare MOTIVE pt care nu le merge bine.Una la mina un motiv general acceptat,OBIECTIV, e faptul ca cleptocratia conduce de fapt Romania.DAR firul narativ al propagandei suveraniste bate tam-tam-ul puternic pe ideea ca principalul vinovat,principalii vinovati se afla la Bruxelles,si toate astea sunt anume subliniate in masina de propaganda de pe tik tok, youtube sau aiurea ca sa priceapa si nenea Gheorghe si tanti Floarea,adica Romania zis Profunda din Vascautii Vasluiului; ca sunt rai politicienii care fura tara , e adevarat DAR SI MAI RAI sunt aia din UE cu companiilor lor si sefii de la Bruxelles care ANUME doresc ca Romania sa ramina o tara saraca, iar politicienii nostrii sunt la cheremul si la ordinele lor.Deci, s-a reusit pina acum ca,in mentalul colectiv a cel putin 4-5 milioane de romani (dupa Bolojan si ND aprig contestat de catre ei si care a a dezamagit si pe noi restul,cred ca nr.lor A CRESCUT) pina la urma UE si Bruxelles sa fie capul rautatilor;si NU cred ca e motiv de bucurie pt. cei care vad excese neomarxiste in tot ce se intimpla acolo;nu-i nimic,ii avem pe GS si pe CG, doi lideri „carismatici” care ne vor „salva” de tirania UE,a Bruxellesului si a NATO care vor sa ne bage in razboi cu Rusia, iar industria calului va prospera.NU va bucurati prea repede, dragi critici ai UE, s-ar putea sa va piara cheful de ris,in cazul anticipatelor de ex.,cind PNL si USR vor avea vreo 10% fiecare, iar AUR probabil va sari de 50% (ma rog, nu sunt mama omida).Cit despre partidul nemuritor,PSD, ei nemuritor va ramine,mie si frica sa anticipez ce scor va avea.
Ma rog… superficiala propaganda, dar uite ca merge si cca 40% dintre romani sunt fani declarati ai AUR care desi oficial se declara un partid pro european stim bine ca e lupul deghizat in oaie;cel putin pt. cei care mai gindim cit de cit fata de restul suveranist „Noi muncim, nu gindim” anii 90, CE VREM NOI ASTIA..restul?! :”Sa vina mosierii si capitalistii sa ne vindem tara?!?”
O recenzie interesanta pt. o carte care dezamageste din prima.Oricum prevazusem de mai bine de 2 ani succesul astora,mare lucru.Si armate de specialisti despica firu-n patru,ca sa aflam ca manifestarile de pe platformele sociale sunt superficiale si totul se grefeaza pe inechitatile sociale.
Oare echipa asta super culta a abordat si subiectul tribalismului (ma rog, ceva mai evoluat decit ala..tipic) ultra nationalist in care BOR este unul dintre liantii principali ai identatii nationale,(NU conteaza coruptia sau imixiunile in politic, BOR ramine BOR) la fel ca etnicitatea si orientarea sexuala?!( nu degeaba USR, totusi cel mai putin corupt dintre partide, cu toate greselile lui si care a guvernat cel mai putin,a fost intens demonizat ca fiind partidul ala pro european care-i sprijina pe cica degeneratii lgbt si astfel NICIODATA, nici acum, nici in viitorul apropiat nu va creste in ochii romanilor, oricit de multi oameni competenti va aduna in rindurile sale; eticheta odata pusa,gata!!!”blugii si bananele”)
PS2:e f interesant ca toata agitatia suveranista a prins aripi odata cu aparitia meteorica a marelui Guru nationalist CG,cistigator al turului1 cam la o luna de la realegerea supermanului portocaliu pt. cel de-al doilea mandat de la Casa Alba.Cel putin atunci in noiembrie era clar ca fostul sef de galerie din fruntea partidului AUR (clasat pe locul 4,parca) nu prea va performa la alegerile de atunci,si uite asa (dulce minune!!!) a aparut factorul X ca sa ne aliniem si noi cu mareatza miscare MAGA. Sa fie vreo coincidenta oare?!?!?Sau niste baieti destepti de la servicii, satuli fiind de UE si carora a inceput sa le placa mai mult banii veniti din imensa benzinarie mafiota la est de noi au tras niste sfori calatogate drept..manipulari superficiale..?!?!?!?!
Dar oare autorii dezbat asta in cartea respectiva?! Dat fiind ca Georgica era cam..paralel cu multe, ne-am trezit cu un sferto-doct mesianic care sa intruchipeze idelaurile a mai bine de cel putin 2 milioane de romani.Iar acum rid cind imi amintesc de comentariile optimiste de atunci ale celor care credeau ca acest personaj grotesc si ridicol va disparea din „radarul” mentalului colectiv romanesc in citeva luni….”CG premier!!!!!!!!”Ma cuprinde greatza..