Întrebarea „De ce nu este România ca Franța?” este deplasată, după umila mea părere. Din toate motivele din lume. Dar întrebarea „De ce nu este România ca Polonia?” are sens, poate fi luată în discuție, atât de cei care au văzut Polonia de azi, cât și de cei care s-au uitat peste statistici. Nu am răspuns, dar sper, cu acest articol, să pot provoca răspunsuri. Înainte de orice, precizez că am văzut Polonia în anii 1991, 1992 și 1993: făceam bișniță. Am văzut țara la firul ierbii. Nu am fost acolo cu vreo bursă, la un schimb de experiență sau într-o rezidență literară. Nu.
Miracolul polonez poate fi explicat în multe feluri, dar în niciun caz prin noroc: Polonia n-are noroc de nimic și n-a avut niciodată, în lunga ei istorie. Așa că polonezii și-au făcut singuri norocul, muncind mai mult decât alții, cheltuind mai puțin și furând și mai puțin (aici e un teren sensibil pentru români, mai bine mă duc spre altceva). Da, toate astea sunt adevărate, dar mai e ceva: ei și-au început evoluția mult mai devreme decât credem. Propun anul 1962, și iată de ce.
În 1962, Ryszard Kapuściński a fost numit corespondent de presă al PAP (Polska Agencja Prasowa) în Africa, iar apoi mutat de colo-colo prin toate țările subsahariene: unde era nenorocirea mai mare, acolo-l trimiteau pe Kapuściński. Dintre toate cărțile lui (au fost demult traduse în română, ceea ce habar n-aveam), cel mai mult mi-a plăcut „The Shadow of the Sun. My African Life”, în care povestește isprăvile lui de reporter din toată Africa (Ghana, Nigeria, Uganda, Rwanda, Sudan, Liberia, Etiopia, Somalia, Zanzibar). Omul a văzut cu ochii lui decolonizarea și a descris-o obiectiv, astfel încât azi ar fi ars pe rug pentru incorectitudine politică.
Cu alte cuvinte, polonezii au avut un expert pe Africa încă din anii ’60 ai secolului trecut, iar acest expert scria (în afară de rapoartele lui secrete, alea-s altceva) cărți în polonă pentru publicul larg de acasă. În acest fel, milioane de polonezi au fost la curent, în anii ’70, ’80 și ’90, cu ce se întâmpla în Africa.
Am folosit mai sus cuvântul „evoluție”. Încerc să spun că, pentru națiunile din Estul Europei, a evolua înseamnă (în accepțiunea mea) a semăna tot mai mult cu națiunile din Vestul Europei. Asta este, pentru mine, evoluție – aplicat strict la cetățeni. Reprezintă un pachet, ca să zic așa: respect pentru proprietate (adică cinste, deci dispreț social pentru furt și cerșit), respect pentru muncă (orice muncă este considerată respectabilă și onorabilă, oamenii nu sunt disprețuiți – ca-n România și ca-n Orient – dacă mătură strada, ci dac-o mătură prost), respect pentru bani (aici în Belgia se lasă bacșiș la restaurant în monezi mici, de 10, 20 și 50 de eurocenți, și nu se supără nimeni), respect pentru cunoaștere. Aici voiam să ajung.
Cetățenii statelor care au avut colonii au o viziune planetară, pe când cetățenii statelor care n-au avut colonii au o viziune provincială (sau „locală”, ca să sune mai puțin jignitor). Știți care român a avut o viziune planetară, de „colonizator”? Nicolae Ceaușescu. Pe noi, cetățenii lui, ne durea în coate de Africa, de Kenya, Ghana, Niger sau Malawi; ce treabă aveam noi? Noi voiam să vedem Parisul și să bem cafea adevărată în loc de nechezol, dar atât. Cu alte cuvinte, nu eram interesați decât de foarte puține (alte) țări ale planetei. Le voi grupa pe acestea ca „Lumea”.
Lumea exista în mințile noastre, dar atât. Statele Unite, Canada, Australia, Noua Zeelandă, Japonia, Europa de Vest și Grecia erau Lumea. Știam câte ceva despre fiecare, ne interesau aceste țări, visam să le vizităm (sau să emigrăm acolo), le puteam recita capitalele, limbile și chiar diviziunile administrative. Însă…
Nelumea erau ceilalți. Africa Neagră și America Centrală, în primul rând. Și-n clipa de față e la fel: știu eu, de pildă, ce capitală are Malawi? Sau Honduras? Ce limbă oficială are Belize? Sau Burundi? Nu numai că nu știu, dar nici nu mă interesează. Asta e Nelumea. Obiectul dezinteresului nostru comun, românesc.
Mai e și o categorie de mijloc. Cei mai săraci decât noi, despre care știm totuși că există: America de Sud, Rusia și Asia. Față de oamenii acelor locuri ne poziționăm într-un fel sau altul, dar știm de ei, suntem conștienți de existența lor, de locul lor pe hartă – iar uneori facem chiar o obsesie pentru câte unii, admit. Amintiți-vă de fiecare bătrân regretnic care a fost la muncă în Irak sau Libia! Sau de fenomenul de masă produs de Lucélia Santos, actrița care a interpretat-o pe sclava din Brazilia!
Problema e Nelumea, sau mai exact indiferența noastră românească față de Nelume; sau, și mai exact, faptul că această indiferență este un semn că n-am evoluat destul, că nu ne-am apropiat de vestici și că ne târâim în urma polonilor. Da, dar ei au început să deschidă ochii spre Nelume încă din vremea lui Kapuściński! Nimic asemănător în România acelor ani. De fapt, ca și-acum.
Dar de ce-ar fi importantă Nelumea, în speță Africa Neagră? Din cauza demografiei. Aproape un miliard patru sute de milioane de oameni trăiesc pe continentul african, față de aproape o jumătate de miliard în Uniunea Europeană; noi suntem bătrâni și bogați, ei sunt tineri și săraci. Pentru mine, concluzia e clară.
Dar ce e mai rău acum urmează: noi trăim ignorându-i complet. Urmărim zi de zi mișcările de trupe din Donbas și din Gaza (războaiele „noastre”, cum ar veni), dar iată care au fost cele mai cumplite războaie ale speciei umane, în ultima vreme.
1. Al Doilea Război din Congo (1998 – 2003): 5,4 milioane de morți.
2. Al Doilea Război Civil din Sudan (1983 – 2005): 1,5 – 2 milioane de morți.
3. Războiul Civil din Rwanda (1990–1994): 800.000 – 1.000.000 de morți.
4. Războiul Civil din Siria (2011 – 2024): 500.000 – 650.000 de morți
5. Războiul din Tigray (2020–2022): 300.000 – 600.000 de morți.
Mi se pare izbitor că: patru din cinci au avut loc pe sol african; numărul victimelor este estimat foarte grosier; imensa lor majoritate au fost civili. Adică au murit de foame, de sete și de boli, nu de bombe, gloanțe sau mine! Tot izbitor este cât de puțin sunt cunoscute (și dezbătute) aceste fapte în spațiul public românesc. Bine, nu pretind că belgienii n-au altă grijă, toată ziua – bună ziua, decât să vorbească despre Al Doilea Război din Congo, dar cel puțin se mai pomenește despre el în câte o emisiune TV (din aia culturală, la care nu se uită nimeni), sau în revistele de istorie (aici sunt multe, există un public cumpărător foarte consistent).
Nu cred că o țară de calitate se poate construi altfel decât cu oameni de calitate. Iar curiozitatea de a fi informat despre lucruri de departe, care nu au legătură directă cu interesul meu imediat și personal, este una dintre aceste calități. Orășenii o au, în mult mai mare măsură decât țăranii. Americanii de pe cele două coaste o au, în mult mai mare măsură decât cei din interior („flyover states”). Europenii din Vest o au, în mult mai mare măsură decât europenii din Est. Polonezii o au, nu știu în ce măsură, dar categoric în mai mare măsură decât românii. Caut exemplul unui popor mai provincial (mai nombrilist) decât al nostru. Nu-i găsesc decât pe ruși.
Later edit: am trimis textul la Cezărică (îl știți pe Ceză, toată lumea îl știe pe Ceză) ca să obțin un feed-back competent, și mi-a zis că n-a înțeles nimic. Adică a înțeles fiecare cuvânt în parte, dar n-a înțeles ideea. Asta înseamnă că trebuie să reiau pe scurt: ei sunt mulți, săraci și tineri; noi suntem puțini, bogați și bătrâni. Vor veni aici. Ne vor lua ca din oală. Nu în ultimul rând pentru că nu știm nimic despre ei. S-a mai întâmplat: după 1990, milioane de europeni din Est au dat năvală în Vest, strigând din toți rărunchii: „Fraților! Noi suntem! Ne-am întors acasă, în familie!”. Vesticii s-au uitat cruciș: „Foaie verde baraboi, cine dracu’ sunteți voi?”, și pe bună dreptate. Timp de 50 de ani, 1939 – 1989 (Marcel Déat, „Pourquoi mourir pour Dantzig?”), vest-europenii n-au știut nimic de noi. Nu li s-a spus, nici în școală, nici în mass-media… nu li s-a spus niciodată, și dintr-o dată s-au trezit cu noi pe cap. Poftim, vesticule, integrează-i pe unii despre care nu știai că există, dar care știu totul despre tine și susțin că tu le ești frate! Credeți că lor le-a fost ușor?
Asta e ideea. Asta am vrut să spun. Haideți să aflăm cât mai multe despre cei care vor repopula Europa, și hai să le aflăm din timp. Cine știe? Poate găsim soluții.
„Cetățenii statelor care au avut colonii au o viziune planetară, pe când cetățenii statelor care n-au avut colonii au o viziune provincială”.
O exprimare inexacta. In contextul de care vorbiti trebuia scris: cetățenii statelor care au fost imperii au o viziune imperiala, pe când cetățenii statelor care au fost vasale au o viziune de vasal. Polonia a fost un imperiu cel putin 300 de ani pana cand a ajuns in meniul altor imperii si mai hraparete.
Cum spunea Jupiter de la Paris, azi traim intr-o epoca in care ori esti carnivor ori esti ierbivor. Romania a ales de cel putin 90 de ani sa fie in categoria rumegatoarelor de talie mica. Prin vecini, dar si mai departe, sunt animale carnivore de talie mica, mijlocie si mare.
De ce nu este România ca Franța? Fiindca e geografie si nu istorie ,asa cum zicea Cioran. La fel ar fi spus si in cazul Poloniei.
Apoi autorul zice : „aproape un miliard patru sute de milioane de oameni trăiesc pe continentul african, față de aproape o jumătate de miliard în Uniunea Europeană; noi suntem bătrâni și bogați, ei sunt tineri și săraci. Pentru mine, concluzia e clară.i.e. or sa vina peste noi, ceea ce e o tampenie crasa. Ce sa facem , ne tragem din neamul unde drobul de sare sta sa cada de pe soba. Asta vara vin acasa, si ma duc la Mamaia…nepoatele ,sora mea, sa nu ma duc ca acolo vin dronele , ca explodeaza, ca sa am grija, M-am dus , am stat 3 saptamani ,nu am vazut vreo drona, mai se auzea cate ceva de o drona prin mare, nu m-a deranjat, m-a deranjat muzica data tare pana noaptea tarziu, obicei mitocanesc.
Cei bătrâni – care, mulțumită educației, mai au o idee despre lume în afară de pseudoimaginea virtuală tiktokantă – nu sunt interesați de viitoarea migrație, probabil că nu o vor prinde (eu sunt parte a acestei grupe de populație0 – iar tinerii trăiesc (în) virtual, și nu prea au idee de lumea largă, reală, nereprezentată în tiktoace…
Polonia, România, Congo, Sudan, Etcnelumea
Și ghiveciu-i roditor !
România și …. Polonia ?
NU ! Nu se pot compara, n-are sens nici chestia asta, dar de la Bruxy se poate spune mai orice și în special „de sus”, că de, e mai la nord-vest !
Nu mai înșir aici argumentele că-s prea multe și prea bine cunoscute și-n plus afară e frumos și mă duc să mă plimb cu motanii prin cîmp și prin pădure; Păcat, a fost o vară pârjol și peisajul e cam ocru-ars !
Unde esti tu Voitila? Hai, Ratzinger nu era de stanga, dar restul? Restul lasa crestinii din Africa la mana islamistilor si ghici ce se intampla? Macel! Peruanul american de Bronx merge in plimbat in Angola, Camerun, Algeria si-n Guineea Ecuatoriala, dar nu merge in Nigeria.
Pai Macron ii lasa pe rusi in Sahel? Ce dracu-i asta?
Domnule Buzea, problema-i alianta neomarxito-islamista.
Gasirea unor solutii este cel putin… dificila. Vesticii i-au cautat pe estici si sub plombe. Celorlalti le-au deschis portile (catre regie: aici sa bagati niste secvente din western-uri cum deschid cauboii tarcurile vitelor flamande).
Inca putin si PC-ul ne va obliga sa ne asumam pozitia 4WD de trei ori pe zi. La o adica ne va livra si niste presuri.
Si la tara aflau romanii despre Africa. Din scinteia. Erau atat de mari titlurile cu liderul mondial al luptei pentru pace… incat bietii oameni ajunsesera sa creada ca analfabetu’ era presedinte la toata lumea. Daca-ncercai sa le explici… pleaca bah mucosule d-acilea ca acu’ scot cureaua. Daca puneai oarece distanta si nu te mai ajungea catarama iti aratau manseta: proletari din toate tarile uniti-va. Mai ingaimai o replica: nene, ala e un deziderat din vremea lui lenin… dar trebuia s-o spui din fuga deoarece se repezea spre tine racnind precipitat din care auzeai ceva franturi despre exercitari ale functiei de reproducere si pe deziderat si pe partea feminina a familiei condimentate cu invocari de sfinti…
(din regie mi se comunica absenta unor ilustratii dar ca au o scinteia scanata….dar nu nu este aceea cu poze de la inundatii care avea si titluri ca-n Africa seceta face ravagii)
In scinteia scria si ca liderul mondial al luptei pentru pace… trimitea-n Africa vapoare pline cu produsele industriei multilateral dezvoltate de pe la Cugir, Tohani, Plopeni… masini de cusut, biciclete, tractoare… doar nu v-ati gandit la altceva. Pai da, ca p-acolo toti sefii de trib se trezeau dimineata cu dorinta de a fi presedinti. Si-ncepeau sa are si semene. De fapt mai intai semanau cu produse de la Cugir apoi arau cu tractoarele. Daca recolta era bogata foloseau produse de la Plopeni. „lideru'” s-a dus dar sefii de trib inca sunt multi si putine posturi prezidentiale. Agitatia e mai redusa prin zonele prin care au umblat imperialistii englezi. Coincidental probabil.
Da, e simpatic sa te informezi despre Congo din Belgia lui Leopold al II-lea. Acuma si belgienii făcură cumva rost de Congo nu ca erau mari curiosi, si nici imperialisti ci ca asa era la moda in acele vremuri.
Cineva de mai sus are dreptate, e geografia mai mult decât vreo curiozitate inascuta. Toata europa centrala e la fel iar balcanii, la fel ca cei de dinainte, mai degrabă au fost haliti de imperii, puzderie prin jur, decât sa fi apucat si ei sa-si facă măcar un statulet mai national asa, pana recent.
Totusi, noi am colonizat Dobrogea – e ceva 😁. Unii mai pizmasi ar zice ca si prin vestul tarii am cam colonizat, mai pe tacute, da temeinic. Ei vezi, asta diferenta – restul lumii s-a decolonizat usor, scotand francezul, englezul, olandezul etc. din fibra fiintei si etniei – da noi ne tinem tari si dodoloti si neam sa mai scoti romanul de pe unde a ajuns!
Iar de ceva anisori, tot asa, strategic si pe tacute(ma rog, nu toti), am pornit sa colonizam Europa – ia sa vezi peste fo’ 500 de ani ce bine ne-o iesi! Dupa aia gasim noi ac si de cojocul africii!
Până să citesc acest articol, îmi era frică de ruși și de Operațiunea Militară Specială pe care o pregătesc ca să invadeze Europa și să ocupe totul de la București până la Lisabona, Londra și Oslo.
Dar am aflat că, citez,
1. „Cei mai săraci decât noi, despre care știm totuși că există: America de Sud, Rusia și Asia.”
2. „Caut exemplul unui popor mai provincial (mai nombrilist) decât al nostru. Nu-i găsesc decât pe ruși.”
Hahaha, eu credeam că…
Gata, mi-a trecut frica. Am scăpat de complexul de inferioritate față de mașina rusească de război. Săraci și proști. Îi rupem. Îi batem de le sună apa în cap dacă încearcă ceva.
Voi fi în primele rânduri dacă intrăm în război. Voluntar. Dați-mi o pușcă și merg în linia întâi chiar acum!
Dintotdeauna mi s-au părut românii a fi un popor reacționar, înapoiat și obtuz, preocupat îndeobște de melodia patriotică oricare ar fi ea și oricât de afon ar fi interpretul popular, și total dezinteresat de contabilitatea cadavrelor din Sudan.
Pe de altă parte uneori in istorie ne-am dovedit a fi niște cosmopoliți desăvârșiți: odinioară era la modă printre maimarii zilei să-ți cumperi robi țigani și să-i promovezi ca specialiști in arte in propria bătătură și, periodic, la bâlci.
Marii maeștri in bătutul coclaurilor se mai satură și ei câteodată de pamfletul împrăștiat și fără de cauză. De-acum, cu izul de senilitate europeană in nări, parcă-parcă ar adopta un crez proaspăt, sau măcar un june african. Mă întreb ce ar zice lumea despre mine dacă totuși aș avea preferințe, de gen. adică o africancă adultă și franțuzită, să zicem o Fatoumata Diawara, in loc de un gorobete congolez cu unică specializare in praștii cu plumbi.
Oare europeanul ăla care găsește ca trupă preferată africană duoul Die Antwoord o fi rasist?
Dar dacă om importa câteva sute de milioane de tineri africani putem exporta concomitent măcar 1 milion de boșorogi (mai e voie să pui cuvântul ăsta pe hărtie?) locali de mare angajament intelectual? uite, noi avem cel puțin 100.000 de cadre cu experiență mare in progres care ar putea duce bietele colonii pe cele mai înalte culmi. ale evoluției. am înțeles de pe la niște politruci vestteuropeni că pasămite nu are cine să le plătească pensiile și d-aia vor africani și asiatici. Păi nu mai bine îi trimitem direct pe pensionari acolo, să le plătească pensiile iobagii ăia care cu ocazia asta o să le schimbe și scutecele? Ăsta da progres: să înveți democrație de la izvorul ei, oleacă ramolit e drept.
și încă ceva. asiaticii de ce nu sunt prezenți in varza asta de bruxelles? tinerii nepalezi, bengalezi, vietnamezi și filipinezi nu-s buni? capitala Kîrgîzstanului o știți? :)
Miracolul polonez poate fi explicat într-un singur mod:
– In 1992 P.Ministrul Balcerowicz a solicitat consultanța unui expert străin în restructurări industriale, pentru a realiza programul respectiv.
Ca în toate cazurile ,,istorice”, situația s-a lăst cu o ,,legendă”.Expertul angajat n-a putut veni la timp, înainte de prezentarea programului de guvernare în Parlament.In ziua ședinței în Parlament, Balcerowicz nu avea nici măcar schița de prezentare a proiectului de restructurare economică-industrială, respectiv ,,terapia de șoc” a privatizării, cum este cunoscută azi…
Tîrziu, cu ceva înainte de începerea ședinței a ajuns și expertul, i-a comunicat P.M. Belcerowicz cîteva repere ale acestui program, pe care Parlamentul le-a votat cu avînt ,,capitalist” și abia în următoarele zile s-a cristalizat programul de REFORMĂ, ,,responsabil” pentru Polonia de azi!Intreprinderile de stat au fost puse pe picior de egalitate cu cele private, putînd ajunge la falimant, au încetat subvențiile care să țină în viață intreprinderile falimantare (de stat), s-au liberalizat prețurile la resursele de bază, etc.Dificultățile au fost mari, o anumită opoziție a existat, dar după trei ani se culegeau primele rezultate: se stabilizase moneda, iar după 5 ani Polonia a înregistrat prima ,,creștere economică”.
In Romania blocarea de Iliescu a tranziției de șoc a privatizării PROPUSĂ de ,,inginerul Petre Roman” a dus la incapacitatea de plată în 1991, la inflația de 40 mii la sută, dezintegrarea industrială, iar cel mai grav, reconstrucția industrială a rămas blocată pînă azi!
Domnule Buzea, la ce ediție va referiți (pentru cartea lui Kapuściński)?
Domnu’ Buzea, nu stiu ce v-a venit cu Polonia, dar v-ati oprit mult prea devreme cu introspectia istorica. Daca incepem cu harta drumurilor din imperiul roman, vedem ca pe la noi au trecut doar citiva rataciti, pe cind in restul Europei densitatea lor ne vorbeste de o lume foarte integrata (obsesia autostrazilor are radacini adinci). La Cracovia inainte de 1400 se fonda universitatea care pe la 1500 il educa pe Copernic si pe la 1600 era ingrijorata ca isi pierde studentii in favoarea universitatii Wittenberg. Nu mai vorbim de integrarea Poloniei in lumea catolica manifesta in toata perioada lor comunista. Deci stim de ce nu sintem ca Polonia, Cehia si nici macar Ungaria cind vorbim de dosarul cu sina? Singurii mai rataciti ca noi sint bulgarii, dar in ce ma priveste ei intra in nelumea mea (am si eu pacatele mele). In concluzie, cred ca visam cai pe pereti in loc sa vedem unde sintem si de acolo sa ne vedem de treaba.