Știm foarte puține lucruri despre Paschalis Pechlivanis, autorul volumului America și România în Războiul Rece- O destindere diferențiată-1969-1980, de relativ puțină vrrme apărut în limba română (traducerea:Monica Pîrvulescu) la editura Litera- Kronika din București.
Dintr-o notiță extrem de zgârcită în informații aflăm, totuși, că Paschalis Pechlivanis este lector de Istoria Relațiilor Internaționale la Universitatea din Utrecht și cercetător asociat la Institutul de Cercetare, secțiunea Științe Umaniste, al Universității bucureștene. O micuță fotografie ne conduce la concluzia că autorul cărții este o persoană relativ tânără. Mai putem deduce și că volumul a fost la origine o teză de doctorat. Apărută inițial la celebra Routlege și foarte bine primită de Serghei Radcenko, profesor la Universitatea din Cardiff și de binecunoscutul profesor Dennis Deletant. Ambii citați pe una dintre coperte.
Parcurgând volumul, am ajuns și eu la concluzia că America și România în Războiul Rece- O destindere diferențiată 1969-1980 este o carte cu adevărat muncită, bine documentată, valorificând și interpretând inteligent și cu remarcabilă luciditate documente găsite în arhivele americane și românești. Până la urmă juxtapunerea acestora, analiza lor comparativă este în concordanță cu însăși ideea cărții. Și anume că, de la un moment dat încolo, mai exact în timpul administrației Nixon și în vreme ce arhitectul politice externe al SUA a fost în principal Henry Kissinger, Statele Unite au adoptat o atitudine diferențiată față de țările din Blocul sovietic. Tările comuniste est-europene nu au mai fost privite ca un tot, ci ca individualități, una fiind URSS, alta Cehoslovacia post Primăvara de la Praga, sau RDG (cu care SUA a stabilit relativ târziu relații diplomatice), cu totul alta Polonia (și aici au intervenit o mulțime de nuanțe îndeosebi după august 1980 și apariția Solidarității), alta Ungaria și, desigur, cu totul alta România.
Politica de destindere, coexistența pașnică au avut, în consecință, o remarcabilă diversitate. Cu recalibrări în timp, momente esențiale în această operațiune fiind apariția amendamentul Jackson- Vanick, CSCE de la Helsinki, din august 1975, Declarația finală de atunci și prevederile din celebrul așa-numit Coș 3, iar, mai încolo ,atitudinea țărilor comuniste față de criza din Iran și cea a ostaticilor americani și ca și față de invadarea sovietică a Afganistanului.
Deschiderea SUA spre România a fost marcată,la modul simbolic, de istorica vizită din vara anului 1969, a președintelui Richard Nixon . Nicolae Ceaușescu făcea atunci o belle figure în contextul blocului comunist. Refuzul lui și al României de a rupe relațiile diplomatice cu Israelul după Războiul de șase zile din 1967, stabilirea de relații diplomatice între România și RFG și mai apoi neparticiparea țării noastre la invadarea Cehoslovaciei au fost de natură să stârnească interesul Americii, al Occidentului. Richard Nixon a întreprins o triumfală vizită la București în 1969 și a fost emoționat de excepționala primire de care a avut parte (în fine, veneau americanii!), Nicolae Ceaușescu a făcut trei vizite în SUA. În 1970, 1973 și 1978. Fapt neegalat de nici un alt lider din nici o altă țară comunistă.
Șeful Statului român a fost impresionat de nivelul dezvoltării economice din SUA, a realizat înapoierea economică a țării sale de unde și decizia de a găsi soluții în vederea recuperării distanțelor, însă nu a înțeles nimc din mecanismul democrației americane. Din tot ceea ce înseamnă democrație. În timpul eforturilor menite să aducă României Clauza Națiunii Celei Mai Favorizate, liderul de la București nu a înțeles de ce Congresul American nu se comportă asemenea MAN și nici de ce nu pune necondiționat în aplicare ordinele președintelui SUA, tot la fel cum a refuzat să priceapă cum de gazdele lui americane nu lichidează manifestația ostilă din timpul vizitei din vara anului 1978.
Cum spuneam, cartea analizează cu maximă atenție detaliile tangoului româno-american. Urmărește ce s-a întâmplat atât în tabăra americană cât și în cea românească. Comentează și explică specificitățile regimurilor Nixon, Ford și Carter și efectele acestor specificități în relațiile cu URSS, cu țările satelite și cu România. RSR a obținut Clauza în 1975, dar cu condiția reexaminării ei periodice. Reacordarea anuală a clauzei nu a fost tocmai pe placul lui Ceaușescu, respectării condițiilor referitoare la emigrare din amendamentul Jackson-Vanick adăugându-i-se în timp problemele mai complexe ale ansamblului drepturilor omului ivite odată cu Declarația finală de la Helsinki.
Președinții Nixon, Ford, Carter au avut în comun politica tratării difernțiate a țărilor din Estul comunist, numai că au ținut cont și de dinamica modificărilor regimurilor și de cea a situațiilor specifice ca și de creșterea ponderii acordate drepturilor omului. Cartea analizează minuțios și echilibrat feluritele acțiuni de lobby, unele favorabile, altele defavorabile României, relația inevitabil concurentă, uneori chiar de adversitate dintre ele. Se vorbește cu lux de amănunte despre diplomații români și acțiunile lor din capitala SUA (e vorba în principal despre ambasadorii Corneliu Bogdan și Nicolae M, Nicolae), despre dorința lui Ceaușescu de a fi considerat un lider important al planetei, despre rolul jucat în vederea împlinirii acestei dorințe de feluritele misiuni primite de Vasile Pungan.
Fiecare dintre cele șase capitole ale volumului este însoțit de o concluzie. Cartea dispune și de o concluzie finală în care Paschalis Pechlivanis vorbește despre ce s-a întâmplat și după 1980, în vremea regimurilor Reagan și Bush. Imaginea de non-conformist al lui Ceaușescu s-a spulberat, delicatețea și subtilitatea din politica SUA în relația cu România din anii 70 a suferit recalibrări drastice. România a renunțat la Clauză în numele unei pretinse independențe și al neamestecului în treburile interne.
Un semn al eșecului Bucureștiului și un indiciu al iminenței sfârșitului regimului comunist în România.
Paschalis Pechlivanis- AMERICA ȘI ROMÂNIA ÎN RĂZBOIUL RECE O destindere diferențiată -1969-1980, Traducere de Monica Pîrvulescu; Editura LITERA_ KRONIKA, București, 2023
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Excelent articol Dl. Morariu !…de la un traitor pe viu al acelor vremuri
Negresit voi cumpara cartea.
Ar fi foarte interesanta si relevanta a documentare similara in ce priveste ”tangoul româno-israelian”, vs ”tangoul româno-palestinian”, mai ales in contextul actual
Ceausescu avea relatii bune si cu Iranul, mai ales cu Sahul Iranului Reza Pahlavi, care avea legaturi foarte bune cu SUA si occidentul. De aceea a si fost dat jos prin revolutia din 79. Romania era o legatura importanta cu lumea sunnita si siita. Apoi, dupa Razboiul de 6 zile din Israel, Romania a sprijinit Israelul, deci aveam legaturi bune si cu Israel. Vizitele diplomatilor nostri in Israel presupuneau si vizite la Ramallah automat, in Cisiordania. SUA si anumite state europene chiar foloseau Romania pentru a transmite mesaje atat catre Cisiordania, cat si catre Israel, pentru ca noi aveam acces in ambele state, spre deosebire de altii.
Multumim pentru articol! Intr-adevar, o relatie SUA-Romania destul de interesanta care probabil, ne-a favorizat in timp si ne-a facilitat aderarea la NATO si UE. Se spune ca Ceausescu nu era nicidecum un lider non-conformist sau „delicat” in relatiile cu Occidentul, ci doar purta o masca de aparenta normalitate, avand ca scop formarea unei imagini mai bune in Vest, dar cam atat. Probabil ca, atunci cand americanii au vrut sa schimbe soarta Romaniei in anii 70 si s-o apropie si mai mult de Occident, Ceausescu si-a dat jos masca de aparent pro-occidental, izoland Romania si mai mult. Lucrurile au devenit mai clare dupa atacurile asupra jurnalistilor de la Europa Libera sau cazul Gheorghe Ursu. Nici nu ar fi putut altfel, vand in vedere influenta sovietica de atunci. Problema este ca si astazi aceasta influenta se exercita foarte mult. Va rezista oare poporul roman?
Interesant si oarecum in concordanta cu aducerile aminte ale batranilor care au trait acele vremuri si au avut curajul si curiozitatea de a cauta si informatii din afara (probabil aceiasi care acum sunt si conspirationisti mascati, din cauza aceleiasi curiozitati)
Interesant articol…e bine sa privim istoria asa cum a fost. Romania a avut realtii speciale cu SUA. In amintesc ca la Vocea Amercii (in limba romana) s-a afirmat ca in Romania au fost cele mai multe manifestari din Blocul de Est legate de aniversarea bicentenarului SUA, in 1976. De asemene, au fost mai multe expozitii din SUA prezentate in Romania. La Cluj fusese una prin 1980 cu diverse iluzii optice, una la Bucuresti cu fotografii din SUA. In Targu Mures am vazut, prin 1975, un cor al „tinerilor americani”, care au interpretat diverse cantece, intre care si… Yankee Doodle, pe care nu-l stiam dupa nume, dar care imi era foarte cunoscut, fiind melodia de „signature” de la VoA. Detalii interesante despre vizitele presedintilor americani in Ro se afla in cartea „Vocea Americii in Romania” a d-lui Mircea Carp, care era la vremea respectiva corespondentul special al VoA in Ro. De asemenea, un aspect interesant a fost cel legat de apropierea SUA – China, in care Ro a avut un rol diplomatic important ca intermediar. Pacat ca dupa 1980 relatiile s-au racit. Vocea Americii la vremea respectiva era foarte activa in prezentarea relatiilor romano-americane, inclusiv prin editorialele prezentate dupa stirile de la ora 20.00, editoriale prezentate ca fiind „punctul de vedere oficial al guvernului american”.