Vă aduceți aminte de un congres, o adunare mare a marelui partid când Marcel Ciolacu se adresa de la tribună cu „nea Paul” (Paul Stănescu), „Sorin” (Sorin Grindeanu), „Mihai” (Mihai Tudose)? Au fost atunci câteva articole de presă privind această …familiaritate expusă public. Care, de fapt, ascunde nu numai o complicitate de clan, dar și o îngustă, rudimentară percepție asupra societății. Care, electoral, a funcționat. Mulți susțin pe „nea”, mai puțin pe „domnul”.Nu știu dacă d. Grindeanu are rangul pesedist de „nea Sorin”. Ce văd însă, și-l distinge între membrii clanului, este mersul acela cu mâna dreaptă-n buzunar (buzunarul său, să fie clar), cu capul bâțâindu-i-se a la șmechereala cuiva care – vă mai aduceți aminte – nu numai că declarase fals o carte în cv-ul său, dar spunea lejer, într-o emisiune tv, că s-a trezit și cu o diplomă de master de care masterat nu-și mai aducea aminte?! Cred că-l recunoașteți acum pe…Președintele Camerei Deputaților din Parlamentul României. El este acela care deunăzi se întreba public, referitor la o declarație a lui Dragoș Pîslaru, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, ce-o fi „în capul” ministrului? Care, tehnic, și pe baza unor performanțe remarcabile în exercițiul său de europarlamentar, explica situația banilor europeni atrași în infrastructură la preluarea portofoliului și cum el, echipa sa și cea a MAE au reușit să convingă o înaltă responsabilă a PNRR să redimensioneze ceea ce părea să fie fonduri pierdute de România.
Clanul „nea”, se știe, e mai puțin școlit, gândește adesea ca mingicarii de cartier care, puși să joace performant pe teren mare, cu reguli de arbitraj clare, cu public real (o țară de 17-18 milioane), dacă nu se fac de râs, joacă prost și fac, adesea, mai mult rău. Căci atât îi duce capul. Cum s-a întâmplat până de curând. Dar oameni ca ministrul Pîslaru, oameni din generația sa, intrați mai mult sau mai puțin recent în politică, trebuie acum să scoată, în actuala guvernare, o țară întreagă acoperită de căciula unor „nea”. Ce-o fi în capul lor, al lui nea Marcel, nea Sorin, nea Paul, nea Mihai și ejusdem farinae (scuze „nea” pentru expresia asta care are, în latină, origine sută la sută agrară, „din aceeași făină”)? Mulți s-au întrebat, s-au revoltat, au protestat, s-au resemnat văzând cum, mereu, în înalte poziții în stat și guvern ajung „nea”. Dar cum apar politicieni mai tineri și competenți, care au realizat performanțe notabile, remarcabile pentru România, sunt repede vânați: „nea” nu suportă competența, respectul pentru reguli. Nu încurajează gândirea organizată, cu rază mai lungă de acțiune în beneficiul celorlalți. Le plac șmeneala, bâțâiala, zâmbetul parșiv.
Știm că există România dincolo de „nea” deși negura produsă de „nea” e ca mlaștina care te trage în jos. Dar știm că există România acelor oameni care înțeleg ce (li) se întâmplă, care urmăresc tenace să aibă o pregătire solidă, să fie buni profesioniști, să-și construiască viața și să aibă propriile opțiuni în România. (De aleg s-o facă în altă parte, o decizia personală, de necriticat/invidiat.) Ce e „în capul” lor e prețios căci ieșirea României din starea actuală se bazează pe resursele lor. Sunt oameni care nu vor în ruptul capului să ne fugă țara de sub picioare. Oameni care muncesc foarte mult pentru realizarea unor obiective de țară în condiții corecte, cinstite, cu o etică a muncii pentru care „nea” nu are respect. Căci „nea” a ajuns ușor în vârf. Dar țara de dincolo de „nea” merită construită în continuare.
Dar ni se cere acum să facem sacrificii. Dar observ(ăm) că unele decizii nu sunt bine chibzuite (pentru Școală, pentru Cultură). Dar înregistrăm, cu surprindere, cum președintele sesizează CCR pe o temă sensibilă încă iar percepția publică e a unei stări de confuzie dacă nu de perplexitate. Cine examinează logica susținerii intervenției președintelui la CCR pe această temă, va observa că ceva șchioapătă și e în răspăr cu logica de funcționare a unui stat democratic deși președintele, pare-se, asta a vrut, să protejeze democrația. Sunt cetățeni, nu puțini, care cred încă, spun tare că în democrație „sunt liber”, „fac ce vreau”, „nu mai vreau cenzură” etc. Veți observa că tocmai aceștia nu contribuie – dacă – la dezvoltarea democratică a țării.
„Nea”cultura intră insidios în ADN-ul nostru democratic. Dezvăluirile recente privind imensele salarii, indemnizații, sporuri primite de „nea” șochează pentru că acestea sunt uriașe în raport cu regimul salarial, al legislației privind acordarea lor, și pentru că banii sunt primiți fără ca vreo autoritate să evalueze îndeplinirea unor criterii de performanță. Când acestea există, totuși, se vede că sunt realizabile și de persoane aflate mai jos în ierarhia „nea”culturii. Ce face/încearcă acum guvernul în direcția extirpării tumorilor bugetare e curajos. „Beneficiarii” cu…tumori, cei din jurul lor, dar nu numai vor rezista, vor fi „rezillienți” în speranța că situația se va…”redresa”. Tensiunile bugetare, temeri salariale și viitorul locului de muncă în măsura în care sunt reale, ar putea fi și prilejul unei uriașe reconsiderări a ideii de muncă, a reașezării relațiilor sociale într-o altă matcă decât cea a clanului „nea”. O schimbare, poate lentă, dar neapărat profundă poate fi benefică pentru țara de dincolo de „nea”. „Harta” ei trebuie desenată corect pentru a fi în acord cu „teritoriul”. Deși o hartă nu e același lucru cu teritoriul. Realitatea teritoriului e aceea care ne poate repune în acord cu noi. E greu. Căci nu vedem viitorul în același fel, obișnuiți mereu să sacrificăm prezentul fără o „hartă” corectă a țării de dincolo de „nea”. Încă nu apare acel tip de discurs public care, dincolo de profesionalism, seriozitate, competență – care încep să se vadă – să inspire, să crească optimismul lui „credem că se poate mai bine și mai corect, mai cinstit”.
Articol preluat de pe blogul autorului
Nea Popescu,
Pentru mine este sinonim cu Stimate Domnule Popescu !…de ce ? pentru ca amindoi nu suntem psd-iști
Apelativul de mai sus, in limbajul românesc popular, este o forma de adresare politicoasa, catre o persoana mai mare in virsta, in general, dar poate fi asimilat și cu ”neica…”
După cum si adresarea cu ”țața” Maria, de exemplu, este cu o puternica conotație de politețe (personal, le-am folosit cu mare intensitate in copilaria mea ”la țară”, dar, sigur, astăzi a căpătat alte nuante (peiorative), datorita, probabil, ”orășenizării” – mutării la oraș- a multora)
Tot așa, cum bine ați descris, ”…Clanul „nea”, se știe, e mai puțin școlit, gândește adesea ca mingicarii de cartier care, puși să joace performant pe teren mare, cu reguli de arbitraj clare, cu public real (o țară de 17-18 milioane), dacă nu se fac de râs, joacă prost și fac, adesea, mai mult rău. Căci atât îi duce capul. …”
Nimic mai adevărat și, și eu mă adresez de multe ori cu ”Nea” către exact subiecții descriși de dvs., dar care instantaneu ei simt diferența (nu stiu si daca inteleg !?) in poziția mea, dar și cunoscuților și prietenilor, care instantaneu ințeleg aspectul prietenesc si poate cu o unda de umor a aceluiasi apelativ.
Interesant articol dpdv psihologico-social
Multumesc Domnule Marian Popescu
Fulg de nea, te-am prins din zbor
Şi te-am luat în palma mea,
Încălzit, te-ai transformat
Într-o lacrimă de stea.
Domnu Popescu, oare merita sa consumati atitea cuvinte pt aceste personaje?
Nu stiu de cine vorbiti. De „nea” ala cu Nordis? Sunt multi de alde „nea” acolo.(La Nordis. Ca veni vorba, ce mai face dosaruil? E la hibernare 5-10 ani?)
In privinta fotbalului va inselati: ei joaca, ei arbitreza, ei aplauda din tribune. Sau oamenii lor, care au asigurata majoritatea la butoane. Degeaba zice cineva altceva.
Cultura? Ce sa faca cu ea? Poate cultura mare (ca nu stiu ce altceva sa semene) pe paminturile furate de la pensionari. Si acxoperiti de Politie, Parchet, Primarii. Daca s-a dat puterea hotilor… Ba chiar si Parlamentul sau Guvernul nu stiu ce masuri sa ia, sa stopeze odata fenomenul hotiei de paminturi si case de la pensionari. De altfel, rude cu hoti…………..
pentru multi ce n au mai suportat mitocania si hotia cefelor late, tara de dincolo de „nea” este cel mai adesea dincolo de spatiul fizic. daca dupa 35 de ani anomia si pesimismul au prins radacini atit de puternice nu este intimplator. multi au vorbit clar si raspicat, au indicat cauzele si au oferit solutii. cit timp a plouat cu bani ieftini (in mare parte din vestul odata bogat si capitalist) s a creat iluzia prosperitatii. doar foamea crincena si stoparea ajutorului extern mai poate insanatosi aceasta natie. iar cefele late nu sint „nea” , sint infractori sadea pe care orice societate sanatoasa trebuie sa i arunce n puscarii.
Mulțumim! Citeam deunăzi ceva despre organizații. Ca și clica de tip „nea”, organizația de tip „nea” este cea în care angajații vorbesc despre bani ca fiind „bănuți”, miroase a mâncare chiar când intră clienții pe ușă și în care oamenii își vorbesc cu o familiaritate prea mare, „marcelească” aș zice acum, după atâta vreme cu un Ciolacu. De ocolit. Mă bucur că votarăm să ocolim această direcție, ca țară. Cu speranță!
@Mb _ „Mă bucur că votarăm să ocolim această direcție, ca țară. Cu speranță!”
Bucuria prematură, înainte de săritul șanțului, poate fi deșartă.
Deja începe să-mi dea ghes un sentiment de scârbă față de ce „votarăm”. Am avertizat în repetate rânduri că au fost puse în dan și Bolojan speranțe pe care ei doi nu le pot duce.
A fost adoptat cu entuziasm și unanimitate de idei „Pachetul 1” al reformei, în care pensiile contributive de 3000 lei au fost considerate mari și au fost supraimpozitate. Dar…
Pensiile speciale ale tinerilor speciali de mii sau zeci de mii de euro rămân neatinse, fiind considerate OK.
Nu se atrag foduri de la Uniunea Europeană. Banii europeni nu se pot fura. Programele de jaf din averea publică precum Anghel Saligny rămân însă în desfășurare pentru că așa vor PSD și PNL și clienții lor care servesc cleptocrația.
Dacă vă gândiți cumva la schimbări în România prin vot, atunci la viitoarele alegeri generale aveți vă rog în vedere ca în parlament să fie mai puțini parlamentari extremiști, dar și mai puțini parlamentari PSD și PNL. Altfel, sentimentul de scârbă din cauza cedărilor din partea lui Dan și Bolojan în fața cerințelor cleptocrației și baronilor PSD PNL crește continuu.
Cred ca problema nu este familiaritatea lui „nea” (care e binevenit intr-o discutie amicala, informala, dar nu intr-un discurs oficial) ci faptul ca acopera si incurajeaza o intovarasire in rau prin utilizarea familiarului in scopul relativizarii justitiei sociale („hai bai prietene ca ne cunoastem demult, iti stiu bubele, nu-mi spune tu acum ce pot si ce nu pot eu sa fur/mint/calomniez”) – noroc ca electoratul nu mai inghite astfel de galusti.
In contrast, din cate inteleg eu pe baza informatiilor din presa, logica interventiei prezidentiale este tocmai eliminarea relativizarii, adica o clarificare a definitiilor incadrarii legale, in special ca este vorba de delicte penale, unde regulile si criteriile trebuie sa fie clare. Adica amenintarea cu puscaria sa aibe criterii clare de aplicare, altfel ar fi doar un mod de a controla partinic si discretionar libertatea de exprimare.
Corect.
Mărturisesc că iubesc romantismul pe care îl transmite textul acestui articol. Mă face să-mi amintesc de tinerețe, inocență, naivitate.
Aș îndrăzni, cu permisiunea autorului, să fac două observații. Prima…
România nu este o democrație, ci este o cleptocrație guvernată de peste 35 de ani de o grupare de sorginte securisto-comunistă al cărei obiectiv fundamental este transferarea frauduloasă a unei cantități cât mai mari din resursele publice în proprietatea privată a membrilor săi și a apropiaților acestora. Astfel, aceasta a ajuns în timp să se consolideze, să controleze resursele statului, și să-și subordoneze instituțiile de forță, justiția, serviciile de informații etc.
A doua…
Este lipsit de importanță cum se adresează unii altora membrii Castei Superioare, cleptocrații, care au capturat statul eșuat numit România și care extrag permanent rente din averea publică. Și este contraproductiv să ne irosim timpul și energia dovedindu-le educația precară, ori lipsa de cultură.
Obiectivul principal al unei societăți românești ajunsă la un punct de inflexiune în existența sa – așa cum se pretinde de către unii că suntem acum – este înlăturarea cleptocrației. Iar actualii conducători foarte probabil, conform evidențelor, sunt incapabili de un acesemenea demers.
Așadar, concentrați-vă energiile pentru viitoarele alegeri parlamentare, singura cale spre o schimbare reală în politica românească și unicul mijloc de a înlătura Cleptocrația. Viitorul parlament, pentru o schimbare și reforme reale în România, ar trebui NU DOAR să nu mai conțină partidele extremiste (AUR, SOS, POT), create strategic de PSD ca „alternativa mai rea la PSD însuși”, ci și să aibă o pondere cât mai mică PSD și PNL, partidele care au adus România în situația actuală.
…Și care PSD a dat voturi extremiștilor în recentele alegeri, iar PNL le-a finanțat campania online.
Este adevărat că pare imposibil? Ei, bine, de aceea spuneam că iubesc romantismul pe care îl transmite textul acestui articol. Mă face să-mi amintesc de tinerețe, inocență, naivitate.
Valid point! Este chiar imposibil. Doar un vis frumos pe taramul arid al mamaligii