sâmbătă, iulie 12, 2025

TIMPURI

Din ce în ce și mai inexplicabil, și mai păgubos acest fals și acultural spirit de economie care face să nu mai găsim nici urmă de caiet program la premierele teatrale. Nu mai avem la îndemână decât o biată foaie amărâtă, întocmită la mare repezeală, care conține doar numele regizorului, al scenografului, al actorilor (câteodată omițând-se chiar a se preciza numele rolului, deși înainte scrie promițător și falnic distribuție) și cam atât. “Alte informații găsiți pe internet!”.

Ce ne facem însă atunci când nici acolo nu găsim nimic? Așa cum stau, de pildă, lucrurile în cazul premierei spectacolului cu piesa Sensul vieții Emmei, exemplar montat de regizorul Radu Afrim la Compania Tompa Miklós a Teatrului Național din Târgu Mureș. Nimic în afară de o biată listă enumerând realizatorilor. Nimic despre dramaturg (Fausto Paravidino), nimic nici despre piesă, o enigmă rămânând și sensul sintagmei adaptare scenică. Mai clar. Spectacolul cu Sensul vieții Emmei  pornește de la altceva decât de la o scriere de la bun început destinată scenei? De la un roman, cumva? Dacă e vorba despre adaptarea unei scrieri aparținând genului epic, nu ar fi fost oare elementar să ni se spună cine a făcut-o? La fel cum ar fi fost normal ca numele adaptatorului să fie precizat chiar dacă este vorba despre modificări de ordin dramaturgic, Aparține ea, adaptarea, lui Radu Afrim? Așa cum se petrec lucrurile de câțiva ani încoace. Secrete, enigme, lipsuri.

Am simțit acut toate aceste minusuri de informație nu doar din rațiuni strict profesionale, ci și din motive subiective. Mai întâi fiindcă Afrim nu este un regizor oarecare. În al doilea rând deoarece toate prezențele sale la Naționalul de la Târgu  Mures, începând cu Castingul Dracului și Tihna  de Attila Bartis, au însemnat evenimente reale. Și nu doar pentru Teatrul de acolo. Eveniment este, indubitabil, și spectacolul cu Sensul vieții Emmei. Una dintre cele mai bune, mai echilibrate, mai deparazitate de excese, mai realiste și mai emoționante creații ale regizorului din ultima vreme. Spun asta, deși unor spectatori le-ar putea provoca un anume disconfort detaliul că prima parte a reprezentației durează aproape două ore, în vreme ce cea de-a doua numai cu ceva mai mult de 50 de minute. Materia dramaturgică este însă aici riguros repartizată. Chiar nu cred că s-ar fi putut altfel.

Era, pe urmă, cred, necesar ca spectatorii, indiferent că sunt de limbă maghiară sau de limbă română, să fie informați că Sensul vieții Emmei înseamnă cea de-a treia întâlnire a lui Afrim cu scrierile italianului Fausto Paravidino. Că primele două – Boala familiei M de la Teatrul Național din Timișoara și Măcelăria Iov de la Naționalul ieșean- au însemnat succese. Adevărate. Nu contrafăcute. Amândouă au fost spectacole de cursă lungă.  Boala familiei M, de pildă, a avut premiera în luna mai a anului 2008 și ține afișul chiar și azi. Cu toate modificările ce s-au impus a fi operate în distribuție. Cele trei piese au o temă comună. Una prezentă în mai toate show-urile teatrale afrimiene. Tema familiei. A familiei fie bolnave, fie disfuncționale, fie în disoluție. A familiei pe moarte. 

În Sensul vieții Emmei, care, de abia la sfârșit vom afla că ambiționează a fi un film făcut, turnat sub ochii noștri de Marco, fratele Emmei (de aici și infuzia de materiale video, datorate lui Barbási Ede, completate de un excelent videomapping purtând semnătura lui Trucza Samu), este prezentat traiectul a două familii aflate în raporturi complementare. Familia Antoniettei și a lui Marco (fără cusur jucați de Fülöp B. Erszébet și Bartha László Zsólt)  pe de o parte,și cea a Clarei și a lui Giorgio (foarte buni Nagy Dorottya și Varga Balász), pe de alta.

Cele două cupluri s-au cunoscut la finele anilor 60, anii revoluțiilor de toate felurile.De la cele sexuale la cele politice și de mentalitate. Mai corect spus, anii 68. Cu Primăvara de la Praga care a însemnat un prim mare pas în procesul de spulberare a iluziilor comuniste (să nu uităm că în perioada aceea Partidul Comunist Italian era unul puternic, cu mulți membri și simpatizanți, printre aceștia numărându-se și tinerii din piesa lui Paravidino), cu celebrul, contradictoriul Mai ‘68. Care nu s-a limitat la a zdruncina din temelii rigorile Sorbonei. 

Povestea celor două cupluri ne este înfățișată, cu toate avatarurile și crizele sale, pe un interval larg de timp. Se ajunge până foarte aproape de zilele noastre. Schimbările de tranșe temporale fiindu-ne anunțate prin cortine muzicale. Doar un semn, doar un indiciu că Afrim e consecvent cu sine și fidel ideii și formulei de show. Peisajul este completat prin apariția de vecini și prieteni (și aici Radu Afrim exploatează eficient toposul blocului), demne de semnalat fiind prezența Berthei și a poveștilor sale ( de mare efect evoluția actriței Berekmeri Katalin) ori aceea a părintelui Mario (Kovács Botond).

Dramaturgul, aparatul său de filmat ca și ochiul rafinat al regizorului, insistă asupra familiei Antoniettei. De aici locul privilegiat pe care îl au copiii Antoniettei și ai lui Carlo. Adică Marco (Rózsa László), Giulia (Kádar Noémi) și, în fine, Emma. Revoltata de profesie. Cu forță desenată de Simon Boglárka- Katalin. Aceasta în pofida faptului că prezența fizică efectivă a personajului este relativ redusă. “Voiam să construiesc o piesă despre o absentă. Femeia unui portret. Emma este o femeie, o cunoaștem grație mărturiilor persoanelor care au cunoscut-o”. Va apărea și portretul, găsit de Marco și apoi distrus  de Emma într-o sală de expoziție din Anglia. Însă marea, excelenta găselniță a lui Afrim și a scenografei Kupás Emma, este gura imensă din fundal. O gură care nu doar vorbește, adică mimează vorbirea, prin intermediul mai multor voci, despre destinul și ciudățenile Emmei, ci în care aceasta se și ascunde. Își află adăpostul. Sau, mă rog, locul de observație. Așa se face că în spectacolul de la Compania Tompa Miklós, absența dorită de  Paravidino se transformă într-o puternică prezență.  

Imaginarul obiectiv al aparatului de filmat mânuit de Marco nu omite nici familia Clarei. Pe lângă Clara și Giorgio îl vedem pe Leone . Personaj ale cărui incertitudini de toate felurile, printre care și încurcăturile cu Nello (Ferenczi István), sunt bine jucate de Csiki Szabolcs. 

Marele merit al lui Afrim și al actorilor din distribuție (celor numiți deja se impune să îi adăugăm pe Renczés Viktoria, Moldován  Orsolya, Szabó Fruszina, Németh Kristóf, Béres Ildikó, Fülöp Bea, Adorjáni Zoltán, Nagy Fábian Csanád, Örs Hunor Bálint, Rigmány Lehel, Simon Noémi) e știința de a construi o lume. Și un timp. În cazul de față, timpuri.

 Teatrul Național din Târgu Mureș

Compania Tompa Miklós

SENSUL VIEȚII EMMEI de Fausto Paravidino

Traducerea adaptării scenice în limba maghiară: Török Tamara

Regia: Radu Afrim

Asistent regie: Bea Fülöp

Decoruri: Kupás Anna

Costume: Bajkó Blanka

Muzica de scenă: Boros Csaba

Video: Barbási Ede

Video mapping: Trucza Samu

Cu: Fülöp B. Erzsebet (Antonietta, mama Emmei), Bartha László Zsolt (Carlo, soțul Antoniettei), Rózsa László (Marco, fiul Antoniettei), Kádar Noémi (Giulia, sora lui Marco), Simon Boglárka- Katalin (Emma, fata Antoniettei și a lui Carlo), Berekmeri Katalin (Tanti Bertha, vecina),  Nagy Dorottya ( Clara, prietena Antoniettei), Varga Bálász (Giorgio, soțul Clarei), Csiki Szabolcs (Leone, fiul Clarei și a lui Giorgio), Kovács Botond ( Don Mario, preot), Béres P. Ildikó (Dr. Froli),  Renczés Viktória (Genziana, cântăreață),  Moldován Orsolya (Ingrid, artist plastic contemporan), Ferenczi István (Nello), Szabó Fruszina (Activist străin), Németh Kristóf (Documentarist)

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

Foarte rar mi-a fost dat sa citesc o carte atat de neinduratoare cu realitatea imediata, in acelasi timp atat de logica si de riguroasa in demonstratii. Da, Mihai Maci n-are solutii pentru impostura generalizata din sistemul universitar romanesc sau din cercetare; dar o vaneaza splendid si necrutator in toate cotloanele unde se ascunde si o fotografiaza impecabil, aratandu-i originile si semnificatia sociala. Da, recunoaste ca nu stie cum ar trebui recuplata cultura de invatamant, nu mai spera ca s-ar putea ingradi dezastrele produse limbii romane de utilizarea device-urilor digitale, nu poate decat consemna declinul ireversibil al culturii inalte, dar si al satului traditional si al „familiei traditionale”: dar cat de magistral si, mai ales, lipsit de complezenta sentimentala completeaza fisele sociologice ale principalelor mutatii sociale si culturale din ultimele decenii! Ce-i de facut, totusi? Atata (si e deja mult), crede el: sa privim drept in ochi dezastrul si sa-i punem interogatiile esentiale: „Inainte de-a da raspunsuri, se cuvine sa punem intrebarile”. – Andrei Cornea

Un nou volum semnat de Mihai Maci. Îl puteți achiziționa de aici

Carti

Cărți noi

Noțiunea de cumpănă, care dă titlul acestui volum, nu doar că surprinde natura momentului geopolitic internațional, dar sugerează și o posibilă soluție pentru România. Cumpăna nu este doar o etapă de tranziție, ci un punct critic în care direcțiile asumate astăzi vor determina ireversibil poziția țării în arhitectura globală a puterii. După trei decenii de integrare euro-atlantică, în care viitorul părea stabil și previzibil, realitățile internaționale s-au schimbat rapid, iar ordinea liberală care a definit ultimele decenii este acum contestată. Această contestare vine atât din exterior, prin ascensiunea regimurilor autoritare, cât și din interior, prin revizionism politic și radicalizarea discursului public.” Prof. Corneliu Bjola, Universitatea Oxford

Volumul poate fi cumpărat de aici

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro