miercuri, octombrie 28, 2020

Tirania comunistă și problema ideologiei

Există un truism care nu va fi niciodată îndeajuns repetat: sistemul comunist, în oricare din încarnările sale, s-a întemeiat pe supremația ideologiei. A fost tiranie a certitudinii, spre a parafraza o formulă a lui Daniel Chirot. În absența a ceea ce Soljenițîn a numit ingredientul ideologic, deci factorul justificator menit să anihilize simțul moral, crimele împotriva umanității comise de comuniști, ca și de naziști, nu ar fi fost de conceput. Parte a unei modernități deraiate, acest set de himere ideologice bazate pe cultul comunității celor „aleși”, al partidului revoluționar, a oferit drogul de care aveau nevoie cei care făcuseră apocalipticul pariu pe violența absolută împotriva unei ordini stabilite considerată meschină și mutilantă. Este suprinzător să observăm astăzi încercări de exonerare a ideologiei comuniste în numele unui presupus proiect altruist. Comunismul ca ambiție de reconstrucție a societății, dar și a naturii umane, a capotat. A crede că acest eșec s-a datorat unor erori umane este astăzi o probă de crasă ignoranță. Încă în 1956, chiar și liderul comunist italian Palmiro Togliatti ironiza acest gen de falsă naivitate.

Mă grăbesc să o spun: nu se pune problema condamnării gândirii de stânga în genere. Există un teritoriu al imaginației anti-autoritare, de la anarhiști și până la Castoriadis, Lefort și Norberto Bobbio. Sunt multe lucruri în opera lui Marx care continuă să fie de interes filosofic ori sociologic. Nu este însă mai puțin adevărat că nimeni nu poate vorbi despre leninism fără a recunoaște înrudirile intime dintre demersul bolșevic și un anumit filon despotic, depistat încă de Proudhon, Bakunin și Lassale, din doctrina marxistă. Mai târziu, în „Critica Revoluției Ruse” (1918), Rosa Luxemburg denunța abuzurile politice ale lui Lenin și Troțki, anticipând ceea ce avea să urmeze: emascularea spiritului critic, anihilarea revoltei de la Kronstadt, prigoana împotriva adversarilor reali ori închipuiți. Cum scria Koestler, pentru Lenin nu era destul să-și strivească adversarii. Trebuia să-i facă demni de dispreț. A nu lua în considerație doctrina, a încerca să construim imaginea benignă a unui „leninism cu chip uman”, înseamnă să nu înțelegem cum și cu ce finalități a funcționat sistemul. Arestările, deportările și asasinatele în masă și-au avut cauza în proiectul ideologic, în utopia societății fără clase, în cultul partidului ca întruchipare a Rațiunii în Istorie și în sacralizarea violenței revoluționare. În anii ’30, poetul comunist Louis Aragon scria ode pentru NKVD și exulta imaginându-și „ochii albaștri ai Revoluției scânteind cu o cruzime necesară”.

Născut din sinteza unui marxism interpretat ca paradigmă mântuitoare cu tradiția mesianismului revoluționar rus, bolșevismul a creat un stat bazat pe „concepția despre lume și viață” atribuită proletariatului. În atari condiții, orice rival politic devine „dușman al poporului”, categorie inventată de iacobini și preluată de către bolșevici. „Comisarii poporului” vegheau pentru ca nimeni să nu se simtă în siguranță în acel univers în care doar ei puteau să-și permită realizarea absurdelor lor visuri de inginerie socială. Moralitatea era abolită: salvarea Revoluției era legea supremă. Troțki, ca și Lenin, îi stigmatiza, în timpul Războiului Civil, pe toți cei care îndrăzneau să ceară un stat de drept. Moralitatea kantiană era privită de Troțki drept expresia unui sentimentalism ipocrit. Mai târziu, în polemica cu John Dewey, același Troțki, între timp expulzat din URSS și urmărit de poliția secretă stalinistă, continua să exalte „scopul nobil al comunismului”, scriind despre „morala lor și a noastră”.

Merită amintit ceea ce afirma Walter Veltroni, primarul Romei între 2001 și 2008 și cunoscută figură a stângii post-comuniste italiene: secolul douazeci a fost „secolul sângelui, secolul în care oamenii au putut să-și imagineze și să realizeze genocidul evreilor, secolul Auschwitz-ului, al victimelor persecuției naziste, precum și secolul tragediei comunismului, al lui Jan Palach, al Gulagului, al ororilor stalinismului”. Obsesia comunistă a fost Omul Nou. Tot ceea ce lega umanitatea de trecut, în special de tradiția drepturilor omului și a proprietății private, trebuia distrus. Burghezii, intelectualii, „chiaburii” erau vermina. Tocmai din acest motiv, putem defini sistemul comunist drept unul care urmărește exterminismul social. Grigori Zinoviev, cel mai apropiat colaborator al lui Lenin, primul conducător al Cominternului și șeful organizației bolșevice din Petrograd, a spus-o înspăimântător de limpede: „Pentru a-i învinge pe inamicii noștri, ne trebuie propriul nostru militarism socialist. Trebuie să avem de partea noastră 90 de milioane din cei 100 de milioane de oameni care formează populația Rusiei Sovietice. Cât despre ceilalți 10 milioane, nu avem nimic să le spunem. Trebuie anihilati”. Mai este nevoie de vreun comentariu?

Eseu transmis la postul de Radio Europa Libera:

http://www.europalibera.org/archive/vladimir-tismaneanu-blog/latest/2269/17100.html

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. Aveti dreptate si mi-ati dat de gandit: Secolul XX a fost pe de o parte Secolul Sangelui, cu multe milioane de crime sociale, militare, politice si religioase si pe de alta parte Secolul Tehnologiei (masini, avioane, telecomunicatii, televiziune, zboruri spatiale, robotica, genetica, medicina etc).
    Poate fi doar o coincidenta? Sau poate fi urmarea suprematiei ideologice a capitalismului asupra socialismului?

  2. Nu uit niciodata, dle prof. Tismaneanu, formularea Dvs. : ” Comunismul a fost domnia minciunii, a resentimentului social, a urii instituţionalizate, a mediocrităţii şi a imposturii ”
    L-am citit pe Kolakowsky datorita Dvs. si mi-am clarificat originile si evolutia originile acestei doctrine criminale care a culminat cu bolsevismul leninist. ” sinteza unui marxism interpretat ca paradigmă mântuitoare cu tradiția mesianismului revoluționar rus ” ( ca sa va citez tot pe Dvs. ).
    Intrebarea ucigatoare pentru orice om de buna credinta, privind peisajul stingii intelectuale de astazi, persista. Cum este posibil ca intelectuali autentici sa se declare partizani si sa militeze pentru justificarea si reabilitarea comunismului, pentru exonerarea ideologiei comuniste de crimele propovaduite si aduse la indelinire în numele unui presupus proiect altruist ?
    A propos de faptul ca l-am citi pe Kolakovski si pe altii, indemnat de Dvs., imi aduc aminte ca l-am citit pe Marx, indemnat de profesorul meu de economie politica din anul 3 la constructii, pe nume Iosif Anghel ( daca memorez bine, cred ca era conferentiar si lucra pe la CSP ), care vorbea in prelegerile sale ca un indragostit de Karl Marx, cita pe dinfara fraze si texte intregi, mai ales din Capitalul , si demonstra logic, cu diagrame pe tabla, schemele materialismului istoric si ale construirii lumii comuniste. Omul m-a fascinat atunci, dar astazi, intrebarea ucigatoare ramine. Era de buna credinta ? Nu stia de crimele comunismului, savirsite in numele marxismului , de fapt provocate de marxism ? Era capabil sa propovaduiasca cu buna stiinta o doctrina despre care stia ca este gresita, cu consecinte criminale ? Daca stia pe dinafara pe mar, cum de nu a depistat ” filonul despotic ” care se va dezvolta in leninism ?
    Pe Chomsky de pilda, nu il cunosc decit din poze si texte, eu il consider un oportunist, avid de publicitate, caruia i s-ar potrivi ciraci gen Ponta, dar uite ca memoria mi=l aduce aminte pe prof. Anghel si nu-mi vine sa cred ca a fost si el un ticalos cu doua fete . Dar buna credinta te poate exonera de a fi partas la crime ?

  3. Fara tirania sau mai corect fara TERORISMUL de stat reprezentat de politia politica, condamnari aberante si criminale,fara industria gulagurilor nu s-ar putea vorbi de problema ideologiei. A trece in treacat peste aceasta cheie de bolta a comunismului este incorect şi miroase urat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Colectia Contributors.ro

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

Cine moşteneşte poporul lui Vadim Tudor?

PSD se transformă treptat într-un fel de Grup de la Cluj transplantat, cu aceleaşi şanse incerte, în climatul exotic de Buzău. Facţiunea...

Racla şi linguriţa. Credinţa la vreme de molimă

La ȋnceputul lunii iunie, doar ce ieşea România de la zăvor, am publicat tot aici un text intitulat “Biserica Ortodoxă la vreme...

Alegeri cu cannabis în Ucraina, vecinul nostru cel mai important (după Moldova, Marea Neagră etc)

Duminică sunt alegeri locale în Ucraina, probabil cele mai importante în regiune pentru noi românii (evident în afară de cele prezidenţiale din...

Tranziția către 100% energii „verzi”- un exercițiu de gândire magică. Avem nevoie de evoluție sau revoluție?

Când, în februarie 2019, am prezentat pentru prima dată cititorilor platformei Contributors mega-proiectul Green New Deali, propus de...

E rândul dumneavoastră, domnule președinte!

Cu ani în urmă, doamna Emilia Șercan a început – aproape de una singură (dar au mai fost...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.