Toamna americană a anului acesta nu este una tihnita. Americanii vor hotari cum vor arata Congresul si Senatul si cat de multa influenta mai au sloganurile lui Obama asupra poporului american. In ultimele saptamani, doi dintre cei mai apropiati consilieri ai Presedintelui Obama au demisionat, fiecare din ei din cauze diferite. Fostul Sef al Cancelariei Prezidentiale (Chief of Staff) Rahm Emanuel, poate cel mai apropiat colaborator al Presedintelui, a hotarat sa candideze la primaria orasului Chicago si Larry Summers, consilierul economic al Presedintelui, a hotarat ca stresul in aceasta perioada nu-i prieste. Ieri a demisionat si Generalul Jim Jones, consilierul militar al Presedintelui American. Zile grele la Casa Alba, fara discutie.
Sperantele intr-o redresare rapida a crizei, care a inceput la mijlocul anului 2008 in forma ei financiara, s-a dezvoltat primind dimensiuni globale si tinde sa ajunga la ultimul ei stadiu, care nu va fi nici scurt si nici usor pentru nimeni. America este amenintata astazi de cel mai crancen dusman economic pe care un stat il poate intalni, deflatia. Nimeni nu recunoaste, nimeni nu vrea sa discute despre asta, aproape ca o boala medievala, despre care daca nu discuti, s-ar putea sa te ocoleasca, nu-ti va intra in casa, nu-si va face cuibul in familia ta, afacerea ta, nu vei patimi.
Totul a inceput dintr-un viol al bunului simt si al logicii economice – o piata a ipotecilor subprime de 1.200 de miliarde de dolari, o alta a derivatelor, nereglementata si netransparenta, de 62.000 de miliarde de dolari, tranzactii private [equity de tip buyout] de 50 de miliarde pentru companii ciclice, fonduri de risc devenite publice, fara ca publicul sa-si dea seama la ce se expune, un imens vitel de aur pe care toti si-au dorit sa-l mulga.
In ultimele trei-patru decade, America s-a transformat in doua lucruri: primul, laboratorul geniului uman, marea creatoare de tehnologii, care au produs o deschidere spre o globalitate totala, faza ultimativa a globalizarii; al doilea, fara indoiala, o industria gigantica de servicii financiare. Daca “laboratorul geniului uman” continua sa produca aproape lunar noi produse si servicii de o calitate si ingeniozitate extraordinara, diamantul industriei de servicii financiare s-a transformat in zirconiu.
La devalorizarea si distrugerea serviciilor financiare si-au dat aproape toti mana, filozofia economica republicana, care nu a putut sa prevada dezastrul, ocupandu-se de sloganuri si nu de realitati , democrati mituiti ani de zile de catre Wall Street, ce au contribuit la impiedicarea reformei, eforturi gresite ale ambelor partide de promovare a dreptului la proprietate imobiliara, lacomia Wall Street, presedinti de companii corupti, un efort de salvare prost conceput si implementat, guvernatori de banci supusi si fara coloana vertebrala, care au gresit de nenumarate ori, devenind paznicii stanii in care lupii isi faceau treaba in liniste.
Sfarsitul primului deceniu al secolului al XXI-lea ne-a adus un nou balon, la fel ca si sfarsitul aniilor ’90, numai ca acest balon s-a dovedit mai mare, mai periculos si mai cuprinzator. Balonul sfarsitului secolului al XX-lea, supranumit “balonul dot-com” si balonul sfarsitului primei decade a secolului XXI-lea au un lucru in comun – asumari de riscuri nebunesti pentru castiguri facile. Aceste riscuri “nebunesti” au fost posibile cu ajutorul unei “aliante a nebunilor”, compusa din politicile guvernamentale, companiile private, media si de fapt intreaga societate in goana dupa “mai mult, cu mai putin efort”.
Societatea nu putea rezista reducerilor la dobanzile ipotecare, care au subventionat imprumuturi masive (cu cat mai mult te imprumutai, cu atat mai mult puteai deduce) si care a crescut rapid odata cu cresterea preturilor la locuinte.
Marii jucatori pe pietele ipotecare (Fannie Mae si Freddie Mac) au devenit factori de amplificare si promotorii dezastrului garantat. Limitele lor de creditare au fost legate de pretul mediu pentru locuinte. Cu cat cresteau acestea din urma, cu atat mai mari erau datoria si asigurarea la ele. Si, cu cat imprumutau mai mult, cu atat cresteau preturile mai mult. Paratraznetul dezastrelor, sau daca doriti digul anti-tsunami, FDIC (Federal Deposit Insurance Corporation) a oprit incasarea platilor asigurarii cand vremurile erau bune, atat timp cat fondul sau de zile negre atingea 1,25% din depozitele asigurate – indiferent de cat de mult se extindeau rapoartele financiare ale bancilor. A fost ca si cum firmele nu ar mai fi vandut asigurari de inundatie dupa trei ani fara uragane si rezidentii de pe tarm au inceput sa-si construiasca case cu multe etaje, in loc de case modeste, dar solide, care pot face fata inundatiilor.
Cea mai grava problema actuala este lipsa increderii, o lipsa totala de ne mai intalnit in cultura financiara a Americii. Schimbarea din postura in care sistemul financiar avea incredere in mai toata lumea, intr-una in care nu mai are incredere in nimeni. Un balon se sparge, spune fostul presedinte Fed, Alan Greenspan, cand e foarte clar ca asteptarile pe termen lung nu sunt realiste. „Rezultatul acestui lucru e o schimbare dramatica la 180 de grade, ce trece de la exuberanta la frica“. Trecem de la un mediu in care oricine imprumuta orice suma de bani, oricui (2007), la una in care nimeni nu va imprumuta nimic, nimanui (2010).
Pana aici articolul arata cam pesimist, de fapt nu este. Americanii sunt oameni pragmatici care stiu cum sa-si recupereze viata dupa o infrangere temporara. America este tara celor bravi si celor harnici. America a stiut cum sa-si adapteze viata economica si sociala dupa tragedii mai mari decat aceasta. America a petrecut criza anilor ’70 cand toti spuneau ca vor fi cumparati de petrodolarii din golf, criza anilor ’80 cand toti erau siguri ca Japonia va reusi sa domine economia mondiala depasind America, astazi toti vorbesc de China. NU VA FI ASA! Pentru prima oara dupa aproape 30 de ani Kmart este plin de confectii americane care poarta eticheta “Proudly Made in USA”, aici este inceputul redresarii si sfarsitul dominatiei economice a Chinei. Suntem la sfârşitul visului american? Clar, NU! Am ajuns la faza rationalizarii lui.
Teophyle: tot e bine daca din „a bible and a gun!” nu ramane doar „a gun!” … Si sa nu uitam ca mai sunt vreun trilion de dolari in US securities detinute de Chinezi…
Salut Dragos :)
Batranul meu imi poveste ca e bine sa te imprumuti. Inseamna ca esti om de vaza si ca ai credit. In al doilea rand, daca datorezi la cineva multi bani are grija creditorul de sanatatea ta mai mult ca tine. Cred ca asta este si povestea relatiilor intre cele doua state.
Maine in postarea Toamna in Europa ai sa vezi ca nici pe aici veselia nu prea este mare :)
asta cu bogati cu banii altora am zis-o si eu prin 2008. insa stratagema functioneaza pana cand se prinde creditorul ca debitorul e falit si ca daca nu-l executa risca sa-si mareasca pierderea…
Dragos, inca un an ca asta si vom vedea in Romania multi bogati de carton foarte saraciti. Oameni care au facut sute de milioane si le-au pierdut in cateva zile din octombrie 2008. Crede-ma nu plang de mila lor!
Hmmm… Suma, în valoare absolută, poate fi impresionantă, dar importanţa ei e relativă; în cazul de faţă, datoria externă a SUA, aceste triliarde sau cum s-or numi, reprezintă cam 9% din PIB-ul lor. Procent apropiat de-al României.
@ampersand: PIB SUA 14.4 trilioane, total US securities detinute de investitori straini e un pic peste 4 trilioane dolari…dar datoria publica e cam pe la 13.5 trilioane iar speculatiile sunt ca „unfunded liabilities” sunt de cel putin 65 trilioane
Cate zerouri domle’ pentru cetateanul de rand sumele astea nu spun absolut nimic.
Corect Theophyle. O mica adaugire: democratii or sa isi aminteasca multi ani de acum inainte toamna asta.
Salut @Clemy,
Doamne ajuta! Sper ca oameni sa-si revina din betia de cuvinte. Aproape ca l-am tradus pe Titu Maiorescu in engleza :)
Asa spun si eu „Doamne ajuta” :)