Motto:
EFIMIȚA: Dacă n-o mai plăti niminea bir, soro, de unde or să aibă cetățenii leafă?
LEONIDA (în luptă cu somnul): Treaba statului, d-le, el ce grije are? pentru ce-l avem pe el? e datoria lui să-ngrijească să aibă oamenii lefurile la vreme…
În lunile recente interesul publicului pentru problemele fiscale ale țării a luat avânt, mai ales după adoptarea de către Guvernul Bolojan a Pachetului 1 de măsuri fiscale. Din presă și din conversațiile cu prietenii văd un consens că deficitul bugetar nu mai poate fi susținut dar în privința soluțiilor observ în general două „școli de gândire”:
- Guvernul greșește când impozitează suplimentar populația înainte de a opri risipa din sistemul bugetar. De ce sa plătească nevinovații cei mulți in locul privilegiaților?
- Pentru rezolvarea dezechilibrului fiscal al României este nevoie atât de reducerea unor privilegii și risipe cât și de creșterea substanțială a veniturilor publice, ceea ce înseamnă mai mulți bani colectați din impozite.
Ma înscriu fără echivoc in cea de-a doua „școală”, alături de autori ca Radu Crăciun[1] sau Victor Giosan[2] in recentele dumnealor articole. Expun mai departe argumentele mele.
Comparativ cu restul membrelor UE, România nu se deosebește serios la cheltuielile publice ci iese in evidență (negativă) la veniturile publice
Evident că veniturile si cheltuielile publice diferă mult în valoare absolută de la o țară la alta, mai ales când comparăm țări mari cu unele mici. Metoda pe care o folosesc economiștii este de a raporta veniturile si cheltuielile publice (adică cele 2 componente ale bugetului național) la întreaga activitate economica din tara respectiva, Produsul Intern Brut (PIB)[3]. Astfel se ajunge ca veniturile, respectiv cheltuielile publice să fie exprimate ca procente din PIB, de obicei în intervalul 20…50 % din PIB (ca să lămurim un mit pe care l-am mai întâlnit, anume că bugetul național este același lucru cu PIB-ul: nu este!).
Să privim acest grafic comparativ al țărilor UE in privința veniturilor, respectiv cheltuielilor publice raportate la PIB[4]
Cheltuielile publice ale României, ca proporție din PIB, sunt similare majorității statelor membre, în jur de 45%. Unde “ieșim din rând” este la veniturile publice, mult sub majoritatea țărilor cu care ne comparăm, media fiind pe la 45% iar noi pe la 33%. Pentru a domoli deficitul bugetar avem de lucrat mult la veniturile publice.
Sursele obișnuite ale veniturilor publice
Statele obțin venituri din impozite (includ aici contribuțiile de asigurări), numite generic venituri fiscale. Pe de altă parte statele mai au venituri din exploatarea unor monopoluri (redevențe din extragerea bogățiilor subsolului, concesionări de proprietăți publice, etc), din profiturile agregate ale companiilor naționale (de stat), adică efectul net al celor profitabile (de ex, în România, Romgaz, Hidroelectrica) cu cele ce funcționează pe pierdere (de ex, în România, CFR, Metrorex), ajutoare provenite din afara țării (de ex. Fondurile UE minus contribuția națională la bugetul UE), precum și altele. Vom numi aici venituri nefiscale toate veniturile publice în afara impozitelor și a contribuțiilor sociale.
Mitul pe care îl mai întâlnesc printre cunoscuți și în spațiul public este că România ar putea să acopere majoritatea cheltuielilor publice cu venituri nefiscale, lăsând în plan secund veniturile fiscale (impozitele) care împovărează populația.
Chiar dacă sunt convins că există mult loc de mai bine în colectarea veniturilor nefiscale (prin negocierea mai bună a unor redevențe sau prin exploatarea mai eficientă a companiilor naționale, etc.) trebuie să anunț că practica mondială arată că impozitele sunt dominante în veniturile publice ale statelor, ponderea lor situându-se în jur de 75-90% din total venituri, excepție făcând rarele țări cu bogății naturale enorme raportate la numărul de cetățeni, de ex. Bahrain, Kuweit, Qatar.
Sursa: Prelucrare proprie după datele FMI, anii 2020-2022
România este o țară absolut normală în această privință, cu veniturile fiscale formând 83% din veniturile publice, majoritatea statelor lumii având procente similare. Deci mă tem că România nu poate în mod realist să își crească veniturile publice fără a se concentra pe veniturile fiscale.
Componența veniturilor fiscale
Prestigioasa publicație The Economist ne arată într-un simpatic clip educațional[5] că impozitele sunt de 3 feluri:
- Pe venit (atât al persoanelor fizice cât și al companiilor)
- Pe consum (TVA și accize)
- Pe proprietate (în România imobile și mașini)
Chiar dacă există unele inovații (vezi “taxa pe stâlp” în România), alte tipuri de impozite nu au avut nicăieri în lume un aport semnificativ la veniturile fiscale deci păstrăm discuția la cele 3 de mai sus.
Analiza tipurilor de venituri publice în România, 2024
| Fiscal/Nefiscal | Tip contribuabil[6] | Venitul | Mld lei (rotunjit) | % din PIB |
| Fiscal | PJ | Impozit pe profitul companiilor | 36 | 2,04 |
| Fiscal | PF | Impozit pe venit, câștiguri din capital + contribuții asigurări Persoane fizice | 244 | 13,85 |
| Fiscal | PF | TVA | 121 | 6,85 |
| Fiscal | PF si PJ | Accize | 46 | 2,63 |
| Fiscal | PF si PJ | Impozite și taxe pe proprietate | 8 | 0,47 |
| Fiscal | PJ | Alte impozite și taxe, incl. Vamale | 25 | 1,44 |
| Nefiscal | – | Venituri nefiscale | 95 | 5,29 |
| Venituri Totale | 575 | 32,56 |
Sursa: Ministerul Finanțelor, Informații execuție bugetară, Sinteza Dec 2024[7]
Cine contribuie mai mult la veniturile publice, companiile sau persoanele fizice?
Din tabelul precedent reținem în dreptul companiilor (PJ) impozitele pe profit precum și linia “Alte impozite și taxe, incl. Vamale”, un total de 3,48% din PIB.
Persoanele fizice (PF) contribuie cu Impozitul pe venit și Contribuțiile de Asigurări Persoane Fizice, cu întreg TVA și o bună parte din accize (companiile nu fumează, nici nu beau alcool dar consumă ceva combustibili), estimez eu două treimi. Ignor impozitele pe proprietate ca neglijabile. Persoanele fizice contribuie în total cu 22,45% din PIB, de peste 6 ori contribuția companiilor!
De aceea pun sub semnul întrebării paradigma conform căreia “mediul de afaceri” plătește impozitele în țară. Companiile funcționează într-adevăr ca un creator de activitate economică și de locuri de muncă dar în cazul impozitelor acționează în mare măsură numai pe post de agent de plată, care reține la sursă impozitele + contribuțiile salariaților precum și TVA-ul clienților persoane fizice, cu scopul de a le vira mai departe către ANAF. Când o companie angajează un salariat ea compară costul salariatului cu producția sa. Iar costul este salariul brut (+ 2,25% contribuție asiguratorie pentru muncă), nu cel net. De altfel, atunci când o mașină devine mai productivă decât un om, compania ia în considerare înlocuirea salariatului cu mașina, de exemplu casa de marcat cu auto-servire de la super-market. Și dacă decide înlocuirea atunci dispare și așa-zisul impozit pe muncă plătit de angajator.
Avem o sarcină fiscală așezată just printre persoanele fizice?
Să vedem distribuția populației țării noastre, 19,1 milioane de locuitori, după tipul venitului personal, în 2023:
| Categoria demografică | Milioane oameni |
| Salariați | 5,7 |
| Ocupați, non-salariați (patroni, PFA, etc.) | 2,1 |
| Minori sub 15 ani | 3,1 |
| Pensionari | 5,0 |
| Alții (calculați prin diferență până la 19,1) | 3,2 |
Surse: Institutul Național de Statistică[8] [9]
Din execuția bugetului general consolidat pe 2024 știm că s-au strâns 244,3 mld lei de la persoanele fizice ca impozite pe venit, dividende, contribuții asigurări, corespunzător celor 13,85% din PIB. Nu știm direct contribuția fiscală a fiecărei categorii demografice dar putem estima pornind de la minorii sub 15 ani (precis este zero, cum e și firesc), continuând cu salariații pe baza salariului mediu din 2024[10] și, la final, calculând o medie pentru restul persoanelor adulte.
Dacă cei 5,7 milioane de salariați contribuie cu 234,9 mld lei[11] atunci restul de 10,3 milioane de pensionari, ocupați non-salariați și acei Alții contribuie cu diferența de… 9,4 mld lei.
Acesta e momentul în care vreau să mă refer la obligația generală de la Art. 56 din Constituție, intitulat Contribuții financiare:
(1) Cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și prin taxe, la cheltuielile publice.
(2) Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure așezarea justă a sarcinilor fiscale.
[…]
Textul constituțional vorbește de cetățeni, nu de salariați. Firește că nu ne așteptăm ca copiii să plătească impozite sau ca pensionarii să contribuie la sistemul de pensii dar îmi permit să întreb: este just, cuvânt din același text constituțional, ca salariatul mediu să contribuie în medie cu 3435 de lei pe lună iar ceilalți locuitori adulți, tot în medie, cu numai 76 lei pe lună de persoană?
Ce putem face pentru mărirea veniturilor publice, suplimentar față de reformele deja introduse prin Pachetul 1 de măsuri fiscale?
Să vorbim în salarii brute în loc de nete
Astfel vom conștientiza mai ușor discrepanțele majore pe care le-am expus mai sus și se va stimula o așezare mai justă a sarcinii fiscale.
Să introducem impozitul pe venitul global al persoanei fizice
Practic o aliniere la standardele UE și OECD. Impozitul nu trebuie să țină cont dacă omul câștigă din salariu sau din capital sau din chirii, etc. E dezirabil să fie impozitat venitul, nu natura sa. Dacă adulții non-salariați ar plăti, în medie, 150 lei lunar în loc de actualul 76 lei, atunci am colecta alte 9 mld lei la buget.
Să reformăm ANAF-ul astfel încât să gestioneze toate persoanele fizice, nu doar pe cele juridice
ANAF-ul e organizat tot conform paradigmei că „mediul de afaceri” plătește impozitele și astfel e dimensionat să gestioneze 1 milion de firme iar cu persoanele fizice mai greu. Este necesar ca ANAF-ul să gestioneze, suplimentar față de firme, și vreo 15 milioane de persoane fizice adulte. O idee pentru a-i da această capacitate este comasarea cu Direcțiile de Impozite și Taxe Locale din subordinea primăriilor. Acestea gestionează deja mulți contribuabili persoane fizice pentru un rezultat neglijabil, impozitele pe proprietate, acum de doar 0,47% din PIB. ANAF-ul nou creat poate gestiona toate persoanele fizice și apoi vărsa ceea ce se cuvine bugetelor locale, așa cum o face deja cu cotele defalcate din impozitul pe venit și din TVA. Iar autoritățile locale își pot simplifica astfel organigramele. Bonus: un fisc care urmărește atât veniturile cât și proprietățile unei persoane fizice detectează mai ușor eventuala evaziune.
Îmbunătățirea colectării TVA-ului
România are cel mai mare deficit de colectare a TVA-ului din UE, aproximativ 30%. Dacă am reuși să îl reducem la jumătate am crește veniturile cu aprox. 20 mld lei.
Bibliografie/Note
[1] https://www.raducraciun.ro/turnul-babel/
[2] https://www.contributors.ro/despre-unele-mituri-care-bantuie-clasa-mijlocie-romaneasca/
[3] https://economedia.ro/ce-este-pib-ul-cum-este-masurat-si-de-ce-este-important.html
[4] Government finance statistics – Statistics Explained – Eurostat
[5] Should we tax the rich more?
[6] PJ = persoane juridice, PF = persoane fizice
[7] https://mfinante.gov.ro/static/10/Mfp/buletin/executii/Anexa2_bgc31122024.pdf
[8] https://insse.ro/cms/sites/default/files/field/publicatii/romania_in_cifre_2023.pdf
[9]https://insse.ro/cms/sites/default/files/field/publicatii/balanta_fortei_de_munca_la_1_ianuarie_2024.pdf
[10] Salariu mediu brut de 9251 lei, salariu mediu net de 5645 lei
[11] (9251-5645)*0,9525 = 3435 lei lunar. *12 luni * 5,7 milioane salariați = 234,9 miliarde lei
”Dacă cei 5,7 milioane de salariați contribuie cu 234,9 mld lei[11] atunci restul de 10,3 milioane de pensionari, ocupați non-salariați și acei Alții contribuie cu diferența de… 9,4 mld lei.”
Eu zic să puneți un impozit fix, pe cap de locuitor. O mulțime de regimuri autoritare au generat revolte și s-au prăbușit, atunci când le-a venit ideea asta. Până și Margaret Thatcher a ajuns să demisioneze, tot când a pus în aplicare o taxă pe cap de locuitor.
La momentul de față, ”personal allowance” (venitul minim neimpozabil) în UK este de 12.750 de lire anual, deci mai mult de 1.000 de lire pe lună. Poate ar fi mai decent să începeți de la asta, de la a stabili o sumă rezonabilă pentru venitul minim neimpozabil și în România.
”România are cel mai mare deficit de colectare a TVA-ului din UE, aproximativ 30%. Dacă am reuși să îl reducem la jumătate am crește veniturile cu aprox. 20 mld lei.”
Despre returnările frauduloase de TVA în valoare de milioane de euro fiecare, cu șpagă între 20 și 50%, puse la cale chiar de funcționari de la ANAF (unii dintre ei cu epoleți pe sub cămașă) ce știți? Le-ați menționat vreodată, măcar tangențial? Chiar nu realizați ce monstruozitate reprezintă un TVA de 20%? Chiar nu realizați ce monstruozitate reprezintă aplicarea de TVA la accize? (taxă la taxă!). Despre para-fiscalitatea din România ce știți? Mai există vreo țară europeană cu un asemenea nivel de para-fiscalitate?
Creșterea sănătoasă a veniturilor statului nu este posibilă fără creșterea activităților economice reale. Însă statul român sufocă activitățile economice reale. Pentru politicieni și pentru funcționarii publici e mai important să aibă ei controlul discreționar, iar asta nu trece decât prin prăbușirea sistemului, la fel ca în 1989.
Dragă Harald, mulțumesc pentru atenția pe care ați acordat-o articolului. Ideea cu venitul minim neimpozabil există deja și în România. Totuși ea este rezervată numai pensionarilor, pragul de la care ei plătesc impozit și CASS fiind de 3000 lei. Înțeleg că luați în considerare generalizarea acestei prevederi, ceea ce ar fi conform cu art. 16 din Constituție (Egalitatea în drepturi):
(1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.
[…]
Să estimăm impactul bugetar al acestei generalizări, adică să o aplicăm și angajaților. Zicem că o aplicăm numai impozitului pe venit și CASS, păstrăm neatins CAS-ul. Fiscul ar renunța la aprox. 20% * 3000 lei lunar * 12 luni * 5,7 milioane angajați = 41 mld lei anual. Deci efectul de runda 1 este 41 mld lei, adică mărirea deficitului bugetar cu încă 2,3% din PIB. Evident, consumul suplimentar generat de prezența acestor bani la contribuabili ar atenua un pic din deficit dar probabil cu 2% din PIB deficit suplimentar tot ne-am alege.
Ați amintit despre parafiscalitate. Nu știu la ce vă referiți dar aștept cu interes de le Dvs. un articol pe această temă.
Deficitul bugetar trebuie redus prin reducerea cheltuielilor statului, nu prin creșterea fiscalității. Nu e treaba statului să finanțeze stadioane și echipe de fotbal.
Un stadion trebuie să fie o afacere în sine, desfășurată integral pe bani privați, nu o sursă de șmenuri pentru primari, funcționari publici și tot felul de bâieți deștepți care se învârt în jurul lor. Concesionarea construirii a 20 de stadioane noi în toată țara și a exploatării lor pentru următorii 30-50 de ani ar aduce investiții străine private în România, ar crea noi locuri de muncă și ar reduce deficitul bugetar, însă asta nu se va întâmpla păstrând fiscalitatea actuală.
Despre parafiscalitate: oricine e dator să-și extindă propria cultură generală, nu să revendice cursuri gratuite de economie, iar solicitarea de a scrie un articol pe tema asta se încadrează la condescendență și batjocură. În concluzie, rămâne cum am stabilit: sistemul actual e beyond repair. Trebuie lăsat să se prăbușească, la fel ca în 1989, după care va fi reconstruit pe baze mai corecte.
Un exemplu perfect pentru povestea cu stadioanele: un bazin de înot construit pe bani europeni a ajuns exploatat de o firmă privată, în folos propriu:
https://hotnews.ro/un-apropiat-al-psd-administreaza-bazinul-de-inot-construit-in-sectorul-4-cu-3-milioane-de-euro-bani-europeni-elevii-au-acces-gratuit-doar-4-ore-pe-an-2052210
Bazinele de înot sunt rentabile economic în marile orașe. Trebuie construite pe bani privați și pot fi exploatate fără nicio problemă pe bani privați. La fel și stadioanele.
P.S. Despre returnările frauduloase de TVA, silenzio stampa, evident 😀
Exemplul o fi perfect, dar se potrivește ca nuca în perete. Oricât de revoltător ar fi ca un bazin de înot să devină sursa de venit a unui partid politic, sunt câteva aspecte care nu au legătură cu tema articolului:
1. Deoarece România este beneficiar net al fondurilor europene, construcția bazinului nu a afectat, cel puțin nu direct, cheltuielile publice.
2. Exemplul este practic unic în România. Mai este ceva asemănător la Câmpina, dar nu pare să fie o strategie împământenită. Sub acest aspect, încercarea de generalizare este eșuată.
3. Există, într-adevăr, 11 stadioane moderne în România și alte 8 planificate pentru construcție. De asemenea, (și) cu fonduri europene. Dar ele sunt administrate în totalitate de entități publice, nu private.
4. Ideea ca un stadion trebuie să fie exclusiv profitabil financiar, adică să-și amortizeze investițiile într-un interval rezonabil de timp, este greșită. Infrastructura sportivă a unei țâri servește și altor scopuri, cum ar fi posibilitatea de a face antrenamente pentru copii, de a descoperi eventuale talente, de a îndemna sau atrage tineretul spre hobby-uri sănătoase, benefice pentru întreaga comunitate. Bazinul de înot tocmai asta nu (mai) face de când a trecut în administrare privată.
Nici bibliotecile publice nu sunt rentabile financiar, dar trebuie totuși menținute și finanțate din fonduri publice.
Există investiții neprofitabile, dar totuși necesare, cum sunt aeroporturile regionale. Aeroporturile regionale din România pierd bani și vor continua să piardă, în viitorul previzibil, dar e nevoie de ele, deci por fi construite și administrate pe bani publici. Inclusiv europeni, dacă e cazul. La fel și căile ferate: trenul nu poate fi profitabil la Tg Secuiesc, la Nehoiașu sau la Întorsura Buzăului, dar este necesar, deci trebuie subvenționat din fonduri publice.
Stadioanele și bazinele de înot din orașele mari nu se încadrează aici. Ele sunt rentabile economic, deci nu e treaba statului să se amestece în așa ceva. Treaba statului e să încaseze taxe și impozite, nu să desfășoare activități economice lucrative. În Germania, Merkel a preferat să plătească despăgubiri investitorilor privați și să transforme în investiție publică noul aeroport Berlin-Brandenburg. Ocazie cu care s-a depășit bugetul cu miliarde de euro, fumul nu voia cu niciun chip să coboare pe sub podea, iar proiectantul-șef fusese doar desenator, nu era arhitect. Asta se întâmplă pe banii statului.
În România dezmățului pe bani publici s-a construit un spital la care lipsește complet un etaj (apare doar în proiect, dar nu există fizic în clădire) și cel puțin un bazin de înot care a ieșit mai scurt decât dimensiunile olimpice, pentru că betonul a ajuns turnat de diverse vile. Pe bani publici, evident. Un investitor privat ar fi verificat dimensiunile, fiindcă ar fi vrut să organizeze și competiții oficiale, însă pe banii statului merge și așa.
Domnule Stolz, principial domnul Harald are dreptate. Analiza dumneavoastra nu face referire (in fapt ignora) realitatea fiscala din statul esuat numit Romania, stat esuat in care TVA si sumele din accize nu se incaseaza de la firmele prietene care „ne ajuta pre noi partidele in momente electorale” sau care dau spaga substantiala functionarimii statului, incasarea impozitelor pe profit se face preferential, firmele prietene fiind scutite in a-si achita obligatiile fiscale, banii bugetului sunt subtilizati prin varii metode cu sprijin substantial exact de la cei care ar trebui sa protejeze banii natiei de fenomene frauduloase sau se cheltuie bezmetic pe proiecte imbecile, si acelea executate prost.
In timp ce salariile sunt impozate cu 41,5%, iar nivelul general de trai este execrabil! Crestem taxe pe spinarea celor buni platnici aplicand exact ceea ce este daunator unei cresteri economice sustenabile!
Principial și dumneavoastră aveți dreptate, LS. Ca urmare si Harald. Dar și dl Stolz are dreptate. Pare un paradox, dar nu este. În vreme ce dumneata și Harald tratați percepția publicului față de cheltuielile publice și/sau ilegalitățile apărute, autorul își îndreaptă atenția către soluția pentru evitarea crizei. Și, oricât de grotescă pare, ea este cea de-a doua variantă din preambulul articolului.
Bineînțeles, colectarea preferențială, pensiile speciale, 600 de parlamentari și un milion de bugetari în plus sunt prea mulți pentru bănuții câștigați cu sudoare de omul obișnuit. Și trebuie lucrat și acolo. Dar în valori absolute cât se colectează în plus sau se cheltuie mai puțin? Asta este ceea ce contează în final. Iar autorul prezintă niște calcule. Nimeni nu le contestă, nimeni nu oferă alte calcule, dar toți contesta viziunea autorului, bazata pe acele calcule.
Din nimic nu iese nimic, iar banul la ban trage.
Un exemplu: Impozitarea pe venitul cumulat ar fi o soluție care nu-l afectează prea tare pe omul obișnuit, proprietarul unui apartament în folosință personală. Dar pe cel care închiriază 10 imobile îl cheamă la ghișeu.
Desigur pro-europenii sunt vinovați. De asta eu l-aș fi lăsat pe Simion să câștige. Credeți ca ar fi curs miere? Probabil și-ar fi făcut un palat ca Orban (vezi Hatvanpuszta). Credeți ca o politică ultranaționalistă ar scoate România din datorii. Avem exemplul primului mandat al lui Trump: datoria publică a crescut accelerat. Și se pare ca nici acum nu va fi altfel.
Hantzy, nu sunt nici pe departe adept al jigodiilor asa zis suveraniste, dintre care multe ar trebui sa se afle in spatele gratiilor la acest moment. O politica nationalista din punct de vedere economic ne-ar falimenta rapid, in cateva luni. Nu inteleg de unde ati dedus ca as avea aplecari catre astfel de imbecilisme !!!
Sunt cu totul de acord in privinta unei taxari pe venitul total cumulat al persoanei fizice. Dar, facand abstractie de principiul taxarii pe venitul cumulat, abordarea domnului Stolz miroase putin a politica de tip social democratie cu iz de comunism. Asa cum si politica fiscala inceputa de actualul guvern e plina de prevederi care sunt mai degraba caracteristice clicii PSD decat unei guvernari care contine PNL si USR.
In plus, cele spuse de catre domnul Stolz eludeaza situtia concreta a statului roman, stat in care cheltuielile publice sunt in propostie de peste 50% complet irosite, in sensul ca cel putin jumatate dintre aceste cheltuieli nu aduc niciun fel de beneficii comunitatilor, stat in care suprataxarile „echitabile” , cumulate cu inflatia galopanta si departe de a fi tinuta sub control, vor conduce la saracie crunta, precum si la distrugerea firavei clasei de mijloc care apucase sa se formeze. Mai mult, toate astea nu vor reduce deficitul. O vom constata curand.
Faptul ca domnul Stolz pare revoltat de infima contributie la bugetul Romaniei a pensionarilor( fara nicio referire la pensionarii cu pensii intre 2000 – 10 000 de euro lunar obtinute prin legi speciale si nu prin contributivitate, la frageda varsta de 48-50 de ani) mi se pare o chestiune complet deplasata, abtinuandu-ma sa nu o caracterizez altfel. Ar fi fost decent sa expuna cadrul complet al abordarii facnd referinte concrete la realitatea din teren, aceea construita cu sarg de clica comunistoida PSD si asociatii( atentie, la asociati includ nu numai PNL ci si toata adunatura asta de asa zisi patrioti suveranisti, in fapt creati de-a lungul timpului de catre exact acelasi PSD nascut din mocirla comunisto-securista) timp de 35 de ani. Tratarea situtiei facand abstractie de mizeria creata de clicile de sorginte comunisto-securista in acesti ultimi 35 de ani este dezonoranta si lipsita de respect fata de acei cetateni care de 35 de ani se zbat sa traiasca mai bine respectand legea, luptand in acelasi timp, fiecare cum poate, in a scapa de clica asta de mamutoi de origione comunista care-0si bate joc de tara de 35 de ani.
„In plus, cele spuse de catre domnul Stolz eludeaza situtia concreta a statului roman, stat in care cheltuielile publice sunt in propostie de peste 50% complet irosite, in sensul ca cel putin jumatate dintre aceste cheltuieli nu aduc niciun fel de beneficii comunitatilor…”
Analiza mea s-a limitat la situatia veniturilor publice si s-a facut pe baza de calcule. Inteleg ca pe Dvs. va preocupa mai mult situatia cheltuielilor publice. Si eu sunt interesat de ea. Puteti argumenta afirmatia „peste 50% complet irosite”, tot pe baza de calcule?
LS, deci recunoașteți că vă lăsați (se)dus de impresii. E preferabil să vedeți calculele.
În ce privește eficiența cheltuielilor publice, vă dau dreptate, dar, repet, nu asta era subiectul. Să vă ofer totuși un exemplu: dacă s-ar anula de mâine toate pensiile speciale, s-ar face economii anuale între 0,8 și 1,1 miliarde euro. Asta ar însemna cam 80 Euro pentru fiecare cetățean. Nu e de lepădat, dar e departe de a ne scoate din mocirlă.
Vreți un control mai eficient al cheltuielilor? Foarte bine. Cat ați fi dispus să mărim efectivul de investigatori și cat să-i plătim pentru a fi siguri de onestitatea lor? Căci asta e marea problemă: mai întâi trebuie să scoatem bani pentru investiții de acest fel, pentru a spera la amortizări eficiente. Ați fi pregătit pentru asta sau o țineți una și bună cu stânga și socialismul? Oricât ar fi de frustrant, a doua strategie nu ajută.
@ A. Stolz: Domnule Stolz, regret ca nu pot dezvolta,dar ar fi atat de multe de spus incat comentariul ar fi de foarte mare dimensiune.
Primul lucru care ma nemultumeste privind articolul de mai sus este faptul ca faceti comparatii cu tari care nu pot fi comparate cu Romania din foarte multe puncte de vedere ( chiar si cele aflate in fosta sfera de influenta a URSS, foste tari comuniste, au avut in 1990 o cu totul alta mostenire socio-economica, raportat la ceea ce am avut noi in 1990). As zice totusi ca principala chestiune care ne face atipici, care ne diferentiaza de acestia, este atitudinea generala fata de banul public. Atentie, nu ma refer aici exclusiv la clasa politica, sper ca observati ca am spus „atitudinea generala” ! Alte diferentieri importante ar fi nivelul de trai de la care s-a pornit in 1990, in Romania fiind cel mai scazut, coruptia generalizata care domneste in Romania ca niciunde, care se manifesta pe plaiurile mioritice de mult timp, dar care s-a dezvoltat exponential incepand cu 1990, alimentata fiind de „democratia originala” practicata pe plaiurile mioritice cu voiosie, sub obladuirea gastilor de sorgine securisto-comunista, de o natie majoritar compusa din ignoranti nevindecabili.
Acestea fiind spuse, consider ca fiind nerelevante comparatiile dintre Romania si alte state europene in ceea ce priveste volumul cheltuielilor publice. In niciuna dintre tarile cu care se face comparatie nu exista o asemenea iresponsabilitate ca in Romania in privinta cheltuielilor publice.
Teoretic vorbind, aveti dreptate, pentru ca un volum mare al cheltuielilor publice ar trebui sa insemne confort si servicii publice la nivel inalt pentru cetateni. In consecinta, pentru a scapa de povara deficitului exagerat si incercand sa mentinem un nivel acceptabil de cheltuieli, avem nevoie de mai multe venituri la buget.
Bun! In regula! Intrebarea este de ce un stat civilizat trebuie sa se preocupe de astfel de echilibre? Principala preocupare a statului trebuie sa fie atingerea unui nivel de trai cat mai ridicat pentru cetatenii sai, nu-i asa !? Raspunsul este ca exact asta trebuie sa faca statul pentru a crea nivel de trai cat mai ridicat pentru cetatenii sai, sa corecteze dezechilibrele financiare. Acum insa trebuie sa revenim la cazul concret al Romaniei. Cresterea veniturilor exact pe spinarea celor care le-au sustinut si pana acum este morala, este etica, avand in vedere rolul statului, explicat mai sus ??? Pentru ca se pare ca vrem sa crestem nivelul de trai al cetatenilor( al unora dintre ei, al exact celor care efectiv aduc plus valoare) prin scaderea veniturilor acestora, pentru ca asta inseamna de fapt taxare suplimentara pentru cresterea veniturilor bugetare! Si atunci se poate spune ca statul lucreaza in beneficiul cresterii nivelului de trai al tuturor cetatenilor sai?
Sper ca ati inteles sensul celor expuse.
In privinta, irosirii banului public in proportIe de peste 50% lista pe care ar trebui sa o expun e mult prea lunga, incepe cu agentii ale statului care nu ar trebui sa existe intr-o economie libera( ANRE, ASF, etc), cu pseudoinstitute de cercetare si pseudoacademii finantate din banul public, cu lucrari inutile la nivel de localitati, toate ( inclusiv cele care nu ar fi inutile) fiind facute cu materiale si manopere supraevaluate mult peste pretul pietei, cu pensii si salarii uriase oferite unor caste, cu ajutoare de stat pentru intreprinderi falimentare…..si as termina cu irosirea banilor cheltuiti in mod inutil , ba char in mod daunator sanatatii intelectuale a natiei pe sustinerea cultelor religioase si a orelor de religie in scoli, pentru ca exact asta ne lipseste, un branci spre cresterea gradului de cretinism al natiei, care si asa e urias! As adauga functionarii inutili din primarii si consilii judetene, multimea de sefi si sefisori de diferite niveluri( toti cu indemnizatii bunicele) de p[rin toate institutiile bugetare, inclusiv cele din sanatate si invatamant,etc
Va ofer placerea de a face singur calculele si cu siguranta cred ca veti observa ca peste 50% din cheltuielile statului sunt lipsite de utilitate.
O cariera „stralucita” va doresc!
Încă o propunere de bazin de înot pe bani publici. Se pare că de data asta a eșuat șmenul, indignarea publicului a început în sfârșit să se manifeste:
”Potrivit candidatului USR la Primăria Capitalei, Cătălin Drulă, consilierii generali ai partidului au depus un proiect prin care cer Guvernului să transfere către Municipiul București terenul și clădirile de pe Str. Lânăriei 93-95. Pe spațiul transferat urma să fie construit un bazin public de înot.”
https://adevarul.ro/politica/drula-si-consilierii-usr-retrag-un-proiect-dupa-2467856.html
Asta au de făcut ”pro-europenii”, noi bazine de înot pe bani publici, de asta țipă în toată mass-media că nu le ajunge fiscalitatea existentă.
Eu zic să puneți un impozit fix, pe cap de locuitor. O mulțime de regimuri autoritare au generat revolte și s-au prăbușit, atunci când le-a venit ideea asta.
Te cerți cu tine însuți? Dacă tu zici, de ce tratezi propunerea ca și cum ar fi a altuia? Păpușa de paie!
”Dacă tu zici, de ce tratezi propunerea ca și cum ar fi a altuia?”
Era o propunere ironică, nu era așa greu de înțeles. Însă la modul serios, există mai mulți autori care încearcă să revendice creșterea fiscalității, iar o taxă pe cap de locuitor ar duce la revolte de stradă, prin urmare ar ajuta la reformarea mai rapidă a statului român.
A existat un moment (în timp) acum vreo 4-5 ani când era clar că lucrurile urmau să o alunece pe o pantă periculoasă. Poate vă amintiți momentul în care două clase de bugetari (ambele suferind de ceea ce englezii numesc „sense of entitlement”) anume medicii şi profesorii, au pus presiune uriaşă pe guvernul de atunci pentru a li se mări salariile. Această presiune a imbracat forma unui şantaj (greve, isterie, amenințări) aşa că guvernul de atunci a decis să cedeze: în unele cazuri salariile medicilor şi profesorilor s-au dublat sau triplat de la o zi la alta.
Adăugați la aceasta povara specialilor ca să realizați
anvergura presiunilor la care au fost supuse finanțele țării. Sigur, salarii mai mari s-au tradus prin consum mai mare deci un input mai mare la PIB dar acest atu însemna prea puțin.
Spre deosebire de noi, bulgarii nu au mărit salariile bugetărimii în mod inconştient iar ei sunt acum la patru luni distanță de intrarea din zona euro iar noi de apocalipsă. Dragi bugetari, mulțumesc din suflet pentru empatia voastră!
Capitalul național românesc nu avea cum să se formeze decât prin însușirea de active ale statului sau prin furt de la bugetul statului. A rezultat un stat mafiot și niște capitaliști români cu apucături cel puțin oneroase în care bugetul de stat este o vacă de muls. Urmarea este constatarea autorului, respectiv venituri mici și cheltuieli mari. Cum se poate rezolva situația? PRIN FORȚĂ! Trebuie o legislație dură dar și instituții dure care să curme hoția, evaziunea, lipsa responsabilității în funcția publică. Toți vor bani de la buget, dar nimeni nu vrea să plătească taxe și impozite.
NB. În România și privații sunt tot un fel de Conu Leonida față cu reacțiunea….
Reforma a inceput prost.
S-au luat de veniturile oamenilor, dar au prelungit favorurile specialilor, sinecuristilor, firmelor rau platinice (romanesti -stat/patroni- si straine).
Si cand au insailat cate ceva pentru favorizati, sare PSDeaua sa-i apere si blocheaza toate masurile din Pachetul 2.
Scoala inalta, neocomunista.
„Cheltuielile publice ale României, ca proporție din PIB, sunt similare majorității statelor membre, în jur de 45%. Unde “ieșim din rând” este la veniturile publice, mult sub majoritatea țărilor cu care ne comparăm, media fiind pe la 45% iar noi pe la 33%. Pentru a domoli deficitul bugetar avem de lucrat mult la veniturile publice.”
De aici, ca și din alte texte similare, reiese că acel procent de 45% ar fi ceva normal, pe „linia europeană”. In fapt este pur și simplu aberant ca statul să cheltuiască jumătate din PIB. Vorbim deja de socialism galopant. Preocuparea oricărui cetățean ar trebui să fie cum să stopăm această nebunie, cum să scoatem statul și clientela politică din economie. Pentru că paraziții au crescut atât de mult incât riscă să ucidă gazda.
La fel de grav este și in Uniunea Europeană, diferența e că statele mai dezvoltate iși permit să se împrumute la dobânzi mai mici și deci pot acoperi mai ușor deficitele bugetare.
Există un punct in care raptul instituționalizat conduce la ruperea solidarității sociale. România a trecut de acel punct. In aceste condiții, să pritocești noi taxe sau să te lansezi in tirade pentru susținerea unor taxe și mai mari nu este altceva decât imbold distructiv. Iar acest imbold vine tot dintr-un resentiment, din acea senzație că unii plătesc mai puțin, că unii muncesc mai puțin, că unii suferă mai puțin și că e musai să egalizăm cumva povara.
Toți creditorii statului se opun acum fățiș expansiunii controlului guvernamental asupra banului public. Vizibilă este doar reacția creditorilor internaționali (care-s pe punctul de a ne pune pe frunte o danga cu junk), insă creditorii interni -firme și cetățeni- reacționează altfel, dat fiind faptul că sunt lipsiți de orice protecție in fața abuzurilor. Evaziunea fiscală, munca la negru, contractele nefiscalizate (cu sute de mii de meseriași și fermieri), migrarea in masă, instigarea tinerilor de a părăsi țara (uneori chiar de către părinți) sunt metodele prin care creditorii interni ai Statului incearcă să-și limiteze pierderile in eventualitatea unui faliment. De fapt sistemul public de pensii e deja in faliment (cu un deficit gigantic arată ca o schemă ponzi ajunsă aproape de final) dar nu are cine să-l declare. Foarte mulți oameni realiști se întreabă pe bună dreptate cine și cum o să mai plătească pensiile peste 10 ani sau chiar 5.
Poate cititorii se întreabă de ce mă refer la cetățeni ca fiind creditorii statului. Păi, tot din Constituție reiese că Statul și-a asumat o mulțime de obligații față de cetățeni și, momentan, NICIUNA nu reușește să și-o îndeplinească decent. De pildă dreptul la sănătate. E pentru toți cetățenii, nu? Păi da dar câteva milioane de cetățeni care trăiesc in mediul rural NU mai au de câțiva ani buni niciun fel de asistență medicală, nu spitale, nu dispensare, nu farmacii. Deci. De ce ar mai plăti acești cetățeni taxe și impozite unui Stat care nici măcar nu dă semne că ar dori să mențină serviciile publice minimale de acum 30 de ani, de când a croit Constituția? Așa se explică de ce milioane de rumâni au părăsit cu atâta iuțeală patria și s-au așezat definitiv, cu tot cu familii, in Occident. Părăseau Nimicul. Paragina. Dezolarea. Abandonul.
Deci. pentru a domoli deficitul bugetar avem de lucrat la lăcomia politrucilor care conduc țara. Cum? Nu știu, dar sigur nu încurajîndu-i să crească birurile, pe argumentul că „merge și așa, că e model european”. Dacă e model european apăi de ce să mai zăbovim p-aici, pe coclaurile pline de tâlhari socialiști și securiști? Nu mai bine plătim direct taxe in Europa pentru servicii europene? Că da, aș plăti și 60% din venituri dacă serviciile ar fi la calitatea celor din Danemarca (chit că in principiu aș fi preferat servicii private mai extinse și mai puțini bani in mâinile unor birocrați).
Gandirea de tip „taxa echitabila pentru fiecare categorie” este de tip colectivist. Ea este aplicata in general de catre grupari politice populiste, partide de stanga, cu consecinte catastrofale pentru nivelul de trai al populatiei. Grupari politice care cheltuie apoi banii in cel mai pur stil populist, pe proiecte aiuristice care nu aduc niciun fel de beneficii cetatenilor tarii in care sunt aplicate.
Chestia ar merge atunci cand nivelul de trai este ridicat. Dar intr-o tara in care abia se ridicase o putin numeroasa clasa de mijloc, sa cresti taxe este o optiune imbecila care dauneaza grav nivelului de trai al clasei de mijloc si mult mai grav paturilor sociale situate ca nivel de trai sub clasa de mijloc.
Chestia e ca statul, asa cum a fost el condus in ultimii 35 ani, a cheltuit constant fara sa genereze venituri suficiente pentru a suporta cheltuielile. Toata lumea vorbeste ca avem coruptie endemica, ca avem sinecuri, birocratie, etc., dar nimeni nu spune ca la noi nu a existat nici o forma de lustratie a clasei conducatoare din perioada comunista. Atunci, in ’90, obisnuiam sa spunem „la vremuri noi, tot noi”, facand haz de necaz insa ne-am complacut cu totii, cu ochii cat cepele pe firmele luminoase ale magazinelor pline cu de-toate si cu libertatea de a merge oriunde, ignorand faptul ca o tara nu are cum sa evolueze fara primenirea mentalitatii celor aflati la conducere. Au fost multi care au intuit ca nu vor trai intr-o tara mai buna si au emigrat in masa. Cei ramasi, fie si-au construit propria bula care le-a oferit prosperitatea asteptata, fie au parvenit, fie au saracit ajungand sa regrete vremurile „egalitatii sociale” ale vremurilor comuniste.
Am ajuns astazi sa fim nevoiti sa reformam societatea, am ales reformatori de sacrificiu, si ne-am ridicat sa spunem ca fara reforme intram in incapacitate de plata (adica faliment). Numai ca reformele trebuie sa inceapa de la vinovati, adica de la conducatori, ca si cand ar mai conta ce au facut Adrian Nastase, Tudorel Toader sau Adriean Videanu, toti chibiti pe marginea prapastiei, savurand bauturile fine, pe care muritorii de rand nu si le vor permite vreodata.
La urma-urmei, acesti reformatori alesi, pentru cine vor sa reformeze?! Pentru casta magistratilor mai-presus-de-orice, a politicienilor, a militarilor, a profesorilor, inregimentati in federatii si confederatii sindicale si organizatii de toate felurile sau a celor care nu pot protesta din cauza posibilitatii de a-si pierde sursa de existenta.
Cu cine vor ei sa implementeze acele reforme?! tot cu astia?!
Ma tem ca firmele acelea luminoase vor incepe sa se stinga, rafturile magazinelor se vor goli incet-incet, iar libertatea de miscare va dispare. Va ramane doar amintirea lor, intr-o tara „suverana”, unde tot ei vor supravietui oricaror „reforme”, incepute sau nu de la cei „vinovati”.
Simt nevoia unui comentariu la articolul propriu:
1. Deficitul bugetar poate fi corectat prin
a. reducerea cheltuielilor publice
b. creșterea veniturilor publice
c. o combinație de a. și b.
2. Articolul meu susține că soluția naturală este c., combinația amintită, cu alte cuvinte creșterea veniturilor publice face parte din acțiune.
3. Ideea conform căreia ponderea acțiunii pe partea de venituri trebuie să fie mai mare decât cea pe partea de cheltuieli vine din:
a. Comparația cu alte țări UE, prezentată grafic
b. Trimiterea la argumentele articolelor domnilor Radu Crăciun și Victor Giosan
4. Tot restul articolului se limitează la o analiză a veniturilor publice și a posibilităților de creștere a lor. Nimic pe partea de cheltuieli, nici despre câtă risipă există sau dacă calitatea serviciile publice justifică cheltuielile. Pur și simplu cheltuielile publice nu au intrat în vizorul analizei mele.
”Comparația cu alte țări UE”
Comparația cu alte țări UE este lipsită de sens, atât timp cât 1 milion de români se află la muncă în Germania, însă nu se află și 1 milion de germani la muncă în România. Acei români lucrează și plătesc taxe în Germania. Orice profesor de matematică de liceu ar trebui să poată explica de ce veniturile publice în RO vor fi întotdeauna mai reduse, în asemenea condiții, indiferent ce scriu Radu Crăciun și Victor Giosan.
Diaspora trimite peste 6 mld euro pe an în România, acei bani cumpără în țară produse și servicii care contribuie la creșterea PIB, însă impozitarea acelor bani ar fi și ilegală, nu doar imorală. România are acorduri de evitare a dublei impuneri pe care trebuie să le respecte.
”Pur și simplu cheltuielile publice nu au intrat în vizorul analizei mele.”
Very convenient, ar zice englezii 😀
La modul serios, abordarea pe care o adoptă o anumită persoană are la bază scara de valori a acelei persoane. Iar a invita un comentator să scrie el un articol este cel puțin o manieră incorectă de comunicare.
Păi dacă orice profesor de matematică ar putea să explice de ce milionul de români din Germania determină un nivel mai scăzut al veniturilor publice, atunci să calculăm:
PIB- ul României este de ca. 360 miliarde euro. Înseamnă că suma de 6 miliarde euro trimisă de români în țară anual reprezintă 1,67% din PIB și nu acoperă diferența dintre România și media țărilor UE.
Pe de altă parte, numai pentru mărfurile exportate se poate recupera TVA. Așa se evită dubla impozitare. Pentru Mărfurile care rămân în interiorul țării unde au fost achiziționate se plătește TVA. În acest caz nu este dublă impozitare. Dacă în loc să cumpere marfă din străinătate și să o trimită prin curierat, românii aleg să trimită bani rudelor, atunci e normal să se perceapă TVA. O cifră mai mare de tranzacții comerciale crează locuri de muncă mai ales in țara unde se desfac produsele, deci veniturile publice nu au de ce sa fie mai reduse. In niciun caz din moralitate și nicidecum printr-un mecanism netransparent și aproximativ. Asta ar trebui să o înțeleagă orice absolvent de liceu.
Problema Dvs., a dlui Giosan si a oricui recurge la analize macroeconmice este ca folositi pe „nemestecate” date, spre exemplu PIB al Ro.
Stiti (a)cum, (b)cand, (c)de ce s-a modificat calculul acestui indicator in Ro in ultimii 35 de ani (sau macar in perioada aia aferenta datelor luate de bune de la FMI din articolul de mai sus) si care sunt (d)implicatiile in analiza Dvs. si in „demontarea miturilor” publicata de dl Giosan in Contributors?
Daca vreti ca harta sa coincida cu terenul, incercati sa raspundeti onest si exhaustiv la aceeasi intrebare pentru orice alt indicator folosit in Ro pentru diverse analiza macroeconomice (costul vietii, puterea de cumparare, definirea paturilor socio-economice, cosul standard de bunuri si servicii etc.).
România se deosebește de restul țărilor UE prin nivelul hoției și ridicarea hoției la rangul de politică de partid și de stat
De aceea trebuie numiți la conducerea companiilor naționale numai nulități apropiate de partidele de la putere, nulități care să asigurarea jumulirea eficientă a acestor companii de stat sau controlate de stat
https://m.ziare.com/masuri-fiscale/psd-pnl-munciuna-ce-osce-numiri-companii-de-stat-1961558
Și se fura cu ajutoru autorității judecătorești și ministerului public, care sunt ocupati să își inventeze sporuri ilegale și pensii nesimțite iar când e amenințată cu stoparea hoției vine greva
https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/109257
Nimeni nu e interesat să afle câți bani a obținut autoritatea judecătorească prin sporuri nelegale după publicarea deciziei ccr 838/2009
serei, curtea cu conturile și restu is și iei ocupați cu gândi la pensie – mulți dintre ei în pensie încă de la angajare, dar ei nu știu
Iubesc trădarea, dar urăsc pe trădători
@ A. Stolz: Revin cu inca o situatie care reflecta modul in care se iroseste banul public in Romania. O parte dintre fondurile europene alocate fiecarei tari UE sunt destinate pentru Cercetare-Dezvoltare. Valoarea fondurilor se stabileste in functie de performantele in cercetare ale fiecarei tari membre( articole publicate in jurnale de prestigiu, brevete de inovatie, premii internationale obtinute la conferinte privind tehnologii inovatoare, …)
Cu toate ca Romania nu sta bine deloc la acest capitol( doar bulgarii si slovacii sunt sub noi), exista si pentru Romania astfel de alocari. In vederea unel mai bune clasificari a Romaniei din acest punct de vedere, UEFISCDI ( Uniunea executiva pentru finantarea invatamantului superior, a cercetarii, dezvoltarii si inovarii), sub conducerea lui Adrian Curaj( nu vreau sa elogiez personajul, dar aici este meritul sau) a realizat in 2015 accesand un proiect pe bani europeni (si actualizeaza permanent de atunci) o harta a performantelor in acest domeniu, harta care arata capacitatea de performanta in cercetare pe zone geografice si domenii de cercetare-inovare. Totul facut conform criteriilor unanim acceptate de catre comunitatea stiintifica internationala.
La finalizarea proiectului l-a adus la cunostinta guvernului, explicand clar ce beneficii poate aduce: directionarea optima a banilor pentru cercetare, prezentarea catre Comisia Europeana a unor date clare prin care sa demonstram ca avem domenii performante, etc A fost complet ignorat proiectul respectiv si este inca. Mia mult, multe ministere au insistat ca harta sa nu fie facuta publica…..si asa a ramas. Mai mult, nici universitatile nu au avut acces la harta, fenoman cauzat deci de decizii ale politicului.
Evident harta ar fi devoalat ca in multe universitati si institute de cercetare, in anume domenii, se papa banii degeaba, existand ZERO contributii din punctul de vedere mentionat mai sus.
Ca idee, harta arata ca suntem competitivi in domeniile Matematica si Fizica si cat de cat in domeniile Medicina si Computer Science, lucru confirmat si de clasamentele ARWU si QS Rankings. In rest ZERO.
De mentionat, ca aceste plapande fonduri primite de la UE pe Cerc-Dezv sunt dramuite de guvern, astfel incat o buna parte din bani sunt portati catre alte destinatii, uneori cu si alteri fara acordul comisiei, iar directionarea banilor ramasi se face discretionar, pe baza de prietenii politice probabil.
Iata alt mod de irosire a banilor!
De ce ar vrea un cetatean onest sa contribuie la cresterea veniturilor bugetare, chiar si in situatie de criza, atata timp cat cheltuielile publice sa fac asa cum se fac? Ce garantii pot fi date ca aceasta crestere a taxarii va rezolva problema deficitului, atata timp cat cheltuiielile publice se fac asa cum se fac?