Tradiția de la Băile Tușnad: discursul lui Viktor Orban și poziționarea României

Autori: Matei Lupchian, Mălina Turtureanu, Raluca Ilie

A devenit deja tradiție ca Universitatea de Vară de la Băile Tușnad să fie scena de pe care Viktor Orbán își promovează ideologia. Fiind creată inițial în 1990 pentru a promova cooperarea transfrontalieră, relațiile româno-maghiare și schimbul cultural și politic între cele două țări, această tabără de vară a devenit pe parcursul anilor o platformă de diseminare a dezideratelor Fidesz și o oportunitate pentru Viktor Orbán de a lansa atacuri politice, în general orientate către Vest, idei eurosceptice sau scandări naționaliste. Cu toții ne amintim celebrul discurs din 2014 în care Viktor Orbán a explicat pentru prima dată că dorește să schimbe regimul și să treacă la un sistem iliberal, criticând democrațiile liberale europene. Este greu de înțeles de ce înalții reprezentanți români închid ochii la aceste manifestări și lasă ca atacurile la adresa Occidentului să se desfășoare neîntrerupte în fiecare an pe teritoriul României.

Discursul lui Viktor Orbán din acest an

Discursul s-a concentrat pe câteva teme referitoare la temerile populației europene în ceea ce privește ordinea mondială. Deși evenimentul era unul concentrat pe populația maghiară din zona românească, discursul lui Orbán a trecut dincolo de interesele imediate ale acesteia, fapt care indică modul în care Orbán e conștient că acest discurs primește suficientă atenție internațională. În afara unei scurte ironii („Prima veste bună e că nu am primit instrucţiuni diplomatice de la Bucureşti ce să spun şi ce să nu spun”), retorica lui Orbán a cunoscut o depărtare de etno-naționalismul cu care Ungaria ne-a obișnuit, în schimb preferând o abordare mai proeminent eurosceptică. Poate este de așteptat ca un lider maghiar naționalist să agite puțin apele conflictului etnic. Însă nu de această dată. Dimpotrivă, în timp ce au fost lăudate relațiile prietenoase dintre cele două state (Orbán  chiar numind România “poate cel mai important partener economic al Ungariei”, în cadrul discursului se poate observa accentul pus pe “naivitatea” Occidentului.

Mesajul lui Orbán e clar: Occidentul devine mai slab și mai distras, în timp ce Asia va deveni noul pol de putere mondial. „Chiar și acum, Vestul și-a prezentat așteptarea, instrucțiunile, conform cărora lumea ar trebui să se împotrivească Rusiei și să se alieze cu Vestul din considerente morale. În contrast, realitatea a devenit că toată lumea susține încet-încet Rusia.” Orbán continuă să menționeze că, deși era de așteptat ca China și Coreea de Nord să fie de partea Kremlinului, faptul că lumea musulmană în frunte cu Iranul și India sunt în același punct este extrem de surprinzător și constituie lovituri puternice. Aspectul interesant este că Orbán nu abordează problema moralității în mod direct. Discuția despre moralitate nici măcar nu începe, el portretizând această polemică prin prismă pragmatică. Cu alte cuvinte, mesajul sumarizat ar fi: „sigur, idealul moral poate e bun, dar adevărul rece și practic este că s-ar putea să rămânem singuri și triști, doar cu moralitatea”. Sigur, acest lucru nu este în totalitate corect, iar realitatea este mai complicată: lumea musulmană este marcată de experiența anilor 2000 și a invaziilor americane, dar și în cadrul acesteia sunt ;i poziționări pro-Occidentale, precum Arabia Saudită. India nu este fără echivoc opusă Rusiei, dar nici în tabăra lor, optând pentru o neutralitate oportunistă. Dar Orbán portretizează o realitate complicată ca una în care Vestul e din ce în ce mai singur. Iar soluția? Orbán explică cum lumea își dorește pace, inclusiv ucrainenii, iar Trump în Casa Albă înseamnă că s-ar putea ca Europa să se descurce singură. Din nou, vine partea pragmatică: în acest context, nu ar fi mai bine să ne apropiem de Asia, dacă tot se ridică?

Iarăși, făcând apel la pragmatism și la pace și mergând pe frica europenilor de o Americă izolaționistă, Orbán furișează o retorică anti-Occidentală. Practic, scopul său este să pară un om politic îngrijorat, atent la ce se întâmplă. Nu e favorabil puterilor dictatoriale, ci este doar îngrijorat. Și totuși, ascultându-l, concluzia ascunsă, nerostită poate fi doar una: ar trebui să abandonăm Ucraina în particular și Vestul în general, să ne „revenim în simțiri” și să alegem pragmatismul peste democrație. Când Orbán spune că „ucrainenii au înțeles deja asta, acum doar europenii mai trebuie să se trezească până nu e prea târziu”, pare că Orbán sugerează indirect că europenii doresc cumva continuarea războiului, când în realitate Rusia este cea care bombardează în continuare Ucraina. Ce ar putea face țările europene altceva înafară de a susține Ucraina pentru a face față atacurilor rusești prin ajutor economic și livrări de echipament? Dacă prin asta concluzionăm că UE continuă războiul și nu ar mai trebui să o facă, este ca și cum am acuza un terapeut că îi spune victimei violenței domestice să îi țină piept agresorului, când de fapt singurul vinovat de situație este numai și numai agresorul. În esență, Orbán nu trebuie să spună direct că UE ar trebui să abandoneze Ucraina deoarece concluzia se trage singură, chiar dacă e construită pe premise șubrede. Și totul fiind prezentat ca interes rațional, pragmatic.

În același timp, Rusia, zice premierul maghiar, este o țară cu un leadership „hiper-rațional”, își urmărește interesele binecunoscute, fapt ce o face „predictibilă și de înțeles”. Pe de altă parte, Vestul nu este un lider, iar măsurile sale sunt confuze. Pare foarte ușor să ne uităm la polarizare și discuții politice și să presupunem că Vestul e pe ducă. Totuși, n-ar trebui să uităm că anul trecut Rusia a avut o adevărată rebeliune militară în care câteva unități de mercenari au amenințat întreg statul. Același stat este blocat în Ucraina, o țară de 10 ori mai mică atât ca teritoriu, cât și ca populație, de 2 ani, fără vreo finalitate a invaziei. Invazie pe care leadership-ul „hiper-rațional” al Rusiei a început-o dând socoteală într-o sală imensă președintelui, dacă vă mai amintiți. În același timp, Vestul și-a expus în mod transparent scopul de a apăra democrațiile și legea internațională, având susținerea celei mai puternice armate din lume și a celor mai adaptabile economii din istorie. Simplificarea fără argumente raționale, ci doar bazată pe emoție este un ingredient simplu, dar eficient al tehnicilor de dezinformare, în care omiterea unor informații cheie poate picta un tablou destul de îndepărtat de realitate. Iar dacă realitatea nu se află în spatele unui discurs, atunci liderul care îl rostește dorește să își ducă susținătorii într-o realitate paralelă, fără ca aceștia să își dea seama.

Cum s-au poziționat liderii europeni

Așa cum era de așteptat, discursul lui Viktor Orbán a consolidat animozitățile și tensiunile diplomatice în blocul est-european, nefiind prima dată când liderul Ungariei provoacă astfel de reacții. După recentele și controversatele vizite la Moscova, Beijing și SUA, liderii europeni s-au grăbit să se distanțeze vizibil de mesajele transmise de Viktor Orbán prin aceste întâlniri diplomatice. Președintele Consiliului European, Charles Michel, a declarat că vizita lui Orbán la reședința Mar-a-Lago a lui Trump nu a fost realizată în numele UE, în ciuda faptului că Ungaria deține în prezent președinția rotativă a Consiliului UE.

Pe de altă parte, unele voci conservatoare au susținut perspectiva lui Viktor Orbán. Europarlamentarul spaniol Hermann Tertsch, membru al grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR), a fost de acord cu punctul de vedere al lui Orbán, subliniind că „unele țări din Europa de Vest, unde trăiesc împreună europeni și non-europeni, nu mai sunt națiuni.”

Bruxelles-ul a taxat în mai multe rânduri afirmațiile insensibile și complet nepotrivite cu privire la „imixtiunea” raselor în Europa, la marginalizarea și discriminarea minorităților etnice sau sexuale sau la ajutorul oferit Ucrainei în contextul războiului. Statele nominalizate de prim-ministrul Ungariei s-au simțit lezate de retorica sa tăioasă și de acuzațiile aduse membrilor fostului grup de la Vișegrad.

Anul trecut, prim-ministrul ceh, Petr Fiala, a intervenit prompt după discursul de la Tușnad, afirmând că „Cehia este un stat suveran. Decidem independent ce promovăm, pe cine susținem sau ce ne dorim să schimbăm în Uniunea Europeană.” Această declarație a subliniat distanțarea vehementă a Cehiei de insinuările lui Orbán, care pare să-și fi asumat o poziționare strategică comună în interiorul nucleului est-european, fără acordul celorlalte state membre. Idealul de alianță propus de Orbán a fost astfel complet demontat. „Stigmatizarea absurdă cu siguranță nu va contribui la cooperarea necesară dintre țările europene centrale. Dimpotrivă, se solicită respect reciproc” , a adăugat Petr Fiala.

Respectul mutual pare să fi fost omis cu bună știință și în acest an la Băile Tușnad, în special față de Polonia, pe care Orbán a acuzat-o direct de o politică duplicitară. „Noi nu facem afaceri cu Rusia, spre deosebire de prim ministrul Orbán , care se află la marginea societății internaționale – atât în Uniunea Europeană, cât și în NATO”, a declarat Władyslaw Teofil Bartoszewski, vice-ministrul polonez al afacerilor externe, ca reacție la cuvintele prim-ministrului maghiar. În discursul său, Bartoszewski a lansat o provocare directă la adresa lui Orban, întrebându-se de ce acesta nu formează o alianță cu liderul rus Vladimir Putin și alte state autoritare, având în vedere criticile constante la adresa Uniunii Europene, sugerând că, dacă Ungaria nu se simte confortabil în cadrul actualelor alianțe, este oricând liberă să le părăsească. Bineînțeles, aparenta simplificare a problemei în acești termeni nu face decât să sublinieze contradicția dintre retorica anti-UE a lui Orbán și acțiunile sale de a se asocia în continuare cu structuri liberale în care pare că „și-a pierdut încrederea”.

Tensiunile nu se opresc aici, extinzându-se și la relația dintre Ungaria și Ucraina, legătură oricum extrem de vulnerabilizată. Odată ce și-a anunțat „misiunea de pace” la Moscova, președintele Ucrainei l-a acuzat vădit de trădare pe Orbán, declarând că sfidează, în perfectă cunoștință de cauză, frontul comun pe care țările europene sunt datoare să-l păstreze în fața agresiunii lui Putin. Ministerul Afacerilor Externe din Ucraina a repetat acum că prim-ministrul Orbán ar trebui să fie recunoscător președintelui Ucrainei pentru că a împiedicat realitatea războiului să ajungă la granițele Ungariei, datorită eroismului poporului ucrainean în lupta împotriva acțiunilor agresive ale președintelui Putin.

„Sperăm că Budapesta va condamna aceste atrocități și își va reconsidera abordarea în ceea ce privește asistarea Ucrainei, având în vedere realitățile actuale, nivelul de amenințare la adresa securității din partea Rusiei și angajamentul armatei ruse” , a declarat ministrul ucrainean. Această declarație evidențiază așteptările Ucrainei de la Ungaria, în contextul unei situații de securitate extrem de volatile și a unui angajament internațional sporit pentru sprijinirea Kievului. Poziția Ungariei, care adesea pare să oscileze în fața presiunilor externe și a provocărilor interne, este criticată nu doar de aliații săi tradiționali, ci și de statele vecine afectate direct de agresiunea rusă.

Cum se poziționează România

Poziționarea României și a politicienilor față de discursul lui Viktor Orbán din 2024 la Băile Tușnad reflectă o gamă variată de reacții, de la prudență diplomatică la critici deschise. Aceste reacții evidențiază complexitatea relațiilor româno-ungare și sensibilitățile geopolitice ale regiunii.

În primul rând, lipsește o reacție din partea președintelui României, Klaus Iohannis, cel care reprezintă România în Consiliul European așa cum Viktor Orbán reprezintă Ungaria în același for. Absența unei reacții din partea Președintelui este intens criticată de analiștii politici întrucât este vocea principală care trebuia să se poziționeze în această situație.

Premierul României, Marcel Ciolacu, a adoptat o poziție mai degrabă reticentă și evazivă, alegând să nu comenteze direct conținutul discursului lui Orbán. Abordarea sa sugerează o încercare de a menține relațiile economice pozitive cu Ungaria, subliniind importanța acesteia ca al treilea partener economic al României în Uniunea Europeană. Ciolacu a pus accentul pe aspectele practice ale relației bilaterale, cum ar fi proiectul unui tren rapid între București și Budapesta, evitând astfel să se angajeze în controverse politice.

“Treaba dânsului. A spus ceva de România? Aţi vrut să îi interzic să vină pe teritoriul României. Acelaşi lucru mi se pare că l-a spus şi de la Bruxelles şi de la Budapesta. Nu e treaba mea. Nu am avut discuţii… Eu am vorbit lucruri concrete în ceea ce priveşte relaţia economică. Şi am văzut că s-a raportat la relaţia economică. Iertaţi-mă, este al treilea stat, este al treilea partener al României din interiorul Uniunii Europene, Ungaria. Ăsta este adevărul”, a declarat prim-ministrul. Această atitudine poate fi interpretată ca o strategie de a păstra stabilitatea în relațiile bilaterale, dar a fost criticată pentru lipsa de fermitate în fața declarațiilor controversate ale lui Orbán.

În contrast, opoziția politică, reprezentată de președinta USR, Elena Lasconi, a adoptat o poziție mult mai critică. Lasconi a condamnat lipsa de reacție a autorităților române responsabile cu politica externă, inclusiv a premierului Ciolacu, față de declarațiile lui Orbán. Ea a subliniat că este inadmisibil ca un lider european să folosească România ca platformă pentru lansarea de mesaje pro-Rusia și pro-Putin. Critica sa se extinde și asupra guvernului Ciolacu pentru că nu a cerut lui Orbán să respecte politica externă asumată de România. Această poziție reflectă îngrijorările unei părți a spectrului politic românesc cu privire la impactul declarațiilor lui Orbán asupra securității regionale și alianțelor internaționale ale României.

„M-aş fi bucurat dacă autorităţile române responsabile cu politica externă (Preşedinţia, Guvernul şi MAE) ar fi reacţionat la declaraţiile făcute de premierul maghiar pe pământ românesc. Este inadmisibil ca un lider european să folosească România ca pe o platformă de lansare a unor mesaje pro-Rusia şi pro-Putin. Este inadmisibil că niciun lider român nu a criticat derapajele lui Viktor Orban, care ne-a spus, încă o dată, că NATO şi UE sunt de vină pentru invazia Rusiei în Ucraina”, a declarat Elena Lasconi într-o postare pe Facebook.

Rareș Bogdan, reprezentând Partidul Național Liberal, a adoptat o poziție intermediară, criticând ceea ce el percepe ca fiind dublul limbaj al lui Orbán în relația cu Uniunea Europeană. El a subliniat tensiunile existente între Orbán și instituțiile europene, punând sub semnul întrebării sinceritatea premierului ungar în relațiile sale cu UE. Bogdan a evidențiat contradicția dintre solicitările lui Orban pentru fonduri europene și criticile sale la adresa structurilor UE, precum și poziția sa față de războiul din Ucraina și relațiile cu China. Această abordare reflectă o încercare de a echilibra criticile la adresa lui Orbán cu recunoașterea realităților politice și economice regionale.

“Va face ce dorește. Viktor Orban este un politician profilat într-un anumit stil, nu cred că-și va schimba stilul în momentul acesta. Mai ales că folosește momentul de la Băile Tușnad pentru a da niște mesaje către alegătorii săi din Transilvania. Și aici mă refer la cei care au și cetățenie maghiară și votează cu FIDESZ. Cred că politicienii români îi vor răspunde pe măsură. (…) Ce vă pot spune e că relația în momentul acesta dintre Orban si Comisia Europeană, Consiliu e mai tensionată ca oricând”, a afirmat liberalul.

Reacțiile diverse ale politicienilor români la discursul lui Orban reflectă complexitatea situației politice și diplomatice în care se află România. Pe de o parte, există o dorință de a menține relații economice și diplomatice stabile cu Ungaria, recunoscând importanța acesteia ca partener regional. Pe de altă parte, există îngrijorări semnificative cu privire la implicațiile geopolitice ale declarațiilor lui Orbán, în special în contextul războiului din Ucraina și al relațiilor cu Rusia și UE.

În final, reacțiile la discursul lui Orban din 2024 subliniază provocările continue cu care se confruntă România în navigarea relațiilor sale regionale și internaționale. Diversitatea opiniilor exprimate de politicienii români reflectă dezbaterile interne cu privire la cea mai bună modalitate de a gestiona relațiile cu vecinii, de a-și proteja interesele naționale și de a-și menține angajamentele față de partenerii occidentali. Această situație evidențiază necesitatea unei abordări echilibrate și nuanțate în politica externă românească, capabilă să răspundă atât preocupărilor interne, cât și realităților geopolitice în schimbare ale regiunii. Abordare pe care sperăm să o vedem clarificată în dezbaterile electorale ale candidaților la Președinția României.