marți, noiembrie 28, 2023

Trăgacii de partid

Cultura (avizul parlamentar pentru șefia ICR) și Educația (trecerea pe șest a unor amendamente privind evaluarea școlilor doctorale cu ARACIS ca vioara-ntâi!)) sunt, din nou, supuse tirului incompetenților cu bună știință care funcționează admirabil ca trăgaci politic: trag în tot ce mișcă mai profesionist, mai competent, mai european. Consecințele încep să se vadă.
Trăgacii de partid, ce destin admirabil de bine plătit!
Competiția pentru șefia Institutului Cultural Român, instituție emblematică pentru cultura națională și afirmarea ei în lume, drapată în falsul democratic al audierilor în comisia parlamentară de „specialitate”, presupune că partidele politice din parlament propun candidaturi (președinte-vicepreședinte), candidații vin cu un program, îl susțin în fața Comisiei, li se pun întrebări, după care aceasta votează. Ce votează? Evident, candidatul partidului aflat la guvernare. De ce „evident”? Pentru că, chiar dacă persoana propusă nu face față unei concurențe reale, partidul nu poate recunoaște acest lucru. Studiul CV-urilor celor înscriși în cursă acum revelă ceea ce ochiul liber vede: cea mai neprofi candidatură a fost susținută de Comisie. Sunt sigur că acest GOP (Grand Old Party, republicanii, la americani) pe dos, partidul majoritar de la noi, ar fi putut identifica un candidat mai cu substanță. N-a făcut-o dintr-un motiv simplu: nu de competență e vorba aici, ci de exponența unui trogloditism de factură național-ceaușistă care așează piatra  de temelie a identității cultural-naționale pe capul cetățeanului care plătește. E, de fapt, o piatră de moară iar la moara aceasta se macină același mod retrograd de a înțelege forța identității naționale. După GOP, ea trebuie expusă în vitrina guvernamentală nu făcută să trăiască viu, în acord cu lumea diversă a culturii de azi. Și dacă e vorba de expus, atunci a fost desemnată persoana care expune. ICR va fi vitrina exponatelor cu care ne vom mândri. Numai noi. Autist. Și Dan Perjovschi, da, e un „avangardist” care …n-are el treabă cu statul. Nici măcar nu știe ce e aia identitate națională. ICR va trece, probabil, la programe culturale care vor fi acceptate numai dacă trec examenul identității naționale. Dar știe GOP ce înseamnă asta? Desigur! Sunt motivele naționale ale pe materialele campaniilor electorale, sunt iepurașii pascali și statuile urbane, sunt documentele noii limbi de lemn a pretinsei democrații, sunt afirmațiile șmecherești gen Ponta, Dragnea, Nicolae,  (dânsul știe și de Mântuitorul care noaptea…) Nicolicea, sunt manevrele noii obscenități politice prin care căruțași politici gen Andea transportă semi-clandestin amendamente privind Educația și etc. Căruțași politici și trăgaci de partid.
În curând, Educația va fi paradigma noii noastre identități naționale. În care elevul, studentul vor fi nave solitare căutând disperat o altă planetă unde se poate respira. Sudați de telefoanele mobile, ei și ele vor privi lumea educatorilor ca relicve de neînțeles dintr-un „horror funny show” ale cărui costuri și impuneri nu le mai înțeleg. Între timp, căruțașii politici trafichează amendamente convenabile lipsei de integritate, iar trăgacii de partid, detașamentul de elită al ofensivei împotriva Educației naționale, nu duc lipsă de muniție pentru un tir care devine tot mai concentrat. Scopul: nu apărarea unor interese de grup, a mediocrității, imposturii, incompetenței. Nu. Ci afirmarea fără limite a bucuriei de a gusta barbaria puterii. Nepregătiți, needucați, siluind logica și vorbind nevertebrat, pretind că li se potrivește rolul. Nimeni nu are nici cea mai mică jenă. Fac greșeli, opinia publică le sancționează, dar ei/ele nu plătesc, sunt răsplătiți cu alte funcții și grade guvernamentale, statale. De ce? Pentru că merită. Asistăm, de câteva luni, la o cursă ascendentă, la inflația unui fenomen care trimite la anii’50: partidul pune în funcții oameni în stare să tragă (au făcut- o atunci și cu gloanțe), dar care sunt analfabeți (funcționali) sau poticniți cultural. Ca și alții, cred că partidul are resurse competente. Dar nu le folosește, nu le promovează, nu le educă în cultura și administrația politică. E un efort care iese din aria de acoperire a semnalului culturii democratice. Educația devine, încet-încet, teritoriul administrării gândirii de lemn pe care sunt scrijelite sintagme auzite la un …schimb de experiență, la un seminar internațional. Puși să citească cu voce tare, majoritatea zdrobitoare par să aibe probleme. Puși să vorbească limbi străine, produc imposturi gen Alecsandri combinat cu Caragiale: devin ventriloci în limbi pe care, de fapt, nu le cunosc. Educația, doctoratele plagiate, stipendiile multelor academii moșite pe câmpul educației de partid și al intereselor de grup converg spre a da un tablou în tușe groase al adevăratei noastre identități naționale: cea confecționată de practica politică și dezarmarea, blazarea, indiferența unei părți a electoratului român. Zvâcnete, câteodată, ale conștiinței civice sună ca apelul tot mai îndepărat al unei lumi care e mereu în vizor pe poligonul trăgacilor de partid.
Și, totuși… Ce? Pot fi aduse argumente contra, desigur. Dar nu am auzit încă un lucru simplu, din partea oricărei forțe politice, un discurs simplu care să ne facă să înțelegem că România e pe drumul cel bun. Că Educația, Cultura, ale căror legi, acte normative sunt zdrăngănite tot timpul fie în guvern fie în parlament pentru a crea zgomotul-parte a identității noastre, sunt, alături de Sănătate, inima vie a identității noastre naționale. Inima aceasta e bolnavă acum, bate aiurea într-un corp cetățenesc care, împleticit sau mai ferm, mărșăluiește, totuși, din inerție, în ritmul tobelor de partid și al ciclurilor electorale. Întrebările ritual-retorice gen „Și care e soluția?” sunt neavenite. Câtă vreme electoratul needucat e lăsat în afara „jocului” democratic, boala se va prelungi. Câtă vreme relația dintre Specialist și Autoritate, Om de afaceri și Autoritate, Artist și Autoriate, Educator și Autoritate nu va funcționa în paradigma democrației asumate și nu doar mimate sau clamate, nu e de așteptat mare lucru. Nu atât expertiza e vectorul unei redresări identitare cât mai ales restaurarea încrederii în integritatea acțiunii politice. Dacă nevertebrarea etică a politicului, dacă poluarea sferei publice cu produse mediatice dubioase, dacă lipsa de asumare a propriei voci pe scena europeană, dacă toate acestea continuă, nu mai e mare lucru de sperat. Se va continua. Încă odată, semnificația plăcuței de la fântâni, de la Universitate, izbește: „Aici s-a murit pentru libertate”. Nu „au murit”, ei, ele, oameni ca noi, ci „s-a murit”, neutru, impersonal. Neutralitatea, impersonalul, astea costă cu adevărat. Astea ucid identitatea națională. Explică cineva asta cuiva care se duce să voteze fără să știe ce face? Cum ajungi la acei oameni pe care să îi ajuți să înțeleagă ce fac atunci când votează (stânga, centru, dreapta, nu asta e problema)? Cum faci să își dea seama că votul lor contează? Cum lupți împotriva indiferenței, neangajării? Desigur, prin Educație. Dar și prin Sănătate. Dar și prin creșterea a calității vieții de zi cu zi. Care viață? Asta de zi cu zi care e ținta trăgacilor de partid. Ei, ele se distrează. Se „sacrifică” la locul de muncă. Atât de pilduitoare e viața lor sacrificată pentru a ne face viața de zi cu zi mai bună încât ea va fi lecția continuă a educației noastre, a identității noastre. Portretele lor, statuile lor ar trebui, tricolore, să umple piețele orașelor noastre. Apoi, în mod straniu, tricolorul se va ofili și nu vor mai rămâne decât cârpele acelea pe care, bătute de ploi și vânt, hărtănite de păsări, le mai vedem fluturânde pe câte o clădire. Uzate. Vestigiul unui popor uzat căruia i se arată zilnic o falsă carte de identitate: aceea a trăgacilor de partid.
Dar mai e și o zi de mâine. Când, poate, își vor veni în fire. Și se vor educa. Poate. Nu poți trăi cu „poate”. Poate nu poate fi noua religie a politicii de azi.
________________
.
.
.

Distribuie acest articol

5 COMENTARII

  1. Glumind, inteleg ca nu sinteti patriot si nu va tresalta inima la faptul ca noi am inventat caloriferul :P si o spunem cu glas tare lumii.
    Dar fara gluma, nu inteleg dece trebuie facute asemenea comparatii „Sunt sigur că acest GOP (Grand Old Party, republicanii, la americani) pe dos, partidul majoritar de la noi”.
    NB,
    ca toate astea sa poarte un nume, ar fi o solutie: sa iesim masiv la vot (nu doar la proteste!), ca sa vedem citi sintem si ce vrem.

    • Iesitul la vot se loveste de cateva aspecte:

      1. Pe cine altcineva sa votezi?
      – PNL-ul este compromis de legatura cu USL-ul (propriul electorat nu a apreciat asta)
      – PMP-ul lui Basescu este compromis de noua pozitie a lui basescu (de altfel singurul cunoscut din partid – sa mai punem si ce impresia a lasat Udrea?)
      – USR-ul are potential insa fara substanta (nu are o platforma si nici un nume consacrat inca); Nicusor da mai multe semne ca ii place scaunul si nu „conduce prin exemplu”; structura teritoriala nu exista, oamenii i-au votat mai mult accidental decat de lunga durata (votul pt acest partid se poate dovedi foarte volatil daca nu isi gaseste suflul politic)
      – ALDE? aoleu, daca si astia sunt liberali (ce liberalism e acela care merge mana in mana cu social-democratia – si aia la mishto, ca poporul nu are cultura politica sa inteleaga ce e liberalism sau social-democratie, iar cei ce inteleg nu o sa voteze in veci cu ALDE tariceanu sau Dragnea.
      – UDMR? e votat de unguri care si ei la randul lor nu prea au alternativa; bun- rau, sunt „de ai nostri”

      3. Cum sa votezi?
      – facilitatile de vot pentru ceoi din strainatate nu sunt facute ca sa usureze procesul de vot, ci ca sa il descurajeze. In fine, aici lucrurile nu sunt chiar asa de negre, dar asa suntem noi romanii, ne place sa gasim scuze sa nu ne ducem.

      Punctul unu insa mi se pare cel mai important „Nu sunt turmentat, dar eu… Eu pentru cine votez? (un cetățean turmentat, O scrisoare pierdută – 1884)” — Ion Luca Caragiale

      • Din toata insiruirea ta de vorbe se desprinde o concluzie: n-ai cu cine, ma, n-ai cu cine, doar cu PSD-ul.
        NB,
        daca ti-ai insusit intrebarea turmentatului, e grav.
        Atunci nu te mai plinge si voteaza PSD.
        Ca in rest zici ca n-ai cu cine „toti e hoti, ma toti!”

        • ufff victore victore…ca bine le mai intelegi (sa iti explic –> e sarcasm, te-ai prins acum?). si mai tragi si niste concluzii…

          O analiza pe propriu-ti text:

          Din toata insiruirea ta de vorbe se desprinde o concluzie: n-ai cu cine, ma, n-ai cu cine, doar cu PSD-ul.
          – „o insiruire de vorbe” – ai redus un comentariu in mod batjocoritor la o biata „insiruire de vorbe” – frumos atac la persoana, hai ca incepe bine :-)
          – „n-ai cu cine, ma, n-ai cu cine, doar cu PSD-ul.” – la partea cu „n-ai cu cine” sunt de acord, la partea cu „doar cu PSD-ul” nu reiese din text (pardon, „insiruire de vorbe”)

          NB,
          daca ti-ai insusit intrebarea turmentatului, e grav.
          – uffff…a fost o gluma, scuza-ma, nu am stiut ca „nu te pricepi” sa sesizezi umorul lui nea Iancu :-)

          Atunci nu te mai plinge si voteaza PSD. Ca in rest zici ca n-ai cu cine “toti e hoti, ma toti!”
          – partea cu plansul era mai mult observatie ca PSD-ul e cam diluat si in alte partide (o politica intentionata a vechilor comunisti de a crea oponenti falsi); „voteaza cu PSD” – nu multumesc, nu iti urmez concluzia, mai bine nu ma duc la vot – asta a fost concluzia electoratului.

          Esti tare victorele, esti dottore chiar :-)

  2. „Institutului Cultural Român, instituție emblematică pentru cultura națională și afirmarea ei în lume”
    ****************
    Chiar asa de emblematica e acesta institutie? Chiar duce la afirmarea „culturii nationale”, mi se pare un pic aiurea ca o cultura NATIONALA sa se afirme in lume. De altfel cred ca nu exista cultura nationala, exista doar cultura si atit.

    Operele de cultura nu sunt marginite de granite sunt ale lumii intregi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Marian Popescu
Marian Popescu este profesor al Universității din București, expert independent în comunicare, artele spectacolului și politici culturale.

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carti noi

„Jurnalul de doliu scris de Ioan Stanomir impresionează prin intensitatea pe care o imprimă literei, o intensitate care consumă și îl consumă, într-un intangibil orizont al unei nostalgii dizolvante. Biografia mamei, autobiografia autorului, atât de strâns legate, alcătuiesc textul unei declarații de dragoste d’outre-tombe, punctând, în marginea unor momente care au devenit inefabile, notele simfoniei unei iremediabile tristeți… vezi amanunte despre carte
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro