Turbulențe în Caucazul de Nord. Implicații regionale

Pe 11 noiembrie în orașul Mahacikala (capitala Republicii Daghestan) insurgenții timp de o oră în plină zi au atacat mai multe posturi de poliție. În urma raidului au fost uciși 7 polițiști și alte 7 persoane au fost rănite. Acest atac nu este însă un incident izolat și face parte dintr-o serie de atentate de proporții, organizate de rebeli în ultimele luni în Caucazul de Nord. Pe 29 august satul de origine Țentoroi al președintelui Republicii Cecene Ramzan Kadîrov a fost ținta unui atact condus de un grup de circa 30 de militanți. Pe 25 septembrie în Mahacikala atacatorul sinucigaș a detonat încărcătura explozivă rănind 26 de persoane. Pe 11 octombrie în urma unui atac rapid rebelii au reușit să penetreze perimetrul extra-securizat din fața clădirii parlamentului cecen din Groznîi, unde se afla in acel moment ministrul de interne al Rusiei Rașid Nurgaliev, precum și președintele republicii Kadîrov. Lista poate continua. Care este semnificația acestui val de violențe? Care sunt implicațiile pentru securitatea națională a Rusiei și a întregului Caucaz?

În primul rând, diviziunile din sânul rebelilor accentuate în vara acestui an și capturarea sau eliminarea unor lideri importanți de către forțele federale (ex.: ”emirul” Magas, comandantul insurgenților în Ingușetia, ”șeicul” Said Buriatski responsabil pentru organizarea atentatelor sinucigașe) nu au redus capacitatea cumulată a insurgenților de a organiza și de a realiza eficient atentate de proporții. Structura de comandă a insurgențelor este suficient de descentralizată, astfel că eliminarea unor comandanți de teren să nu afecteze semnificativ planul de acțiuni al rebelilor. În același timp, se pare că aripa militantă mai tânără care a contestat autoritatea actualului lider Doku Umarov dorește o afirmare accelerată pe ”câmpul de luptă”. Nu este exclus faptul ca tocmai cei care au pus presiune pe Umarov pentru a-și depune demisia au fost in spatele recentelor atentate. Este foarte probabil ca intensificarea competiției între facțiunile militante din Caucazul de Nord pentru supremație să aibă ca efect multiplicarea și extinderea ariei geografice a atacurilor și nu scăderea lor.

În al doilea rând, valul de atacuri din această toamnă se înscrie în curba violentă ascendentă perceptibilă încă din anul 2009. Potrivit datelor statistice oficiale în comparație cu 2008 numărul atentatelor a crescut în 2009 de la 576 la 786, iar numărul victimelor înregistrate printre forțele de ordine și civili a sporit de la 914 la 1263 de persoane. Este prematur să tragem linie pentru anul 2010, dar exista o mare probabilitate ca această tendință se va menține. Datele preliminare pentru lunile mai-august 2010 arată o creșetere ușoară a numărului de atentate în comparație cu perioadă similară a anului 2009. Așadar, situația din Caucazul de Nord la capitolul violențe se apropie din ce în ce mai mult de cea din Afganistan (898 de atacuri în primele șapte luni ale anului 2009). Aceste date statistice, demonstrează că nu expansiunea NATO spre est (așa cum prevede Strategia Națională de Securitate a Rusiei până în 2020), ci extinderea de către gherile a frontului de acțiune în Caucazul de Nord reprezintă o amenințare palpabilă imediată pentru siguranța națională Rusiei.

În al treilea rând, Hloponin nu a reușit în zece luni de la numirea sa în funcția de vice-premier al guvernului rus și reprezentant special al președintelui în noul creat district federal nord-caucazian să producă un impact pozitiv imediat asupra situației în regiune. Spre deosebire de predecesorul său Dmitri Kozak (2004-2007) numit după tragedia de la Beslan, care acționa ca ”pompier de serviciu” pentru a aplana conflicte locale, Hloponin a încercat să promoveze o strategie cu efecte pe termen lung, dar incompletă. Mizând pe dezvoltare economică, Hloponin ignoră problema corupției și a disfuncționalității instituțiilor politice la nivel local. În aceste condiții, proiectele economice de dezvoltare planificate se vor transforma în afaceri de clan prin care centrul federal își va asigura loialitatea elitelor locale, fără a genera însă o schimbare profundă la nivelul socio-economic republican. Trebuie menționat totodată regiunea  Caucazului de Nord reproduce într-o formă mai gravă la nivel macro-regional bolile sistemului politic rus. Așadar, modernizarea politică în Caucazul de Nord este imposibilă fără schimbări politice radicale la centru. Deoarece, astfel de schimbări la Moscova nu se întrevăd, perspectivele pentru dezvoltare politică și economică în Caucazul de Nord rămân extrem de sumbre. În aceste condiții, misiunea lui Hloponin nu este alta decât simularea modernizări în Caucazul de Nord, respectând tonul general dat de discursul ”modernist” al președintelui Medvedev.

Nu în ultumul rând, deși factorul extern nu poate fi neglijat în tratarea problemelor de securitate în Caucazul de Nord, tradiția ”răzbunării sângelui” ca răspuns la abuzurile zilnice a forțelor federale primează în lista cauzelor violenței. În 2008 Magomed Evloiev, proprietarul site-ului de știri Ingushetya.ru, foarte critic la adresa autorităților locale (în special președintelui de atunci Murat Ziazikov) a decedat în urma ”descarcării accidentale a armei” aflate în dotarea unui polițist. În august 2010, polițistul care se facea responsabil pentru moartea din ”imprudență” a lui Evloiev a fost asasinat într-un local din Nazrani de o persoană neidentificată. Totodată, în perioada 2008-2009, conducerea ministerului de interne (inclusiv familiile) din Ingușetia a fost ținta a numeroase atacuri. Toate acestea au culminat cu atentatul din 2009 asupra noului președinte al Ingușetiei Iunus-Bek Evkurov. Așadar, accentuarea de către conducerea locală sau federală a implicării externe în Caucazul de Nord cu scopul de a slăbi Rusia, omite cauzele domestice promordiale, care alimentează potențialul de violență. În ultimul deceniu, printr-o politică externă activă în lumea musulmană Rusia a reușit să reducă substanțial volumul ajutorului financiar de care beneficiau grupurile de insurgenți din Caucazul de Nord. În schimb, Rusia a fost ineficientă în abordarea problemelor de ordin intern în Caucazul de Nord. Prin urmare, inegalitatea socială accentuată suprapusă cu abuzurile comise de forțele de ordine a contribuit din plin la radicalizarea segmentului tânăr a societății neangajat în câmpul de muncă. În aceste circumstanțe, creșterea numărului de atentate sinucigașe este o consecință logică.

Deteriorarea situației în Caucazul de Nord are sau (și) poate avea efecte regionale negative. Regiunile populate de etnici ruși învecinate cu districtul nord-caucazian sunt cele mai vulnerabile. În contextul organizării jocurilor olimpice de iarnă la Soci în 2014 atenția rebelilor se va focaliza foarte probabil pe acest eveniment cu mare vizibilitate, organizat parțial (pista de schi alpin în Krasnaia Poliana) în localitatea unde în 1864 a fost suprimată ultima rezistență popoarelor indigene din Caucaz care se opuneau ocupației Rusiei țariste. Încărcătura simbolică a locului va constitui un alt element motivațional. Ținta predilectă a militanților probabil va fi infrastructura de importanță strategică menită să asigure buna desfățurare a evenimentului (aerportul Adler, căile ferate, obiective sportive). Atentatul din vara anului 2010 asupra centralei hidro-electirce din Kabardino-Balkaria (republica din Caucazul de Nord relativ stabilă în comparație cu Ingușetia sau Daghestan) care a surprins autoritățile federale poate fi interpretat și ca un antrenament pentru astfel de operațiuni, inclusiv în Soci în 2014.

Însă exportul de insecuritate nu se limitează la regiunile din sudul Rusiei. Recent șeful executivului abhaz a vorbit despre tentative de a transfera conflicte din Caucazul de Nord în Abhazia, regiune separatista din Georgia care beneficiaza de protecție militară și asistență economică masivă a Rusiei. Serghei Șamba a făcut referire la o serie de atentate în 2010 care vizau moschei și imami în Gudauta (localitate care găzduiește o bază militară rusă) și Gagra. Situația din Caucazul de Nord afectează relațiile dintre Moscova și Tbilisi. Kremlinul, deseori în căutarea ”țapului ispășitor”, face referire la guvernul de la Tbilisi, acuzând Georgia de complicitate activă cu rebelii. Astfel de acuzații, lipsite de probe, mențin tensionate relațiile ruso-georgine adâncind neîncredere și insecuritate în regiune. Însă de pe urma instabilității în regiune suferă nu doar aliații sau rivalii Rusiei, ci și statele care promovează o politică echilibrată față de Moscova. Azerbaijanul care la nord se învecinează cu Daghestan-ul deja resimite efectele creșterii numărului acțiunilor rebelilor. Atacurile insurgențelor au vizat conducta prin care Rusia importă gazele din Azerbaijan. De asemenea, circulația trenurilor între Rusia și Azerbaijan a fost sistată pentru o perioadă scurtă în urma exploziilor pe calea ferată în Dagestan. În 2008 și 2010 grupuri de militanți din Dagestan au pătruns pe teritoriul Azerbaijanului, fiind raportate schimburi de focuri între forțele de frontieră și insurgenți.

Georgia și Azerbaijan sunt două republici din Caucazul de Sud vitale pentru asigurarea livrării și tranzitului de resurse energetice spre piața Europeană. Dat fiind implicarea economică și politică în regiune, securitatea în Caucaz este un subiect foarte relevant pentru România. O serie de proiecte regionale de interes major pentru România (Nabucco, AGRI, Pan-European Oil Pipeline), pot fi puse sub semnul întrebării iar realizarea lor să fie întârziată dacă situația în Caucazul de Nord va continua să se deterioreze exportându-se masiv amenințările asimetrice în zonele adiacente. Fără îndoială, pericolele emanate din Caucazul de Nord nu sunt singurul factor care poate influența negativ implementarea acestor proiecte energetice. În același timp ar fi o greșeală gravă ca riscurile de securitate în Caucazul de Nord să lipsească din calculele strategice ale României și ale partnerilor săi.