Turnul lui Hercule, farul de la capătul lumii

Turnul lui Hercule este cel mai vechi far maritim din lume, ridicat de romani la Brigantia, un loc unde se sfârșea lumea la vremea aceea și, desigur, se termina și unul dintre acele drumuri care duceau, toate, la Roma. Azi, Brigantia romană se numește A Coruña, în galiciană, și La Coruña, în spaniolă.

Aici, pe țărmul Galiciei, în nord-vestul Spaniei, Europa își strânge mâinile cu Atlanticul. O serie de promontorii verzi și înalte se întind în albastrul-cenușiu al mării; golfurile dintre ele sunt ca niște căușe; vârfurile sunt ca niște degete. Sau cel puțin așa pot părea în reveriile unui călător, care le privește de la înălțimea de 42 de metri, pe care o are balconul Turnului lui Hercule.

Ne putem imagina că așa vedea lucrurile și Gaius Sevius Lupus, când și-a isprăvit munca. Era în jurul anului 100 al erei noastre când arhitectul roman a pus ultima piatră la Farul Brigantiei. Nu știm mare lucru despre acest arhitect, decât ceea ce s-a păstrat înscris pe o lespede de piatră, amplasată la baza farului, și anume numele său și că venea din orașul Aeminium, din provincia Lusitania, adică orașul de azi Coimbra, în Portugalia. Aceeași inscripție mai pomenește că farul a fost consacrat zeului Marte, al războiului – de unde deducem că funcția sa cea mai importantă era de a fi de ajutor vaselor de luptă.

***

De atunci, au trecut aproape 2000 de ani. Farul încă străjuiește litoralul accidentat al Galiciei, despicând bezna pentru vapoarele care vin sau pleacă din oraș sau doar trec prin dreptul său. Lumina lui au văzut-o triremele romane, dar și drakkarele vikinge, caravelele neguțătorilor, galioanele de război, clipperele secolului al XIX-lea sau pacheboturile și cargourile de azi.

După apusul lumii romane, farul a rămas în picioare, dar și-a pierdut funcțiunea. Cine să aibă grijă de un far, când flotele nu mai există? A fost folosit însă de populația locală și de seniorii domeniului ca turn de apărare și este menționat consecvent în documentele vremii. Și numele său de azi provine din această perioadă. El se leagă de remarcabilul rege Alfonso al X-lea cel Înțelept, care a domnit peste Castilia, Leon și Galicia între 1252 și 1284. În „Istoria Spaniei”, lucrare comandată și editată de el, se pomenește o legendă potrivit căreia Hercule a construit aici un far maritim gigantic, pentru a-și sărbători victoria asupra uriașului Geryon. (În paranteză fie spus, din toată pleiada noastră de domnitori, nu avem niciunul care să fie supranumit „cel Înțelept”).

Revenind pe țărmul Atlanticului, anticul Brigantium, măcinat de războaie, ocupat scurt de arabi, atacat de vikingi, aproape a dispărut. La refondarea orașului, în 1208, el a fost botezat Crunia, de unde îi vine și numele de azi.

Norocul orașului s-a schimbat odată cu descoperirea Lumii Noi, chiar de spanioli, în 1492. La Coruña și-a regăsit din nou locul pe hărțile maritime. La fel, și farul și-a regăsit funcțiunea pierdută. Orașul a fost folosit ca bază de plecare spre explorarea Americilor sau spre războaie navale cu alte puteri europene. Astfel, în 1588, de aici a plecat Invincibila Armada să cucerească Marea Britanie. Putem, deci, presupune că pentru mulți războinici îmbarcați pe corăbiile flotei, Turnul lui Hercule a fost ultimul simbol al unui țărm prietenos, înainte de a muri sau naufragia în dezastrul care îi aștepta pe coastele Albionului.

***

Pe vremea romanilor, când a fost construit Farul Brigantiei, coasta atlantică a Galiciei era numită finis terrae – capătul lumii. Numele se păstrează și acum prin localitatea Finisterre (Fisterra în galiciană), aflată chiar în provincia La Coruña. Pentru mulți călători care urmează Camino de Santiago, Finisterre este ultima oprire pe drum, un fel de supliment la pelerinajul clasic, care se încheie la Santiago de Compostela.

Nu cu mulți ani în urmă am călătorit și eu, de-a lungul a zece zile, pe ultimul segment al Camino, mai exact cei 170 de kilometri care străbat Galicia, de la Pedrafita do Cebreiro la Santiago. La finalul pelerinajului, am hotărât să merg să văd mai degrabă Turnul lui Hercule, decât stâncile goale de la Finisterre. Am ajuns de dimineață, cu trenul. La Coruña s-a dezvăluit, la pas, ca un oraș foarte frumos, sub un cer ca o cupolă de nori plumburii, care alergau cu o viteză fantastică, lăsând din când să sclipească soarele. Era iunie și de zece zile ploua aproape în continuu – nu degeaba i se spune Galiciei „Irlanda spaniolă” – așa că fiecare evadare a unei raze de soare printre nori era prilej de bucurie pentru mulți localnici și turiști, care își întorceau obrazul spre el, închizând ochii, deasupra unui zâmbet.

În afară de Turnul lui Hercule, La Coruña este cunoscut și pentru arhitectura locală, cu clădiri ale căror balcoane sunt închise cu ferestre, pentru a le proteja de vânt. Frontul stradal care mărginește portul turistic este cel mai bun loc pentru a le observa. Le-am observat și eu, pe îndelete, când a trebuit să mă întind zece minute cu spatele pe o bancă de piatră, ca să îmi potolesc o durere acută de spate – efect secundar al celor zece zile petrecute cu rucsacul în spate. Ca norocul, exact atunci o solistă a străzii cânta minunat „Santa Lucia”, a capella.

Refăcut fizic și remontat psihic, am mers apoi până în frumoasa piață centrală a orașului istoric, Maria Pita, după care m-am întors pe țărm, de-a lungul unei lungi promenade, care se termină la Turnul lui Hercule.

Evident, monumentul se vede de la distanță, zvelt și impunător, înconjurat de un spațiu verde îngrijit. Pe o roză a vânturilor desenată la sol sunt menționate numele triburilor celtice care, încă înaintea romanilor, au debarcat aici. Statuia unui lider celt legendar, Breogan, este și ea, prinsă în ansamblul de monumente.

Istoria, rolul și devenirea farului sunt explicate amănunțit, la un centru de interpretare situat lângă casa de bilete. Vizita în sine presupune urcarea scărilor interioare, însoțită de panouri explicative, apoi o plimbare de 360 de grade, la balconul farului, de unde oceanul se vede sclipind în culori de oțel, pigmentate ici-colo de câte un verde sau albastru deschis, în drept cu unele stânci care se ridică din ape. Norii fug pe cer cu o viteză amețitoare, mânați de vânturile iuți – chiar cele împotriva cărora localnici și-au protejat cu sticlă balcoanele. Foarte aproape de far, Atlanticul a săpat un golf mic și ușor accesibil, unde acei călători – ca mine – care nu l-au mai văzut, pot sa ia un căuș din el în palmă.

După vizită, am plecat din La Coruña, dar nu înainte de o mânca un meniu al zilei, simplu și foarte gustos, în restaurantul ieftin al portului comercial: fish&chips și o sticlă sănătoasă de vin local. Auzisem de la chelner că marinarii asta recomandă pentru durerile de spate😊

***

Turnul lui Hercule a fost restaurat în anii 1788-1791. Bătrânul miez de piatră de pe vremea romanilor a fost înconjurat cu un zid exterior, iar turnul a fost înălțat cu două niveluri, amenajându-se și balconul de acum. Desenele făcute atunci au surprins perfect planul farului roman. Munca de restaurare a fost atât de minuțioasă (acum 230 de ani!), încât pe exteriorul noului zid a fost marcat traseul rampei în spirală, care era folosită pentru a urca în vârful farului antic, traseu care se poate observa și acum cu ușurință.

La includerea Turnului lui Hercule în Patrimoniul UNESCO, în 2009, forul internațional a considerat această restaurare „exemplară și foarte atentă”. În mare măsură, farul pe care îl vedem acum și-a păstrat înfățișarea de la această restaurare.  

La opt ani după terminarea lucrărilor, în 1799, mare naturalist german Alexander von Humboldt pleca din La Coruña spre America de Sud, într-o expediție care avea să rescrie istoria naturală și să pună bazele ecologiei. „La ora șase jumătate am trecut pe lângă Turnul lui Hercule, care servește Coruñei ca far și pe care, din cele mai vechi timpuri, se întreține un foc de huilă”, nota călătorul în jurnalul său.

Azi, focul de huilă a fost înlocuit cu un sistem modern de semnalizare. Dar, e doar o schimbare de formă. Fondul e același: un far care luminează de 2000 de ani.