vineri, martie 28, 2025

Ucraina: după un an

La un an de la declanşarea agresiunii sale împotriva Ucrainei, Federaţia Rusă rămâne fidelă aceluiaşi tipar al crimei şi al minciunii de stat.  Stalinismul este  îndrumarul acţiunii putiniste. El inspiră nu doar politica externă, animată de o vocaţie a pirateriei şi a expansiunii, ci şi pe cea internă, marcată de ambiţia de a cimenta unitatea întregului popor în jurul Conducătorului- salvator.

Salvele de artilerie şi valurile umane au fost acompaniate, la un an de la invazie, de elanul propagandei ruse. Discursurile şi intervenţiile televizate ale dictatorului rus au fost, în aceeaşi cheie stalinistă, texte de îndrumare, texte de pedagogie totalitară. De la istorie până  la cultură, de la  destinul naţiunii ruse până la armele nucleare, nimic nu a fost omis în această panoramă  putinistă.  Sălile palatelor, stadioanele şi  platourile de televiziune au fost decorul acestei  puneri în scenă :tiranul se adresa complicilor şi supuşilor săi, ca o întruchipare a Rusiei eterne.

 Războiul criminal din Ucraina devine un război de apărare al Rusiei. Ca de atâtea ori în trecutul ţarist  şi cel sovietic, Rusia alege să  instituie, între ea şi restul lumii civilizate, un zid al mistificării şi al delirului naţionalist. Barbaria, asasinatele,jaful, teroarea sunt justificate prin apelul la imaginea patriei primejduite. Identitatea inamicilor ei este una familiară:  umbra Occidentului ce pregăteşte  destrămarea Rusiei este convocată, spre a dărui ruşilor energia ucigaşă de care dictatorul are nevoie.

Mitologia putinistă plasează Rusia în mijlocul unei vaste conspiraţii : Ucraina , cea atacată şi devastată, este în avangarda acestui atac ce vizează lichidarea statului rus.  Deceniiile de după lichidarea URSS sunt citite ca un timp al   expansiunii  Statelor Unite spre teritoriile ce aparţin, natural, imperiului rus. Integrarea  fostei  Europe captive în lumea atlantică este un gest de ostilitate faţă de Rusia şi de interesele ei.

 La un an de la declanşarea invaziei, viziunea  lui Putin despre Europa şi lume este creionată precis, iar cei ce o ignoră procedează asemeni celor care, în vremea ascensiunii naziste, refuzau să accepte natura malefică a  statului german.  Strategia  lui Putin trece dincolo de graniţele Ucrainei. Ea  este una asumat revizionistă : ea pune  în discuţie nu numai graniţe, ci şi libertatea  fostei Europe sovietizate. Viitorul la  care Rusia aspiră  este o reeditare a  trecutului stalinist .În acest viitor nu mai este loc pentru independenţa popoarelor noastre.   Un alt pact Ribbentrop -Molotov ar marca  alipirea naţiunilor noastre la domeniul lumii ruse.

Rusia lui Putin a ales, la un an de la invazie, confruntarea pe termen lung cu Occidentul. Solidaritatea cu totalitarismul chinez este văzută ca o reacţie naturală: Rusia întoarce spatele Europei , în numele  unicităţii destinului ei.  Iluziile acomodării cu Rusia lui Putin trebuie abandonate. Tot  ceea ce Rusia poate oferi este doar şantajul  nuclear, războiul sângeros şi tactica subminării, ca în cazul  Moldovei.

Războiul de apărare al  Ucrainei este un  război de apărare al tuturor celor  care sunt ameninţaţi de stalinismul renăscut. Pacifismul orb, ezitările, ambiguităţile geopolitice  sunt o formă ce complicitate cu agresorul rus. Mai devreme sau mai târziu, dacă acest stat rus nu va fi  oprit, el se va revărsa ca o maree umană şi peste ţările noastre. Scenele de oroare din Ucraina vor fi, atunci, viaţa noastră cotidiană.

Războiul pe care Rusia îl poartă este  consecinţa ambiţiilor sale. Atâta vreme cât aceste ambiţii nu se vor stinge, pacea cu  Rusia  va fi doar un armistiţiu efemer. Naşterea unui alt viitor trece prin  stăvilirea imperialismului rus. Cât despre ruşii înşişi, complicitatea cu regimul lui Putin îi conduce spre o catastrofă morală colectivă:  ca  şi în  cazul  germanilor sub Hitler, orbirea este primul pas  spre   tiranie, sânge şi barbarie.  Timpul iluziilor a trecut-  vremurile  pe care le trăim sunt cele ale marilor încercări.  

Distribuie acest articol

50 COMENTARII

  1. Tulburător. Autorul are dreptate, Rusia a devenit un pericol pentru întreaga Lume. Rusia trebuie distrusă, dar cum? Dar mie mi-e frică de o nouă trădare a Occidentului.

    • Probabil ca va pati asa cum a patit Germania – se va intinde cu mult prea mult decat o tine plapuma si va pieri din cauza propriilor ambitii/

      Problema este ca pana atunci milioane de oameni sufera, se pierd zilnic nu numai oameni dar si importante resurse financiare si materiale intr-un razboi absurd in care nimeni nu a crezut si totusi s-a intamplat si acum nu mai poate sa fie oprit inainte de a se implini.

      Cate glume am citit inainte de a incepe invazia rusa, ce nesarate sunt acum glumele lui lavrov ref. la faptul ca ucraina a invadat Rusia si lucrurile continua sa mearga inainte spre pierzanie.

      Clar Putin a intors o lume intreaga cu cca 80-90 de ani in urma. A reusit acest lucru pentru ca Occidentul a fost prea arogant, prea sigur, prea neintelegator la ceea ce se poate si la ceea ce s-a intamplat.

      Un nebun cu un tupeu fantastic ne-a tras inapoi si pentru ca Occidentul a ezitat.

  2. Si ce face vestul?
    Wladimir Kaminer este scriitor si umorist rus care traieste de peste 30 de ani in Germania.
    – EU a ajuns la 10 pachete de sanctuni, record mondial, niciodat ain istorie nu au existat atitea sanctiuni impotriva unui stat in timp att de scurt.
    – Cele mai mult efirme care au plecat din Rusia au fost americane si japoneze, multe nemtesti au ramas.
    – Produsele rusesti ajung in Europa pe cai ocolite, Turcia, India.
    – Multe fabrici si uzine vestice in valoare de miliarde au ramas gratis in mina rusilor.
    – Bayer a ramas pt aspirine.
    – Cola este importata din Afganistan, are si nume noi, Jumbo Cola, Cool Cola, Dubl Cola, Bombilo Cola
    – Smartphone s-au ieftinit deoarece sunt trecute la negru, nu se mai plateste vama si impozite.

    https://www.msn.com/de-de/finanzen/top-stories/dar%C3%BCber-kann-putin-nur-herzhaft-lachen/ar-AA17Z3W2?ocid=Huawei

    • Situația excepțională impune măsuri excepționale. Iar multe dintre sancțiuni au intrat în vigoare mult timp după ce au fost anunțate. Efectul lor nu poate fi imediat. Dar cel mai important este că s-a produs o decuplare a economiei vestice de resursele Rusiei. Partea asta a sancțiunilor ar fi trebuit să o vadă Kaminer!
      Chiar dacă produsele rusești ajung pe căi ocolite in Europa, profitul îl încasează Turcia sau India, nu Putin, care le vinde cu preț preferențial acestora. Și, invers, marfa la negru îmbogățește intermediarii. Au rămas fabrici vestice în mâna rușilor. Fabricile alea nu produceau pentru rusi, ci tot pentru vestici. Betoanele au fost turnate de ruși. Logistica și setările, documentația tehnică și conexiunile externe sunt mai importante și astea, cu siguranță, nu au fost făcute cadou.

      https://www.derstandard.de/story/2000143357612/wie-wirksam-sind-die-sanktionen-gegen-russland

      • De acord – dar si piata pentru restul lumii s-a ingustat – se simte relativ puternic in UE.

        Nu este o situatie cu orizont scurt de timp – piate se va reforma, schimba pentru ca se mai anunta si alte socuri.

        • Piața este cea mai sensibilă. Evident că nu poți rezista mult cu tehnologiile de altădată, oricât de performante ar fi fost ele odată.
          Actual Biden atrage din nou specialiști pentru dezvoltarea tehnologiilor verzi. China este și ea preocupată de aceste tehnologii. Dacă UE pierde startul și rămâne in urmă, greu va mai putea recupera. Decuplarea de resursele rusești s-ar putea dovedi benefică in acest sens.

  3. Ucraina are pacatele ei, dar ceea ce i se intampla acestei tari nu e demn de secolul al XXI -lea. Ceea ce faceau Tarile Romane, la jumatatea mileniului trecut, opunandu-se (cu sange) expansiunii imperiului otoman, face, astazi, Ucraina, opunandu-se expansiunii imperiului putinist. Occidentul trebuie sa ajute Ucraina, in aceasta lupta, cat mai prompt si cat mai consistent. Pentru propriul interes, daca nu pentru democratie.
    Si, din pozitionarea statelor europene fata de razboiul din Ucraina, vedem cat de occidental se simte fiecare dintre statele europene. E un „turnesol” bun, razboiul din Ucraina…

    • Țările române, adică Moldova și Valahia, aleseseră singure să fie vasale turcilor tocmai pentru a scăpa de pericolul fraților creștini Hungaria, Polonia și apoi Habsburgii și Rusia. Războaiele turco-romane nu erau de eliberare ci din cauze economice, nu politice. NB. Turcii au fost mai corecți cu românii comparativ cu alții.

      • Ba, erau razboaie de eliberare, din moment ce se purtau pe teritoriul Romaniei si nu pe teritoriul Turciei. Si se intamplau in perioade de ne-vasalitate, evident. Ucraina lupta pentru eliberare, indiferent de cauzele invaziei rusiei.
        Cat despre cauzele razboaielor, majoritatea au cauze economice… sau psihiopatologice…

      • „Turcii au fost mai corecți cu românii comparativ cu alții.”

        Exemple ?

        „Ar fi” Brâncovenii. Si multi altii/multe altele.

  4. Un articol de exceptie, reflectand adevarul crud al pericolelor pe care le traim!Poate mesajul va ajunge si la orbii care vad razboiul din Ucraina ca un simplu diferend intre cele doua state!
    In alta ordine de idei-mereu m-am intrebat de ce domnul Stanomir nu este in CCR!Concluzionez:atunci cand domnul Stanomir va fi presedintele CCR,doar atunci Romania va fi pe punctul de a deveni o tara europeana,normala!

  5. Chiar nu puteți să îl omorâți pe putin ?! Vreau sa se termine odată acest circ macabru și e evident că până nu e omorât nu se termina. Deci eu m am saturat nu vreau sa mai aud nimic de Ucraina sau Rusia nu mă mai interesează nimic am pierdut destul timp și bani cu asta și nenorocitul e bine mersi își pune in aplicare gărgăunii din cap in continuare și face ravagii în continuare. Deci omorâți l chiar și o moarte ușoară ar fi suficientă deși ar trebui omorât prin fierbere la aburi.

  6. Sincer nu cred că Rusia lui Putler poate fi înfrântă pe termen scurt, decât prin dispariția fizică a lui Putin, o scurta răfuială sângeroasă cu apropiații lui și intrarea într-o 9 tranziție.
    Suntem noi azi integrați în spațiul euroatlantic?
    Nici măcar dpv al infrastructurilor nu suntem pe deplin integrați – nu folosim 💶, nu suntem primiti in Schengen, spre deosebire de croați și unguri mergem cu vize în America… Deoarece suntem sabotați cu perversitate din interior de către oamenii rușilor, avem Moldova în halul în care e lăsată în mod programatic de către statul succesor al statelor create de sovietici după război!

  7. Cum mai toate discursurile politice contin si o anumita doza de ireal ne facem o datorie din a repeta faptele ce ne-au adus aici totul incepind cu momentul Invaziei Ucrainei .Putin declanseaza Invazia din Ucraina avind in spate argumentul ,ce tine de existenta unui numar important de cetateni de etnie rusa si de sustinatori sai declarati filorusi, ce ar accepta , fara sa cricneasca , primirea ,cu flori in gara ,a armatei Rusiei , totul fiind facut spre a reface un presupus adevar Istoric enuntat de catre seful Rusiei .Ucraina a contrazis Rusia si a intrat in lupta .Evident ,Ucraina era pregatita pentru asa ceva stiute fiind afirmatiile unor militari americani ce au aratat asta ca fiind o realitate .Imediat , dupa citeva esecuri ,Rusia se retrage din Zona Kievului ea nereusind sa ocupe in final decit un areal de maxim 20 la suta din teritoriul Ucrainei in sud-est.Totodata, iese la iveala (decesele inexplicabile a unor cetateni rusi stau marturie ) si coruptia existenta in structurile energetice si militare ale Rusiei ceea ce ne poate aduce in fata dorinta de razbunare .Decesele unor generali , decesele unor cetateni aflati la virful Sistemului Energetic, distrugerile oraselor din Ucraina , aparitia crimelor de razboi , omorirea civililor , folosirea puscariasilor si a altor categorii de cetateni indezirabili in lupta ,ne fac sa realizam existenta si aparitia unei imense dorinte de razbunare .Totusi ,acum, putem observa cine este beneficiarul aparitiei Invaziei din Ucraina .Un cumul de imense schimbari au aparut in UE ca parte a efectelor Invaziei trupelor Rusiei in Ucraina . Vom zice asta de cite ori este nevoie si asta doar spre a arata faptele . UE si intregul Occident scapa de „marota” numita Rusia .Sa ii multumim lui Putin . Ce a vrut si cea a primit . Totul s-a intors impotriva lui .UE se decupleaza de Rusia .UE pune Rep .Moldova si Ucraina pe un traseu al aderarii .NATO creste si isi adauga Finlanda si Suedia.Procentul din PIB oferit NATO creste si el . UE se federalizeaza .Deciziile importante se iau acum la Bruxelles si la NATO.Germania si Japonia se pot inarma si pot deveni noi puteri nucleare .Armamentul sovietic ,din Ucraina si din tarile foste socialiste , este distrus in lupta si inlocuit cu tehnologie de ultima generatie .UE dubleaza fortele NATO din Europa detinute de SUA si isi creeaza astfel o armata proprie .SUA isi vinde gazul lichefiat si armamentul ,dovedit performant ,in UE iar in contrapartida ofera tehnica militara Ucrainei .Rusia devine din ce in ce mai izolata iar natiunile aflate in Federatia Rusa incep sa doreasca a-si capata independenta totala .Daca privim in urma nimic din toate aceste lucruri nu se putea intimpla fara aparitia deciziilor , total eronate ,ale leadership-ului de la Moscova .O natiune atit de puternica ca natiunea Ucraineana nu cred ca a mai existat in Istorie .Pina si Eroii vechii Grecii ar fi gelosi pe Zelenski acum cind Ucraina lupta pentru propria ei existenta .Morala si legile universale de la ONU ne obliga sa o ajutam .Occidentul nu are alta alternativa .Occidentul si aliatii sai trebuiesc sa invinga Rusia indiferent de costuri .Uniunea Europeana trebuie sa urgenteze aparitia propriei sale structuri militare dotarea fortelor armate cu rachete nucleare de ultima generatie ca trebuiesc pozitionate in toate tarile aflate pe intreg flancul de Est .Ucraina trebuie sa redevina o mare putere nucleara atasata NATO si Occidentului .Vremea indoielilor a trecut .„A lua taurul de coarne” asa cum cindva „Ursus ” a facut-o in Arenele Romane ale Imparatului NERO fringind gitul animalului ce o purta intre coarne pe minunata crestina numita „Ligia ” tot asa si noi trebuie sa intelegem cum existenta noastra ,felul nostru de viata si legile universale sunt atacate fara mila de catre Rusia . Rusia nu se va opri niciodata din drumul ei ,deja definit, inspre a reface URSS. „Aux armes, citoyens,.Formez vos bataillons ” vor deveni , pentru inca o data ,cuvintele de ordine ce pot impulsiona intreaga Europa .

  8. „Cât despre ruşii înşişi, complicitatea cu regimul lui Putin îi conduce spre o catastrofă morală colectivă: ca şi în cazul germanilor sub Hitler, orbirea este primul pas spre tiranie, sânge şi barbarie.”
    Nemtii s-au lecuit cu ajutorul aliatilor, cel putin cei din fostul RFG, cei din din fostul RDG mai au destule simpatii fata de rusi, nu toti dar sunt se vad foarte bine tendinte si grupuri care se opun livrarilor de armamant, cer reluarea dialogul cu rusii si altele.
    Dupa un an de razboi lumea s-a pozitionat destul de clar, taberele si obiectivele fiecareia sunt vizibile.
    Neincrederea in relatiile internationale au ajuns la cote inimaginabile cu cativa ani in urma, cum se va putea reinstaura o incredere mimima bazata pe reguli acceptate de comun acord ?
    Mare semn de intrebare, starea conflictuala, reinarmarea masiva, dezinformatia si conflictele hibride de tot felul se mainifesta acut si extrem de vizibil.
    Dupa un an de conflict lumea a devenit volatila, incerta si nimeni nu are un plan cum lucrurile s-ar purea detensiona, se discuta deschis de razboi mondial, nuclear si alte acopalipse in adevartul sens al cuvantului.
    Pe de alta parta, lumea isi vede de treaba, business as usual, comertul functioneaza atat intre parteneri cat si intre inamici aproape la fel de bine, unde e nevoie cu ceva „ajustari” in functie de circumstante insa discrepantele intre discursul politic si realitatile economice este la fel.
    Este poate singurul semn pozitiv care ii impiedica pe unii si altii sa tabareasca unul peste altul si sa dea foc lumii.

  9. Nu era mai bine daca nu se ajungea aici?!! Nu castiga nimic nici unul cu adevarat din aceasta confruntare. Efectul si concluziile se vor trage la terminarea razboiului.

    • Era bine daca rusii erau nuked in 1945, sunt total de acord. Japonia ar fi putut ajuta la anihilarea sistemului sovietic, China la fel. Asa, avem exact situatia inversa.

  10. Agresiunea a inceput in 2014, ba mai mult as indrazni sa zic, chiar acum un secol, in vremea Holodomorului.
    Insa termenul agresiune te duce cu gandul la un viol sau o batae in curtea scolii, in vreme ce aici vorbim de exterminare si stergere din istorie a amintirii insasi.

  11. „Naşterea unui alt viitor trece prin stăvilirea imperialismului rus.”

    Atata vreme cat va exista Moscova, va exista si imperialism rus.

  12. Sustin intru totul cele scrise de profesorul Ioan Stanomir! Si dezaprob orice divagatie asupra celor scrise in articol! Orice afirmatie doveditoare de „pacifism orb” reprezinta, asa cum corect afirma autorul, „complicitate cu agresorul rus”!

    Sa deschidem bine ochii la tot ceea ce se petrece in politica si media din Romania, ca sa distingem cu claritate cine sunt cei care sunt complicii agresorului rus in Romania! Si sa ne intrebam de ce nu se face nimic impotriva lor, de catre autoritatile statului roman!? In functie de evolutia militara de la est, s-ar putea ca in 2024 sa avem de ales intre complicii agresorului rus si doritorii de democratie si libertate! Sa vedem cat de intelept si lucid va fi poporul roman!

  13. ce se ntimpla n Ucraina este mai mult decit trist. ce se ntimpla n Romania de 32 de ani cum e? o magarie mai veche este uitata si spalata de mass media (aia ce traieste din breaking news uri) de una mai noua. se ascunde gunoiul sub pres, ploua cu bani europeni tipariti, totulor(tuturor) le plezneste intestinul gros de bunastare. comunismu i mai aproape ca niciodata tovarasi. vreau sa mentionez, ca de luna viitoare vor avea lefuri si pensii speciale toata lumea tovarasi. uraaa, uraaa, uraaa…. urale coplesitoare adresate de toata populimea, devenita acum speciala si egala, conducerii de partid si de stat

  14. Adevarat. Uriasul aparat terorist militar rus, care a lichidat zeci de milioane de rusi , ucrainieni, polonezi , romani si alte natii in cursul existentei sale blestemate, nu poate muri frumos . Va muri urit ca un blestemat ce este . Daca in trecut reprezenta o amenintare grava la adresa Europei, azi a fost cit pe ce ca Europa sa il salveze. Sansa a venit din partea asasinului Putin care isi pune singur tara pe butuci . Lovitura de gratie va veni insa din partea prietenilor de nadejde chinezi care vor confisca la timpul potrivit nu doar Manciuria ci Siberia intreaga. China nu mai este partenerul inferior al Rusiei , iar Rusia nu este partenerul Chinei ci victima sa sigura . Dupa dezintegrarea statului rus din forma actuala si multumirile adresate Imparatului XI care va repara o nedreptate istorica , va putea insa fi consolata de prietenii ramasi Cuba si Veneziuela cu scrisori calde, tovarasesti .

  15. Desigur, actuala elita a Rusiei este o elita imperialista, militarista, fascista. O noua structura totalitara, nascuta din esecul reformei. Aceasta elita trebuie oprita prin orice mjloace, caci ea agreseaza toate fostele stapiniri rusesti. Direct, membrele fostului imperiu, sau indirect, tarile din sfera de influenta a URSS. In plus, se ridica impotriva democratiei in orice stat ar fi. Mai ales daca structurile si mentalitatile democrate se raspindesc in intreaga lume.
    E o problema cu China. Globalizarea este mult mai importanta si benefica pentru ea, decat timpenia luptei pentru niste petice de pamint sau insule minore. Este extrem de ciudata aceasta alianta cu Rusia, in pofida intereselor pe termen lung ale Chinei. Eu banuiesc faptul ca ii va sprjini pe rusi, pina cand slabiciunea lor va fi evidenta si nu vor mai putea lupta. Dupa care vor revendica toata Siberia. E doar un gand…
    Chinezii sunt mult prea inteligenti sa cada in cursele unor razboaie prostesti, de dragul sprijinirii unui dictator ce n-a facut si nu face nimic pentru ei. (Gazul ala e pe bani, totusi… si e din Siberia….)
    Vom vedea.

    • „Chinezii sunt mult prea inteligenti”

      De aia gatesc basculante de câini si pisici, ca sa dea intelepciunea pe dinafara si sa profite de ea si altii, mai sarmani.

          • Chestie de gust, pur si simplu. Indienii sunt orientati pe vegetale.
            Nu are nicio relevanta numarul. Pe de alta parte se face caz ca si cum cineva ar putea impune.
            In momentul in care „ganganiile” ar intra in meniul uzual, ar deveni articol de lux. Ma indoiesc ca 50 kg de greieri se pot aduna la fel de usor ca 50 kg de carne de vita si apoi, ca echivaleaza – ca numar de calorii sau ca in loc de.

    • @mongolul
      Oprirea elitei rusesti despre care vorbiti e abia faza a doua. In prima faza, aceasta elita trebuie lasata sa-l opreasca pe tov. putin.

    • China continentala comunista cauta dominatia planetara si victoria finala a comunismului in lume, nu are nici o treaba cu Siberia, decât poate ca obiectiv de rang secundar.

  16. Un an de război cumplit, declanșat de un Smintit. Un an de crime, săvârșite de un stat terorist, ne obligă să învățăm bine lecția, tocmai pentru că trecutul ststului-caine-turbat, Rusia, nu a fost cum trebuie. Iar istoria demonstreaza, într-adevăr, că nu rațiunea, ci instinctul exacerbat determină existența moscalilor. Pentru masa moscala, profund marcată de putinism, nu exista mers înainte, nu exista progres, nu exista drepturi Acest fapt patologic este explicabil. Sub dictatura putinista, Lumea rusă s-a transformat într-un imens laborator, in care unii sunt cercetători și ceilalți, multi și aiuriti, șobolani. Dar cine e de vina că moscalii s-au născut cu aceasta boala incurabilă și bizară care este fanatismul? Cuvântul „denazificare”, pe care Dictatorul îl flutura in fata concetățenilor săi reduși la minte și la tăcere, poarta cu el încărcătură de „recompensa” de care are nevoie. Un asemenea exercițiu populist este firesc în Rusia neconvertita la democrație. Astăzi camarila de la Kremlin a devenit un soi de sindicat al spiritismului. De fapt, ar fi de-a dreptul fericiți dacă Uniunea Sovietică s-ar scula din morți. Asta e marele vis al monstrului Putin, să convingă hoitul URSS sa se scuture de viermi, să se spele în apele sistemului putinoid terorist, să accepte „o fata umana” și apoi să-și umfle burdihanul cu „spatii vitale”. Acesta e visul, stratagema, menirea partidului putinist fascist „Rusia Unită” – o proiecție maligna – să „unească” sub fusta Kremlinului toate republicile „surori”. Sa ocupe tara cu tara. Căci Putin nu a făcut niciodata nimic altceva și nici nu i-a trecut prin mintea-i diabolica decât să înșele pe oameni, să violeze tratatele internaționale și să se înfrupte cu hălci din teritorii ce nu-i aparțin. Putin debitează și debitează cretinisme. Putin a devenit o problema uriașă. Prin pactul tăcerii absurde in problema cecenă, unde Vestul a decis să ignore atrocitățile săvârșite de Puțin în acea zonă, in schimbul participării Estului Bolsoi la războiul total împotriva terorismului, a comis o mare eroare. Orbirea nu a permis să vadă fața adevărată a monstrului. Cum sa duca Rusia un război împotriva terorismului, când acasă la ea practica terorismul, când ea organizează, finanțează și promoveaza terorismul peste tot? Un an de război în care Hoarda cenghishidului Putin a masacrat sute de mii de oameni cu premeditare și fără scrupule. Exista o modalitate de a anihila dictatorul sângeros. O revoluție, însă asta nu prea cred sa se întâmple în Rusia păgână. Propaganda turnata cu stăruință diabolica și amenințările au dat roadele așteptate…Totul, in Rusia, transpira frica!

    • @Durak
      Citez din sursa postata: „In einer ersten Version ihres Berichts schrieb der SWR, Siemens habe sogar eine Boykotterklärung unterzeichnet. Das Unternehmen erklärte jedoch, keine Boykotterklärung unterschrieben zu haben, sondern lediglich eine „rechtlich zulässige Positivliste“, dass nur Komponenten verbaut wurden, die nicht aus Israel stammen. Der SWR veränderte daraufhin ihren Artikel und machte es auf ihrer Website kenntlich – BILD passte ihre Berichterstattung ebenfalls an.”
      ____
      Asadar, zvonuri eronate. Mizati pe faptul ca unii cititori nu sunt vorbitori de lb germana, faceti mult tam-tam germanofob, uite alba unde-i neagra, etc.

      P.S. Ca o mica recapitulare a faptelor, Germania este tara europeana care acorda cel mai mare sprijin Ucrainei (inceapnd cu asistenta financiara si umanitara, organizarea pregatirii militarilor ucraineni, realizarea lucrarilor de reparatii, generatoare si trasformatoare de curent, etc, efectuarea proviziilor necesare de munitii, samd). De asemenea, Germania este si cel mai mare contribuabil-net la bugetul UE, fonduri europene, PNRR, etc.

      P.P.S. Pe langa constructia unei fabrici de tancuri Panther in Ucraina, Germania urmatorilor 5 ani va contribui si la dezvoltarea unui scut european anti-racheta de ultima generatie (IRIS-T SLM/SLX, Oerlikon Skynex, etc). Productia acestor siteme va fi alocata (partial sau integral) pe flancul estic al UE. De asemenea, si productie de componente pentru dezvoltarea platformei FCAS (future combat system).

      https://www.youtube.com/watch?v=u7Gz_fzQTlc

      https://www.youtube.com/watch?v=QG_YOZ55Opo

      https://www.airbus.com/en/newsroom/press-releases/2022-12-europes-future-combat-air-system-on-the-way-to-the-first-flight

      Francezii construiesc si ei submarine indetectabile si promoveaza (impreuna cu alti membri UE) dezvoltarea unui scut nuclear european. https://www.youtube.com/watch?v=JEZy9AAurfs

      • Durak este un troll, probabil un alt nickname al trollului Harald. Bogata lui „activitate” pe Contributors este una trollistica.

  17. Au înfrânt!

    Armata ucraineană victorioasă aruncă poduri în aer în timp ce înaintează îndepărtându-se de armata rusă înfrântă, care este în același timp demoralizată, fără muniție și se gândește la o revoluție împotriva lui Vladimir Putin, dictatorul criminal care este nebun, comunist, bolnav de cancer și, de asemenea, mort.

    Se pare că poporul ucrainean este la fel de plictisit să tot câștige ca și susținătorii lui Donald Trump.

    • Ba, dimpotriva, victorioasa armata rosie, compusa din viteji voluntari iubitori de patrie, bine inarmata si echipata, stralucit condusa de tzarul ce calareste tigri, a cucerit Kievul tradator, in doar doua zile.
      Asteptam un „decret prezidential”, sa aflam cat de lunga-i o zi de-asta, sovietica.

    • M. Sandu, trol comunisto-securist, măcinat de ură împotriva valorilor democratice. Probabil securist pensionar sau sustinator al PSD sau AUR. Pigmeul de mai sus nu ar fi îndrăznit sa publice astfel de mizerii, dacă în tara asta în 1990, s-ar fi aplicat principiile proclamatiei de la Timișoara!

      • @M.Sandu

        Recomand sa va interesati de un fenomen, la care va rog sa achiesati. E la moda in rusia; se cheama Defenestration

        • Nu stapâniti deloc bazele, numele real este willing self-defenestration.
          Insa aceasta se intâmpla oriunde, chiar si in masina si la subsol.

  18. „Timpul iluziilor a trecut-vremurile pe care le trăim sunt cele ale marilor încercări”. Splendidă formulare. Mă gândesc doar dacă mai găsim în Europa politicieni apți să provoace astfel de mari încercări.
    Mă tem tare.

    • Personal, ma tem ca in România se va vinde iarasi vecin pe vecin la taraba.
      Nimic nu i-a impiedicat pe români si pe altii sa se „autoepureze”, din 1945. Ce i-ar impiedica acum ?

  19. Putin ever . A reusit ceea ce nimeni nu a reusit vreodata . A unit intreg Occidentul . A transformat natiunea frate, vorbitoare de limba slava ,in dusman pentru 1000 de ani . A oferit Japoniei si Germaniei motivul spre a se inarma .A reusit unica performanta de a forta Suedia si Finlanda sa intre in NATO .A adus Rep. Moldova si Ucraina in barca UE . A distrus toate sistemele de Inteligence ce apartin Rusiei aflate in statele Occidentale .Si-a distrus retelele de transport gaze si petrol catre Europa si a pierdut avantajele vinzarii gazelor in UE oferind gratis SUA posibilitatea de a vinde gazul in Europa .A oferit UE modalitatea de a-si creea propriile structuri militare .A distrus tot armamentul fost sovietic din UE si a reinarmat, cu tehnologii de ultima generatie ,tarile foste in tratatul de la Varsovia ce si-au inlocuit armamentul vechi cu cel nou oferit de Occident .A reusit ,contrar tuturor cutumelor,sa ajute Ucraina sa devina una dintre cele mai puternice armate ale momentului .A distrus orasele din estul Ucrainei ,cele locuite majoritar de etnici rusi oferind, in vitor , Occidentului , posibilitatea de a reface totul.Ce a vrut si ce a facut ?Tot ceea ce vedem ca se intimpla in Ucraina nu este altceva decit oferirea posibilitatii de inarmare totala a Intregii Europe concomitent cu inarmarea Germaniei si creearea unei noi armate a UE. Costurile sunt uriase .Vom plati aceste costuri ce ne vor asigura o pace eterna .

  20. Bunul samaritean este un trol care scrie de zeci de ori acelasi lucru la mai multe ziare on line. 1. Occidentul nu este unit, pentru ca exista interese economice diferite.2. F. Rusa nu va deveni dusman pe secole, V. Putin nu este vesnic cum nu a fost nici Hitler si Musollini. 3. Inarmarea suplimentara duce la scaderea economica si sociala, banii pentru educatie, sanatate, urbanism se duc pe arme.
    4. Refacerea Ucrainei un demers pe cel putin 50 de ani. 5. Devenirea Ucr ca stat f.puternic nu este de dorit, tendinte autocratice si de expansiune economica fara scrupule exista si aici. 6.Pace eterna doar in Rai, pe Pamant nu va fi niciodata.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Ioan Stanomir
Ioan Stanomir
Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

Foarte rar mi-a fost dat sa citesc o carte atat de neinduratoare cu realitatea imediata, in acelasi timp atat de logica si de riguroasa in demonstratii. Da, Mihai Maci n-are solutii pentru impostura generalizata din sistemul universitar romanesc sau din cercetare; dar o vaneaza splendid si necrutator in toate cotloanele unde se ascunde si o fotografiaza impecabil, aratandu-i originile si semnificatia sociala. Da, recunoaste ca nu stie cum ar trebui recuplata cultura de invatamant, nu mai spera ca s-ar putea ingradi dezastrele produse limbii romane de utilizarea device-urilor digitale, nu poate decat consemna declinul ireversibil al culturii inalte, dar si al satului traditional si al „familiei traditionale”: dar cat de magistral si, mai ales, lipsit de complezenta sentimentala completeaza fisele sociologice ale principalelor mutatii sociale si culturale din ultimele decenii! Ce-i de facut, totusi? Atata (si e deja mult), crede el: sa privim drept in ochi dezastrul si sa-i punem interogatiile esentiale: „Inainte de-a da raspunsuri, se cuvine sa punem intrebarile”. – Andrei Cornea

Un nou volum semnat de Mihai Maci. Îl puteți achiziționa de aici

Carti

Cărți noi

Noțiunea de cumpănă, care dă titlul acestui volum, nu doar că surprinde natura momentului geopolitic internațional, dar sugerează și o posibilă soluție pentru România. Cumpăna nu este doar o etapă de tranziție, ci un punct critic în care direcțiile asumate astăzi vor determina ireversibil poziția țării în arhitectura globală a puterii. După trei decenii de integrare euro-atlantică, în care viitorul părea stabil și previzibil, realitățile internaționale s-au schimbat rapid, iar ordinea liberală care a definit ultimele decenii este acum contestată. Această contestare vine atât din exterior, prin ascensiunea regimurilor autoritare, cât și din interior, prin revizionism politic și radicalizarea discursului public.” Prof. Corneliu Bjola, Universitatea Oxford

Volumul poate fi cumpărat de aici

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro