Privatization came on slowly. When something very big happens,
like privatization, historians and economists like to think
you must have had very big causes. That is not how it happened.
Kenneth Baker
În bula mea a intrat zilele acestea un apel disperat al artistului Dani Mocanu către Donald Trump. În spatele amuzamentului cauzat de traducerea „neaoșă” care se pretindea a fi făcută din română în engleză, m-a surprins linia argumentativă a apelului. Practic, manelistul spunea că este persecutat în țară de către Sistem doar pentru că este un artist de succes (cel mai prizat artist al momentului în România și în top 10 în lume). Prin urmare, Donald Trump este singura lui șansă să scape din tentaculele statului paralel de la noi. Apelul se încheie în mod (melo)dramatic cu „Domnule Trump, (…) dumneavoastră ați rămas ultima mea șansă. Mister President Donald Trump, save me, please! Save me!”. Un fel de „Help me, Obi Wan Kenobi! You’re my only hope!”…
Nu am putut să nu plasez acest apel în siajul plecării intempestive din România (urmare a relaxării măsurilor judiciare adoptate împotriva lor) a fraților Tate. Și acolo este vorba despre niște „artiști” care au dobândit o anumită notorietate în mediul online, devenind „virali”. Și în cazul lor s-a speculat că printre motivele plecării ar fi și interesul unor politicieni americani de a beneficia de un canal de influență mediatică adresat unei anumite categorii de public. Prin urmare, de ce nu ar beneficia și un artist local de un tratament similar? Dincolo de retorica sistemului corupt („caracatița”) și a statului paralel („deep state”), cred că se întrevăd aici câteva fire din urzeala unei mișcări mai largi – cea a privatizării statului.
„Nu ne vindem țara!”
Există o lungă tradiție pe Continent care separă treburile publice de cele private. Ea își poate trasa originile (cel puțin) încă din secolul VI când împăratul Justinian adopta o reglementare unde dreptul public era cel care se ocupă de „organizarea statului roman”, iar dreptul privat „privește interesele private”. Este interesant că într-un document similar din secolul II (Institutele lui Gaius), această secțiune lipsea… Așadar, conștiința separării publicului de privat este o descoperire a Evului mediu timpuriu. A durat mai mult de un mileniu până când statul s-a separat complet de individ. În secolul XVII încă Regele Soare afirma că „L’Etat c’est moi!”, căruia Frederic cel Mare îi opunea un secol mai târziu concepția regelui ca „(prim) servitor al statului”. Dincolo de Canalul Mânecii, lucrurile avuseseră deja o evoluție specială de la Magna Charta la Glorioasa Revoluție…
Nu trebuie să ne lăsăm înșelați de replica reciclată continuu din Apus de soare: „Moldova n-a fost a strămoşilor mei, n-a fost a mea şi nu e a voastră, ci a urmaşilor voştri şi a urmaşilor urmaşilor voştri în veacul vecilor”. Ea nu i-a aparținut nicidecum lui Ștefan cel Mare în secolul XV, ci lui Barbu Ştefănescu Delavrancea în secolul XIX! Marele dramaturg (avocat la bază), nu făcea altceva decât să construiască o conștiință națională României mici. Abia în „secolul națiunilor” a început să se pună problema netei separări dintre treburile publice și cele private (ale suveranului/guvernanților). Atunci când Cuza nu a mai văzut granița dintre cele două, a fost dat la o parte de chiar prietenii lui de până atunci. Aducerea domnului străin a fost și o încercare de a separa statul de clientelism (poate că naționalitatea germană a prințului Carol a fost văzută ca o garanție a spiritului lui Frederic cel Mare contra maniei napoleoniene care-l atinsese pe Cuza).
Distincția suveranitate-proprietate și lecțiile Evului Mediu
Tot în Evul mediu a apărut și ideea de suveranitate, suveranul fiind cel care îi conducea pe alții, nefiind condus de nimeni altcineva (sau cum se vehiculează astăzi „îngenunchea doar în fața lui Dumnezeu”). Realitatea regatelor războinice era că acea persoană era de regulă și cel mai bogat om din regat pentru că își folosea puterea și pentru a acumula avere. Așa că granița dintre ce era și ce avea era destul de încețoșată. Era suveran pentru că deținea terenuri sau deținea terenuri pentru că era suveran?
Soluția juriștilor a fost să definească două puteri distincte: dominium eminens și dominium utile. Suveranului îi era rezervat primul, în virtutea căruia el se putea pretinde proprietar pe tot teritoriul regatului. Regele era pretutindeni acasă. Ceilalți nobili se mulțumeau cu foloasele exploatării economice a terenurilor pe care le „primeau” de la suveran. „La schimb”, se ofereau să îi îndeplinească poruncile, să i se supună. Cu timpul, această relație se formalizează, iar în Anglia regelui Ioan fără de Țară i se fixează și limitele: regele nu poate face ce vrea el, ci trebuie să respecte drepturile supușilor săi. Suveranitatea se desparte de proprietate.
Așa cum explica profesorul Valeriu Stoica încă din 1993, nu trebuie să confundăm un concept de drept public (suveranitatea) cu cel de drept privat (proprietatea, fie ea și publică). Dacă uităm acest avertisment riscăm să ajungem în zone hilare. În anii ’90 m-am întâlnit cu un argument (pseudo)juridic care afirma că aeronavele sunt bunuri imobile (!) pentru că ele reprezintă o prelungire a teritoriului național, deci sunt ca o (nouă) bucată de teren… Dar teritoriul nu este terenul privit ca bun (imobil), ci el definește limitele fizice ale suveranității naționale. Conceptele acționează în planuri diferite.
Confuzia este însă de lungă durată la noi. În (relativ) scurta istorie constituțională autohtonă, întâlnim o idee-forță care afirmă că „Cetăţenii străini şi apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor”. Acest text din Constituția din 1991 a fost preluat din cea din 1923 („Numai Românii și cei naturalizați români pot dobândi cu orice titlu și deține imobile rurale în România. Străinii vor avea drept numai la valoarea acestor imobile”). El nu exista în versiunea din 1866 (inspirată de constituția belgiană din epocă, Belgia fiind un stat cu două comunități etnice diferite). Totuși, exista o mențiune că „Numai streinii de rituri creștine pot dobîndi împămentenirea”. Deși putem intui miza de după Marea Unire, textul suferea de confuzia menționată mai sus. De altfel, practica de după 1991 a demonstrat că ea este un anacronism de vreme ce „străinii” pot să-și creeze o societate în care dețin 100% și acea societate (românească!) poate cumpăra bine-mersi terenuri…
În 2003, una dintre „cedările de suveranitate” deplânse în aceste zile a fost și aceea că textul a permis străinilor să cumpere terenuri „în anumite condiții”: „Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică”. Este evident că străinii nu pot pleca cu terenul la ei în țară, la fel cum este adevărat că ei nu pleacă nici cu fabricile privatizate. Și totuși, un discurs din ce în ce mai prizat astăzi afirmă că nu mai avem nimic, că totul este al străinilor. Doar că ei au doar dominium utile, nu și dominium eminens. Statul poate expropria oricând activele respective, doar că trebuie să dea înapoi valoarea lor (cum spunea și Constituția din 1923), valoare pe care străinii au plătit-o atunci când le-au cumpărat.
În anii ’80, o confuzie similară a pus juriștii Epocii de Aur în mare încurcătură. Într-un discurs celebru, Nicolae Ceaușescu a afirmat că proprietatea socialistă de stat „aparține întregului popor”. Iar unii (din popor) au luat afirmația la modul propriu și au considerat că își pot lua direct sacul de porumb din holda Întreprinderii Agricole de Stat (IAS). Că își luau „cota” lor, nu-i așa? Regăsim și astăzi ideea că totul trebuie să fie al poporului. Este drept că în Constituție se spune că „Suveranitatea naţională aparţine poporului român”, dar textul adaugă imediat că ea se „exercită prin organele sale reprezentative”. Așadar, suveranitatea aparține numai în mod abstract poporului (ca națiune), dar exercițiul puterii se face de către aleșii acelui popor.
Pare că suveraniștii de astăzi sunt, de fapt, corporatiști așa cum fasciștii italieni erau tot corporatiști. Codul civil italian de la 1942 este o dovadă a idealurilor corporatiste prin care anumite grupuri (industriale) își doreau să preia inițiativa în numele statului. Poate de aceea Constituția noastră se oprește să precizeze că „Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu”. Nu vreau aici să aduc nicio conotație ideologică termenului de „fascist”, ci doar să ilustrez o realitate istorică. Dezvoltarea industrială de la începutul secolului XX într-o țară patriarhală precum Italia a condus la această orientare. În mica Românie a celei de-a doua jumătăți a secolului XIX avem filosofia „prin noi înșine” a liberalilor radicali pașoptiști. În secolul XX ea se dezvoltase într-un curent care dorea să se opună intrării capitalului străin pentru a-și proteja propriile privilegii. Așadar sloganul „Nu ne vindem țara!” este mai degrabă urletul unui monopolist decât idealul unui veritabil liberal.
De la state la orașe-state și lecțiile Antichității
Istoria are prostul obicei să se repete. În anii ’90, fosta Uniune Sovietică aflată „la aparate” se dezintegrează și vidul de putere este înlocuit de tineri întreprinzători care „conving” statul să le transfere sectoarele lucrative ale economiei (până atunci) centralizate. Acei oligarhi sunt cei care au construit Rusia modernă, alegând un conducător care le-a garantat afacerile atât timp cât îi cedează lui puterea politică. Cei care i s-au opus au suferit consecințele… Noul țar de la Kremlin este un administrator al acestor interese economice. Dar pentru că economia nu face pe nimeni „great”, pentru posteritate (și pentru popor) era nevoie de un obiectiv măreț. Reconstruirea fostului imperiu era pasul logic pentru redarea demnității poporului rus. Totul în numele credinței pravoslavnice, bine-înțeles: „Neam, credință, demnitate!”.
În 2018 am participat la o conferință internațională în Japonia unde am audiat și un panel dedicat economiei colaborative (o temă la modă la acel moment). În urma prezentărilor, am intrat într-un dialog cu unul dintre vorbitori (care m-a surprins printr-un punct de vedere ciudat). Una dintre ideile sale principale era că realitatea (post)modernă este atât de complexă încât o structură care să gestioneze în mod centralizat un număr mare de oameni devine din ce în ce mai ineficientă și va ajunge (mai devreme sau mai târziu) la implozie. Ca argument, lectorul oferea exemplul disoluției statelor construite în secolul XX sub forma diferitelor mișcări separatiste. În plus, adăuga un al doilea fenomen (concomitent) – cel al apariției unor centre (punctuale) de putere care ajung să radieze puterea în jurul lor. Este vorba de marile centre financiare mondiale, orașe de tip megalopolis care atrag resursele ca un magnet și tot așa își exercită și influența în zona lor geografică, indiferent de granițele politice. Recunosc că viziunea m-a descumpănit și, ajuns înapoi în țară, mi-am comandat cartea sa.
Una dintre teze este că ne îndreptăm spre o situație similară orașelor-state din Antichitate. Puterea se concentrează în anumite centre și radiază de acolo în zona adiacentă. În plus, puterea se bazează mai mult pe caracterul lucrativ decât pe elementul politic. Statul ca instituție publică se privatizează și tinde să se transforme într-o corporație. În lupta pentru putere, corporațiile au demonstrat că sunt mai bine adaptate decât structurile politice (de la care au împrumutat bazele organizaționale). Prin urmare, evoluționismul face ca statele să se reconstruiască pe baze corporatiste. Gândindu-mă la această idee sâcâitoare, am început să găsesc și eu unele urme (sper să nu fiu în pielea personajului lui Nash din O minte sclipitoare). Pentru a trece la economia de război, F.D. Rooselvelt a angajat manageri din industria de automobile ca oficiali guvernamentali; 20 de ani mai târziu, J.F. Kennedy îl face ministru al apărării pe Robert McNamara, directorul Ford. Aceștia gândesc războiul (Al Doilea Război Mondial, respectiv Războiul din Vietnam) ca pe o afacere cu costuri și necesar de resurse. Astăzi vedem același raționament cu privire la războaiele din Ucraina și Gaza…
Pare că această mișcare de „adaptare la mediu” a fost accelerată de dezvoltarea tehnologiei informației. Într-o epocă în care economia colaborativă (sharing economy) este un fenomen, nevoia de implicare a statului scade în mod accelerat. Suntem pe o pantă care ne duce dinspre economia hobbesiană (în care statul trebuie să reglementeze totul) către una coasiană (statul trebuie să reglementeze doar acolo unde este necesar pentru a reduce costurile de tranzacționare). În plus, se pune accentul pe utilizarea bunului, nu pe proprietatea lui… Suveranul nu mai este (așa de) important. Această descentralizare în plan economic afectează și unitatea statului. Atunci când văd că este mult mai la îndemână să comand un Uber decât să dau telefon după un taxi, voi alege varianta ușoară. Bătăliile epice declanșate de Uber și AirBnB par să fi fost câștigate de tehnologie. Din ce în ce mai multe servicii pe care până acum le gestiona statul (prin licențe), sunt dereglementate și se supun doar legilor pieței. Puterea statului (de reglementare și control) scade încet-încet.
Este ceea ce Jeremy Rifkin a numit „a treia revoluție industrială”, iar Klaus Schwab (inițiatorul Forumului Economic Mondial de la Davos) numește chiar „a patra revoluție industrială”. În cuvintele lui Rifkin, „The Third Industrial Revolution is the last stage of the great industrial saga and the first stage of the emerging collaborative era rolled together. It represents an interregnum between two periods of economic history—the first characterized by industrious behavior and the second by collaborative behavior. If the industrial era emphasized the values of discipline and hard work, the top-down flow of authority, the importance of financial capital, the workings of the marketplace, and private property relations, the collaborative era is more about creative play, peer-to-peer interactivity, social capital, participation in open commons, and access to global networks”.
Revenind la exemplul din debut, Dani Mocanu vrea să ia parte la această nouă revoluție și își oferă sprijinul său mediatic (poziția de influencer) pentru a obține protecție politică (amnistierea faptelor de care este acuzat). Este o tranzacție pur comercială: do ut des. Vinde ceva ce Puterea vrea (influență) și obține ceva la schimb (protecție). Statul încetează să mai fie o entitate abstract bazată pe reguli și valori și își pierde din postura sa morală. Statul devine doar o companie care caută profitul imediat pentru cei de la conducere. În plus, statutul său de vedetă „virală” poate fi monetizat pentru a fi vândut celor de la conducere. Statutul personal se calculează în valoarea de piață a like-urilor primite.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Din nou interesant, dar, o intrebare privind proprietatea privata, sau doua:
In multe tari nu e permisa proprietatea privata asupra plajilor, coastelor de mare…
Daca nu ma insel prin Canada proprietatea privata asupra padurilor e limitata.
Ce ar fi daca statul ar vind eun fluviu, de ex. daca Dunarea ar fi proprietate privata?
Generalizind, cum e cu spatiu aerian, cu cel subteran?
Cu alte cuvinte unde incepe si unde se termina privatul si/sau comunitatea?
Asta depinde de concepție. În Europa, de regulă, resursele sunt ale statului și doar se concesionează. În SUA, ele sunt ale proprietarului terenului. Cât despre plaje, la noi sunt ale statului, dar dl Mazăre, de exemplu, a găsit căi să le valorifice…
Unde vrea tov. Bratianu. Din 1917. Scuze pentru a (n+1)-a prezentare pe aici . A n-a repetare.
Raurile „fara potential energetic” (ce-o mai fi si asta/aia) inca mai apartin riveranilor, pe linia talveg. Teoretic, desigur.
Dar si subsolul si celelalte cursuri de apa, de ne-o lamuri autorul cu neretroactivitatea legilor civile inclusiv constitutii. Adica, daca la 1913 cineva avea teren pe malul Oltului si nu a instrainat pana la 1917, atunci detinea si cursul de apa. Deci in 2025 descendentii acelei persoane sunt proprietarii de drept. Parerea mea.
Problema cu retroactivitatea e mai complicată, pentru că zice că regimul general al bunurilor se supune legii noi. Iar CCR o face și mai complicată atunci când îl citează trunchiat pe Eliescu cu legea aplicabilă situațiilor în curs de constituire. Dar favorita mea este dispoziția din legile enegiei care spunea că „sunt și rămân în proprietatea publică” diverse elemente ale rețelei electrice. Concluzia e că nu vă pot lămuri.
Iar cu „potențialul energetic valorificabil” e simplu – azi orice pârâiaș poate primi o microhidrocentală, deci e al statului. Am încercat mai demult să argumentez că doar potențialul e în proprietatea publică, nu și apa ca atare, dar ANAR mi-a zis că fac prea multă teorie :-)
(Later edit | off-topic)
https://cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=20872
Ieri (11 martie) am aflat că CC se pronunță și pe acest subiect. A se urmări diversele puncte de vedere(parlamentari inițiatori-apropo de CAP , IAS etc. , parlament în ansamblu, guvern, președinte)
Pe scurt revenim la baiul cu pseudo noțiunile (juridice aici) cum ar fi cea de „teren aferent” și, de de nu, „drept de folosință”.
Între timp, cât se discută teoria, imobilele sunt folosite de cine are puterea mai mult sau mai puțin locală.
”Iar unii (din popor) au luat afirmația la modul propriu și au considerat că își pot lua direct sacul de porumb din holda Întreprinderii Agricole de Stat (IAS). Că își luau „cota” lor, nu-i așa? ”
Confuzia dintre IAS și CAP este cel puțin regretabilă. IAS-urile erau realemente proprietatea statului, erau fostele Domenii ale Coroanei. Oamenii furau de la CAP, iar CAP-urile reprezentau terenurile lor. Sărăcia cruntă în care trăiau cei de la țară îi determina să fure, iar terenurile de la CAP chiar fuseseră ale lor.
Problema asta se manifestă până în zilele noastre, proprietatea privată nu beneficiază nici azi de recunoașterea deplină și de garanțiile statului. Activitățile economice private depind practic de relația cu puterea politică, într-o măsură mult mai mare decât în Polonia sau în Cehia, de exemplu. Marxismul românesc de ieri și de azi s-a pliat foarte bine pe feudalismul din care România abia ieșise.
IAS era titularul unui drept de administrare operativă asupra terenului care era proprietate socielistă de stat. CAP era titularul unui drept d eproprietate cooperatistă. Problema a apărut la IAS-uri tocmai pt că a fost o confuzie cu proprietatea socialistă de stat. Ceaușescu, într-un puseu pe care azi l-am numi populist, a zis că și aia aparținea întregului popor. Era concepția marxistă despre comunism: bunurile sunt ale poporului, statul dispare ca inutil, poporul se gestionează singur. Or, „visul de aur al omenirii – comunismul” apărea în toate discursurile din anii 80.
În rest, sunt de acord, limitele (legale ale) proprietății private în România sunt încă foarte importante, iar CCR le apără în temeiul art. 44 din Constituție care consființește… garantarea proprietății private :-)
Iar în decretul de înființare a CAP-urilor (GAC etc.) scria foarte clar că se ia doar folosința și doar de la anumite persoane și cu despăgubire. Desigur că tov. Ilici&co. după Revoluție au marșat pe nerestituire pe amplasament ci alocare arbitrară. Adică furt pe față.
Ridicarea restricțiilor de călătorie pentru frații T și, mai ales, ridicarea sechestrului pe bunurile lor sunt dovezi serioase de cât de subordonata politic este justiția romana.
Ce sa te aștepți de la oamenii de justiție din saraca Românie când intelectuali rasati precum Jordan Peterson se coboară pana acolo in a promova online cauza faimoșilor frați?
Uneori și „intelectualii rasați” pot fi niște oportuniști, iar JP mi se pare tipul perfect de oportunist.
”JP mi se pare tipul perfect de oportunist.”
Da. O judecată de valoare, emisă de pe caii cei mari ai superiorității morale, rezolvă întotdeauna lucrurile 😀 JP a predat la Harvard și la Toronto, vede lucrurile la altă scară. nu de pe malurile Dâmboviței. Problema serioasă a societăților occidentale e demasculinizarea, iar frații T reprezintă reacția contrară, de regenerare a societății. Asta vede JP.
”ridicarea sechestrului pe bunurile lor sunt dovezi serioase cât de subordonata politic este justiția romana”
Absolut. Justiția română era un monument de corectitudine și de imparțialitate până în 20 ianuarie 2025 și a devenit brusc subordonată politic pe 21 ianuarie dimineața. Frații T erau de 3 ani arestați (inclusiv la domiciliu, tot arest se consideră) și n-a fost început niciun proces. Procurorii români erau probabil niște inocenți, proaspeți absolvenți și nu știau să facă un rechizitoriu. Cam cât timp îi trebuie justiției române să înceapă un proces? Vreo 20-25 de ani ar fi OK? Și cu toate bunurile sechestrate în tot acest timp?
Deci comportamentul justiției române e din vina lui JP. Am înțeles corect? 😀
JP despre Andrew Tate: let`s say I`m not admirer of pimps
https://www.youtube.com/watch?v=o68nknCO5sg
Nu (cred că) este vorba despre superioritate morală. Deși nu cred că „demasculinizarea” este un lucru de dorit (cum nu este nici „masculinitatea toxică”), numai cine nu vrea nu vede că multe femei au calități pe care nu le găsești la majoritatea bărbaților. Înțeleg de ce masculul (alfa) trebuia să fie „la conducere” atunci când forța brută era o calitate indispensabilă supraviețuirii. Dar în epoca noastră nu prea mai este cazul. În plus, în cazuri limită am văzut femei care și-au ținut nervii mult mai bine decât bărbații. În rest, sunt de acord că nu trebuie să legiferăm atributele dezirabile și să definim busola morală în funcție de trăsături soft sau hard.
Cât despre justiție, problema este tocmai cea sesizată de Dvs.: inconsecvența. Ori aveau „indicii temeinice” și atunci sechestrul și măsurile preventive se justificau. Dar atunci unde este rechizitoriul? Sau ele nu existau de la început și atunci de ce le-am menținut atâta vreme. Acum vreo 10 ani am scris un text despre sechestrul penal care a supărat mulți procurori, dar care în final a devenit lege prin preluarea opiniei de către ICCJ într-un RIL, deci nu sunt deloc fan al sechestrelor făcute „pe genunchi” și apoi menținute aiurea.
”numai cine nu vrea nu vede că multe femei au calități pe care nu le găsești la majoritatea bărbaților.”
Așa e. Prima calitate ar fi aceea de a naște copii. Dacă nu naște copii, practic nu contează că e femeie, e doar persoană. Ca principiu, femeile și bărbații au calități complementare. Tehnologia modernă face ca și femeile să poată conduce camioane și autocare, pentru că șoferul de azi nu mai schimbă roți el însuși, pe marginea drumului. Însă pe mașinile de asistență tehnică nu lucrează mecanici femei, pentru că acei mecanici chiar schimbă roți de camion pe marginea drumului.
”masculul (alfa) trebuia să fie „la conducere” atunci când forța brută era o calitate indispensabilă supraviețuirii. Dar în epoca noastră nu prea mai este cazul.”
Masculul alfa o să fie întotdeauna la conducere. Iar dacă nu e unul White-British, o să fie unul pakistanez. Mai ales că femeile pakistanezilor chiar nasc copii. Dacă o civilizație nu e viabilă pe cont propriu, va fi întotdeauna invadată de o civilizație vecină. De ce credeți că nu există societăți bazate pe amazoane? Pentru că moartea lor în luptă distruge și natalitatea societății respective. Societățile vest-europene actuale au distrus natalitatea pe bază de confort, bani și demasculinizare.
Trupele de ordine publică nu sunt și nu pot fi formate majoritar din femei. Acele trupe de ordine publică formate din bărbați permit ca diverse funcții de conducere să fie exercitate cu succes și de către femei. O mare parte a procesului de demasculinizare a societății este generat de traiul confortabil urban. Dar o altă parte este implementată prin politici publice.
Justiția romana n-a fost independenta nici când ii achita pe asasinii inginerului Ursu sau cand închidea dosarele mineriadelor. Nu mai vorbesc de zecile de cazuri de mare corupție ascunse sub preș precum cazurile Bancorex, sau mai recent Nordis.
Nu stiu daca fratii T erau sa nu vinovați. Stiu doar ca justiția romana a primit ordin sa oprească urmărirea lor penala . Asa cum s-a obișnuit de peste 90 de ani. Nu a existat un proces și nici o motivare a deciziei.
Pentru ca a fost un caz f mediatizat decizia fără motivare este cu atât mai dubioasa. Mai ales ca exista o cerere de extrădare spre UK, unde justiția are un standard mult mai riducat.
Îl ascult pe JP și i-am citit ultimele doua carti. Are idei foarte interesante și este un spirit liber.
Seria din Alliance for Responsible Citizenship este excelentă.
Nu pot sa nu observ insa ca s-a cam prostituat pentru a face audienta pe YT. Face si interviuri cu fel de fel de tipi dubioși.
”Stiu doar ca justiția romana a primit ordin sa oprească urmărirea lor penala .”
Orice decizie de încetare a urmăririi penale ar trebui să fie publică. Frații T trebuie să se prezinte în România la finalul lunii martie. Deci urmărirea penală continuă. Andrew a afirmat de mai multe ori la PBD la podcast că se va prezenta.
Printre altele, și de asta e România o țară de toată jena: fiindcă se discută public pe bază de ce zice fiecare că știe el, nu pe bază de documente oficiale.
Îmi pun în calendar ziua de 31 martie sa vad întoarcerea (la București) a fiului rătăcitor sa dea piept cu vajnici judecători romani.
1. „…realitatea (post)modernă este atât de complexă încât o structură care să gestioneze în mod centralizat un număr mare de oameni devine din ce în ce mai ineficientă și va ajunge (mai devreme sau mai târziu) la implozie.”
+
„Statul ca instituție publică se privatizează și tinde să se transforme într-o corporație.”
Poate implozie sau poate nu, dar sigur din ce in ce mai multa automatizare la pachet cu drone/roboti, inclusiv industriali.
Relevant si interesant:
(a)”A commonly misunderstood difference between AI and RPA is that while many AI tools use technology like machine learning and neural networks to get smarter over time as they gain data and experience, RPA tools do not. RPA tools maintain consistent software bots for performing unchanging tasks not involving intelligent decision making.
(…)
For organizations shaping automation strategy, RPA vs. AI is not an either/or decision—it’s a matter of applying the right tool to the right problem. You’ll need to apply RPA to some parts of your business process and AI to others. That’s why RPA is a critical capability of an AI-powered process platform, also known as a hyperautomation platform…”
+
(b)Ideea de a folosi IA ca gestionar al societatii umane, idee la a carei implementare unii lucreaza intensiv.
2. „În plus, se pune accentul pe utilizarea bunului, nu pe proprietatea lui…”
+
„Așadar sloganul „Nu ne vindem țara!” este mai degrabă urletul unui monopolist decât idealul unui veritabil liberal.”
(a) Una din manariile relevante si relativ recente ale „Simbiozei” PSDNL-udemereu si aurite(mai nou) descrise mai jos de Lucian Croitoru
„…25 februarie 2025,…În esență, Curtea a reținut că instituirea unei durate de minim 7 ani a contractului de arendare, respectiv 14 ani, în situația reînnoirii de drept, fără posibilitatea negocierii valorii arendei, nu îndeplinește exigențele constituționale referitoare la proporționalitatea restrângerii exercițiului dreptului de proprietate privată…Curtea a mai reținut că introducerea unei noțiuni nedefinite și neclare, respectiv „schimbul de utilizare între arendași”, în condițiile în care nu sunt reglementate niciun fel de garanții pentru proprietarii terenurilor, este o soluție legislativă de natură să conducă la eludarea interdicției absolute a subarendării,…”
https://www.ccr.ro/comunicat-de-presa-25-februarie-2025/
(b) „…articol publicat de Lucian Croitoru în noiembrie 2015…
(i) libertatea redusă a proprietății (drepturile reduse de proprietate) și
(ii) corupția extinsă.
Dimensiunile neadecvate ale acestor libertăți* nu permit României să se dezvolte, dar permit extragerea de rente.(…)
…pentru a supraviețui, Simbioza va fi nevoită să facă două lucruri esențiale:
(i) să accepte reducerea corupției, având grijă ca libertatea proprietății (drepturile de proprietare) să rămână în continuare redusă (neclare); și
(ii) să mimeze inițierea procesului de circulație a elitelor.” – KKrau, Ponta, Helvig, Whorehescu etc.
https://www.g4media.ro/simbioza-cum-functioneaza-puterea-politica-si-economica-in-romania-op-ed-de-lucian-croitoru.html
Paul Mason, in Postcapitalismul, incearca sa argumenteze ca ideea comunista de alocare eficienta a resurselor prin sistem centralizat ar putea merge azi cu folosirea puterii de calcul sporite. Sunt destul de sceptic, pt ca oamenii au o serie de preferinte si idiosincrazii pe care softurile (fie ele si AI) nu le inteleg (fiind irationale). Deci nu cred ca vom fi guvernati de AI in viitorul apropiat. Sper…
„Sunt destul de sceptic, pt ca oamenii au o serie de preferinte si idiosincrazii pe care softurile (fie ele si AI) nu le inteleg (fiind irationale).”
INCA nu le inteleg, dar irationalul uman nu e atat de imprevizibil pe cat ne place noua sa credem, asta ca sa nu mai spunem ca ingineria sociala ne tot joaca-n picioare orice urma de imprevizibilitate :).
„Paul Mason, in Postcapitalismul….”
Postcapitalismul a inceput in momentul in care corporatiile au primit statut de persoana in SUA, cu toate alea la pachet.
Ne aflam in plin corporatism tubigtufeil socialist la pierderi si „capitalist” la castiguri :), mai ales aia din financiar-bancar.
Adaugati ce e mai sus la ghiveciul nedecelabil stat-corporatie steroidizat cu „pacanele” RPA/AI si ganditi-va ce iese.
Ar fi interesant un pdv al Dvs. pe subiectul „drepturi si obligatii persoana umana/naturala vs. ale persoanei coporatie”. Asemanari, diferente, impact in calitatea vietii in general tinand cont si de ce am scris mai sus.
Corporația a fost inventată de nemți în sec XIX – GmbH. Personalitatea juridică a corporației a fost teoretizată tot atunci de Saleilles. Amercianii nu au făcut decât să o ducă la consecințele sale ultime. Acum UE se opune personalitții AI, dar acest lucru poate fi ușor ocolit constituind o societate care să dețină acel AI (am scris acum vreun an pe această temă) deci da, vom avea AI ca subiecte (definiția din AI Act deja așa le definește).
Eu mă încăpățânez să sper că ființa umană nu acționează (total) determinist. Poate că masele de oameni o face, dar nu individul. Dacă rămânem fără liber arbitru înseamnă că totul e lipsit de sens, suntem simple rotițe într-o mașinărie. Așa că dincolo de toate progresele neuroștiințelor eu continuu să sper că rămâne o fărâmă de libertate ce nu poate fi „procesată” automat.
Despre drepturi și obligații nu m-aș pronunța, dar am vorbit (și am scris – tocmai ce a apărut textul în RRDP 4/2024) despre demnitatea (și drepturile fundamentale ale) persoanei juridice. Iar concluzia mea este că ele nu există. Dar văd că sunt contra curentului care ne explică asurzitor despre demnitatea poporului (român) – un alt fel de Volkgeist. Așa că nu pare că e irelevant ce cred eu…
Sunt adeptul privatizarii.
Dar depinde ce privatizam si cum.
De exemplu, Bombonel a privatizat firme petroliere cu subteran, cu tot. Desi subteranul este proprietatea statului Roman, canform legii. Individul sau firma este proprietara doar pe primii 25 de centimetri de sol, de la suprafata. Restul, este al statului.
Bun, si atunci de ce iei subsolul de la proprietarii privati, care au terenuri in zone petrolifere (am un astfel de teren) si il dai gratuit austriecilor? Buni prieteni cu rusii, de altfel.
Mai mult: cooperatrivizarea s-a facut in anii ’49-’61. Oamenii au dat pamintul la colhoz. Au venit geologii dupa ’61 si au descoperit petrol, gaze si altele. Statul a luat terenuri de la colhoz, de parca erau ale lui si le-a dat firmelor de petrol. ( Pentru a ridica sonde, conducte, statii pompare, rezervoare, birorui, ateliere etc.)
Ei bine, cand firma a fost vinduta austriecilor, oamenii care erau proprietari pe terenuri nu au fost despagubiti. Nu li s-a dat, si lor, actiuni la firma respectiva. Si nici acum nu se iau de vorba sa repare greseala. Nici liberalii, nici Basescu, nici CDR. Tare ciudat. Dar s-a scazut fiecarui membruu din colhoz o cota parte din teren. Pentru a se acoperi frauda statului nostru. O frauda multipla. (O data cand s-a facut firma de stat pe terenurile colhozului, a doua oara cand firma de stat a fost vinduta.)
In ce priveste agricultura, lucrurile sunt si mai incurcate: in 1990, aveam CAP (colhozuri; de fapt, erau societati pe actiuni ale membrilor cooperatori; care au venit cu pamint, animale, utilaje in cooperativa; evident ca nimeni nu le-a dat actiuni; dar initial se tinea cont si cu cat pamint ai venit in colhoz, nu doar zilele munca), IAS (ferme de stat; unele preluate de dinainte de ww2, altele nou infiintate; statul era proprietarul total pe pamint, masini, animale), SMT (statiuni de masii si tractoare; aveau si combine; ele executau toate lucrarile agricole sau marea majoritate si erau ale statului), ferme intercooperatiste (aici e marea hotie: aceste ferme erau constituite din banii si pe terenul a mai multor colhozuri; la privatizare nu au fost restituite membriilor cooperatori; AU FOST FURATE CA SI CAND AR FI FOST ALE NIMANUI SAU ALE STATULUI).
Asa zisa privatizare in agricultura noastra a insemnat distrugerea intregii infrastructuri. Furata la bucata sau privatizata pentru a fi lichidata. In locul ei au aparut mari latifundiari (romani sau straini), mari arendasi si ferme mici, sub 5 hectare.
Cred ca ar trebui sa se corecteze ce se mai poate corecta. Dreptul la proprietate e imprescritibil, scrie pe undeva….
Daca e sa respectam proprietatea si sa ne luptam pentru privatizare, haideti sa incepem cu proprietatile asupra pamintului. Cetatenii ar intelge imediat despre ce e vorba. Pentru ca tara asta are milioane de proprietari mici. Nu-i calcati in picioare!
Sa nu mai vorbim de nebunia cu „cuxele” din Apuseni. (Actiuni la societati aurifere.) Si privatizarile dubioase la canadieni, etc.
Pina acum, la noi, adevaratul proprietar nu este recunoscut. Iar statul (functionarii si/sau politrucii care ne conduc) se erijeaza in proprietar, negociind in folos personal, cu firme dubioase.
Agricultura modernă se face greu pe suprafețe mici (și și mai greu atunci când forma terenului este cea a „bretelei”). La noi a lipsit un cadru pentru ca după (re)împroprietărire să se și creeze suprafețe ușor exploatabile. Nu privatizarea a fost problema (deși au fost și acolo excese). Dacă ar fi fost un cadru facil de asociere/exploatare/vânzare a terenurilor, conform teoriei lui Coase în final ar fi ajuns terenurile la cei care le puteau exploata eficient. Din păcate sunt în că multe „externalități”, inclusiv legea adoptată după intrarea în UE care este făcută să birocratizeze tranzacțiile cu terenuri agricole (preempțiuni la primărie, acorduri de la tot felul de instituții ale statului etc.). Cehii au privatizat imediat (în 1991) cam tot ce aveau de gând să dea înapoi oamenilor și apoi au lăsat piața să lase să circule acele active. La polonezi s-au făcut campionii naționali care au fost gestionați în mod profesionist, nu politicianist. La noi a fost cum s-a descurcat fiecare…
Interesantă teza articolului, bine scris ca de obicei. Dar..
Ceea ce este, in opinia mea, eronat e să transformi un fenomen -economia colaborativă- intr-un deziderat ideologic aplicîndu-i caracteristici politice sau chiar insistînd pe circumscrierea intr-o bizară ‘revoluție industrială’ (cu sau fără număr). Deocamdată nu e nicio revoluție, doar evoluție și doar in anumite ramuri ale economiei, tot ceea ce enumerați ca fiind caracteristici ale ‘revoluției’ trecute fiind constante ale economiei actuale. Uberul nu este in opoziție antagonică cu producătorii industriali de mașini, din contră, și nici măcar cu taximetria de dispecerat (care are un singur inconvenient major – dependența de licențele acordate de stat, in rest fiind destul de racordată la tehnologiile recente), iar ceea ce va decide in cele din urmă poziția intr-o piață, dacă taximetriștii vechi vor fi eliberați de chingile reglementărilor, va fi calitatea serviciului.
In general cei care vin să catalogheze post factum un fenomen nu numai că nu au participat la apariția lui dar nu fac altceva decât să profite in plan politic și să se proclame in mod aberant…profeți ai unei mișcări imaginare. Creativitatea nu vine de la gargaragii precum KS (un soi de tătuc de CeGei care in afară de varză de idei nu e capabil să nască nimic). Rezultatul acestor descinderi in economie din partea unui guru sau altul este că Statul se organizează mai bine in vederea reglementării și taxării noilor veniți (care nici măcar nu erau revoluționari). Revoluționarii sunt de obicei chiar sabotorii noilor tendințe de pe o piață, fiind cei care somează Statele să-și întărească aparatul coercitiv și să născocească noi metode corelative de taxare..
In ceea ce privește raportarea la proprietate. Economia colaborativă este cea care permite, pe moment, transformarea bunului propriu in activ, nu e ca și când proprietatea privată ar fi devenit peste noapte depășită, din contră. Nici la capitolul acesta nu există vreo opoziție intre diverse forme de proprietate. Cel ce oferă serviciul poate deține sau nu vehiculul, proprietatea poate fi privată, individuală, sau împărțită (cu un operator de leasing). Aici nu văd nici măcar vreo evoluție față de regimul contractual comercial de ieri, nu e nimic nou. Doar tehnologia este nouă și utilă, căci permite întâlnirea facilă intre cerere și ofertă pe o piață deja existentă (nu e ca și când oamenii au descoperit abia astăzi că o mașină, un serviciu sau un apartament pot fi închiriate cu ziua sau chiar cu ora).
Aș fi vrut să scriu ceva și despre personajul principal (?) Mocanu, numai că pur și simplu trăim in lumi paralele, deci nici măcar nu voi catadicsi să-l caut cu Google să aflu cine e. E suficient că mi l-ați decris ca manelist ca să-l evit și ignor total. Asta e, sunt un elitist grețos, și sper să reveniți la Metallica ca să pot și eu înțelege referințele culturale… :)
@EuNuke
👍 Interesant !
„Revoluționarii sunt de obicei chiar sabotorii noilor tendințe de pe o piață, fiind cei care somează Statele să-și întărească aparatul coercitiv și să născocească noi metode corelative de taxare..” Ar fi, poate, de adăugat că revoluționarii de azi (pornind de la premisa dorinței de lipsă a regulilor in domeniul X) vor deveni, in no time, apărătorii cei mai înverșunați ai reglementărilor coercitiv-punitive pe care ieri le blestemau. Odată puterea câștigată revoluționarul va tânji după liniștea necesară savurării belșugului. Vor externaliza dreptul de gate-keeper ptr.a jugula relax orice nouă intrare pe „piață”. Ne vor descrie feudalismul in culorile roz ale unui paternalism de maaaare bunătate, etc. Exemplul GAFAM este grăitor.
Iar UE pe care, cu stil, atât o „înjurați” este singurul obstacol major ptr.acesti revoluționari deveniți feudali.
„revoluționarii de azi (pornind de la premisa dorinței de lipsă a regulilor in domeniul X) vor deveni, in no time, apărătorii cei mai înverșunați ai reglementărilor coercitiv-punitive pe care ieri le blestemau”
da, foarte posibil să se întâmple așa (o remarcă, știu că acolo bate apropoul: dar nu toți libertarienii sunt revoluționari, puțini sunt anarhiști pe bune, și mulți doar anarho-populiști). in fine, sunt cu ochii pe Milei, să vedem ce iese din confruntarea cu etatismul acolo.
Economia colaborativă mi se pare relevantă (chiar dacă n-o fi revoluționară) pentru că are potențialul să elimine o mare parte din necesitatea presupusă de birocrația etatică. Atunci când „interesul public” nu mai are nevoie de o centralizare de către o instituție reglementatoare, o parte din rațiunea de a fi a statului dispare. Statul se micșorează mai degrabă la marea infrastructură și la armată. Restul poate fi organizat în afara statului. De aici și mișcarea din ce în ce mai largă de dereglementare: cu ce drept vii tu să-mi spui cum să-mi organizez propria platformă.
Proprietatea privată este încă pilonul central al sistemului, dar în ultimele decenii s-a mutat accelerat dinspre activele corporale spre cele incorporale. Dacă ne uităm la topul NYSE, vedem că vârful este dat de marile companii IT. „Economia imaterialului” ne-a cucerit economic de vreo 50 de ani, dar instrumentele juridice încă nu au adoptat-o cu adevărat. Noi ne chinuim în continuare cu dezbateri între proprietate și creanță, despre necesitatea unei norme exprese care să recunoască o proprietate imaterială etc. Economia nu așteaptă însă lămurirea acestor concepte, iar tehnologia nici atât. Și dreptul ajunge să fie considerat retrograd, deși o minimă bunăvoință ar găsi răspunsuri chiar la jurisconsulții romani (e.g. cvasiposesia).
Cât despre manelist, e greu de ignorat când are priză la public pentru că atunci ignorăm o mare parte dintre subiecții de drept. „New blood joins this earth” cum s-ar zice :-) Chiar dacă nu-mi place, nu pot să-l ignor, așa cum citesc și literatură (neo)marxistă ca să văd ce idei mai au și ei…
De ce denumiți un manelist „artist”? De unde și până unde, manelele ar fi artă?
PopArt este artă? Warhol, Koons sunt artiști? Sau, mai larg, ce este arta? Întrebări grele la care nu pretind că am un răspuns. Așa că revin mai aproape de firul ierbii: Anton Pann a fost artist? Folclorul balcanic este o formă de artă? În definitiv, omul creează ceva și alți oameni apreciază ceea ce el crează cu mintea și vocea lui. Nu știu cum altfel să-l clasific. Mie nu mi-ar plăcea să mi se spună că trupele rock nu sunt artiști (și asta s-a spus de multe ori!)…
„argumentul (pseudo)juridic care afirma că aeronavele sunt bunuri imobile (!) pentru că ele reprezintă o prelungire a teritoriului național, deci sunt ca o (nouă) bucată de teren” are rădăcini adânci .. Patrick J. Geary
(cu trimiteri la Jacques Le Goff şi, cred că la F. Braudel) relatează despre bunul (nu stim dacă mobil, sau imobil) de a domni (a nu se confunda cu „to rull”). Drepturile de a purta coroana si a de deveni rege, erau transmisibile, după proaspăta lege salică, insă dreptul de a domni .. era mai complicat. Exemplu regenţa. Minorul purta coroana, mantia şi sceptrul, „but not rull” . In epoca feudală antecaroliniana, dar postromană, incheierile de vasalitate, pentru regele minor, erau complicate – ca bunul nematerial al conducerii – al domniei. Brunhilda, a platit aceste vise … scump . Aceleasi referiri, dar neaprofundate si in : „O istorie a Europei de Apus în Evul Mediu De la Imperiul Roman târziu la marile descoperiri geografice (secolele V-XVI) ” de autorii: Alexandru-Florin Platon , Laurențiu Radvan , Bogdan-Petru Maleon O carte remarcabila .
Felicitări pentru temele abordate .
Cu drag, domnului profesor
Istoria lui Platon et co mi-a plăcut și mie și m-am întrebat de ce nu avem decât o carte de asemenea factură tipărită în ediție de masă. Cât despre feudalismul (mai mult sau mai puțin timpuriu), totul era simbolic. De exemplu, unii copaci erau considerați bunuri imobile pentru că erau valoroși, în timp ce alții erau mobile. Navele erau considerate imobile deși erau destinate mișcării. În faza finală a Ancien Regime, „oficiile ministeriale” erau bunuri imobile. Dar atunci discuția era una falsă (și doar simbolică) pornind de la prostia cu res mobilis res vilis. Iar asta venise din vreme regatelor războinice în care contau terenul (arabil) ca sursă de hrană pentru oameni, calul și armele ca putere de cucerire prin forță. Restul erau secundare. Așa că primele au fost considerate imobile și ele aveau asociate tituri nobiliare (adică poziții în ierarhia puterii) – vezi legea salică. De aia femeile nu puteau domni, că nu aveau arme și cal. Terenul devenea astfel strâns legat de poziția politică în regat. Era însă vorba despre relații suzeran-vasal, deci relații de putere, ceea ce azi am numi raporturi politice, nu de relații de proprietate (economică). Evident că mereu a existat o circulație între economic și politic. Dar în secolul XX cele două planuri au încercat să se separe o dată cu principiul egalității și cu mecanismele democrației constituționale. Acum vedem cum se revine la o ordine a puterii (economice).
Și nu, avionul nu e imobil (e o contradicție în termeni), este un bun mobil (economic), dar în interiorul său căpitanul aeronavei are jurisdicție (politic).
Vă mulţumesc pentru „dumiriri”, domnule profesor .
Decaderea rolului si functiilor statului se vede cu ochiul liber dupa 1990. Toate institutiile sale reprezentative au devenit forme fara fond. Iar legislatia confuza, stufoasa si instabila o cale catre coruptie si trafic de influenta. Iar partidele niste formule de parvenire rapida.
Interesant articolul. Trateaza un subiect mai putin abordat si anume barterul celebritate mediatica pentru protectie politica, scotand in acelasi timp in evidenta slabiciunea cronica a statului roman.
O referință bibliografică pentru autorul pe care l-ați întâlnit în 2018 se poate? Mulțumesc!
B.F. Gussen, Ranking Economic Performance and Efficiency in the Global Market. Emerging Research and Opportunities, ICICGlobal, Hershey, 2018
Probabil este o manelizare excesiva, o extrapolare nepermisa din domeniul muzicii in cel al politicii, la care unii cred ca se pricep precum la manele. Poate este vorba si despre o nostalgie inconstienta dupa comunism, dar daca Mocanu ar fi aflat despre diagnosticul de „comunism absolut” pus Americii de Andrew Tate, care este investigat juridic si in pericol de a fi arestat chiar la el acasa, ar deveni mai rezonabil. Ori daca ar analiza recentul discurs ciudat al presedintelui american in Congresul SUA. Discursul lui Donald Trump de marti noaptea din Congres a fost extrem de batator la ochi, ca motivatie si continut. Starea natiunii este prezentata de catre presedintii americani la sfarsitul anului, dar ce sa bilantieze Trump dupa o luna si ceva de mandat, petrecuta la Casa Alba?! Intr-un timp atat de scurt nici iarba nu creste, nemaivorbind ca timpul de semanat nu este unul si de recoltat. Nu insa si daca situatia este albastra. Discursul presedintelui Trump a fost de un triumfalism violent si de un exacerbat cult al personalitatii, cum numai in fostul comunism est-european a mai existat, ca metoda de a ascunde realitatile dezastruoasa de popoarele comunizate. Trump a tusat strident tabloul guvernarii sale in culori roz, dominatoare. El si-a definit cosmarul magaonic, provocat populatiei, drept un „vis american” fericit!
@Radu Rizoiu 07/03/2025 La 16:19
„Corporația a fost inventată de nemți în sec XIX – GmbH.”
Care este prima CORPORATIE MODERNA, nu urmand „modernul” definit de istorici, ci momentul aparitiei formei actuale a tuturor drepturilor si obligatiilor corporatiei in SUA?
Despre prima/primele corporatie/ii moderna/e (pt mine, cu aceleasi nelamuriri in ce priveste drepturi si obligatii fata de legiuitor/monarh/stat comparat cu persoana fizica/naturala a vremurilor respective) nu e clar, dar par a fi predecesoare modelului GmbH:
1. „But the modern corporation, as we understand it, really began its journey in 16th century England with Muscovy’s joint-stock model.”
https://www.declassifieduk.org/how-the-modern-corporation-was-invented-in-england/
2. „It is commonly believed that the first corporations were English and Dutch trading corporations from the 1600s. But Germain Sicard, in an overlooked 1952 thesis, argued that the first corporations arose much earlier, in mills from the 1300s in Toulouse, France.”
https://yalebooks.yale.edu/2015/08/11/the-worlds-first-corporations/
3. „Innovations enshrined in these first modern corporations included: (…)
– shareholders not responsible for the debts of the company;” :)
https://www.firstmoderncorporation.org/introduction.html
=======
„…vom avea AI ca subiecte (definiția din AI Act deja așa le definește).”
NU am gasit ceea ce spuneti Dvs.:
„(1) ‘AI system’ means a machine-based system that is designed to operate with varying levels of autonomy and that may exhibit adaptiveness after deployment, and that, for explicit or implicit objectives, infers, from the input it receives, how to generate outputs such as predictions, content, recommendations, or decisions that can influence physical or virtual environments;
(…)
(3) ‘provider’ means a natural or legal person, public authority, agency or other body that develops an AI…
(…)
(58) ‘subject’, for the purpose of real-world testing, means a natural person who participates in testing in real-world conditions;
https://artificialintelligenceact.eu/article/3/
==================
„Dacă rămânem fără liber arbitru înseamnă că totul e lipsit de sens, suntem simple rotițe într-o mașinărie. Așa că dincolo de toate progresele neuroștiințelor…”
Dpmeudv:
– oricum avem foarte putin din ce se numeste liber arbitru, in primul rand din cauza limitarilor anatomice si a legilor acceptate ale fizicii, chimiei etc., apoi vin limitarile impuse de amprenta culturala definitorie oricarui individ, cele impuse de politic/economic/financiar-bancar si cele autoimpuse din diverse motive, in special dupa varsta de 25-30ani
– progresul neurostiintei ar face bine sa se aplece cantitativ si calitativ mai mult asupra cortexului (pre)frontal SI a functionarii creierului uman cu ambele pistoane/emisfere concomitent, unitar si la aceeasi capacitate.
Companiile diverselor Indii (UK și NL) erau doar asociații de negustori. Ele nu aveau răspunderea limitată la propriul patrimoniu. Într-un fel, nu aveau (suficientă) autonomie. Dar da, ele au fost modelul de business pentru corporațiile de astăzi. În schimb, nemții au venit cu limitarea răspunderii și de aici s-a dezvoltat autonomia care le-a transformat în subiecte autonome.
Din definiția AI pe care ați citat-o unde vi se pare că nu se potrivește cu un om? Are (oarecare) autonomie și ia decizii care influențează mediul exterior. Deci? Ce ar mai trebui să facă pentru a fi persoană? Cum poate lua decizii (în mod autonom) dacă nu gândește? Ori acceptați că noi oamenii suntem speciali (adică mai avem ceva – să-i spunem suflet din lipsa unui termen mai bun), ori nu e nicio diferență față de AI (ghost in the shell)…
E pe dracu! Ce autonomie are AI, va rog? Despre ce vorbiti?
AI e strict reactiva deoarece:
1-face prin definitie ce a fost programata sa faca, si
be) daca nu i se cere, nu face nimic, e doar o insiruire de algoritmi. N-o pornesti, nu face nimic. Mai rau, nu poate sa faca altceva decit ce au facut altii inainte, e nici macar un bibliotecar competent (pentru ca nu stie ce face), e doar un copist ignar. AI nu poate face nimic cu de la sine putere!
Inca: ce influenta are AI asupra, cum intrebati, „mediului inconjurator”. In primul rind ce-i aia „mediul inconjurator”? Inainte faceti bine si lamuriti „mediul inconjurator” a ce, eventual al cui. Daca va referiti la natura, adica la legile fizicii, sper ca realizati ca nu e cazul. Nu contest ca AI e posibil sa influenteze doua coafeze, o pedichiurista si-o electromotostivuitorista pasionate de horoscop. De acord ca poate speria si niste literate precum si oarece nutritioniste initiate in medicina holistica. Tot soiu’ de ayurvedi…, astaaa, aiurite, dar influenkarite. Cum nu?
Si inca: AI nu ia nici o decizie in mod autonom. De gindire nu poate fi vorba in cazul AI.
Si, da, noi, oamenii, sintem speciali. Viata e speciala. Dumneavoastra sustineti ca un joc de x si 0 poate fi echivalent unor fiinte vii. Nici macar la bacterii nu e asa!
Da’ hai sa va pun o intrebare filozofeasca: AI exista daca e scoasa din priza?
Eh, problema cu „pornitul” e mai complicată în epoca rețelelor și al „nourilor” informatici. Poate că este posibil (fizic) să „scoatem din priză”, dar trebuie să scoatem atâtea „ștechere” că e posibil să uităm unele. Eu am probleme la mine în casă să înțeleg ce ștecher să scot din priză ca să opresc un nenorocit de ceas care sună când vrea el (și apoi aflu că tot sună, pentur că are baterie :-))
Mi-e teamă că „mediul înconjurător” a fost alegerea legiuitorului UE („physical or virtual environments”)… Eu doar am preluat-o. El poate controla utilaje sau echipamente complexe (precum o centrală electrică). Iar specialiștii care au creat algoritmii foloșiți în zona AI declară că deja ei nu mai pot explica de ce algoritmul (proiectat de ei) dă anumite rezultate. Pentru că el caută tipare pe care creierul uman nu le găsește, pentru că nu par logice. E un fel de „metoda brodelilor succesive” (numită „încercare-eroare” prin clasa a V-a). Nu, inteligența umană nu este echivalentă cu cea artificială. Tocmai de aia IA e considerată utilă (complementară). Dacă v-a enervat vreodată liftul „inteligent” dintr-o clădire de birouri (care este o simplă automatizare minoră bazată ep eficiența economisirii de energie) că nu vine când vă doriți ci doar după ce parcurge un ciclu mai complicat, sau livratorul care mai face alte două livrări înainte de a Dvs., vedeți deja (proto)IA în acțiune modificând mediul încornjurător…
Ziceti:
– „specialiștii care au creat algoritmii foloșiți în zona AI declară că deja ei nu mai pot explica de ce algoritmul (proiectat de ei) dă anumite rezultate”. Nu ma indoiesc ca declara si ca presa a preluat banalitatea asta ca pe vreo mare noutate. In practica masina (o puteti numi AI, tot o masina e) a lucrat a proasta si a scos niste rezultate. Pe-astea le poti grupa/ordona dupa ce criterii doresti. Sint ele bune la ceva? Da, la clampaneala, la obtinut de finantari la moda si alte de-astea. Imi mentin opinia ca azi se umfla o bula AI si daca am dreptate vom vedea in scurt timp. In paranteza fie spus n-ar fi rau sa ne uitam la ce sint specialistii aia, ce formatie au si cam ce inteleg ei din lumea reala, cea guvernata de fizica, dar si din functionarea societatii. O sa cam avem surprize.
– „Pentru că el caută tipare pe care creierul uman nu le găsește, pentru că nu par logice”. Sint citeva probleme cu treaba asta. Una e ca tiparele alea nu-i neaparat sa existe, AI poate sa le caute cit o avea curent, iar daca ele exista si le si gaseste nu e neaparat sa fie bune la ceva. Iar daca sint atunci tot un om va selecta si va decide care tipar va folosi. Pe de alta parte sugerati ca neparind logice creierul uman nu le gaseste. Pe tipare. Vi se pare foarte logic comportamentul in examen al unui student care n-a picat pe subiect? Sau comportamentul unei multimi? Sau inca: ce e logic in alpinism? Sau in Formula 1? Ca de fotbal numai de bine :)))
– „poate controla utilaje sau echipamente complexe (precum o centrală electrică). Incorect. Doar urmeaza un program. Conform instructiunilor din program. Atit. Reactioneaza si nu mai mult. Tine instalatia in parametri. Nu uitati insa ca e intotdeauna supravegheata de macar un om. Daca-i atit de desteapta de sperie lumea de ce mai e nevoie de oameni in, sa spunem, dispeceratele de energie? Ca doar n-o fi o chestie de incredere, oamenii pot gresi, pot fi nervosi, au vicii scl. AI n-are de-astea. Cum de n-aveti incredere in ea? Simplu, e o proasta, daca o folosim, o folosim la altele. Similar la exemplul cu liftul: el urmeaza un programel bun sau mai putin bun. Programelul ala nu stie daca e bun sau nu, nu e treaba lui sa stie ceva, nu poate sti ceva. A, poate valida una sau alta dintre actiuni, asta da. Insa asta nu e inteligenta, asta e cel mult rutina. E la fel de valabil si la mult trimbitata AI doar ca-s mai multe programele care fac ce li s-a scris/spus sa faca. Daca vreti sa va convingeti incercati sa stati la o tacla cu vreun LLM, vreun gipititor si vedeti cit va ia sa va plictisiti. Da, va poate scrie sau vorbi despre toate ideile lumii dar n-o intelege pe nici una. Filozoful perfect!
– „mediul înconjurător” a fost alegerea legiuitorului UE („physical or virtual environments”). Va rog sa nu ma porniti pe tema „intelepciunilor” revarsate de Bruxelles si asupra faptului ca edictele alora devin legi in tarile membre. Greu se poate imagina un mecanism mai puternic si mai corupt. Ma rezum doar la a spune ca niste iresponsabili au dat de gard cu industria europeana si acum o dau cotita.
– nu puteti echivala un generator de numere aleatorii cu vreo inteligenta. Evident ca puteti pune AI sa toace curent aiurea cautind nu stiu ce patternuri pe-acolo. Ca sa ce?
– la treaba cu stecherele si cu ceasul stiti, nu ele sint problema ci dumneavoastra, programatorul. Ati uitat datele de intrare, ce cablu alimenteaza ce. Exista citeva solutii: de la scosul bateriei din ceas la scosul tuturor sigurantelor din tabloul electric :))))
Vorbind despre legiferarea AI, cred ca esential este separarea datelor (bazei de date, informatiile utilizate) de algoritmul propriu-zis care reprezinta noutatea inteligenta. Datele si algoritmul sunt protejate separat de legi ale copyright-ului, proprietate intelectuala; e posibila crearea unei baze de date publice „standard” si cu utilizare gratuita, care sa poata fi utilizata de diferite sisteme AI iar rezultatul corespunzator sa poata sa diferentieze intre diverse sisteme AI. Altfel, pentru ca output-ul e dependent de input, utilizand baze de date diferite, rezultatele sunt diferite chiar folosind acelasi algoritm.
Daca un sistem AI foloseste o baza de date cu informatii protejate de copyright ar trebui sa plateasca pentru asta (prin urmare, baza de date ar trebui sa fie bine definita la fiecare sistem AI). Poate ca fiecare sistem AI ar trebui sa aibe o varianta „basic”, gratuita, bazata pe o baza de date publica, si variante premium, care sa includa informatii (date) platite cu rezultate pe masura. Exista legi detaliate care controleaza comportamentul oamenilor si corporatiilor, cum procedam cu IA? Le combinam?
Corect! Eu mă refer mai degrabă la algoritm decât la datele (de intrare). Efectul GIGO (garbage in garbage out) este prezent și la oameni, nu doar la computere. Dar întrebarea esențială este cea din finalul comentariului Dvs. Nu, nu există asemenea legi pentru oameni/companii. Vrem (putem?) să le facem pentru AI? Mi-e teamă că nu după ce am spus că AI are (diferite grade de) autonomie… Asta e problema, o dată cu autonomia the genie is out of the box.
„…nemții au venit cu limitarea răspunderii …”
Eu inteleg ca frantujii au fost primii la lipsa de responsabilitate a actionarilor(nu va aduce aminte de politicieni lucrul asta?:)), din ce zice Yale citandu-l pe Giscard.
Din nou, DREPTURI SI OBLIGATII:
(a) „masca”/vehicul/forma juridica corporatie secXXI (mai sunt si altele, in special in zona investitii-burse private si paradisuri fiscale – dezmat nerusinat in zonele astea) VS. (b)persoana fizica/umana/naturala, in special in jurisdictiile G7?
=================
„Din definiția AI pe care ați citat-o unde vi se pare că nu se potrivește cu un om?”
NU apare termenul de „subiect” asa cum ati spus initial (ci „sistem”), NU (se) cunosc (inca) cazuri de „autoreproducere” si de „lupta pt supravietuire/autoconservare prin ORICE mijloace” – astea pe repede inainte, or mai fi si alte argumente pt care ce numim, ACUM, AI nu e subiect autonom/viu/constient de sine si TOT mediul inconjurator, SI capabil de a actiona in mod armonizat sau contrar mediului mentionat, din care facem parte si noi :).
„especially pressing from a “longtermist” perspective, a school of thinking which holds that improving the long-term future is a key moral priority of our time.
How to ensure AI systems continue to further human values, even as they become equal (or superior) to humans in their capabilities, is called the AI alignment problem, and solving it requires advances in computer science.
Despite its potentially historical importance, only a couple of hundred researchers work on this problem, compared to tens of thousands working to make AI systems more powerful.”
https://www.effectivealtruism.org/articles/introduction-to-effective-altruism#helping-to-create-the-field-of-ai-alignment-research
===========
Daca retin corect, si virusurile naturale sunt sub semnul intrebarii in ce priveste daca sunt sau nu „vii”.
Problema relevată de Dvs. este un cerc vicios: AI nu e persoană pentru că legea nu o definește ca „subiect”. UE crede că așa rezolvă problema. Dar nici corporațiile nu au fost „subiecte” multă vreme, deși funcționau ca atare (vz. discuția anterioară cu UK/NL vs FR/DE). Și când s-a ajuns la un punct critic, au fost recunoscute. Așa cum am încercat să sugerez, azi e foarte simplu de ocolit această „limitare”: e suficient ca „drepturile asupra” (sau „controlul”) unui „sistem” AI să fie date unei „companii de proiect” (SPV) – așa cum se și întâmplă as we speak. Acest „vehicul” (e.g. un SRL) este „subiect” și singura sa rațiune de a fi va fi să opereze acel sistem AI. Care este diferența? Nu cumva AI a devenit (indirect) subiect? Cât despre valori umane, mă întreb dacă (la 200 de ani de la recunoașterea formală), corporațiile mai urmăresc (întotdeauna) valori umane? De aia tot vorbim de CSR, ESG, CSDD? Încercăm să impunem corporației să aibă „suflet”/„etică” pentru că ele (natural) nu le au.
Concluzie: statutul de persoana/subiect trebuie casat pentru orice tip de vehicul economic, financiar, bancar, inclusiv corporatia, CHIAR DACA aceasta intrebare a Dvs., „Nu cumva AI a devenit (indirect) subiect?”, are raspunsul NU, pentru ca, ACUM, AI e la nivel de sfertoautomaton.
============
„…CSR, ESG, CSDD? Încercăm să impunem corporației să aibă „suflet”/„etică” pentru că ele (natural) nu le au.”
:)) Buna si utopica, atat timp cat vehiculele/mastile mentionate mai sus imbina svaiterul sau vidul legislativ voit/tintit/lobirit cu lipsa de responsabilitate.
Si ca o completare si un exemplu de echivalenta inversa conceptului de corporatie secXXI, persoane fizice cu mot legal:
https://www.sec.gov/resources-small-businesses/capital-raising-building-blocks/accredited-investors