Când vine vorba în sfera publică de studenți, în general, asta e în legătură cu: burse, facilități la transport, cămine (chirii), decizii ale administrației centrale, elemente de legislație care sunt criticabile. Câteodată, hărțuirea sexuală și alte tipuri de comportament profesoral inacceptabile. Mai niciodată ceva în legătură cu un program major privind atragerea și integrarea lor în inițiative și proiecte ale administrației centrale și locale. O preocupare sistematică a statului privind încredințarea unor proiecte de îmbunătățire în linia civilizației urbane, de pildă, nu ar putea fi decât benefică.
Mi-ar plăcea ca studenților de la Arhitectură, Arte, Vizuale, UNATC (scenografie, film), Muzică să le fie acordat mai mult credit și, mai ales, șansa, de a fi parte a unor inițiative ale autorităților centrale și locale privind modul cum arată orașele, comunele, satele noastre. Până când enormele probleme ale spațiului rural vor fi tratate consecvent și cu resurse (umane și financiare) adecvate, estetica urbanului mare și mic ar beneficia astfel nu numai de imaginația, energia și viziunea tinerilor, ci ar contribui semnificativ la calitatea locuirii și al încrederii într-un viitor al alegerilor reale. Modele de parteneriat precum cel recent (MAE-UAIM) pentru realizarea Pavilionului României la Osaka ar putea fi urmat în continuare.
Resursele celor tineri sunt, de fapt, inepuizabile. De inteligență, competențe tehnice, artistice, talent în a găsi soluțiile cele mai bune. Ei și ele au ce „spune” și, mai ales, realiza. Desigur cu sprijinul celor care îi formează.Decât să-și ia „un part-time job”, cum îndemna recent un ministru, mai util, mai bine ar fi să li se deschidă curajos calea spre a interveni în designul, estetica urbanistică, sonoră, imagistică. Am avea toți de câștigat.
Un astfel de program national ar stimula nu numai interdisciplinaritatea, dar ar putea dezvolta soluții pentru a ne face să ne simțim mai bine în orașul nostru. Identitatea localităților, satelor și comunelor românești este prea mult claustrată în tradiții, în cultura, cutuma locului: ea pare captiva unui imaginar desuet adesea, limitat imaginativ și tributar unor modele mentale care mai degrabă fixează, rigidizează țesutul social. Tradițiile sunt de prețuit dacă fac să trăiască nu atât trecutul, care se cuvine bine prezervat, desigur, cât mai ales prezentul. Economic, dintr-un astfel de program, unde lumea antreprenorilor, mediul de business, în general, dar și cel bancar trebuie cooptați, se pot dezvolta inițiative cultural-economice care să revitalizeze nu numai ruralul, mult încremenit în subdezvoltare, ci și urbanul mic, de pildă. Cum dinamica demografică arată un adevăr statistic trist, nu numai la noi, atragerea într-un astfel de program poate conduce la revitalizare și împăcarea trecutului cu prezentul. Toată lumea e de acord că România este o țară frumoasă. Că în toate regiunile sale istorice există un potențial uriaș de dezvoltare. Energia și viziunile novatoare ale celor tineri ar merita captate pentru a contribui, alături de actul guvernării în sine, la punerea în real a acestui potential. Acest program ar trebui să aducă Cultura în chiar inima Administrației iar actul guvernării să includă acest Program ca unul din vectorii săi de profunzime și durată.
Un Raport în acest sens a fost făcut și publicat în 1998 (In from the margins – A contribution to the debate on Culture and Development in Europe (1998). Fusese realizat de un grup independent de factori de decizie, cercetători și manageri culturali, ca o contribuție la dezbaterea lansată de World Commission on Culture and Development (UN/Unesco). Chiar dacă el avea în vedere populația marginalizată, fără acces la resurse și la Cultură, el indică clar o cale: asocierea între Cultură și Dezvoltare. Politicile noastre publice asociază mai rar și just cele două domenii. Cine analizează partea referitoare la Cultură în programele partidelor noastre politice rămâne dezamăgit. Viziunea relației dintre Cultură și Dezvoltare e marcată adesea de scheme mentale ale unor birocrați sau tehnicieni. Niciodată a unor persoane creative, capabile să imagineze. Cunosc mai bine domeniul Filologic și, în special, cel al Artelor spectacolului. Contribuția pe care ar avea-o tehnicile teatrale, de pildă, în sfere diverse, de la comunicare, mediere, organizare, antrenamentul liderilor, formarea cadrelor, a politicienilor și profesorilor până la construcția dramaturgică a unor programe de dezvoltare, ar fi enormă. Ca în nicio altă sferă a umanului, ideea de acțiune e constitutivă aici pentru practici diverse, benefice pentru Dezvoltare, de la cea personală la cea Economică.
Universitatea stimulează puțin apetitul studenților pentru Cercetare. Programul de care vorbesc poate include și o astfel de idee, gândită în comun cu profesorii și factorii de decizie. Rezultatele punerii ei în practică ar avantaja nu numai pe studenți (și validarea performanței lor în facultate), ci și comunitățile locale, de pildă unde autoritățile respective dezvoltă prea puțin participarea la realizarea unor obiective necesare. Oamenii locului așteaptă, de multe ori, să li se dea, să li se spună, în loc să fie încurajați să participe. Dar pentru ca asta să se întâmple e nevoie de o altă retorică politică, de forța de persuasiune a unor lideri politici sau administrator care sunt buni profesioniști iar nu numai (dacă) buni oratori. Dar e nevoie, essential, de reducerea sărăciei și de îmbunătățirea calității vieții până în cel mai îndepărtat colț al țării.
Cei și cele care lucrăm în universitate știm – dacă ne facem serios munca – ce înseamnă să formezi, pentru sarcinile practice, dinamica de grup sau subgrup prin care, odată tema precizată, studenți să fie liberi să imagineze și apoi să pună în practică o idee fundamentală a cursului. Nu odată, în cazul meu, prezentările lor mi-au produs o admirație reală, sinceră. Spun rar “Bravo”, dar când o fac, explic de ce. Și validez nivelul de performanță al acelui grup de studenți și studente (dincolo de…note; dar la mine feedbackul dat de mine era obligatoriu, spre surpriza unora). Au fost cazuri în care, și la ai noștri dar și la studenții Erasmus, reacția față de acest nivel de performanță s-a tradus prin …regretul de a nu fi pus la lucru imaginația, creativitatea și frame-ul în care era inclus exercițiul. Pentru că facultatea, universitatea nu îi încurajase sau, dacă au fost curajoși, au fost …temperați.
Nu cred că ne mai putem permite, în actualul context, să așteptăm pur și simplu să …treacă criza. Criza, cum știm, poate fi și o nouă șansă de relansare. Un Program precum cel sugerat mai sus poate, simbolic, să fie steagul acestei relansări. Dar el trebuie înălțat pentru a fi văzut, crezut, iar relansarea gândită și realizată.
Articol apărut pe blogul autorului
Depie de studenti. Unii nici nu trec pe la cursuri. Dau banii cand e nevoie si gata diploma.
Ideea dvs. este buna, dar intii ar trebui reoraganizata viata universitara. Micsorat numarul de facultati si de studenti, rezolvata problema celor fara bani de studii.
Apoi, desigur, demararea unor programe in sensul celor dorite de dvs. Poate si profesorii ar trebui sa se implice mai mult.
mare dreptate are autorul.
Exista multe mituri, uneori lansate de niste batrinei ca mine, care ii considera pe tineri ca nu-s buni de nimic, si deci ar trebui exclusi de la orice activitate creativa trebuind doar sa stea si sa invete de la noi.
E adevarat ca tinerii fac mai multe greseli decit batrinii, dar au si mai mult curaj, si mai multa imaginatie, sunt mai entuziasti.
Ma uit la mine, la proiectele mele pe cind eram pusti, chiar ma mir cum am putut avea asemenea idei!
Societatea e obligata sa foloseasca energia tinerilor!