miercuri, mai 18, 2022

Un gambit rusesc la Beijing?

Întâlnirea dintre Vladimir Putin şi Xi Jinping din data de 4 februarie, cu ocazia deschiderii Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing, a fost îndelung aşteptată, fiind prima întâlnire între aceşti doi lideri de mai bine de doi ani. S-a speculat foarte mult asupra rezultatelor concrete şi asupra iniţiativelor care vor fi puse în aplicare cu ocazia acestui summit dar aşteptările au fost întrucâtva depăşite. Contextul acestei întălniri este dat de faptul că relaţiile între China şi Federaţia Rusă sunt la cel mai ridicat nivel din ultimii 70 de ani. Xi Jinpling nu ratează nicio ocazie pentru a afirma că Vladimir Putin este cel mai bun prieten al său. China şi Federaţia Rusă au în prezent economii complementare. China posedă capital pentru investiţii, are tehnologie de vânzare pentru care nu prea poate folosi pieţele occidentale şi nevoi infinite de petrol şi gaz. Schimbările climatice nu sunt o preocupare pentru regimul de la Beijing, iar din această perspectivă exporturile Federaţiei ruse au uşa deschisă. Resursele naturale care vin din Federaţia rusă pot folosi conducte sau căi ferate între cele două ţări. Occidentul nu poate supune unui embargo tranzitul de resurse naturale, mărfuri sau tehnologie dintre cele două ţări care au o graniţă comună. Nord Stream 2 sau alte linii de aprovizionare care leagă Federaţia rusă de statele europene folosesc transportul pe cale maritimă care poate fi oricând blocat în cazul unei invazii în Ucraina, ceea ce nu este cazul în relaţia cu China. Dincolo de complementaritatea naturală dintre cele două economii, China şi Federaţia rusă împărtăşesc aceeaşi viziune faţă de valorile democraţiei liberale. Ambele ţări investesc sume de ani considerabile în scop de propagandă, pentru a arăta fragilitatea acestor valori şi decadenţa occidentală.

Cele două ţări organizează în comun exerciţii militare începând cu 2005. Acestea s-au intensificat după alipirea Crimeii în 2014, pe fondul răcirii relaţiilor ambelor ţări cu SUA. Ultimul astfel de exerciţiu, intitulat Zapad/Sibu/Cooperare 2021, a avut loc în august 2021, în China şi a implicat peste 10000 de militari ruşi şi chinezi. Perioada nu a fost aleasă întâmplător, fiind în apropierea retragerii SUA din Afganistan.

Occidentul a realizat relativ târziu faptul că această cooperare devine din ce în ce mai solidă şi începe să fie o ameninţare la adresa stabilităţii ordinii globale. Chiar şi după întâlnirea dintre Vladimir Putin şi Xi Jinping se consideră că este vorba doar de o alianţă conjuncturală,  determinată  de voinţa Federaţiei ruse de a deturna atenţia de la disputa sa cu Occidentul referitoare la Ucraina. Există însă o îngrijorare crescândă legată de viitorul acestei alianţe. Ministrul de externe britanic Liz Truss a afirmat recent în Australia că Federaţia rusă şi China au început să aibă o relaţie chiar mai bună decât în timpul Războiului Rece. Reacţiile de la Washington ulterioare summitului din 4 februarie au fost făcute cu scopul evident de a sădi neîncrederea reciprocă în relaţia dintre China şi Federaţia rusă, ceea ce demonstrează faptul că administraţia Biden a realizat cât de periculoasă poate fi alinierea celor două ţări împotriva Occidentului.

China este partenerul ideal pentru Federaţia rusă în disputa legată de Ucraina. Declaraţia adoptată la capătul convorbirilor dintre cei doi preşedinţi nu menţionează Ucraina expressis verbis dar arată că există o opoziţie a Chinei faţă de orice viitoare posibilă extindere NATO – ceea ce face trimitere în mod evident la Ucraina. Pe de altă parte, Federaţia rusă afirmă că punctul de vedere al Chinei în problema Taiwanului este absolut legitim. Este o premieră în relaţiile China – Federaţia rusă, având în vedere că Moscova nu s-a pronunţat până acum foarte clar în această problemă, iar Taiwanul are în Federaţia rusă un birou de reprezentare comercială.

China şi Federaţia rusă au aceeaşi perspectivă asupra Ucrainei: orice slăbire a poziţiei SUA, oriunde în lume, este în avantajul ambelor ţări. Desigur, China nu va trimite trupe militare în Ucraina în eventualitatea unui conflict dar nici nu va condamna o eventuală agresiune a Federaţiei ruse. S-a speculat pe marginea ipotezei potrivit căreia o acţiune militară în Ucraina ar derermina o acţiune militară a Chinei asupra Taiwanului. Un asemenea curs al evenimentelor este puţin probabil: China îşi calculează foarte atent paşii în relaţia cu Taiwanul, are o viziune pe termen lung şi va interveni doar atunci când va considera că a venit momentul. Pe de altă parte, revendicarea unor teritorii ucrainene de către Federaţia rusă va fi văzută cu satisfacţie la Beijing, putănd avea valoare de precedent în relaţia cu Taiwanul.

Paralela Ucraina – Taiwan nu poate fi exclusă dar are o valoare limitată. China consideră Taiwanul o problemă strict internă şi nu vrea să lase impresia că ar fi vorba de o monedă de schimb în relaţiile internaţionale. China ştie foarte bine că pentru SUA ea este principalul adversarr, iar Federaţia rusă este pe locul doi. Aceasta înseamnă, pe bună dreptate, că o invazie care să aibă ca obiect Taiwanul ar beneficia de o reacţie mult mai fermă din partea Washingtonului decăt o eventuală invazie a Ucrainei. Pentru China, relaţia cu SUA este mult mai importantă decat cea cu Federaţia rusă. La Beijing s-a urmărit cu mai mare atenţie reacţia de la Washington legată de summitul din 4 februarie decât reacţia altor aliaţi sau inamici ai Chinei.

Cum ar reacţiona China dacă Federaţia rusă ar invada Ucraina? Pentru a răspunde la această întrebare, este util a aminti cum a reacţionat cu ocazia invadării Crimeii în 2014. China s-a abţinut la discuţia din Consiliul de Securitate ONU la acea vreme. Desigur, diplomaţia chineză a condamnat intervenţia Occidentului în ceea ce a considerat a fi o problemă internă a Federaţiei ruse, a condamnat de asemenea sancţiunile care au urmat dar anexarea Crimeii nu a fost niciodată recunoscută de Beijing. China a avut o politică demnă de remarcat în problema ucraineană: pe de o parte, şi-a sporit investiţiile în Ucraina după 2014 dar, pe de altă parte, a încurajat schimburile comerciale cu Federaţia rusă şi în cadrul acestora a favorizat folosirea yuanului în detrimentul dolarului american, pentru a reduce dependenţa rusă faţă de această monedă. Cu ajutorul Chinei, Federaţia rusă a devenit mai puţin expusă în faţa efectelor sanţiunilor occidentale. În 2014 Federaţia rusă se aştepta la un sprijin direct şi mărturisit public din partea Chinei. Prudenţa autorităţilor de la Beijing i-a făcut pe liderii de la Kremlin să devină foarte realişti în relaţia cu China. Având în vedere acest precedent, angajamentul asumat de China potrivit căruia nu este de acord cu o viitoare extindere NATO este maxim ce ar fi putut obţine Federaţia rusă în problema ucraineană. Pare puţin dar, având în vedere felul în care China se raportează la problema ucraineană, respectiva declaraţie este un pas important în consolidarea relaţiei ruso – chineze.

În evaluarea acestei relaţii, trebuie ţinut cont de o anumită particularitate. Nu este vorba de o relaţie pe picior de egalitate, Federaţia rusă are un interes mai mare decât China în consolidarea acesteia. China este conştientă de faptul că o Federaţie rusă supusă unor noi sancţiuni internaţionale ar deveni şi mai dependentă în relaţia bilaterală. Federaţia rusă cunoaşte acest risc şi acest motiv va cântări greu atunci când se va lua o decizie faţă de Ucraina. Pentru China, un conflict în Ucraina nu ar fi o oportunitate, ci mai degrabă un eveniment colateral pe care se va strădui să îl evite.

Cel mai important rezultat al summitului din 4 februarie a fost semnarea unui contract pe 30 de ani prin care Federaţia rusă va livra Chinei gaz printr-o nouă conductă. În fiecare an vor fi livraţi 10 milioane de metric cubi de gaz, conducta va lega estul îndepărtat al Federaţiei ruse de nord-estul Chinei, iar construcţia acesteia va începe în 3 ani. Conducta de 4000 de kilometri va lega insula Sahalin de provincia chineză Heilongjiang, prin Marea Japoniei. Federaţia rusă fac deja livrări de gaz Chinei prin conducta Puterea Siberiei, începând cu 2019, iar în 2021 a livrat Chinei 16,5 milioane metri cub de gaz lichefiat. Puterea Siberiei nu este conectată la reţelele de gaz care leagă Federaţia rusă de Europa şi drept urmare eventuale sancţiuni occidentale nu o pot afecta. Acordul ruso – chinez prevede preţuri în euro, cu acelaşi scop practicat şi mai înainte în relaţiile bileraterale, de a reduce dependenţa Federaţiei ruse faţă de dolarul american.

Ptin acest acord, China îşi va reduce dependenţa de gazul lichefiat. Acest proces începuse în ultima perioadă, importurile Chinei fiind cu 17% mai mari în 2021 faţă de 2020, însă cu doar cu 9% mai mari în 2022 faţă de 2021. Paradoxal, acordul ruso – chinez va ajuta Europa să scadă  dependenţa de gazul rusesc, datorită faptului că o cantitate mai mare de gaz lichefiat va fi disponibilă pe piaţa globală. Până la urmă, Federaţia rusă nu poate să întreţină o relaţie în care să aibă o influenţă decisivă datorită exclusiv exportului de resurse naturale simultan cu China şi cu statele occidentale. Alegerea a fost făcută în favoarea Chinei.

Înţelegerile dintre Federaţia rusă şi China modifică radical balanţa de putere la nivel internaţional? Deocamdată există o îngrijorare sporită dar suntem abia la începutul reevaluării relaţiei dintre cei doi mari actori. Totul va depinde de felul în care Federaţia rusă va acţiona în privinţa Ucrainei. Dacă însă episodul ucrainean a fost conceput pentru a arunca o perdea de fum în privinţa consolidării relaţiei cu China? Ori, mai exact, a creat Federaţia rusă artificial o problemă pentru a o sacrifica ulterior în favoarea consolidării relaţiei cu China? Ori poate, dimpotrivă, reacţia fermă occidentală în apărarea Ucrainei a determinat reorientarea Federaţiei ruse în această direcţie? Nu avem deocadată răspuns la aceste întrebări dar un lucru este cert: cu cât regimurile de la Beijing şi de la Moscova vor deveni mai autoritare şi vor vedea că această tendinţă nu este sancţionată, cu atât şansele unui parteneriat şi mai consolidat între cele două ţări vor creşte.

Distribuie acest articol

29 COMENTARII

  1. Rusia si China n-au fost si nu vor fi niciodata prietene. China ar profita la maximum de o Rusie slabita de un conflict in Ucraina, ar invada-o cu usurinta. Sa nu se uite, China se simte prea stramta in granitele pe care le are si nu i-ar strica resursele energetice pe care Rusia le poseda.

    • „China ar profita la maximum de o Rusie slabita de un conflict in Ucraina, ar invada-o cu usurinta. Sa nu se uite, China se simte prea stramta in granitele pe care le are” Contrucția Marelui Zid a fost pentru a facilita extinderea Chinei? De câte ori în istoria ei s-a extins China din nevoie de „spațiu vital”? Sau s-au germanizat chinezii sub Mao?!

      • De cate ori in istoria ei China a avut un miliard si juatate populatie? 75% din populatie traieste in saracie accentuata, in continuare nu au suficiente alimente pt toata lumea, datorita reliefului neprielnic.
        Din nou, Rusia le-a fost intotdeauna cel putin un rival, daca nu dusman

  2. Rusia e prietena de conjuctura cu China, la fel cum incepuse si cu Germania in 1939. Putin stie ca cu cat va fi mai apropiat de China cu atat risca sa fie incet, incet sufocat de colosul rasaritean, pentru ca diferenta economica dintre cele doua tari creste continuu. In plus, cu cat va fi mai dependenta China de importurile din Rusia cu atat la un moment dat aceasta va gandi sa le ia cu totul, adica sa se extinda teritorial spre Siberia. Pe termen lung, e un joc riscant pentru Rusia. E drept, pentru Occident nu e o veste buna apropierea dintre cele doua tari.

  3. Exemplul „prieteniei” China-Rusia e doar un episod. daca daugam Iran, Coreea de nord, si altele din Asia, multe tari din America de sus, si mai multe din Africa, vom intelege falimentul politicii occidentale. Aroganta occidentului, nu in ultimul rind al EU, prin ambitia de a-si impune asa numitele „valori” europene, care de fapt nu sunt altceva decit fanatism ideologic, va duce la falimentul sistemului si va avea rezultate contrarii sperantelor, marind, din pacate, pericolul unui conflict catastrofal.

    • 1) In primul rand, valorile europene (pluralism politic /alegeri libere, stat de drept, meritocratie, buna guvernare, respectarea demnitatii umane, libertatile individuale, dreptul la un proces echitabil, etc – in doua cuvinte zis „bunul simt”) sunt intalnite si promovate pretutindeni in democratiile moderne, nu doar in UE. Vezi SUA, Canada, Japonia, Coreea de Sud, Australia, chiar si Taiwan.

      2) Este adevarat ca UE conditioneaza intrarea in Club de adoptarea acestor valori, nimeni nu este insa bagat in Club cu forta, nimeni nu este obligat sa semneze tratatele de aderare. Usa Clubului este deschisa pentru cei care aspira sa devina membri, dar si pentru cei care doresc sa paraseasca Clubul. Asadar, departe de fanatism ideologic sau de „impunerea” valorilor cu forta asa cum insinuati.

      • meritocratie, buna guvernare, …. ha, ha, ha… e suficient sa te uiti la Ursula, la Analenna, la Ocemir, dentist musulman, vegetarian, min al agriculturii..si la restul guvernului ampel ca sa-ti dai seama ce-nseamna meritocratie… si asta in Ge.. prin alte parti e si mai rau…
        Parole, parole… Stefan Gheorghiu

  4. Rusia este ,in mod cert, doritoare de as arata puterea militara si nu numai de a o arata dar si de a o folosi in cazul in care pretentiile ei de Mare Putere nu vor fi respectate .Pe de alta parte Putin doreste sa ramana in istoria Rusiei si in Istoria Lumii cel care a unit intreaga populatie ruseasca si rusofila si ortodoxa sub aripa sa ocrotitoare . Intentia Rusiei de a rupe, punctual, zone locuite majoritar de rusi ,este evidenta si are o componenta ce ii permite lui Putin sa ramana in istorie cel care a adunat toti rusii sub Sceptrul sau .Nu poate reface URSS dar poate comasa zone limitrofe Rusiei sau poate muta , prin aceasta formula de amenitare cu razboiul , mari grupuri de rusi . Probabil asa se va intimpla si cu Transnistria acolo unde rusii vor pleca spre patria mama . Practic rusii, aflati oriunde in acesta zona de razboi ,nu se vor simti confortabil ca si cetateni si din acest motiv Putin fie va ocupa aceste zone , majoritar ruse , acolo unde ii permite continuitatea granitelor si acceptul cetatenilor , fie rusii , ce sunt cumva singulari ,vor migra .Deja , multi formatori de opinie se intreaba daca nu cumva si zona limitrofa orasului Narva ,ce este al treilea oraș ca mărime din Estonia sau Coridorul Suwalki, o fâșie de teren lată de 100 de kilometri care leagă Polonia de Lituania,vor deveni tinte ale unui posibil atac rus chiar daca aparteneta la NATO ar trebui sa impiedice aceasta .Cred ca Putin nu va ataca NARVA decit daca acolo vor exista manifestatii solide ce vor cere unirea cu Rusia . Ucraina nu este o prioritate a rusilor , ce tine de o cucerire totala cu trupe regulate ,practic o declaratie de razboi , dar si acolo Putin poate incerca sa mai atasazeze niste teritorii .In cazul Ucrainei doar ucrainienii il pot opri si asta daca ucrainienii raspund militar in pofida riscului .Putin va da inapoi daca Ucraina raspunde armat sau daca informatiile lui Putin ii spun asta .Practic Putin va incerca sa arate cum NATO nu isi respecta statutul si cum SUA nu are ce ii face si asta face din NARVA o tinta sigura .UE joaca o carte pacifista si ea este normala atita timp cit Putin „nu sare calul ”.Vizitele , in Ucraina , Rusia , lui Macron sunt de maxima importanta si imi pare ca el este singurul ce poate rezolva situatia . De urmarit Macron .SUA is face treaba si trimite trupe, conform intelegerilor , in statele ce pot fi afectate direct de Rusia .Pina pe 20 februarie nu se va intimpla nimic .Dar dupa 20 februarie vom sti rapid care este situatia .Vor exista renuntari si de o parte si de alta dar nici SUA si nici UE nu cred ca au vreun anume chef sa o puna de un razboi adevarat asta daca nu cumva exista vreo noua formula de descurajare ce va obliga Rusia in a renunta .In concluzie Rusia nu poate ataca cu trupe regulate Ucraina si nu poate declansa nici din Belarus vreo forma de actiune militara girata de Statul Belarus .Rusia nu poate distruge Kievul sau orisicare alt mare oras al Ucrainei .In Rusia traiesc multe familii mixte , de tot felul .In Rusia influenta Ucraineana este si ea vizibila si nici un conducator de talia lui Putin nu poate risca o radicalizare a cetatenilor rusi nemultumiti in as ataca fratii .Punind in balanta pagubele cu cistigul este evident ca nici macar mama Rusia nu stie cum se poate termina un astfel de conflict .Ceea ce a facut Rusia este determinarea si coagularea fortelor NATO ce nu numai ca nu pleca dar ele vin zi de zi si mai multe in zonele de interes .Probabil ca deja Rusia a inteles ca nu mai e de joaca iar daca Ucraina se apara atunci pierderile umane vor face ca Rusia sa fie privita ca invadatorul suprem nemai existind drum de intors pentru ea .Nu cred ca Putin vrea asta .

    • Rusia nu are cum sa invinga, in cel mai rau caz distrug intreaga planeta cu armele nucleare si nu supravietuieste nimeni. Rusia este o tara pe moarte, economic, demografic, la orice. Rusul de rand indura saracia si se drege cu alcool

  5. Articol obiectiv care pare nepartizan cu doua mici exceptii, bine nuantate. Citez: „Occidentul a realizat relativ târziu faptul că această cooperare devine din ce în ce mai solidă şi începe să fie o ameninţare la adresa stabilităţii ordinii globale.” Intrebarea fireasca ar fi in ce conditii se doreste pastrarea acelei ordini globale si cine va propune/dicta aceste conditii? US au avut mereu o pozitie de forta iar raspunsul este construit caramida cu caramida de decenii.Acum , incet, incet, suntem pusi in fata unui fapt implinit.China doreste slabirea US ca sistem, ca economie , era Trump a dezvaluit pentru cei care voiau sa vada calcaiul lui Ahile. Mai departe, „…un lucru este cert: cu cât regimurile de la Beijing şi de la Moscova vor deveni mai autoritare şi vor vedea că această tendinţă nu este sancţionată, cu atât şansele unui parteneriat şi mai consolidat între cele două ţări vor creşte.” Oare cine si cu ce drept sa sanctioneze un tratat bilateral? Extinderea NATO nu este cuprinsa in aceeasi speta? Sa auzim de bine!

  6. Dictaturile isi doresc o singura capitala. Care va fi aceasta in Uniunea chinezo-rusa ?
    A nu se uita ca familia imperiala din China era din Manciuria, care a fost ocupata de rusi in 1945.

  7. China a inteles, chiar si dupa ce a trimis molima asupra intregii lumi, ca nu va ajunge in veci lider mondial. China stie foarte bine ca o eventuala SUA slabita sau distrusa economic nu este in avantajul ei, pt ca nu va mai avea ce produce si cui sa vanda. Concluzia: niet prietenie ruso=chineza

  8. “ Reacţiile de la Washington ulterioare summitului din 4 februarie au fost făcute cu scopul evident de a sădi neîncrederea reciprocă în relaţia dintre China şi Federaţia rusă, ceea ce demonstrează faptul că administraţia Biden a realizat cât de periculoasă poate fi alinierea celor două ţări împotriva Occidentului.”

    Analizand fraza de mai sus poti trage niste concluzii interesante :

    1)…a sadi neincrederea reciproca in relatia …
    Afirmatia asta arata clar ca razboiul propagandistic,parte a razboiului hybrid,se practica intens de partea americana ( de parca nu am fi stiut ! )

    2) Antagonizarea prin diabolizare constanta si concomitenta a Chinei si Fed.Ruse ,adepte a multipolarismului in politica mondiala in detrimentul hegemoniei americane, nu a facut altceva decat sa favorizeze si sa accentueze alinierea celor doua tari.

    3) Neintelegerea la timp a urmarilor actiunilor intreprinse de Administratiile americane succesive denota,pur si simplu,cecitatea acestora fara alte comentarii !

  9. Trebuia menționat că proiectul conductei Puterea Siberiei 2 prin care Rusia va livra Chinei 80 de miliarde de metri cubi anual din aceleași rezerve care alimentează Europa se află într-un stadiu avansat de negocieri și se prevede să fie finalizat în 2025.
    „Occidentul a realizat relativ târziu faptul că această cooperare devine din ce în ce mai solidă şi începe să fie o ameninţare la adresa stabilităţii ordinii globale.” Cam târziu cu vre-o 20 de ani! Shanghai Cooperation Organization a fost înființată în 2001.

    • Din 2025 Rusia va furniza Chinei gaze si petrol la ce pret? Pret de productie? Daca SUA, cel mai mare producator, plus tarile din golf reduc pretul sub cel al Rusiei, cineva ia plasa in toata prietenia asta.

  10. Da, o analiza destul de buna. Totusi, daca rusii sunt buni la SAH, chinezii sunt si mai buni la GO. Iar la GO, strategia e mai complicata si urmareste nu capturarea Regelui, ci castigul de teritorii. Ori China e prea aproape de imensa Rusie, ca sa nu vada imensele campuri siberiene, pline de resurse, dar goale de populatie, ca sa nu le faca cu ochiul. Ceea ce stiu si rusii si ii sperie chiar. Asa ca in curand, poate dupa plecarea lui Putin de la Kremlin, rusii vor reconsidera aliantele si vor descoperi ca si ei si Occidentul au un singur PERICOL imens: CHINA. Si atunci se vor alia impreuna pentru a se APARA de China, o China care, dupa anexarea Taiwanului, va domina lumea fara probleme. Asta o stie si Sua si Europenii, de aceea cred ca problema Ucraina va deveni cu timpul minora, adica NATO nu o va primi, nici UE, iar Rusia nu o va ocupa, ci doar o vor hartui in continuare. Pentru rusi e esential doar ca Ucraina sa nu devina EXEMPLU de reusita economica pentru alte state din sfera rusa, adica sa nu se desfaca si Federatia Rusa precum URSS, nicidecum sa mai poata reface vechiul URSS. Deci prevad in viitor o apropiere intre Rusia si Occident pentru a se apara de singurul pericol COMUN: CHINA. Dar mai trebuie sa treaca ceva timp si pana atunci mai fac ceva BALET diplomatic si Geostrategic de conjunctura si de ochii lumii, cu beneficiul VANZARII de arme.

  11. Ar trebui ca analizele să fie nu numai din punct de vedere militar, dar mai ales economic şi tehnologic. Economic şi tehnologic, sunt doar două mari puteri câştigătoare ale celei de-a 3-a Revoluţii Industriale-SUA şi China- şi două puteri perdante-Rusia şi Europa de Vest. Ca urmare, aşa cum a fost şi în istorie după Revoluţiile Industriale 1 şi 2 când câştigătoare au fost SUA şi Europa de Vest, acum, după cea de-a treia Revoluţie Industrială, câştigătorii trebuie să fie SUA şi China, care VOR IMPUNE noua configuraţie geopolitică a Lumii. Rusia şi Europa de Vest vor fi( de fapt sunt deja…) puteri de rangul al II-lea şi degeaba se vor şi ele a fi considerate la „egalitate” cu coloşii tehnologici SUA şi China.

  12. ..da, „America este doar o afacere”, e fraza din finalul filmului „Killing Them Softly”, nominalizat la Palme d’Or în 2012. Aș zice că e chiar oful lui Brad Pitt, pe care-a putut să-l plaseze în film, dată fiind calitatea de producător. Asta pe fondul dezamăgirilor de după marea criză din 2008-2009, când Obama îi tot dădea la tv cu „Națiunea americană ca o mare familie”..
    Iar regimul Trump i-a tot dat cu America first. Genul ăsta de politică i-a enervat pe chinezi, pe ruși și pe europeni.

    Pentru că subiectul zilei e Rusia, să ne-amintim că-n primul trimestru din 2020, veniturile Gazprom au scăzut la jumătate față de 2019, iar volumul de gaz exportat în Europa a scăzut cam cu un sfert. Adică de la 60, la 46,6 miliarde mc. Apropo, China a importat doar 16,5 în 2021. Noul contract prevede o creștere anuală cu 10, până la un maxim de 48 miliarde mc, în câțiva ani. Iar contractul e pe 30 de ani.. Dar până la 60 de miliarde mc e cale lungă..

    În ce privește Europa, Donald Tusk susținea că dimpotrivă, e nesănătos să faci contracte pe termen lung cu o Rusie care tocmai anexase Crimeea (2015). Și UE n-a mai prelungit contractele pe 20 de ani cu Gazprom, ba i-au mai tras și o amendă usturătoare pentru abuz de poziție dominantă. Urmările se văd acum..

    UE se cârpește cu GNL din SUA, care-și trimite-n Europa 2/3 din producție (o mică afacere..) Mai puțin dl.”micron” care s-a răzbunat pe contractul cu submarinele pentru Australia (AUKUS..)
    Azerbaidjanul promite 10. A dat, în 2019, 19 miliarde mc, dar aproape jumătate i-a păpat Turcia.
    Emirul Qatarului e și el băiat bun, dar are de respectat contracte pe termen lung către Asia.. Ne trimite ce-i mai rămâne disponibil dar ne roagă, pe noi europenii, să nu mai exportăm gazul primit.. E vorba de gaz lichefiat transportat by the sea.

    Și pentru că mai aproape de corp e cămașa, să ne amintim și de isprăvile guvernului Dăncilă. Ordonanța lăcomiei (OUG 114) a introdus, din aprilie 2019, plafonarea prețului la gaze pe piața internă. La care OMV Petrom, al doilea mare producător de gaze pe piața românească, a anunțat că își reduce producția de gaze și că pune în stand-by investițiile din Marea Neagră, nemulțumit fiind și de legea offshore, al cărei tătic fusese Dragnea.

    Ce a rezultat ? Producția internă a scăzut, iar România și-a dublat importul de gaz, ajungând la 25% încă din 2019, an în care-a cumpărat la cel mai mare preț din Europa.. S-a făcut o piață pentru Gazprom, pe care ei pot vinde la preț de monopol. Să adăugăm că nici noi nu importăm pe termen lung, ci sporadic și în cantități mici. De unde și prețul..

    Cât despre joaca de-a războiul.. E jucăria generalilor și a analiștilor. Se vor plictisi în curând de ea.
    Nici rușii nu pot să țină 100 de mii de oameni dislocați la granița cu Ucraina. Numai pân-acum îi costă cam 3 mii de dolari de căciulă.. Milioane de dolari pentru niște fumigene pe post de bau-bau..
    E drept că banii cam vin din prețul umflat plătit de noi europenii la gazul lor, dar orișicât.. Est modus in rebus.

  13. Daca as fi in locul Dlui Radu Carp,intelectual,cadru universitar, m-as gandi foarte mult inainte de a accepta comentariile unora care au efectiv porniri si exprimari viscerale.
    Nu vreau sa dau exemple .Ele sunt usor de identificat cu ochiul liber.

    Nu cred ca asemenea comentarii aduc un plus de valoare dezbaterii publice.
    Nu sunt bazate pe o cunoastere aprofundata ,documentata,a subiectelor expuse,nu incearca sa dea o alta interpretare sau formulare unei idei mentionate in text sau intr-un comentariu la text,
    ci sunt doar un prilej pentru afirmatii din care iese la iveala doar ura irationala !

    Din acest motiv neacceptarea lor nu cred ca ar pune,eventual, problema cenzurarii libertatii de exprimare pentru ca ar fi vorba doar de igienizarea discursului public.

    Constientizare necesitatii combaterii hate speach-ului se manifesta deja la nivel european si poate ar trebui sa luam exemplu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Radu Carp
Radu Carp este profesor la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București, Director al Departamentului Politici Publice, Relaţii internaţionale, Studii de securitate (2020 - ). Doctor în drept al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (2002). MA în studii europene și relații internaționale, Institut Européen des Hautes Etudes Internationales, Nisa (1996). Reprezentant al Universităţii din Bucureşti în proiectul CIII-PL-0702-09-2021 - Ethics and Politics in the European Context, parte a reţelei CEEPUS III, coordonat de Universitatea Catolică Ioan Paul al II-lea din Lublin care reuneşte universităţi central şi est-europene (2012 -). Coordonator al echipei Universităţii din Bucureşti în reţeaua ştiinţifică europeană Observatory on Local Autonomy, coordonată de Université de Lille (2015 -). Membru al Academic Curriculum Group, în cadrul E.MA - European Master’s Degree in Human Rights and Democratization, program al Global Campus of Human Rights, Veneţia (2020 - ). Membru al Comisiei de ştiinţe politice, studii de securitate, ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică a CNATDCU (2020 - ). Membru al Consiliului de Conducere al ICR (2017 -). A ocupat funcțiile de membru al Comitetului Executiv al E.MA - European Master’s Degree in Human Rights and Democratization, program al Global Campus of Human Rights, Veneţia (2015-2020), membru al board-ului International Centre for Black Sea Studies, Atena (2010-2012), director general al Institutului Diplomatic Român, Ministerul Afacerilor Externe (2010-2012), prodecan (2008-2010), secretar științific (2010-2012) director al Şcolii Doctorale de Ştiinţă Politică (2015-2020) la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București. Colaborări și stagii de predare: Global Campus of Human Rights, Veneţia (2019, 2020); Universitá di Genoa (2019); Universitatea Catolică Ioan Paul al II-lea din Lublin (2019); Institutul de Ştiinţe Politice, Universitatea din Viena (2017, 2019); National Tchengchi University, Taiwan (2016); EIUC - European Inter-University Centre for Human Rights and Democratization, Veneţia (2016, 2017, 2018); Universitatea Matej Bel, Banska Bystrica (2016); Universitá degli Studi Florența (2015); Institut für Sozialethik, Universitatea din Viena (2015); Institutul de Ştiinţe Politice, Universitatea Wroclaw (2014, 2017); Universitatea Trnava (2014); Universitatea Umea (2013); Universitatea Carolină, Praga (2013); Universitatea Bologna (proiectul internațional 156171-LLP-1-2009-1-IT-ERASMUS JUSTMEN. „Menu for Justice. Towards a European Curriculum on Judicial Studies”, 2009-2013); Universitatea Szeged (2012); The Munk School of Global Affairs, Universitatea din Toronto (2011); Universitatea „Mykolo Romerio”, Vilnius (2010); Universitatea din Atena (2000). A participat la proiecte de cercetare în colaborare cu mai multe instituţii: Fridtjof Nansen Institute - Fridtjof Nansen Stiftelsen på Polhøgda Oslo (2020 - ), Université Libre de Bruxelles (2020 - ); Comisia Europeană/CRPE (2019); Academia Română (2018); Wilfried Martens Centre for European Studies (2015); Institut für Rechtsphilosophie, Religions-und Kulturrecht, Universitatea din Viena (2006 2008); Institutul European din România (2007); Institutul „Ludwig Boltzmann” pentru Studiul Problematicii Religioase a Integrării Europene, program al New Europe College, București (2004); TMC Asser Instituut, Haga (2002) etc. A publicat 16 cărți în calitate de autor și coautor. Ultima carte publicată : O lumină în întuneric. Democraţie, stat de drept şi drepturile omului într-o lume în schimbare, Cetatea de Scaun, Târgovişte, 2020. Capitole de cărți și articole publicate în: Austria, Belgia, Bulgaria, Germania, Lituania, Polonia, Republica Moldova, Olanda, SUA, Ucraina.

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro