Un plan romanesc pentru lumea in care traim

Acest articol este dedicat lumii in care traim si nevoii unui nou plan romanesc pentru a rezista si apoi prospera in aceasta lume. Politicul si economicul se reconfigureaza in plan global, european, regional, dar si, desi mai incet, national si local. E un proces realizat sub presiunea crizei, in urma caruia se va ajunge la o noua ordine mondiala, pentru urmatoarele decenii. Pentru a fi castigatorii si nu pierzatorii acestei noi ordini, e important sa intelegem in ce directie se misca lumea si sa alegem sa ne miscam in aceesi directie sau sa fim a cincea roata la caruta. Dupa cum amintea recent la Bucuresti, membrul clubului Bilderberg, Thierry de Montbrial, cine nu se adaptează va pierde.

Sa incepem cu planul global: politic ne indreptam clar spre o lume multipolara, in care America se tine inca bine dar e concurata crescand de China, si in care Rusia incearca sa isi mentina, prin actiune geopolitica si resurse, statutul de putere prin reactivarea economica de facto a fostului URSS. In plan economic, in ciuda unor tendinte protectioniste constatate periodic, globalizarea avanseaza: putem lucra din ce in ce mai usor ca actori economici pe glob, conexiunile sunt din ce in ce mai stranse, cu ajutorul tehnologiei.

Asta inseamna, ca lectie pentru noi, care ne plangem ca piata locala e in criza, ca trebuie sa invatam sa parasim granitele noastre si sa recucerim pietele in dezvoltare cu produsele si serviciile noastre. Sa invatam din lectiile trecutului, in materie de comert exterior -cu reactivarea retetelor si retelelor de succes- si nu numai. Asta inseamna o diplomatie din ce in ce mai fina, cu un balet intre parteneriatul cu SUA si colegii europeni, si o relatia de business pragmatica cu Rusia si China. Nu putem fi prieteni cu toata lumea in acelasi timp, dar putem fi de incredere, pe diverse paliere, pentru diversi parteneri.

Apropo de parteneri, sa trecem in plan european: mergem cu pasi siguri spre Europa federala, sub auspiciu german, Berlinul dand semnale si pentru consolidarea relatiei economice cu Romania. Este o deschidere pe care nu trebuie sa o ratam, un parteneriat care ne poate ridica in Europa, daca stim sa il cultivam cu seriozitate germana si pasiune latina. Ceea ce se intampla in dosarul Schengen nu e normal, si se intampla din vina noastra: nu am stiut sa cultivam, stabil, mari prietenii in Europa, dincolo de interese conjuncturale, in ultimii 23 de ani; si nu am stiut nici sa avem grija de imaginea noastra, daca nu ne-a pasat platim un pret scump acum. La greu, suntem lasati, dupa cum se poate vedea in declaratii recente. O alta vina e ca nu ne comportam inca 100% ca stat membru cu drepturi depline la masa Bruxellesului. Bruxelles nu e noua Mare Poarta, e un loc unde daca suntem ambitiosi si responsabili putem fi tratati cu seriozitate si respect reciproc. Depinde de noi urmatorul pas.

In plan national si regional, anuntam investitii majore care nu vin asa de repede tocmai din lipsa predictibilitatii si a faptului ca nu stim, dincolo de deschidere initiala – „da sigur, veniti, va asteptam” – sa facem follow-up cum se cuvine („bine ati venit, formalitatile sunt la cheie, investiti, fara comision sau amanare, creati locuri de munca si bagati bani in economia noastra”). Pot avea incredere in noi? Raspunsul e de prea multe ori poate, si nu un da clar. Politic, urmeaza un an de foc, intern si in vecinatate, caci vor fi alegeri pentru „noul tatuca” -sau noua mamuca- a tarii, iar in Moldova si Ungaria vor fi alegeri parlamentare. Vor fi declaratii interesante, in toate cele trei tari, sa ne pregatim pentru deraierea agendei publice.

Suntem atat de importanti pe cat credem pentru „straini” sau dimpotriva, suntem cantitate neglijabila? Depinde foarte mult de straini, de felul cum isi concep strategia externa, si de semnalele pe care le primesc sau le dau marilor lor companii. Spre diferenta de est unde economicul e „calarit” de politic, in vest economicul tine din scurt periodic politicul prin contributii de campanie. Daca te porti frumos cu Exxon si Chevron, esti in gratiile Washingtonului, si nu invers. Daca te intelegi bine cu Moscova si Beijingul, te intelegi bine cu Gazpromul si cu marile companii chineze. Cert e ca trei tari s-au aratat preocupate, vocal, de Romania in vara fierbinte a anului trecut (la care putem adauga mesajele macro de la Bruxelles): SUA, Germania, Rusia; altii au fost mult mai discreti, lucru de meditat. Daca putem fi de folos, politic, economic, strategic, ca partener stabil, se va investi in noi. Daca nu stim sa aratam seriozitate, nu (decat poate ca modalitate de a strica planurile altora, atat), e chiar atat de simplu.

Important insa nu e sa ne schimbam de dragul altora, ci sa operam niste modificari esentiale de dragul nostru. Sa ne uitam din nou cu atentie, dincolo de resursele naturale, la resursa umana, la o educatie din ce in ce mai buna, si mai pragmatica (care sa pregateasca tinerii pentru prezent si viitor, nu pentru o lume deja apusa). Sa invatam sa nu ne mai fie frica, politico-administrativ de romanii de valoare (si nici ca acestia sa stea departe de politica si administratie considerate sub rangul lor, impure), si sa tindem spre o noua filozofie economica, spre o economie care sa nu ii franeze pe cei activi, si sa ii sprijine pe cei care chiar au nevoie de sprijin. Omul gras si omul slab pot coexista, fara sa se calareasca unul pe celalalt.

Vremurile ne prind din urma. Se vede in noua revolutie urbana, in care tehnologie mana in mana cu o noua generatie, idealista, dar combativa, reusesc sa influenteze agenda publica, Rosia Montana fiind doar inceputul. Putem continua sa investim in turism si agriultura, in viata cum era odata, si e bine pentru siguranta alimentara si turistii globali nostalgici sau exploratori. Dar nu putem fi competitivi globali fara industrie si servicii de calitate, care sa ne propulseze, intr-un deceniu de munca, ca actor important regional, european, global: viitorul ramane pe masura ambitiilor si muncii noastre. Din reindustrializare si servicii vor veni slujbele pe care le asteptam, nu de la stat.

E cazul sa ne propunem sa alegem calea succesului si nu a frustrarii, sa renuntam la generatiile de sacrificiu, si sa incepem sa promovam activ si nu doar reactiv interesele romanesti. E nevoie de un plan romanesc pentru lumea in care traim. Realizat la nivel de experti si asumat de clasa politica, sau macar de o parte a ei, iar momentul electoral 2014 trebuie sa coincida si cu un licar de speranta, nu doar cu un razboi total intre Palate. E important sa crestem presiunea publica pentru modernizarea societatii romanesti si stabilirea unei noi tinte, daca de asta avem nevoie psihologic: am progresat accelerat in drumul spre NATO si UE, ne-am „linistit” dupa.

Eforturile pe fond trebuie dublate de eforturi pe forma, imaginea conteaza, perceptia e realitate. Istoric, s-a constatat la noi fondul fara forme; dar pana aliniem fondul, macar sa aratam mai bine. Ne schimbam pe moment, dar incet, a sosit momentul sa ne aliniem viteza cu cea globala. Imaginea conteaza caci cu o ofensiva de sarm putem merge in marile centre financiare ale lumii, la Londra, Frankfurt, New York, Dubal, Singapore, Shanghai si lua bani de la marele capital global. In prezent, luam bani aproape exclusiv de la FMI si speram in investitii miraculoase de la cei care s-au uitat pana acum la Romania, dar pe care nu am stiut sa ii „rezolvam” rapid; multi s-au sictirit si au plecat, spunand ca nu se poate conta pe Romania. Altii, stiind situatia in care se aflam, si vazand ca suntem reactivi, vor negocia dur cu noi garantii statale sau diverse ajutoare. Situatia aceasta a durat prea mult pentru interesul nostru national, avem nevoie de o viziune si o actiune adaptate lumii actuale.

Decaderea marilor imperii a venit de la decaderea moravurilor si a administratiei. Nu suntem un imperiu, dar ne putem regenera ca republica sau monarhie. Ne putem regenera prin apelul la -si respectul pentru- valori (competenta, omul potrivit la locul potrivit, fiind cheie), si prin instituirea unor servicii publice de buna calitate, care sa nu franeze cetateanul ci sa ii serveasca, cu rapiditate, interesele („cetateanul roman e clientul -si stapanul- nostru”).

Nu in ultimul rand, sa scapam de conspiratii si sa ne suflecam mainile. Cat este calcul si cat este dezorganizare in situatia noastra actuala? Daca e calcul – sa vedem daca e in interesul operatorilor in „apa tulbure” sa o tina la nesfarsit asa. Putin probabil, caci daca Romania saraceste in continuu, nu mai au ce tunuri sa traga. Paradoxal, s-ar putea sa fie si in interesul celor care au trait bine mersi din „tunuri” sa lase in pace societatea o perioada, pentru a crea plusvaloare. De noi, restul, depinde, pasiunea in slujba revenirii economice si sociale, care va da nastere, de pe urma presiunii sociale, si uneia politice. Clasa politica va trebui la randu-i sa se adapteze la competenta, moralitate si determinare, sau se va ridica alta, incet dar sigur, in locul ei. Intai in 2016, apoi cu siguranta in 2020. Insa presiunea pentru reinnoire trebuie sa inceapa de pe acum, iar manifestiile #unitisalvam, pentru salvarea Rosiei Montane, pot fi catalizatorul pentru un activism social pasnic dar eficient, un protest simbol.

Vehicularea unor idei serioase, cu valoare de avertisment, nu e menita a deprima ci a mobiliza. Asta nu inseamna ca nu trebuie sa mai speram, sa ne declaram „infranti” de sistem, ci ca trebuie sa ne canalizam energiile spre mai bine. Sa mergem spre reperele noastre locale, centrale, politice sau industriale, catre oamenii pe care ii respectam si sa incercam sa ne organizam. Fara un plan, fie el si alcatuit dintr-o intreaga geometrie de planuri mai mici, nu vom iesi mai puternici din criza, ci epuizati, nervosi, suparati, ceea ce va duce inevitabil la o Romanie mai frustrata, deprimata, susceptibila de derapaje extremiste, pe stanga sau pe dreapta. Eu imi doresc sa zambesc, fie si obosit, intr-o tara mai prospera, democratica, cu mai putine frustrari. Voi?

PS Va propun un experiment: cati dintre voi ati ras sau zambit cand ati vazut titlul: „Un plan romanesc pentru lumea in care traim”? Daca sunteti unii dintre acestia, cred ca imi veti da dreptate, chiar avem nevoie de un plan. Sa ne apucam de treaba, cu un zambet optimist pe buze.