sâmbătă, ianuarie 23, 2021

Un proiect dus la bun capăt – Scutul de la Deveselu

Astăzi, 18 decembrie 2015, are loc un moment foarte important pentru securitatea României – declararea capacităţii operaţionale tehnice a Facilităţii antirachetă de la Deveselu.

Pentru mine, ca fost negociator-şef pentru România al Acordului cu Statele Unite privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al SUA în România, este un eveniment care are semnificaţia ducerii la bun capăt a unui proiect de care m-am ocupat continuu, ca secretar de stat pentru afaceri strategice, apoi ca ministru al afacerilor externe, pe care l-am „crescut” încă de la momentul „zero”, ba chiar aş spune chiar de la momentul lui „-1”.

Îmi amintesc, ca şi cum ar fi fost ieri, vizita din octombrie 2009, la Bucureşti, a vicepreşedintelui Biden, când Statele Unite au avansat pentru prima oară ideea participării României la sistemul american antirachetă din Europa. Propunerea venea la o lună după ce, la 17 septembrie 2009, Preşedintele SUA anunţa decizia de a dezvolta sistemul american de apărare antirachetă în Europa într-o abordare nouă, adaptivă, în etape (EPAA / European Phased, Adaptive Approach to Ballistic Missile Defense), care să protejeze mai bine forţele desfăşurate în Europa şi în teatrele de operaţii, atât americane, cât şi ale Aliaţilor, precum şi teritoriul SUA şi al Aliaţilor lor. Noua abordare a apărării antirachetă însemna înlocuirea conceptului administraţiei republicane în acest domeniu, cu o altă amplasare a componentelor scutului şi cu o altă tehnologie antirachetă, bazată pe sistemul AEGIS şi pe interceptorii de tip Standard Missile 3, care au capacitatea de a distruge rachetele ostile doar prin forţa impactului cinetic, fără a folosi alt tip de încărcătură, explozivă, nucleară sau de alt gen.

La momentul respectiv, pe 22 octombrie, la Bucureşti, vicepreşedintele Biden spunea la conferinţa de presă ulterioară convorbirilor cu Preşedintele României: „Apreciez foarte mult faptul că România a adoptat cu braţele deschise noul sistem de apărare antirachetă pe care vrem să îl introducem în Europa, care va înlocui cu o arhitectură mult mai bună varianta iniţială a sistemului care urma să apere securitatea Europei.

A urmat o vizită pe care am făcut-o la Washington, ca secretar de stat pentru afaceri strategice, în noiembrie 2009, când am exprimat disponibilitatea de continuare a discuţiilor privind perspectivele noului proiect al sistemului antirachetă, propus de Preşedintele Obama, şi despre implicarea României.

Apoi a fost primită propunerea oficială de participare a României la EPAA. Ea a fost adusă la Bucureşti de către cea care va coordona din partea americană acest proces complex de negociere – Ellen Tauscher, subsecretar de stat pentru controlul armamentelor şi securitate internaţională în Departamentul de Stat. Era 4 februarie 2010 şi îmi amintesc foarte bine cum am fost chemat la Palatul Cotroceni pentru a ajuta la redactarea textului deciziei CSAT, convocat de preşedintele Băsescu după întâlnirea cu doamna Tauscher în cadrul căreia a fost înaintată propunerea americană. Decizia era, evident, pozitivă – o astfel de oportunitate de a întări securitatea naţională şi în acelaşi timp Parteneriatul Strategic cu Statele Unite era susţinută de argumente foarte puternice, iar partea americană a apreciat în mod deosebit promptitudinea reacţiei noastre. De altfel, chiar în acea zi am avut cu doamna Tauscher şi delegaţia americană care o însoţea o primă rundă de discuţii pregătitoare începerii negocierilor. O altă rundă pregătitoare a avut loc în mai, tot la Bucureşti, iar negocierile au demarat în iunie.

A fost un proces de negociere foarte complicat, cu multe aspecte tehnice, militare mai ales, dar şi de drept internaţional, pe care le-am rezolvat însă în cele şapte runde de negocieri. A şaptea rundă a avut loc pe 4 mai 2011, prilej cu care am reuşit să finalizăm textul Acordului. Cu o zi înainte, pe 3 mai, anunţam împreună cu partea americană locaţia sistemului antirachetă din România şi aşezam astfel pe harta strategică a lumii mica localitate Deveselu din judeţul Olt. Fusese un proces complicat de selecţie, care a debutat cu stabilirea unei liste iniţiale de locaţii de amplasare, urmată de eliminarea lor treptată pe baza unui set de aproape 120 de parametri tehnici, până când am ajuns la decizia privind Baza aeriană Deveselu, care corespundea tuturor acestor cerinţe, decizie adoptată de CSAT pe 2 mai.

La început de iunie parafam la Washington, cu doamna Tauscher, textul Acordului, iar pe 13 septembrie 2011 Acordul era semnat de ministrul român de externe, domnul Baconschi, şi de secretarul de stat american, doamna Clinton, în cadrul vizitei Preşedintelui României în Statele Unite. În urma ratificării aproape unanime de către Parlamentul României, Acordul intra în vigoare pe 23 decembrie 2011.

Pe toată perioada negocierilor, în ciuda complexităţii lor, atmosfera discuţiilor a fost întotdeauna de parteneriat veritabil, însă interesele României au fost întotdeauna apărate şi s-au regăsit în final în textul convenit al Acordului. Am apreciat în mod special deschiderea şi disponibilitatea deplină a lui Frank Rose, asistentul adjunctului secretarului de stat pentru operaţiuni de verificare şi controlul armamentului în cadrul Departamentului de Stat, care a dus greul negocierilor la majoritatea rundelor, din partea americană. Dar depăşirea elementelor dificile a fost posibilă şi datorită muncii atente şi dedicate a tuturor colegilor din instituţiile care au participat în echipa pe care am condus-o şi care au cooperat perfect, fie că erau experţi jurişti şi în probleme de securitate din MAE sau experţi din Ministerul Apărării Naţionale şi din alte instituţii din sistemul de securitate naţională. De altfel, pentru pregătirea rundelor am organizat nu mai puţin de 36 de reuniuni în format inter-instituţional ale celor implicaţi în procesul de negociere.

A urmat efortul de punere în aplicare în teren a Acordului, desfăşurat în principal de MApN şi care a cunoscut un moment important pe 28 octombrie 2013 când la Deveselu au fost declanşate lucrările principale de amenajare. În acelaşi timp s-a derulat negocierea cu partea americană a 14 Aranjamente de Implementare a Acordului, finalizată în iulie 2014. Ca secretar de stat şi apoi ca ministru, am urmărit permanent acest proces de aplicare a Acordului, ca să ajungem cu bine la momentul important de astăzi, 18 decembrie 2015.

Am atins astfel etapa declarării capabilităţii tehnice a Facilităţii antirachetă din Baza Deveselu, ceea ce înseamnă că toate elementele de construcţie sunt finalizate şi toate componentele sistemului amplasat în România sunt la locul lor, aşa cum am convenit cu partea americană, în calendarul pe care l-am stabilit (şi anunţat public) împreună. Acest moment este marcat şi de transferul responsabilităţii Facilităţii de la Deveselu de la Agenţia SUA Antirachetă către Forţele Navale Europene ale SUA, care vor gestiona sistemul în continuare. Facilitatea antirachetă din România mai trebuie să treacă printr-o serie de teste de conectare cu sistemul american EPAA, urmată în primăvară de integrarea sa în sistemul NATO antirachetă, alături de celelalte componente ale fazei a II-a a EPAA – cele patru nave AEGIS amplasate în portul Rota din Spania. Ulterior, obiectivul nostru va trebui să fie declararea capabilităţii iniţiale a sistemului NATO antirachetă la Summit-ul Alianţei din Polonia, din iulie 2016, după ce Summit-ul de la Chicago din 2012 a decis declararea capabilităţii sale interimare.

Faptul că sistemul este fiabil a fost deja dovedit prin multiplele teste reuşite ale interceptorilor şi ale sistemului AEGIS Ashore, inclusiv de ultimul astfel de test din 10 decembrie 2015, din Hawai.

Care este însă semnificaţia politică a finalizării cu bine a acestui proiect?

Am ştiut încă de la începutul acestui proiect că el va întări Parteneriatul Strategic cu Statele Unite. Îmi amintesc că la finalul anului 2009, fostul ambasador american la Bucureşti, domnul Gitenstein, mi-a mărturisit într-o discuţie aceeaşi viziune. Nu pot decât să îi dau, din nou, dreptate: în primul rând, proiectul scutului de la Deveselu a consolidat dimensiunea politico-militară şi de securitate a Parteneriatului Strategic. Şi are această capacitate şi în continuare, pentru că încrederea pe care a adăugat-o relaţiei noastre privilegiate îşi va proiecta efectele şi în alte zone de interes şi acţiune comună, în această dimensiune, dar şi în altele. Nu este întâmplător faptul că Acordul încheiat în 2011 este primul document cu valoare juridică obligatorie care consacră în scris Parteneriatul Strategic dintre România şi Statele Unite, definindu-l ca „mai extins şi mai profund”. Această sintagmă reprezintă esenţa unei relaţii evolutive şi deosebit de puternice, în care componenta strategică este completată de legături solide economice, de investiţii, culturale, ştiinţifice, de cercetare şi relaţii interpersonale, pentru a împlini o dorinţă şi o necesitate pe care românii au resimţit-o mai bine de şase decenii. Iarăşi, nu este accidental că semnarea Acordului a avut loc în acelaşi timp cu adoptarea, tot pe 13 septembrie 2011, a Declaraţiei Comune de Parteneriat Strategic pentru Secolul XXI, pe care am avut de asemenea onoarea să o negociez pentru România. Declaraţia este primul document politic bilateral care consacră Parteneriatul Strategic şi pe care îl relansează cu toate dimensiunile sale relevante. Şi, din nou, nu este întâmplător faptul că momentul de astăzi are loc în anul în care aniversăm 135 de ani de relaţii diplomatice bilaterale.

În al doilea rând, acest proiect întăreşte securitatea României, a SUA şi a NATO în întregul său. Sunt multe argumente în acest sens, dar eu vreau doar să citez textul articolului III alin. 4 din Acord: „În contextul şi în conformitate cu Tratatul Atlanticului de Nord şi cu Parteneriatul Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii, Statele Unite sunt angajate în mod ferm pentru securitatea României …”.

În al treilea rând, dincolo de protecţia teritoriului naţional şi a statelor NATO şi de capacitatea de descurajare pe care o proiectează, acest proiect contribuie la creşterea profilului României în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, prin aportul nostru la crearea sistemului NATO antirachetă, care face parte din nucleul esenţial al apărării colective consacrate de articolul V al Tratatului de la Washington, aşa cum a fost stabilit prin Conceptul Strategic al NATO adoptat la Summit-ul de la Lisabona din 2010. Totodată, sistemul NATO are potenţialul de a consolida legătura transatlantică din interiorul Alianţei, participarea României la acest proiect american (care va fi integrat în cel al NATO) fiind o contribuţie apreciată la întărirea relaţiei dintre Aliaţii europeni şi SUA.

Nu în ultimul rând, mai există un sens al proiectului antirachetă, la nivel simbolic, poate cel mai relevant. Sigur, Federaţia Rusă nu agreează acest proiect, iar declaraţiile asertive ale oficialilor ruşi sunt cunoscute deja. Aşa cum sunt foarte bine ştiute şi argumentele româneşti, americane şi ale NATO care au fost reiterate constant, atât direct, cât şi public: sistemul antirachetă este strict defensiv, nu este îndreptat contra Rusiei şi nu poate afecta capacitatea rusă de descurajare. Aşa cum nici soluţionarea dosarului nuclear iranian nu are legătură cu continuarea acestui proiect asumat de NATO, pentru că nu se referă la programul balistic iranian, care nu a încetat, aşa cum o arată testele balistice recente ale Teheranului.

Aceste declaraţii dure nu trebuie şi nu pot să ne intimideze, căci România – prin apartenenţa sa la Alianţa Nord-Atlantică – este apărată mai bine ca oricând în istoria sa modernă şi contemporană. Dimpotrivă, ele arată foarte elocvent – am mai spus-o şi o repet – că, prin prezenţa militară americană permanentă de la Deveselu (şi nu numai), România nu mai are „şansa” de a se întoarce într-o altă sferă de influenţă. În ciuda celor spuse recent de domnul Narîşkin, acest proiect este, în România, unul de consens naţional: doar aşa se explică susţinerea sa unanimă de către forţele politice româneşti, reflectată şi în votul de la ratificarea Acordului, respectiv gradul foarte ridicat de susţinere publică, de către români, a proiectului, precum şi a Parteneriatului Strategic cu SUA.

În ce mă priveşte, „scutul” a fost o provocare din multe perspective, dar mai ales un proiect dus la bun capăt: pentru un negociator nu există o satisfacţie mai mare decât să vadă că litera acordului pe care l-ai negociat devine realitate palpabilă, spre beneficiul ţării tale, care este astfel mai sigură şi mai bine apărată.

NOTA: Bogdan Aurescu a fost ministru al afacerilor externe al României şi negociator-şef al Acordului dintre România şi SUA Unite privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al SUA în România.

(Opiniile exprimate aparţin exclusiv autorului şi nu angajează MAE român.)

Distribuie acest articol

25 COMENTARII

  1. „Dus la capat” de americani…
    Ca daca era vorba despre romani, nu-l vedem secolul asta…si mai bagam inca vreo cateva muuulte milioane(arde) de Euro!!

  2. – ” vicepreşedintele Biden spunea la conferinţa de presă ulterioară convorbirilor cu Preşedintele României:”
    Foarte diplomatic formulat: vicepresedintele SUA are un nume, presedintele Romaniei este nomina odiosa.
    Chiar niciun rol sa nu fi avut presedintele de atunci? (nu conteaza numele, desi Presedintele are in atributii politica externa). Chiar ati intreprins toate demersurile fara acordul presedintelui in functie?
    Dezamagitoare „dare de seama”.

    • Exact pentru aceasta idee, spusa ceva mai direct, am fost…monitorizat.Or fi intrand deja pe rol noile permisivitati pentru SRI?Deja a ajuns Basescu sa fie un nume interzis a fi pronuntat?

    • Nu zugravul a clădit întreaga casă și nici prima lopată n-a făcut șantierul posibil. Și Ceaușescu era priceput la tăiat pamblici, dar nimeni nu l-a ținut de ctitor.

      • Ura contra piratului acumulata in sute de ore de rating la Haznaua 3, te fac sa nu mai judeci logic. Sau atita poti, dupa cite se pare: daca Ceausescu nu ar fi „ctitor” a niciunui fapt, dece poate fi acuzat?
        Sau chiar asta ti-e intentia :P

  3. Asa este, scutul antiracheta are si o valoare de simbol al parteneriatului strategic cu SUA. Unele voci spun ca domnul Ponta a pierdut alegerile din pricina americanilor sau ca „binomul” care lupta impotriva coruptiei este potentat de americani. Un alt om politic spunea ca trebuie sa fim constienti ca parteneriatul strategic are si o (solida) componenta informativa. Nu stiu daca acesti domni bat campii sau graiesc adevaruri, insa, gandind logic, SUA nu-si pot permite un partener slab si macinat de coruptie. Tot gandind logic, sistemul politic corupt, care s-a cladit in Romania dupa ’89, este posibil sa fi servit, intr-un fel sau altul, (si) unui anumit stat strain.
    Recent, Rusia a zis ca rachetele sale pot trece de Scut. Gandind (iarasi) logic, in acest caz, Scutul de la Deveselu n-ar trebui sa mai fie motiv de iritare, pentru Rusia.
    Revenind la subiectul articolului, scutul antiracheta american, chiar daca nu va fi folosit vreodata, este, cel putin, un „statement”. Cine are ochi sa vada si urechi sa auda, ar fi bine sa ia la cunostinta.

    • „..SUA nu-si pot permite un partener slab si macinat de coruptie..” – suntem siguri ca SUA are doar parteneri puternici si liberi de coruptie? Ma indoiesc de asta. Iar fenomenul DNA a inceput greu, ani buni dupa intrarea in NATO; as spune ca e mai degraba legat de exigentele UE ptr Schengen si de eliberarea justitiei in timpul lui Basescu.

      „gandind logic, sistemul politic corupt [..] este posibil sa fi servit [..] unui anumit stat strain.” – daca faci aluzie la rusi, nu e logic; n-am mai fi fost nici in nato, nici in ue. aveam un sistem mult mai corupt in perioada interbelica, italienii au avut decenii de coruptie ingrozitoare, nu e ceva definit sau aparut doar la tarile foste ‘comuniste’.

      desigur ca e motiv de iritare ptr rusia (logic vorbind!) sa vada ca unde inainte era clar zona de influenta majora definita, acum sunt altii care au pus un picior in prag si zambesc a nu se mai da la o parte.. e ca un urs care e obisnuit sa poata colinda pe unde vrea, si gaseste acum drumul mai ingradit si mai plin de urzici; e ceva sigur ca va fi mai iritat si mai impredictibil

      e intr-adevar un statement; a very weak statement, but some sort of statement nevertheless..

      • понять.

        Pe rusi i-am „incercat”, vreo 50 de ani si ne-am lamurit.
        Sa-i incercam si pe americani, vreo 50 de ani. Mai vorbim dupa, sa vedem ce mai facem. :)

        Cine are ochi sa vada si urechi sa auda, sa ia la cunostinta. Cine nu, nu.

        M-a bucurat replica dumneavoastra. :)

  4. România – prin apartenenţa sa la Alianţa Nord-Atlantică – este apărată mai bine ca oricând în istoria sa modernă şi contemporană.
    Nu stiu daca e adevarat, dar si daca e adevarat e irelevant. important e daca avem capacitatea de a provoca suficiente pagube adversarilor astfel inca sa fie descurajati si nu cred ca e cazul.
    Nu vom putea niciodata sa ne declaram „in siguranta” daca nu vom avea macar capacitatea de a ne apara zonele strategice citeva zile, pina cind soseste ajutorul „aliatilor”. Ceea ce nu poate fi cazul acum, avind in vedere efectivele, pregatirea si dotarea armatei noastre.
    Despre rezistenta in caz de ocupatie straina nu putem vorbi caci majoritatea populatiei nu are nici macar cunostiinte elementare militare. Din acest punct de vedere sintem la cel mai jos nivel din intreaga istorie a natiunii.
    Daca aliatii isi vor tine cuvintul sau nu , nu putem decit sa speculam, si sa ne uitam in istorie… la cazul Poloniei dar si la cazul tezaurului nostru de la Moscova sau la garantiile de securitate oferite in tecut Ucrainei.

    • @ sorin,

      cum poti sa afirmi asemenea prapastii?
      Sintem membrii NATO (cu vreo 28 de tari) si in alianta strategica cu SUA. Pai daca in asemenea situatie sintem
      ” la cel mai jos nivel din intreaga istorie a natiunii”, atunci cu cine trebuia sa ne aliem?
      In postarea ta simt „adieri” ale crivatului, care vine si el de unde ziceau odata intelectualii nostri ca ne vine Lumina :P
      NB,
      am tot asteptat ca formularea din titlu „Un proiect dus la bun capăt”, sa fie corectat in limba romana, Un proiect bun dus la capat.

    • Conflictele militare nu se mai derulează astăzi ca în 1939-1941, iar România e o miză prea mică la scara Europei. Nu e nevoie de cunoștințe militare ale majorității populației, conflictele locale sunt oricum evitate prin apartenența la NATO.

      Secretul e altul: ajutorul aliaților nu mai are nevoie de ”câteva zile” pentru a sosi în apărarea României, el se află deja în RO. Ca să-și apere scutul de la Deveselu, baza de la Kogălniceanu etc. :)

    • @sorin ai argumentat corect si la obiect. Sunt tari chiar mai mici ca Romania care si-au facut un plan de mobilizare si de raspuns armat care a descurajat mereu vecinii sau potentialii agresori (Elvetia).
      Trebuie intradevar sa invatam din istorie altfel va fi iar crunta cu noi. Pe de alta parte chiar NATO recunoaste ca nu are capacitate de reactie la un posibil atac rusesc (gen omuletii verzi). Deci o baterie de rachete antibalistice nu rezolva problemele de aparare ale Romaniei.

      • ”…sa invatam din istorie altfel va fi iar crunta cu noi”. Voi fiind cine, cei cu care istoria va fi cruntă? Voi ruşii? Voi fesebeul? Voi trolii de la fabrica de fum din Leningrad? Voi cine, „smaranda” care mai trolai şi la articolul lui Edward Lucas?

        • @”smaranda”, „Dan T”, „nicu”, „Bogdan”, „Mr. John” & All the Putin’s trolls: aceia dintre voi care sunteţi cumva cetăţeni români, rugaţi-vă de pe acum pentru sufletele voastre, pentru că, atunci când toate astea vor lua sfârşit (undeva la 6 – hai maxim 9 luni şi rusia va fi în colaps) vi se vor măsura faptele exact cu acelaşi etalon cu care justiţia engleză, care este un etalon al imparţialităţii, i-a măsurat faptele lui William Joyce (a.k.a. Lord Haw-Haw) la sfârşitul WW2, ajungând la concluzia că, citez, „… being a person owing allegiance to our Lord the King, and while a war was being carried on by the German Realm against our King, did traitorously adhere to the King’s enemies in Germany, by broadcasting propaganda”. Reiau „by broadcasating propaganda”.

          • @emil Sunt minti intunecate care vad intuneric si acolo unde este zi lumina. De ce pot fi acuzata? Ca vreau o Romanie puternica? Ca guvernele romaniei s-au angajat sa aiba o flotila moderna si nu au? Dezbaterea se face pe argumente si nu pe suspiciuni ridicole sau atacuri jignitoare. Familia mea a fost decimata in ultimul razboi iar comunistii au definitivat dezastrul. Ce se ascunde in spatele acuzelor de troll? De ce pot fi acuzata?

            • Stai linistita Mandico, nu-i niciun pericol fizic. Cred ca ce vor sa-ti spuna baietii e doar ca peste cam un an, cand se vor termina banii, n-o sa va mai luati salariul. Asta-i tot! Uite, nici flacaii din Transnistria nu mai sunt finantati si n-au murit din asta.

  5. Marele merit al părții române este că nu s-a opus amplasării scutului. În buna tradiție a liniei trasate de înaintași, cea a neamestecului în treburili interne (sic), lucrurile ar fi putut sta altfel azi. Din această perspectivă este într-adevăr o performanță considerând standardele politice dintre Carpați și natura liderilor politici care s-au perindat pe la Victoriei si Cotroceni în ultimii 26 de ani.

  6. Este cu adevarat un lucru minunat ca avem acest scut.
    Au fost multe persoane implicate in aceasta actiune, dar cred ca rolul decisiv l-a avut fostul presedinte Traian Basescu.

    Ceea ce este insa trist este faptul ca in ciuda semnarii unui acord de achizitionare avioane de lupta din USA nici pana la aceasta data o plata cat de mica nu a fost efectuata. Mai mult, bugetul MApN nu are prevazut nici un 1 leu pentru acest contract.

    Oare cum dorim noi sa ne pozitionam in relatia cu NATO si in particular in relatia cu USA?
    Tratatele internationale sunt extraordinare de bine venite, necesare, dar in partea de implementare este nevoie de actiuni concrete pe care partea americana le-a facut la Deveselu si pe care partea romana nu le-a facut in raport cu aeronavele de lupta.

    Un parteneriat strategic inseamna ca dincolo de cuvintele asternute cu grija in pagina sunt actiuni concrete de colaborare si cooperare si ca obligatiile asumate de fiecare partener sunt respectate si desfasurate conform graficelor asumate.

    Sa invatam sa ne asumam responsabilitati!
    SA invatam sa ne respectam responsabilitatile asumate!

    Multumesc USA pentru incredere!
    Multumesc RO ca te straduiesi dar te rog sa faci ceea ce spui!

    In rest numai de bine sa auzim!

  7. Bună treabă. Scutul de la Deveselu nu e o armă ofensivă, ci defensivă, adică de apărare. Nu ameninţăm pe nimeni cu el. Doar ne apărăm de eventuale lăcomii, orgolii sau agresiuni. Nefiind ofensiv, nu ofensăm. Dacă totuşi cineva se ofensează, nu e vina noastră. Poate ca în viitor să fie folosit şi la apărarea contra meteoriţilor ce tind să se intersecteze cu planeta noastră.

    • La nivel strategic, scutul reprezintă totuși o amenințare pentru adversari. Adică sub protecția scutului, posesorii lui își pot permite acțiuni mult mai ofensive, ceea ce poate determina adversarul (în funcție de evaluările proprii) să încerce distrugerea sau îndepărtarea lui cu orice preț.

      Psihologic vorbind, dacă ai scutul vei fi tentat să te bazezi pe el și vei întinde coarda în disputele internaționale într-o măsură mai mare decât dacă nu l-ai fi avut. România a mai avut astfel de atitudini în perioada interbelică, era pe cai mari și ștergea pe jos cu toți vecinii, ceea ce i-a adus pierderi teritoriale severe până la urmă.

      E cool să spui ”vin cu frate-meu la școală” când ai un frate mai mare, dar dacă ai să-ți plesnești toți colegii bazându-te pe fratele mai mare s-ar putea s-o încasezi rău de tot, într-un moment când el va fi ocupat în altă parte sau va ajunge la o înțelegere cu alt frate mai mare.. Având scutul, riscul de a-ți face greșit socotelile e ceva mai mare. Asta nu înseamnă că era mai bine fără el, dar înseamnă că trebuie manifestată reținere și responsabilitate, odată ce el există.

  8. În primul rând vă mulțumim pentru ceea ce ați făcut. Atât în privința scutului anti rachetă cât și în dosarul Insulei Șerpilor.

    În al doilea rând… Poate cineva să explice ce înseamnă propoziția asta:
    „Ulterior, obiectivul nostru va trebui să fie declararea capabilităţii iniţiale a sistemului NATO antirachetă la Summit-ul Alianţei din Polonia, din iulie 2016, după ce Summit-ul de la Chicago din 2012 a decis declararea capabilităţii sale interimare.”?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Bogdan Aurescu
Bogdan Aurescu
Bogdan Aurescu a fost Ministrul Afacerilor Externe. Pe 4 februarie 2009 a fost numit secretar de stat pentru afaceri strategice în Ministerul Afacerilor Externe. În perioada august 2010 – februarie 2012 a fost secretar de stat pentru afaceri europene, coordonând, de asemenea, Direcţia Politici de Securitate. În perioada martie – iunie 2012 a fost secretar de stat pentru afaceri globale. Din iunie 2012 până pe 24 noiembrie 2014 a fost secretar de stat pentru afaceri strategice. Are gradul diplomatic de ambasador. În perioada 2003-2004 a deţinut, în cadrul MAE, funcţia de subsecretar de stat – Agentul Guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului, iar în intervalul 2004-2005 pe cea de secretar de stat pentru afaceri europene. Începând din septembrie 2004, Bogdan Aurescu a fost Agentul României pentru Curtea Internaţională de Justiţie, coordonând – pe tot parcursul procedurilor – activitatea echipei care a reprezentat România în procesul cu Ucraina de la Curtea Internaţională de Justiţie privind Delimitarea Maritimă în Marea Neagră, finalizat la data de 3 februarie 2009. În perioada 2010-2011 a fost negociator-şef pentru România al Acordului româno-american privind apărarea antirachetă şi al Declaraţiei Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI dintre România şi SUA. Este profesor universitar în cadrul Departamentului de Drept Public al Facultăţii de Drept – Universitatea din Bucureşti.

Colectia Contributors.ro

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

Navalnîi a fost judecat în secția de poliție. Doar pe vremea lui Stalin se mai putea întâmpla așa ceva. Interviu cu analistul Armand Goșu

Duminică seara, la revenirea în Rusia, Aleksei Navalnîi a fost arestat, la punctul de control al pașapoartelor, din...

Transgenderii, „Dezastru al unor oameni fără Dzeu”?

Îi mai țineți minte pe CpFeii ăia cu mîna pe cruce și familia-n gură care puseseră de-un referendum acum vreo doi ani...

O variantă modernă a poveștii cu vulpea bearcă: „Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite a calculat că mai avem circa 60 de...

Dacă ați fi participat în iulie 2015 la lucrările Conferinței dedicate Anului Internațional al Solurilor, desfășurate în Colorado sub auspiciile Organizației pentru...

Democrația este pentru zei. Nu trebuie să ne surprindă faptul că oamenii nu o pot menține

„De ce eșuează democrațiile?” Am auzit această întrebare de multe ori în ultimii ani, în cărți, în paginile de...

Radiografia dezastrului industriei energetice românești în 10 ani

Cifrele nu mint, sunt luate din site-ul Transelectrica și puse în tabele și grafice pentru a trage concluziile. Am extras datele SEN...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.