Am mai spus-o. Nu am urmat studii superioare de Istorie. Și cu toate acestea, citesc frecvent o relativ consistentă parte dintre aparițiile editoriale din domeniu. Mi se întâmplă foarte adesea să și scriu despre ele. Așa cum o voi face și cu masiva și, mai ales, excepționala carte intitulată Istoria orbilor. România în război. 1940-1945. Apărută în anul 2026, la editura bucureșteană Humanitas. Scrisă de Alina Pavelescu și Șerban-Liviu Pavelescu. Carte pe care o socotesc ca fiind una dintre cele mai bune aparținând domeniului ce au văzut lumina tiparului în vremea din urmă și, cu siguranță, cea mai captivantă. Are, cu bibliografie și note, mai bine de 700 de pagini, fapt ce nu pune însă nici un fel de probleme de lectură. Este redactată fluent, viu, mizând cumva pe empatia cititorului. Lasă impresia că ar fi o lungă, o frumoasă poveste, un roman, chiar un roman fluvium însă nu este nimic din toate acestea. Este o carte de știință în toată regula, documentată la sânge. Mai-mai să cred că autorii ar avea dreptul să exclame, așa cum a făcut odinioară Mallarmé, ‘’j’ai lu tous les livres’’. Desigur, toate cărțile din domeniu. Ca și beletristrica aferentă. Ca să nu mai vorbesc despre bogăția de documente consultate. Volumul pornește, cred, de la convingerea că din istorie trebuie să învățăm (știu, foarte adesea se spune că, de fapt, din istorie nu învățăm nimic) pentru că o bună cunoaștere a celei numite magistra vitae poate să fie un antidot la orbire. În cazul de față, la orbirea din anii celui de-al Doilea Război Mondial și din cei care au urmat după. Autorii acceptă (spun aceasta în ultimul pasaj din volum) și că istoria poate foarte adesea să fie nedreaptă, și că poate prea frecvent ea ne joacă farse. Cu precizarea că “farsele istoriei nu sunt altceva decât prețul plătit de fiecare generație în parte pentru acele lecții pe care cei dinainte n-au reușit să le învețe”. Și că ‘’orbirea are totdeauna un preț greu de plătit”.
Orbirii din perioada supusă reexaminării i s-a asociat, începând cu anul 1945, necunoașterea, falsificarea și minciuna. Indiscutabil, pentru ceea ce regretatul istoric Vlad Georgescu numea, la începutul anilor ’80 ai secolului trecut, frontul istoric, interbelicul românesc și anii de război au însemnat permanent o temă de lucru. Și de răstălmăcire. Cartea scrisă de Alina și Șerban-Liviu Pavelescu se luptă cu răstălmăcirile, cu falsul și minciunile. O face la modul categoric, însă și cu o eleganță desăvârșită. Autorii nu se iluzionează că vor putea spine tot despre anii în cauză, despre cum a fost România în război. „Ceea ce ne propunem este să creionăm istoria societății românești din spatele frontului îmbinând ca pe niște piese de puzzle povești de viață ale unor oameni diferiți, cu diferite credințe, cu diferite poziții sociale, care au trăit direct viața în vreme de război și care au depus mărturie despre această viață”.
Avem, așadar, de-a face cu un puzzle de vieți. Vieți care în anii supuși cercetării au prins și sfârșitul dictaturii carliste, și ciopârțirea țării în teribilul an 1940, și cutremurul major din noiembrie, și Statul național-legionar, și regimul dictatorial impus de generalul/mareșalul Ion Antonescu, și prigonirea evreilor, și infernul din Transnistria, și teroarea bombardamentelor, și actul de la 23 august cu toate aspectele lui controversate, și venirea trupelor sovietice, și abolirea monarhiei. Și distrugerea riguros planificată a partidelor istorice.
Dacă autorii cărții ar fi întocmit o listă cu ceea ce în teatru se cheamă dramatis personae pe respectiva listă s-ar fi regăsit și regii Carol al II lea și Mihai I, și Ion Antonescu, cu soția lui și cu prietena ei Veturia Goga, și Horia Sima, și Iuliu Maniu,Brătienii, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ștefan Foriș și Lucrețiu Pătrășcanu. Sau Nae Ionescu și Mircea Vulcănescu. Și militari precum generalul Sănătescu. Și scriitori precum Liviu Rebreanu, Mihail Sebastian, Camil Petrescu,G. Călinescu, Al. Rosetti, Mircea Eliade, Martha Bibescu sau Alice Voinescu. Ori Paul Morand. Ca și Sașa Pană, Maria Banuș sau Emil Dorian. Și artiști, adică regizori, actorim cântăreți dintre cei mai celebri precum Maria Tănase, Marietta Sadova, Soare Z. Soare, Mircea Șeptilici sau Beate Fredanov, Vasile Vasilache și N. Stroe, și azi cvasi-uitata Ania Bogoslava. Și până mai deunăzi necunoscuta Tania Ionașcu a cărei biografia dramatică ce s-a confundat cu însuși dramatismul istoriei Basarabiei ne-a fost făcută cunoscută într-o excelentă carte de nepotul ei, regizorul Cristian Mungiu.
Cu câteva notabile excepții, aceea a lui Mihail Sebastian fiind cea mai semnificativă și cea mai cunoscută, cam toți cei numiți mai sus au dus în timpul anilor de război o viață relativ normală. Într-un București care, spre deosebire de alte capitale europene, o bună bucată de vreme nu a cunoscut privațiuni majore. În Capitala României continuau să funcționeze restaurantele celebre și marile hoteluri, prețurile erau relativ stabile, în magazine se găseau cam de toate. Le putea cumpăra oricine cu condiția să aibă bani. Pe care însă nu îi avea chiar oricine. Teatrele, în special cele de revistă, companiile lui Tănase și N. Vlădoianu erau luate cu asalt. Grădinile de vară erau o splendoare. Din aprilie 1944 însă, odată cu bombardamentele americane, viața de noapte și nu numai a Bucureștiului s-a supus unor reguli din ce în ce mai stricte. Alexandru Rosetti făcea echilibristică pentru a face față orgoliilor autorilor, asta și după ce mare șef a devenit D. Caracostea. Eternul dușman al lui G. Călinescu. Martha Bibescu stârnea invidia saloanelor și încă circula relativ liber prin Europa. Chiar dacă Ion Antonescu interzisese activitatea partidelor politice Iuliu Maniu, Brătianu erau convocați la discuții cu cel ce se autoproclamase Conducătorul Statului. Armata era însă prost echipată și precar pregătită, entuziasmele românilor, îndeosebi cele ale soldaților, scăzând dramatic după Stalingrad. Entuziasmul stârnit de Proclamația regală de la 23 august și iluziile de pace care au durat numai o seară au fost scump plătite. Așa cum avea să fie și venirea rușilor. A ocupantului sovietic. Pogromurile, persecuțiile anti-evreiști, toate multă vreme ascunse, trecute sub tăcere de istoriografia comunistă, acțiunile iresponsabile ale legionarilor au fost cumplite. Așa cum a fost tot ceea ce s-a întâmplat în Transnistria.
În ultimele pagini ale volumului găsim un scurt rezumat al vieților de după 1945 ale unora dintre personajele cărții. Unii au fost învinși, alții au fost învingători. O parte au plătit prețul orbirii. Orbirea lor și orbirea vremurilor.
Alina Pavelescu, Șerban-Liviu Pavelescu- ISTORIA ORBILOR. ROMÂNIA ÎN RĂZBOI. 1940-1945; Editura Humanitas, București, 2026
