Contributors: Israelul bombardează de câteva zile Iranul, iar în noaptea de 21 spre 22 iunie, Donald Trump a anunțat „bombardarea cu succes” a celor trei instalații, de la Fordo, Natanz și Isfahan. Fabricile de îmbogățire a uraniului ar fi fost „complet distruse”, potrivit Casei Albe. Era un atac așteptat?
Armand Goșu: Greu de făcut predicții când e vorba de Trump; președintele american este definiția haosului. Cu două zile mai devreme, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe tocmai declarase că Trump va lua o decizie în următoarele două săptămâni. Au trecut două zile, și bombele americane anti-bunker de peste 13 tone fiecare, au fost lansate de pe bombardierele B-2 asupra celor trei instalații. Cred că ofensiva israeliană era în impas, iar presiunea asupra președintelui american era uriașă. Fără distrugerea instalațiilor nucleare iraniene, cu șanse modeste de a declanșa o schimbare de regim la Teheran, cu cupola anti-aeriană ciuruită de rachetele balistice iraniene care au început să facă tot mai multe victime în Israel, Netanyahu avea nevoie de intervenția lui Trump.
Misiunea americană a fost un succes, dar ce urmează? L-a manipulat Trump pe Putin?
Contributors: Netanyahu poate că avea și alte cărți pe care să le joace, mă gândesc…
Armand Goșu: Tocmai, că nu prea avea. Alternativa era să trimită echipe pe teren, cu elicoptere, să zboare 2000 de km spre est, iar o dată ajunse la destinație să lupte cu gărzi iraniene bine antrenate, să coboare adânc în munte, și să arunce în aer instalațiile de îmbunătățire a uraniului. Trimiți astfel de trupe de elită când șansele de reușită sunt foarte ridicate, ceea ce nu era cazul acum.
Doar cu bomba anti-buncăr GBU – 57 A/B MOB, cea mai mare bombă non-nucleară din lume, de 13,6 tone, se putea distruge uzina de la Fardo, care este construită adânc în interiorul muntelui. Lungimea bombei este de 6 metri, iar capacitatea ei de penetrare de 61 metri. A fost nevoie de mai multe bombe pentru a atinge adâncimea de 80-90 metri, la care este construită fabrica.
Este o generație de bombe noi, care, acum în Iran, a fost testată pentru prima dată în condiții de luptă. Sunt bombe speciale, penetrează pe zeci de metri adâncime, iar apoi explodează, distrugând buncărele. Încărcătura explozivă este închisă într-un corp metalic extrem de rezistent, care nu reacționează la impact. Doar bombardierul B 2 poate fi configurat pentru a transporta astfel de încărcătură. De fapt, B 2 a fost modificat, astfel încât să transporte două bombe GBU – 57 A/B, care au o greutate de peste 27 tone. Asta înseamnă că depășesc cu 9 tone sarcina utilă de 18 tone. N-am găsit date despre stocul de bombe anti-buncăr pe care-l au americanii. Dar presupun că nu sunt mai mult de 10-20 de astfel de bombe.
Contributors: Trump a declarat că misiunea a fost un succes, că avioanele s-au întors la bază. Totuși ar fi binevenite niște confirmări. Le avem?
Armand Goșu: Grea întrebare, nu știu…. imaginile din satelit nu ne ajută, pentru că vorbim de instalații aflate la zeci de metri adâncime, în munte. Poate că iranienii au evacuat cu ceva vreme în urmă uraniul îmbogățit care se află acum în altă parte. Dacă se confirmă că a fost evacuat, atunci situația se complică. Deși, sincer să fiu mi se par cam neserioase aceste afirmații privind evacuarea, doar nu sunt saci cu nisip.
Obiectivul acestei campanii era să împiedică Iranul să procure arme nucleare, iar un eșec americano-israelian risca să aibă un efect pervers al acțiunii, adică să apropie Iranul de ziua în care va avea focoase nucleare. Oficiali de la Teheran, Agenția pentru Energie Atomică a Iranului, diverși analiști vorbesc de continuarea programului nuclear.
Eu cred că înainte de orice, ar trebui să avem o evaluare a pagubelor, pentru că după șase bombe GBU – 57 asupra instalației de la Fordo, mi-e greu să cred că a mai rămas ceva intact în burta muntelui.
Cea mai importantă este fabrica de la Fordo, circa 150 km sud de Teheran. Ea a fost deschisă în 2009. La începutul 2023, Agenția pentru Energie Atomică a descoperit aici uraniu îmbogățit cu o puritate de 84%. Mai creștea puțin puritatea și Iranul obținea uraniu pentru bombă nucleară.
Contributors: Ați spus că americanii au aruncat 6 bombe anti-buncăr. A fost însă un atac mai complex, nu?
Armand Goșu: Sunt mai multe cifre, aștept confirmările oficiale de la Pentagon. În atacurile de la Isfahan și Natanz s-au utilizat aproximativ 30 rachete Tomahawk, lansate de pe submarine. New York Times dădea cifre mai mari, 12 bombe GBU – 12 asupra Fordo și alte 2 asupra Natanz. Alte publicații se îndoiesc că americanii aveau atât de multe bombe. Probabil că Pentagonul așteaptă evaluările privind distrugerile asupra instalațiilor nucleare, de pe urma bombardamentelor și apoi o să ofere mai multe detalii tehnice.
Contributors: Rusia a reacționat prudent, declarații formale, deși era aliatul Iranului, cu care tocmai semnase un parteneriat strategic. E o tăcere care adapă speculațiile privind o înțelegere Putin-Trump, în care Rusia primește Ucraina, iar America Iranul. Ce părere aveți?
Armand Goșu: Am văzut și eu mai multe comentarii în acest sens. Unele sunt rezonabile, altele de-a dreptul conspiraționiste. Din perspectiva SUA, Iranul este cel mai important subiect de politică externă, în relația cu Rusia. Încă de la prima convorbire telefonică Trump-Putin a fost menționat Iranul. Cu ocazia ultimei discuții telefonice, celei de a patra, aproape că nu a fost discutat subiectul Ucraina, ci doar Orientul Mijlociu, cu accent pe Iran. Cred că Trump este cel care a încercat să-i vândă lui Putin ideea cu Rusia mediatoare între Iran și Israel. Obiectivul lui Trump fiind acela de a convinge Rusia să nu susțină Iranul în cazul unui atac israelian care-și propune să distrugă instalațiile nucleare. Și care îndepărtează perspectiva transformării Iranului într-o putere nucleară, chiar și una pașnică.
Contributors: Sună ca și cum Trump l-ar fi manipulat pe Putin în acest joc subtil, îndepărtându-l de Iran?
Armand Goșu: A fost un fel de Daciadă, fiecare a încercat să-l manipuleze pe celălalt. Trump pe Putin, ca să-i facă culoar lui Netanyahu pentru a distruge capacitățile nucleare ale Iranului, fără să riște un război mondial sau măcar intervenția Rusiei. Putin, la rândul său, a încercat să-l convingă pe Trump să dea Ucraina pe Iran. Dar, dacă e să fac un clasament, cel mai abil manipulator a fost Netanyahu.
Cum și-a jucat cărțile Netanyahu
Contributors: Păi și unde e manipularea? Avem fapte, date, o situație concretă. Iranul a avansat în proiectul de a obține uraniu îmbogățit, și în săptămâni ar fi putut fabrica bombe nucleare.
Armand Goșu: Doctrina Beghin datează din 1981 și poartă numele primului ministru al Israelului care a decis bombardarea unui reactor nuclear irakian. Această doctrină prevedea că niciodată dușmanilor Israelului nu li se va permite să obțină arme de distrugere în masă, pentru a nu se putea întâmpla un al doilea Holocaust. Nu întâmplător, Netanyahu a invocat doctrina Beghin, când a plănuit lovituri împotriva Iranului.
Era acest deznodământ inevitabil? Sunt analiști care spun că da, că Iranul e o teocrație teroristă, care nu ar fi respectat nici un acord. Alți comentatori, însă, afirmă că acordul nuclear cu Iranul din vara 2015 oferea suficiente pârghii pentru a împiedica Teheranul să avanseze pentru îmbogățirea uraniului.
Contributors: E tratatul negociat de Barack Obama. A fost extrem de controversat, în primul rând pentru că nu oferea suficiente garanții…
Armand Goșu: Textul se negociase timp de mulți ani, este un document foarte tehnic, tratatul fusese semnat de toți membrii Consiliului de Securitate, plus Germania. Da, Trump l-a considerat drept „tratatul lui Obama”. Premierul Netanyahu, care – subliniez – avea la rândul lui o relație foarte proastă cu președintele Obama, a fost cel mai mare critic al acestui tratat. Monarhiile sunnite din Golf, dușmanii tradiționali ai Iranului șiit, au văzut cu ochi răi încheierea tratatului. Aici sunt două tabere ireconciliabile. Eu nu sunt expert pe Iran, cunoștințele mele despre tehnologiile nucleare sunt minime, pot să comentez doar relațiile Moscova-Teheran, care au și această componentă a colaborării nucleare, de vreme ce inginerii ruși sunt cei care au construit toate aceste capacități.
Contributors: Să nu uităm de unde am început, unde e manipularea de care spuneați?
Armand Goșu: Netanyahu l-a convins pe Trump să se retragă din tratatul nuclear cu Iranul. Ca să-l convingă a pus în scenă o operațiune spectaculoasă. Mossad a pus mâna pe documentele proiectului Amad, prin 2017. Acestea erau documentele proiectului nuclear al Iranului, ce fuseseră pitite într-un depozit la marginea Teheranului, dacă nu greșesc în cartierul Șarabat. S-a scris și o carte despre această operațiune, cu adevărat spectaculoasă. Am văzut și un documentar. De asta știu așa multe detalii. Documentele au fost furate, încărcate în camioane, scoase prin Azerbaidjan, pe un traseu pe care se face contrabandă cu droguri.
Punctul culminant al acestei operațiuni de convingere nu atât a opiniei publice internaționale, cât a președintelui Trump, aflat la primul său mandat, a fost spectaculoasa conferință de presă susținută de premierul Netanyahu, la care a prezentat documentele capturate de Mossad din depozitul de la Teheran. În realitate nu erau lucruri noi, proiectul Amad, care era în centrul prezentării premierului israelian fusese abandonat în 2003, în contextul invadării Irak-ului de către americani. Uzina de la Fordo de îmbogățire a uraniului era cunoscută din 2009, când Iranul s-a ales cu un nou set de sancțiuni din cauza ei. Experții Agenției Internaționale au fost foarte rezervați în privința dezvăluirilor lui Netanyahu. Numai că această piese nu erau pentru ei, ci pentru Trump, care peste două săptămâni a scos SUA din tratatul nuclear cu Iranul.
Un pic de istorie ca să înțelegem ce se întâmplă. Competiția dintre Iran și Israel în Orientul Mijlociu
Contributors: Dar putem spune că din acel moment războiul era inevitabil? Mă refer la atacul israelian asupra instalațiilor nucleare iraniene.
Armand Goșu: N-aș spune așa ceva. Biden a încercat să renegocieze acordul cu Iranul, fără succes. Cred că abia după atacul din 7 octombrie 2023, ne-am îndreptat spre război. Chiar aș identifica data de 7 octombrie pentru începerea războiului israeliano-iranian. De ce? Pentru că la 7 noiembrie, Iran a atacat Israelul, dinspre Gaza, apoi din Liban, din Siria, în Yemen. A fost un război purtat prin proxi, este adevărat, din punct de vedere juridic, al dreptului internaționale, nu este stare de război, dar sunt și alte teorii cu care operăm în analiza relațiilor internaționale care ne dau voie să numim războiul război, chiar dacă este purtat prin proxi.
Și mai cred că s-a intrat în linie dreaptă cu războiul, după atacul israelian din toamna trecută, care a demantelat sistemul iranian de apărare anti-aeriană, după ce Trump și-a început mandatul și a semnalizat un interes special pentru Iran, punând presiune pe Teheran ca să negocieze un nou acord. Interesul lui Netanyahu a fost să torpileze orice înțelegere diplomatică între Washington și Teheran. De ce? Primise un cadou fabulos, un context perfect pentru a-i administra Iranului o severe înfrângere militară. Sau cel puțin asta crede Netanyahu.
Obiectivul Israelului merge dincolo de programul nuclear iranian. E vorba de rivalitatea dintre Israel și Iran în Orientul Mijlociu. Avem nevoie de ceva istorie ca să înțelegem ce se întâmplă. Conflictul a început odată cu Revoluția din 1979. Noul stat islamist privea Israelul prin prisma luptei palestiniene, ceea ce i-a adus simpatia străzii arabe. Ayatollah-ul Khomeini considera că Iranul șiit trebuie să conducă lupta pentru cauza palestiniană, asta era biletul de intrare în lumea arabă sunită, care – tradițional – privea cu ostilitate către persani și șiiți. În anii 1980, Iranul și-a construit rețeaua de proxi. A început cu Hezbollah în Liban. În 2000, Hesbollah a forțat armata israeliană să abandoneze Libanul, ceea ce a determinat Israelul să încurajeze invazia americană din Irak, în speranța că va declanșa procese ce vor conduce la slăbirea Republicii Islamice din Iran. Însă, lucrurile s-au întâmplat exact pe dos. Invadarea Irak-ului și victoriile militare americane au condus la consolidarea pozițiilor Teheranului și slăbirea celor israeliene.
A fost un context perfect pentru Iran, jalonat de declinul puterii arabe. Invazia din Irak, apoi Primăvara Arabă, aruncă în haos toți actorii cu pretenții la influență regională, Egipt, Siria. Haosul s-a extins în regiune, țările sunt cuprinse de războaie civile. Politica regională a Israelului capătă o altă dinamică odată cu venirea lui Netanyahu la putere. Israelul se orientează către monarhiile arabe din Golf, la fel de obsedate de amenințarea iraniană. Acest efort de normalizare a relațiilor Israelului cu monarhiile din Golf a culminat cu celebrele acorduri Abraham, cel mai mare succes diplomatic din primul mandat al lui Trump și care a dus la normalizarea relațiilor dintre Israel și Arabia Saudită. Din acel moment, echilibrul regional al puterii a început să se schimbe în favoarea Israelului. Fără 7 octombrie ar fi existat – cel puțin teoretic – posibilitatea ca dinamica regională să se schimbe în sensul normalizării relațiilor statelor din Golf cu Iranul, pentru care China făcea presiuni. Numai că 7 octombrie a readus în centrul atenției cauza palestiniană, dar nu ca pe o confruntare între Israel și statele arabe, ci ca una dintre Israel și Iran. Înfrângerea proxi-urilor iraniene din Orientul Apropiat a consolidat poziția Israelului care nu mai are nevoie de monarhiile din Golf pentru a îndigui influența Iranului.
Am introdus toate aceste detalii în discuția noastră ca să accentuez faptul că este o competiție pentru putere regională între Israel și Iran. Și este cea mai bună ocazie pentru Israel – singura apărută în ultimele decenii – de a pretinde cu succes la statutul de lider în Orientul Mijlociu.
Contributors: Va reuși Israelul să-și atingă obiectivele?
Armand Goșu: O parte din infrastructura nucleară va fi distrusă; nu cred că toată. Mi-e teamă că nici israelienii, nici americanii nu prea înțeleg în ce se bagă.
Haosul instaurat în Iran, o țară cu 90 de milioane de locuitori este un scenariu de coșmar. Dacă iese din scenă Ali Khamenei, Iranul n-o să evolueze spre o democrație, ci puterea va fi preluată de forțele militare, serviciile secrete, Gărzile Revoluționare. Milițiile născute din structurile militarizate, rețelele criminale, arme și muniție la liber, rachete, drone, material nuclear pentru bombe murdare. Ar deveni rapid o amenințare teribilă pentru întreaga regiune a Golfului, dar mai ales pentru Occident. Pentru a împiedica un astfel de scenariu, SUA ar trebui să intervină cu militari pe teren, în număr mai mare decât a fost în campania din Irak. Repet, israelienii și americanii mi se pare că nu înțeleg în ce se bagă.
Contributors: Cred că dacă e cineva care să știe bine problemele din Orientul Mijlociu, Iranul, Libanul, cu siguranță aceia sunt diplomații americani și israelieni…
Armand Goșu: Sunt buni, sigur că sunt buni. Dar și ei sunt niște birocrați care trebuie să citească fețele șefilor, să spună ce ar vrea aceștia să audă. Vă confirm un detaliu pe care cu siguranță îl cunoașteți, nimeni n-are monopol pe prostie, care este în mod democratic răspândită în toate cancelariile din lume. Tocmai vorbeam zilele trecute cu un profesor britanic care-mi povestea una din ultimele lui întâlniri de la Departamentul de Stat, cu oameni din conducerea unor direcții care se ocupă de Orientul Mijlociu. A aflat de la acești înalți oficiali americani că în Iran se vorbesc trei limbi, farsi, persană și iraniană. Omul a crezut că era o glumă, la camera ascunsă. Ei bine, nu era o glumă.
Eu v-am spus când mi-ați cerut interviul că nu sunt specialist pe Iran, n-am fost acolo, nu citesc în farsi. Doar urmăresc analize despre politica Rusiei față de Orientul Mijlociu, în general, și de Iran, în special. Asta e meseria mea, nu sunt expert pe Iran.
Este greu de imaginat că Putin ar putea ajuta Iranul într-un conflict cu Israelul. Dar nici o înfrângere umilitoare a Iranului din partea unui aliat al SUA nu este pe placul lui Putin
Contributors: Cum s-a poziționat Rusia față de războiul din Orientul Mijlociu în tot acest timp?
Armand Goșu: Rusia avea nevoie de Iran în frontul său anti-occidental, o situație în funcție de care și-a setat întreaga sa politică externă. Din 2022, Iranul devine o sursă de arme și muniție pentru Rusia. Dronele Șahed, fabricate de Iran, au echilibrat bătălia purtată pe cerul Ucrainei, câștigată în primele luni de dronele turcești Bayraktar, aflate în dotarea armatei ucrainene. Apoi dronele Șahed au început să fie fabricate în Rusia, doar puține componente mai fiind importate din Iran. Atacul Hamas de la 7 octombrie 2023 a creat dificultăți de poziționare pentru Putin. Propaganda a consolidat în opinia publică sentimentele pro-palestiniene și anti-occidentale. Numai că victoriile israeliene împotriva Hamas și Hezbollah, iar în toamna 2024 direct împotriva Iranului și mai ales înlăturarea de la putere de către rebeli a dictatorului sirian al-Assad, au produs pagube serioase pozițiilor rusești din Orientul Apropiat și au anunțat o înfrângere strategică pentru Kremlin. În ciuda acestor înfrângeri, Moscova și Teheran au continuat să coopereze și chiar au încheiat în ianuarie 2025 un parteneriat strategic. Dar Rusia a refuzat constant să acorde Iranului sprijinul de care avea nevoie, pentru a-și consolida apărarea anti-aeriană împotriva atacurilor israeliene. Mai mult, Moscova nu avea nici un interes să sprijine Teheranul să obțină arma atomică, pentru că și-ar pierde influența asupra unui Iran nuclear.
Putin are interese mai multe în regiune. Are o relație personală bună cu Netanyahu, cu care s-a întâlnit de multe ori personal și a vorbit adesea la telefon. De altfel, Orban și Netanyahu sunt liderii străini cu care Putin s-a întâlnit de cele mai multe ori. Este greu de imaginat că Putin ar putea ajuta Iranul într-un conflict cu Israelul. Dar nici o înfrângere umilitoare a Iranului din partea unui aliat al SUA nu este pe placul lui Putin. Rusia ar avea mai mult de câștigat de pe urma unui război prelungit între Israel și Iran, care ar ține resursele militare americane dar mai ales atenția Casei Albe cât mai departe de Ucraina. Și ar crește prețul barilului de petrol, din taxarea căruia provine un sfert din bugetul federal al Rusiei.
Pentru Putin Iranul reprezintă o ocazie rară de a reveni pe prima scenă diplomatică prin negocierea unui dosar cu implicații globale. Numai că nici Netanyahu și nici Trump nu sunt în acest moment interesați de serviciile lui Putin.
Pe termen mai lung, însă, un Iran umilit de coaliția americano-israeliană care nu găsește în Rusia aliatul strategic de care are nevoie, ar putea să se apropie de China, deschizându-i larg poarta Orientului Mijlociu.
Contributors: Am văzut comentatori care ziceau că dacă americanii au atacat acum facilitățile industriei atomice iraniene la Fordo, Natanz și Isfahan, atunci și rușii pot și ei recurge la arme nucleare împotriva Ucrainei. Asta în contextul atacului cu drone ucrainean asupra bombardierelor atomice rusești, pe care Putin – s-a speculat mult pe tema asta – l-ar putea răzbuna cu o încărcătură nucleară tactică. Credeți că rușii se pregătesc să lovească cu arma nucleară?
Armand Goșu: Tema unei lovituri nucleare datează de la începutul războiului. Este ciclic repetată de propagandiștii Kremlinului, pentru urechile cancelariilor occidentale, de multe ori fără legătură cu evoluțiile de pe front. Teama de arsenalul nuclear al Rusiei poate că – de multe ori – este reală, dar uneori este un bun pretext pentru a nu face nimic, pe motiv că Moscova poate interpreta orice gest drept o acțiune ostilă și poate escalada conflictul. Conceptul cheie aici este tocmai escaladarea, mai precis teama de escaladare.
Astfel, teama de escaladare a influențat semnificativ deciziile tactice și chiar strategice pe care Washington-ul le-a luat de la începutul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. În cazul spectaculoasei operațiuni a serviciilor secrete ucrainene, despre care ați vorbit, teama occidentalilor că Rusia escaladează are ceva ridicol în ea. Multă vreme, Occidentul, mai ales SUA, n-a ajutat Ucraina sau a limitat ajutorul pentru aceasta de frică să nu escaladeze. Asta a obligat Ucraina să inoveze în materie de tehnică și tactică militare. Însă, astfel, occidentalii au pierdut controlul asupra modului în care Ucraina poartă războiul. Sunt de-a dreptul ridicoli acum când se plâng că Ucraina escaladează, acesta fiind exact rezultatul inacțiunii lor.
Trump, fel ca Biden, se folosește de amenințarea escaladării ca să limiteze și mai mult sprijinirea Ucrainei
Contributors: Dvs ce credeți, Putin va riposta cu o lovitură tactică?
Armand Goșu: Ce încerc eu să spun este că nu are de ce. Nu există o amenințare existențială care să determine un astfel de răspuns. Vi se pare că Ucraina amenință Rusia? Nici măcar în toamna 2022, când trupele rusești se retrăgeau în debandadă din Harkov, Rusia nu era amenințată.
Am citit și eu că oameni importanți din administrația Biden au declarat de mai multe ori că în toamna 2022 Rusia a fost foarte aproape de un atac nuclear, de unde și teama Casei Albe că succesul ofensivei ucrainene poate să ducă la escaladare din partea Rusiei. Nu cred în acest scenariu. Mai degrabă, cred că americanii au interceptat convorbiri între oficialii ruși despre o eventuală utilizare a armelor nucleare. Americanii le-au interceptat pentru că le erau destinate, pentru că rușii au vrut să fie interceptați. Administrația Biden s-a panicat. Dacă rușii chiar s-ar fi pregătit să utilizeze armele nucleare, americanii ar fi înregistrat mișcări la unitățile de rachete, la silozuri unde sunt armele nucleare. Însă, acolo nu s-a observat nimic.
Cea mai simplă modalitate pentru ruși de a obține concesii de la occidentali este să le reamintească acestora de arsenalul nuclear al Rusiei. Mai mult, să indice pregătiri pentru utilizarea armelor nucleare. Dar Putin nu a fost dispus – cel puțin până acum – să meargă atât de departe.
Atenție, Rusia nu e nici măcar în război, ea poartă a operațiune militară specială. Astfel de operațiuni nu trebuie să se încheie cu o victorie sau o înfrângere. Ele și-au atins sau nu obiectivele.
Contributors: Ucrainenii au distrus o parte din triada strategică a Rusiei în vestitul lor atac cu drone. Doctrina de securitate a Rusiei nu prevede o riposta nucleară?
Armand Goșu: Despre operațiunea SpideWeb, Putin a spus că a fost „un atac terorist”, ceea ce a sugerat încă de la început dorința Kremlinului de a se distanța de orice perspectivă a unui răspuns nuclear.
Ați menționat triada strategică. Este compusă din: rachete balistice intercontinentale, lansate din silozuri și de pe lansatoare mobile; rachete balistice lansate de pe submarine; bombardierele strategice. Flota de bombardiere strategice compusă din TU 95, TU 22 M și TU 160 lansează doar – uitați cifrele exacte – 586 din cele 2.832 de ogive nucleare, cât se estimează că are Rusia. Deci este cea mai mică componentă a triadei nucleare.
Faptul că operațiunea SBU a distrus sau avariat 41 (cât spun oficialii de la Kiev) bombardiere strategice, de transport sau avion radar (A 50) sau au distrus 22 de aparate (cât au numărat analiștii independenți pe fotografiile din satelit) nu va conduce la o escaladare periculoasă cum pretind oficiali americani sau analiști aflați în siajul Casei Albe. Pentru că atacul n-a subminat potențialul nuclear și nici nu afectează semnificativ operațiunile strategice pe termen mediu și lung. Fibrilația în care a intrat administrația Trump este însă un semn rău. Confirmă faptul că Trump, fel ca Biden, se folosește de amenințarea escaladării ca să limiteze și mai mult sprijinirea Ucrainei și preia multe dintre narațiunile lui Putin.
Contributors: În ultima parte a discuției noastre, vreau să ne uităm mai atent la frontul din Ucraina, la ofensiva rusească care a început și la intensificarea bombardamentelor rusești asupra marilor orașe. De altfel, recent, atât președintele Zelenski, cât și soția sa, Olena Zelenska, costatau cu tristețe că bombardamentele rusești asupra orașelor ucrainene, soldate cu moartea civililor, uneori a copiilor, nu mai stârnesc nici o emoție în cancelariile occidentale. Cum s-a întâmplat de a scăzut empatia lumii occidentale pentru drama ucrainenilor?
Armand Goșu: Opinia publică a obosit, emoția a fost mare la început, apoi s-a tocit. E un fenomen normal, ține de natura umană. Războiul durează de prea mulți ani, perspectiva unei victorii a Ucrainei este tot mai slabă, în presa internațională au explodat alte subiecte, nu mai puțin dramatice, care au confiscat atenția decidenților. Mă gândesc la atacul terorist de la 7 octombrie 2023, care marchează un punct de cotitură în evoluția atenției publicului pentru agresiunea Rusiei și sprijinului acordat Ucraina. E greu să faci concurență Orientului Mijlociu, în marile cancelarii ale lumii. Sigur că pentru central și est-europeni, nimic nu poate fi mai important decât ce se întâmplă în Ucraina. Securitatea Europei depinde dramatic de felul în care se va sfârși acest război. Eu încerc să văd partea plină a paharului și mă minunez de faptul că încă occidentalii mai găsesc resurse de empatie.
Noi atacuri ale Rusiei în Ucraina. Sunt vizați civilii. Cum e situația pe front
Contributors: În dimineața de 17 iunie, armata rusă a atacat Kievul cu 175 de drone, peste 14 rachete de croazieră și cel puțin două balistice, așa am găsit într-o știre Reuters, care citează oficiali ucraineni. Alarma a început seara la ora 21 și s-a încheiat dimineața, la puțin după ora 6. Sunt 28 de morți și aproape 150 de răniți. Un bloc de 9 etaje a fost lovit de o rachetă balistică care a intra prin acoperiș și a explodat la subsolul blocului. Blocul s-a prăbușit. Urmăriți acest război de le primele ore ale atacului Rusiei. Putem spune că în ultimele luni au crescut în intensitate bombardamentele rusești? Astăzi sunt mai multe victime decât erau altădată?
Armand Goșu: Da, a crescut intensitatea atacurilor, indiscutabil. Din informațiile pe care le pot aduna de la prieteni sau simpli cunoscuți din capitala Ucrainei, acuratețea loviturilor împotriva țintelor militare a crescut și ea, chiar dacă acest lucru nu apare în comunicatele oficiale. Dar, rămâne îngrijorător de mare numărul atacurilor împotriva țintelor civile, care fac și cele mai multe victime nevinovate. Atacul despre care ați vorbit, când au fost lovite blocurile de locuințe, de 9 și respectiv 5 etaje, blocuri complet distruse, și alte clădiri rezidențiale din nu mai puțin de 8 cartiere ale Kievului, a țintit populație civilă. E greu să imaginezi scuze pentru ce a făcut Rusia. În proximitatea acestor blocuri nu există instituții militare, birouri ale SBU, depozite de armament.
Rușii au învățat cum să atace pentru a provoca distrugeri mai mari și a epuiza apărarea anti-aeriană ucraineană. În noaptea la care ați făcut referire, rușii au lovit cu două rachete supersonice Kinjal, după miezul nopții. Au fost lansate de pe MIG 31. Apoi de pe bombardierele TU 95 MS au lansat mai multe valuri de rachete de croazieră, undeva după ora 3 dimineața. Sunt rachete puternice, Kh 101, care produc mari pagube, dar nu au acuratețe foarte bună. O rachetă balistică a lovit blocul de 9 etaje, pe care l-a spulberat. În timpul ăsta, dronele au bâzâit constant deasupra capitalei și au produs mari pagube, răspândind teroare și avariind mi multe clădiri. La 5 dimineața, alte câteva rachete au fost trase dinspre regiunea Cernigov. La 6 s-a încheiat alarma.
În presa internațională s-a vorbit doar despre Kiev, dar rușii au atacat și alte orașe. În ultimele luni, Odesa este atacată în fiecare noapte. Acum a fost atacată cu drone, a fost un atac spre dimineață, înainte de ora 5. Rușii au lovit o casă din centrul istoric al orașului, care s-a prăbușit, și o grădiniță. Până la ora la care vorbim, oficialitățile locale au declarat 2 morți, și aproape 20 de răniți în centrul orașului Odesa.
Contributors: Ce spun rușii că bombardează? Cum comentează aceste atacuri?
Armand Goșu: Ministerul rus al Apărării declară că atacă obiective militare, întreprinderi unde se produc rachete, blindate sau nave militare. Câteva zile mai târziu, Putin însuși, răspunzând întrebării corespondentului AP cu ocazia Forumului Economic de la Petersburg, a afirmat că Rusia n-a bombardat în dimineața de 17 iunie cartiere rezidențiale ci obiective din complexul de apărare, fabrici care produc echipament militar.
Adevărul este că niciodată oficialii ruși nu au recunoscut că au ucis civili nevinovați, chiar și atunci când probele erau copleșitoare.
Contributors: Aceste bombardamente de noapte sunt parte a ofensivei rusești din vara 2025, în care Putin își pune atâtea speranțe. Ce a adus nou ofensiva rusească din acest an? Din punct de vedere militar, tactic?
Armand Goșu: E o continuare a celei din 2024. Nu văd nici o noutate. Ofensiva terestră a început în aprilie. În luna mai, rușii au ocupat cea mai mare suprafață, comparabilă cu câștigurile teritoriale din toamna anului trecut. Pentru luna mai 2025, vorbim de circa 500 km2. Aproximativ jumătate din acest teritoriu a fost capturat în apropiere de Torețk și Pokrovsk, în Donbass. De două ori mai mult decât media primelor luni ale acestui an. Cred că ar fi util să reamintesc faptul că în 2024, după multe luni de ofensivă, Rusia a ocupat circa 4.000 km2, adică 0,6% din teritoriul Ucrainei. Pentru pierderile mari înregistrate, câștigurile sunt minore.
Cred că se poartă greșit discuția. N-ar trebuit să fie vorba de kilometri pătrați, pentru că nu oferă nici un avantaj tactic. Importante sunt localitățile medii și mari. Mai ales cele care sunt noduri rutiere sau feroviare. Or, în 2024, Rusia a reușit să ocupe – și asta cu pierderi foarte mari – doar patru localități medii (Avdiivka, Selîdove, Vuhledar și Kurahove). După trei ani de lupte sângeroase, a devenit limpede că războiul modern nu mai înseamnă infanteriști alergând pe câmp, ci drone, rachete balistice, război electronic. Rușii au rămas la fel de obsedați cu numărul de kilometri pătrați, de parcă acest indicator le-ar apropia victoria.
În aprilie 2025, Putin s-a grăbit să reia ofensiva, cu un atac în direcția Sumî, cu un ochi la Trump, și cu speranța că va câștiga la capitolul impresie artistică.
Însă, după primele săptămâni, ritmul ofensivei s-a tocit, pierderile au fost mari, iar ucrainenii au reușit să respingă înaintarea rusească și chiar să elibereze unele teritorii, în regiunea Sumî.
Contributors: Exact, s-a spus că Sumî o să pice în câteva zile și că rușii mai au 23 km ca să ocupe Sumî, un oraș mare, cu peste 200 de mii de locuitori, capitala unei regiuni de graniță, în care Putin ar dori să-și facă o „zonă tampon”. Apoi subiectul a cam dispărut. Ce se mai petrece acolo?
Armand Goșu: Între timp, cei care puneau astfel de titluri s-au uitat pe hartă și au constatat că în urma marii ofensive de câteva săptămâni, armata rusă a avansat între 5 și 7 km. Adică au aflat că Sumî se află practic lângă frontiera cu Rusia. Nu cred că aceasta este principala direcție de atac a armatei rusești, pentru următoarele luni. Chiar dacă Putin revine și menționează destul de des Sumî și amenință cu ocuparea orașului și a regiunii pentru „zona tampon” pe care ați amintit-o.
Putin pretinde că ofensiva din Sumî este rezultatul operațiunii ucrainene din Kursk, din august 2024. Dacă vă mai amintiți, ucrainenii au ocupat în doar cinci zile peste 1.000 km2 și și-au apărat multe luni pozițiile. Pentru a izgoni trupele ucrainene din Kursk, au fost aduși militari nord-coreeni, un contingent de circa 10-12.000 de oameni care au înregistrat pierderi cumplite, serviciile britanice vorbeau de 7-8.000 morți. Abia în martie, deci după 7 luni, militarii ucraineni au fost obligați să părăsească regiunii Kursk. Și e puțin probabil că acest lucru s-ar fi întâmplat dacă rușii n-ar fi fost ajutați de americani.
Contributors: Cum adică de americani?
Armand Goșu: Sunt lucruri cunoscute, nu vă spun acum nici o noutate. Americanii au sistat atunci transferul de informații către ucraineni. Sunt zilele de după întâlnirea tensionată de la Casa Albă dintre Trump și Zelenski. Ucrainenii s-au trezit peste noapte lipsiți de intelligence, cu transferul de muniție și tehnică de luptă blocat. Nici nu înțelegeau ce se petrece. În deruta din acele zile, trupele ucrainene au evacuat cea mai mare parte a teritoriului ocupat în regiunea Kursk.
Toată campania ucraineană din 2025 – asta este opinia unor analiști serioși – se desfășoară pe fondul unor factori nefavorabili, toți legați de politicile administrației Trump. Washington-ul a refuzat să vândă (pe bani mulți!) tehnică militară și muniție Ucrainei, ceea ce va duce la epuizarea stocurilor de armament în următoarele luni. Doi, refuzul SUA de a exercita presiuni economice suplimentare asupra Kremlinului. Și trei, extinderea cooperării militare ruso-chineze în domeniul dronelor și a noilor tehnologii militare.
Obiectivele militare ale Rusiei în campania din 2025
Contributors: 2025 va fi anul marii ofensive rusești?
Armand Goșu: Așa a început. Dacă mă uit pe cifre, observ că în comparația cu anul trecut, rușii au ocupat o suprafață dublă, deci 1.200 km2 față de doar ceva peste 600 anul trecut. Am mai spus-o chiar în acest interviu, un număr mai mare de kilometri pătrați nu este o realizare semnificativă.
Da, ofensiva rusă va continua, va crește în intensitate, dar nu va fi „marea ofensivă” pentru că tactica armatei ruse nu permite o realizare majoră. Avansul în grupuri mici de câțiva soldați, vânați de dronele ucrainene, fără susținere din partea unor trupe mecanizate nu va conduce la străpungeri de front. Și, cel mai important, chiar în cazul avansului brusc, a pătrunderii pe o adâncime de 10 km, rușii nu pot exploata tactic situația pentru că nu dispun de efective și echipamente militare necesare pentru o astfel de străpungere.
Contributors: Și care sunt obiectivele militare ale Rusiei pentru campania din acest an?
Armand Goșu: Militare, deci nu politice sau diplomatice…. Obiectivele militare pentru 2025 sunt aceleași ca anul trecut, adică ocuparea, „eliberarea” cum spune propaganda rusă, a regiunilor Lugansk, Donețk, Zaporojie și Herson, care sunt trecute în Constituția Rusiei. Lugansk e aproape ocupat, mai sunt circa 40 km2 controlați de ucraineni. Pentru Donețk mai este mult de lucru, în acest ritm o să mai dureze câțiva ani. Aici obiectivele (fixate de anul trecut) sunt Pokrovsk, Kramatorsk și Sloviansk. În toamna anului trecut, a început ceva ce aducea cu un asediu al Pokrovsk, care – potrivit propagandei Kremlinului – trebuia să fie cucerit în câteva zile, maxim săptămâni, însă rușii au fost alungați. Între timp armata rusă și-a schimbat tactica. Reluarea asediului Pokrovsk rămâne o sarcină dificilă. Însă, majoritatea analiștilor consideră că cel mai important obiectiv în următoarele luni va fi Konstantinovka care deschide drumul dinspre sud către Kramatorsk. Dacă ritmul de anul trecut se păstrează, armata rusă ar mai avea de 2-3 ani ca să cucerească complet regiunea Donețk. Și nu e nici o garanție că Putin se va opri la frontiera Donbass-ului. Astfel, dacă ofensiva din 2025 dă rezultate, trupele rusești vor încerca să avanseze și să ocupe în 2026 teritoriul de la est de Nipru și mai ales sudul Ucrainei, cu Mykolaiv și Odesa care sunt intens bombardate de armata rusă.
Rusia pariază mai mult pe Trump în vara 2025, decât pe propriile forțe. Putin speră că Trump sistează furnizarea de armament și informații către ucraineni, ceea ce ar putea favoriza succesul ofensivei rusești. Mai speră să diminueze duritatea sancțiunilor, mai ales a celor îndreptate împotriva sectorului energetic și a exporturilor de minerale, ceea ce ar reduce presiunea asupra economiei rusești care gâfâie. În același timp, pentru Putin este vital ca Europa să nu crească ajutorul pentru Ucraina, de unde și campaniile hibride desfășurate în diverse capitale occidentale, pentru a paraliza voința establishmentului vestic și a manipula opinia publică în sensul dorit de Kremlin.
Contributors: Și distrugerea moralului ucrainenilor prin tacticile hibride adaptate de ruși ar putea juca un rol important în deznodământul acestui război sau măcar al campaniei din 2025.
Armand Goșu: Exact, Rusia a investit mult în aceste operațiuni hibride, de la care așteaptă rezultate mai semnificative. În următoarele luni, Putin se va concentra pe bombardarea orașelor, a țintelor civile, și pe tactici care să zdrobească moralul armatei și populației Ucrainei. Asta ar trebui să compenseze avansurile minime pe linia frontului, în ciuda pierderilor enorme. În războiul de uzură, cum este cel purtat între Rusia și Ucraina, echilibrul de forțe este determinat în mare măsură de ritmul de recrutare, de dinamica războiului cu drone, și de performanțele apărării anti-aeriene, mai ales a capacității de a doborî rachetele balistice și pe cele de croazieră.
Succesul ofensive rusești va depinde de capacitatea de a modifica echilibrul de forțe în războiul cu drone. În cazul în care ați uitat, vă reamintesc că anul trecut „valurile de drone” au contribuit decisiv la blocarea ofensive rusești și au compensat lipsa de efective ucrainene pe frontul din Donbass. Creșterea capacității de a purta cu mai mult succes războiul de drone se bazează pa cooperarea cu Iran, dar mai ales cu China. Teheran are probleme mai mari, de altă natură, rămâne ca rușii să lucreze împreună cu inginerii chinezi. În timpul ofensivei de vară, rușii se vor concentra pe atacuri combinate, drone și rachete, pentru a slăbi apărarea anti-aeriană, a demoraliza populația și a epuiza baza industrială. Potrivit experților ucraineni, în curând Rusia o să fie capabilă să lanseze până la 1.000 de drone Șahed pe zi.
Contributors: Care sunt vulnerabilitățile Rusiei în campania din 2025?
Armand Goșu: Marea problemă este incapacitatea de a-și schimba tacticile de luptă. Aceste asalturi în valuri produc pierderi umane uriașe. Ofensiva de anul trecut s-a soldat cu pierderi mult mai mari decât în 2022 și 2023. Calculele experților străini indică pierderi de 420.000 de soldați (uciși și răniți). Pierderile totale ale Rusiei, de la începutul agresiunii pe scară largă, sunt de circa un milion, din care aproximativ un sfert sunt morți.
Contributors: Câți militari ruși luptă în Ucraina? Se află în acest moment pe teritoriul Ucrainei.
Armand Goșu: Am văzut cifre diferite, 617.000, altă cifră 640.000, și chiar 700.000. Ar fi banal să vă repet că rușii au alte resurse, alte mijloace și tehnici de a recruta, că reușesc să-și acopere rata de pierderi foarte mari. Un studiu făcut pe datele Ministerului de Finanțe pe primele cinci luni, ianuarie-mai, arată că în această perioadă circa 180.000 de noi recruți s-au alăturat armatei. Nivelul maxim a fost în luna aprilie, cu aproximativ 1.400 de contracte pe zi. Exact în acea perioadă se zvonea intens că războiul se va termina în curând, și mulți încercau să obțină beneficii de pe urma lui, fără să riște mare lucru. Când s-a văzut că războiul nu se termină, numărul zilnic al contractelor semnate a scăzut la 900 sau chiar sub această cifră. Asta se explică și prin faptul că bugetul federal e la dietă, iar stimulentele financiare pentru recrutare au scăzut, în unele regiuni s-au înjumătățit practic.
Contributors: Cred că 900 de noi recruți pe zi nu este o cifră mică. Puteți face o comparație cu Ucraina?
Armand Goșu: E destul de complicat, datele pe Ucraina sunt greu de verificat. Nu există cifre oficiale. Analiști occidentali care trimit la surse ne-numite din administrația de la Kiev, vorbesc de 900 pe zi, însă comentatori ucraineni afirmă în analizele lor publice că în realitate nu sunt mai mult de 500 pe zi, în medie. Marea problemă nu este numărul cât moralul recruților, care este foarte scăzut, rezultat și al propagandei rusești. Țineți seama de faptul că pierderile rusești sunt mult mai mari, că diferența este făcută de tehnologie, mai ales de războiul cu drone, pe care ucrainenii îl poartă cu mult succes. Ucrainenii nu desfășoare ofensive, ei se apără, de unde și pierderile mai reduse. Media zilnică a pierderilor rusești este în jur de 1000 de oameni. În primăvara trecută, rata de recrutare scăzuse la 700 pe zi, ceea ce a creat probleme armatei rusești, care nu mai compensa pierderile de pe câmpul de luptă, estimate la peste 30.000 pe lună în acel moment. Acela a fost momentul în care autoritățile au decis să majoreze primele de înrolare pentru soldații contractuali. Atunci a crescut semnificativ numărul de recruți, pentru care războiul din Ucraina era cea mai bună afacere a vieții lor.
Interviu realizat de Lucian Popescu
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Chiar dacă voi fi criticat, voi spune că în limbajul Forței politice și militare există deja o AXĂ SUA-RUSIA-ISRAEL și, probabil un „troc” pe care îl sugerează și autorul. Anume că SUA-Israel obțin controlul în Orientul Mijlociu, iar Rusia obține controlul în Ucraina și probabil în Estul Europei ( Țările Baltice, Moldova, etc). Europa de Vest este scoasă din acest joc, poate și China. O imponderabilă rămâne Turcia care latră și ea, dar nu este băgată în seamă de nimeni.
Să vedem ce va rezulta la summitul NATO. O „schismă” SUA vs Europa de Vest este posibilă ( ca să nu zic probabilă…).
Așa că pentru Europa vin vremuri grele și pentru România la fel. Așa se întâmplă când dormi somnul cel de moarte…
Și în 12 ore ați cucerit Kievul.
Nu cred.
Un razboi lung cu Iranul ii scoate din joc un aliat pretios. In plus, nu mai poate utiliza dronele iraniene. (Iranul nu va mai avea capacitatea de productie sau le va folosi impotriva Israelului.)
Rusia trebuie sa actioneze imediat, si asta inseamna razboi mondial (anuntat, deja) sau sa taca si sa piarda aliatul. Si nu sunt pregatiti de razboi mondial.
Am mai spus-o, un razboi de uzura in U si incercarea de a atrage alte tari in conflict, va duce la pierderi masive din partea rusilor. Fara satisfactia victoriei. Trebuiau sa accepte planul de pace Trump!
Dronele “iraniene” sunt produse acum in Tatarstan (Rusia) și se numesc Gheran
Era destul de previzibil, v-am ´comentat´ de pe la inc. anului ca retragerea americanilor din Europa, deocamdata simbolica, fortarea unei intelegeri cu rusii, avea legaturi nu atat cu Extremul Orient, cat cu ´dosarul´ iranian. Multe au fost o diversiune. Nu e vorba despre cine stie ce previziuni, ci lucrurile se vedeau, pur si simplu.
Independent de problema in sine cu Iranul, regimul fundamentalist etc., si care probabil putea fi controlata si altfel, miscarea lui Trump a fost foarte abila. Probabil, sub ´consilierea´ lui Netanyahu, expert in diversiuni. E vorba despre alinierea propriului ´popor´ impotriva inamicului traditional, celelalte disensiuni, destul de grave, fiind trecute in plan secund. La fel a procedat si Netanyahu, contestat puternic pe plan intern. E o fortare a pozitiei de ´lider´. Netanyahu a incercat de mai multe ori o aliniere a intregului Occident, intr-o mare alianta, a ´Civilizatiei´ etc. Multi analisti au preluat aceasta retorica belicoasa, de nou Razboi rece, si pe la noi, forjand ad-hoc noi axe ale raului. Evident ca cele doua conflicte, din Ucraina si din Gaza, nu pot fi unificate, e ceva contra naturii. Netanyahu a profitat de haosul international, si-a inceput ´operatiunea´ pe finalul mandatului lui Biden, cand acesta isi pierduse din legitimitate.
Este un stil de a face politica, prin starea permanenta de urgenta, prin care inamicii interni sunt redusi la tacere, prin puteri sporite si discretionare, infricosarea si fanatizarea populatiei, etc. Lumea parca devine o tesatura de conflicte, intr-un conflict globalizat, o stare de teroare permanenta.
Soimii romani care aplauda noile miscari nu realizeaza cat de mult il avantajeaza pe Putin acest conflict. Si anul trecut s-a vazut, cand atentia Americii a fost mutata in Orientul mijlociu si Ucraina a fost practic abandonata. America poate fi prinsa intr-un conflict epuizant, de uzura. Cel mai imp., Putin va gasi motive, pretexte, pt. aproape orice si oriunde.
Probabil ca si iranienii se asteptau si s-au pregatit de mult, nu fara stiinta rusilor, daca nu infamul atac al hamas, total neobisnuit, aratand ca o provocare, nu a fost decat o incercare, sinistra, de dislocare, mizand si pe un raspuns disproportionat al Israelului.
” Cu două zile mai devreme, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe tocmai declarase că Trump va lua o decizie în următoarele două săptămâni. ”
Trump e un mincinos, ar fi trebuit sa le spuna iranienilor ca-i va bombarda, ziua, ora, locul, exact, asa e cinstit!
Adica asa cum a facut regimul iranian cu Trump47 si Qatar, inainte de a-si lansa pocnitorile spre baza americana din Qatar.
Mos Chump si strategii lui s-au facut de toata bascalia binemeritata ce va urma, dupa ce a anuntat triumfalist ca-i gata razbelul de 12 zile in 12 ore. Asta in timp ce Bibi&co si Iran si-au vazut binemersi mai departe de incaierarea lor menita sa-i cumpere lui Bibi imagine pozitiva in intern si extern si sa preseze Iranul in negocierea cu SUA legata de tratatul pentru (ne)devoltare de arme nucleare. Pakistanul isi bate si ala prefectura de mos Chump cu propunerea si retragerea ei la Nobelul pentru pace :). A adus mosu asta la pace in Ukr si Orientul Mijlociu de-o sa ne iasa pe nas la toti.
Am citit articolul pe indelete abia dupa ce scrisesem comentariul, aveam senzatia ca e acelasi articol pe care il citisem pe 22, m-ar fi scutit de repetitii inutile …
Referitor la prostie, am tot vazut reciclata o enormitate, chiar la persoane cu pretentii, fosti diplomati !, de la noi, se intelege, cunoscatori intr-ale religiilor, asa se prezinta, dar prin lentila ortodoxa atat de prafuita, un pic mai slefuita prin Franta sau mai stiu unde. Spunand mai pe sleau, prin traditionala ura religioasa fata de necredinciosi …
Ei bine, acesti experti care folosesc un limbaj foarte sofisticat si nu spun de fapt nimic , limba de lemn a diplomatiei, afirma ca iranienii, adica populatia iraniana, se numeau de fapt ´persani´ inainte de Revolutie, pe care o confunda aproape cu Islamul, pe care iar il confunda cu ´islamismul´, o religie ´totalitara´ etc., fara a intelege prea multe despre diviziunile dintre Suniti si Siiti ( care au mai multe ramuri ), cu vaga banuiala ca ´persanii´ astia ( ii stim din filmul ´300´, in care seamana cu piratii din ´Stapanul inelelor´, tot pe-acolo ) ar fi fost mazdaisti, magi, zarathustrieni care se inchina la Foc, ´chestii luate din dictionare si enciclopedii ilustrate despre religii, de mana a treia, pt. uz intern la seminarii. Daca nu direct din cartile si hartile medievale cu chinocefali si alte specii exotice de la marginile lumii. Ca sa se poate combate, cultural, eresurile …
Nivelul specialistilor de la noi nu e mult peste acela al comentariilor de facebook.
Dar chiar si despre expertii in Orientul mijlociu, unul dintre acestia, renumitul orientalist ( ´ultimul orientalist´, cum se prezenta ), Bernard Lewis, intr-adevar, un cunoscator, dar care se intampla sa fie si evreu neoconservator, fusese consilierul lui Bush ( al amandurora, mi se pare ). Existau niste proiecte de ´pacificare´ a Irakului, printr-o versiune mai ´liberala´ a unui Islam ´sufit´, umanitarist si universalist, mai asemanator cu Crestinismul, ba chiar de crestinare si de iluminism democratic pe model occidental, proiecte total nerealiste si fanteziste, a fost si un scandal cu nu stiu ce harti, o noua desenare a Orientului mijlociu. Deci o ´civilizare´ in pur stil orientalist cu aroma de gnoze postreligioase New Age. Astea merg in America.
A spune ca iranienii sunt de fapt ´persani´ e cam acelasi lucru cu a spune ca mexicanii sunt de fapt mayasi iar italienii inainte de Risorgimento se numeau latini si se inchinau la Jupiter si Marte, ca romanii inainte de Pasoptism si unire erau daci si zalmoxieni.
Imi cer scuze pt. aceasta interventie, aici, destul de lunga, in marginea, dar si in continuarea subiectului, despre o problema pe care o consider extrem de importanta si putin sau deloc dezbatuta la noi. Este vorba de un discurs ´identitar crestin´, mai precis, ´iudeo-crestin´ , despre ´nationalismul crestin´, indiscutabil de extrema-dreapta, chiar daca la noi e folosit de conservatori ´respectabili´, un grup destul de cunoscut si de influent. Deci e astfel normalizat.
´Nationalism crestin´, chiar daca e europenist sau ´atlantist´, in sensul pe care termenul il are in State, ´natiune crestina´, ´natiunea Islamului´ etc. In Statele Unite nu exista un nationalism in sens strict, fiind o federatie, la fel si Europa e considerata o ´natiune´ culturala, cu o ´identitate´ civilizationala, religioasa si chiar rasiala. Acest discurs identitar are si o componenta ´rasiala´ incontestabila, bine camuflata in ´culturalism´.
´Iudeo-Crestinismul´ e o fictiune ideologica, o marca identitara, care, desi cu unele antecedente in Protestantismul liberal, a fost forjat dupa cel de-al doile Razboi mondial, apoi, dupa Razboiul rece, a fost folosita, polemic, impotriva lumii islamice, exclusa din ´istoria sacra´, printr-o mentalitate neocruciata. Este un discurs ´diferentialist´, adica particularist si exclusivist, sectar si parohial, polemic si belicos. Pune accent pe ´diferenta´, pe ceea ce este negativ ( ´spiritul care neaga mereu´… ), pe ceea ce desparte oamenii, sub denominativul comun si comod de ´cultura´ sau ´civilizatie´ si care, cum spuneam, mascheaza si un continut rasist. Nu e nou, a existat si in interbelic, desi pe atunci elementul ´iudeu´ era exclus, era chiar agentul de disolutie pt. ´civilizatia crestina´, vazut ca exogen, infiltrat, barbar, ´oriental´, cauza a degenerarii. Dupa Razboi acesta a fost integrat, asimilat, ca o corectare necesara. Sa se remarce afinitatea cu ´Sionismul crestin´, care nu are nimic in comun cu Sionismul propriu-zis ( cum nu are nici ´Natiunea Islamului´ cu lumea islamica, sunt creatii pur americane ), ´Iudaismul´ fiind absorbit, dar si inevitabil subordonat, pana la anularea propriei identitati, in acest ´Crestinism´ fundamentalist. Nu pot sa explic acum, dar acest discurs strident ´filoiudaic´ e in realitate foarte ambivalent fata de evrei si ascunde un antisemitism real ( intrucat vrea ca evreii sa fie convertiti ) si oricum e vorba despre evrei imaginari, ca o ´categorie´.
Acest discurs este dualist, maniheist, schema fiind Occident vs. Orient, Civilizatie vs. barbarie. ´Orientul´ mitificat e demonizat. Intre razboaie a aparut o lucrare ciudata, faimoasa la vremea ei, ´Apararea Occidentului´, de Henri Massis, maurrasian, fascist, si care vedea degenerarea ´Occidentului´ crestin in actiunea ´Orientului´ pagan si anti-crestin, agentii acestuia fiind in primul rand evreii. Dar discursul identitar crestin a fost promovat de un istoric britanic din interbelic, Christopher Dawson, foarte apreciat, am remarcat, si de conservatorii nostri, acesta a scris o sumedenie de carti apropiate de conspirationism, a simpatizat deschis cu Fascismul italian.
Ca un amanunt, la noi D. Staniloae, care era nationalist crestin, filetist, aproape pe fiecare pagina din scrierile sale arunca sageti otravite in toate directiile, in papistasi, protestanti, budisti, papuasi, tot felul de ´eretici´ ca Blaga, si care se intampla sa mai pice si prin propria tabara … Neo-patristica ortodoxa, la care doar cativa cunoscatori au acces, e plina de cel mai feroce anti-occidentalism si adesea si anti-semitism, un conspirationism teologic, de la teologii rusi ca Florovski pana la cei greci ca Yannaras si Romanides. Cum sa ne mai miram atunci de ceea ce apare in manualele de religie !
Acum rolul evreilor a fost luat de emigranti, de orice fel de ´alteritate´, unificati in mod absurd, stangism cu islamism, comunism, ba chiar cu apelativul de ´fascist´ sau ´nazist´, in nenumarate permutari : ´islamo-stangism´, ´islamo-nazism´ etc., Sorosismul, Woke, jucand locul ´Iudeo-bolsevismului´ si ´protocoalelor´, deci aceleasi scheme, la indigo, cu abia unele modificari. E si o demonizare a ´inamicilor din interior´, infiltrati, ´coloana a cincea´ etc. ´Occidentul´ crestin e sub asediu, din interior si din exterior, e nevoie din nou de purificari si expiatii.
Istoric, aceasta identitate ´iudeo-crestina´ si implicit ´anti-islamica´ e un fals grosolan. Iudaismul real a suferit foarte multe modificari, o religie aproape noua, dupa distrugerea Templului si exil, care a evoluat in paralel cu Crestinismul, exclus fiind, a avut mult mai multe interactiuni cu lumea islamica, fiind mai asemanator cu Islamul, care a fost mult mai tolerant decat Crestinismul. Antisemitismul real, in multiplele sale formule, e practic indisociabil de mentalul crestin, de aici el a fost eventual importat in alte medii.
Chiar ´rasial´ si lingvistic evreii sunt inruditi, desigur, cu arabii. Iudaismul real sta deci, istoric, mult mai mult alaturi de lumea islamica. Apoi, lumea islamica a fost informata esential de cultura greco-latina si chiar de Crestinismul oriental, cultural Bizantul e mai aproape de cultura orientala, siriana, decat, sa zicem, de lumea protestanta, nordica. Tipare care se simt, efectiv, cand calatoresti. Aceasta, la randul ei, are multe asemanari cu Islamul reformat, salafist. Etc. Nu exista o ´identitate crestina´ supraconfesionala si transistorica, diferentele dintre confesiuni sunt uneori mai adanci decat acelea dintrte religii.
Deci lucrurile nu sunt deloc simple in privinta acestor ´identitati´, artificiale. Cum s-a spus, Thoma de Aquino e din aceeasi familie cu Maimonide si Avicenna, lumea crestina occidentala insasi e foarte asemanatoare cu lumea islamica medievala, mult mai mult decat cu lumea moderna crestina. Ba, e chiar mai aproape de lumea indiana, existand multe corespondente, aceste lumi medievale fiind ´traditionale´, fata de lumea moderna seculara. China de azi e evident mai asem. cu Occidentul decat cu China imperiala, deci ´OIrientul´ actual e tot ´occidental´, occidentalizat fiind, modernizat, secularizat. ´Islamismul´ fundamentalist e analog fundamentalismelor crestine, o multime de secte aparute destul de recent, prin contactul cu Occidentul si printr-o serie de ´reforme´ in intentii, cel putin, modernizatoare. Al Afghani era un aventurier persan, francmason, occidentalizat, S. Qutb de asemenea, scolarizat in Occident, la fel si talibanii, f. asem. cu studentii-seminaristi fundamentalisti, crestini, fundamentalismul in general e un fenomen modern.
Extremistii au insa un fel de ´dialectica istorica´ vulgarizata, vad un fir istoric, ´din negurile preistoriei´, neschimbat, pe care sunt insirate ca margelele diferite etape ´dialectice´ ale unei istorii sacro-profane, sub numele ´culturii´, ce ajunge efectiv sa inghita si religie si tot. E un substitut – sau un eufemism – pt. ´rasa´, e un discurs exceptionalist si suprematist, pur si simplu. Este, de asemenea, un primordialism sau protocronism.
In legatura cu ´persanii´ e interesant, poate ca o reminescenta din rasismul bunicilor. Evident ca iranian si persan sunt sinonime, ´persan´, ca si ´chinez´ sau ´japonez´, fiind folosit de occidentali ( si adoptat de iranienii insisi, pe la inc. sec 20 ) . Se creeaza cumva senzatia ca ar exista o dizidenta ´persana´ la Iranul revolutiei islamiste. Or, persanii erau zoroastristi, erau arieni, albi, neamestecati …
Cei care azi cica admira ´Iudaismul´, la modul foarte general, deoarece au foarte putine idei despre cultura iudaica reala, ca si despre aceea islamica, – nu-i intereseaza ! – urasc instinctiv universalitatea, spatiile largi, ´cosmopolitismul´ – , care iau apararea statului Israel, bantuiti de aceleasi obsesii sovine, nu sunt prietenii evreilor … Ii accepta doar intrucat si atat cat intra in schema lor identitara si abuziva. Momentan, locul evreilor a fost luat de alti ´agenti´, stangisti, imigranti, ´sexo-marxisti´ si alte apelative infamante. Discursul ´identitar´ are o logica interna a excluziunii, e un discurs al urii. Cand se tot repeta sintagma aceasta, un cliseu propagandistic, ´iudeo-crestin´, alaturi de altele ca ´sexo-marxist´, de ´identificare´, tr. sa fie un semnal de alarma, suntem in universul paranoid al extremei-drepte, chiar daca normalizata de personalitati culturale sau politice respectabile. Propaga un discurs al urii, al excluziunii, al ´conflictului intre civilizatii´ si religii.