Camus spunea că în inima revoltei sale dormitează un consimțământ.
Cu alte cuvinte, să iubim lumea în care trăim în ciuda absurdității ei, să ne revoltăm împotriva nedreptăților și a dogmelor și să redescoperim cum să o iubim din nou.
De mai bine de 20 de ani de când mă (re)întorc pe meleagurile natale, este poate pentru prima oară când nu am mai simțit acea resemnare ostilă, cu accente de semeție ciufută atunci când mi s-a oferit un serviciu (cu plată bineînțeles). Iar oamenii întâlniți pe stradă au început să-și ducă traiul cu bune și cu rele, fără acea privire de victimă desemnată din oficiu sau la cealaltă extremă, de veșnic revoltat atoateștiutor (din confortul canapelei) împotriva nedreptăților acestei lumi. Un fel de Gică Contra autohton (complexat dar plin de sine), care-și dă cu părerea despre toate, cu acel subtil melanj din șarmul Coanei Chirița cu romantismul desuet a lui Mme de Bovary, totul piperat cu puțin din ignoranța veselă a cetățeanului turmentat; un fel de râsu-plânsu, cu voia dumneavoastră. Dimpotrivă, de aceasta dată, frumoasa amintire ce mi-a rămas în suflet e acel „Cu drag”, care răsuna duios la fiecare „Mulțumesc” al meu, ca un fel de leitmotiv al călătoriei de (re)descoperire a minunățiilor acestei țări, si îndeosebi a oamenilor care-i dau viață.
Asta nu înseamnă că am ajuns să trăim acum acel plictis prosper al vieții politice occidentale
(cu toate beneficiile și imperfecțiunile unei democrații) și că nu mai sunt motive de revoltă. Aș zice chiar viceversa, ca să rămânem în tematica zilei. Viața politică românească continuă să fie majoritar alcătuită din Dinu Păturică, Mama Omida, sau triada Cațavencu-Farfuridi-Brânzovenescu, sub diversele ei metamorfoze cameleonice. Altfel spus, din covrigari bățoși și mândri nevoie mare în găunoșenia lor, din mahalagioaice (moto)cicliste ce se visează curtezane (de ambele sexe, fără discriminare) dar care-și ridică nădragii în piața publică, marionete cu pretenții de păpușări, din mesianici neînțeleși, așa-ziși intelectuali cu ifose de primadone și care se vând la colț de stradă când alegerile se prezintă, din guzgani aurii cu patriotismul în gură dar cu capul plecat spre spânul țar de peste hotare, din aproape-scriitori/ pseudo-doctori sau generali în izmene cu sau fără zorzoane, stând drepți în fata unui pretins rege cu paltonul azvârlit dar cu geacă portocalie când nevoile o cer, ce s-a dovedit a fi gol și mizantrop, cerșind recunoștință în afară când domnia-i e sfârșită; pe lângă ei și din nelipsiții chibiți “fesbucieni” (și dintre care nu mă exclud).
În naivitatea mea de personaj romanesc, aș zice cu ceva din Don Quijote de la Mancha și cu
puțin din idiotul dostoievskian (mă gândesc la prințul Mîșkin), mă încăpățânez să visez cu ochii deschiși la România altfel înființată, alcătuită în mare parte din oamenii pe care doar ce i-am redescoperit, adică din cei care muncesc, citesc, gândesc, se întrajutorează la nevoie,
construiesc un viitor comun pentru copiii lor, fără să uite să se și bucure de viață, cu micile ei
plăceri. Și văd cum acești simpli cetățeni implicați își vor lua destinul în propriile mâini și își
vor regăsi într-o bună zi țara cu care să se mândrească și pe care vor putea s-o lase copiilor lor.
Când acel moment va sosi, ei nu vor putea alege decât pe cei care să le semene pentru a
gospodări treburile cetății în numele lor. Și chiar (îmi doresc să) cred că majoritatea românilor sunt ca cei descriși mai sus, doar că s-au lăsat prinși în capcana indolenței sau a frustrărilor inerente ale traiului de zi cu zi.
Visul meu nu e chiar atât de utopic pe cât pare. Și ca să vă arăt că sunt totuși cu picioarele pe pământ, chiar dacă cu ochii spre cer (un idealist pragmatic, cum îmi place să cred), îmi revin în minte cuvintele Seniorului Coposu chiar când aștern pe hârtie aceste rânduri : “Ca și în alte dăți, calitatea umană a celui ales va arăta și gradul de educație a celor care l-au ales”. Dar în același timp, i se suprapun în gândurile mele, ca întru-un fel de partitură muzicală (sau ca într-un joc cu mărgelele de sticlă, din celebra carte a lui Hesse), cuvintele întipărite pe retină chiar de la prima lectură a Jurnalului fericirii a lui Steinhardt: “Creștinismul, băiete, nu-i tot una cu prostia. Apele râului Târgului și râului Doamnei nu curg pentru netoți și clopotele bisericii Capra nu bat numai pentru babe cucernice… Creștinismul nu e neapărat bleg”.
Un vis se poate metamorfoza încetul cu încetul într-un proiect comun de țară în care fiecare
dintre noi are un rol de jucat. E îndeajuns să credem suficient de mult în noi înșine, să ne
mulțumim cu ceea ce avem dar să continuăm a căuta ceva mai bun (Pardon Monșer, ieșind din proscrisa „zonă de confort”), începând chiar cu sine însuși și apoi să (re)învățăm să iubim (din nou) România.
PS De la mine citire, mi se pare că „zona de confort” ține în mare parte de activitățile rutiniere, de convingerile mai mult sau mai puțin ideologice sau pur si simplu de dorința de a trândăvi după o zi de muncă, justificată sau nu. De aici provine și lehamitea de a merge la vot cu cinismul aferent, chiar și atunci când situația pare tragică la o scară generală. Să nu uităm că fiecare dintre noi are o scară personală de probleme ale căror nivel de gravitate nu corespunde celui de pe scara generală (definită pe baza unor criterii care se pot și ele modifica în timp). Bineînțeles că la baza unei societăți sănătoase trebuie să existe o scară de valori morale universal valabile.
„Iubește si fă ce vrei”, bunul simț, cei 7 ani de acasă (dacă părinții s-au ocupat bine de odraslele lor) sunt doar câteva exemple care pot sta la temelia acestei scări de valori morale.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Nu suntem nici mai buni nici mai răi ca alții. Poate puțin mai leneși….
Dar, da, este necesar ca poporul român, de la acumulările cantitative trebuie să sară la salturi calitative. Adică este nevoie de o Schimbare la Față a României cum ar zice Cioran.
Cum se poate face asta? Există o singură metodă:LUPTA. Lupta cu noi înșine și lupta cu alții. Numai că este nevoie de altă alifie socială. Și mai ales este vorba, după cum pomenește și autorul, de un scop subsumat unui set de valori morale, sociale și naționale. Adică o luptă purtata în numele unor valori superioare. Din nenorocire, elitele românești sunt incapabile să prezinte poporului și Lumii un set de valori acceptate și acceptabile de poporul român sau de alte popoare. Iată, nici măcar pe moldoveni nu am știut să-i atragem fiindcă nu avem ce valori să le propunem…
da’ de ce trebuie să-i „atragem pe moldoveni” ? Moldovenii de peste Prut sunt români pe care i-au încǎlecat rușii vreo trei sute de ani. nu-s nici mai buni nici mai deștepți decât moldivenii din Botoşani sau moroșenii din Baia Mare.
E adevărat, nu au coloană vertebrală pentru i-au zdrobit-o rușii dar nici românii din Transilvania nu au avut. Toți de pe lângă marile orașe au fost maghiarizați și acuma is mari unguri. Geografia a salvat românii din Transilvania. In munți, maghiarizarea a fost mai ușoară. Moldovenii nu au avut unde să se refugieze că abia au ceva dealuri și rușii i-au facut una cu pământul.
BOR isi asuma meritul de a fi salvatorul fiinta natiunii romane. Realitatea este ca romanismul din Transilvania s-a conservat datorita dispretului fata de acestia, manifestat de catre indivizii favorizati de catre „Unio trium nationum”. Romanii au fost considerati suboameni si erau priviti cu scarba de catre cei mentionati, refuzandu-le drepturile, dar tolerati pentru a fi folositi ca forta de munca in agricultura. Intoleranta si refuzul de a se amesteca cu cei considerati a fi atinganos pe care ii numeau peiorativ „Budesz Olasz” au fost factorii care- paradoxal- au salvat romanimea din Transilvania .
Minunat articol,mulțumesc mult.
Gadurile împărtășite sunt absolut adevarul pur.Genial.👏
NM-am intors de l a BIAS 2014, magnific, ar merita si contributors un articol la tema.
Si mie mi-a placut „cu drag”.
Dar, mergeam per pedes pe linga zidul Casei Poporului. Soarele batea cu violenta. Apare o intrare auto spre alesii nostri. Ne pastram traiectoria, mergind cu o viteza normala, cca. 5 km/h. Din sosea, incercind sa vireze la dr. apare un VW negru, „pilotat” de un brunet din nastere, cu cravata si ochelari de soare. Un personaj VIP. Claxoneaza exasperat ca ne-am permis sa mergem pe zebra, si l-am obligat sa frineze. Ma opresc in fata lui si fac niste gesturi care nu-mi fac onoare, dar care exprima f clar parerea mea despre magaria de a ma claxona pe zebra.
Din pacate si asta e Romania.
cam multe greseli de tipo, trebuie sa-mi schimb ochelarii. Scuze.
Cu drag!
M-a emoționat.
Foarte frumos si plastic exprimate idei si emotii din partea autorului. Dupa 1990 multi am fost foarte naivi si am crezut in o schimbare majora. Nu putea sa fie. Romania si natiunea au fost pervertite odata cu anul 1947. Iar dupa 1990 lucrurile nu au progresat prea mult. Esalonul 2 si 3 ai fostilor comunisti si securisti si au asigurat puterea, afacerile si banii. Primirea in UE si NATO au fost facute pentru a nu fi in afara tarilor fost socialiste, dar juridic, legislativ economic si social, educatie, sanatate, administrativ nu am facut reforme adevarate. Am creat institutiile cerute ca forme fara fond, populate de oameni care mentin un comunism in stare latenta. Legile proaste si incoerente. Decaderea tarii se traduce dupa dispartia micilor magazine de calculatoare, a librariilor, a chioscurilor de ziare, a emisiunilor de cultura si educatie, dezbaterilor pe domenii de interes si dezvoltare, cercetare. Locul lor a fost luat repede de miile de sali de pacanele si pariuri, videochaturi, din orase si sate, de showuri de prost gust. Asta este tara de azi. Multa hotie, coruptie, smenuri, minciuna, egoism extrem, fara coeziune sociala, gasti de interlopi. Cei care au vrut altceva au emigrat definitiv.
„Un vis numit România! „Mulțumesc. Cu drag.” […] De mai bine de 20 de ani de când mă (re)întorc pe meleagurile natale, este poate pentru prima oară când nu am mai simțit acea resemnare ostilă…”
„vis, visuri _ substantiv neutru _ (figurat) Iluzie deșartă; aspirație irealizabilă.” _DEX ’09 (2009)
Românii care trăiesc departe de România, atunci când revin în vizită, cad pradă unor visuri utopice. Pe unii dintre ei acestea îi determină să decidă că vor reveni definitiv. Odată ce se trezesc din reverie și înțeleg realitatea românească, rezervă bilet la primul zbor.
România este o țară ne-primitoare, ostilă chiar cu proprii cetățeni, iar când imigranții ajung aici din greșeală cer plângând să fie expulzați. https://hotnews.ro/doi-imigranti-afgani-au-ajuns-din-greseala-in-romania-dupa-ce-s-au-ratacit-in-serbia-cand-au-aflat-ca-nu-sunt-in-ungaria-au-inceput-sa-planga-505779
Deși membră UE, România este un stat eșuat, după cum însuși Președintele său a declarat. România NU este o democrație, ci este guvernată de o cleptocrație de sorginte securisto-comunistă, organizată pe arhitectura unui grup infracțional organizat de tip mafiot. Obiectivul fundamental al acesteia este transferarea în mod fraudulos a unei cantități cât mai mari de resurse publice în proprietatea privată a cleptocrației și a apropiaților acesteia, fără a suferi sancțiuni legale.
România se îndreptă către modelul de guvernare întâlnit în unele state sud-americane, iar despre națiunile eșuate [inclusiv] de acest tip au scris profesorii Daron Acemoglu și James A. Robinson.
Trezirea din reverie poate fi stimulată de identificarea unor repere obiective și raportarea la acestea. Spre exemplu, la 35 de ani de la Revoluție, procesul și Dosarul Revoluției rămân nefinalizate și nu există nici un motiv să credem că se poate schimba ceva. PSD, partidul de guvernământ, este urmașul PCR- FSN, iar Ion Iliescu, fost prim-secretar PCR la Iași, membru al CC, încă este președintele de onoare al acestuia. Un reper mai recent, Dosarul 10 August 2018 este și va rămâne pentru totdeauna nesoluționat.
Resemnarea românilor este profundă pentru că sentimentul este că nimic nu se poate schimba. Dacă în urma precedentelor alegeri a rezultat un guvern ce promitea reforme, în care ministrul Transporturilor a cerut intervenția procurorilor atunci când i-au fost propuse „combinații”, fapt nemaiîntâlnit, românii au început să spere. Să viseze, precum zice autorul.
Atunci, însă, când ministrul Justiției a organizat concursuri transparente și obiective pentru ocuparea funcțiilor de procurori-șefi ai Marilor Parchete, Președintele Republicii a fost forțat de cleptocrație să schimbe de urgență prim-ministrul și alianța de guvernare, aducând la conducerea țării pe cei mai reprezentativi reprezentanți ai cleptocrației.
România este statul UE cu cei mai săraci cetățeni. Democrația rămâne doar un vis pentru români, adică o „Iluzie deșartă; aspirație irealizabilă.”.
Cu totul de acord, dupa cum bine stiti ! O zugravire scurta, dar totusi detaliata, a situatiei de fapt.
Dar….totusi…PSD, clica cea mai reprezentativa a cleptocratiei, adusa de Johannis la guvernare presat fiind de cleptocratie( ce fel de presedinte poate fi unul care reactioneaza „bine” la presiunea cleptocratiei ??!) este o clica adusa in parlament, intr-un procent semnificativ, de votul catorva milioane de cetateni romani. Oare milioanele acestea de votanti PSD inteleg ca, prin felul in care voteaza, sunt complicii cleptocratiei, sunt complici cu cei care le fura chiar lor dreptul la o viata decenta ? Si fiind complici, sunt vinovati pentru starea de fapt a Romaniei !
Eu nu inteleg de ce nu specificati acest fapt, care reprezinta un adevar fundamental, care, zic eu, trebuie spus raspicat, intr-u vindecarea a cat mai multi de boala complicitatii cu clicile de provenienta securisto-comunista. Va citesc toate comentariile pe contributors si vad ca evitati sa rostiti acest adevar!
Cati romani au inceput sa spere, atunci cand Catalin Drula a refuzat complicitatea cu cleptocratia, cerand interventia parchetului? Cei care au inceput sa spere ar fi trebuit ca la ultimele alegeri sa voteze USR, ar fi logic sa fie asa! Ori sunt foarte putini cei care doresc o societate bazata pe principii, ori….nu inteleg ce s-a intamplat!
Daca ma resemnez in fata dominatiei cleptocratiei, atunci de ce merg sa votez PSD( sau AUR, sau SOS sau chiar PNL care este fratele cleptocratiei astazi), de ce nu stau acasa in ziua votului!? Eu cred ca multi oameni foarte bine intentionati care vad clar de unde provine raul in societatea romaneasca, asa cum sunteti dumneavoastra, refuza sa numeasca principalii vinovati…..si nu cred ca e bine !
Acestor oameni care gresesc si prin greseala lor isi influenteaza in rau destinul….al lor si al urmasilor lor, in fapt al tuturor celor onesti si corecti din tara asta, trebuie sa li se spuna clar si des ca gresesc flagrant, ca sunt complicii raului! In caz contrar ce rezolvam prin rostirea adevarului ?
“Ca și în alte dăți, calitatea umană a celui ales va arăta și gradul de educație al celor care l-au ales”.
Seniorul sintetiza cu claritate trasaturi definitorii ale vietii cotidiene, insesizabile sub asaltul unor sofisme acceptate de majoritatea conationalilor. Poate acest comentariu va determina reactia agresiva a unui cititor, dar trebuie amintit ca d-lui s-a referit intr-o anumita situatie si la reaua credinta. Faptul ca Romania stagneaza intr-o relatie nealterata cu succesorii PCR demonstreaza mai degraba o rea credinta, decat lipsa de informare. Cu siguranta vom avea o confirmare a acestei ipoteze la viitoarele alegeri, cand napastuitii de astazi din Galati, isi vor manifesta preferintele majoritare pentru indivizii aflati la conducerea tarii pe care astazi ii blameaza pentru indiferenta.
indiferenta.
Țară frumoasă, bogată cu noroacele legate! Seamănă cu o Itaca, bântuită de tâlhari. Cert este că, in Romania, guvernarea este o afacere, dar destul de prost făcută de tembeli politici bărbați. Și să nu mai miram atunci că unii „dregători” păcălesc societatea cu perisabila vorbărie despre națiune. Despre toleranța acestui popor s-a vorbit mult. Despre inteligenta, obiceiurile frumoase, sau proaste, de asemenea. Despre ospitalitate, o obsesie care nu este virtute, numai cuvinte de laudă. Despre „merge si-asa”, la fel. Don Quijote și-a început noul destin prin a nu fi de acord. Poate de aceea lumea (lasă) se ferea de el. Curajul lui scoate in evidenta lașitatea și putreziciunea morală. El ne dovedește că într-o societate „înțeleaptă”, bântuită de indolență, un om curajos e o oglindă neplăcută. Ce înseamnă asta? Nimic altceva decât că în Estul european comunist Don Quijote a devenit un „nebun” care se bate cu morile de vânt, adică se (z)bate degeaba. Or, cât timp „Muzele pentru Idiotul” de toate felurile, gradele și categoriile fojgăie printre noi, durata idiotizarii sporește. Oricât de isto(e)rice, aceste partide guralive nu trebuie să-și studieze numai istoria proprie, ci mai ales istoria, spiritualitatea, necazurile și nedreptățile care coboară pe albia dintre cele două balade ale sacrificiului. Pentru demnitarii vicleni obișnuiți să tragă sfori și foloase, patria are dimensiunea unui picior de splai, fiindcă asta ii ajută să se înalțe și să fie văzuți de la distanță. Și numai în campanie, de aproape. Căci pe naivitatea noastră populară și cu farmecele babei Omida se construiesc fulminante cariere politice. Suntem în fața unei dovezi elocvente că „aleșii” nu au nicio strategie, niciun proiect de țară. Or, când n-ai cei 7 de Acasă, nicio școală nu te mai educa. Fara Diploma de absolvire a celor 7 ani de Acasă, in loc să gândească, cârtesc. Din această cauză avem unul dintre cele mai joase niveluri de cultura generala din Europa. Le place, in schimb, sa se mândrească cu mega-nostrii copii care câștigă olimpiadele de matematica, de fizica, de chimie etc. Puține lucruri merg bine in țară. Auzim, totuși, de la cei care vin în România: „Fantastique”! „Marvellous”! „Magnifique”! „Wanderful”! doar atunci când văd peisajele din judetul Prahova, Transfăgărășanul, Bucovina etc. Cu siguranță, România va avea un viitor în…viitor. Fara aventurieri profesioniști, deghizați sub o duzină de travestiuri. Problema e că românul tolerează, încă, mai mult viciile celor „mari”, decât virtuțile celor cinstiți.
Pe fond e ceva mai ok in Romania (era si culmea tinand cont de unde s-a pornit in anii 1990) si e mai rau in tarile de imigratie. Asadar Romania a luat-o timid in sus iar „vestul” generic euro-americano-aussie-nz a luat-o rau de tot in jos. Economic si cultural. In ritmul actual de autosabotare s-ar putea sa vedem un trend interesant de emigrare din vest spre centrul-estul europei.
Sursa: 30 de ani in vest cu drumuri dese in Romania..
Pefer „cu placere”. „Cu drag” e prea mult si fals in multe situatii, iar uneori complet nepotrivit. Nu poti sa-mi spui ca mi-ai facut plinul la rezervor „cu drag”. Suna chiar prostesc. Aceasta expresie s-a imprastiat precum cuvintele „gen”, „fix” si altele asemenea, folosite in contexte complet nepotrivite. Altfel, e frumos ca inca sperati, eu am obosit. Insa parca mi s-a parut ca nu stati prea mult pe la noi, sau gresesc eu?
Românii rămân la stadiul de vis. România, trebuie să înțelegem, se află la periferia occidentului, oricât am încerca noi să ne imaginăm altfel și va rămâne astfel chiar dacă face parte din alianțele vestice. Este asemenea unui locuitor al Parisului care are casă la periferia orașului: el este parizian, însă unul care stă într-un ghetou, în arondismentul 1000. Norocul nostru este ca uneori mai izbucnesc conflicte prin jur (ex-Iugoslavia, Iraq, Ucraina),iar lumea are nevoie de România pentru baze militare.
Privit de la „distanta” asa cum e indicat sa te uiti la unele picturi, celebre de altfel,pentru a avea o imagine de ansamblu, articolul arata a fi bine scris si poate merge direct la sufletul multor oameni.
Daca incepi sa analizezi partile componente atunci unele lucruri nu se prea leaga intre ele !
Concret, in al doilea paragraf autorul face praf clasa politica din Romania aratand ca, citez :
” Viața politică românească continuă să fie majoritar alcătuită din Dinu Păturică, Mama Omida, sau triada Cațavencu-Farfuridi-Brânzovenescu, sub diversele ei metamorfoze cameleonice ” si continua sa critice aspru ,fara sa le numeasca ,partidele a caror reprezentanti defileaza azi pe scena politica, PSD, AUR,PNL, SOS,etc. In acest moment apar niste intrebari logice :
-Daca partidele mici din opozitie nu au nicio sansa sa aspire la a ajunge la putere,datorita unui electorat captiv care din diferite motive, naivitate, interese, voteaza majoritar si grupat partidele din main stream, sa le zicem asa, atunci de ce s-ar mai duce la vot cei care muncesc,citesc, gandesc ( mentionati in paragraful trei ) deci sunt constienti de starea de fapt, dar care sunt in minoritate ?? ….apoi dintre partidele mici care prezinta cea mai mare cota de credibilitate in prezent pentru a-ti depasi starea de lehamite si a te duce la vot ??
Pe de alta parte, asteptarea ca gradul de educatie sa creasca mi se pare doar o dorinta si nu o speranta deoarece ce se vede cu ochiul liber in ultimii 35 de ani este ca acesta, gradul de educatie,a scazut constant si dramatic iar speranta ca acest lucru sa se schimbe intr-un viitor previzibil este iluzorie !
As merge mai departe si as mai zice ceva. Istoria unui popor este un CV colectiv. Rolul oricarui CV este sa arate ce ai facut in trecut ,cat de performant ai fost si bazat pe acest lucru cineva sa poata zice, DA, cred ca vei fi in stare sa performezi si pe viitor !
As vrea sa stiu cand a fost Romania performanta, cand a fost macar pe locul 4, 5 sau macar 6 in Europa ,din punct de vedere economic,social, militar sau macar considerata o soft power ??…asa cum ar trebui sa fie dupa numarul populatiei, resursele mjnerale, suprafata tarii si varietatea formelor de relief ?? Poate sa-mi spuna cineva ?
Daca n-ai fost niciodata performant la nivelul la care ar trebui sa fii de-a lungul vremii, cine poate sa creada ca peste noapte vei deveni ombelico del mondo ?
De peste 100 (o suta ) de ani i se canta acestui popor ” Desteapta-te romane ” dar el inca mai doarme si va mai dormi pentru ca se pare ca ii place !
România e o fraudă. O țară coruptă, mai coruptă ca Rusia, cu un popor fără șira spinării dar cu gura mare.
Un articol cu o nota de optimism-realist.
Fara vaicareli si fara aratat cu degetul catre altii.
Mai rar asa ceva, de aceea e foarte bine venit.
Propun să nu trecem foarte repede peste titlu. “Mulțumesc. Cu drag.”
De la diverse firme private până la Posta Romana, serviciul de call center a fost preluat de societăți comerciale din Republica Moldova. Toate conversațiile se încheie cu sintagma ”Cu drag”.
Și comercianții din România o folosesc tot mai des în loc de “Cu plăcere”.
De fapt, nu este niciun drag și nicio plăcere. Este un automatism, un clișeu. Orice comerciant român (care răspunde astfel) transmite sentimentul ca este deranjat atunci când cumperi ceva de la el. Răspunsul la cererea ta este grăbit, scrâșnit și încruntat. Nu te vrea, vrea doar banii tăi, nu contează dacă revii să cumperi de la el, nu contează dacă ești mulțumit, dar îți spune din automatism “Cu drag”.
Dimpotriva, eu il vad ca pe o evolutie in materie de politete (sau plezanterie) similar modului de adresare in acelasi context din franta sau belgia.
Cu drag, oricat ai vrea sa scrasnesti din dinti iese mult mai cald decat un cu placere sec.
A, ca uneori se potriveste ca nuca in perete, e altceva.
Una peste alta aduce o nota mai destinsa decat inainte.
„Să iubim lumea în care trăim în ciuda absurdității ei, să ne revoltăm împotriva nedreptăților și a dogmelor și să redescoperim cum să o iubim din nou.”
Eu unul mă strădui să iau lumea așa cum este. Nu este o treabă ușoară, întrucât copilul interior se sperie din orice, iar totodată dorește să domine – situație din care el pornește a nutri ură, sau măcar criticism, în dreapta și stânga.
Esenta cuvantului „drag” are o anumita profunzime, care astazi este pur si simplu aruncata in ridicol atunci cand imi spui, de exemplu, ca mi-ai feliat salamul „cu drag” sau ca mi-ai umflat rotile „cu drag”. Este evident un raspuns stereotip si prostesc, care arata superficialitate in folosirea cuvintelor. Tocmai pentru ca exprima simtaminte mai profunde, cuvantul nu trebuie aruncat in derizoriu. Dar, in fine, la ce contorsionari este supusa biata limba romana, ce mai conteaza inca o exprimare aruncata la intamplare din varful pantofului? Ati putea crede ca acum v-am raspuns cu drag? Nu suna prostesc? Nu vreau sa va conving, e parerea dumneavoastra, dar daca v-as raspunde acum ” cu drag” as considera ca suna chiar a bataie de joc si in niciun caz nu mi-as permite asa ceva. Cu alte cuvinte, oricat ne-ar placea expresia, ea ar trebui sa fie folosita daca exprima realitatea, altfel poate capata sensuri care de care mai tampite. Pe de alta parte, dezbat acest subiect ” cu placere”. Este limba romana, „o indragesc” si „imi face placere” sa îi iau apararea.
Iubește si fă ce vrei, atâta timp cât nu inhibi libertatea altuia de a face ce vrea…