De ceva vreme se dezbate în spațiul public, la noi, dar mai cu seama în țări bogate, tema accesului minorilor la rețelele sociale.
Sunt tatăl a 4 copii, cu vârste între 14 și 24 de ani, și am constatat pe pielea mea consecințele accesului prea puțin îngrădit la Internet. Miza educației nu se mai împarte doar intre școală, familie și anturajul imediat, ci a fost preluata, fără mandat, de algoritmi sau persoane mai mult sau mai puțin necunoscute.
Fără excepție, găsirea unei soluții este încredințată Statului, care ar trebui sa reglementeze și să impună furnizorilor de conținut constrângerile mult dorite. Nu am întâlnit nicio preocupare de a implica părinții în acest proces. Nu e de mirare, de vreme ce am delegat sarcina educației formale a copiilor noștri și am acceptat să nu mai avem aproape niciun cuvânt de spus în acest sens.
Se pare că s-a impus ca ceva natural ideea îndrăgită de mișcarea socialistă, potrivit căreia copiii ar trebui sa fie un bun comun și Statul singur să se îngrijească de educația lor. Măcar dacă ar fi așa. De fapt, se îngrijește doar de școlarizarea lor.
Părintele nu are aproape niciun mijloc de a controla și limita accesul la Internet al minorului. Părintele nu are nicio pârghie reală de a interveni în procesul de școlarizare.
Așa cum e construit, sistemul protejează profesorii și „influensării” și ignoră părinții, dându-le totuși iluzia ca au un cuvânt de spus – presupunând ca își doresc asta (încercați sa aflați cum decurg ședințele cu părinții, sau consiliile de administrație ale școlilor).
Sigur, familia are în continuare rolul ei, dar realitatea este ca părinții sunt de cele mai multe ori copleșiți de grijile zilnice și de o inadecvare tot mai evidenta la mediul tehnologic.
Rețelele sociale sunt un pericol nu doar pentru copii, ci pentru orice persoană cu insuficient discernământ. Cum periculoase sunt și pornografia, asaltul subculturii, timpul fără măsură petrecut în rețea.
Există, fără nicio îndoială, mijloace tehnice și administrative care pot și trebuie sa fie puse la îndemâna părinților, pentru a le reda măcar parțial controlul asupra educației copiilor lor.
Pentru limitarea timpului petrecut pe Internet, furnizorii de servicii pot pune la dispoziția noastră – că doar noi plătim, nu-i așa? – posibilitatea de a limita traficul și orele de acces la date mobile. Tot așa, ne pot pune la dispoziție informații privind sunt site-urile accesate și pot crea mijloace prin care sa blocăm accesul acolo unde credem de cuviință. Nu există soluții infailibile, dar se poate încerca.
Așa cum e oprit accesul minorilor la tutun și alcool, se poate limita/bloca accesul lor la Internet în spatiile publice (cafenele, magazine, etc.), că nu e obligatoriu ca o conexiune, cu atât mai mult una gratuită, să fie liberă pentru oricine.
Exista, de asemenea fără nicio îndoială, mijloace de a verifica identitatea, deci și vârsta, unei persoane care dorește să se conecteze la Internet. Vă dau doar exemplul aplicațiilor bancare: ia încercați să vă conectați la un cont fără a fi identificați și verificați!
Mă opresc aici, deocamdată. Pledoaria mea: rolul principal în controlul accesului copiilor la Internet ar trebui sa revină părinților, iar Statul sa creeze pârghii prin care sa instituie acest control, in loc sa se amestece in treburile noastre.
Eh, ca sa ne intoarcem la rolul paritilor/bunicilor , trebuie sa eliminam si televiziunea, si reclamele etc.
Nu-i putem tine cu capul in sac!
Era unul, Gautama. Crescut de mic copil intr-un palat separat, numai cu tinere si tineri in jur si cu tot ce voia. Asa credeau parintii ca-l feresc de realitatea dura.
Cand a iesit din palat a avut un soc. A durat an de zile pina sa-si revina si atunci a pus bazele unei noi religii,
A devenit Buda!
Tot in tarile bogate se vorbeste si despre accesibilitate, adica statul sa asigure la ghiseu orice serviciu, fara sa fie necesar internet sau computer Asta include statul la rand pentru documente sau sa-ti deschizi o firma.
Textul meu se referea la limitarea accesului minorilor.
Suntem în zilele în care „Fjord”-lui i-a fost decernat trofeul Palme D’or. Un film în care „statul” – adică reprezentanții lui – o ia pe arătură. Oamenii nu-și dau seama că statul nu există, iar reprezentanții statului pot fi la fel de incompetenți ca restul lumii pe un domeniu dat. Pe de altă parte, oamenii mai au și limite. Una dintre ele este și imposibilitatea de a-i ține departe pe cei mici de gunoiul creat de cei maturi. A da internetul pe mâna unui copil este egal cu a da un pistol pe mâna unui copil. Pare o hiperbolă, o exagerare. În mii de cazuri nu a fost deloc o exagerare.
eu am folosit capacitatile routerului furnizat de ISP pentru a limita inernetul dupa ora 8 seara pentru copii
in cafenele si spatiile publice nu prea folosesc telefonul decat ca telefon, mesagerie, harta
statul pregateste ce ii terbuie, muncitori, soldati, functionari, nu prea intereseaza individul sau familia
Exact!
Ecuatia familie- parinti- copii -educatie- scoala s- a destramat de mult. Parintii nu mai reusesc sa faca educatie, scoala nu mai reuseste sa faca invatatura vietii. Ceea ce reprosez azi parintilor este toleranta prea mare fata de atitudinile negative ale odraslelor. 1. Parintii stau pe tel. mob si tablete in loc sa vorbeasca si sa joace cu cei de 1- 3 ani. 2. Le dau tel.mobile cu jocuri de imagine la 4- 5 ani ca sa fie liniste pt parinti. 3. Copiii merg inca la 3- 4 ani in carut cand de la 2 ani ar trebui sa dispara carutul. 4. Putini parinti merg lunar la scoala sa vada situatia invataturii. 5. Parintii asteapta ca scoala sa ofere educatia care lipseste de acasa. Pe ansamblu avem legi proaste in invatamant si dezinteres pentru generatiile viitoare.
👍
În evoluția firească a lucrurilor, așa cum limitarea libertății femeilor a dus la revolte, așa se va întâmpla și în cazul copiilor. Nu uitați că axioma morală: „fiecare e liber să facă ce dorește atât timp cât nu inhibă libertatea altuia de a face ce dorește” se aplică și în cazul copiilor!
Nu mai ca puterea de discernamant si de alegere ale copiilor este limitata de dezvoltarea biologica si morala. De aceea avem varsta majoratului. In trecut era la 21 de ani, acum la 18 ani.
Foarte buna observatia!
Praguri de majorat stabilite „din burtă” încalcă axioma morală dar probabil au ceva folos în etapa actuală de dezvoltare umană. Sau poate nu: „Detalii șocante despre adolescenții care s-au aruncat în fața TIR-ului. Au decis să se omoare după ce băiatul fusese acuzat de sex cu un minor”. Sunt varianta din zilele noastre ale lui Romeo şi Julieta (A 13-year-old girl, Juliet is the only daughter of the patriarch of the House of Capulet. She falls in love with the male protagonist Romeo).
Mungiule, unde eşti că mai e loc de-un palmier d-aur :)
Problema nu este de educație ci de securitate. Adică: CINE NE APARĂ DE REȚELELE SOCIALE ȘI DE IA? Eu aș zice că Statul. Educația și părinții ce să facă? Sunt prea puțin puternici pentru un război așa de mare.
vad ca si digi are la routerul wifi blocare si parental controls, se poate
la limita va cumparati un router si blocati de acolo ce doriti, unele tv-uri au parental controls
dar, nu va fi pe plac copiilor :) si probabil pentru multi copii, fiindca va trebui sa lase si ei telefonul din mana sau sa interactioneze cu familia, ce nu este deloc usor
Datele mobile (4G, 5G) nu pot fi limitate, nici accesul gratuit la Internet in cafenele, cofetarii, magazine.
Pe de alta parte, sunt multe aspecte ale educatiei greu de acceptat pentru copii, dar a caror valoare o vor intelege mai tarziu in viata (speram!).