Întrebarea momentului este dacă și când SUA vor ataca Iranul și ce consecințe vor exista.
Dificil de dat un răspuns, în condițiile în care forțele armate ale SUA iau poziții în jurul Iranului. Intenția SUA este de a slăbi regimul ayatollahului de la Teheran. Este foarte posibil ca, în eventualitatea unei intervenții SUA, regimul să aibă serios de suferit dar să rămână pânâ la urmă la putere.
În orice caz, pe data de 2 februarie a apărut informația că președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, ar dori negocieri cu SUA pe marginea programului nuclear iranian, prin discuții directe între ministrul de Externe iranian, Abbas Aragchi și trimisul special SUA, Steve Witkoff. De notat că agenția de știri Tasnim a oferit această informație, preluată apoi de o altă agenție de știri, Fars News, care a eliminat-o foarte rapid, semn al unor tensiuni la vârf la Teheran despre cum ar trebui să evolueze relația cu SUA.
Pentru a înțelege mai bine situația, este important de clarificat de anume dorește Donald Trump.
După reprimarea violebntă a manifestanților în Iran la începutul lunii ianuarie, SUA a renunțat în ultimul moment să intervină militar. O va face în prezent, este mai mare motivația decât era în urmă cu trei săptămâni?
Donald Trump are nevoie de un eveniment care să eclipseze episodul ICE – Minnerapolis. O intervenție de succes în Iran ar însemna un atu în vederea întâlnirii cu Xi Jinping, programată în luna aprilie. Acestea ar fi două argumente în sprijinul unei intervenții în forță a SUA.
Este schimbarea de regim la Teheran un scop important, clar definit pentru Donald Trump? Greu de estimat. Pe de o parte, logica acțiunilor sale în cazul Venezuela arată mai degrabă orientarea în direcția schimbării conducătorilor și mai puțin în direcția unei dorințe de a demara democratizarea. Ţinta lui Trump este Khamenei. Ce se va întâmpla după înlăturarea sa de la putere nu mai este atât de important.
Dealtfel, o schimbare în profunzime la Teheran ar crea mari probleme în plan regional, cu repercusiuni și asupra SUA. Un Iran înscris în calea spre democratizare ar fi în favoarea unor relații mai bune cu Israel, țară care este direct interesată de o schimbare de regim la Teheran. Un Iran pro-Israel ar ostiliza îndeodebi Turcia și Arabia Saudită, la rândul lor interesate de o schimbare de regim la Teheran.
Nu este clar cum va interacționa un Iran post-Khamenei în relația cu Pakistan. În mod tradițional, Iran întreține relații bune cu India, adversar al Pakistanului. Pakistan a acționat și împotriva rebelilor Houthi din Yemen, sprijiniți de Iran. În cazul unui Iran post-Khamenei, Israel ar putea media între Iran și Pakistan, dat fiind faptul că Pakistan a fost de acord cu inițiativa Consiliul Păcii a lui Donald Trump și va trimite, cel mai probabil, trupe militare pentru menținerea păcii în Gaza.
În eventualitatea unei schimbări de regim la Teheran, India va juca un rol cheie, având, așa cum am menționat, relații foarte bune cu Iran dar și, mai nou, cu Uniunea Europeană.
UE ar fi putut să se poziționeze mai bine în cazul unei schimbări de regim la Teheran dar nu a sesizat oportunitatea. În condițiile în care o schimbare de regim la Teheran ar slâbi, prin ricoșeu, poziția Federației Ruse și a R.P. Chineze în regiune, este de neânțeles de ce Bruxelles nu lucrează la o alianță cu Washington pentru a vedea cum ar putea UE și SUA să ia locul celorlalți actori globali interesați de soarta Iranuluii.
În privința schimbării de regim, SUA ar prefera o abordare mai puțin radicală, prin venirea la putere a eșalonului doi. Strategia a avut succes în Japonia după 1945 și pare a fi aplicată în prezent în cazul Venezuela. Situația din Iran este mai interesantă, întrucât elita iraniană are contacte nu doar cu SUA dar și cu Israel care este direct interesat referitor la cum va decurge o tranziție de putere la Teheran.
O alianță regională Iran – Israel ar însemna o reconfigurare radicală a regiunii, în detrimentul mai ales al Turciei. Este treu de calculat impactul unei asemenea relații, întrucât Iran are pe teritoriul său o importantă minoritate kurdă dar care nu reușește să se sincronizeze cu kurzii din Turcia, Siria sau Irak.
Poziția R.P. Chineze în cazul Iranului este pe departe cea mai interesant de urmărit. R.P. Chineză a învățat lecția Venezuelei: nu este indicat să fi întotdeauna de o singură parte, a persoanei de la putere. Mult mai indicat este să te situezi simultan de partea ambelor tabere, așa cum procedează regimul de la Beijing în cazul Myanmar de mai multă vreme.
În cazul Iranului, R.P. Chineză pare a privilegia atitudinea tip Myanmar. R.P. Chineză are o relație foarte bună cu actualul regim de la Teheran și a ajutat acest regim împotriva protestatarilor, prin bruiajul conexiunilor Stalink dar pare a-și fi schimbat atitudinea după epurarea recentă a liderillor Armatei.
Un Iran post-ayatollah ar milita cu siguranță în favoarea diminuării exporturilor de gaz către R.P. Chineză. Aceasta ar determina R.P. Chineză să aibă o relație și mai strânsă cu Federația Rusă, prin solicitarea creșterii cantităților de petrol solicitate. Evident, interesul SUA nu este să întărească alianța Federația Rusă – RP Chineză. Acesta ar putea fi un argument solid pentru SUA ca să nu înceapă operațiunea de schimbare de regim la Teheran.
În toată această mulțime de necunoscute, un lucru este cert: au fost create premisele pentru ca axa Teheran – Moscova – Beijing – Phenian să se clatine. Va reuși SUA să speculeze în favoarea sa această oportunitate? Va reuși UE să iasă din pasivitate și să lucreze în direcția în care ar vrea să meargă și Donald Trump? În orice caz, trebuie remarcat un aspect. La Beijing a avut loc recent o epurare masivă a Armatei la vârf. Se crede că au fost epurați, prin implicarea directă a SUA, tocmai aceia care ar fi dorit o implicare mai mare în sprijinul Iranului. Dacă ar fi într-adevăr așa, ar însemna că Beijingul consideră Iranul ca fiind deja în categoria de victimă colaterală și nu va interveni. Aceasta înseamnă că toate riscurile unei acțiuni militare care să decapiteze conducerea teocratică a Iranului pot fi asumate, deoarece beneficiile sunt mai mari, iar în regiune nimeni nu ar fi în ajutorul Iranului.
SUA va pune în balanță toate aceste riscuri și beneficii și va lua o decizie. Nu știm pe moment care va fi aceasta dar pe masa decidenților vor sta cu siguranță aceleași argumente enumerate mai sus.
Dacă armata debarcă vor exista costuri. SUA poate învinge Iranul, dar cu preț de multe vieți. Nu cred că va exista altceva decât lovituri chirurgicale din aer.
Amintindu-mi de al doilea război din Irak, nu pot să nu mă gândesc că „programul nuclear iranian” e doar justificarea fluturată pentru opinia publică.
Probabil că SUA va ataca, dacă nu-și poate atinge obiectivele în alt mod, iar „dosarul venezuelean” și „dosarul iranian” cred că ar trebui analizate conjugat.
Venezuela: Controlul / influența asupra unuia dintre cei mai mari producători de petrol poate fi un factor important în strategiile americane de securitate energetică și geopolitică, atât ca resursă, cât și ca instrument de presiune asupra rivalilor globali.
Iran este și un exportator major de petrol, iar sancțiunile americane vizează reducerea veniturilor petrolului iranian, ca pârghie de presiune economică și politică pe regim. Aceste sancțiuni afectează și transporturile maritime de petrol (inclusiv „shadow fleet” / „flota fantomă”).
Venezuela și Iran au dezvoltat o cooperare economică și politică profundă, inclusiv în domeniul țițeiului și al transportului. Rețeaua globală de petrol „shadow fleet” mișcă petrol iranian și venezuelean pentru a ocoli sancțiunile.
SUA percep cooperarea dintre Iran și Venezuela ca pe o amenințare la adresa ordinii economice și strategice pe care o promovează.
O creștere a prețului petrolului avantajează statele ce au control asupra marilor rezerve de petrol și dezavantajează Europa și Japonia (adversari economici ai SUA). Controlul asupra Strâmtorii Ormuz înseamnă controlul asupra a peste 80% din petrolul transportat către Asia (China, India, Japonia, Coreea de Sud).
Petrolul este cheia, cred eu, nu „drepturile omului” sau „programe nucleare”…
Petrolul este cheia a doua.
Programul nuclear ESTE tema principala. Trump nu-si doreste cu niciun pret inca un jucator la masa marilor puteri posesoare de arme nucleare.
Petrolul „se regleaza” din business. La asta (crede ca) se pricepe Trump.
„Drepturile omului” este tema care-l ingrijoreaza cel mai putin, ba chiar il cam deranjeaza ca „omul” Trump inca nu are atatea drepturi cat au ceilalti dictatori. Dar lucreaza la asta.
@ donquijote
Tocmai, că petrolul nu „se reglează” de la sine, iar SUA nu e dispusă să abandoneze controlul asupra „reglării” pieței petrolului. Spun unii că „estimările” oficiale ale rezervelor mondiale de petrol sunt duble, față de rezevrele reale și că puțurile din Arabia Saudită (aliatul de nădejde al Washingtonului) sunt în declin accentuat.
E adevărat că SUA nu-și dorește ca Iranul să aibă arme nucleare, dar motivul real îl constituie tot petrolul. 😊
Pentru ca zăcămintele de petrol mai greu de exploatat să devină fezabile, trebuie ca prețul petrolului să crească. Iar ca să accepte o creștere, opinia publică are nevoie de motive serioase – „arme de dsitrugere în masă”, „programul nuclear”, război etc.
În 1990, barilul de petrol era 20 USD, în 2000 era 27 USD, în 2010 – 75 USD. Astăzi, e sub cotația din 2010… bad for business…
Bineînțeles că petrolul este mobilul. În același timp nu cred că Trump ar fi atacat Venezuela sau Iranul dacă aceste două țări erau democrații. Deci demonizarea SUA prin atribuirea de pragmatism absolut nu e chiar îndreptățită. Americanii vor să controleze resursele Planetei. Părerea mea că e mai bine să le controleze ei decât să le controleze niște grupări mafiote militarizate care nu au niciun dumnezeu și care se autointitulează guverne legitime în timp ce își călăresc despotic popoarele a căror unică vină este că au crescut și au dat viață respectivilor porci. Oricum ai da-o, tot cu SUA e mai bine. Aceasta e vârsta umanității la acest moment, vârsta imberbă la care forța are încă exclusivitatea autorității.
@Daries
Mda, SUA se comportă, de fapt, la fel de cinic precum toate marile puteri. Doar că, până la Trump, mai exista și o preocupare pentru un „ambalaj” democratic și pentru abordarea „soft power”.
Lumii democratice de astăzi o să-i ia ceva timp să treacă peste șocul „cadoului” oferit fără ambalaj.
De bunăvoie sau de nevoie, până la urmă tot cedezi, în fața celor puternici…
Foarte mult „wishful thinking”. Care din institutiile de forta din Iran sint pregatite de o revolutie? Stie dl. Carp cum ca IRGC ar dori ruperea de mollahi si transformarea Iranului intr-o democratie? Ori ca armata e pregatita de o lovitura de stat in care sa se opuna IRGC? Cel putin sustine ca e f posibil ca regimul sa ramina la putere chiar dupa un atac SUA.
În lumina ultimelor frecușuri diplomatice dintre SUA și UE avem ca rezultat distanțarea țărilor europene față de acțiunile militare ale Statelor Unite în afara NATO. Europa și a învățat lecția. Oare și America? Când tu SUA , tai ajutorul pentru Ucraina și lași să moară acolo cetățeni civil în acțiunile perfide ale Rusiei nu poate exista alt răspuns decât distanțarea. Asta înseamnă că și în Pacific, Statele Unite vor fi singure în condițiile unui conflict. Căderea aiatolahului ar schimba complet configurația Orientului mijlociu. Pierderile cele mai mari le au Rusia care nu sunt sigure nici pe bazele din Siria și nici pe colaborarea cu Iranul. Asta înseamnă o contractare importantă a influenței militare a Rusiei în Orientul mijlociu. Totul este dinamic, în mișcare. Alianțele se distrug sau se reînnoiesc.
Posibil ca SUA sa colaboreze foarte strans cu Israelul in atacul asupra Iranului: SUA va ataca doar aerian, urmarind sa distruga complet programul nuclear iranian, iar Israelul va atacata terestru prin comandouri de elita si oamenii lor infiltrati deja in Iran, urmarind sa decapiteze pe ayatolah si conducerea actuala a Iranului. Astfel ambele obiective vor fi atinse. China si Rusia nu vor interveni, doar vor protesta energic. UE va dormi ca de obicei.
Ca părere, SUA poate interveni în Iran cu bombardamente, etc dar nu cu armată la sol fiindcă ar fi mari pierderi și în plus SUA NU AU O SOLUȚIE POLITICĂ. Îi dau jos pe mollahi jos și? Urmează anarhia ca în Irak și război civil.
Pariul meu: NU. Pur si simplu. Poate sa mai atace o data cu avioane si rachete vreun obiectiv in Iran, dar razboi propriu-zis nu pot sa porneasca trumpistii. Vorbesc si ei sa nu taca.
„Este de neînțeles de ce Bruxelles nu lucrează la o alianță cu Washington”
Domnule Radu Carp, sunt sigur ca dumneavoastra, un om inteligent si bine informat, stiti raspunsul la aceasta intrebare : Uniunea Europeana (Ursula&company) il urasc mai mult pe Trump decat pe Khameney , de care, prin ideologia woke sunt mult mai legati (Dușmanul dușmanului meu mi-e prieten).
Trump uraste Uniunea Europeana mai mult decat pe oricare dintre dictatorii in exercitiu.
Pentru aceia oricand gaseste cuvinte de apreciere chiar daca se preface ca i-ar tine la respect.
O analiza bazata pe argumente rationale, dar si pe o premiza total gresita. Si anume ca “ SUA va pune în balanță toate aceste riscuri și beneficii și va lua o decizie”. Asta e ori o gluma buna , ori o incercare nereusita de a zugravi politica actuala a “SUA” ca fiind condusa de institutii puternice care analizeaza riguros data si optiuni si fac recomandari pertinente conducerii care ia cea mai buan decizie. Poate asa era o data, acum nu mai conteaza decat pe ce parte se trezeste Trump. El ia o decizie bazata pe ce vede la Fox news, dupa crare consilierii si institutiile ( plus analistii trumpisti sau naivi de pretutindeni) incearca sa gaseasca argumente pentru care decizia lu Trump e cea mai buna, geniala ( nu degeaba s-a autointitulat Trump un “geniu stabil”, ceva ca nici macar Ceausescu nu a avut tupeul sa faca). Asa ca nu avem decat sa asteptam ce viseaza la noapte geniul stabil, si sa ne pregatim de ce e mai rau.
Am citit cu atentie articolul, cat si comentariile. Toata lumea are dreptate, cu exceptia mea.
Trump nu e interesat de o interventie in modul de guvernare. La fel ca in Venezuela, ii e suficient sa gaseasca in structura de putere actuala persoane dispuse la dialog, cu care poate sa regleze niste afaceri.
(n-au decat sa faca ce dracu’ vor…)
Razmeritele nu fac bine la afaceri, iar el nu e preocupat sa inteleaga de partea cui ar fi dreptatea. Deci revoltele trebuie sa se opreasca cat mai curand. Isi va marca inca o „pace” …
La urma urmei, cand cu revolutia islamica impotriva Sahului, radicalii islamisti au fost considerati preferabili radicalilor de stanga… (ca sa nu zic de-a dreptul marxisti)
Daca ar fi fost interesat de soarta iranienilor asasinati pe strada ar fi reactionat mai demult, altfel decat cu declaratii sforaitoare.
Tinta este anihilarea amenintarii nucleare din partea Iranului si, daca reuseste sa controleze si petrolul iranian, (o data ce gaseste pe cineva cu care se negociaza) e suficient.
Nici taiwanezii nu ar trebui sa aiba prea mari asteptari, daca e sa ne luam dupa ce zicea Trump acum ceva vreme…