Statul roman se pregateste sa vanda mai multe pachete minoritare de actiuni ale unor companii aflate in subordinea guvernului. E vorba de instrainarea a cate 15% din actiunile Transelectrica, Transgaz si Romgaz (proiectele de hotarari de guvern aici). Se discuta de asemenea despre vanzarea unui pachet din participatia pe care guvernul roman o mai detine la OMV Petrom. Daca acceptam ca valabil argumentul ca “statul e cel mai prost administrator” atunci initiativa pare laudabila. Si totusi, asta e doar o parte a povestii. Incerc mai jos trecere in revista a argumentelor pro si contra:
Argumente pro
Vanzare vs imprumut. Vanzarea unor pachete de actiuni reprezinta o sursa rapida si sigura de fonduri, de preferat in orice conditii unui imprumut extern foarte scump. Conditiile de pe pietele internationale sunt indeajuns de dificile incat Romania sa nu isi permita imprumuturi de la jucatori privati. In felul acesta s-ar evita cresterea datoriei publice iar executivul, macar pentru o perioada scurta, si-ar putea derula politicile cu o durere de cap (cea provocata de finantare) in minus.
Atractivitate. In ultimii ani, asset-urile din energie sunt la mare cautare pe pietele internationale. Sunt mai mari sanse pentru obtinerea unui pret bun atunci cand sunt scoase la vanzare pachete de actiuni la astfel de companii decat, spre exemplu, privatizarea unui combinat sau a unei regii de transport public.
Transparenta: potrivit informatiilor disponibile in acest moment, statul prefera vanzarea pe bursa ceea ce reduce semnificativ suspiciunile asupra tranzactiei. Teoretic, potentialul de spaga e mai mic.
Incurajarea pietei de capital: Transgaz si Transelectrica sunt deja listate la bursa, nu si Romgaz. Privatizarea pe bursa e o marota vehiculata de ani de zile insa ea nu s-a petrecut niciodata la un nivel semnificativ. Nu imi aduc aminte de nicio companie de stat privatizata integral pe bursa (daca gresesc, corectati-ma) insa simplul fapt ca unele pachete minoritare oferite investitorilor reprezinta o binevenita gura de oxigen pentru piata de capital si poate fi inceputul unei tendinte de pe urma careia si investorii si publicul at large sa profite.
Argumente contra:
Moment prost ales: Romania nu este in situatia de a scoate la vanzare pachete de actiuni, fie ele si minoritare. Tematori cu privire la viitorul pe termen scurt si mediu al economiei locale, investitorii ar putea sa ezite inainte de a da ordine de cumparare. Sau, intr-un alt scenariu, pretul ar putea fi mai mic decat ar fi fost acum doi ani sau ar fi peste cativa ani cand economia se va fi relansat.
Reactie adversa in mediul politic: opozitia nu va privi cu ochi buni vanzarea de actiuni ale companiilor strategice si ar putea interveni inclusiv in Parlament pentru oprirea tranzactiei. Motivele pot fi diverse: de la viziuni diferite (nu e bine sa privatizezi, fie doar si partial) intreprinderi strategice pana la calcule meschine de tipul “oprim vanzarea pana ajungem noi la guvernare”. O posibila evolutie ar putea fi declansarea inca unei inutile si daunatoare crize politice.
Oportunitate si efecte: continuarea finantarii prin metodele actuale ar fi de preferat. Se vorbeste deja despre un nou acord cu FMI. Imprumutul de la FMI si UE este conditionat de aplicarea unor masuri de reforma, problema pe care guvernul roman nu ar mai avea-o in cazul vanzarii de actiuni. Dispare asadar o metoda de control asupra banilor publici care (din nefericire, vedem asta de ani buni) este inca foarte necesara. Cine poate garanta ca sumele obtinute nu sunt folosite pentru cine stie ce proiecte inutile?
Asadar, vindem sau nu?
