marți, decembrie 7, 2021

„Vechiul“ şi „noul“ stângism (II)

Absurditatea tezei negaţioniste de nomine a lui Alex Cistelecan sare în ochi: faptul că muncitorii nu au proprietatea mijloacelor de producţie în comunismul de stat nu apropie acest regim de capitalismul occidental, „de piaţă“, ci mai degrabă de sclavagismul oriental pe care Marx îl denumise „modul de producţie asiatic“ (şi pe care manualele de socialism de pe vremuri îl evitau cu discreţie). De asemenea, nu ştiu exact ce înţelege autorul prin „legea valorii“, dar dacă el se referă la celebra teorie a lui Marx (preluată într-o anumită măsură de la D. Ricardo), potrivit căreia valoarea unei mărfi este dată de munca socialmente necesară pentru producerea ei, atunci această lege funcţionează (dacă funcţionează) în orice sistem în care are loc schimbul de mărfuri, indiferent dacă el este capitalist, socialist sau feudal. Cât despre „structura de clasă“, desigur că în ţările aşa-zisului „socialism real“, stratificarea socială s-a menţinut, ba a devenit adesea încă şi mai radicală (în cazul nomenclaturii) decât în capitalism, dar asta nu înseamnă deloc că respectivele regimuri au devenit capitaliste prin faptul că sunt inegalitare. Dacă şi pisica, şi vaca au coadă lungă, asta nu înseamnă că pisica e o specie de vacă! Fără capital liber, fără piaţă autentică, fără libertate şi egalitate juridică, fără libertatea de circulaţie şi de stabilire, fără proprietate privată garantată care poate fi vândută şi cumpărată liber nu avem capitalism. Restul sunt sofisme ieftine ale stângismului de nomine şi cred că un intelectual care se respectă ar trebui să se ruşineze să le producă, şi încă în chip polemic.

Revine însă în discuţie celebra chestiune dacă Marx este responsabil pentru crimele comunismului şi, în general, dacă între marxism şi leninism-stalinism există o legătură necesară, lucru contestat de articolul d-lui Cistelecan. Marx este un autor complex la care, aşa cum arăta Leszek Kołakowski, se întâlnesc romantismul organicist, prometeismul revoluţionar şi scientismul istoricist1. Mai simplu, există în Marx, pe de o parte, ideea că lumea poate fi schimbată în mod voluntar, dar şi ideea, extrem de diferită, că lumea se schimbă potrivit unor legi impersonale şi ineluctabile şi că oamenii, deşi fac istoria, nu o controlează. Aceste ingrediente extrem de diferite nu au fost niciodată perfect sudate (şi nici nu aveau cum să fie), iar marxiştii ulteriori – de la Engels la Stalin (pentru a nu mai vorbi despre Bernstein, Plehanov, Rosa Luxemburg, Gramsci etc.) – au utilizat cu predilecţie unul sau altul dintre ingrediente, creând diferite marxisme, uneori totalmente diferite şi care s-au afurisit reciproc, la fel precum ereziile în primele secole creştine. Marx este, aşadar, un „conglomerat“, unde se poate găsi aproape orice şi se pot afla legitimări pentru demersuri diametral opuse: putem afla, de pildă, mai ales în scrierile de tinereţe, proiectul generos al unei reconcilieri finale a omului cu natura, cu munca, cu societatea, cu el însuşi prin recuperarea autenticităţii înstrăinate în societatea împărţită în clase; dar alteori, precum în Manifestul Partidului Comunist, se cere mai întâi trecerea prin iad:
„La început, acest lucru (exproprierea burgheziei) nu se poate face decât printr-o încălcare despotică a dreptului de proprietate şi a relaţiilor de producţie burgheze, adică prin măsuri care, din punct de vedere economic, apar neîndestulătoare şi şubrede, dar care sunt depăşite în decursul mişcării şi care sunt inevitabile ca mijloc pentru revoluţionarea întregului mod de producţie.“2

Prin urmare, la întrebarea dacă „Marx se regăseşte în leninism-stalinism?“ nu se poate răspunde univoc: „conglomeratul“ marxian în ansamblul său nu se regăseşte acolo, însă el nu s-ar putea regăsi de fapt în niciun proiect politic coerent, din simplul motiv că este în esenţa sa contradictoriu şi, de aceea, imposibil de pus în practică în ansamblu. Dar un „anume Marx“ a putut fi în mod autentic aşezat de Lenin şi Stalin la baza sistemului lor terorist, astfel că şi Lenin, şi Stalin au fost în mod autentic, într-un anume sens, „marxişti“.

O altă chestiune, repusă pe tapet mai ales în zilele acestea de criza globală financiar-economică, este dacă, prezicând sfârşitul capitalismului, „Marx a avut, sau nu, dreptate“. Din nou, răspunsul nu poate fi decât echivoc: dacă prin „a prezice“ înţelegem ceea ce numim astfel în ştiinţele naturii (de exemplu, a prezice o maladie cunoscând în prealabil o anume structură genetică sau a prezice o eclipsă de soare, cunoscând mişcările Pământului şi Lunii), atunci pur şi simplu nu se poate vorbi despre predicţie în cazul „conglomeratului“ marxian, care nu este o ştiinţă, sustrăgându-se procedurilor de testare, tocmai din cauza caracterului său de „conglomerat“. Vreau să spun că, orice s-ar întâmpla cu capitalismul actual, sub raport ştiinţific, Marx nu a putut prezice nimic. Dacă însă îl considerăm pe Marx autorul unei importante gnoze sau metafizici a istoriei, dacă nu chiar „profetul“ unei religii seculare, atunci desigur că, orice s-ar întâmpla (ori nu s-ar întâmpla), „Marx a avut dreptate“, cu condiţia să credem în această gnoză. Dar cu acelaşi drept am putea crede în prezicerile astrologiei, sau ale cultelor New Age, sau ale predicţiilor „calendarului maya“. Să fiu bine înţeles: sunt convins că trebuie să luăm în serios şi acest sens, să-i spunem „gnostic“, al cuvântului „a prezice“, indispensabil în felul său în sistemul credinţelor noastre. Pretind însă să se nu confunde voluntar sau involuntar cele două sensuri ale termenului, dacă se doreşte să se vorbească coerent şi cu sens.

Cineva m-a întrebat, după citirea primei părţi a acestui text: mai poate fi cineva de stânga în România postcomunistă şi capitalistă de azi, atunci când are efectiv această sensibilitate de stânga, dar vede, pe de o parte, PSD cu viciile sale constitutive şi prezente, pe de alta, un stângism intelectual negaţionist? Răspund simplu: da, dacă nu se va mulţumi cu critica dreptei, ci se va implica profund şi sincer şi în critica stângii, oricare ar fi aceasta. Şi, schimbând ceea ce e de schimbat, aş spune că acelaşi lucru e valabil şi pentru cineva orientat la dreapta.

1. L. Kołakowski, Principalele curente ale marxismului, I, Curtea Veche, Bucureşti, 2009, p. 323-329.
2. K. Marx-Fr. Engels, Manifestul Partidului Comunist, Bucureşti, Nemira, 1998, p. 31.

Articol preluat din Revista 22. Vezi prima parte a articolului aici.

Distribuie acest articol

6 COMENTARII

  1. Nu pot decat sa aplaud un articol continand in fine o analiza fina si echilibrata a unui subiect foarte dificil. Bineinteles, Marx, mai mult decat epigonii sai, a fost o minte complexa si a creat un conglomerat de lucrari in care sublimul se amesteca cu ridicolul. De altfel, poti gasi pasaje surprinzator de profunde chiar si in scrierile unor macelari ca Hitler, Stalin sau Mao – ideea cu „raul pe pamant” personificat intr-un X, care nu a spus decat minciuna si rautate, nu se verifica nicaieri.

    Pe de alta parte, in ciuda complexitatii operei sale, Marx a jalonat primul extrema stanga. Ratiunea umana este natural moderata: nu vream sa fie nici prea cald, nici prea frig, nici prea uscat, nici prea umed etc. Extremismul de orice natura este un somn (ideologic) al ratiunii. Si, ca atare, zamisleste monstri. Da, comunismul va ajunge in mod obligatoriu sa fie monstruos – chiar daca violenta nu face parte din doctrina initiala.

    Asa cum si extrema dreapta va ajunge sa creeze societati monstruoase – si nu ma refer aici doar la nazism, care nu era de „dreapta” decat din punctul de vedere al nationalismului – rasismului – antisemitismului. Este si cazul doctrinelor economice neo-liberale duse la absurd.

    In istorie, exista numai doua cazuri in care neo-liberalismul pur si dur a fost pus in aplicare fara manusi si fara limite: Rusia lui Yeltin si Chile sub Pinochet. Destructurarea sociala produsa prin amputarea autoritatii publice/statului a dus in mod necesar la situatii extreme – somalizarea Rusiei (simbolizata prin promovarea racket-ului la rangul de prima industrie a tarii) si stalinizarea/hitlerizarea/polpotizarea Chile (arbitrariul executiilor si tortura generalizata).

    Doctrinele neo-liberale, ca si cele social-democrate moderate sunt utile – duse la extrem ele devin asasine.

  2. Cînd citesc texte ca acesta, îmi amintesc de ce am făcut o facultate de filosofie. Din păcate, e o disciplină prea vulnerabilă în fața imposturii.

  3. Articol frumos.

    Totusi, asa, din avion (n-am citit nici recenzia lui Cistelecan, nici cartea lui Tismaneanu), as putea comenta ca daca si pisica, si vaca, au coada lunga, asta nu inseamna ca toate animalele au coada lunga. Cu alte cuvinte, chiar daca capitalismul „propriu-zis”, vestic, si cel „de stat”, estic, seamana in ceea ce priveste stratificarea sociala si faptul ca muncitorii nu au proprietatea mijl.prod., asta nu spune nimic despre regimul comunist „propriu-zis” al lui Cistelecan in care muncitorii ar avea proprietatea mijl prod. Non sequitur. Tot ce se poate spune despre acesta este ca inca n-a existat si ca atare nici nu poate fi analizat dar nici exclus cu totul din orizontul ganditorilor. Proclamarea capitalismului ca sistemul ultim, perfect, este pripita – si ca atare trebuie sa fim mereu deschisi in a-l critica si eventual modifica, uneori chiar si in directia stanga.

  4. Cred că pentru cei care se ocupă sau au pretenția că se ocupă de politologie, sociologie, economie etc. este obligatorie o minimă cultură istorie multiseculară, ceea ce îi poate face să înțeleagă faptul că totul este trecător. Deci e sigur că și sistemul apărat de așa zisă dreaptă este trecător. Este posibil ca și direcția de schimbare arătată de așa-zisă stângă să fi fost complet eronată (partea cu etatismul – comunismul real – a fost sigur eronată).

    Probabilitatea adevărului crește atunci când crește diversitatea opiniilor bine gândite. Eu nu contest ideea de a face o platformă pentru un anumit tip de gândire. Dar acest tip ar trebui să se impună prin inteligența susținătorilor lui, nu prin băgarea pumnului în gura oponenților.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Andrei Cornea
Eseist, istoric al artei, clasicist, publicist, filosof. Profesor la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, departamentul de relaţii internaţionale şi studii europene. Colaborator permanent al revistei 22.

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Dimensiunile teritoriale ale depopulării țării în anul 2020

Populația rezidentă a țării era la începutul anului 2021 de aproape 19,2 milioane locuitori. Declinul din anul 2020 a fost deosebit de...

Neamțu’ Țiganu’ citește Coranu’

Hafsa, Akif, Azra, Suleymen, Neyla, Dzina, Aisha... și multe alte nume. Eu nu știu cine sunt acești copilași, nu-i recunosc după fețe,...

Egalitatea și economia de piață

Narațiunea obișnuită despre egalitate în România este că acest „vis de aur” al poporului este pe cale să se destrame. Bogații devin...

De ce majoritatea modelelor climatice sunt „fierbinți”?

O bună parte din articolele mele publicate pe această platformă discută modele (simulări) ale variațiilor unor parametri climatici precum concentrația de CO2,...

Lărgirea Uniunii Europene. Serbia, Bosnia-Herțegovina, Muntenegru, Macedonia (de Nord) și Albania

Scriu aceste rânduri la Novi Sad, în Serbia. Nu sunt pentru prima dată în această țară, am mai străbătut-o de câteva ori...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro