Contributors.ro a anunțat deja: pe 9 mai s-a încheiat la Înalta Curte de Casație și Justiție judecarea apelului în procesul torționarilor lui Gheorghe Ursu, foștii ofițeri de securitate Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș. Verdictul va fi dat de completul din care fac parte Valerica Voica, președintă, Constantin Epure și Alin Sorin Nicolescu la data 4 iulie a.c. (aici). O sinteză despre cariera celor doi anchetatori ai Direcției de anchete penale a Securității, aici.
Între alte crime împotriva oponenților regimului, cea căreia i-a căzut victimă Gheorghe Ursu are o anumită excepționalitate. Întâi, prin cruzimea ei, gândită să fie vizibilă, deci demonstrativă. Au avut cunoștință de torturarea inginerului Ursu colegii de cameră, gardienii, familia, care a putut să-i vadă rănile pe trup. Dacă ar fi vrut ca schingiuirea lui Gheorghe Ursu să rămână secretă, Securitatea ar fi avut grijă să o evite și ar fi găsit mijloacele.
Uciderea lui Gheorghe Ursu a implicat toate uneltele instituționale ale regimului comunist: medicii și procurorii care au mușamalizat-o, informatorii din celulă care l-au bătut, miliția care l-a deținut, ofițerii de securitate care l-au torturat și conducerea politică la cel mai înalt nivel care a dat comanda. Securitatea nu și-ar fi permis să ucidă o persoană cu atât de multe prietenii în lumea culturală (Geo Bogza, Sorin Vieru, Nina Cassian ș.a.) și despre a cărei soartă puneau întrebări senatorii americani. Moartea prin tortură a fost hotărâtă de Nicolae și Elena Ceaușescu, acuzați și persiflați până la batjocoră în Jurnalul de sertar pe care-l ținea Gheorghe Ursu, confiscat de Securitate.
Probele și mărturiile aflate astăzi la dispoziția organelor de anchetă și judecată dovedesc în amănunțime că moartea lui Gheorghe Ursu a fost premeditată și plină de cruzime.
Decizia înspăimântătoare a judecătoarei Mihaela Niță, președinta completului de la Curtea de Apel București
Desigur, calificativul din subtitlu are în el ceva excesiv. Îl folosesc, întrucât motivarea judecătoarei Niță suportă cu greu orice diluare. Dacă ar arăta numai carențe de atitudine, ar fi fost „doar” o decizie odioasă. Dacă ar demonstra numai limitari profesionale, ar fi fost „doar” penibilă. Or, viciile de gândire ale domniei sale privesc și primul aspect, și cel de-al doilea.
Conform judecătoarei Niță, ofiţerii de securitate nu s-ar fi comportat inuman față de cel ucis în închisoare, nu i-ar fi produs suferinţe mari și vătămări ale integrităţii fizice sau psihice întrucât „filajul, urmarirea informativă, notele informative, interceptarea convorbirilor telefonice prin mijloace TO şi a corespondenţei, sunt activităţi despre care, în mod evident, victima nu a ştiut”, întrucât percheziţia domiciliară efectuată a avut „acordul victimei”, iar „audierile repetate sunt acte procedurale care se pot realiza în orice dosar de urmărire penală”. (Sentința, aici)
Cinism, sau haos în gândire? Viața lui Gheorghe Ursu nu punea în pericol securitatea statului român. Ministerul de Interne nu avea de ce să îl pună sub supraveghere. Cum poate un judecător care se respectă să vorbească despre „acordul victimei” asupra percheziției, în condițiile date, și despre acte procedurale firești în oricare dosar de urmărire penală?
Nu doar că doamna Niță distrage atenția prin referirile la supravegherea inginerului Ursu, pentru a lăsa deoparte esențialul, dovezile asupra uciderii lui prin tortură. Ține în plus să persifleze victima. Ar fi dificil de considerat, spune ea, că Gheorghe Ursu a fost un adevărat „dizident politic” deoarece în regimul comunist el a putut părăsi țara. Victima, care avea un fiu stabilit legal şi definitiv în S.U.A., „nu numai că nu a fost dată afară din serviciu, dar a şi făcut toate concediile numai în străinătate”. Citești mai departe sentința din Apel și nu-ți vine să crezi ochilor: „« opoziţia » victimei față de regimul comunist a fost nesemnificativă, venind şi din partea unei persoane care anterior, pentru o lungă perioadă de timp, a fost privilegiată de acest regim”.
Acestea avea de judecat doamna Niță? Dacă acțiunile inginerului Ursu care au mâniat conducerea Securității și a PCR reprezentau o „adevărată disidență politică”? Dacă opoziția inginerului a fost „semnificativă” sau nu? Dacă victima care criticase regimul și trimisese scrisori la radio Europa Liberă a fost un privilegiat al sistemului? Vai! vai! Meseria ei era să investigheze probele care priveau torturarea lui Ursu, cum a fost torturat, de ce și de către cine.
O cheie a procesului împotriva inculpaților Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș constă în interpretarea actelor lor de tortură și omor: reprezintă acestea crime împotriva umanității, deci imprescriptibile? La data când părțile s-au judecat la Curtea de Apel București, Codul penal român introdusese prevederile necesare și în plus, aplicarea lor fusese „exersată” împotriva a doi directori de închisoare Alexandru Vișinescu și Ion Ficior. Ambii fuseseră condamnați.
Or, judecătoarea Mihaela Niță a elucubrat mai departe pentru a exonera făptașii. În anii 1980, a susținut domnia sa, „nu se mai poate considera că exista o intenţie clară de exterminare sistematică a oricărui opozant din partea autorităţilor statului”. Pentru a putea vorbi despre crime împotriva umanității, exterminarea sistematică „trebuia să fie făcută din motive politice”, or, este de neconceput o exterminare sistematică a deţinuţilor de drept comun. La acea dată, politica statului român „nu era de reprimare a forțelor de opoziție față de regimul politic și conducătorul statului prin violență”.
Prin aceste considerații, judecătoarea Curții de Apel București preia perversa teză a Securității, că reținerea și anchetarea lui Gheorghe Ursu ar fi fost motivată de acte de drept comun. Apoi, descrie crimele împotriva umanității prin formulări excesive (precum exterminarea oricărui opozant) pentru a putea nega astfel valabilitatea lor în cazul Ursu. Trei: preia tezele foștilor securiști, privind renunțarea de către Securitate, în anii 1980, la violență.
Citez art. 439 Cod.penal, punctul 1 e) al art. 439, care include în categoria crimelor contra umanității „torturarea unei persoane aflate sub paza făptuitorului sau asupra căreia acesta exercită controlul în orice alt mod, cauzându-i vătămări fizice sau psihice, ori suferințe fizice sau psihice grave, ce depășesc consecințele sancțiunilor admise de către dreptul internațional”.
Un al doilea alineat (art. 439, pct. 1 h) întărește conexiunea dintre cazul individual și represiunea colectivă instituționalizată în sensul crimei contra umanității care constă în „provocarea dispariției forțate a unei persoane, în scopul de a o sustrage de sub protecția legii pentru o perioadă îndelungată, prin răpire, arestare sau deținere, la ordinul unui stat sau al unei organizații politice ori cu autorizarea, sprijinul sau asentimentul acestora, urmate de refuzul de a admite că această persoană este privată de libertate sau de a furniza informații reale privind soarta care îi este rezervată ori locul unde se află, de îndată ce aceste informații au fost solicitate”.
Aceste două paragrafe descriu perfect ce i s-a întânplat lui Gheorghe Ursu. El este victima unei crime împotriva umanității, imprescriptibile. Faptul că victima nu a dispărut, ci a fost scoasă moartă din penitenciarul din Rahova nu are relevanță.
Pe 4 iulie, completul Valerica Voica, Constantin Epure și Alin Sorin Nicolescu va sta în fața opiniei publice
La 9 mai s-a încheiat judecarea apelului. Completul Înaltei Curți de Casație și Justiție format din Valerica Voica, Constantin Epure și Alin Sorin Nicolescu urmează să se pronunțe în procesul torționarilor Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș pe 4 iulie 2023.
Până în acest moment, acuzarea are deja motive de nemulțumire. Martorii ei au fost intimidați, iar mărturiile nu le-au fost preluate integral. Judecătorii au încercat influențarea lor în favoarea torționarilor. Instanța ÎCCJ a repetat precedentul incalificabil al Curții de Apel București, de a accepta drept martori ai acuzaților pe colegii lor din Securitate. Cum poate gândi un judecător chemat să afle adevărul despre acțiunile represive ale Securității să-l ceară chiar de la oamenii fostului aparat de represiune? Îi poate determina instanța să se incrimineze singuri? Este ca și cum i-ai pune pe membrii unei bande criminale să fie, pe rând, martorii colegilor lor incriminați. Ideea de a-i transforma pe membrii Securității, în deținătorii adevărului juridic despre implicarea instituției din care au făcut parte în represiune este una dintre acele hilare-dramatice fațete ale realității în care trăim la 33 de ani de la Revoluție.
P.S. Principiile sunt limpezi: avem de acceptat judecata unei instanțe chiar dacă nu ne place; judecătorii trebuie respectați prin atitudinea pe care o avem față de ce fac și prin limbajul în care le descriem faptele ; nu li se spune acuzaților că sunt „torționari” dacă o instanță nu a stabilit natura celor făcute de ei. A trata însă aceste principii în mod absolut, ferindu-ne de numirea în cuvinte precise a situației la care asistăm șocați, în procesul securiștilor care l-au torturat pe Gheorghe Ursu este și falsificator, și laș. Este o participare, pe jumătate, la rău.
In ce mizerie ne putem scalda… La 33 de ani de la caderea comunismului, noi inca mai numaram tortionarii pe degete. Probabil ca oamenii astia sunt platiti gras de stat, dar nimeni nu-si pune problema pentru ce sunt platiti. O generatie intreaga stie ce a facut Securitatea, dar statul se face ca ploua torential, de 33 de ani. Mii de oameni ucisi la Revolutie si nimeni nu stie concret si clar de catre cine, pentru ce si in ce conditii. Un stat-monstru, urmas al statului comunist, nu mai reprima, nu mai tortureaza, doar ingroapa trecutul si-i acopera pe criminali. Un stat al altora, in care poporul e „binevenit”. Cu o coloana de tablou, o scoti din rama si pica pe jos. De multe ori romanii si-au gasit dreptatea in Europa, pentru ca acasa la ei adevarul e persecutat. Bravos justitie, bravos politicieni, halal sa va fie! Mi-e jena si scarba, mi-e jena de mila fata de bietii oameni, multi tineri, ingropati prin cimitirele Revolutiei. Ei meritau ceva mai bun si au primit moartea, de multe ori degeaba sau pentru ca altii sa continue mostenirea comunista. Pentru ei nu striga nimeni, pana si tribunalele tac.
Verdictul de condamnare a celor doi securiști în această cauză are o MIZĂ URIAȘĂ! S-ar putea deschide larg porțile IMPUNITĂȚII împotriva sutelor de securiști torționari din regimul Ceaușescu! Doamne ajută!
Victima avea o fiica stabilita in SUA, nu un fiu. Fiica sa Olga impreuna cu sotul si cu familia au reusit sa plece in SUA la inceputul anilor 80.
Oricat de imoral ni s-ar parea și oricat de imoral au decurs depozitiile martorilor provenind din fosta Securitate, nu cred ca o instanta ar fi putut sa nu ii admita ca martori din prisma acestui aspect.
Deh! Daca nu le-ati facut / nu s-a facut dreptate . dupa 1989, desigur – fostilor detinuti politici – exista deci
tiparul exonerarii tortionarilor, ceea ce se si intampla.
Au si comunistii ceva ”interesant : nu-i iarta nicicum pe cei ce le-au suflat in ciorba.
..Dar ceilalti nu vor sa creada pana nu sunt atacati.. Solutia ar fi respectarea legii. Cine s-o faca mai ales acum, cand constiinta morala a iesit de mult la pensie
Oricum, felicitari dlui Andreescu , dar si Hotnews pentru ca il publicati., deh!
Totusi exista doi comandanti de penitenciare condamnati si cateva parti civile care au cerut despagubiri. Traiau mai multi atunci cand s-au derulat procesele Visinescu si Ficior insa nu toti fostii detinuti politici care avusesera de suferit de pe urma lor s-au constituit parte civila. E putin dar ceea ce s-a facut in ultimii ani e important.
Da. În timpul ăsta, cei doi care le-au reproșat polițiștilor că nu poartă și ei mască au fost toturați și au murit amândoi în următoarele 3 săptămâni. Ulterior au mai murit câțiva inși în urma intervențiilor polițiștilor, dar medicina legală nu stabilește niciodată vreo legătură între moartea cetățenilor și intervențiile polițiștilor. Iar lucrurile astea se întâmplă din 2020 încoace, nu sunt dintre cele întâmplate pe vremea lui Ceaușescu.
În Franța tocmai a avut loc o nouă execuție extra-judiciară, asta e cauza noilor revolte. În UK, la fel, Chris Kaba a fost executat de polițiști pe stradă, împușcat prin parbriz în propria mașină oprită, în condițiile în care nu era înarmat.
Condamnarea foștilor comandanți de penitenciare e praf în ochi, polițiștii de azi care omoară oameni ar trebui condamnați.
Ei, vedeti de ce au pensii speciale? Pentru ca au si indatoriri speciale!
@ PAFI: Excepțională remarcă. 👍
Fiul unui tortionar notoriu al Securitatii, cea de prima ora, implementata de bolsevici pe sistem enkavedist, sef al filialei Arad, este ministrul Sanatatii. Micutul Rafila, barosanul de azi, necunoscut pina mai alaltaieri in politica mare romaneasca, tinut de Secu si PCR prin posturi in strainatate, a crescut ascultind povestile de „vitejie” ale criminalului sau tata, a devenit medic, ca si el, dupa ce Securitatea si PCR i-au daruit o meserie respectabila. De ce va inchipuiti ca juzii romani sunt toti puri si convinsi ca meseria lor e demnitate si dreptate pentru victimele unui regim criminal? S-a uitat careva cine le sunt parintii, ce au trait juzii care „fac dreptate” acasa, cum le sunt cei sapte ani de mama si tata?
„Gena originara rosie” , familiile originare bolsevice sunt furnizoarele de politicieni rosii, si nu numai, astazi. Si nu-mi veniti cu „urmasii nu sunt vinovati de faptele parintilor”. Daca asa ar fi, atunci si urmasii nazistilor notorii ar fi avut dreptul sa stabileasca politica Germaniei de dupa razboi.
Eu ma astept ca procesul sa moara, fiindca ramine fara acuzati. Asta a si fost „mersul” lui: tergiversarea, aminarile pe motive puerile sau fabricate, ssmd.
Nu mai încape nicio îndoială. România a fost acaparată de către securiștii torționari ai micuțului peltic. Și este de-a pururi a lor și a politrucilor fără educație și fără învățătură care, împreună cu Poliția, Jandarmeria și Justitia, continuă să strivească suflete de români îndurerați.
O chestie cotoioasa e in ce masura criminalii securisti au facut ce au facut din obligatie de servici, respectind legile si regulile de atunci, sau au avut exces de zel, si din dorinta de a iesi in evidenta, poate chiar din porniri criminale. Din nefericire se mai intimpla si astazi ca un politist prea zelos, sau niste soldati ambitiosi, sa depaseasca mandatul impus prin regulamente si sa duca chiar la moartea unor suspecti.
Parerea mea e ca-n sistemul comunist de atunci erau extrem de multi securisti, politisti excesiv de cruzi, care pur si simplu aveau bucuria sa te faca sa suferi, fizic, sa-si arate ei superoritatea.
Eram stundent, in vacanta la mare, la cort, ne plimbam prin Mamaia. Ne agat aunu in slpi si ne cere buletinele. Buletine in slip? Ne lasa in pace, dar ne urmareste, la prima ghereta suntem inconjurati de mai multi si „invitati” intr-o camaruta. Inainte sa ne intrebe ceva incep sa ne bata. Se vedea bucuria din ochii lor ca ne pot plezni! Aveau pur si simplu placere. Nu stiu daca in regulamentul lor era prevazut asa ceva, dar..
Ei bine, aceste lepadaturi trebuiesc condamnate, aspru, extrem de aspru. Nu, nu am bucuria pe car eau avut-o ei sa stiu ca sunt loviti dar pedepsirea lor e absolut necesara, pt igienizarea societatii!
La tristesse comme valeur sure…
Daca dupa ’89 justitia romana a facut exact ceea ce se cuvenea sa faca in cazuri emblematice (actul de justitie, dara) a fost ceva mai degraba de ordinul miracolului. Si nu rareori, „imprudentii” care l-au comis au ajuns sa suporte – din partea „Sistemului”, cum altfel- consecinte, cum sa zic… ambarasante. Nu cred ca am avea motive sa ne facem iluzii. Daca speta poate fi admisa la CEDO, acolo ar mai fi o sansa. Altminterea, cit mi-as dori sa mi se infirme pesimismul!
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat marţi pronunţarea deciziei definitive în dosarul uciderii disidentului Gherorghe Ursu. Noul termen a fost stabilit pentru 27 iulie.
„Sincer, mă gândeam că probele sunt atât de covârșitoare și de concludente, încât soluția nu ar fi trebuit să mai ia încă o lună ( Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat marţi pronunţarea deciziei definitive în dosarul uciderii disidentului Gherorghe Ursu pentru 27 iulie -s.n. ) , după cele două luni care au trecut”.
Andrei Ursu
Sursa : https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/pronuntarea-definitiva-in-dosarul-mortii-disidentului-gheorghe-ursu-a-fost-amanata-pentru-27-iulie-2411479
Dupa acesta a n-a amanare ” psihologica” in mod clar nejustificata si trasa de par pentru ca pur si simplu asa vrea si are dreptul puterea judecatoreasca ( tehnica cunctatiei este cunoscuta inca de pe vremea romanilor ) sunt peste 90% sanse sa existe o achitare cinica exact dupa principiul atat de des auzit in ultima vreme ( „fapta nu exista”) in sentintele judecatoresti atat de originale de la noi .
Articolul bine scris de Dumneavostră m-a emoționat. Perioada de aşteptare a fost lungă, nu trei ci 26 de zile… Ceva îmi spunea că ar fi un mic miracol să se lase cu condamnări.