vineri, decembrie 6, 2024

Victor Ponta, Comisia de Etica si umbrele lui Malraux, Koltsov si Paustovski

Har Domnului, Universitatea din Bucuresti a decis ceea ce este normal ca o asemenea institutie sa faca. Comisia de Etica va analiza avalansa de acuzatii la adresa tezei doctorale a premierului Ponta si va propune masurile de rigoare in cazul ca fraudele vor fi dovedite. Este o chestiune de autorespect si de aparare a legii, a valorilor stiintifice, a integritatii academice si a propriei imagini. Daca dl Ponta pare sa desconsidere imaginea Guvernului Romaniei si semnificatia titlului de doctor invocat in CV-ul primului ministru (adica al sau, asumat pe proprie raspundere), ma indoiesc ca acelasi lucru se poate spune despre venerabila institutie bucuresteana care este Universitatea. La fel, cred ca ideea formarii, de catre Facultatea de Drept, unde a fost sustinuta, in 2003, teza scrisa sub indrumarea profesorului Adrian Nastase, a unei comisii compusa din experti internationali, este binevenita. Important, in egala masura, este sa nu se tergiverseze acest proces. Sper ca Universitatea din Bucuresti sa actioneze cu maxima celeritate spre a evita situatii jenante in raport cu personalitati internationale care detin doctorate onorifice si care, neindoios, citesc in presa informatii despre acest scandal.

Tin sa spun ca am si o miza personala in toata aceasta poveste. Nu, nu cum crede probabil Victor Ponta, pentru ca as participa la o imaginara actiune „furibunda” impotriva Guvernului (ca si cum el ar fi guvernul!) urzita de tot mai demonizatul Traian Basescu. Detin titlul de doctor de la aceasta universitate, obtinut in urma unei sustineri publice, in 1980, a tezei „Revolutie si Ratiune Critica. Teoria politica a Scolii de la Frankfurt si radicalismul de stanga contemporan”. Un subiect, la vremea aceea, heterodox. Ceea ce numim „marxismul occidental” era departe de a fi pe placul ideologilor oficiali. Sunt mandru de munca mea, dincolo de faptul ca multe lucruri le vad acum diferit. Stiu precis ca n-am furat ideile si textele nimanui. Am citat din Adorno, Hannah Arendt, Benjamin, Fromm, Gramsci, Horkheimer, Kolakowski, Korsch, Lukacs, Marcuse, Marx, Sorel. Cu trimiteri la surse si la paginile din surse. Cum o fi fost profesorul Ovidiu Trasnea, coordonatorul stiintific al tezei, dar nici in ruptul capului n-ar fi acceptat o teza doctorala fara note de subsol, fara ghilimele necesare, fara trimiteri la pagina citata si cu o „bibliografie selectiva” in final. Verificabilitatea citatelor dintr-o asemenea disertatie doctorala este o conditie sine qua non a onorabilitatii ei, o premisa metodologica non-negociabila a scientificitatii ei.

Nu pot crede ca profesoarele Alina Mungiu-Pippidi, Zoe Petre si Ecaterina Andronescu ori profesorii Andrei Marga, Stelian Tanase si Vlad Nistor ar putea pune la indoiala acest principiu sacronsanct in lumea academica. Insusi faptul ca am ajuns sa-l discutam ma lasa perplex. Sunt consternat ca profesorul Andrei Marga, pana recent rector al Universitatii „Babes-Bolyai”, o fortareata a spiritului academic din Romania, care i-a acordat in 2010 doamnei Angela Merkel titlul de Doctor Honoris Causa poate sa faca aceasta afirmatie: „Presa este concentrată pe o acuzaţie care nu are niciun fundament”. Chiar niciun fundament? Halucinam cu totii? Halucineaza „Frankfurter Allgemeine Zeitung”? Halucineaza revista „Nature” pe care, sunt convins, fiziciana Angela Merkel, cancelar al Germaniei, o cunoaste foarte bine? Oare acesta va fi raspunsul profesorului Marga daca doamna Merkel il va intreba ce se petrece in Romania?

http://news.ubbcluj.ro/doctor-honoris-causa/cancelarul-germaniei-dr-angela-merkel-doctor-honoris-causa-al-universitatii-babes-bolyai-din-cluj-napoca/

Am stat de vorba in aceste zile cu numerosi universitari din Occident, specialisti in tranzitiile post-comuniste, in politica comparata si in drept, cu jurnalisti interesati de tot mai alarmantele stiri despre degradarea procesului democratic din Romania. Cuvantul care revine mereu este „epurari”. Alaturi de acesta, „plagiat”. Vrem ca Romania sa fie privita drept un stat de nedrept (Unrechtsstaat)? Ar fi absurd si extrem de inadecvat, mai ales acum, cand justitia isi spune, cu verticalitate, cinste si curaj, cuvantul in cazuri precum Nastase si Vantu.

Premierul Ponta trebuie sa renunte la atitudinea de eschiva bascalioasa si sa spuna cat poate de limpede: „Daca acuzatiile de plagiat sunt confirmate si mi se retrage titlul de doctor, imi voi da demisia”. Apetitul de putere nu are voie sa umbreasca demnitatea insasi a imaginii tarii. Nu mai putin important este faptul ca acest scandal se produce in plina perioada de bacalaureat. Cititi articolul profesoarei Maria Bucur de la Universitatea Indiana si veti intelege care pot fi consecintele pentru atatia studenti originari din Romania ale unei imagini grav compromisa de acuzatiile, extrem de serioase, aduse premierului Victor Ponta si, nu mai putin semnificativ, de ciudata, stupefianta sa nonsalanta.

Scandalul presupuselor plagiate comise de premierul Ponta imi aminteste, si nu doar mie, de una din celebrele polemici ale perioadei Ceausescu. Prozatorul Eugen Barbu a fost acuzat, in primul rand de Fanus Neagu, de furt, in romanul sau „Incognito”, din operele unor Andre Malraux (romanul „Speranta”), Mihail Koltsov („Jurnalul” din Spania) si Konstantin Paustovski (amintirile marelui scriitor rus). Brigada de soc din jurul revistei „Saptamana” a pornit la atac, Barbu, inspaimantat de riscul deconspirarii fraudei si al compromiterii sale publice, s-a plans isteric ca este victima unei cabale urzita de cei de la „Europa Libera” (Monica Lovinescu si Virgil Ierunca) si „oamenii lor”.

O comisie condusa, din cat tine minte, de respectatul profesor si istoric literar clujean Mircea Zaciu, a cercetat cazul si a ajuns la concluza ca, intr-adevar, Barbu comisese un plagiat incontestabil si absolut scandalos. A urmat un comunicat al Uniunii Scriitorilor, discutii cu Ceausescu, tentative ale politrucilor de a amuti vocile criticilor „patronului”, cum i se spunea lui Barbu. La vremea aceea, Malraux si Paustovski erau decedati. Mort era si jurnalistul Mihail Koltsov, prietenul lui Hemingway (il recunoasteti ca personaj in „Pentru cine bat clopotele”), fusese executat sub acuzatia de spionaj in 1940 (dupa alte surse in 1942). A fost reabilitat in 1956, dupa „Raportul Secret” al lui Hruciov.

Citesc acum o relatare despre pozitia intiala a Comisiei de Etica. Sa fie vorba de Comisia de la Universitate ori de Consiliul National de Etica „restructurat” acum doua saptamani de ministrul interimar Pop? Ideea ca plagiatul poate fi analizat doar daca exista sesizarea unei parti presupus vatamata este aiuritoare. Cum spuneam, har Domnului ca rectorul Universitatii a decis sa actioneze in regim de urgenta.

Premierul Victor Ponta a transmis Autoritatii Nationale pentru Cercetare Stiintifica (ANCS) o adresa prin care solicita sa ii fie analizata teza de doctorat sustinuta in 2003, in contextul acuzatiilor lansate in ultimele zile in spatiul public. Comisia de Etica a spus ca nu poate analiza o „autosesizare” si ca, pina acum nu s-a primit nicio sesizare. Mai mult, Comisia a afirmat ca doar cei care au fost plagiati pot face sesizari. In plus, Comisia a invocat faptul ca este extrem de ocupata, are alte prioritati.

http://www.revista22.ro/-plagiatul-lui-ponta-comisia-de-etica-a-universitatii-bucuresti-verifica-acuzatia-de-plagiat-ponta-e-foarte-bine-15847.html

PS Aflu ca dl Mang, ministru desemnat de trista amintire, fortat sa se retraga „spre binele partidului”, nu a plecat sa se reculeaga, cum poate ar fi fost normal dupa furtuna din jurul plagiatelor personale, ci se agita in continuare, ba chiar ameninta. Deci, departe de a se cai, de a ispasi moral pentru faptele frauduloase, este cel care rosteste fraze vindicative la adresa lui Daniel Funeriu. Daca dl Mang pare sa nu aiba vocatie de savant, iata ca are in schimb porniri de epurator:

Ioan Mang, acuzat la randul sau de catre cercetatori straini de multiple plagiate, a afirmat ca Daniel Funeriu reprezinta „o unealta stalinista care poate sa faca orice oricand pe placul lui Traian Basescu” si ca PSD va avea timp „sa se ocupe” de actualul consilier prezidential: „Eu sunt convins ca, inclusiv in cazul meu, totul a plecat de la Cotroceni, executantul fiind Daniel Funeriu. Daniel Funeriu da ‘interviuri’ la National Journal (cred ca a vrut sa spuna „Nature Journal”–VT). O sa discutam si despre subiectul asta, cand va veni vremea, despre Daniel Funeriu. O sa avem timp sa ne ocupam si de Daniel Funeriu, nu este un personaj atat de important in acest moment. S-a facut o jucarie, o lege, care poate opera in timp, nu conteaza de cand pana cand, de catre niste indivizi care nu au niciun subiect comun cu subiectul, nici cu autorul originalului si au facut o unealta care poate sa faca orice oricand pe placul lui Traian Basescu”, a declarat Mang, pentru Ziare.com.

O rostire bolovanoasa, sacadata, abrupta si brutala, precum masurile adoptate in cascada de guvernul Ponta-Antonescu-Voiculescu, Guvernul Marii Epurari Nationale.

Distribuie acest articol

130 COMENTARII

  1. Dle Tismăneanu, vă propun un pariu:
    – pariez că, în cazul în care i se va retrage titlul de doctor, ponta va spune (direct sau prin vocea Parlamentului) că postura de prim-ministru nu e condiţionată de o asemenea titulatură.

    Nu uitaţi, din cazul Radu Vasile am aflat că primul-ministru nu poate fi demis nici de către Parlament, nici de către preşedinte, tot ce se poate face (fără efect) e retragerea sprijinului politic. Aşadar, rămâne doar demisia, care e ceva dependent de conştiinţă şi moralitate, de interes şi de orgoliu.

    • Desigur ca mandatul de premier nu e conditionat de titluri academice. Nici macar de probitatea morala a detinatorului de mandat nu e. Insa la proximele alegeri, tocmai aceasta probitate va fi verificata: vom vedea daca furtul de titluri cantareste mai greu decat taiatul veniturilor in scopuri clientelare.

  2. Degeaba se fac comisii si comitete , daca in ele sunt prieteni de-ai lui Nastase sau subordonati pe linie de partid lui Ponta . O asemenea comisie nu va avea nicio credibilitate

    • Gresit!

      Universitatea de Bucuresti are acum rolul de a exemplifica ca poate face o analiza serioasa indiferent ce pozitie ocupa plagiatorul.

      Nu vad de ce fosti absolventi care au muncit pentru lucrarile lor de doctorat sa stea in aceeasi banca cu penalul Ponta.

      Imi place sa cred ca va exista o analiza in detaliu asupra modului in care s-a ajuns aici.
      Am spus-o de mai multe ori, la fel ca si in coruptia, nu exista numai plagiatul si persoana care a plagiat ci si un intreg mecanism care l-a facilitat si poate intretinut…

      Ceea ce pare sa uite Andrei este fapta penala!

      Inca un taraboi!
      Sincer nu ma doaresufletul – vroiam sa scriu ceva mai popular, dar m-am autocenzurat –
      Ceea ce ma deranjeaza mai mult este tupeul si nesimtirea cu care Ponta ne face pe toti prosti si neaveniti! Si aici includ si presa internationala careia i s-a adresat in conferinta de presa. Cred ca presa va dori sa bifeze si momentul punerii sub acuzatie …

      Culmea este ca gaseste si sustinatori de genul O.R. – cu bursa…! Harvard-ul il plateste pentru a scrie, derapand in mod voit, repetitiv, de la esenta lucrurilor…

      Greata si dezgust total pentru Ponta si sustinatorii sai!

      Cinste celor care muncesc sa isi conduca doctoratele si isi aduc contributia in domeniile lor!
      Sunt convins ca sunt in Ro si in afara, si toti merita aplaudati in efortul lor onest!

      Cu consideratie.

  3. Domnule Tismaneanu,

    „……..si veti intelege care pot fi consecintele pentru atatia studenti originari din Romania ale unei imagini grav compromisa de acuzatiile, extrem de serioase, aduse premierului Victor Ponta si, nu mai putin semnificativ, de ciudata, stupefianta sa nonsalanta.”
    Intereseaza pe cineva niste scarta-scarta pe hartie? Un coate goale? . Cate voturi au astia?. Zilch,nada, zero. Stanga lupta pentru popor, are grija de popor. Votul lui Ponta V este necesar la PSE. Lumea il va pupa pe obrajii amandoi.(nu in poze este drept) in mod ipocrit. Acelasi lucru s- intamplat si in anii ’50 si nu a murit nimeni (aproape).
    Traisca lupta pentru pace si viitorul luminos al patriei noastre multi milenare.

  4. Nu stiu ce dracu ar mai putea spune oricine despre lucrarea de doctorat al lui Ponta.Sunt peste 200 de pagini copiate, majopritatea cuvant cu cuvant ,fara nici un fel de note in subsolul paginii. Trebuie vazut, totusi, cum un indrumator de doctorat si o comisie care a validat lucrarea au dat drumul la asa ceva.

  5. Folositi sintagma „Scandalul presupuselor plagiate”.

    Sintem prea multi cititori ai dovezilor de plagiat. Sutele de pagini reproduse ad literam, inclusiv erorile, vorbesc de la sine. Orice comisie poate constata doar ceea ce se vede cu ochiul liber. Stim toti domnule profesor. Chiar si cei care pretind ca nu stiu.

    Zvirlirea lui Victor Ponta peste bordul politicii, umilirea publica, sint inevitabile. Dar ofensa adusa Romaniei si mediului academic nu va putea fi stearsa. Insa lectia va fi spre luare aminte a multor impostori europeni de titluri academice. Fabricile de diplome, de doctorate si de impostori din lumea stiintifica, vor disparea mai repede decit au aparut.

  6. „Mai mult, Comisia a afirmat ca doar cei care au fost plagiati pot face sesizari.”
    Inteleg de aici ca daca voi copia integral „Critica ratiunii pure” si o voi semna, nu ma poate acuza nimeni de plagiat, pentru ca plagiatul e lipsa, iar comisia nu se poate autosesiza ?
    Daca ceea ce am inteles este corect, inseamna ca intr-adevar lumea noastra „academica”este de tot rasul. Daca n-am inteles bine, poate-mi explica cineva cum e.
    Va multumesc.

    • exact! dar cu o conditie – sa pui ghilimele :)

      ma minunez sa vad cum incearca sa se ascunda dupa deget cu ghilimelele alea. citatul trebuie sa aiba si un sens, nu doar ghilimele. nu are sens sa „citezi” chiar tot, inclusiv afirmatii banale. sunt propozitii acolo care spun doar anul in care s-a terminat al doilea razboi mondial si data la care a fost semnata declaratia de la potsdam. si alea sunt „citate”.

  7. Ma iertati, cred ca ati vrut sa ziceti „de salutat decizia” domnule Tismaneanu… sau „salutara” e intentionat :-))

  8. Nu cred ca Ponta isi va da demisia pana prin noiembrie, cand o va face pentru ca i se termina mandatul. Este vorba despre „damage control”. Pur si simplu din punct de vedere politic, pe plan intern, voturi si imagine, USL ar pierde mai mult daca Ponta isi da demisia decat daca ramane.

    Btw, despre detaliile de aici cu privire la cariera universitara a premierului, stiati? http://www.eghid.ro/Actualitatea/NewsDetail.aspx?NewsID=14081

    • Unii nu prea au inteles de ce Ponta si-a facut practica la C.P.I. (Curtea Penala Internationala a fost infiintata prin Tratatul de la Roma, in 1998, iar Ponta a facut parte din comisia pregatitoare de la New York unde a inceput sa si scrie). Un an mai tarziu a aparut si cartea d-lui Dumitru Diaconu „Curtea Penala Internationla, Istorie si Realitate” publicata de Editura All Beck. Am inteles ca la bibliografia acestei carti apare si numele lui Ponta.

      http://www.realitatea.net/autorul-plagiat-de-ponta-nu-aveam-niciun-interes-sa-semnez-lucrarea-daca-nu-mi-ar-fi-placut_954284.html

      • http://www.eghid.ro/Actualitatea/NewsDetail.aspx?NewsID=14081

        Politicianul Ponta, «corigent» la cariera universitara

        Tånarul pesedist Victor Ponta si-a construit o adevarata cariera universitara pe baza unui sir de ilegalitati. In postura de cadru didactic, acesta a «ars» o serie de etape, obtinånd cel putin dubios mai multe titluri.

        Despre Victor Ponta se poate spune ca este unul dintre putinii tineri din PSD care a reusit sa tina pasul cu greii din acest partid. Daca la capitolul activitate politica Ponta sta foarte bine, nu acelasi lucru se poate spune despre el atunci cand vine vorba de cariera universitara.

        Ponta este absolvent al Facultatii de Drept din cadrul Universitatii Bucuresti, structura unde nu a excelat nici un moment prin rezultatele sale. Ba mai mult, desi este licentiat in stiinte juridice, cu media generala 8.80, vicepresedintele PSD a primit doar 6.50 la Drept Penal si nota 7 la drept civil si cel constitutional. A avut insa noroc cu proiectul de diploma, unde a primit nota maxima si asa a reusit sa-si mai dreaga media generala. Dupa terminarea facultatii, Victor Ponta a fost numit procuror stagiar la Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti, unitate care i-a emis si cartea de munca.

        Magistratul a cochetat si cu munca la catedra
        In anul 2002, Universitatea Romano-Americana din Bucuresti a primit de la Ministerul Educatiei acreditare. Victor Ponta avea insa o relatie mult mai veche cu aceasta institutie. Inca din 1996, pesedistul a incasat fonduri de acolo, pentru activitatea de preparator universitar ce o presta. In paralel, Ponta facea acelasi lucru si la Universitatea privata “Dimitrie Cantemir”. La unitatea din urma, Victor Ponta a avut chiar o ascensiune mult mai rapida, devenind asistent si apoi lector universitar. Cel putin asa apare in CV-ul acestuia, postat pe site-ul Camerei Deputatilor si depus la dosarele de concurs ale acestuia. Bizar este insa faptul ca, cel putin in CV, activitatea didactica a lui Ponta la Universitatea Romano-Americana nu se regaseste. “Gardianul” a intrat insa in posesia unor documente din care reiese ascensiunea permanenta a lui Ponta, in cadrul acestei institutii, ascensiune care nu a fost intotdeauna in conformitate cu legislatia din domeniu.

        Mai mult, toata aceasta activitate nu se regaseste nici in Carnetul de Munca a lui Victor Ponta, fapt ce ridica numeroase semne de intrebare cu privire la modul in care a prestat actualul lider PSD servicii pentru universitate. Din pacate insa, contactat telefonic, Victor Ponta a fost foarte transant in ceea ce priveste activitatea sa didactica: “Credeam ca m-ati sunat pentru lucruri serioase. Puteti sa scrieti orice despre treaba asta, ca nu ma intereseaza”, ne-a declarat Ponta.

        Radiografia perfecta a unui smen didactic
        Cea mai mare “gogoasa” pe care s-a bazat intreaga cariera universitara a lui Victor Ponta a fost cea de la examenul de titularizare pentru postul de conferentiar. Ca sa obtina acest post, PSD-istul a avut nevoie ca o armata de nume grele din invatamantul romanesc sa inchida ochii la inadvertentele din dosarul sau.

        Legea 303 din 2004 privind statutul magistratilor spune foarte clar: “Magistratii care au, la data intrarii in vigoare a legii, norma de baza la institutii de invatamant superior juridic, au obligatia de a-si transfera aceasta norma de baza la instanta sau parchetul unde functioneaza ori sa renunte la calitatea de magistrat.” Ori, in cazul Ponta, la dosarul de care vorbeam mai sus nu exista nici un document din care sa rezulte unde a avut si unde are norma de baza acesta.

        Nici macar vechimea necesara pentru inscrierea la concursul cu pricina nu exista. Victor Ponta a depus la dosar doua adeverinte. Din prima rezulta ca, in perioada 1 octombrie 1997 – 1 octombrie 2002, Ponta a ocupat pe rand, prin cumul, functiile de preparator, asistent, si lector. In realitate, nu exista insa nici o lege care sa permita cumularea functiei de preparator. Chiar si asa, pe 1 octombrie 2002, cand s-a inscris la concursul respectiv, Ponta nu avea vechimea prevazuta de lege. Pentru ca nu detinea titlul de doctor, lui i-ar fi trebuit 6 ani vechime, iar din scriptele depuse de el nu ies nici macar 5.

        Master de 2-4 semestre in 3 luni
        In continuare, pentru inscrierea la concursul de ocupare a unui post de conferentiar, candidatul trebuie sa faca dovada ca are o vechime minima la catedra de 9 ani, im invatamantul superior. Cu toate eforturile de moment, actualul lider PSD-ist abia a obtinut 7 ani si cateva luni.

        In fine, o alta “facatura” din dosarul de universitar al lui Victor Ponta se leaga de cursurile de master pe care acesta le-ar fi absolvit. In Romania, potrivit prevederilor Legii invatamantului, este o activitate de invatamant postuniversitar, cu durata de 2-4 semestre.

        Cele 3 cursuri tip master, mentionate de candidatul la titularizarea respectiva, au fiecare doar cateva luni ca durata. Cum a reusit aceasta performanta, doar Victor Ponta poate spune.

    • Stimabile, ai dovezi pentru altii? sau macar pagini sau paragrafe indentice la acei „altii” ca in acest caz? Cultura dumitale vorbeste. Subscriu la ingrijorarea lui Silviu asupra neimplicarii organismelor care ar trebui sa se sesizeze. Asteptam.

  9. Har Domnului, intradevar! Am avut emotii cand am citit ca Victor Ponta a sesizat CNE si nu am vazut CNATDCU sesizandu-se. Imi greu sa cred ca CNE a declarat ca doar cei plagiati pot face sesizari pentru ca este fals si se poate verifica usor, citind regulamentul de functionare al consiliului. De altfel, nu am vazut aceasta informatie altundeva decat in revista22

  10. D-le Tismaneanu de ce nui inlocuiti aceasta balacareala, docta si partinitoare, cu o analiza pe doua coloane, care sa demonstreze academismul infailibil de care ,ranjind mefistofelic , va bucurati !

    • Textele au fost de-acum publicate si ras-publicate. Problema nu este daca ma bucur sau daca sufar eu, ori daca se bucura sau sufera altcineva. Problema este refuzul d-lui conf. univ. dr Victor Ponta, prim ministru al unei tari din NATO si UE, de a admite evidenta si de a actiona in consecinta.

  11. Domnul Ponta parca a recunoscut ca a copiat fara sa puna ghilimele si a argumentat ca in 2003 acestea nu erau obligatorii. Cu alte cuvinte, a recunoscut ca plagiat. Daca si in cazul marelui Prim Ministru plagiatul este ilegal.

  12. D-le Tismaneanu,
    Ma intreb de ce oare consumati atata timp si energie scriind despre lucruri de care nimeni nu-si va mai aminti peste 2-3 luni. Cred ca ar fi mai util pentru tinerii studenti si intelectuali din tara sa vorbiti despre cartile si oamenii importanti care au modelat sau au schimbat lumea. Va rog sa nu va suparati ca-mi permit sa va cer asta dar sunt un cititor constant al dvs si m-am plictisit sa citesc despre Basescu , Ponta, Nastase, Liiceanu etc, etc. As prefera sa citesc articole scrise de dvs despre Max Weber, Rudolf Steiner, Eric Hofer, si alti ganditori importanti despre care tinerii de astazi nu au auzit sau nu au citit.
    Va multumesc daca veti publica acest comentariu.

  13. D-le Tismaneanu,
    Am un prost in familie ,repetent de doua ori in facultate si azi e doctor in stiinte tehnice cumparate !Uitati-va la puzderia de generali, de politie sau armata, doctori in drept sau la puzderia de parlamentari doctori in drept ,etc.
    Asta e Romania ,full de doctori si ultima in statisticile economice !o batjocura,mai degraba gasesti un doctor sa arunci dupa un caine ,decat un bolovan!
    Stima maxima,
    Eneas

  14. Titlul de dr. al fostului ministru german al apararii a fost retrase de universitatea emitenta la cateva zile de la anuntarea in presa a plagiatului. Univ. din Buc. cere evaluarea tezei lui V.P. de o comisie formata din experti straini. Oare membrii Senatului Univ. nu cunosc alfabetul latin? Aceasta este conditia suficienta pentru a te dumiri asupra situatiei. Se pare ca cei de la Univ. se spala pe maini si vor sa lase rapunderea pe seama altora, adica expertii straini, eventual cunoscatori de limba romana. De unde sa-i iei? Uite asa, vor trece in goana zile, saptamani si luni, iar plagiatorul va fi in continuare PM pana cind Univ. din Buc. va ajunge la o concluzie pe care o putem cu greu anticipa. Portile Orientului…

  15. „Ponta a dat asigurări că a respectat regulamentul Universităţii Bucureşti de la acea vreme, „care nu prevedea obligaţia utilizării ghilimelelor” pentru pasajele aparţinând altor autori.” – vorbim despre Universitatea Bucureşti sau despre Universitatea din Timbuktu ? Cât mai halucinează domnul ăsta?

  16. Intradevar speranta nu este la anonimul CNE din ANCS. Dar indubitabil un pas in directia buna a facut UniBuc. Conducerea Universitatii a luat decizia curajoasa sa tranteasca ferm mingea in curtea Fac de Drept. Ca si cand nu ar avea suficienta incredere in FdD in solicitare le indica standardele minimale „constituirea unei comisii formate, de preferinţă, din experţi internaţionali, din universităţi străine”. Cine va gasi acei experti internationali care sa nu tina cont de publicatia Nature?

  17. Sorry, intrebare off topic

    Vladimir, poate fi numit Puiu Hasotti milnistrul culturii daca a mintit in Senatul Romaniei ca eu as fi „un prosper om de afaceri din Suedia”? Cata integritate morala are acest domn Hasotti cand minte cu nerusinare in chiar plenul Senatului Romaniei?

      • Pot sa dau si eu un link cu o a afirmatie mincinoasa a unui fost premier?
        Intreb, pentru ca in logica mea, daca un premier poate minti si totusi este din nou desemnat, atunci exista deja un precedent si pentru ministrii de resort.

  18. Îmi pare rău sa o spun, dar ultimul paragraf nu este corect deloc. Mai precis fraza conține trei părți scoase din contexte diferite:

    1 – „Premierul Victor Ponta a transmis Autoritatii Nationale pentru Cercetare Stiintifica (ANCS) o adresa prin care solicita sa ii fie analizata teza de doctorat sustinuta in 2003, in contextul acuzațiilor lansate in ultimele zile in spatiul public.”
    Stire de ieri, anunt facut de Victor Ponta. Intre timp a aparut si comunicatul de presa pe site-ul ANCS: http://www.ancs.ro/ro/articol/2891/comunicare-anun

    2 – „Comisia de Etica a spus ca nu poate analiza o “autosesizare” si ca, pina acum nu s-a primit nicio sesizare. Mai mult, Comisia a afirmat ca doar cei care au fost plagiati pot face sesizari.”
    Stire anterioara celei de la punctul 1. Cineva(neclar cine, apare însă în mai multe ziare online) de la ANCS a comentat ca nu s-a primit nici o sesizare, si ca in regulamentul Consililui National de Etica nu exista termenul de autosesizare (‘autosesizare’ in sensul ca CNE sa inceapa procedura de verificare de capul lor, nu in sensul ca autorul presupusului plagiat sa se auto-denunțe). Cat despre afirmatia ca doar cei plagiati pot face sesizari, asta trebuie sa il intrebam pe autorul anonim al articolului din revista22. Eu miros o inventie.

    3 – „In plus, Comisia a invocat faptul ca este extrem de ocupata, are alte prioritati.”
    Aceasta cred ca isi are originea intr-o afirmatie a cuiva de la ANCS(din nou, nu stiu a cui) care a fost facuta in contextul cazului Mang, inainte de a exploda doctoratul lui Ponta.

    Deci cronologia afirmatiilor din ultmul paragraf este 3, 2 si 1.

  19. Iata ce scria pe internet un anonim despre teza lui Ponta: “Fratilor, sunt sute de pagini copiate cuvant cu cuvant, fara ghilimele si evident fara sa fie citata sursa. E un plagiat masiv si evident. De ce e nevoie de o comisie internationala ?!?”
    No comment

    • Domnule Balasouiu, cred ca din cauza ca nu mai avem credibilitate domnule, pur si simplu. Se pare ca doar de atit de multa stima ne mai bucuram…de aia l-am si intrebat pe domnul Tismaneanu intr-un comentariu mai sus daca a folosit cuvintul „salutar” in mod intentionat…cu o comisie internationala macar stim ca neutralitatea si integritatea e asigurata (desigur ca daca respectivii membri ai comisiei sunt din Republica Moldova, unde impostura academica e si mai si ca la noi, se cheama ca avem de-a face tot cu o comisie „internationala” isn’t it – eu sper ca nu!!!!)….ca doar n-o sa-si dea la picioare profesorii de la drept ei intre ei, ca tot e campinatul european de fotbal zilele astea (asta-i notiunea de solidaritate academica pe la noi, ne place ori nu!)…penibilul situatiei e evident, ce fel de comisie de examinare a fost aia care i-a dat „summa cum laude” lui viorel ponta pentru un fals…profesori universitari doctori de DREPT, atentie!!! Si a avut grija nastase sa-i aleaga pe cei mai prestigiosi la timpul respectiv, evident sa puna emfaza pe valoarea excepionala a tezei copilotului….cine sa-i judece pe astia, care in theory se presupune ca sunt mai presus de etica…ca doar sunt formatori de viitori judecatori, responsabili cu balanta dreptatii…cred ca-l injura aia pe ponta 24 din 24….

      • Culmea este ca nu m-ar fi surprins daca unii din ei au facut-o pentru ca se temeau. Vorbim totusi de regimul Nastase. Daca vreunul din ei ar fi venit si si-ar fi pus tarana in cap spunand ca au facut-o la presiune politica impotriva careia nu s-au putut opune, as fi inteles. Dar asa, sa dea apa la moara copilotului in acest teatru absurd, se discrediteaza oribil. Cel putin, prof dr Miga-Besteliu care a declarat ca e imposibil sa fie plagiat pentru ca lucrarea era pe un subiect despre care Ponta avea cunostinte directe (fara sa comenteze dovezile prezentate, evident).

        • Evident Geo…te pomenesti ca incremenea dreptul penal international fara viorel ponta…l-a trimis nastac in voiaj la New York pe banii nostri, diurna-diurna,sprizuri-spritzuri, gagici-gagici…apai daca viorel era expertu’, iti inchipui tu cam cum era examintorul!!! Cind l-am mai auzit, ca e si mindru de activitatea lui de procuror, timp in care n-a prins nici un penal national ori international, am ramas stupefiat ca Proust, vorba baietilor de la Divertis…si tot Gyuri Pascu zicea :”eriam mic, da’ aveam minte de om mare”, la viorel e pe invers…pacat ca s-au despartit aveau materie prima zilele astea, sa functioneze un cincinal si jumatate…

  20. Domnule Profesor,
    Isi inchipuie cineva, oare, ca Ponta nu stie sau nu realizeaza ca face rau Romaniei prin atitudinea sa ? Stim cu totii ca intelege perfect. Problema e ca interesul personal este mult deasupra interesului national, de care, nu-i asa, numai fraierii mai tin seama in ziua de azi. Adica cei carora le e teama ca Romania poate sa devina un stat de „nedrept”. Drept, nedrept, pentru Ponta este important sa se simta in acest stat Doctor in stiinte, Prim -ministru, eventual adulat, sa poata primi sponsorizari pentru off-road de la oricine, fara grija ca ar putea fi prins…Si, in tot acest timp, ca si in poezia „Colind pentru un tata batran” pe care Andrei i-o dedica tatalui sau Adrian Nastase”, vitele din batatura” sa pasca linistite. Se simte pericolul unei restauratii comunistoide asteptata de mult timp, de prea mult timp, care se intinde rapid, pripit si agresiv, cu mare nerabdare peste noi, peste tot ce credeam ca s-a castigat in acesti cativa ani. Nu este Ponta omul caruia sa-i pese de Romania. Din pacate pentru noi, oameni de aceeasi varsta cu el, dar care ne-am facut doctoratele pe bune si nu ne-a mai ramas timp si de politica, sau macar de off-road.

  21. Stimate domnule Tismăneanu,

    Universitatea din București, Școala doctorală de drept nu are pe site-ul său la ora actuală nici un fel de material referitor la etica realizării unei lucrări de doctorat. Putem presupune că există, probabil, o instruire orală- mai mult sau mai puțin lămuritoare. Dar, până la dl.Ponta și al său presupus plagiat Universitatea din București era obligată să verifice și forma și fondul lucrării de doctorat, să o dea înapoi autorului dacă nu corespundea și să nu o primească spre susținere- ca să nu mai vorbim de solicitarea titlului de doctor de la minister. Ori nimic din toate acestea nu s-a întâmplat. De ce ? Îmi vine enorm de greu să cred că Ponta le-a pus pistolul la tâmplă stimabililor profesori.
    Vorbim mai probabil despre o cutumă- ”merge și așa”. Probabil că contribuția originală a dlui. Ponta este originală- pentru că altfel n-ar mai fi avut doctoratul. Și mai probabil că ”plagiatul” a urmărit umplerea volumului unei teze de la niște oameni care și-au dat un acord- cel puțin verbal. Îmi vine enorm de greu să cred că un profesor universitar în Drept n-ar fi făcut scandal din 2003 până în 2012 dacă ar fi constatat așa ceva.
    Probabil că o să vă șocheze dar mi se pare normal și firesc în țara lui ”merge și așa” unde ”oamenii de ștință” militează pentru locuri unde să-și urmărească răzbunările acuzându-i pe alții de plagiat (lucrez în cercetare de peste 20 de ani și cu bazele de date ISI Thompson de peste 10 ani. Nu le-am găsit niciodată utilitatea- atâta timp cât articolul sau comunicarea citată era undeva în spatele unor ”ziduri virtuale” la Springer sau Elsevier pentru 40…50 Euro/copie.Dacă ești cercetător te interesează documentarea- nu să devii judecător și eventual călău pentru un dl.X sau dl.Y de alte opinii politice) și unde banii pentru cercetare dispar prin ordonanță de guvern (a se vedea soarta PN II-urilor după venirea dlui. Boc la putere- când contracte semnate cu statul român au fost reduse la 30% printr-o simplă semnătură a dlui. Boc). Niciodată dl. Asparuh sau alți ”apărători” ai eticii văzută prin lentilele de partid nu au scos vreun cuvințel referitor la furtul acestor bani de către guvernul Boc- deci mai mult ca sigur, nu prea au vreo competență morală să judece- nimic.

    • Vina principala, daca a fost plagiat, o poarta plagiatorul, al carui titlu de doctor in drept trebuie anulat. Condicatorul stiintifica se face vinovat de neglijenta, de superficialitate side credulitate. La fel membrii Comisiei. Ramane de aflat cine au fost acesti membri ai Comisiei care i-a acordat lui Victor Ponta titlul de doctor. Au existat, cum se intampla uneori, scrisori de sustinere din partea unor personalitati academice? Pledez, prin urmare, pentru deplina transparenta. Nu ma pot angaja pe panta unor speculatii despr cazuri pe care nu le cunosc in detaliu. In viata academica vorbim despre competenta, originalitate si onestitate, nu despre „judecatori” si „calai”. Ganduri bune.

      • http://vaisamar.wordpress.com/2012/06/19/am-vazut-teza-lui-victor-ponta-un-plagiat-penal-de-rasunet-international/

        O analiza interesanta, care pare sa indice ca si dincolo de problema plagiatului, lucrarea domnului Ponta este mult sub nivelul obisnuit (in Romania) pentru o lucrare de diploma. Nu pot sa stiu daca analiza este corecta, dar nu vad nimic flagrant gresit in observatiile autorului.

        Apropos de Andrei Marga – o mica dovada ca in Romania, in mediul academic, cultura copy-paste-ului este cvasigeneralizata: http://www.hotnews.ro/stiri-politic-8194841-andrei-marga-discuta-online-cititorii-hotnews-luni-ora-10-00.htm

        In al 2lea link, fostul ministru al invatamantului isi da cu parerea despre reforma Funeriu. Doar ca in acest „dialog” cu cititorii domnul Marga nu a dialogat deloc, ci doar a facut copy-paste unor paragrafe intregi din articole ale sale din presa vremii.

        Mizeria asta n-a facut deloc valuri in 2011 cand s-a intamplat, cel putin eu am scris redactiei hotnews si nu s-a intamplat nimic. Cititorii s-au sesizat foarte repede dupa cum se poate vedea in comentarii, si s-au identificat foarte repede sursele „inspiratiei” domnului rector (la acea vreme).

        • „Apropos de Andrei Marga”

          Am observat ca abuzez in ultima vreme de btw si apropos, devine un tic. Apropos era potrivit doar pentru ca in link-ul pe care l-am dat se vorbeste de comentariile lui Marga pe tema plagiatului dovedit al lui Ponta.

        • Dragă domnule Geo,

          Mă erijez în avocatul diavolului și aș vrea să știu ce competențe aveți dvs.. în afirmațiile făcute ? Sunteți specialist în drept ? Ați scris o teză de doctorat ?

          • Andrei, vad ca nu mi-ai raspuns pana la aceasta data. Sper ca asta e un semn ca ai inteles greseala de logica pe care ai comis-o. Daca nu, poti citi mai departe.

            In esenta, nici una din afirmatiile mele nu include un apel la autoritate. Cand vreunul din argumentele sau vreuna din afirmatiile mele va face un asemenea apel, voi prezenta si acreditarile necesare.

            Cererea ta, in aceste conditii, este un simplu atac ad hominem caruia nimeni nu trebuie sa ii dea curs.

      • Stimate domnule Tismăneanu,

        Vorbim despre nepăsare, ”lasă că se poate și așa” și balcanism cât cuprinde. Nu dl. Ponta a forțat poarta doctoratului ci Universitatea din București l-a admis. Făcând o divagație de vreo 9 ani- mie mi-a plăcut să-mi fac teza de doctorat și chiar a fost o provocare. Am avut norocul a 3 oameni extraordinari, regretatul academician Cajal- care mi-a fost președinte onorific de comisie- mi-a citit teza (am fost la el, la Templu, în spate- m-a primit fără probleme și a citit o teză de vreo 396 de pagini, academicianul Constantin Bălănescu Stolnici- un om extraordinar în sroijinrea unor cauze ”pierdute! (eram un nimeni față de domnia sa- și totuși a avut răbdare- și a vorbit extraordinar la susținere) și profesorul Adrian Restian. Am lucrat la teza respectivă DIN PLĂCERE- între 1995-196- anul când am finalizat-o. COnducătorul meu de doctorat, răposatul academicain Nicu Mihai, Dumnezeu să-l țină, mi-a întors teza înapoi o dată exact din cauza studiului documentar. Am petrecut cel puțin 2 luni la Biblioteca Pedagogică- nu știu unde mai e acum- pe vremea respectivă era lângă Pettofi Sandor și mai mult de șase luni la BCU. Raiul, pentru mine, este o bibliotecă. În nici un moment din cei 4 ani de elaborare a tezei (1992- 1996) nu s-a pus vreodată problema plagiatului. Am preluat, adaptat și completat texte străine- citând autorii la bibliografie.
        Lucrarea (teza) de doctorat trebuie să fie o bucurie pentru cel care o realizează- nu un veșnic coșmar ridicat de poliția morală a unor oameni cel puțin cu 10 nivele mai puțin competenți decât autorul tezei. ”contează ce aprig iubești, aceasta va rămâne” spunea Ezra Pound în Cantos. Contează ce ai realizat în teză. Forma tezei- poate fi îmbunățită. Dar eu m-aș feri, ca de dracul de cuvântul plagiat. Mai ales după ce am descoperit că teza dnei. Ridzi e identică și la fel cu o cercetare pe care am condus-o și care a fost finanțată de Minister. Tezele dlor. Boc, Udrea, Turcanu, Vass ? Sunt extreeem de curios….

        • Semnificantul defineste un semnificat. Stiti si Dvs, stiu si eu, stiu si participantii la aceasta dezbatere ce se intelege prin plagiat. Se pare ca printre foarte putinii care nu o stiu este dl Victor Ponta. O va afla :)

          • Stimate domnule Tismăneanu,
            Recunosc că nu am toate informațiile necesare. Mi-ar trebui teza integrală a dlui., Ponta și referatele făcute de cei din comisie. Câtă vreme nu putem spune că contribuțiile originale sunt plagiate- și de la cine- și câtă vreme presupusa victimă nu recunoaște- nu avem nici un plagiat ci o lucrare de doctorat făcută în 2003 cu aspectele de rigoare., Pentru a povesti niște lucruri- apropo de lucrările de doctorat- vorbim totuși de Universitatea din București și de profesori universitari reali. Dna. Ridzi- care mi-a preluat integral cercetarea- n-a avut nici în clin și nici în mânecă cu securitatea și sănătatea în muncă- adică domeniul în care dumneaei și-a susținut teza. Dar soțul era deja primar la Petroșani iar colegii mei- care mi-au luat lucrarea și i-au finalizat-o pentru dna. Ridzi- erau și ei doritori de un doctorat la o fabrică de diplome. Am avut surpriza parcurgându-i CV-ul dnei. Ridzi să dau de această mirabolantă teză de doctorat- apărută exact în perioada îăn care eu realizam lucrarea privind implementarea Directivelor Sociale UE în România. Acela a fost, real, un plagiat.,

    • Daca esti imbecil, nu trebuie sa scrii pe forum, ca sa afle toata lumea. Nu ai auzit de criza economica mondiala ? Nu ai aflat ca toate tarile au fost obligate sa adopte masuri dure de austeritate, pentru a iesi din recesiune ? Nu Boc a redus fondurile de cercetare, ci criza economica mondiala.
      Despre plagiatul Derbedeului nu exista niciun dubiu, lucrarea nu contine absolut nimic original sau util. Daca pentru anumite pasaje, sursa nu au fost inca identificata, este absolut sigur ca si acele pasaje au fost copiate sau scrise de altcineva.
      Nici nu trebuie sa-i citesti asa-zisa teza, vazind ca este un Derbedeu, ca nu este prieten cu cartea, cu studiul, cu munca, cu cercetarea, pentru a fi sigur ca nu-l duce capul sa scrie o adevarata teza de doctorat.
      Nici nu trebuie sa-i citesti asa-zisa teza, vazind ca s-a inhaitat doar cu corupti, infractori, incompatibili, incompetenti, plagiatori, informatori, proxeneti si lichele, pentru a fi sigur ca nu-l duce capul sa scrie o adevarata teza de doctorat.

      • Stimate domnule Mircea,
        Folosind termenul imbecil îndrăznesc să cred că vă referiți în primul rând la dvs. Judecățile de doi bani referitoare la dl.Ponta îmi conferă dreptul la această bănuială. Sunt ciudat de sigur că nu v-ați terminat nici măcar liceul- ca să nu mai vorbim de depărtarea de ani lumină între dvs. și o teză de doctorat. Ce-ar fi mai bine să nu mai scrieți și să faceți ce știți mai bine- să ieșiți pe stradă și să insultați, dați în cap, etc,. ca forță paramiliată PD-L ?: Ce ziceți ? Altfel, când doriți și unde doriți sunt dispus să vă rup oasele și să vă internez în spital- așa cum trebuie procedat cu toți suboamenii de speța dvs….

        • Regret ca se ajunge la asemenea situatii. As recomanda, cu deplin respect, sa ne mentinem cu totii in limitele unui dialog civilizat. Nu sunt acceptabile jigniri personale, insinuari, etichetari etc Putem fi in profund dezacord, dar este dezirabil ca acest dezacord sa se rezume la idei si sa nu fie extrapolat abuziv asupra celor care le formuleaza. Recomand, din nou, un blog interesant:

          http://copy-shake-paste.blogspot.com/2012_06_01_archive.html

          • Domnule Tismaneanu,
            Cetateanul „Mircea” este de aceeasi parte a baricadei cu Dumneavoastra! Nu este in stare sa poarte un dialog… asa cum nici Domniei Voastre nu va place sa raspundeti la intrebari simple!
            Postarea cetateanului „Mircea” este este evident partizana unui partid…
            Inseamna ca nu v-a deranjat! Gresesc cumva?

          • Stimate domnule Tismăneanu,

            Sincer, consider că ar fi o operă de educație națională, dacă dvs. împreună cu alte persoane de nivelul dvs. aflate dincolo- ați realiza un ghid etic pentru lucrări doctorale. În calitate de conducător de doctorat- dacă am înțeles bine- dvs. știți și ne puteți împărtăși și nouă- ce înseamnă niște reguli solide de etică. Presupun că nu s-a reinventat roata prin Europa deci ce e bun pentru Maryland e bun și pentru Sorbona sau Oxford- cu unele adăugiri. Cu un astfel de instrument vom putea avea un referențial- referențial care, din păcate, la ora aceasta nu există. Cred că primul lucru care trebuie judecat la un plagiat este intenția- ai vrut să furi sau ai avut o idee și ai îmbrăcat-o într-o formă neinspirată ? Al doilea lucru- și aici un astfel de ghid ar fi mai util decât toate conversațiile purtate în contratimp pe acest subiect- ar fi forma de prezentare. Sunt convins- și îmi mențin convingerea- că dl. Ponta a mers la ”dacă nu mi se cere, de ce să fac ? ”

            • Cred ca Universitatile de varf ale Romaniei, intre care Universitatea din Bucuresti, au asemenea reguli formulate cu maxima claritate. Sa nu uitam ca dl Emil Constantinescu a fost ani de zile rectorul acestei institutii. Actualul rector este profesorul Mircea Dumitru, profesor la Facultatii de Filosofie. Presedintele Senatului Universitatii este profesorul Vlad Nistor de la Facultatea de Istorie. Aici este vorba de o evaluare academica, fara nicio interferenta a politicului.

  22. Probabil ca ati identificat un element pe care l-am sesizat in cateva din declaratiile lui Victor Ponta in contextul acuzarii de plagiat. De fapt este „gaselnita” cu care incearca sa minimalizeze efectul de plagiat. „Dacă se va stabili, de către comisia de specialitate de la Ministerul Educaţiei, că am greşit trecând la sfârşitul tezei de doctorat autorii din care am citat la bibliografie, şi nu în subsolul paginii”. Comisia de specialitate nu trebuie sa stabileasca „greseala” ci daca ESTE sau NU plagiat. Din curiozitate, am rasfoit lucrarea lui Ponta si am fost surpring sa gasesc o multime de note de subsol, ghilimele si italice unde n-a gresit deloc in citarea corecta a altor surse, dar se pare ca „a uitat” sa citeze, doar in cazul celor trei autori mentinati de Nature, cand a facut „copy-paste” pentru sute de citate, cateodata copiind cuvant cu cuvant chiar si mai multe pagini. Greseala, accident este atunci cand se intampla, odata, sau de doua ori intr-o lucrare de 400 de pagini (si nici atunci), dar cand chestia o vedem groasa, si se repeta de peste 100 de ori, mai degraba seamana cu premeditare. Mai exista o posibilitate cand Ponta poate fi corect cand se incapataneaza sa admita plagiatul: daca altcineva i-ar fi facut teza si el niciodata habar n-a avut ca de fapt acel cineva A PLAGIAT. Insa, fiindca a semnat-o, e vinovat de doua ori mai mult.

    • Nu conteaza daca sunt note de subsol sau endnote (in fial de capitol, opri grupate pe capitole, in finalul lucrarii). Nota trebuie sa trimita la pagina, iar semnele citarii sunt obligatorii. Altminteri este sarlatanie, furt, jungla. Numai impostorii si diletantii pierd vremea intrebandu-se de ce este nevoie de atata „pedanterie”. Ganduri bune.

  23. Copy from one book = plagiarism;

    Copy from two books = an essay;

    Copy from three books = a compilation;

    Copy from four books = a dissertation.

    • Domnul Aligica scria in 1 iunie 2012:
      „Stim bine ca istoria acestor decenii –politica si intelectuala- va fi scrisa prin prisma lucrarilor catorva autori, prin prisma biografiilor lor, prin prisma interpretarii reactiilor la ei si la lucrarile lor.”
      Este adevarat?

  24. Domnule Tismaneanu, domnule Tismaneanu…retorica e arta vorbirii alese…declaratiile lui mang au reflexii de gestapo…neputinta mediocritatii…ei erau obisnuti sa-si legitimeze autoritatea. academica, nu prin reasoning si/sau retorica ci prin puterea politica (sau muschiul prostului)…cunosc bine genul, am intilnit destui mangi pe vremea lui nicolae si-al elenei..

      • E de enciclopedia..sper sa ca noul nascutul cuvint sa fie luat in consideratie la urmatoarea revizie a DEX-ului …da’ putem fuma trabucul de pe acu’ :-)) …ati putea sa promovati conceptul ca si subiect al unei viitore teze de doctorat…deja frameworkul l-ati fabricat..

  25. Buna seara , domnule profesor

    Privind citeva din ultimele postari (oase rupte , bagari pe la spitale) ,incep sa ma simt ca in old good days…Maybe I should come out of retirement and get back to public life !
    Cateva aspecte as vrea sa va supun atentiei ;

    1) observ ca sinteti f. excitat de pagina dedicata plagiarismului pe care o recomandati cu ardoare. As vrea sa va previn ca asta e un domeniu de sine statator si incet – incet veti fi absorbit fara sa va dati seama. Exista plagiatul clasic (ca in vremea noastra, adica Barbu-Paustovski sau Gheorghe – LaoTze , in literatura) si plagiatul modern,folosind data mining ,deci cyberspace. Primul tip era mai greu de descoperit si trebuia un insider (un negru) care sa ciripeasca. Al doilea tip e mai usor de descoperit si exista programe speciale pt. asta ,databases , servicii specializate online charging a fee,etc. Daca doriti va pot urca pe un server 1-2 programe ca sa experimentati singur ,dar ma tem ca o sa deveniti addicted (eu nu degeaba v-am oferit sa alegeti un nume,at random,si sa verificam).
    Va pot oferi si niscaiva pagini (portale) pe subiect , dar din nou numai ca initiere ,altfel n-am sa mai apuc sa citesc nimic nou de genul : „Cine a fost Emil Bobu ? Un clown la curtea marelui Ubu” sau ma rog ceva similar (Bobu e in viata , bine mersi,in Floreasca ,Cici are grija de el). Incercati aici , spre exemplu :

    http://plagiat.htw-berlin.de/start-en/

    Daca cineva din comentatori chiar doreste,am sa urc 2-3 programe pe un server,pt. initiere.
    In domeniul stiintelor exacte e mai dificil , pt. ca acolo se manipuleaza formule ,graphs,e altfel ,dar tot se prinde (vezi cazul Mang ,desi acolo cineva a ciripit).

    2) mai grav mi se pare ceea ce numim scientific fraud –acolo unde se pun date din burta,numai ca sa fie inchisa lucrarea si cerut alt grant.acolo e grav,pt. ca unele rezultate sint preluate ulterior in productie si iese rau de tot. In special in clinical research . Uitati-va de ex. ce scandal e acuma la Columbia Univ. si inca nu e gata…Si in general , mjai ales in biochimie si related ,se fura si falsifica mai rau ca in codru. Primesc de f. multi ani buletinul ORI (office for research integrity) si ma sperii,zau,de cum au evoluat trebile ….In urma cu ani,cind era doar ARPANET (cred ca stiti,pt. military si academic) aveam un SIG (special interest group) SCIFRAUD. –moderator era prof. Arthur Higgins,de la CUNY. Ei,odata-n pasti pica un caz gras ,si se toca luni de zile…Azi, prinzi 1 scapa 10…(ma refer la stiinte exacte). Asa incit ,toata chestia asta cu Ponta ma face sa zimbesc ,dar inteleg faptul ca e si miza politica acolo (ca si in Ge sau Hu) ,deci media e mai agresiva

    3)as dori sa va cunosc opinia re. PhD plagiat versus PhD inexistent. Ce e mai grav ?
    Precum stiti , exista situatii cind se invoca,fals,existenta unui PhD ,spre a se obtine burse postdoc,fellowships,etc. deci in ultima instanta bani. Asta nu e furt,dom’ profesor ?!? adica se duce omul in Occident,completeaza o aplicatie,o semneaza asumindu-si raspunderea pt. acuratetea datelor si scrie ca are un PhD (sa spunem,spre exemplu,in istoria stiintei).Da’ el n-are nimic,nici un PhD , nici macar unul plagiat !
    Ce e mai grav, daca am putea cuantifica,din punct de vedere moral,ca sa nu spun penal ?
    Mie mi se pare ca asta e fals,uz de fals,misapropiation of funds,etc. –adica penal ! Ala,daca ar ocupa o functie publica,mai ales cu expunere internationala ,nu ar face RO de ras ?

    Am observat ca din lista de intelectuali prezentata de dvs.ieri (in replica la dna Mungiu) lipseste un nume de intelectual de clasa,erudit de rasa. Sigur,lista nu e completa,dar e doar o intamplare sau dvs. stiti ceva si noua nu ne spuneti ?!? E adevarat ,recent s-au sters niste urme ,dar precum v-am aratat altadata,pot recupera pagini dinn preistoria web-ului. Si ce am vazut nu mi-a placut ! As dori sa cunosc pozitia dvs. TEORETICA fata de un astfel de caz
    Pt. ca ,la urma urmei,Ponta macar are o lucrare ,plagiata cum o fi ea,dar e ceva acolo ,s-a intrunit o comisie,poate lucrarea foloseste macar ca bibliografie pt. alte lucrari sau pt. intelegerea Curtii de la Haga ,etc. Dar cind n-ai nimic si te dai doctor ca sa obtii burse nu e macar la fel de grav ?

    Sper ca apreciati discretia si faptul ca nu am dat nume,dar amandoi stim despre ce e vorba.
    va multumesc.

    • Va multumesc mult. Scriu scurt, voi incerca sa revin. Sunt doua forme de impostura, fiecare cu ale sale rationalizari specioase. Nu stabilesc o ierarhie, le consider in egala masura primejdioase pentru integritatea vietii academice. Daca ne gandim la acelasi nume, omul a platit cu varf si indesat :) Un specialist in drept care plagiaza si care persevereaza in a nega evidentele mi se pare ca isi tradeaza profesiunea. Dl Ponta, in plus, detine acum o functie de maxima importanta. Este ceea ce numim a breach of trust.

      http://www.wisegeek.com/what-is-a-breach-of-trust.htm

      Altminteri, daca nu e vorba de un caz care a facut valuri la o universitate din inima Europei, sincer nu stiu despre cine ar putea fi vorba cand va referiti la un pretins PhD. „Lista”, care nu este nici pe departe exhaustiva, include nume de persoane despre care se stie pertinamante ca si-au sustinut doctoratul in Romania dupa 1990. Daca este vreo eroare acolo, imi cer scuze. Va asigur ca am scris acel text cu deplina buna-credinta. Ganduri bune.

      • E mare diferenta de fus orar intre mine si dvs. Mergeti sa va odihniti, si miine veti gasi raspunsul meu. Cred ca interpretam diferit notiunea de breach of trust. O noapte buna !

      • Domnule Tismaneanu, poate ca domnul Lecter citeste blogul lui Roncea. Ca prea va face cu ochiul ca unul care stie niste treburi :-). Ia sa va vedem, domnule Lecter, haideti, dati-i drumul, vreau sa vad cum va faceti de cacao :-).

  26. Citez din articol:
    ” …Barbu s-a plans aproape istoric…”
    De fapt cred ca avem un „typo” trebuia scris :
    Barbu s-a plans aproape isteric

    Dar altfel sunt complet de acord cu cele spuse,

  27. Atat acest scandal al plagiatului, cat si procesul lui Nastase nu au credibilitate in ochii opiniei publice (cu exceptia basistilor, bineinteles), dintr-un motiv foarte simplu: in mod vadit vin dintr-o anumita parte, recte Basescu. Opinia publica simplifica lucrurile si vede doar ca Basescu ii ataca non-stop pe ceilalti. De aceea, aceste scandaluri devin pana la urma un atu pentru cei care sunt atacati. E foarte simplu. Din pacate, poporul roman s-a lamurit ca de 8 ani aceasta este ocupatia principala a presedintelui: atacarea opozantilor, si nicidecum sarcinile implicate de functie. Practic, Basescu s-a folosit in toti acesti ani de functie nu pentru a face ceva pentru tara, ci pentru a ataca o anumita parte a populatiei. Cu sustinerea dumneavoastra, bineinteles. Dezbinare nationala, cam asta a reusit. Daca s-ar face un sondaj in acest moment, s-ar dovedi ca majoritatii populatiei putin ii pasa daca Ponta a plagiat sau nu. Oamenii sunt mult mai interesati de ce va face Ponta pentru ei. In mod sigur poporul va fi interesat de plagiate atunci cand va avea un trai decent. Insa nu acum, cand ocupatia principala a supravietuirea.

    • Deci, pana cand va avea toata lumea un „trai decent” (definit de biroul de presa al USL, desigur), furati, baieti, ca-n codru! Si, fiindca tot ni se aminteste pe buna dreptate ca suntem in anul Caragiale, sa spunem: Mai slabiti-ne cu Europa voastra! Pana atunci, mergem inainte sub lozinca de partid si de guvern: Noi plagiem, noi nu muncim :)

  28. Doresc să-mi exprim neîncrederea şi îngrijorarea în lagătură cu foarte grava problema a furtului intelectual şi a uzurpării de titluri academice comise de dl. Ponta.

    Nu am motive de încrede în Universitatea Bucureşti. Cunoscând contextul românesc general şi atmosfera de profundă necinste şi impostură din învăţământul « superior » românesc, ştiind de reţelele şi grupurile de interese care controlează acest învăţământ, cunoscând corupţia, reţelele familiale, domnia imposturii şi înfeudarea politică din universităţile româneşti, nu am motive să cred că tocmai Universitatea Bucureşti ar fi o excepţie. În aceste condiţii, de ce m-aş încrede în judecata unei comisii organizată de această instituţie pentru a analiza plagiatul prim-ministrului în funcţie ?

    Am aşadar mari dubii în privinţa onestitaţii şi neutralitaţii Universitaţii Bucureşti în « scandalul Ponta ». Abia după ce va fi dată publicităţii componenţa comisiei, vom putea aprecia dacă aceasta se poate bucura de prezumţia de competenţă şi neutralitate, dacă ea întruneşte într-adevăr exigenţele academice cerute în astfel de ocazii.

    În ţarile civilizate, în cazuri de plagiat al unei teze academice (licenţă, masterat, doctorat, habilitation) procedura este simplă şi expeditivă: instituţia de învăţământ superior ce a acordat titlul academic pe baza lucrării incriminate cheamă în fiinţă o comisie, care în cel mult câteva săptămâni, decide asupra valabilitaţii lucrarii academice, iar dacă aceasta nu-i valabilă (de ex. este palgiat), i se retrage titlul academic.

    Lui Guttenberg, ministrul apărării german în funcţie, star naţional al politicii germane, eventual viitor cancelar, Universitatea Bayreuth i-a retras titlul de doctor în drept la 7 (şapte) zile după publicarea în presă a primelor dovezi de plagiat.

    În acest sens, să reţinem că un plagiat la cel mai jos nivel, prin reproducere, este un plagiat vizibil cu ochiul liber, identificabil de visu, neavând nevoie de validarea nici unei comisii.

    O comisie va stabili dacă plagiatele masive din lucrarea de doctorat a d-lui Ponta îi invalidează această lucrare, în calitatea ei de lucrare de doctorat. Plagiatul există deja.

    Aşadar, să nu amestecăm : comisia Universitaţii trebuie să se pronunţe asupra măsurii în care plagiatele masive şi multiple din teza d-lui Ponta îi înlătură acesteia caracterul de teză de doctorat. Plagiatele există deja, nu sunt « presupuse plagiate », atâta vreme cât se observă cu ochiul liber. Nu este nevoie de o comisie care să stabilească dacă împăratul este gol.

    În cazul în care comisia Universităţii Bucureşti va constata că teza d-lui Ponta este invalidă, Universitatea va trebui să-i retragă acestuia titlul de doctor în drept. Vom avea atunci un prim-ministru nu doar hoţ de proprietate intelectuală, ci şi purtător de titluri academice obţinute prin fraudă. Aşadar, două fapte penale.

    Un asemenea infractor nu mai poate fi prim-ministrul nici unei ţări, nici măcar a uneia din fundul junglei lumii a treia. Poate va fi posibil în Uniunea Europeană.

    Pot confirma din experienţă directă, că de când cu scandalul plagiatului Ponta, daunele suferite de imaginea României devin considerabile : nu doar în lumea academică şi ştiinţifică, dar şi în publicul larg se face un transfer între impostura primului ministru român şi cea a României ca ţară. Am trăit direct remarci de genul « …vă daţi sema ce valoare pot avea diplomele româneşti !? » sau « în România diplomele se cumpără la piaţă ! » Acesta este rezultatul scandalului Ponta.

    • Rasvan, de acord cu mult din ce scrii, sa vedem daca Universitatea din Bucuresti isi va onora statutul si va actiona cu maxima celeritate in directia repudierii publice, fara urma de ambiguitate, a fraudei academice. Este un test de mare semnificatie care va fi urmarit in mediile universitare din intreaga lume.

      • De aceea noi si scriem, pentru a da expresie îngrijorarii si nelinistii.
        În joc este mult mai mult decât persoana d-lui Ponta, un plagiator mai mult sau mai putin, în nefericitul peisaj academic românesc. Nici macar cariera politica a d-lui Ponta nu joaca aci vreun rol. N-are decât, dupa ce demisioneza, sa câstige alegerile de la iarna si sa revina prim ministru. Important este însa ca acum, el trebuie sa traga consecintele politice ale infractiunii comise, iar asta inseamna demisia.

        În joc este statul de drept. Prin ceea ce fac, atât dl. Ponta cât si dl. Nastase umilesc statul de drept, în intentia de a darâma timidele consolidari ce s-au realizat în ultimii ani. Aceatsa este miza.

        Deocamdata, asteptam cu interes concluziile rapide ale comisiei Universitatii din Bucuresti cu privire la teza de doctorat a d-lui Ponta: mai este o teza cu 50% copy/paste valabila ca lucrare de doctorat ? Da sau nu ?

        • Total de acord. Intre timp am actualizat articolul anterior, in care faceam referinta la citatul din „Adevarul” care, reiese acum, este atribuit profesoarei Alina Mungiu-Pippidi. In spiritul onestitatii si obiectivitatii, am publicat chiar la inceputul articolului comunicatul pe care l-am primit prin e-mail din partea Aliantei pentru o Romanie Curata. Ii rog pe cititori sa tina cont de acest comunicat care, cred, lamureste ceea ce pare a fi o neintelegere.

          http://www.contributors.ro/cultura/presupusul-plagiat-al-d-lui-ponta-si-onoarea-mediului-academic-romanesc-un-scurt-raspuns-profesoarei-alina-mungiu-pippidi/

          Il rog pe adminstrator sa activeze linkurile din comunicat privind pozitiile profesoarei Alina Mungiu-Pippidi in chestiunile legate de plagiat.

        • Stimate domnule Lalu,

          Văd un judecător și un călău în dvs. fără a vedea- din păcate- competențele cu care vă îngăduiți a judeca- nu pe dl. Ponta de care sunteți la vreo 100 de ani lumină în ceea ce privește acțiunea practică- pentru țară- dar pentru absolut orice fel de persoană. Văd o reavoință și o înverșunare PD-Listă care mă sperie. Și mai văd și o lipsă totală de logică- pentru că întrebarea este dacă lucrarea dlui. Ponta- respectiv nucleul, contribuțiile originale- sunt originale- și atunci, vorba bunului rege Edward, ăla cu Jartiera ”răuvoitorii să tacă pe vecie” sau nu sunt originale- și atunci e, într-adevăr plagiat. Faptul că a luat 10 sau 15 sau 100 de pagini pentru a-și face o lucrare cât mai groasă cu acceptul respectivilor profesori nu este absolut nimic- atâta vreme cât astea sunt obiceiurile de pe plaiurile dâmbovițene și cât ceea ce dl. Ponta pretinde că sunt contribuții originale- sunt originale. Spre deosebire de profesorul Tismăneanu- care este o personalitate și care are dreptul să-și formuleze judecăți de valoare dvs. sunteți un nimeni umflat prin amabilitatea Contributors.
          Deci, pe baza căror competențe, dle. Lalu, aveți căderea de a judeca pe dl.Ponta ? Aștept cu răbdare- și sper ca- fără ca acest comentariu să fie decaptitat de alții ca dvs.- un răspuns clar și ferm….
          PS:Un titlu academic- fără opera care-l însoțește- e exact o bucată de hârtie- a se vedea cazul PD-Listului Andruh care conduce- oare pe ce baze ? comisia de acreditare a titlurilor când mai sunt oameni mult mai valoroși- și aici l-aș cita doar pe Neagu Djuvara – care ar merita să se afle în locul domniei sale.

          • Sunt in mare graba, deci voi interveni brevissim. Eu consider ca dl Rasvan Lalu are merite remarcabile, care nu pot si nu trebuie sa fie contestate aici. In fond, Dvs stiti, ori credeti ca stiti, cine este dr Lalu, dar el nu stie, de fapt nimeni de pe acest forum nu stie, cine sunteti Dvs. Veti admite ca este o pozitie asimetrica. Oricum, nu este locul pe forumul acestui articol sa puneti sub semnul intrebarii buna sa credinta si credibilitatea sa academica pentru care depun marturie.

            Definitia plagiatului este universal valabila, ca si obligatia de a folosi semnele citarii intr-o lucrare stiintifica atunci cand se preiau paragrafe, ba chiar pagini intregi din alte parti. Eugen Barbu a invocat candva „metoda colajului”, ceea ce era doar praf in ochi. Furase enorm din cartile altor autori. Dar Barbu nu-si dadea un doctorat, nu pretindea ca face cercetare originala. Si, lucruri care nu sunt deloc ignorabile, nu era profesor si premier.

            Nu este nevoie sa reinventam mereu roata. Stim cu totii despre ce vobim cand ne referim la plagiat. Sper sa o stie si Comisia de Eticaa Universitatii pentru a nu prelungi peste masura aceasta nefericita si profund daunatoare pentru tara disputa. Prin peste masura inteleg un interval rezonabil pentru o asemenea actiune de maxima urgenta si nu foarte dificila. De pilda, maximum o saptamana. Traim in era faxului si a postei electronice, documentele se transmit instantaneu.

            • Stimate domnule Tismăneanu,
              Vă înțeleg poziția. Dar dvs. nu sunteți nici judecătorul și nici călăul în care se erijează dl.Lalu. Despre care, spre rușinea mea, până la Contributors n-am auzit /citit nimic. Pentru a fi pe poziții egale- mi se pare normal că ar trebui să-mi exprim și eu părerile în Contributors. Altfel, eu, personal, nu contez. Pentru că am un doctorat luat la 36 de ani, sunt cercetător științific gr. I- făcut sub ministeriul dlui. FUneriu- în 2010- pe poziția a 4-a în ordinea punctajului- pe listă. Și cititor. Cam la atât se reduce o biografie plicticoasă.
              Nu mi se pare OK că răspundeți în locul dlui. Lalu. I-am solicitat domniei sale un lucru foarte clar și simplu: în numele căror competențe condamnă el un concetățean, fie el și dl. Ponta ? Aștept încă răspunsul la întrebare. De asemenea îmi reînnoiesc rugămintea- pentru că un astfel de ghid de etică nu există- să participați la realizarea lui. Pentru că este necesar- și nu numai în ROmânia.

              Cu stimă

            • PS: Nu mai spun că spre deosebire de dvs. care acceptați și comentarii ostile- și răspundeți la ele- lucru pentru care vă respect- dl.Lalu alege varianta lașă și ușoară- ștergerea comentariilor care nu i-au fost pe plac. Este cumva asta o dovadă de etică ?

          • Domnule Andrei George,

            Nu vă enervaţi, nu intervin la comentariile cititorilor, cu atât mai puţin la cele ale cititorilor altor autori, unde sunt un simplu comentator.

            Pentru un cercetător ştiinţific cu doctorat, aveţi o înţelegere despre lucrările ştiinţifice şi teza doctorală, care mă uimeşte şi mă mânhneşte profund. Dvs. consideraţi că atâta vreme cât cuprinde aspecte originale, o lucrare ştiinţifică/de doctorat îşi poate permite să plagieze orice cantitate de informaţie. Este o concepţie şocantă, ce vine în contradicţie absolută cu principiile cele mai elementare ale deontologiei ştiinţifice, aşa cum se practică ele în lumea civilizată şi aşa cum s-au practicat şi în România, din ce ştiu eu.

            O lucrare ştiinţifică nu are voie să cuprindă nici măcar o fracţiune infinitezimală de plagiat, oricâte merite ştiinţifice originale ar avea. Exigenţa fundamentală a comunităţii ştiinţifice priveşte probitatea absolută a demersului de cercetare, care trece înaintea cerinţei de creaţie originală. Nu poţi pretinde întotdeauna şi de la orice cercetare să fie creativă şi originală. Poţi pretinde însă absolut de la toţi cercetătorii să fie întotdeauna oneşti.

            În privinţa tezei de doctorat, scopul acesteia este de a demonstra capacitatea candidatului de a duce singur la bun sfârşit un proiect de cercetare. Dacă o poate face aducând contribuţii originale, cu atât mai bine, dacă nu, teza este considerată satisfăcătoare dacă îndeplineşte condiţiile de informare ştiinţifică, metodologie şi coerenţă conform exigenţelor specifice domeniului. Aşadar, condiţia primordială pusă unei teze nu este originalitatea ci capacitatea de a face faţă în mod autonom unui proiect de cercetare. Or, cine copiază, dovedeşte prin asta că-i incapabil de muncă autonomă.

            Ca cercetător şi doctor n-ar trebui să aveţi nevoie de un ghid de etică universitară şi academică. Orice copil de clasa I ştie că-i interzis să copiezi. Este ridicol şi monstruos să invoci coduri de deontologie acolo unde funcţionează morala elementară: să nu minţi, să nu furi.

            La fel, pentru a determina un plagiat prin copiere directă, este suficient să fii dotat cu capacitatea recunoaşterii formelor, operaţie accesibilă şi analfabeţilor în vârstă de peste 5 ani. Puse alături, două texte vor putea fi cu uşurinţă recunoscute ca identice de orice analfabet, prin simpla recunoaştere a formei grafice. Iar dacă un text a fost publicat anterior celuilalt, este clar că al doilea a fost copiat după primul. Mai mult nu este nevoie pentru a identifica un plagiat prin copiere, ca în cazul d-lui Ponta.
            În ce priveşte activitatea mea ştiinţifică, mă puteţi căuta pe Google, dar nu cel românesc.

    • Domnule Rasvan Lalu,

      recrudescenta vietii politice actuale si, mai ales, intransigenta de care dati dovada, ma obliga la o marturisire: de doua ori v-am plagiat si eu. Am folosit intr-un context similar cu cel utilizat de dumneavoastra sintagma „generatia stagnarii”, cea care mi-a placut nespus la vremea cand am citit-o. Cum insa nu doresc sa ajung premier nici macar al unei tari „din fundul junglei lumii a treia” (desi nu pricep de ce ar fi mai acceptabil acolo decat in alta parte!!!), nadajduiesc sa-mi scuzati indicarea sursei, desi am adaugat ghilimelele, ca semne ale citarii. E un plagiat pe care-l recunosc si de care, foarte sincer va spun, nu sunt mandru. E insa un plagiat.

      Cat despre plagiatul lui Ponta, pe care insusi domnul Tismaneanu continua sa-l numeasca „presupus”, e recomandabil sa nu asteptati ca Universitatea Bucuresti sa ia o decizie doar in sensul confirmarii convingerilor dumneavoastra. Nici bicicleta care nu mai e dimineata la locul unde am lasat-o aseara, nu a fost neaparat furata, chiar daca se vede cu „ochiul liber” ca lipseste. Pana la urma, semnele citarii si indicarea bibliografiei sunt niste CONVENTII, convenite pentru a anula suspiciunea de furt intelectual. Lipsa lor creaza suspiciunea, insa nu inseamna automat ca este si furt.

      Cu respect,

      PS. V-am spus toate cele de mai sus, tocmai pentru ca va stimez, desi si eu personal cred in varianta plagiatului. Am scris chiar aici pe contributors de ce. Pentru conformitate:

      http://www.contributors.ro/cultura/plagiatul-lui-victor-ponta-%E2%80%93-o-certitudine-%C8%99i-cateva-ipoteze/#comments

      • Stimate @Hantzy
        1. Preluarea unei expresii din altă parte nu-i plagiat. Deci n-aveti cum ma plagia pentru atâta lucru.
        2. Profesorul Tismăneanu se menţine într-o foarte elegantă rezervă în privinţa plagiatului d-lui Ponta din motive formal academice : necitind teza de doctorat incriminată, îi acordă d-lui Ponta beneficiul formal al dubiului. Altfel, s-ar putea trezi cu titluri de presă de genul « Fără să-i cunoască lucrarea, Tismăneanu îl acuză public pe Ponta de plagiat ». Asta nu înseamnă că Tismăneanu nu şi-ar fi format o opinie, dar aşteaptă o decizie oficială. În ce mă priveşte nu mă simt legat de asemenea precauţii academice şi exprim ceea ce văd cu ochiul liber : 115 pagini copiate într-o lucrare de vreo trei sute şi ceva. Plagiat.
        3. În materie de proprietate intelectuală tot ce scrie într-o lucrare semnată de X aparţine lui X, exceptând acele fragmente pe care X le marchează cu semnele citării, tocmai pentru a semnala că nu-i aparţin. Aşadar, prin lipsa semnelor citării la fragmente ce nu-i aparţin, semnatarul lucrării îşi însuşeşte acele fragmente. Orice cuvânt dintr-o lucrare se prezumă a-i aparţine semnatarului lucrării, în afara celor marcate prin semnele citării. Lipsa acestora în cazul unor fragmente străine înseamnă automat furt intelectual.

        • Multumesc pentru amabilitatea raspunsului.
          Privitor la plagiat nu voi decat sa adaug urmatoarele:
          neffind specialist, am avut mereu senzatia ca vinovatia e mai greu de dovedit, chiar daca totul pare clar. Din acest motiv consider preferabila o abtinere de la antepronuntare, necunoscand ce elemente, minore poate in ochii profanului ce sunt, pot capata in analiza plagiatului o deosebita importanta. Poate ca pasajele incriminate sunt specifice limbii de lemn a profesionistilor bransei, devenind in timp un fel de biblie in domeniu, poate ca ele sunt preluate din alta parte chiar si de catre cei „plagiati” si de inca multi altii. Nu stiu si nu-mi propun sa ofer o sansa de scapare, ci doar sa ofer un posibil exemplu prin care asemanarea textelor doar sa para, pentru neaveniti, plagiat.
          Si mai e ceva: multi dintre cei ce sustin, fara rezerve, varianta plagiatului, marseaza pe ideea numarului de pagini mai mult sau mai putin identice, voind parca sa demonstreze ca teza de doctorat ar fi in fapt o culegere de texte. Ori imi vine greu sa cred ca Universitatea Bucuresti (despre care domnul Tismaneanu vorbeste, de asta data fara elegante rezerve, in termeni laudativi) ar fi acceptat o astfel de maculatura drept teza de doctorat.
          Cu stima,

          • Stimate @Hantzy,
            nimeni n-are nevoie a fi specialist pentru a determina un plagiat de nivelul cel mai jos, adica prin simpla copiere. Este suficient sa constati identitatea a doua texte si plagiatu-i gata. Exista si plagiate mai rafinate, unde sunt furate ideile fara o copiere grosolana – abia acolo e nevoie de specialisti.
            În ce priveste cele 115 pagini copiate de dl. Ponta, se aplica regula unica a creatiei intelectuale: tot ce nu-i scris de tine, trebuie marcat prin citat. N-ai marcat, ai furat. La fel, nu exista un „fond comun” de texte al fiecarei profesii, din care fiecare preia cum vrea. Orice fragment, orice exprimare are un autor. Într-o lucrare semnata de tine, absolut tot ce nu-i marcat prin ghilimele, este prezumat a-ti apartine. Daca se constata ca nu-i din capul tau, ci scris de altul, dar nu a fost marcat ca atare, prin ghilimele, ai furat. Într-o lucrare, nu pot exista fragmente fara autor, liber folosibile, de orisicine. Pâna si argumentul aberant al lui Mang, cum ca „Legea lui Ohm e aceeasi”, cu alte cuvinte exista adevaruri stiintifice generale si liber accesibile, confirma fara sa vrea obligativitatea indicarii sursei: Legea este a lui Ohm, îi apartine acestuia. Asadar, pâna si adevarurile general valabile si liber invocabile au un autor, Arhimede, Newton, Platon.

    • Domnule Lalu,
      Sunt de acord cu toate argumentele Dvs. in ceea ce priveste plagiatul.
      Totusi, am urmatoarele intrebari:
      – Domnul Ponta este in functii publice si politice din perioada 2000-2004. A facut parte si din Guvernul PDL-PSD din 2009. Este membru al Parlamentului Romaniei. Cum se face ca pana acum, numeni nu s-a sesizat asupra acestui plagiat?

      – De ce Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) condus si astazi de academicianul Marius Andruh, nu s-a sesizat referitor la lucrarea de doctorat a domnului V.Ponta? Aceasta lucrare este din anul 2003… si in 2004 a fost tiparita (!) in volum !!!

      – Presedintele T.Basescu a declarat ca inca din martie 2012 i-ar oferit lui V.Ponta functia de P.M. Acum 5 (cinci) saptamani l-a desemnat pe V.Ponta in functia de P.M. si a SEMNAT decretul de numire. Nu se cunostea si atunci ca V.Ponta are o lucrare de doctorat suspectata de plagiat? Era o arma de santaj?
      – De ce a fost numit V.Ponta in functia de P.M. daca era SANTAJABIL?

      – Credetzi ca aceste sicanari dintre cele doua palate fac bine Romaniei? Credetzi ca avem conducatori responsabili?

      – In conditziile actuale, pe cine consideratzi potrivit sa fie P.M.?

  29. Din pacate, se plagiaza mult in universitatile romanesti, la toate nivelele. Doctoratul dat in 3 ani, imediat dupa masterat (“reforma Bologna”), nu a fost de natura sa ridice calitatea invatamantului si a cercetarii, dimpotriva. Elevi tot mai slab pregatiti in scoli, cu acces aproape nelimitat la institutiile de invatamant superior (prea multe si, uneori, de calitate indoielnica), invatati sa-si cumpere lucrarile de licenta de pe site-uri specializate, profesori (prea) permisivi, verificarea indicatorilor de calitate de catre institutiile abilitate numai pe baza de dosare (o dosariada cumplita, birocratica pana la epuizare fizica si psihica) – sunt multi multi factori care duc la degradarea vizibila a scolii romanesti. In acest context, multe doctorate din ultimii ani sunt suscpetibile de a fi (mai mult sau mai putin lucrari fara originalitate, fara munca reala de cercetare – dar cum sa faci aceasta cercetare in cei 3 ani de scoala doctorala, in care ai de pregatit examene, referate si teza ?? mai ales cand inca nu ai in spate suficiente lecturi, suficiente lucrari de mai mici dimensioni redactate, cand ideile inca nu ti s-au decantat …). Asa e sistemul, si e deficitar. “Inainte” doctoratul insemna cercetare intensa, munca de creatie intelectuala si nu era limitat de timp. O luare de pozitie mai ferma a actantilor din sistem (cadre didactice, minister etc.) ar fi imperios necesara (dar mi se pare ca exista o anume lancezala …). Dar pana la a modifica legile, dispozitiile, normele de aplicare, ar putea cel putin incepe o operatiune de asanare : de ex. verificarea tezelor de doctorat elaborate in ultimii 5, apoi 10, 15, 20 ani, incepand cu cele ale demnitarilor (prea multi doctori fara acoperire, din care cati plagiatori ?) si ale cadrelor universitare. Urmata de retragerea titlului de doctor daca se confirma plagiatul. Va multumesc pentru atentie.

    • O verificare temeinica a mai multor teze de doctorat este IMPOSIBILA la ora actuala si in viitorul apropiat. In primul rand ca este necesar ca mai multi cercetatori sa isi dedice timpul acestei indeletniciri deloc placute si nimeni nu ii poate obliga. In al doilea rand, o analiza temeinica nu se poate face automat cu vreun soft. dintr-un motiv evident: in cazul plagiatelor obtinute prin traduceri din carti in limbi straine niciun soft nu le poate descoperi. La fel si pentru cartile romanesti, care nu sunt scanate si OCR-ate intr-o baza de date digitala.

      La ora actuala nici macar nu sunt asezate in rafturi cartile de la Biblioteca Nationala, procesul este in curs si se va termina probabil la sfarsitul anului urmator. Cum ar fi posibila atunci scanarea si OCR-area cartilor romanesti intr-un interval de timp rezonabil?!

      Eu estimez ca unei persoane care s-ar ocupa de verificarea unei carti sau teze de doctorat i-ar lua cam 2 luni de munca (in regim de 8 ore pe zi) pentru a putea da un verdict si nici macar acela nu ar fi 100% sigur.

    • De acord! Ce s-ar putea face? 1) Sa se institue obligativitatea ca cel putin o parte din partea originala a tezei sa fie publicate in reviste de specialitate publicate de edituri sau asociatii stiintifice prestiogioase, din afara Romaniei. Se poate face usor o lista cu astfel de edituri pentru fiecare disciplina stiintifica. 2) Teza de doctorat sa fie scrisa in engleza iar din comisia de evaluare sa faca parte, in mod obligatoriu, un profesor din strainatate. 3) Indrumatorul sa nu aiba drept de evaluare a tezei. Cele de mai sus constitue practica currenta in multe tari europene.

  30. Daca cineva falsifica cateva milioane si este prins poate sa spuna: renunt la banii pe care i-am falsificat, (nici nu am cheltuit cine stie cat din ei) si …gata…lasati-ma in pace ca sunt ocupat! (Poate doar Florin Georgescu sa mai poata face asta in Romania fara sa fie pedepsit).
    Domnii Ponta si Nastase ar trebui rasplatiti ca si falsificatorii de bani. Doctorate ca ale lor „ieftinesc” – reduc valoarea si prestigiul celor reale.
    Un doctorat un pic mai aratos ca al lui Ponta se poate scrie intr-o noapte, doua pierdute cu traducerea si copy-paste.
    Sa nu uitam tupeul celor doi care stiau ca au puterea sa „emita” astfel de diplome si mai stiau ca pot pedepsi pe cei care se opun falsului – doar Nastase era prim-ministru, iar junele Ponta era seful Corpului de Control al Guvernului.

  31. Stimate Domnule Tismaneanu,

    Am doua intrebari :

    – Garantati pentru corectitudinea lucrarilor de doctorat ale persoanelor pe care le-ati mentionat zilele trecute? Daca DA, pe ce va bazati?
    – Pregatirea Dumneavoastra de baza este sociologia. Atzi sustinut doctoratul cu teza “Revolutie si Ratiune Critica. Teoria politica a Scolii de la Frankfurt si radicalismul de stanga contemporan”! Atzi urmat niste cursuri speciale sau au fost suficiente cursurile de socialism stiintific si invatamantul politic din facultate si de la locul de munca?
    Si eu am avut in facultate cursurile pe care vi le-am indicat, inclusiv invatamantul politic obligatoriu…
    Este problema Dumneavoastra personala, nu trebuie sa-mi raspundetzi.

    Cu deosebita consideratie!

    • Daca va uitati pe programele analitice din acei ani, la sectia de sociologie a Facultatii de Filosofie a Universitatii din Bucuresti (dar si la cele din Cluj si Iasi) veti observa ca existau cursuri pe teme istoria doctrinelor sociologice si istoria doctrinelor politice. Am scris lucrarea de diploma sub conducerea profesoului C. Nicuta, iar teza de doctorat sub conducerea profesorului Ovidiu Trasnea, titularul cursurilor de sociologie politica si istoria doctrinelor politice la Universitatea din Bucuresti in perioada studiilor mele. Cursul de etica l-am facut cu profesorul Niculae Bellu, iar cel de filosofie marxista (materialism dialectic) cu Alexandru Valentin. Profesorul N. Tertulian tinea un seminar (facultativ) de sociologia culturii. Un excelent curs de istoria filosofiei antice am facut cu profesorul Gh. Vladutescu. Cursul de metode sociologice l-am facut, spre norocul meu si al colegilor mei, cu profesorul H. H. Stahl.

      Profesorul Trasnea mi-a asigurat acces deplin la excelenta sa biblioteca personala. Mi-a daruit cartea lui Martin Jay „The Dialectical Imagination” si trilogia lui Kolakowski. Din comisia doctorala au facut parte: prof. dr Alexandru Boboc, prof. dr. Stelian Stoica si prof. dr. Nicolae Kallos (Universitatea „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca). Un alt profesor care mi-a permis accesul la propria sa biblioteca a fost N. Tertulian, care mi-a imprumtat scrierile lui Theodor W. Adorno. Gratie Janinei Ianosi am citit carti de Ernst Bloch. Au contat foarte mult discutiile purtate pana in ultimele zile ale vietii sale cu scriitorul Alexandru Ivasiuc, in felul sau un autentic marxolog. Despre Habermas am scris in „Contemporanul”, despre Lukacs, Korsch si Gramsci in „Revista de Filosofie”. Toate aceste scrieri sunt disponibile la Biblioteca Academiei.

  32. Unul dintre autorii dupa care Ponta a plagiat, Ion Diaconu, a trimis o scrisoare deschisa prin care afirma ca NU este vorba de plagiat din lucrarile sale. Daca si ceilalti 2 autori, Dumitru Diaconu si Vasile Cretu, vor avea o pozitie similara, mai poate fi vorba de un plagiat? Nu numai ca nu fac plangere, dar este ca si cum ei i-ar fi dat incuviintarea sa foloseasca pasajele din cartile lor. Detalii sunt la http://www.ziare.com/victor-ponta/plagiat/profesorul-ion-diaconu-victor-ponta-nu-m-a-plagiat-1174742

    • Tot plagiat ramane. Domnii despre care scrieti pot publica lucrari impreuna cu Victor Ponta, in care textele lor se contopesc „in sinergia faptelor” cu ambitiile domnului Ponta. Dar lucrarea de doctorat nu a fost semnata de mai multi autori, ci doar de unul, iar numele sau este Victor Ponta. Doctoratul este o intreprindere intelectuala personala, nu o lucrare colectiva. Full stop.

      • Vedeti ca gresiti aici. In stiintele exacte este foarte frecvent ca un candidat la doctorat sa elaboreze un articol impreuna cu alti colaboratori, publica articolul impreuna cu ei, si preia integral articolul in teza lui de doctorat. Si asta la universitati gen MIT, CMU, Harvard …

  33. Domnule profesor,

    dupa mine toata povestea se rezuma la faptul ca Ponta n-ar fi mentionat explicit sursele in subsolul paginii, ci ,,doar” la sfarsit la bibliografie.

    Intrebarea pe care mi-o permit a v-o pune este: Ati mai fi in halul asta de incrancenat, pornit si indignat daca am fi vorbit nu de Ponta, ci de altcineva, preferabil din Partidul Verzui-Portocaliu?

    Mi se pare ca omisiunea mentionarii surselor in subsolul paginii, fara intentie probabil, e totusi un pic mai putin grava decat comparatia cu termeni precum ,,sarlatanie, furt, jungla, anarhie, apocalipsa, magie neagra, practici oculte” si altfel de astfel de cuvinte. Poate Ponta chiar nu si-a propus niciun minut sa plagieze, considerand suficient a mentiona la bibliografie. Ce este gresit daca bibliografia este completa?

    • Nu pot sa ofer fiecarui participant la aceasta discutie informatii despre codul universal al citarii in lucrarile de doctorat si despre rolul sacru al semnelor citarii. Dupa ce va informati, reluam discutia. Nu sunt catusi de putin incrancenat, ma intreb insa cat timp vom continua sa refuzam evidentele. Nu-i faceti un serviciu d-lui Ponta cu acest gen de interventii.

      • Buna seara ,

        Aveti dreptate, e dificil de explicat de n-ori acelasi lucru.Ce m-am gindit :

        1) am pus impreuna un pachet (3 fisiere) pe subiect. Continutul :
        a) „Plagiarism 101” o prezentare pentru studenti, PDF format ,ca sa inteleaga tot ce au nevoie ,si sa stie ce-i asteapta pe cei care incalca regulile „jocului’
        b) „Little book of plagiarism” , format PDF ,in fapt „Biblia” pe subiect in Anglia , citata de n-ori ca referinta.
        c) „Plagiarism finder” un program care cauta si gaseste texte identice ,fragmente,etc. L-am adaugat doar pentru a da o idee de cum se lucreaza azi pentru detectie. Nu trebuie subscriptie sau fee. Pt. cine nu reuseste sa-l foloseasca , pot sa explic,dar nu prea de multe ori,ca sintem in plin turneu final la fotbal.

        2) pachetul poate fi descarcat aici : http://fbx.ro/smjru38ftwktrzz2

        Nu e mare ,doar 3 Meg .Asteptati vreo 10 secunde si descarcati .

        3) domnule profesor, daca credeti ca e util ,puneti link-ul ca adaos in textul dvs. de baza ,sau il dati cind mai intreaba cineva de norme,standarde,etc.

        Poate cineva gaseste utile cele 2 texte (fisiere) si trimite link-ul si la guvern,spre stiinta. Macar ceva bun sa iasa din toata povestea asta !

        N-am uitat ca tre’ sa raspund re. breach of trust ,dar mai tarziu,ca iar a fost fotbal si trafic …

    • Sunt mai multe paliere aici. Intai pe autorul Vasile Cretu, din care a copiat cateva zeci de pagini, nu l-a citat nici macar la bibliografia „selectiva” din finalul tezei. Nici pe Duculescu, care a scris o prefata la cartea lui Dumitru Diaconu, si pe care a inclus-o aproape complet in teza. Apoi, referintele cu ghilimele si note de subsol la lucrarile si paginile corespunzatoare sunt absolut obligatorii. Daca sa zicem insa ca ar fi facut toate acestea, teza cu pricina nu ar fi trebuit acceptata in niciun caz de comisia doctorala. Este total improprie o teza in care ar fi citate sute de pagini de la alti autori, altundeva decat la anexe. Mai mult decat atat, chiar daca nu am fi avut nici acest element si tot continutul ar fi fost original, tot nu ar fi putut fi acceptata ca teza de doctorat, pentru ca nu este o teza de cercetare, ci este una descriptiva. Se povesteste cum a evoluat justitia penala si care este structura Curtii Penala Internationale, cum functioneaza ea. Partea de cercetare stiintifica este minima, iar contributia personala a autorului este aproape zero.

      Iar ca sa inchei, sunt aproape sigur ca, daca s-ar apuca cineva sa cerceteze toata bibliografia, ar constata ca circa 90% din teza este copiata din mai multi autori, nu doar din cei 3.

    • Pentru dl. Gigi
      Va citez: „Poate Ponta chiar nu si-a propus niciun minut sa plagieze, considerand suficient a mentiona la bibliografie” .
      Una e sa iei cateva idei, reformulate, fara ghlilimele de citare, alta e sa preiei „ad litteram” pagini intregi si sa dai la sfarsit bibliografia. In aceste conditii, oricine poate face o teza, o carte, copiind altele 2-3 si indicand … bibliografia … De aceea „colacul de salvare” pe care-l aruncati este un pic … stupid, indiferent de cine ar fi vorba.

  34. Eu nu inteleg ceva: de ce Antonescu si liberalii se incapataneaza sa-l sustina pe dl Ponta in continuare? Electoratul PSD este, in buna masura, rural si needucat, care nu prea intelege cum e cu plagiatul. Nu vreau sa minimizez importanta acestui electorat (si ei sunt oameni si au drept de vot) dar cei de la PNL vor pierde masiv din cauza dlui Ponta. Fiindca electoratul PNL este in mare masura educat (si educat si prin afara), stie ce e acela un doctorat si un plagiat. Dl Antonescu pare ca in ura viscerala contra lui Basescu (ura explicabila in parte prin dorinta de a ajunge presedinte – o politica de genul pitipoanca frustrata: „I want it all and I want it now”. Sa ma ierte Freddie ca il asociez cu asa ceva…) e orb la orice altceva si nu sesizeaza ca ce a castigat la alegerile acestea poate pierde foarte usor la celelalte. Dl Antonescu pare a fi tipul politicianului „perfect”: nu se pricepe la nimic, dar are in PNL oameni care ar putea sa-l puna in tema. Ar fi suficient sa-l intrebe, sa zicem, pe dl Djuvara cum sta treaba cu plagiatul si s-ar lamuri imediat. Nu vrea; merge in continuare pe acest drum fara sa se uite in stanga sau in dreapta… Nu stiu, zau, cum naiba nimeni din PNL nu-i atrage atentia ca (paradoxal) ei sunt cei care pierd masiv aici, nu Ponta si nici PSD.
    Sa zicem ca dl Ponta ajunge la Bruxelles si ca unii din cei de acolo il vor ignora, n-or sa vrea sa faca poze cu el, sau sa dea mana cu el. Nu de alta, dar cand cei de la Nature zic ca pentru ei e plagiat fara nici un dubiu, nu prea mai ai ce sa adaugi (iar un drept la replica atat de plin de greseli ne arata ca in guvern cine se aseamana se aduna…) Credeti ca asa ceva l-ar deranja? Eu nu cred… Va merge inainte, fiindca Romania are, nu-i asa, nevoie de el. Inchei nitel cam deocheat cu un citat nitel modificat din Stefan Heym, din „Relatare despre regele David” (o carte exceptionala, in opinia mea). Citatul e din memorie, deci aproximativ, dar chiar si asa, daca citeste si dl Ponta, macar sa vada cum se citeaza ceva… Suna cam asa: „natiunea asta are nevoie de dl Ponta tot asa cum am eu nevoie de un buboi pe madularul barbatiei mele”.

  35. Neimaginabilul s-a intrupat odata cu domnul Ponta!

    Suntem intr-o societate mai anormala decat cea din vremea lui Nicolae Ceausescu?

    Probabil ca Ponta a stat prost cu notele la cursuri – poate doar memora mecanic materia-, caci nu pot sa imi explic multimea argumentatiilor gresite de Neimaginabilul intr-o perioada asa de scurta!

    Ultima zicere a domnului Marga legata de deplasarea Neimaginabilului la Bruxelles pentru sedinta din 28-29 Iunie 2012 este ca chestiunea se va transa in sedinta CSAT din 25 Iunie!!!! Ce are sula cu prefectura???

    Flasnetarii sai ii fac mai mult raul lui Ponta. – Wake up Mr. Ponta it’s time to go!

    Si daca pe vremea lui Ceausescu o comisie reusea sa statueze plagiatul lui Barbu, acum comisia pare ca are misiunea de eludare a adevarului !!!

    Imi pare ca suntem mai rau ca pe vremea lui Ceausescu

  36. Mari trebuie sa fie tupeul si ipocrizia celor care seamana neghina resentimentului, dezbinarii si dorintei de castig necinstit, incercand in acelasi timp sa se prezinte pe ei insisi drept imaculati, ca pe niste ingeri de lumina (2 Corinteni 11:14). Tovarasul Vladimir Tismaneanu (nu este o ironie sau persiflare, ci formulari de pe inscrisuri oficiale, precum cererea de inscriere, diploma etc.) a omis sa ne spuna ca:
    – a obtinut titlul de doctor cu o tema care venea manuse ideologiei comuniste si ceausiste;
    – a avut recomandari de la organul de partid pentru inscrierea la doctorat;
    – a predat teme de socialism stiintific, pentru a intra in gratiile regimului;
    – a avut drept coordonator pe profesorul Ovidiu Trasnea, o excelenta personalitate universitara si stiintifica de la Academia Stefan Gheorghiu, emblematica pentru invatamantul academic de partid, pentru disciplina de stiinte politice, care se identifica cu socialismul stiintific (pe care azi le numim facultate de stiinte politice si, respectiv, politologie, sic!) si pentru regimul comunist;
    – programele de doctrine politice si sociologice, de care aminteste autorul, erau identice cu cele de la Academia Stefan Gheorghiu (in plus aici se mai predau si doctrine filosofice) etc.
    Domnul (de astazi) Vladimir Tismaneanu incearca sa genereze un vuiet, o criza mediatica (care nu are legatura cu realitatea) in jurul premierului Victor Ponta, care nu are in spate backgound-ul comunist al autorului acestui articol. „Fiti treji si vegheati, pentru ca potrivnicul vostru da tarcoale ca un leu care racneste” (1 Petru 5:8)

  37. Conform DOOM, se spune PROFESORII Alina Mungiu, etc…. Asta asa, ca sa nu mai incriminam „informations”, oricum mai delicat si nu din limba materna……. In plus, Professore (asta in italiana chiar inseamna Profesor, nu ca Dottore folosit aiurea de unii inculti…) nu mai folositi liste, ca sa umpleti spatiul…..

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. In 2024 editura Humanitas i-a publicat un nou volum cu titlul „Aventura ideilor".Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

 

 

Nexus – Scurta istorie a retelelor informationale

Scurtă istorie a rețelelor informaționale din epoca de piatră până la IA
Editura Polirom, 2024, colecția „Historia”, traducere de Ioana Aneci și Adrian Șerban
Ediție cartonată
Disponibil pe www.polirom.ro și în librării din 27 septembrie 2024

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro