duminică, iulie 5, 2020

Vidul din COVID sau Mitul unui Narcis-testat-pozitiv

Toate momentele de criză, personale sau comunitare, presupun întîlniri incomode cu ceea ce suntem, cu ceea ce sunt (sau credem că sunt) ceilalți și cu ceea ce are să vină. În fond, e vorba aici de un hău în care criza însăși ne împinge să privim. De cele mai multe ori, acolo vedem fața nevăzută… Nu a Lunii, ci a noastră, a celorlalți, dar și o proiecție provizorie a viitorului. Pînă la urmă, această privire în hău este întîlnirea cu haosul dinaintea cosmosului; sau, poate, de după cosmos – cînd lumea toată își pierde ordinea și reculează într-un soi de genune dinaintea începuturilor. Sau, mai rău, cu haosul din (și dintre) noi.

Raftul gol

Golul din rafturile supermarketurilor este o materializare a golului angoasei. Cumpărăm compulsiv, în vremuri de molimă, ca să ne umplem angoasa în fața vidului viitorului. Nu știm ce ne aduc următoarele săptămîni, iar golul ăsta trebuie umplut cu ceva. În general, îl umplem cu făină, conserve și alte alimente neperisabile, ba chiar cu hîrtie igienică. Mărturisesc că rețeta asta de supraviețuire în fața vidului, rețetă care include grija pentru tubul digestiv cu ambele sale capete, mă perplexează. Înțeleg totuși că umplerea golului din stomac ori din intestin pare să anestezieze teama de vidul viitorului incert și imprevizibil. În fond, kilogramele de făină din coș arată groaza noastră de a ne pierde substratul material. Vrem mai multă materie, ca să nu murim prin dematerializare. Și dacă n-o să mai avem ce mînca? Dacă slăbim de foame și cădem în vidul neființei?

În fond, principiul este oarecum similar cu cel al adicțiilor. Îți îneci anxietățile în alcool; țoiul de țuică plin te asigură că gura hulpavă a fricii n-are să te înghită. Cu puțin (mai mult) alcool, închizi gura anxietății. Cumpăratul compulsiv în vremuri căzute sub pacostea virușilor este, și el, o reacție în fața anxietății care stă să ne înghită. La urma urmei, ne temem că am putea să nu mai fim, iar asta fie din pricina molimei, fie din pricina foametei pe care ar putea-o trage molima în trena ei.

Raftul gol este golul angoasei pe care l-am pus în locul produselor (cît se poate de) materiale pe care le-am pus în coș, iar apoi în cămară. Am înghesuit pe raft vidul dematerializat, în locul materiei înseși.

Vreți să știți cum arată sufletul compatrioților noștri (în fond al nostru, al tuturor), în vreme de criză virotică? Vizitați supermarketurile și verificați cu atenție rafturile. Vedeți ce produse lipsesc. Ne-am lăsat acolo vidul angoaselor. Pe scurt, fiecare raion păstrează acum cîte o categorie din angoasele noastre cele mai profunde.

COVID-ul sînt ceilalți

Virusul are prostul obicei de a nu se lăsa văzut cu ochiul liber. Din pricina asta, virusul este peste tot și niciunde. Îl adulmecăm (deși nu miroase), îl simțim (în frisoanele fricii), îl vedem în semenii noștri. Da, coronavirusul are un chip: ceilalți! Toți ceilalți! Omul care s-a așezat lîngă tine în tramvai, azi dimineață; colegul de birou; poștașul care îți aduce pensia; clientul care s-a așezat la rînd în spatele tău. Virusul ăsta are un chip, pentru că are multe chipuri. Și are multe chipuri pentru că n-are niciun chip, iar omul obișnuit nu îl vede. În vidul vizibilului, imaginația noastră crește colonii nesfîrșite de coronaviruși. Oricine este, potențial, purtătorul de molimă, aducătorul de moarte.

În hăul angoasei, un anti-Narcis își privește chipul, fiind totuși sigur că hidoșenia pe care o vede acolo este chipul vecinului, al colegului, al compatriotului, al căpșunarului din Spania, al badantei din Italia, al diasporeanului de aiurea, al politicianului contaminat, al babei de la etajul trei, al chinezului, al sri-lankezului de la Ditrău. Chipuri peste chipuri, toate de-a valma și încoronate cu viruși. Toți și toate împotriva mea; doar împotriva mea. Pînă la urmă, sînt singurul a cărui existență îmi este certă. Mi-e frică, extrem de frică, „ergo” exist. Gurile neantului care sînteți stau să înghită singura ființă de care sînt sigur.

Dacă nu mă înșel, Nicolae Steinhardt era cel care trăgea concluzia logică a aforismului sartrian „L’enfer, c’est les autres!”, și anume: dacă infernul sînt ceilalți, atunci paradisul sînt eu.

Anti-Narcis la Palatul Victoria

N-are importanță culoarea politică a guvernului care ne va trece peste criza COVID-19. Indiferent cum ar fi, criza asta este băltoaca în care se reflectă chipul statului român cu instituțiile sale și care are să scoată la iveală încă o dată tarele și bubele instituțiilor. În scurt timp, vom revedea chipul prezent al demnilor urmași ai lui Decebal (care, nu-i așa?, a luptat eroic cu romanii), ai lui Traian (care, nu-i așa?, i-a învins pe vajnicii daci), ai lui Ștefan cel Mare (care, nu-i așa?, i-a bătut de nenumărate ori pe turci). Prevăd că aici vom descoperi chipul hidos al disfuncționalității instituționale și vidul de competențe în pozițiile care cer o minimă experiență profesională.

Intuim deja cîte ceva. Doar două exemple. Școlile sînt închise, iar noi nu avem platforme de „elearning” funcționale. Universitățile americane au implementat deja de mai bine de un deceniu învățămîntul „online” pentru specializările care pot fi urmate la distanță. Cu o platformă funcțională, elevii din școlile românești și-ar fi putut continua nestingheriți lecțiile. Cît despre ANAF, ne îndeamnă să stăm acasă și să interacționăm cu personalul administrațiilor fiscale cu precădere „online”. Verificați cît de prietenos este spațiul privat virtual; sau încercați să contactați telefonic administrația fiscală din zona dumneavoastră (m-aș mira să reușiți).

Să nu anticipăm însă: anti-Narcisul disfuncționalității își va arăta în curînd chipul în vidul inovării ultimelor decenii, așa că ne vom convinge singuri de înfățișarea acestui vid.

Biserica goală

N-am idee dacă anti-Narcis își caută chipul privind în cristelniță sau în aghiasmatare. Cel mai probabil că îi e frică de ele ca de tămîie. Tot ce ne poate propune spre împărtășire este vidul. COVID este vidul nostru comun. În angoasa molimei și deci a morții, oamenii deprinși doar cu materialitatea ființei lor cad în vidul angoasei. În fond, vidul angoasei este singurul loc comun al oamenilor materialității, în vremuri de molimă. Co-vidul – vidul comun – este singurul loc al întîlnirii cu celălalt. Poate că molima asta este o întrupare a însingurării noastre postmoderne. Ne împărtășim din potirul gol al fricii. Să fiu bine înțeles: susțin toate măsurile de prevenție propuse de autoritățile sanitare, inclusiv restricțiile în privința întrunirilor publice. Ce vreau să spun însă este că, în fond, molima asta este un turnesol care pune în evidență vidul intersubiectivității noastre și spre comuniunile și comunicările noastre iluzorii; ne consolăm însă că molima asta n-are să ne împuțineze prieteniile iluzorii de pe Facebook.

***

Cumpărăm compulsiv lucruri materiale de frica dematerializării; ne temem de hăul care (credem că) este celălalt; ne paște vidul de competențe. Și, dacă toate astea ne pun în primejdie materialitatea proprie (căci moartea e o dematerializare), rămîne însă întrebarea pe care e legitim să ne-o punem acum: există un rest (cu care rămînem / care rămînem!) dincolo de materie?

Și, dacă tot e vremea angoaselor, îngăduiți-mi și mie una. Mă angoasează gîndul că, dintre toate neliniștile în fața vidului, una ne rămîne străină: nu ne neliniștește cît de goală ne este inima.

Distribuie acest articol

7 COMENTARII

  1. Cei ce cumpara mult nu gresesc in cazul asta .Ai cumparat pentru o saptamana , o saptamana stai acasa . O saptamana in care nu te intalnesti cu nimeni , nu dai , nu iei virusul . Apoi mai tragi un loz la loto covid si mai faci o sesiune de shopping . Cred ca e de inteles de ce nu e o idee buna sa faci acest lucru zilnic . Apropo , recomand magazinele de cartier – sunt sanse mai mici sa fi trecut virusul pe-acolo .

  2. Frica dematerializării… cam prea poetic și îndepărtat. Până la frica dematerializării e frica de foame imposibil de potolit și până la frica de foame, perspectiva iritantă de a nu ne putea satisface toate poftele și tabieturile alimentare pe care ni le-au dezvoltat supermarketurile doldora. Dacă pierdem hrana preferată, mijloacele pentru igienă, netul și televizorul, rezistența noastră psihică la restricții (de circulație, de manifestare, profesionale, financiare etc.) e grav amenințată. Aici am ajuns și trebuie să combatem pandemia cu grijă față de limitele noastre.

    Inimă. Avem și așa ceva, dar umblă vorba că n-ar fi prea simțitoare tocmai când ne împlinim toate poftele.

  3. Foarte bun articolul, felicitari autorului.
    Se stie ca pentru orice balon, oricat de mare, e suficient un varf de ac ca sa-i arati micimea. Asa sunt si EGO-urile noastre, umflate peste masura de orgolii, mandrie, arogante. Covid-19 e doar varful de ac, ce-i vine de hac! Scuzati, n-am gasit alta rima!

  4. Am facut provizii de acum doua saptamani si singurul scop a fost sa nu ies din casa cand e vital pentru toata lumea sa stau in casa.
    Cat despre ce am cumparat, ca toata lumea, ce se gaseste, nu am avut niciodata diversitate prea mare in magazinele noastre putin mai aprovizionate ca vechea Alimentara.
    Acum cateva luni am asistat la trecerea unui membru apropiat din familie si cel mai greu pentru acel om a fost cand nu a mai putut merge la baie, nu boala ci degradarea-l preocupa si durea cel mai rau. Murim dar toti vrem sa murim cu demnitate, nu in mizerie, eu mai degraba asa as interpreta golirea rafturilor de hartie.

    Scoala, scoala, scoala! Atatea vaicareli, ca-n povestea drobului de sare ce sta sa cada in capul copilului. Cati profesori incompetenti, cate abuzuri – vremurile permiteau si bataia – nu au vazut atatea generatii pana nu demult si nu ne-am tampit chiar toti! Cele trei luni de vara fara retele de socializare, fara lectii de calarie, comunicare, dans, etc. ci doar cu o carte sus in gutui si plimbari prin gradina si nu cred ca a iesit rau.

    Liste de carti domnilor cu diplome multe si mari, pentru fiecare varsta si veti fi uimiti ce inteligenti si poate mai liberi se vor intoarce elevii la scoala ! Recapitulari, etc…aveti solutii ca sunteti inteligenti! Kant parca n-a iesit niciodata din satul sau iar Kubrick nu facea filme la distanta mai mare de 10 mile de Londra.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Daniel Farcas
Daniel Farcas
Doctor în filosofie al Universității Paris 4 – Sorbonne. Licențiat în filosofie și litere, al Universității Babeș-Bolyai, din Cluj-Napoca, și master în filosofie al Universității Paris 1 – Panthéon-Sorbonne.

Carte recomandata

Esential HotNews

Esential HotNews

E randul tau

Mai e un aspect, poate si mai grav. De fapt trei, daca ma gandesc mai bine. Primul, la concret, A…

de: MirceaM

la „Îmbogățiții de război”

Carti recomandate de Contributors.ro

Democrația sub asediu românia în context regional

Carte recomandată de contributors.ro

 

Top articole

Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Recunosc din start faptul că îmi este destul de greu să scriu despre volumul Isus al Meu, editura Humanitas, 2020. În primul rând, din cauza intimidantului autor, un monument al culturii românești contemporane, adulat şi contestat ȋn (aproape) egală măsură.

Frauda în educaţie e viol la adresa copilului

Cu câteva zile în urmă, o studentă mi-a trimis – ca răspuns la examenul de “Etică şi integritate academică” – un text...

Când șahul devine rasist…

Credeați că numai statuile sau hărțile (1) pot fi rasiste? Aflați că, pe fondul actualei revoluții BLM (Black Lives Matter), în curs de desfășurare în...

Un ordin de ministru și geografii academice

Să încercăm un mic exercițiu de imaginație. Suntem în vara anului 2024. La universitățile din România s-au încheiat...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)