joi, februarie 9, 2023

Vintilă și-atât

Puțină lume știe că pentru familie, Vintilă Mihăilescu, regretatul antropolog, era Vintiluț – în calitatea lui de al treilea dintr-o dinastie de Vintili, care îi mai cuprinde pe Vintilă Mihăilescu-geograful, ajuns nume de stradă, și Vintilă Mihăilescu-cardiologul, zis Vintilică, un bătrân fermecător, care a trăit enorm, până la 92 de ani. Bunicul și tatăl lui, adică. Dar asta e doar o anecdotă, pe care se întâmplă să o știu fiindcă bunicile noastre au fost surori – și e mai bine că până acum a rămas necunoscută. Fiindcă pentru toată lumea, omul care a reinventat antropologia în România era, pur și simplu, Vintilă.

În adresarea asta se ascunde toată forța de locomotivă culturală pe care a avut-o cel căruia nu știu să-i fi spus cineva profesorul Mihăilescu. O bună bucată de vreme, el, Vintilă, nu a fost deloc o celebritate, fiindcă avea de construit în mediul academic, la catedră. Ulterior însă, a început să se vadă și în publicul larg, în primul rând grație articolelor din “Dilema” și apoi aparițiilor TV, în care era iubit de cameră pentru carisma neprotocolară și totuși autoritară pe care o etala natural.

Acum câțiva ani, m-am trezit brusc că foarte mulți dintre prietenii și amicii pe care îi respect intelectual – Ioana Avădani, Florin Dumitrescu sau Eugen Istodor sunt doar trei exemple – fac doctorate la el, pe subiecte care le vin ca o mănușă, de la publicitate și specific local, la umor. Știu de la ei că era sever și îi trimitea la plimbare atunci când ceea ce produceau nu avea destulă substanță – asta, în culmea epocii plagiatelor și a diplomelor “ca să fie”.

Pe lângă fabricile acelea de doctorate care ne fac să vomităm, a mai existat una, a lui Vintilă, care a dat o generație solidă intelectual și bine dotată teoretic. În familie, antropologului i se ceruseră destule în materie de disciplină intelectuală. Mi-aduc aminte de o discuție cu tatăl lui, Vintilică în nomenclatorul dinastic, în care acesta ofta fiindcă Vintilă “se risipește” în gazetărie. Cardiologul presupunea un gen de rigoare înaltă, care înseamnă tratate și preocupări pe termen lung, dar nu avea dreptate. Pentru Vintilă, gazetăria era o unealtă subsumată unei cauze și ea înalte, a antropologiei publice. În țările mai civilizate decât România, intelectualii de anvergură consideră publicul mare, nespecializat, o miză foarte importantă, fiindcă ideile și teoriile fac carieră doar atunci când își găsesc o inserție în social. Recitiți-i lui Vintilă articolele și veți vedea că niciodată nu a uitat despre ce trebuie să vorbească, oricât de anecdotic și amuzant era în scris. Ca dovadă felul cum stau în picioare și azi, sunt neperisabile, spre deosebire de produsul gazetăresc pur. Nu poți reuși asta dacă nu vorbești despre idei.

Dar acestui gen de inserție publică i-a corespuns și o anumită coeziune sau fecunditate ideologică. Vintilă Mihăilescu a teoretizat specificul românesc și națiunea exact atunci când aveam nevoie mai tare, în criză de identitate în care ne aflăm. I-am luat acum câțiva ani un interviu care s-a citit foarte mult și m-a vindecat instantaneu de o supărare culturală, aceea că excesele latinizante ale Școlii Ardelene ne-au procopsit cu o identitate “de la Rîm” în definitiv foarte exagerată, odată ce ești curios și treci de nivelul patriotard al textelor de manual școlar. Da, mi-a zis Vintilă, romanitatea e o ficțiune, dar toate națiunile se întemeiază pe ficțiuni – uită-te numai în jur, se vede cu ochiul liber. Cum voiai să se lege lucrurile după Evul mediu?

Bun, deci nu suntem culmea snobismului istoric, m-am liniștit. Vintilă, pentru care chestiile “înalte” păreau că nu contează și care în orice caz detesta limbajul neologic, alambicat, era mai moderat în problema asta decât mine – am zis că e cazul să mă potolesc.

Dacă vreți să știți mai multe, acum vreo cinci ani, antropologul a publicat pe Contributors un text despre Noul val în istoria României, care sumarizează preocupările unor cercetători și le găsește un numitor comun. Aici e și interviul despre care v-am spus.

Poate cel mai comun loc comun al necrologurilor e cuvântul “prematur”, referitor la o existență prea scurtă. Anii lui Vintilă nu au fost foarte mulți, e adevărat. Dar i-a umplut cu lucruri pentru care altora nu le ajung trei vieți. Noi rămânem nu cu regretul a ce-ar fi putut face, ci cu alt gen de regret și temere: se va mai găsi în curând un om ca el?

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. Prin plecarea dintre noi a profesorului Vintilă Mihăilescu rămânem mai săraci și fără un (alt) mare reper în înțelegerea schimbărilor dramatice prin care trece societatea românească. L-am cunoscut în acea perioadă în care era dedicat construirii în mediul academic, înainte deci de meritata și spectaculoasa afirmare de mai târziu. Avea în comportament trăsături care îl particularizau față de mulți dintre cei din jur: amabilitate desăvârșită, sinceritate, căldură, respect și modestie. Sunt unele dintre calitățile pe care le avea și prin care s-a format intelectualul atât de apreciat și respectat de mai târziu. Intelectualul care ne-a părăsit acum, lăsându-ne și mai dezorientați în înțelegerea a ceea ce se întâmplă în jurul nostru în aceste vremuri tulburi. Șansele ca locul să-i fie luat de altcineva sunt neînsemnate (ca și în alte cazuri), profesorul Vintilă Mihăilescu venind dintr-o lume în care intelectualul era clădit în decenii de studiu, disciplină, sacrificii și alte ierarhii ale valorilor, judecăților și opțiunilor.

  2. Ne pare rau de acesti profesionisti care se sting in anonimitate, pentru ca sarabanda de nesatui sovietici din TVR nu se mai vad satui !

  3. Requiescat in pace Vintilă Mihăilescu!

    In actuala amarnica seceta de caractere ar trebui sa ne insoteasca nemangaierea pierderii a ceea ce a fost Vintilă Mihăilescu (vs. a ceea ce ar fi facut): amenitate stenica, modestie in ferma competență.

    Altminterea, am oarescari dubii in ce priveste o specificata vindecare pomenita a autorului insemnarii necrologice . Poate binevoieste a(-și) lamuri (eventual folosind si miinile pentru a indica marimea) acel exces si acea exagerata identitate nationala rimleneasca promovate de Scoala Ardeleana. Sigur Scoala Ardeleana? La vremi cind corifeii scriau si publicau in chirilice, fara grija unei ortografii unitare decit , cel mult, ca deziderat?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Iulian Comanescuhttp://www.comanescu.ro
Iulian Comanescu este consultant de comunicare, stabilit la Bruxelles. Lucrează pentru oameni politici și instituții de acolo

Carti noi

 

Institutul de Istorie a Religiilor al Academiei Române și Muzeul Național al Literaturii Române vă invită la expoziția „Manuscrisele inedite ale lui Mircea Eliade din patrimoniul Institutului de Istorie a Religiilor al Academiei Române”, care va putea fi vizitată între 26 ianuarie și 13 martie 2023 la sediul Muzeului Național al Literaturii Române din strada Nicolae Crețulescu nr. 8. Află mai multe

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carti noi

„Jurnalul de doliu scris de Ioan Stanomir impresionează prin intensitatea pe care o imprimă literei, o intensitate care consumă și îl consumă, într-un intangibil orizont al unei nostalgii dizolvante. Biografia mamei, autobiografia autorului, atât de strâns legate, alcătuiesc textul unei declarații de dragoste d’outre-tombe, punctând, în marginea unor momente care au devenit inefabile, notele simfoniei unei iremediabile tristeți… vezi amanunte despre carte
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro