miercuri, mai 29, 2024

Visul Georgian. Coşmarul rusesc?

La începutul lunii martie au apărut în media mai multe relatări ale protestelor din Georgia pe marginea unui proiect de lege controversat. Interpretarea cea mai la îndemână a fost că este vorba despre încercarea unei părţi a populaţiei de a se opune influenţei ruse. Ecuaţia politică din Georgia este însă mult mai complicată, în aşa fel încât câteva explicaţii se impun.

Georgia aspiră la calitatea de membru al Uniunii Europene dar anumite disfuncţionalităţi au făcut ca anul trecut Comisia Europeană să recomande începerea negocierilor de aderare doar cu Ucraina şi Republica Moldova. Înainte de a explica de ce s-a întâmplat astfel, este necesar a vedea care sunt principalele caracteristici ale sistemului politic din Georgia.

La ora actuală, Georgia este guvernată de partidul Visul Georgian care se bazează în Parlament pe alianţa cu un alt partid, Puterea Poporului, din care fac parte 9 parlamentari care s-au desprins din Visul Georgian.

Partidul Visul Georgian a apărut în 2012, la iniţiativa unui oligarh, Bidzina Ivanişvili şi a câştigat ultimele trei alegeri parlamentare – 2012, 2016, 2020. Ivanişvili şi-a format averea în principal la începutul anilor 1990, ca urmare a unor afaceri obscure în spaţiul ex-sovietic. Este condus în prezent de Irakli Kobakhidze, iar primul – ministru din partea acestui partid este Irakli Garibaşvili. Este greu de spus ce rol mai joacă Ivanişvili pentru Visul Georgian, acesta fiind retras din ianuarie 2021 din politică. Se ştie că există o relaţie apropiată între Ivanişvili şi Garibaşvili dar nu este clar dacă Ivanişvili exercită o influenţă directă asupra partidului şi dacă în general mai este interesat de politică mai mult decât de propriile afaceri.

La alegerile prezidenţiale din 2018 Visul Georgian a susţinut-o pe candidatul independent Salome Zurabişvili. După ce a devenit preşedinte, Zurabişvili s-a distanţat de Visul Georgian, iar această distanţare a atins apogeul în martie 2023 când a condamnat în mai multe rânduri proiectul de lege contestat. Următoarele alegeri prezidenţiale vor fi organizate pe baza unui sistem de vot indirect.

Au mai existat proteste de amploarea celor din martie 2023 în Georgia, în 2019 Visul Georgian fiind acuzat de corupţie şi de legături ascunse cu Federaţia Rusă.

Visul Georgian sprijină integrarea europeană a Georgiei dar doreşte o “relaţie pragmatică” cu Federaţia Rusă, chiar şi după începutul războiului din Ucraina. În decembrie 2020 Parlamentul Georgian, dominat de Visul Georgian, a adoptat o declaraţie prin care se considera că integrarea Georgiei în UE şi NATO sunt priorităţi “fără alternative”. Acordul de Asociere şi Acordul de Liber Schimb cu UE au fost semnate de Georgia în timpul guvernării Visului Georgian.

Principalul rival politic al Visului Georgian este Mişcarea Naţională Unită (MNU), întemeiat de Miheil Saakașvili în 2001. Partidul este condus din ianuarie 2023 de Levan Khabeişvili. În timpul cât MNU s-a aflat la putere (2004 – 2012), relaţiile cu Federaţia Rusă s-au înrăutăţit considerabil, în 2008 având loc o intervenţie armată în Georgia. Sakaşvili a dorit să rezolve problema republicilor separatiste Abhazia şi Osetia de Sud, fără succes, acestea fiind în continuare conflicte îngheţate.

Probabil cea mai importantă diferenţă între Visul Georgian şi MNU este dorinţa de a rezolva aceste conflicte îngheţate, “Relaţia pragmatică” cu Federaţia Rusă avută în vedere de Visul Georgian are în vedere în primul rând conservarea actualei stări de fapt.

O altă diferenţă între cele două partide este abordarea relaţiei cu NATO. Dacă în timpul guvernării MNU Georgia a făcut paşi semnificativi în direcţia aderării la NATO, din 2012 procesul stagnează, chiar dacă liderii Visului Georgian afirmă în continuare necesitatea integrării euro-atlantice.

Pe data de 23 iunie 2022 Comisia Europeană nu a recomandat începerea negocierilor cu Georgia şi a enunţat 12 condiţii care trebuie îndeplinite înainte de a ajunge la acest rezultat. Printre acestea se numără libertatea presei, independenţa justiţiei, reforma sistemului electoral şi “dezoligarhizarea” ţării, o aluzie foarte transparentă la rolul pe care continuă să îl joace Ivanişvili.

Un rol important la luarea acestei decizii l-a jucat cazul Gvaramia, un journalist georgian. În sprijinul acestuia, Parlamentul European a votat în iunie 2022 o rezoluţie prin care Ivanişvili era direct învinovăţit de implicare în condamnarea jurnalistului de către justiţia georgiană (decizia nu este definitivă). Gvaramia şi-a dat demisia de la televiziunea Rustavi-2 după ce aceasta a intrat în proprietatea unei persoane despre care se crede că este în strânsă legătură cu Visul Georgian.

Un alt element care a înclinat decisiv pentru ca Georgia să nu înceapă negocierile de aderare la UE este faptul că guvernul Garibaşvili nu a dorit şi nu doreşte să alinieze Georgia la sancţiunile UE care au în vedere Federaţia Rusă.

Ulterior respingerii intenţiei Georgiei de a începe negocierile de aderare, Visul Georgian a a început să aibă o raportare mult mai critică la adresa UE şi SUA. Ambasadorul SUA a fost de exemplu acuzat de interferenţe în cazul Gvaramia, iar liderul Visului Georgian a declarat că eşecul Georgiei se datorează rolul negativ jucat de ambasadorul UE la Tbilisi. Premierul Garibaşvili a adresat o scrisoare doamnei von der Leyen, considerând că rezoluţia Parlamentului European este incorectă şi afirmând că Ivanişvili nu mai are nicio influenţă asupra guvernului georgian, orice afirmaţie contrară fiind “o insultă adresată Georgiei”. Reacţia a venit din partea lui David McAllister care conduce Comisia de Afaceri Externe a Parlamentului European. Acesta a declarat cu ocazia unei vizite la Tbilisi în iulie 2022 că pentru Georgia “timpul nu mai are răbdare”.

Din vara anului 2022, dorinţa de integrare europeană a Visului Georgian a început să fie din ce în ce mai redusă, iar criticile la adresa UE, dublate de intenţia de a avea relaţii mai bune cu Federaţia Rusă au devenit din ce în ce mai frecvente.

Acesta este fundalul în care a apărut proiectul de lege intitulat “Despre transparenţa influenţei străine”. Acest proiect nu a fost introdus în Parlament de Visul Georgian, ci de partenerul său de coaliţie, Puterea Poporului. Proiectul se referă la toate ONG-urile şi firmele care au finanţare din străinătate mai mult de 20%. Justificarea Visului Georgian a avut în vedere o lege din SUA din anii 1930, Foreign Agent Registration Act (FARA). Necunoscându-se fondul acestei legi, paralela proiectului din Georgia cu FARA a circulat în media fără a fi expuse argumente contrare. În realitate, există diferenţe fundamentale între cele două acte normative: FARA nu solicită înregistrarea unei organizaţii datorită simplului motiv că se primeşte finanţare din exterior. Legea din SUA cere înregistrarea tuturor agenţilor care acţionează sub îndrumarea unui guvern străin. Multe ONG-uri din SUA primesc finanţare din exterior dar nu li se aplică legea FARA. Doar 5% din subiecţii înregistraţi prin aplicarea FARA sunt ONG-uri, iar acestea sunt de fapt fundaţii ale unor partide politice din alte ţări. Legea din SUA are în vedere acţiunile de lobby ale unor guverne străine, în timp ce proiectul de lege din Georgia vizează limitarea societăţii civile. FARA avea în vedere pericolul influenţei naziste (Germania) sau comuniste (URSS). Aceasta înseamnă că de fapt Visul Georgian consideră ONG-urile o ameninţare la fel de mare ca şi nazismul şi comunismul pentru SUA în perioada interbelică. Consecinţele adoptării unui astfel de proiect de lege ar fi fost dezastruoase pentru societatea civilă georgiană şi pentru calitatea democraţiei din acesastă ţară.

Federaţia Rusă are o lege foarte similară proiectului de lege georgian, adoptată în 2012, iar argumentul (fals) a fost tot referinţa la FARA. Liderul Visului Georgian, Irakli Kobakhidze, s-a exprimat în favoarea acestui proiect de lege cu argumentele folosite de Vladimir Putin în 2012.

            Visul Georgian a realizat cât de controversat va fi acest proiect de lege, din moment ce nu a avut curajul să şi-l asume şi a lăsat partenerul său de coaliţie să o facă, pentru a se distanţa de el dacă ar fi avut loc o contestare masivă – iar aceasta chiar a avut loc, depăşind aşteptările iniţiatorilor.

            Au urmat protestele la care au participat foarte multe persoane. Reacţiile negative la adresa acestui proiect de lege au venit din partea Delegaţiei UE la Tbilisi (care a afirmat că adoptarea sa ar fi contrară normelor şi valorilor UE), a Departamentului de Stat al SUA şi a preşedintelui Zurabişvili.

Parlamentul Georgiei a decis pe data de 10 martie să retragă proiectul de lege controversat. Între timp, Dimitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a declarat că Federaţia Rusă nu are nicio legătură cu proiectul de lege controversat şi “nu interferează în treburile interne ale Georgiei” (o afirmaţie lipsită total de credibilitate, datorită lipsei de credibilitate a emiţătorului).

Cea mai interesantă latură a episodului legat de contestarea proiectului de lege este legată de paralela cu Ucraina. În mijlocul protestelor de la Tbilisi, preşedintele Zelenski a intervenit public, afirmând că susţine aceste proteste, precum şi aspiraţia Georgiei de a deveni membru al UE, alături de Ucraina şi Republica Moldova. Federaţia Rusă a transmis în timpul protestelor un avertisment, afirmându-se că dacă Georgia doreşte să nu aibă soarta Ucrainei ar face bine să înceteze protestele. Liderul Visului Georgian, Irakli Kobakhidze, a comparat protestele cu Maidan 2013, afirmând că o consecinţă a acestor proteste a fost pierderea Crimeii, conflictul din Donbas început în 2014 şi războiul început în 2022. Kobakhidze l-a acuzat pe Sakaşvili că datorită încurajării protestelor şi a poziţiei net anti-ruse “am pierdut 20% din ce am avut” (aluzie la republicile separatiste). Astfel, Visul Georgian a exprimat o contradicţie fundamentală: din cauza opoziţiei, a celor care doresc mai multă integrare europeană şi mai puţine relaţii cu Federaţia Rusă, Georgia se confruntă cu imposibilitatea de a-şi exercita suveranitatea pe întregul său teritoriu, la fel ca şi Ucraina dar Kobakhidze uită să precizeze că Federaţia Rusă este agresorul în Georgia, ca şi în Ucraina şi nu victima unei agresiuni care ripostează în legitimă apărare.

Câteva concluzii pot fi trase din recentele proteste şi din poziţionarea principalilor actori politici, interni şi externi:

  • UE a avut toate motivele pentru a nu da “undă verde” începerii negocierilor cu Georgia. Sunt probleme punctuale care trebuie rezolvate şi există soluţii. Ucraina şi Republica Moldova au făcut paşi importanţi în direcţia “dezoligarhizării”. Este momentul ca şi Georgia să meargă în această direcţie, luând exemplul celor două ţări care au început acest proces în condiţii mult mai dificile decât cele în care se află Georgia astăzi. Plahotniuc sau Kolomoisky se aflau în poziţii asemănătoare celei ocupate de Ivanişvili dar Maia Sandu, respectiv Zelenski, au avut curajul să despartă definitiv viitorul ţărilor pe care le conduc de influenţa nefastă a oligarhilor.
  • Rolul lui Ivanişvili în politica georgiană trebuie clarificat prin acţiuni concrete, nu doar prin declaraţii politice prin care reprezentanţii Visului Georgian neagă orice implicare a acestuia.
  • Opinia publică din Georgia este net în favoarea Ucrainei în războiul cu Federaţia Rusă, datorită asemănărilor post-1991 dintre cele două ţări. Visul Georgian a subestimat şi chiar a ignorat această raportare la ceea ce se întâmplă în Ucraina. O explicaţie posibilă a acestei atitudini este numărul mare de cetăţeni ruşi refugiaţi în Georgia după 24 februarie dar estimarea situaţiei este greşită, din moment ce şi aceştia dezaprobă războiul din Ucraina.
  • Cei care au protestat sunt cetăţeni în mare parte fără afiliere politică. Opoziţia la Visul Georgian nu a sesizat deocamdată că miza protestelor este schimbarea de la putere pe cale paşnică a unui partid care se află la putere de peste 10 ani, iar motivul principal este apropierea faţă de Federaţia Rusă. Nu contează dacă această apropiere există sau este doar dorită de actualul guvern de la Tbilisi. Contează percepţia opiniei publice – iar această percepţie este că Tbilisi vrea să fie de partea Moscovei, refuzând Bruxelles-ul.
  • S-a observat foarte clar că ţinta protestelor nu a fost proiectul de lege, ci poziţionarea guvernului Georgiei faţă de UE şi Federaţia Rusă. Manifestanţii au ars steagul Federaţiei Ruse, simultan cu dezaprobarea guvernului. Există o imensă frustrare la nivelul societăţii care percepe corect rolul negativ jucat de actualul guvern în eşecul de etapă al integrării europene. Nu Bruxelles-ul este găsit responsabil, ci proprii conducători de la Tbilisi. Retorica Visului Georgian care a avut rolul de a găsi vinovaţi la nivelul UE a eşuat. Din acest motiv, este foarte posibil ca protestele să se reia în scurt timp. Adevărata cauză a frustrării colective nu a fost rezolvată, nici măcar nu a fost enunţată ca atare cu claritate.
  • Războiul din Ucraina a accentuat relaţia Georgia – Ucraina – Republica Moldova. Federaţia Rusă tratează aceste ţări identic, drept foşti parteneri în cadrul URSS care doresc desprinderea totală de influenţa rusă, precum Ţările Baltice la începutul anilor 1990. UE a înţeles că, pentru a avea succes cu integrarea acestor ţări, nu este suficient să creeze formule intermediare de tipul Parteneriatului Estic, ci trebuie să încurajeze prin orice mijloace accelerarea dobândirii calităţii de stat membru. Nu este nevoie de crearea unor parteneriate între cele trei ţări. Teama de Federaţia Rusă şi dorinţa de a se desprinde definitiv din orbita fostului imperiu lucrează în acest sens foarte eficient.
  • Marea problemă a Georgiei în acest moment o reprezintă influenţa lui Ivanişvili în politică şi economie. Odată ce această influenţă va dispare, Visul Georgian se va prăbuşi, întrucât a fost gândit ca vehicul electoral pentru un oligarh, fără să aibă cu adevărat rădăcini la nivelul cetăţenilor şi fără să aibă o ideologie clară. Visul Georgian poate avea soarta unor foste vehicule electorale care au dispărut după dispariţia din politică a celor care aveau nevoie de ele. Scenariul cel mai prost pentru Georgia ar fi cel italian, în care Forza Italia şi Berlusconi îşi continuă influenţa în politică în mod rezidual, chiar şi după ce Berlusconi a fost puternic afectat de scandalurile de corupţie. Depinde însă doar de alegătorii din Georgia care pot crea mişcări politice alternative Visului Georgian, cu condiţia ca protestelele din martie 2023 să nu rămână un gest izolat.

Distribuie acest articol

10 COMENTARII

  1. Vad si aici, ca si in alte articole, referiri la Abhazia si Osetia de Sud ,probleme pe care majoritatea romanilor nu le cunosc si nu le pot aprecia. Sa incercam totusi, pe scurt, ca altfel…
    Abhazia si Osetia de Sud sunt republici autonome, atasate prin constitutia URSS republicii unionale Georgia. La disparitia URSS acestea s-au declarat independente, dupa exemplul Ceceniei, cu mentiunea ca Osetia de Sud doreste o unire cu Osetia de Nord care face parte din Federatia Rusa.
    Dupa cum Rusia s-a opus independentei Ceceniei tot asa Georgia se opune independentei acestor entitati. O fi bine-corect ? Ce tie nu-ti place….

    • Exista filme facute de Estonia, Letonia si Lituania care arata cum au fost fugariti deportatii din tarile lor din Abhazia si Osetia de sud de rusii care urmareau anexarea acestor regiuni la Moscovia. Cinemax incearca sa mai culturalizeze romanii despre viata din diferite zone ale globului.
      Sa nu trecem cu vederea ca actualii guvernanti ai Georgiei il ucid in stil KGB-ist pe fostul presedinte Sakashvili.
      O crima nu scuza alta crima decat daca esti ateu.

  2. Parca-l aud, iarasi, pe Klaus Meine fluierand si cantand al sau „Wind of Change”, compus dupa caderea Zidului Berlinului…
    Tov putin a reusit sa mareasca „viteza de rotatie” a rusiei, iar forta centrifuga va favoriza desprinderea unor tari-satelit care au acceptat, pana acum, influenta rusiei ca pret al pacii si linistii interne. Astazi, sunt Georgia si Moldova, dar maine vor fi si altele…

  3. Deja Zelenski s-a pronuntat pe subiect el laudind natiunea georgiana ce isi doreste integrarea in UE la fel ca si Ucraina si Rep.Moldova .Cu Rep ,Moldova lucrurile sunt extrem de simple. Pasii facuti recent, in sensul aderararii ei la UE ,ofera Presedintelui Maia Sandu posibilitatea de a-si elimina toti contestatarii .In Georgia o revolta de felul celei din „Maidan” va face posibila, in timp,trecerea Georgiei in spatiul European .Deja Zelenski ne arata un vis Ucrainean cu mult mai mare ce ar aduce parti din Rep .Moldova si Georgia sub steagul Ucrainei asta daca Rusia poate fi oprita pe Nipru ceea ca ne va aduce in fata o Ucraina impartita deja .Totul depinde de contraofensiva Ucrainienilor si posibilitatea acestora de a respinge trupele Rusiei pe un aliniament ce era odinioara granita Rusiei cu Ucraina .Totusi ,o putere prea mare nu ii poate fi acordata lui Zelenski . Raman la ideea de inceput cea cu granita Ucrainei aflata pe Nipru .

  4. Se pare că actualul guvern georgian face jocul Ivanilor. Problema e că, pentru a se menține pe linia de plutire, oligarhatul georgian a acceptat să fie de partea Raului. Evident, moscalii care au dat năvală în Georgia reprezintă calul troian. Că, deh, „visul unei nopți de fiară” e Risskii mir”. Maine-poimaine, Maștera RuSSa, născătoare de minuni parsive și atrocități, va pretinde că rusofonii sunt umiliți și că misiunea ce-i revine Mașterei este să corecteze „nedreptatea istorică”. Bineînțeles, Funesta Rusie va recurge la argumente monstruos de cinice și diabolic de false. Asta e! Ori Dracu, ori ruSSnacu! Căci, de vreme ce, in Fetideratia RuSSa, politica de agresiune este suverana, putinismul nu va face decât să extindă politica tradițională de expansiune, de acaparare. Posibilitatea să se trezească georgienii înghițiți într-o cumplita mizerie moscaleasca, fără scăpare, există. Cu alte cuvinte, exista posibilitatea ca dictatorul mesianico-fascist, sau un alt succesor nefast, să încerce să împingă Georgia spre o catastrofa de neînchipuit. Bagi pe Dracu-n casa și nu-l poți scoate cu toți arhiereii.

  5. De la un profesor plin ma asteptam la mai mult. Nu exista niciun Mihail Sakasvili; poate Mikheil Saakasvili. Niciun cuvint despre soarta lui (e inca in inchisoare si a pierdut peste 50kg).
    Fraza „La alegerile prezidenţiale din 2018 Visul Georgian a susţinut-o pe candidatul independent Salome Zurabişvili.” e atroce dpdv gramatical, un amestec de masculin si feminin fara nicio noima.
    Fraza care urmeaza e lipsita de sens, proiectul de lege nefiind mentionat in prealabil.
    „După ce a devenit preşedinte, Zurabişvili s-a distanţat de Visul Georgian, iar această distanţare a atins apogeul în martie 2023 când a condamnat în mai multe rânduri proiectul de lege contestat.”

    Mai mult n-am citit ca nu cred ca merita, asa cum incepe articolul. Sincer vorbind mi-as dori sa citesc articole de politologi care calatoresc prin locurile pe care le comenteaza …

  6. Georgia in EU!? vise taica, vise. Are un PIB mai mic decit Albania. Oare ce s-ar alege de EU, care si asa de abia gifiie, daca se „intareste” cu cele mai sarace tari din lume? Unde se ajunge? Nu mai vorbim ca nici geografic nu e prea europeana, nici macar nu are granite comune cu EU. Eu as prefera s aintre Japonia in EU :)

    • lol. „Extinderea NATO” in Georgia ar fi si mai socant pentru Vladimirovici P, asadar se prefera termenul mai „soft” de „extinderea UE” in Georgia, pentru ca UE prefera sa ofere bani, in loc de arme. Este vorba doar de „semnale” trase inspre Vladmirovici P. pentru a-l face sa inteleaga faptul ca nu este frumos sa invadeze si sa atace state independente. Frectii!

  7. Nu stiu cum, dar partidele ce se nasc in fostele republici sovietici seamana mai mult cu niste cluburi de fotbal. Programul poate fi modificat oricand de proprietarul clubului care numeste antrenori, jucatori, schimba aliante. Ce doctrina, nea „jiji”-hidze? Sa-i iasa patronului bilantul pozitiv la sfarsit de an! Cu cine se intovaraseste? Treaba lui!
    Desi numele pot fi potrivite mai degraba cu niste soiuri de vin, poate nu chiar intamplator…

  8. Erata: Am criticat faptul ca proiectul de lege din paragraful despre presedinta nu este mentionat anterior insa e de fapt prezent in primul paragraf, ceea ce ma face sa ma intreb de ce e mentionat de doua ori in termeni vagi si e introdus in mod explicativ abia la jumatatea articolului si fara vreo mentiune ca de fapt despre el era vorba de la inceput.

    In rest critica ramine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Radu Carp
Radu Carp
Radu Carp este profesor la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București, Director al Departamentului Politici Publice, Relaţii internaţionale, Studii de securitate (2020 - ). Doctor în drept al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (2002). MA în studii europene și relații internaționale, Institut Européen des Hautes Etudes Internationales, Nisa (1996). Reprezentant al Universităţii din Bucureşti în proiectul CIII-PL-0702-09-2021 - Ethics and Politics in the European Context, parte a reţelei CEEPUS III, coordonat de Universitatea Catolică Ioan Paul al II-lea din Lublin care reuneşte universităţi central şi est-europene (2012 -). Coordonator al echipei Universităţii din Bucureşti în reţeaua ştiinţifică europeană Observatory on Local Autonomy, coordonată de Université de Lille (2015 -). Membru al Academic Curriculum Group, în cadrul E.MA - European Master’s Degree in Human Rights and Democratization, program al Global Campus of Human Rights, Veneţia (2020 - ). Membru al Comisiei de ştiinţe politice, studii de securitate, ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică a CNATDCU (2020 - ). Membru al Consiliului de Conducere al ICR (2017 -). A ocupat funcțiile de membru al Comitetului Executiv al E.MA - European Master’s Degree in Human Rights and Democratization, program al Global Campus of Human Rights, Veneţia (2015-2020), membru al board-ului International Centre for Black Sea Studies, Atena (2010-2012), director general al Institutului Diplomatic Român, Ministerul Afacerilor Externe (2010-2012), prodecan (2008-2010), secretar științific (2010-2012) director al Şcolii Doctorale de Ştiinţă Politică (2015-2020) la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București. Colaborări și stagii de predare: Global Campus of Human Rights, Veneţia (2019, 2020); Universitá di Genoa (2019); Universitatea Catolică Ioan Paul al II-lea din Lublin (2019); Institutul de Ştiinţe Politice, Universitatea din Viena (2017, 2019); National Tchengchi University, Taiwan (2016); EIUC - European Inter-University Centre for Human Rights and Democratization, Veneţia (2016, 2017, 2018); Universitatea Matej Bel, Banska Bystrica (2016); Universitá degli Studi Florența (2015); Institut für Sozialethik, Universitatea din Viena (2015); Institutul de Ştiinţe Politice, Universitatea Wroclaw (2014, 2017); Universitatea Trnava (2014); Universitatea Umea (2013); Universitatea Carolină, Praga (2013); Universitatea Bologna (proiectul internațional 156171-LLP-1-2009-1-IT-ERASMUS JUSTMEN. „Menu for Justice. Towards a European Curriculum on Judicial Studies”, 2009-2013); Universitatea Szeged (2012); The Munk School of Global Affairs, Universitatea din Toronto (2011); Universitatea „Mykolo Romerio”, Vilnius (2010); Universitatea din Atena (2000). A participat la proiecte de cercetare în colaborare cu mai multe instituţii: Fridtjof Nansen Institute - Fridtjof Nansen Stiftelsen på Polhøgda Oslo (2020 - ), Université Libre de Bruxelles (2020 - ); Comisia Europeană/CRPE (2019); Academia Română (2018); Wilfried Martens Centre for European Studies (2015); Institut für Rechtsphilosophie, Religions-und Kulturrecht, Universitatea din Viena (2006 2008); Institutul European din România (2007); Institutul „Ludwig Boltzmann” pentru Studiul Problematicii Religioase a Integrării Europene, program al New Europe College, București (2004); TMC Asser Instituut, Haga (2002) etc. A publicat 16 cărți în calitate de autor și coautor. Ultima carte publicată : O lumină în întuneric. Democraţie, stat de drept şi drepturile omului într-o lume în schimbare, Cetatea de Scaun, Târgovişte, 2020. Capitole de cărți și articole publicate în: Austria, Belgia, Bulgaria, Germania, Lituania, Polonia, Republica Moldova, Olanda, SUA, Ucraina.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Cumpara cartea de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro