sâmbătă, ianuarie 18, 2025

„Vom muri și vom fi liberi!”

Se face liniște pe pămînt și în cer, pentru câteva clipe. Oamenii își trag răsuflarea. Unii pentru totdeauna, după fratricidul început la Timișoara, în 17, 18 decembrie, apoi în 21 decembrie la Cluj, Târgu Mureș, Sibiu, întețit în noaptea de foc dintre 21 și 22 decembrie 1989, la București.

„Vom muri și vom fi liberi!” strigaseră tinerii pe străzile capitalei, memorabil și cutremurător. Uluiți de propriile răni („Cine ar fi crezut că vor trage cu muniție de război? În frații lor?!”) răniții au fost duși spre spitale sau ascunși în case, de teama altor represalii, purtați pe brațe de prieteni sau trecători. Într-un târziu, salvările au fost lăsate să ridice morții și să-i transporte la morgă. În spitale, chirurgi devotați operează toată noaptea încercînd să salveze viețile sacrificate. La Colțea se lucrează intens, contra cronometru. „Plagă prin împușcare” consemnează (pentru posteritate) în registrele medicale câțiva curajoși, în ciuda presiunii autorităților comuniste de a nu se menționa cauza reală a rănirii sau decesului.  

Pe caldarâm, sângele închegat în straturi este șters de autorități cu jeturi mari de apă. Se șterg și încrisurile de pe pereții clădirilor din centrul capitalei. La universitate, „Jos comunismul!” se lasă greu acoperit cu dâre groase de vopsea. Nu pentru mult timp. Avea să reapară din 22 decembrie, scris cu litere mari pe o pânză ca un giulgiu, avea să fie  strigat  din nou, din mii de piepturi, în Piața Palatului, avea să reverbereze mai tîrziu, articulat și programatic, prin Proclamația de la Timișoara, din primăvara lui 1990.

La Cluj, în dimineața zilei de 22 decembrie, bucăți de creier și calote craniene zac încă pe trotuare. Altele sunt proiectate prin ricoșeu pe fațada hotelului Continental. Urmele unei  confruntări descreierate – inegale, ilegale, imorale – între protestatari și armată. Între o mână de oameni cu piepturile goale, și un dispozitiv militar înarmat până în dinți. Între câțiva temerari ieșiți în stradă pentru Timișoara, în Piața Libertății – ce predestinare! –  și  militarii mobilizați în stradă pentru a împiedica afluirea populației spre centrul orașului. Și al istoriei.

Pe marginea trotuarelor – în locurile acelea consacrate, de trecere ritualică de la frică la curaj, de la disperare la speranță, de la viață la moarte, de la a subzista la a fi – trecătorii adună bucățile de creier rămase pe caldarâm și ridică înstinctiv în jurul lor altare: de pâine, lumânări aprinse, crenguțe de brad. Pe zidul libăriei universității cineva scrisese cu cretă, cu litere perisabile, un mesaj nepieritor: „Nu mai vrem comunism. Niciodată!”

21-22. Un hiatus

O rutură se instituie între 21 și 22 decembrie 1989. Este un timp gestant de posibilități. Asemenea marilor momente cruciale ale istoriei, o lume veche stă să moară, o alta așteaptă să se nască. Iar între ele, un abis: de spaime, de speranțe și de sensuri, de resurecții, revoluții și contrarevoluții.

„E un început în tot sfîrșitul” prorocise în eter, încă din 17 decemebrie 1989, Radio Europa Liberă, cea ascultată cu sufletul la gură, bruiat și clandestin, de o mare parte a populației României înfometate de adevăr.

Sunt cu gândul şi cu sufletul alături de voi, sunt ca şi voi, îngrijorat când aflu cruzimea cu care reacţionează cei de la putere atunci când cereţi doar drepturile cele mai elementare (…)” se auzise în 18 decembrie, mesajul încurajator și sapiențial al Regelui Mihai din exil. „(….) Cu Dumnezeu  înainte!” Și așa avea să fie. Așa putea să fie.

În 22 decembrie 1989, ora 12.09, când cuplul prezidențial Ceaușescu fuge cu un elicopter de pe clădirea Comitetului Central al PCR, sub asaltul mulțimii, simbolul puterii politice se prăbușește. Libertatea este cucerită, recâștigată, restaurată. Revoluția (străzii) învinge. Până când începe tele-Revoluția. Revoluția română în direct.Vedeta mass-media absolută a acelor vremuri.

Tele-revoluția

După un scurt intermezzo (inclusiv un firav moment de mea culpa pentru neadevărurile propagandistice difuzate de decenii), Televiziunea Română Liberă (cu-adevărat-liberă, cu-adevărat-adevărată) reîncepe cu patos noile profeții mincinoase. Salvaționist-revoluționare. Odată cu emisia din 22 decembrie, tele-revoluția ia în captivitate revoluția din stradă și  întreaga mondoviziune. În studiorurile ei, sub controlul direct și intruziv al unui consiliu politico-militar,  avea să fie legitimată mediatic noua putere politică revoluționară. O putere politică nouă, formată în nucleul ei dur, din foarte vechi comuniști. Prosovietici și anti-Ceaușescu.

În timp ce în Piața Palatului, sub balconul comitetului central, oamenii strigă la unison „Fără comuniști!”, „Jos Comunismul!”, spre seară începe din nou să se tragă.După marea fraternizare a armatei din dimineață zilei de 22 decembrie 1989 – „Armata e cu noi!” –  urmează la scurt timp, un nou fratricid. „Focuri fratricide”, „friendly fires”, clamează unii istorici, politicieni, procurori. Cel de-al doilea fratricid va fi disimulat într-o mare narațiune politico-militaro-mediatică: cea a luptei întregului popor împotriva „teroriștilor”, pentru salvarea Revoluției. Cu majuscule. 

Paradoxal, fratricidul fraternizării de după 22 decembrie 1989 avea să producă de aproape 6 ori mai multe victime decît represiunea ordonată de dictatorul comunist. Bilanțul victimelor sună sec și tragic. Retorica unor documente oficiale girate hegemonic de reprezentanții noii-vechi puteri revoluționare din decembrie 1989 afirmă sentențios că victimele au murit „pentru victoria Revoluției”.

„Aici s-a murit pentru libertate” e înscris, discret și memorabil, pe o plăcuță din Piața Universității din București. „Călcați cu respect, aici e sînge”, scriseseră febril studenții de la Filologie în acele zile. Sunt înscrisuri murale încrustate în identitatea noastră istorică. Cicatrici, semne distinctive, răni indelebile în corpul națiunii. De neșters azi!

„Vom muri și vom fi liberi!” strigaseră oamenii în Piața Universității, în 21 decembrie 1989, sculptând aerul cu vibrațiile inimilor lor. Ecoul grav al vocilor lor tinere se înalță și azi ca un abur, ca o aură. Îi mai auzim?

Distribuie acest articol

20 COMENTARII

  1. Nu mai vrem comunism NICIODATĂ! Nici adus de trimisul lui Dumnezeu, întemeietorul partidului poporului, Călin-Kremlin Georgescu!

    • @Klopo_Tare _ „Nu mai vrem comunism NICIODATĂ! ”

      Nici nu este probabil să mai avem. Aș spune că este chiar imposibil.

      România este o cleptocrație.

      Or, asta presupune existența unei economii deschise de piață, bazată pe existența proprietății private. Comunismul se bazează principial pe absența proprietății private, pe proprietatea „comunp”. Cleptocrații doresc o economie funcțională, care să le permită extragerea de resurse.

      Se poate, în acest context, ca România să se îndrepte către o guvernare autoritară, sau către un tip particular de cleptocrație de tip oligarhic, precum este în Rusia, ori spre o socitate de tip sud-american, mexican, să zicem.

      Adică, un stat eșuat, cu insituții slabe, cum spunea însuși președintele său.

    • Nici eu nu-l vreau, dar se pare că multe milioane îl vor. Chit că comunismul e rebotezat în zilele astea ca

      „suveranism”. Lumpen proletariatul tânjeşte după comunism. Sunt disperați să restaureze mizeria comunistă ceauşistă. Vor din nou nomenclatură, vor din nou cartele şi blocuri de prefabricate, cotețe de beton în care să locuiască în colectiv. Plan cincinal şi miliție/Securitate care să îi țină din scurt.
      OK, sunt poate pesimist și exagerez. Dar după apariția acestui sumbru Georgescu (personaj comic dacă nu ar fi mai degrabă trist, desprins parcă din Caragiale) totul e posibil..

      • O buna parte din populatie [ Lumpen proletariatul] inca asteapta de la un regim politic instaurat prin vot sa indeplineasca promisiunile lui ceausescu, sau macar sa le promita. Si, nu neaparat locuri de munca (cum se proclama de catre nostalgici, ca slava domnului e o cerere mai mare decat oferta) ci mai degraba salarii sigure si imbelsugate, care sa permita omului muncii sa munceasca cat si cand vrea. si daca vrea… dar sa-si cumpere orice vrea. Si asta tot cauta pe listele cu candidati…
        La asta contribuie copios si proiectul de tara „Romania educata”, care produce din ce in ce mai putin forta de munca destul de calificata, in timp ce standardul de viata se tot ridica…
        De aici, nostalgia pentru vremurile bune de altadata e o consecinat naturala.

  2. Urlam că vrem să fim liberi, dar nu știam ce înseamnă Libertatea. Și nu știm nici acum după 35 de ani….
    Credeam că frații europeni ne vor învăța. Dar constatăm după 35 de ani că ei își vedeau de Libertatea LOR, noi nu trebuia să avem acces la ea, căci asta le-ar fi afectat libertatea LOR. Noi trebuia doar să fim anexe pentru Libertatea LOR.
    Dar ce mama dracu’ e Libertatea asta? Ce ne trebuie nouă Libertate? Nu vedeți că nimeni nu are nevoie de ea?
    Există un paradox aici, în sensul că un popor care se crede creștin NU ȘTIE că LIBERTATEA este esența spiritului religios din Vechiul Testament, este esența Omului creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu Tatăl.
    Vom muri…. odată și odată….dar nu cred că vom muri liberi….
    Fiindcă nu am înțeles ce înseamnă Libertatea. Amin.

    • Lucifer, aberezi in mod flagrant. Nu inteleg absolut deloc care este legatura dintre ” libertatea LOR, a europenilor din zona civilizata” si lipsa de intelegere a ceea ce inseamna libertate de catre majoritatea componentilor „bravului popor” ! Iar in legatura cu „inapetenta pentru democratie reala” si „inapetenta pentru libertate in sensul respectarii regulilor si noemelor unui stat de drept democratic”, ce pot sa spun ! Am fi o societate normala, daca institutiile statului ar catadicsi sa faca ceea ce trebuie sa faca in sensul respectarii legilor si regulilor. Democratia inseamna si coercitie in sensul pedepsirii celor care incalca legi si reguli. Orice societate, in lipsa actiunii necesare a institutiilor care apara legea si regulile, devine un balamuc….un haos din ce in ce mai putin posibil a fi stapanit.

      Iar in legatura cu „poporul crestin”, fii convins ca „crestinismul” invocat de „bravul popor crestin ” este o chestie de suprafata! Asa cum nu inteleg libertatea, asa nu inteleg nici ce e aia crestinism….majoritatea membrilor „bravului popor crestin” !

      Asta insa nu inseamna ca tara trebuie lasata in mainile jigodiilor, ale hotilor si infractorilor, ale mocofanilor semianalfabeti cu minte de gaina!

      In contextul articolului, ar fi o impietate relativ la mortii din dec 89!

    • @ Lucifer
      Cred ca prea multi OMIT ca Libertate inseamna si Responsabilitate!.
      In Biblie sunt SI cele 10 porunci;=adica ce ai voie sa faci si ce nu (cu consecinte).
      Toate „ofertele” (binecuvantarile) Cerului sunt „dublate” de conditzii/pedepse..Vezi Leviticul- cap 26.
      (DACA faci ce itzi spun Eu (Dumnezeu) … ATUNCI vei avea belsug..
      DACA NU, vei avea pedepse (unele crancene = foamete ca itzi vei manca proprii copii).
      Vezi cartea a 3-a din Tora =Pentateuhul lui Moise
      https://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=47&cap=26
      Amin.

  3. Dupa 22 dec 89, mai potrivit ar fi fost sloganul „Vor Muri si vom fi liberi” ! Pacat ca s-a irosit momentul. Trebuiau exterminati atunci nemernicii comunisti. Pedepsiti instantaneu pentru crimele si mizeriile comise timp de aproape 45 de ani! Fara mila! Ce pacat ca ne-am lasat manipulati, ca nu am inteles ce se petrece decat prea putini dintre noi!

    Unde ar fi fost oare Romania azi daca comunistii si slugile lor securiste ar fi fost calcati in picioare in dec 89?

  4. Îi auzim şi le dam dreptate! Au murit şi au fost liberi! Nu au strigat „vom muri şi VEŢI fi liberi”! Şi nu suntem liberi!
    Ne sufoca urmasii comunistilor!

  5. Îmi amintesc de parcă ar fi fost ieri.
    După cum spuneam altundeva…

    În fiecare an pe vremea Crăciunului apar în presă intoxicări, unele de un infantilism ridicol. Câteva fapte sunt însă atât de evidente, confirmate de mărturii multiple, înregistrări și înscrisuri, încât negarea lor depășește orice rațiune, inclusiv cea a manipulării, și reprezintă o jignire adusă capacității cognitive a cititorului.

    1. Înlocuirea „Doctrinei Brejnev” cu „Doctrina Sinatra” a fost decisă de Uniunea Sovietică. Ea a fost confirmată formal în discuția cu reprezentanții SUA la Malta, (de fapt mult anterior) pentru ca în cazul unor reforme în statele Pactului Varșovia SUA să știe că URSS nu va interveni precum în 1956, ori în 1968, deoarece în 1989 ar fi existat riscul de a interveni și americani. A considera că „un val revoluționar” a cuprins blocul sovietic este, mă iertați o prostie. A fost glasnosti și perestrioka. Punkt. :-)

    2. România a rămas ultima țară din regiune, iar interesul d-lui Gorbaciov, concurent cu al statelor occidentale, era ca reforma să aibă loc și la București. Prin urmare, au contribuit deopotrivă la înlocuirea lui cu grupul aflat în legătură cu Moscova: Iliescu, Brucan, Bârlădeanu, Pârvulescu etc. La cesta a aderat o parte din membrii Securității și PCR, de asemenea, apropiați URSS. FSN funcționa din martie 1989.

    3. Prima încercare de diversiune (URSS) care să declanșeze protestele românilor a fost la Iași. A doua, cea de la Timișoara, a beneficiat de contribuția mai multor state, intre care, da, și Ungaria (deja „revoluționată”), dar și URSS, Iugoslavia, și unele state occidentale.

    4. Mitingul din 21 decembrie la CC a fost o diversiune Securitate-PCR, iar organizatorii au confirmat. Apropo, am participat la el în calitate de „adus cu forța”. Zgomotele incitatoare au fost o diversiune.

    5. Retragerea cordoanelor de ordine a fost premeditată, pentru a se crea dezordine și a încuraja participanții să scandeze împotriva lui Ceaușescu. O parte din PCR și Securitate se pregătea să preia puterea, dar nesiguranța a făcut să „joace la două capete’ până în seara de 22 decembrie, când Ceaușescu era în custodia Securității, iar Iliescu citise Comunicatul.

    6. Da, manifestanții au crezut în acțiunile lor, a fost o mișcare revoluționară, chiar dacă declanșată prin diversiune. A fost Revoluție, nimeni nu contestă, a fost schimbată ordinea constituțională etc.

    7. Da, toate patru instituțiile, Armata, Securitatea, Miliția și Gărzile patriotice au bătut și au omorât cetățeni atât la Timișoara, cât și la București. Au respectat întocmai ordinul lui Ceaușescu din 21 decembrie.

    8. În seara de 21 decembrie, după deschiderea focului în plin (inițial s-a tras pe deasupra capetelor, trasoare etc.) , în Piața Universității nu mai era aproape nimeni. (Eu însumi am fugit de frică). Au rămas cățărați pe reclama de la Ciclop D Dincă și D Iosif, care aveau o portavoce, dar …îi ocoleau gloanțele. :-)

    9. Grupuri masive de muncitori au venit încă de la ora 7 în 22.12, la CC, organizate de secretarii de partid. La Grivița așa a fost și pe celelalte platforme a fost la fel, pentru că victoria Revoluției era incertă, pentru că, așa cum spuneam, în afară de „nucleul” de la CC, toți ceilalți „jucau la două capete”. Masa de muncitori, organizată de o parte din PCR, a fost determinantă.

    10. După preluarea puterii, în seara de 22.12, oamenii din Piață, care doreau o revoluție anticomunistă, nu una anticeaușistă, precum „nucleul” de la CC Iliescu, Brucan, Bârlădeanu etc., începuseră să încurce. Practic, diversiunea primelor focuri de armă simulate a declanșat haosul în care au murit aproape 900 de oameni. Aceasta a fost lovitura de stat. În măcelul care a urmat criminalii de până atunci și-au acoperit crimele, iar noua putere securisto-comunistă s-a legitimat.

    Cam așa a fost. Și sunt sigur de asta nu doar pentru că există numeroase dovezi și așa este rațional, ci și pentru că am fost acolo.

    • Apropo de Malta, gurile rele spun că acolo s-au stabilit noile zone de influență între Occident și URSS, cu România și țările balcanice în zona de influență a URSS. De aici regimul pro-rus al lui Ilici Iliescu, opoziția SUA la intrarea României în NATO, dificultăți în accesul României în UE, MCV, Schengen, comportamentul obstrucționist și umilitor pe care ni l-a aplicat Europa de Vest nouă și Moldovei. Ne-au tratat pe noi și pe bulgari ca pe niște corpuri străine de lumea LOR, care nu ar trebui să fie alături de ei. Cei care ne-au ajutat a fost UK, poate din remușcări pentru că Churchill ne predase Rusiei. Noroc că URSS a făcut implozie și am reușit și noi să o cârmim târâș-grăpiș spre Vest. Dar hotărârile de la Malta sunt în vigoare, Rusia a făcut apel la ele indirect când a dat Ultimatumul Occidentului. Iar Occidentul se poate răzgândi, respectiv România, Moldova, Bulgaria, țările Baltice,etc în zona de influență a Rusiei.

    • Constantin,LS, chapeau cele mai cutremuratoare comentarii la subiect, magistral; Lucifer in sfirsit ati surprins esentza cred ca acolo isi au radacinile adinc infipte tentaculele caracatitzei cleptocratice.Dar de extractie in esenta pro sovietica si apoi pro-rusa.
      Domnule Constantin, cu mult respect (la fel si LS si Lucifer) ce credeti despre V Milea?Va multumesc anticipat pt raspuns.

  6. Adevarat. Iar criminalul responsabil pentru mortii si ranitii de dupa 22 traieste in libertate, protejat de stat, protejat de justitia „neutra”. Raison d’etat.

  7. Remember pentru cei care au murit ca noua sa ne fie mai bine. Stim sa fim recunoscatori pt aceasta?!! Nici vorba!! Acesti adevarati eroi nu au nevoie doar de lumanari, flori si coliva. Amintirea si jertfa lor au nevoie de adevar, decenta, bun simt, solidaritate. Dar si fara minciuna, lasitate, ipocrizie, hotie si coruptie, goana dupa putere si bani. Ori ce avem acum este o batjocura la adresa lor si nu un omagiu.

  8. La link-ul de mai jos gasiti „Raportul comisiei Tismaneanu (2006) privind condamnarea regimului comunist din Romania ca fiind ilegitim si criminal”, raport care in perioada 2021-2024 a disparut de pe site-urile oficiale ale principalelor intitutii din Romania: Administrația Prezidențială, Camera Deputaților, Senatul și Guvernul.

    https://cdn.g4media.ro/wp-content/uploads/2024/12/comisia-tismaneanu-raport-final-condamnarea-comunismului.pdf

    Raportul nu mai există pe nici unul dintre site-urile principalelor instituții ale statului român: Administrația Prezidențială, Camera Deputaților, Senatul și Guvernul. Este necesar sa stim cine sunt cei care au dispus acest fapt josnic si antinational!

  9. ,,Vom muri si vom fi liberi”
    Probabil nu multi au fost si sint atenti la nuanta . Nu ,, vom muri si ve-ti fi liberi ” .
    In plus , o parte dintre cei care au strigat ,, Vom muri si vom fi liberi ” intelegeau ( iar altii nu ) ce inseamna aceasta .
    Din cit pot eu sa inteleg cele scrise in Sfinta Scriptura ; un suflet numai dupa ce paraseste trupul poate fi liber . Sufletul in trup este captiv . Si cu trup cu tot el este captiv acestei lumi decadente si depravate . Dupa despartirea de trup sufletul poate fi eliberat numai de catre Iisus Hristos ; care este Calea , Adevarul si Viata . Viata vesnica ( aceasta este libertatea ) o dobindim cu ajutorul si din mila Celui venit prin Cruce .
    Cine cauta aici ( in lume ) libertatea se invirte in jurul cozii . Si din cauza faptului ca nimeni nu se multumeste cu putin .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sidonia Grama
Sidonia Grama
Sociolog și antropolog cultural, doctor în istorie, profesor asociat la Facultatea de Istorie Filosofie, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj. Preocupată de antropologia memoriei, memoria și imaginarul politic al revoluției române din decembrie 1989. Și altele, (ne)asemenea...

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

 

 

Nexus – Scurta istorie a retelelor informationale

Scurtă istorie a rețelelor informaționale din epoca de piatră până la IA
Editura Polirom, 2024, colecția „Historia”, traducere de Ioana Aneci și Adrian Șerban
Ediție cartonată
Disponibil pe www.polirom.ro și în librării din 27 septembrie 2024

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro