În februarie 2026 Europa va fi intrat deja în cel de-al cincilea an al unuia dintre cele mai lungi şi sângeroase conflicte din istoria recentă a continentului: agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei este semnul tragic al dezordinii mondiale ce pare imposibil de stăvilit prin recursul la instrumentele dreptului şi diplomaţiei.
2026 ţine de această serie a incertitudinilor şi confruntărilor. Vocile din spaţiul societăţii internaţionale sunt din ce în ce mai stridente, iar războiul este, deja, o realitate familiară. Cruzimea totalitară pare să îşi atingă, o dată cu represiunea din Iran, un nou paroxism: regimul teocratic se află, acum, la o răscruce de drumuri, de vreme ce orice aparenţă de moderaţie internă a fost abandonată. În Hong-Kong, condamnarea lui Jimmy Lai la douăzeci de ani de închisoare este imaginea dramatică a unui experiment constituţional ratat: fosta colonie britanică este o regiune supusă definitiv despotismului comunist. Promisiunile din 1997 sunt doar o notă de subsol.
Necunoscutul
Această istorie în mişcare, spre a reveni la sintagma clasică a lui Raymond Aron, este o provocare care nu mai poate fi ignorată. Declinul global al democraţiei liberale este o realitate documentabilă: în varii forme autoritarismul este modelul preferat de cea mai mare parte dintre naţiunile lumii. Statul de drept şi pluralismul nu mai sunt ţintele spre care aspiră membrii comunităţii de popoare. Ordinea asigurată prin coerciţie este opţiunea care pare de neevitat.
După patru decenii de iluzii, democraţiile sunt din nou minoritare, la fel cum au fost şi în vremea războiului rece. Idealul libertăţii nu este unul universal: divergenţele dintre naţiuni sunt motivate nu doar de ciocnirile de interese, ci şi de opţiunile valorice care le despart. Fragmentarea societăţii internaţionale este din ce în ce mai evidentă, ca şi înclinaţia multor state de a recurge la război, ca la un mijloc legitim de purtare al politicii lor externe,
Autocraţiile nu pot fi înţelese şi analizate prin raportare la sistemul instituţional şi axiologic al naţiunilor occidentale. Eroarea fatală este aceea de a le atribui o formă similară de raţionalitate şi de sensibilitate cu a noastră. Ceea ce această perspectivă ignoră este natura ideocratică şi agresivă a proiectului pe care ele se întemeiază. Autocraţiile contemporane sunt departe de a fi simple accidente de parcurs. Ele întruchipează o alternativă, egală in intensitate şi agresivitate cu aceea a totalitarismului clasic.
Iraţionalitatea lor aparentă este, în realitate, efectul îmbrăţişării unei viziuni integratoare asupra omului, statului şi comunităţii de naţiuni. Pentru Rusia, China comunistă ori Republica Islamică Iran aspiraţiile spre pace sunt irelevante. Unicul obiectiv ce contează este îndeplinirea misiunii pe care ideologia o conferă statelor lor.
Războiul Rusiei în Ucraina trebuie plasat în rama devenirii imperiale ruse. Agresivitatea chineză şi ameninţările din spaţiul indo-pacific sunt reflectarea credinţei în mandatul divin pe care dictatura de la Beijing îl deţine. Teroarea internă şi înarmarea sunt, pentru Iranul teocratic, însăşi raţiunea de a fi a statului fondat la 1979.
Ideologiile contează, iar revizionismul autocraţiilor are ca temei asumarea ideocratică. Dialogul cu aceste state nu poate ignora substanţa unică din care este croită ordinea lor politică. Asemeni imperiilor totalitare fasciste sau comuniste, ele se legitimează prin apelul mesianic la măreţia viitorului.
Neliniştea care domină vremurile noastre nu este un fenomen pasager. A crede în revenirea liniştii edenice este proba unei naivităţi ce ne poate fi fatală. O linie a fost trecută, iar întoarcerea nu mai este posibilă. De acum înainte scopul strategic este unul clar definit: prevenirea hegemoniei globale a autocraţiilor.
Tensiunile din comunitatea atlantică sunt vizibile, dar ele nu ne pot împiedica să identificăm, cu claritate, inamicul care ne ameninţă: R.P. Chineză este statul fără de care războiul de agresiune rus din Ucraina nu ar putea continua şi este puterea care, prin sprijinul ei, oferă o cale de salvare teocraţiei iraniene. China comunistă se află în centrul unui efort gigantic de înarmare convenţională şi nucleară. Imperialismul pe care îl proiectează nu se limitează la spaţiul Asiei de Sud-Est. Asemeni U.R.S.S, R. P. Chineză are vocaţia de a fi inamicul/ rivalul global al Statelor Unite: evoluţiile de acum sunt oglindirea unei agresivităţi premeditate ideologic.
Descurajarea reprezintă, în acest ev al neliniştii, singurul instrument care poate garanta libertatea naţiunilor noastre. Îndiguirea Chinei comuniste este obiectivul pe care Statele Unite sunt chemate să şi-l asume: alianţa revizionistă posedă în totalitarismul chinez pe hegemonul ce îi asigură soliditatea. Crimele din Ucraina şi din Iran sunt posibile graţie patronajului pe care acest regim îl oferă partenerilor din coaliţia pe care o domină.
Luciditatea trebuie să dăruiască privirii noastre capacitatea de a trece dincolo de suprafaţa accidentată şi zgomotoasă a prezentului. Speranţa nu se poate întemeia decât pe capacitatea comună de a planifica rezistenţa. Capitularea nu ar fi decât o sinucidere colectivă – datoria de a merge mai departe cade pe umerii noştri, spre a putea supravieţui.
Bun articol!
@Tall _ „Bun…”
În contextul prezentat în articol, reducerea incertitudinilor în ceea ce privește Uniunea Europeană este un grad mai ridicat de integrare.
Așadar, este urgent să se constituie grupul de lucru pentru redactarea Constituției Europei federale.
Ciudat, in mass media romaneasca nu poate exista un articol in care sa nu fie vorba si de Trump si anume intr-un anumit fel!
Eei, China n-a declanșat niciodată războaie mondiale, ele au fost inițiate de Europa și Japonia. China are azi, da, o politică imperialistă de „mare putere”, vrea ceva teritorii prin Asia, dar nu amenință cu arme nucleare pe nimeni.
Eu consider Rusia cel mai mare pericol pentru umanitate nu China.
Așa că Trump a încurcat borcanele, principalul pericol e Rusia.
Ceea ce mă distrează este că Trump a declarat război Europei de Vest.
Care Europa este mai ticăloasă ca el și a fugit repede -repede să facă afaceri prin America de Sud, India, tămâie China și parcă ar vrea să se pupe din nou cu Puțin ca Merkel și Macron altădată.
Va rămâne SUA în off-side?
Nu am ajuns, încă, la nivel de democrații contra statelor autoritare.
Dar schimbările tehnologice din societatea umană și problemele economice, da posibilitatea unor elite de a și impune dominația totală în societățile lor.
Datorită unei dezvoltări inegale a statelor lumii, tradițiilor, puterii elitei în unele zone.
Partea proastă e că țări considerate democrate, aluneca spre totalitarism.
Deocamdată evo cacofonie ideologică mondială.
Sa ne temem de clipă în care democrațiile vor reacționa unitar. Dictaturile nu se vor alia niciodată. Sunt orgolioase și au interese contradictorii.
Dar când democrațiile vor forma un front comun, războiul va fi inevitabil. Cel puțin Rece.
Oricât de problematic, detestabil și imprevizibil e actualul președinte american, și el și echipa au intuit de departe cu cine se vor înfrunta în viitor: R. P. Chineză.
Rusia fără sprijin din afară devine irelevantă.
Personal mă deranjează oscilațiile de pe Dâmbovița. Suntem declarativ de partea EU, dar ne facem că nu observăm provocările la adresa stabilității și bunăstării noastre. Eterna tergiversare a oamenilor de stat mici, conjuncturali… Nici prea, prea, nici foarte, foarte. Noi nu suntem Polonia, șamd. Ca ce chestie nu ne permitem să fim mai tranșanți, mai hotărâți, ca polonezii?
@Hansi
Cu cine să fim „mai tranșanți”?! Cu Grindeanu, doamna și domnul Olguța, Simion și Șoșoacă?! 😊
Sub aripa ocrotitoare a lui Ilici-Iliescu-FGB, s-au dezvoltat tot soiul de grupuri și organizații (oficiale sau oculte) al căror unic scop a fost și este să facă jocul rusiei, mai pe față, mai pe dos. Aceste organizații au crescu și s-au ramificat, iar astăzi au participanți la guvernare, oameni în serviciile secrete, patroni de media, „analiști” și alte specii parazite, pe care eterogenul stat român nu are putința sau voința să le stârpească. Ca rezultat, am atins „performanța” de a fi depășiți și de Bulgaria, iar acum suntem chiar ultima capră râioasă din UE.
În concluzie, suntem mai varză și decât Bulgaria, iar compararea cu Polonia e în afara realității. Polonia a fost menționată ca făcând parte din nucleul „Europei cu două viteze”, alături de Germania, Franța, Italia etc. Iar România pierde 230 de milioane de Euro, pe motiv de concediu paternal al unui „Dumnezeu” din CCR, care nu vrea s-o supere le „Lia”. Iar primarii cei incapabili să atragă fonduri pentru comunitatea lor fac grevă japoneză, mângâiați pe creștet de Grindeanu-frână-de-mână.
Chiar dacă încercăm să fim „tranșanți”, mi-e teamă că nu ne mai ia nimeni în serios.
Cândva, demult, am importat un rege, care a modernizat și a consolidat statul român, punându-l pe calea unității și progresului. Ce bine ar fi să putem importa niște polonezi, astăzi!… 😁
„Asemeni U.R.S.S, R. P. Chineză are vocaţia de a fi inamicul/ rivalul global al Statelor Unite…”
Paradoxal, deși Rusia, urmașa URSS, a devenit cvasivasala Chinei, Statele Unite au astăzi relații privilegiate cu Rusia.
Președinții Trump și Putin au, de asemenea, relații personale foarte bune, care par a fi mai degrabă de prietenie, decât de rivalitate.
În ceea ce privește conflictele analizate și relaționarea lor, probabil că cel din Orientul Mijlociu dintre israelieni și palestinieni este unul dintre cele mai vechi și cred că nu poate fi ignorat, în contextul prezentat.
Relațiile apropiate dintre conducătorii SUA, Rusiei și Israelului au fost confirmate în mod repetat de-a lungul timpului, iar interdependența dintre acel conflict și cel din Ucraina, cel puțin în privința sprijinului militar din partea SUA, a fost deja analizată de specialiști și presă. Revizionismul ilegal al frontierelor este, de asemenea, o trăsătură comună a celor două conflicte.
Președinții Trump și Putin au, de asemenea, relații personale foarte bune, care par a fi mai degrabă de prietenie, decât de rivalitate. Care prietenie?!! unul este racolat si de fatada spune (dar nu face) impotriva Moscovei. Trump se face ca negociaza dar lasa lucrurile sa mearga dupa cum vrea Putin. Asadar e relatia dintre stapan si sclav doar ca e cu perdea. Sau batista si hidrant cum spunea SOV.
Eu as spune ca occidentul a semanat vant si culege furtuna. Nu i-a pasat cu adevarat de valorile pe care le-a fluturat pentru fraieri, cand i-a fost convenabil: libertate cu Epstein, moguli, democratie pentru Irak, dar facand afaceri fara probleme cu dicaturile gen Arabia Saudita, China, etc., cat timp le-au satisfacut setea de resurse, petrol samd.
Lumea a inceput sa se trezeasca, ei nu se mai ascund. Cei care stateau in esalonul II acum trec in fata, mogilii ca Trump, Musk, Thiel, joaca cu cartile pe masa: ne dati resursele sau va lasam pe mana rusilor. Sau va „extragem”, Maduro-like.
Lumea a inceput sa se trezeasca. Nu votbesc de suveranisti, acolo e o trezire confiscata, daca pot sa zic asa. Dar chiar si cei care nu cad in capcana Georgisto-Simionic-Sosocista, tot inteleg ca Occidentul, ca sistem de valori mai intai si apoi poate economic, ‘is gone’ ca sa citez un clasic in viata. Daca pana mai ieri puteau disimula lacomia si lupta pentru resurse punand o fatada de valori la care unii, mai ales noi, cei iesiti din comunism, am aderat voluntar, acum gamblingul cu resursele planetei, la adapostul arsenalelor nucleare, este pe fata. Nu nu mai exista valori. Occidentul traieste pe datorie la asiatici. Chinezii muncesc pentru ei, si cu banii pe care ar trebui sa ii primeasca pe munca lor, chinezii, japonezii cumpara titluri de stat americane. Asia s-a transformat intr-un amanet in care americanii isi vor lasa si sosetele pana la urma. Este „succesul” democratiei occidentale prost intelese, in care se traieste pe datorie si cu imigranti ilegali care fac muncile de jos. Oamenii care muncesc ‘for real’, care fac ceva palpabil, o mancare, repara un pantof, traiesc la subzistenta si doar dorinta lor de a fi liberi io face sa nu se inregimenteze fizic si mental la corporatii, unde restul oamenilor isi vand sufletul in cel mai trist mod cu putinta. Cum spunea un antropolog, acesti oameni indisprnsabili si.direct productivi au fost mereu vanati si eliminati sistematic din societatile occidentale. Oamenii fara de care nu se poate, brutar, invatator, medic, gunoier, samd., au fost si aunt batjocoriti de cei care traiesc facandu-i pe bogati si mai bogati in corporatii, sau indirect, vanzandu-si imaginea de „inluenkeri” in social media. Omul simplu, care crede in cinste, omenie si a-ti vedea de treaba e cel ce pierde in orice oranduire cunoscuta, si in orice organizatie. Un cor tot mai dens de noise-makeri sufoca aceste corporatii si se urca pe munca celor invizibili. Sunt cei care capuseaza imediat aparenta profitabilitate a firmelor care au practici anticoncurentiale. Cei care isi subjuga clientii, care isi distrug concurenta si care fac inginerii sociale, controleaza politicul, samd. Firmele astea, desi au invatat sa aiba tot felul de practici non-concurentiale, tot nu au bani pentru cercetate, inovatie samd, tocmai din cauza acestui cor de guristi . Cum se spune tot mai mult, a vorbi despre munca e noua munca.
In timpul asta, acesti oameni indispensabili au simtit ca nu mai se poate asa. Din pandemie cand au fost trimisi sa stea inchisi in case, ai-nu-ai-bani, mori de foame. Acum sunt acaparati de tentaculele chinezo-rusesti, dar e o prostie sa crezi ca ei sunt doar dusi de nas. E si ceva in ei, si nu numai in ei, care ne spune ca sistemul occidental e in disolutie, fiindca a lasat sa se.acumuleze prea multa putere.in prea putine mani, iar cetateanul, desi pune o stampila la 4 ani, nu prea mai poate controla nimic.
Liniștea edenică a fost aparent apanajul Europei , care totuși a trăit intervențiile militare ale Uniuni Sovietice în Ungaria și apoi în Cehoslovacia. A fost o iluzie , deoarece războaiele erau departe , pe alte continente . Și au venit anii 90 din secolul trecut cu drama din fosta Iugoslavia . Atrocități inimaginabile . Spiritul naiv european nu concepea așa ceva. Dar ele se mai întâmplaseră în Africa , Asia , Orientul Mijlociu .Descurajarea între cele două blocuri militare , NATO și Tratatul de la Varșovia , a asigurat pacea în Europa. După 1989 au apărut problemele . Întâi în fosta Iugoslavia și apoi în fost Uniune Sovietică .Și așa războiul a devenit o prezență în Europa. Dar nici în aceste condiții , Europa beneficiind de protecția USA , a crezut că va fi ferită de război. A venit 2014 , ocuparea Crimeii nicio reacție , din contră afacerile cu Rusia au continuat fiind profitabile.
La fel afacerile cu China. Au fost ignorate toate semnele care prefigurau situația actuală. A fost promovată cu naivitate ideea forței dreptului față de dreptul forței. Cu toate că suita de conflicte post Al Doilea Război Mondial ne arăta că rezolvarea problemelor la nivel mondial se făcea numai prin forță . Diplomația avea rol secundar de cele mai multe ori pentru a se încheia un conflict .
În concluzie , istoria omenirii în ultimii 80 de ani a fost marcată de războaie în permanență . Culmea , se termină conflictul din Vietnam și izbucnește cel dintre China și Vietnam. Prima dovadă clară a intențiilor agresive ale Chinei. Ce a făcut Vestul democratic ? A dezvoltat relațiile economice cu China până în așa măsura că au transformat China în fabrica lumii .
Și acum ne aflăm în situația descrisă de autor în analiză . Incertitudine ?
Depinde ce înțelegem prin incertitudine ! Dacă incertitudine înseamnă că Europa nu va mai fi sigură de umbrela americană , da ! Că Europa nu știe cum să abordeze viitorul ? Da , este incapabilă de o decizie comună. Că este irelevantă în plan politic , militar și economic ? Evident.
Rusia discută despre o eventuală pace în Ucraina cu SUA nu cu UE !
Acum revin la finalul analizei .
Autorul ne spune :
Speranţa nu se poate întemeia decât pe capacitatea comună de a planifica rezistenţa. Capitularea nu ar fi decât o sinucidere colectivă – datoria de a merge mai departe cade pe umerii noştri, spre a putea supravieţui.
La cine se referă când vorbește de – capacitatea comună , sinucidere colectivă și pe umerii noștri. Cum putem planifica rezistența ?
Personal nu înțeleg. Poate autorul sau prin comentarii va fi lămurit acest aspect.
În rest , numai de bine.
Cărțile pe care nu le-am citit, după acele cărți vom ajunge să căutăm printre dărâmături. Fără un sistem de valori care să-ți permită ce poți face și care să nu-ți permită ceea ce ai putea să faci, dar nu faci pentru că nu se face, fără acest sistem societatea va derapa de la drumul democrației. Democrația nu este posibilă fără facultatea intelectuală a pasului înapoi în fața dreptului semenului tău. Or, noi trăim acum dispariția acestei facultăți. Oamenii nu mai fac concesii, oamenii impun concepții personale construite arbitrar, după bunul plac. Falimentul tuturor e inevitabil. După ani de zile de targhetare toxică și bule otrăvitoare ultimul om este un om cu măciuca la el, ținută strâns de ambele mâini.
Este adevarat. Concentrarea de putere in mainile unor persoane si entitati necontrolabile de catre mase, distruge democratia. Serviciile secrete, politicul, presa subjugata, persoane putred de bogate incat pot cumpara o tara, pe scurt mogulizarea, sunt probleme mari ale democratiilor de peste tot.
Omenirea nu a gasit echilibrul intre demagogie (poporul are intotdeauna dreptate, care ar duce la cheltuirea resurselor pe distractii imediate) si dictatura celor necontrolabili, atat in mod direct ( serviciile secrete, autoritatile statului care decid in spatele usilor inchise ) sau indirect ( mogulii care pot cumpara perceptia opiniei publice pentru a-si masca adevaratele intentii nepopulare ).
Acest echilibru s-ar numi pe scurt democratie. Azi, devine o forma fara fond.
@Darie _ „Cărțile pe care nu le-am citit, după acele cărți vom ajunge să căutăm printre dărâmături.”
Observ la dumneavoastră mult optimism.
Îmi amintește de E. Cioran, la rândul său, un mare optimist…
„Numai optimiştii se sinucid, optimiştii cărora nu le mai merge să fie optimişti. Ceilalţi, neavând niciun motiv să trăiască, de ce ar avea vreunul să moară?” (Silogismele amărăciunii)
Mesajul dvs, domnule Stanomir, este tulburător dar, în același timp, cinstit și clar. Mă tem de un singur lucru: că citatul lui André Malraux – „Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc”. Mă tem că, așa cum arată omenirea astăzi, secolul XXI nu este un timp religios. Dimpotrivă.
Despre România ce să mai vorbim? Cu o națiune fără vlagă, cu conducători de o avariție nesfârșită, fără vână și fără curaj în a-și modifica stilul de lucru defect, demonstrat pe timp exagerat de îndelungat, cu pretendenți quasi incompetenți, departe de orice partid extremist din Europa cât de cât lucidă, cu oameni vechi-noi, gen Georgescu, cu idei delirante, mult mai tulburi decât ale paranoicului Cârmaci, mă tem că vom rămâne înapoiații lumii și ai istoriei. Securitatea guvernează tot ce mișcă în țară. Cetățenii cred în povești de ortodoxie neaoșă (Să nu faci ce face popa, să faci ce zice popa) și alte proverbe stupide, pe care le găsești doar la noi.
Avem sau nu curajul să o spunem, România nu se mai dezlipește de eticheta: rușinea Europei. Și la asta am contribuit toți. Fără excepție.
Din pacate domnul Stanomir nu ne da o imagine obiectiva asupra greselilor facute de occidentali, greseli care l-au facut pe Trump posibil si care au intarit dictaturile gen Putin.
Stiu, ar da apa la moara celor dusmanior democratiei, dar, a arata spre Putin si Trump doar ca spre niste cauze, nu si ca efecte, e o ruptura logica insemnata.
Si asta il face pe dansul, din pacate, propagandist. Gandirea unilaterala, fara contradictii, si fracturile logice sunt apanajul propagandistilor.
Nici dumneata nu ne dai o imagine obiectivă cu greșelile făcute de occidentali, care l-au făcut posibil pe Trump președinte si pe Putin dictator. După propria dumitale logică ești și dumneata tot un propagandist.
Ca să eviți această etichetă, oferă dumneata două exemple de greșeli occidentale și explică clar mecanismul care a dus la radicalizarea lui Trump și Putin. Nu de alta, dar sugerezi ca știi mai mult decât ai scris.
” China comunistă se află în centrul unui efort gigantic de înarmare convenţională şi nucleară.”
– China comunistă se află în centrul unui efort gigantic, in primul rand, de recuperare a decalajelor economice ( la care si democratiile occidentale si-au adus obolul). Nu mi se pare nimic ciudat ca viitoarea cea mai mare economie a lumii si cu cea mai numeroasa populatie, sa vrea sa devina prima si militar ( acum se afla doar pe locul 3 in rankingul mondial). Pana una-alta, China nu a atacat alte tari, spre deosebire de democratiile occidentale sau Rusia.
Si cu Tibetul ce ne facem ? Afacerea e clasata ?
E.D.11/02/2026-
Am putzine cunostinte despre Tibet, incat n-am auzit de existentza unui ” Stat Tibet” in istorie; cel mult de: „După Revoluția Chineză din 1911-1912 a devenit regiune independentă aflată sub influența britanică.”-conf. Wiki. Adica, 40 de ani de „independentza”- nerecunoscuta pe plan international de jure, dar acceptata de facto -, intre doua stapaniri chineze de 2 milenii. Pare a fi „o afacere clasata”, cum bine zici. Iar faptul ca o populatie a unei regiuni apartinand unui stat isi revendica independentza, imi aminteste de Kosovo. Da’ si de Donbas.
Cititi inainte de a vorbi si de a face comparatii ridicole, „Libertate in exil” a lui Dalai Lama e tradusa in romaneste, editura Herald.
Domnule Stanomir, consider foarte valoroasa analiza pe care ati efectuat-o in articolul de mai sus.
Cu aproximativ 15 ani in urma, un senator din statul Virginia (a nu se confunda cu un senator care reprezinta statul Virginia in congresul american) spunea ca este foarte ingrijorat de China, intrucat singura data in istorie cand un stat totalitar a avut o economie capitalista a fost Germania nazista. Se pare ca este o combinatie care functioneaza al naibii de bine – dovada ca acum, 15 ani mai tarziu, China a ajuns la valentele evidentiate in articolul dumneavoastra.
Daca privim in mod obiectiv si ne detasam sentimental de derapajele surprinzatoare ale administratiei Trump, vom vedea ca, in esenta, America are dreptate. Timp de decenii, Europa s-a complacut in a-si lasa securitatea in responsabilitatea Americii, cheltuind pe servicii si asistenta sociala banii care, altfel, ar fi trebuit pompati in domeniul militar. A fost o abordare care a creat o inalta calitate a vietii si care ar fi functionat perfect intr-o lume utopica a la Imagine-ul lui John Lennon.
Din pacate insa, realitatea mondiala este cu totul alta. Iar acum Europa, total nepregatita militar si nedispusa sa renunte la huzurul social, se supara pe America in loc sa realizeze ca a primit exact genul de sut in fund care o determina sa faca pasul inainte de mult timp amanat.
Chiar si chestiunea Groenlandei ar trebui analizata mai profund. Sigur, principial este un amestec si o amenintare la adresa Danemarcei. Privind insa in contextul China – Rusia, mai ales de catre cineva care intelege cat de dificil este de interceptat o arma hipersonica de catre un sistem de aparare antiaeriana, alb-negrul capata valente gri.
In noua ordine care se naste sub ochii nostri, ma asteptam ca Europa sa fie interesata sa stranga legaturile si integrarea Atlantica, sa se implice decisiv in a se dezvolta tehnologic si militar, pentru a fi un jucator de talie mondiala. Ori, vad mai degraba o atitudine docila catre China si o tendinta de a indulci discursul fata de Rusia, simultan cu o explozie a sentimentelor anti-americane.
Vă urmăresc cu mare atenție de fiecare dată.
Comentariile dumneavoastră sunt în asentimentul meu. De data asta sunt îngrijorătoare. Mă străduiesc să gândesc „pozitiv” dar vremurile sunt foarte amestecate, dure, îmi par cu rezolvare îndepărtată…
Sănănate și gânduri bune!
Trump salivează la puterea autocrațiilor și dorește că moștenirea lui să fie autocrația americană.
Eu cred că vă înșelați, până la urmă R.P. Chineză este doar la începutul ciclului imperial în timp ce SUA încearcă să diminueze decăderea imperiului sub pretextul de a se concentra la problemele interne. Ce deja-vu dpdv istoric
Iranul și Rusia nu prezintă altceva în afară barbariei asiatice, doar puteri locale pe moarte
Sentimentele anti-americane sunt o reacție normală la sentimentele anti-europene al reprezentanților administrației Trump. Escaladarea lor a avut loc din primul mandat al portocaliului, iar acum cei 60 de ani de cooperare s-au dus pe copcă.
Respectul se câștigă greu și se pierde repede.
Izolarea SUA este corectă, pentru a nu se întinde cangrena MAGA ( care acum nu mai e o problema de politică internă ci o filozofie anti-orcine) trebuie să fie îngrădită.
RobertRO 11/02/2026 – „In noua ordine care se naste sub ochii nostri, ma asteptam ca Europa sa fie interesata sa stranga legaturile si integrarea Atlantica, sa se implice decisiv in a se dezvolta tehnologic si militar, pentru a fi un jucator de talie mondiala. Ori, vad mai degraba o atitudine docila catre China si o tendinta de a indulci discursul fata de Rusia, simultan cu o explozie a sentimentelor anti-americane.”
– Dupa parerea mea UE – aflata in evidenta confruntare economica cu SUA si, in viitorul apropiat, cu China- a ratat, dupa prabusirea URSS – cu un moment propice in 2008-, oportunitatea de a-si atrage Rusie langa ea. O tara de dimensiunile si resursele naturale ale Rusiei si a doua putere miltara mondiala, situata pe doua continente, vecina concomitent cu UE da’ si cu China, ar fi putut fi oricand o contrapondere la marile puteri ( economice si militare) SUA si China. Si, ignorand ideologiile, i-ar fi putut deveni un aliat important ( nu neaparat prieten, caci in politica nu exista asa ceva ). Ceea ce eu consider ca fiind „orbirea” Occidentului, incapabil sa realizeze ca Rusia lui Putin nu mai e aceeasi cu a lui Eltzin, l-a condus pe pe calea perdanta a confruntarii si nu a cooperarii geopolitice gen win-win. In schimb, constatam ca azi Rusia e apropiata Chinei, ia SUA cocheteaza cu ambele, izoland UE; aflata, parca, in knockdown.
Si cand te gandesti – ba mai faci si comparatii – Stalin si Armata Rosie au avut nevoe de mai putin de 4 (patru) ani sa ajunga la Berlin in cel de al Doilea Razboi Mondial iar bietul Putin, dupa tot 4(patru) ani bate “Pasul pe loc”, pe la margins de rasarit a Ukrainei – ba si “pierde” cateva zeci de mii de soldati pe luna !