Nimic nu este mai devastator pentru o naţiune decât festivismul kitsch ce se revarsă asupra sa, sufocându-i demnitatea şi spiritul critic. În clipa în care demagogia domneşte nimic nu se mai poate ridica pe acest teren al rătăcirii colective. Patriotismul, ca sentiment al comunităţii şi al solidarităţii cu cei de dinaintea noastră, devine imposibil de formulat şi de asumat. Delirul se înstăpâneşte, suveran, copleşindu-ne cu frazele şi gesturile sale vulgar-grandilocvente.
24 ianuarie este, in atâtea dintre oraşele României, ziua în care personaje istorice stângace sunt convocate spre a strânge, pline de respect, mâna oficialităţilor locale: între cei de ieri şi cei de azi o punte a grotescului se întinde, iar tradiţia este înhămată la carul de propagandă al statului ce îşi priveşte cetaţenii ca pe şerbii ce au datoria de a a asculta, cuminţi, de cuvântul autorităţii.
Ce mai poate însemna, în această Românie a anului de graţie 2026, instantaneul de demult al Unirii? Şi ce se mai poate zări sub acest edificiu de carton şi de cuvinte goale? Şi ce inimă mai palpită sub statuia de mucava şi care mai poate fi sunetul unui trecut care ne pare atât de îndepărtat şi de străin?
Asemeni lui 1 decembrie, 24 ianuarie trebuie să fie o zi a interogaţiei colective în jurul unui destin al naţiunii şi al cetăţeniei. Platitudinile moştenite din era stalinismului naţional pot lăsa loc, în fine, lucidităţii care să ne acorde energia acelui bilanţ de parcurs. La egală distanţă de tăgăduire şi de mesianism, putem imagina un drum al spiritului critic. Spre a putea privi la acel timp de demult din care venim noi înşine, cei de acum.
Patria
24 ianuarie, cu a sa dublă alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, este unul dintre rarele momente din istoria noastră politică întemeiat pe un compromis rezonabil. Este fotografia, rară, a unui acord ce aduce împreună familii rivale, pregătite să se adune în jurul unei Românii pe cale să se nască. Liberali radicali, liberali moderaţi, conservatori, foşti exilaţi paşoptişti şi reacţionari “ruginiţi”, cu toţii sunt prinşi în rama unor zile memorabile. Fiecare dintre cei ce participă la acest efort de acomodare este pregătit să accepte un echilibru fragil: Divanurile ad-hoc şi rezoluţiile lor pregătesc miracolul de acum.
România care se iveşte acum, sub forma descentralizată a “Convenţiei de la Paris”, este un stat plasat sub garanţia colectivă a marilor puteri. Aparent nimic eroic, nimic romantic, nimic grandios în noua calificare de regim internaţional .
Dar ceea ce se schimbă, acum, este relaţia cu cel mai tenace inamic modern al românilor, Rusia. Protectoratul colectiv salvează naţiunea noastră de la destinul Georgiei sau al Basarabiei. Modestia începuturilor acestea este temelia pe care se va ridica independenţa. 24 ianuarie este alternativa la transformarea românilor într-o o altă seminţie absorbită de imperiul ţarilor.
Acţiunea diplomatică ce permite Unirea de la 1859 este una revoluţionară prin efectele ei : statul care se construieşte acum este gândit în contra Rusiei, ca parte din echilibrul european. România de mai târziu se va defini, inevitabil, prin raportarea la vecinătatea Rusiei. Expansiunea oprită vremelnic face posibilă edificarea naţiunii noastre.
Sacrificarea Moldovei este inseparabilă de această reinventare: pentru moldoveni, Unirea este debutul unei istorii prea puţin îngăduitoare şi generoase cu ei. Generozitatea Moldovei este răsplătită cu deceniile de marginalitate politică şi economică. Dar fără această Moldovă care dispare România unită nu se putea ivi. Moldovenii sunt cei care, cu temeritate şi cu curaj , scriu prima pagină a unirii românilor.
Viitorul
Istoria ce urmează lui 24 ianuarie nu are conturul unei poveşti cu happy- end. Statul ce se întemeiază acum nu va fi, niciodată cu adevărat, unul al egalităţii în faţa legii. Centralizarea, autoritarismul, antisemitismul, arbitrariul sunt ispitele pe care le le vom regăsi în secolul şi jumătate care urmează. 1 decembrie 1918 nu poate modifica structura de adâncime imaginată acum. Modernizarea malformată a ceauşismului xenofob va exacerba patologiile politice ale modernităţii noastre.
Sunt promisiunile anului 1859 îndeplinite cu adevărat, iată întrebarea pe care o impune luciditatea patriotică . În acest bilanţ nuanţele critice trebuie să ia locul exaltării propagandistice. Trecerea lui Cuza însuşi, de la elanul patriotic la deriva autoritară şi la cleptocraţie, rezumă, dramatic, itinerariul unei dezvrăjiri politice . Reforma agrară de la 1864 poate acorda ţăranilor pământ, dar nu poate stimula identitatea civică. Instituţiile şi legile aclimatizate acum nu elimină recursul constant la arbitrariu şi la despotism. Unitatea naţiunii este invocată, spre a domestici societatea.
Dar ceea ce ajunge la noi din acea zi îndepărtată de ianuarie este emoţia unei întâlniri : de o parte şi de alta a Milcovului vocile se contopesc, pentru prima dată. Şi poate că această emoţie de ianuarie poate deveni energia patriotismului însuşi- dincolo de butaforie şi de mesianism, putem reveni la ceea ce ne aduce împreună, ca popor.
Din acel ianuarie de demult putem convoca temeritatea libertăţii şi instinctul demnităţii umane: alegerile noastre pot imagina un alt viitor. În locul fatalismului dizolvant putem îmbrăţişa temeritatea construcţiei naţiunii noastre. Căci destinul individual este înscris în rama devenirii patriei din care facem parte: viitorul ei este viitorul fiecăruia dintre noi, cei care suntem una cu ea.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Fără Moldova nu eram un proiect posibil. Moldovenii au fost aceia care ne-au dat consistență. Dacă îi scoți pe moldoveni dintre noi, ce rămâne e cam subțirel pentru a constitui o națiune incontestabilă. Oare suntem noi toți conștienți de asta? Ne-a interesat pe noi o istorie așa cum a fost? Ne-am născut greu și într-un loc periculos. Am fost ajutați de străini, în special de Franța, care ne-a fost mereu alături, până în ziua de azi. Originea noastră vine de la cei care ne-au pus aici pentru a le păzi din timp casa lor de departe. Și astăzi, după 1900 de ani, e la fel. Istoria nu se schimbă niciodată. „War never changes!”
Un articol bun, dar … cu greseli.
Si trebuie discutat pe marginea lor. Pentru mai buna lamurire a cititorilor care nu stiu istorie. Si chiar a istoricilor. O idee se cristalizeaza doar in focul disputelor. Altfel, este doar axioma unui cercetator si atit.
Prima observatie:
dvs scrieti:
„iar tradiţia este înhămată la carul de propagandă al statului ce îşi priveşte cetaţenii ca pe şerbii ce au datoria de a a asculta, cuminţi, de cuvântul autorităţii.” (preluat copy/paste, greseala va apartine)
Da, asa se intimpla. In statele dictatoriale! Credeti ca suntem in dictatura? (Nu de alta, dar nu va contrazic in asta. E necesara doar o lamurire.)
In statele democrate, traditia este inhamata la carul de propaganda al extremistilor nationalisti. Si al cameleonilor care vor sa para si patrioti si europeni, si progresisti si traditionalisti, si feministi si cu BOR etc.
Deci, mai multa atentie la redactarea unor astfel de ganduri. Mai multa precizie.
In plus, sa nu uitam o poezie din sec. XIX. Imi scapa numele. Alecsandri? In focul luptelor de la Plevna, soldatii romani cad rapusi de gloante; unul striga cu ultimele puteri „Traiasca Moldova”, altul „Traiasca Oltenia”; ofiterul lor cade strigand „Traiasca Romania”. In aceasta ordine de idei, cred ca trebuie sa intelegem ca noua patrie este Europa! Regionalismele sunt bune, dar depasite, deja.
Alta idee este ca Unirea s-a facut datorita moldovenilor. Si impotriva Rusiei.
Gresit.
Unirea au facut-o muntenii. (Locuitorii Munteniei.) Boierii si masele din jurul Bucurestiului, care au fortat votul unionist, prin demonstratii masive si foarte vocale. Moldovenii au ales un domnitor luminat, unionist, dar muntenii au ales acelasi domnitor. In pofida actelor internationale, care stipulau alegeri in cele doua tari, independent.
In acelasi timp, trebuie sa intelegem ca Rusia nu mai conta pe continent. Infrinta (Razboiul Crimeii), in plina criza datorata reformei sociale demarate de Alexandru al II-lea, fara bani. ( A fost silita sa vinda Alaska; cumparata de americani de mila, sa-i ajute; Alaska nu avea nimic din ce putea atrage lacomia extinderii unei tari; situata departe, fara bogatii naturale, cu un climat aspru, cu cativa locuitori, fara o pozitie strategica importanta. Aurul si petrolul s-au descoperit mult mai tirziu.) Unirea s-a facut cu ajutorul Frantei, impotriva Imperiului Otoman. La rindul lor, otomanii aveau nevoie de un stat puternic in zona, care sa se opuna habsurgilor agresivi. De asta Istanbulul ne-a recunoscut unirea, pina la urma.
Moldova s-a sacrificat pentru a se realiza Unirea.
Nici pe departe. Romania unita avea nevoie de o capitala unica. S-a ales Bucurestiul, ca fiind mai reprezentativ. In acelasi timp, masele din Bucuresti, si din zona, au manifestat puternic pentru unire. Era un loc mai prielnic, decat la dispozitia marilor familii boieresti din Moldova, care au pus destule bete-n roate unirii si reformelor de care tara avea nevoie.
In continuare, Romania s-a dezvoltat in zonele in care populatia era mai activa economic. Nu a fost un ucaz sa se desvolte Muntenia. Nu s-au dat ordine secrete bancilor sa dea credite doar in sud (si doar securistilor sau celor nominalizati de Secu). In mod natural, investitiile s-au concentrat in Bucuresti, aproape de autoritatile centrale si unde era forta de munca libera, mai multa. In 1945, Romania avea multe zone nedezvoltate economic: Moldova… dar si Oltenia, Dobrogea. Afirmatia ca moldovenii s-au sacrificat pentru unire, este raspindita de agentii rusofili, care incearca sa tina Moldova contemporana departe de Romania.
E timpul sa renuntam la aceasta idee si sa stabilim de ce nu s-a dezvoltat aceasta regiune, alaturi de altele. (Clar, nu a fost singura,) Mai ales ca si azi, fenomenul (economic) este asemanator.
(Cand existau multe mosii in Moldova de peste 10.000 ha si boierii isi risipeau averile la Paris si alte centre de distractie, cum puteti spune ca s-au sacrificat si ca „regatenii” -adica „muntenii”- au profitat?)
In fine, ultima interpretare fortata:
Cuza a lunecat spre autoritarism si cleptocratie. Spre autoritarism, da. Spre cleptocratie, nu.
A cotit spre autoritarism datorita numeroaselor piedici democratice, puse de negustorii cleptocrati si boierimea ce nu dorea reforme. (Vedeti povestea cu „ocaua mare/mica”.) Dar a reusit sa puna bazele statului modern Romania si sa-si impuna punctul de vedere impotriva mari boierimi si negustorilor necinstiti. Autoritarismul unui domnitor in sec,. XIX nu era ceva deplasat. Mai ales cand era vorba de reforme. Daca nu ma insel, pina si Petre Roman a cerut puteri speciale, pina va invinge reforma. Nu i s-au dat (in numele democratiei). Prin urmare, nici azi nu avem reforma terminata. (Este adevarat, reforma lui era mai originala…)
Cuza a cazut in urma formarii „mostruasei coalitii”. Alianta secreta dintre marii mosieri conservatori si liberalii corupti (cleptocrati). (Tocmai de asta a fost ales un domn strain: pentru a tine echilibru intre hienele din interior.) Azi, ND este in fata unei probleme asemanatoare. Desi a invins in alegeri „monstruasa coalitie” contemporana (PNL+PSD), reforma e gripata si il paste o suspendare. (PSD+AUR si cine mai vine. Se gasesc mereu.)
Statul roman a fost mereu la discretia monstruaselor coalitii INTERNE! Nu a fost victima Straineziei, ci victima favorizatilor locali, a specialilor care nu vor sa-si piarda favorurile. Tot favorizatii locali au scornicestit si mentin ideile antisemite. Si fac tot ce pot (si pot mult) petru a ne mentine pe linie moarta pe plan mondial. Incepind cu economia si terminind cu cultura si fumigenele lansate sistematic.
In rest, numai de bine!
24 Ianuarie 1859 este cea mai frumoasă pagină din Istoria României. Ea a creat posibilitatea ca poporul român să devină un Stat pe harta Lumii.
Au fost mai multe condiții favorabile atunci, în primul rând doctrina lui Napoleon III ( fie-i numele lăudat!) de creare a unui zid de protecție contra agresivității Rusiei format din Principatele Unite și Polonia ( politică valabilă și azi…).
Aș mai menționa că Unirea de la 1859 s-a putut înfăptui în urma înfrângerii Rusiei în războiul CRIMEII (!) după care Moldova a recuperat Bugeacul.
Acum suntem tot în urma unui război în Crimeea(!) și din nou se pune problema unei alte/mari Uniri. Prin Basarabia deja se discută asta.
Și da, atunci în 1859 MOLDOVA printr-un altruism total s-a sacrificat pentru ROMÂNIA. Poate și în viitorul apropiat Basarabia va face la fel.
Tot poporul român trebuie să-i fie recunoscător MOLDOVEI. Fără altruismul moldovenilor România de azi( și de mâine…) poate nu ar fi existat. Mulțumim Moldova!
Doamne , ajuta!
Excelent!!! Inca nu am vazut, pina acuma (azi) alte articole, macar cit de cit notabile, pe acest subiect, de o covirsitoare importanta pentru noi, ca stat, mai ales acum, cind se pune problema – cu destula acuitate! – a unei alte uniri, la care totusi am aspirat cu totii, do foarte multa vreme incoace (cam 200 de ani)…
Suveranistilor de azi, care doresc o evoluție izolată în umbră Rusiei, trebuie să li se amintească mereu și mereu că unirea romănilor într-un singur stat, s-a realizat in cele doua etape, la inițiativa și în interesul statelor vest europene, îngrijorate de expansiunea Rusiei. Meritul patrioților români a fost, reacția rapida cu care au profitat de oportunitatea creată prin înfrângerea Rusiei în războiul Crimeii, respectiv înfrângerea Puterilor Centrale. Adevărul trebuie repus la locul meritat, renuntând la șabloanele triumfalist naționaliste, care diminuează rolul vest european și cel American. Vremurile dramatice pe care le trăim, demonstrează incă o dată importanta și necesitatea existenței unui stat românesc puternic bazat pe diversitatea culturală și principiile statului de drept. Marginalizarea unor realități culturale care aparțin trecutului unor zone geografice, și încercarea de înlocuire cu alte valori, invocând, majoritatea și valori strămosesti unice, creează frustrări dăunătoare unei unități reale.
In nota acestei necesare diversități, se remarcă, comemorarea la Botoșani – dincolo de limita grotescului- prin scandări isterice, hăulituri și aplauze bahice, a lui M Eminescu.
Unirea de la 24 ianuarie 2025 a fost realizata de boierii romani, ca daca era dupa tarani nu s-ar fi realizat nimic. Asta e un adevar incomod, rar spre deloc pomenit. Rolul important in alegerea lui Cuza in Muntenia l-a avut Ion Bratianu, fratii Golescu, acestia folosind in mod minunat mica burghezie a Bucurestiului pentru a pune presiune pe marii boieri ce nu aveau de gand sa-l aleaga pe Cuza. Cuza a realizat unirea adevarata in 1862 cand a unit institutiile statului, un singur guvern, un singur parlament, o singura curte suprema de justitie. De atunci s-a vorbit de Romania, am fost recunoscuti ca subiect de drept international ca Romania de catre prieteni, ca Principatele unite dunarene de catre adversari. Anul 1859 e totusi succesul boierimii muntene ce a renuntat sa puna domn unul dintre ei, in adancul sufletului toti intelegand ca trebuie sa fim uniti cu Moldova daca vream sa contam in Europa. Oricum eram o tara mica chiar uniti, despartiti eram insignifianti. Noi, romanii, nu ar trebui sa uitam niciodata sprijinul lui Napoleon la III-lea atat in 1859, cat sin ulterior in 1866 cand am aputut aduce un principe strain in Romania, viitorul regel Carol I.
Exact, România a luat ființă datorită Franței, a fost reîntregită de Wilson, după care a fost ciumpăvită de ruși și să sperăm că, după Churchill, nu va mai fi iarăși dată la cîini, de data asta de către Trump.
Cam multe pretentii aveti de la o natie in interiorul careia predomina prostia si lipsa totala de cultura.
@ Emilian
Dle, ați greșit anul ?
🇷🇴
„Unirea de la 24 ianuarie 2025 a fost realizata de boierii roman”…..
România – Europa :
Un Bust al lui A.I. Cuza se află amplasat în orașul Heidelberg.
Câți știu oare, ca in mai 1873, la ora unu noaptea, Alexandru Ioan Cuza s-a stins , printre străini, într-un hotel , care „Ironic” ,se numea Hotel Europa!
Bustul se află, parcă,în Grădina publică – vis a vis de hotelul “Der Europäische Hof” unde a decedat fostul domnitor.
Numai bine!!
O lacrimă și un cuvânt de mulțumire sufletului de o blândețe incomensurabilă al domnului Stanomir.
Un articol impecabil. Ca întotdeauna.
Felictari Ionut pentru articol. Spun Ionut, pentru ca asa iti spunea tatal tau cand imi povestea despre tine, si care mai intai mi-a fost profesor si apoi prieten. Spui ” În clipa în care demagogia domneşte nimic nu se mai poate ridica pe acest teren al rătăcirii colective” Numai prin aceasta ratacire colectiva, sau mai clar prostie colectiva, se explica spectacolul grotesc cand sustinatorii aur au fluierat imnul Romaniei, ei marii patrioti.!Festivismul kitsch cu care incepe articolul:sarbatoarea se face in piata unde se afla hotelul Unirea,constructie socialista urata, dar inauntru eplacut si comod de stat. Si sunt atatea locuri in Iasi care sunt istorie , dar negelijate . Circul conteza.
PS Nu as putea trai decat in cateva orase in care merg periodic : Heidelberg Bucuresti, Roma , Siena, Ragusa,Sirolo, Toledo, Iasi si Stanford.
Si daca ai merge cu mine la Heideberg, ai vedea ca pe Philosophenweg nu mai sunt filozofi. De departe stralucleste in lumina dupa-amiezii de iarna Neckarul, uit sa ma gandesc la cartea pe care o scriu , si ma intreb unde merg singur intr-o dupa-amiaza de iarna. Lumea seintuneca spus Heidegger care mergea pe acest drum discutand „das Verlassenwerden des Seins, den Verlust des Heiligen und die Herrschaft des Nihilismus”.
Iașul și 24 ianuarie, ziua jertfei patriotice
24 ianuarie este ziua de validare a sacrificiului Moldovei, a Iașului de fapt, din 5 ianuarie pentru România. Fără Iași, nici o Unire (unii, poate cu dispreț, poate din trufie, îi scuipă numele ca Mica Unire). Marea Unire s-a împlinit pe 1 decembrie. Pe 24 ianuarie a fost Unirea, uriașa Unire.
Pe 24 ianuarie 1859, ieșenii au cântat cu bucurie hora Unirii românilor și acceptul Iașului și al moldovenilor pentru București capitală. Pentru că toți românii puteau avea doar o singură capitală. Primii care au acceptat au fost ieșenii, după dureroasele rapturi ale Țării de sus (parțial, austriecii poreclind bucata răpită Bucovina) și a aproape jumătate din țara Moldovei rămasă de către moscali. Și așa marea țară a Moldovei a fost dezmembrată, ajungând ca suprafață de dimensiunea surorii mai mici, Țara Românească. Iașul a suferit mult. A făcut un ultim sacrificiu, necesar pentru Unirea românilor. Altfel, muntenii nu acceptau Unirea. Fără acceptul Iașului de a ceda capitala, în veci românii nu ar fi avut un stat al lor, ar fi vorbit astăzi care muscălește, care turcește, care bulgărește, nemțește, ungurește, rutenește și sârbește, românește cel mult bunicii.
Și ieri, 24 ianuarie 2026, români veniți la Iași cu autobuzele din toată țara, în loc să pupe cu venerație mâinile ieșenilor din care a fost prima dată copt colacul Unirii, au îndrăznit să-i alunge cu îmbulzeală și tupeu de năpârcă crescută la piept afară pe localnici, aceștia scârbiți de ani de zile de cetele de obraznici care în ziua sacrificiului vin și se ușurează cu măscări zbierate pe simbolurile sacre ale Iașului și Moldovei. Iașul închide ochii, suspină, dar nu uită.
Am fost martor ocular și receptor al sudalmelor și scuipăturilor fraților mei români aduși de autocare MAI, AUR și SOS din toată țara. Voi cere ca de anul viitor, sudălmitorii să-și petreacă ziua de sudalme în alte locuri.
Pentru Iași 24 ianuarie cu sudalme este o întrebare: pentru asta ne-a fost jertfa, frați români?
Un frate jandarm m-a admonestat că tulbur liniștea publică în fața huiduitorilor; de ziua Unirii scandam numele conducătorului țării. Un ieșean care își rostea crezul în fața celor veniți cu autocarele la locul jertfei patriotice. De 24 ianuarie, alungat din orașul meu, fostă capitală. Și numele vreți să i-l ștergeți, frați români?
Bogdan Eduard Pleșcan
”austriecii poreclind bucata răpită Bucovina”
Roman I Mușat a folosit denumirea Bucovina într-un act domnesc din 1392, cu aproape 400 de ani înainte de anexarea ei de către austrieci. Bucovina este denumirea slavă pe care o foloseau și polonezii (Bukowina) iar austriecii au considerat că așa se cheamă provincia și au păstrat denumirea ca atare.
În germană ar fi fost Buchenland. Așa i-ar fi spus austriecii, dacă ar fi ”poreclit-o” ei. Pe toate hărțile austriece din epocă apare Bukowina, nu Buchenland. Ne place sau nu, rutenii și polonezii au fost dintotdeauna prezenți în Bucovina, chiar mai devreme decât vlahii / românii.