miercuri, iunie 12, 2024

6 iunie 1944: după optzeci de ani

În urmă cu optzeci de ani, într-una dintre cele mai temerare operaţiuni militare organizate vreodată, soldaţii americani, britanici şi canadieni debarcau pe plajele din Normandia. Întâmpinând o furtună de oţel, ei stabileau capul  de pod fără de care viitorul unei Europe eliberate era de neimaginat.

          6 iunie 1944  înseamnă , astăzi, mai mult  decât un prilej de comemorare pioasă.  Această zi  îndepărtată este punctul de plecare al  istoriei din care facem şi noi parte. Zi de sacrificiu, zi de  luptă, zi  de curaj, 6 iunie 1944 este întruchiparea energiei formidabile cu care democraţiile occidentale au ales să înfrunte nazismul. Pentru europeni ea este  semnul solidarităţii cu Statele Unite, solidaritate ce reprezintă piatra de temelie a comunităţii ce nu este separată, ci unită de Atlantic.  În noul război rece al lumii de azi, 6 iunie 1944 este un far spre a cărui lumină trebuie să ne   reîntoarcem, pentru a putea duce batăliile vremurilor noastre.

Libertate şi tiranie

          Şi care ar fi fost destinul întregii Europe dacă această zi de 6 iunie 1944 nu s-ar fi întâmplat ?Căci, în pofida apelurilor  oficiale  la deschiderea unui al doilea front, Rusia lui Stalin  se afla,  în vara lui 1944, în situţia de a putea  spera să cucerească, singură, Germania nazistă şi imperiul ei  european. Strategia sovietică, întemeiată pe  dispreţul pentru viaţă umană, nu  cunoştea nici o dilemă etică. Pentru Generalissim şi acoliţii săi, omul sovietic era o materie inepuizabilă. Victoria din Europa putea fi atinsă prin asalturile feroce şi prin barajele de artilerie.

          În acest viitor al  Europei ce ar fi fost  destinul Europei  centrale şi de est extins până la Atlantic  lichidarea nazismului ar fi  marcat consacrarea finală a unui alt despotism,  cel stalinist. Iar în acest viitor  crimele de la Katyn, deportările, teroarea ar fost realitatea acestei întregi Europe  strivite de sovietici. Peste ruinele oraşelor  ar fi fluturat flamura roşie, iar parada  victoriei ar fi fost desfăşurată pe largile  bulevarde pariziene.

          Nu  este această imagine  distopică  doar un  simplu capriciu intelectual. Ziua de  6 iunie 1944 a oprit, de o  manieră decisivă, înaintarea sovietică spre Europa occidentală. Ea  a salvat ceea ce se mai putea salva : totalitarismul stalinist a avut în faţă sa armatele aliate ce au debarcat în Normandia.

          6 iunie 1944 nu a putut împiedica catastrofa Europei captive. Cortina de fier a războiului rece  s-a ivit nu din conspiraţii oculte,  ci din infernul declanşat de invazia germană a URSS.  Retragerea nazistă punctată de orori şi de crime,  fundal pentru  Holocaust, a oferit Rusiei staliniste vastul  teren de înaintare militară.  Pactul Ribbentrop -Molotov a fost rescris de singurul semnatar  ce a  supravieţuit  războiului. Fostul aliat al lui Hitler şi-a anexat imperiul continental, mergând mai departe de anul 1939.

          6 iunie 1944 anunţă arhitectura postbelică a lumii libere. Statele Unite revin în Europa, spre a nu o mai părăsi, în vreme ce Marea Britanie şi imperiul său duc  cea din urmă bătălie, cea dincolo de care urmează inevitabilul declin. NATO şi  proiectul  european se ivesc pe acest sol  marcat de sentimentul  necesarei unităţi. Prezenţa americană exorcizează demonii naţionalismului etnocratic european.

După optzeci de ani, ziua de 6 iunie 1944 îşi păstrează capacitatea de a fi un îndreptar. Izolaţionismul şi laşitatea nu sunt şi nu pot deveni alternativa la curajul democratic.  Atlanticul nu trebuie să despartă, ci să aducă împreună: continuitatea de civilizaţie este o continuitate de  valori  şi de idealuri.

          După optzeci de ani, Rusia lui Putin , asemeni Rusiei lui Stalin,  îşi organizează ofensiva ei imperială. Războiul rece este, în  2024, retrezit de  invazia Ucrainei. Ţinta Rusiei, acum, ca şi la 1944-1945, este dominaţia globală. În această campanie revizionistă, Rusia are alături R P. Chineză şi Iranul. Autocraţiile se unesc,  sub semnul revanşei.  Confruntarea de acum  străbate continente şi mobilizează naţiuni.

           După optzeci de ani, 6 iunie 1944 este o zi de speranţă, căci în energia  şi sacrificiul de atunci putem întrevedea vitalitatea libertăţii. Demnitatea naţiunilor merită apărată. Cedarea laşă nu aduce pace, ci doar creşte curajul agresorilor tiranici. Noul război rece ne obligă  să ne asumăm un curaj colectiv al rezistenţei: D-Day este simbolul acestei solidarităţi ce poate aduce victoria.   

Distribuie acest articol

29 COMENTARII

  1. Aceasta zi este si un deget ridicat, amenintator, catre cei atinsi de complexul napoleonian si/sau de complexul lui Dumnezeu – sa nu cumva sa trezeasca monstrul ce pare adormit si lipsit de vlaga. Daca lumea occidentala are un motiv suficient de puternic sa-si contopeasca resursele, devine un tavalug de nestavilit.

  2. Pentru România și Estul Europei, efectul învingerii Germaniei a fost PREDAREA acestor țări comunismului lui Stalin, fără voia lor. A urmat o perioadă de TEROARE teribilă și o înapoiere economică ce se vede și azi.
    NU, românii nu au de ce să celebreze nici debarcarea din Normandia nici victoria „marilor democrații” aliate cu bolșevicii lui Stalin. Pentru noi, victoria LOR a însemnat NENOROCIREA noastră.

      • URSS nu ar fi putut să învingă Germania singură fără ajutorul SUA+UK (deși Germania era foarte aproape de victorie). Nu înțeleg de ce unii consideră că nazismul este mai rău decât comunismul. Alianța SUA+UK cu Rusia este una din cele mai mari ticăloșii din Istoria Lumii.

      • …rezultatul era cam același…
        rusia putea sa invinga singură germania fara nici un fel de probleme…și pîna în anii 60 -70 toată europa…și nici după nu sînt convins ca europa ar fi putut face față onorabil unui atac rusesc…

    • Dar de curiozitate, daca nu inaintau aliatii spre centrul europei, soarta Romaniei ar fi fost mai buna ? Se purtau mai frumos rusii cu noi ? Adica sper ca realizezi ca ororile comuniste puteau fi de 10 ori mai rele decat ce s-a intamplat, ca rusnacii aveau de unde. Suferinta noastra in perioada comunista s-a datorat incapacitatii elitelor politico-economice de a dota armata romana in perioada interbelica, lipsa pregatirii pentru aparare, coruptia generalizata samd. Si te asigur prin simplul fapt ca trupe anglo/americane erau in Germania a redus mult din ceea ce putea fi regimul comunist in Europa de Est.

    • bati campii!
      NOI ne-am alaturat aliatior la 23 august. Daca nu stiai. Ca rusii n-au vrut sa ne recunoasca statutul de cobeligeranti e alta poveste. Cam ce era, daca aliatii nu debarcau? Mai existam ca natiune?

      • SUA+UK debarcaseră deja în Italia. WW2 a fost declanșat de Germania cu asigurarea URSS prin pactul Ribbentrop-Molotov. Înspăimântați de această alianță și de căderea Franței, SUA+UK s-au aliat cu Stalin. Mare ticăloșie!
        NB. România nu putea obține statut de cobeligeranță după ce declarase război SUA+UK și atacase URSS.

      • Sa fim seriosi… rusii rupeau deja frontul asa ca valahii nostri au pus-o de o mica tradare sacrificand multi ulterior soldati romani pe frontul de vest, in speranta redobandirii ardealului. Calculul a fost inspirat, a functionat.

  3. Nu trebuie uitat ca Churchill a cerut comandantilor sai, sa pastreze prizonierii de razboi organizati in unitatile si subunitatile din care proveneau, cu ofiterii lor; daca Stalin nu se oprea la Berlin, ii reinarma si trimitea pe front; aveau experienta…
    Cred ca asta e cea mai importanta lectie a ww2 si a celui de-al doilea front.
    Asa trebuie sa te porti cu rusii, ca aliati. (Ca prieteni stim noi, cu tezaurul in 1916 si teritoriile furate la Paris, in 1947.)

    • @mongolul
      Au trecut 80 de ani….. Cred că putem fi onești in aprecieri și să nu acordăm merite ditirambice unui politician cu contribuții teribile atât la ww1 cât și la ww2. Astăzi beneficiază de o legendă de erou. Trecem sub tăcere pierderea alegerilor din ’45 ptr.ca NU poate fi explicată astăzi decât printr-o dezbatere deranjantă ptr.soclul statuii.

      Povestea păstrării soldaților germani in grupuri coerente, etc.e o chestiune pur tactică și de un cinism greu calificabil.

      „Asa trebuie sa te porti cu rusii, ca aliati. ” Astăzi persistă dilema neîncrederii lui Stalin in avertismentele lui Churchill privind atacul german de la 22 iunie ’41. Răspunsul elocvent este dat de dvs. Cum să-l fi crezut ?!?

      Credeți că Rusia nu ne-ar fi înapoiat tezaurul dacă nu intervenea Rev.bolshevica ? De ce să punem semnul egal între Rusia și URSS totuși ?

  4. Ești decident american sau englez și știi – de la începutul anului 1943 – că poți să-i învingi pe nemți, dar numai împreună cu sovieticii. Dacă te arunci acum în luptă, germanii deplasează trupe în vest ca să te respingă, tu pierzi mai mulți oameni, iar rușii vor avansa mai repede și apucă o halcă mai mare din Europa. Dacă mai amâni debarcarea, împingi mai încolo și sfârșitul războiului, dar îți cruți oamenii, iar rușii și nemții se vor fezanda reciproc, în avantajul tău. Așa că alegi momentul debarcării în conformitate cu acordul de la Ialta, astfel încât atunci când Germania capitulează, fiecare să aibă trupele acolo unde aliații au convenit. Poate că-n Ucraina e la fel.

    • Înainte de debarcarea din Normandia, a fost cea din Africa, apoi cea din Sicilia și apoi cea din Italia continentală. Statele occidentale nu și-au putut permite să aștepte pentru că știau că un dezastru militar pentru Stalin ar fi putut duce la o pivotare a Țării Sovietelor pe modelul deja aplicat al Păcii de la Brest-Litovsk. Dimpotrivă, ajutorul SUA pentru URSS a fost suficient de mare pentru a răsturna și în final a dezechilibra complet raportul militar de forțe pe Frontul de Est.

      Dar eroarea crucială a analogiei este că statele occidentale nu luptă contra Ucrainei cu sprijin rus, ci, dimpotrivă, încearcă din nou să îngrădească Rusia, așa cum au făcut cu URSS după 1947, reeditînd în cheie militară Podul Berlinului din 1948. Analogia ar fi fost corectă dacă Occidentul ar fi încercat să salveze o parte din Federația Rusă de la o viitoare integrare în sfera de dominație ucrainiană, ceea ce nu are cum să fie cazul acum.

      Hălcile de teritoriu sînt interesante pentru puterile continentale, ca Rusia (sau, în funcție de echilibrul european al momentului, Germania sau Franța), ele sînt secundare pentru puterile comerciale, care au nevoie vitală de libera circulație pe mări, de avanposturi comerciale și de accesul la piețele interne ale partenerilor de afaceri. Pentru Roma, Anglia sau SUA contează mai puțin cine face legea pe un teritoriu dat, cît timp comercianții lor și armatele care le protejează dețin accesul la teritoriu. S-a văzut și în consecințele înfrîngerii Germaniei Naziste pentru statele de cele două părți ale Cortinei de Fier.

      O lecție a anului 1944, atît pentru Rusia și China, cît și pentru UE și SUA este că atunci superioritatea tehnologică și economică generate de aplicarea principiilor statului de drept și de garantarea libertății contractuale au zdrobit experiența militară superioară și avantajul unor poziții defensive puternic fortificate. Că societățile totalitare pot învinge într-un conflict major doar dacă au acces la resursele create de oameni liberi.

      • @bilbofil
        Aveți impresia că Aliații dețineau superioritatea tehnologică față de DE ?!? Am niște îndoieli…..
        Credeți că libertatea contractuală/libertatea de a întreprinde nu exista și in DE acelor timpuri ? Libertate politică sigur nu exista, dar…..CHN de astăzi e un exemplu, cumva, asemănător. Aplicarea „the rule of law” in comerț, civil, etc.existau&există.

        Părerea mea e că succesul Aliat incontestabil a fost dat de dimensiunea capacității de producție a US care era la adăpost de vicisitudinile războiului și avea acces la resurse nelimitate. Superioritatea materială a fost cheia. Evident că se adaugă cea a resurselor umane disponibile.
        De aceea lecțiile de atunci ptr.astazi sunt complicat de argumentat și mai ales aplicat….. Ar mai fi și chestiunea nucleară care a schimbat fundamental datele războiului după 1945.
        Complicate chestiuni.

  5. „Ziua de 6 iunie 1944 a oprit, de o manieră decisivă, înaintarea sovietică spre Europa occidentală” si a lasat cale libera sovieticilor sa cucereasca cealalta jumatate de Europa pentru urmatorii 50 de ani. Multumim Roosevelt si Churchill pentru „efortul ” de a elibera intreaga Europa, in urma unor negocieri avantajoase cu Stalin. Ati preferat sa cedati tari intregi imperiului comunist, ins schimbul altor tari pentru care aveati afinitati mai mari.
    Chestia asta cu „farul calauzitor” care trebuie urmat este expresie comunista, in fond. Istoria reala este cu totul alta, cea din spatele negocierilor, cea secreta.

    • Nu era jobul lui Churchill sa aiba grija de soarta tarilor din Europa de Est, el reprezenta poporul britanic. Si vezi ca in vara lui 1940 a fost unul dintre putinii care au zis nu pacii cu Hitler. Daca vrei sa injuri pe cineva injura politicienii din perioada interbelica care si-au batut joc de armata romana si ne-au dus in vara lui 1940 cu o armata mai slaba ca in 1918.

      • Politicienii despre care scrieți sunt în mare parte cei de dinainte de războiul întâi mondial după care a apărut votul zis universal(apropo, a n-a oară: constituția brătienistă 1917|1923 nu a fost plebiscitată). Nu știm care era jobul lui C dar România avea niște tratate până prin 1938(off-topic: ultima etapă de schimbare de frontiere 1940 a avut loc după abdicarea regelui care spunea de mai demult că vor veni sovieticii în maximum zece ani). A (n+1) -a oară: de reevaluat când apăruseră doctrinele acelor politicieni despre care scrieți.

    • Teoria putinista de sorginte kaghebista cum ca pentru toate ticalosiile rusilor sunt de vina Churchill si America. Ca nu s-ar fi intamplat nimica rau daca Churchill si America nu ar fi facut sau ar fi facut si dres. Ca si acum. Rusii n-ar fi facut nicio crima daca nu ar fi fost provocati. Ne lasi. Totusi avem creier la purtator, n-am crescut pe la Tiraspol.

      • S-au trezit gheneralii noștri cu pensii speciale, precum @Ibi sa ne explice cum sta treaba cu Churchill si Stalin. Frustrările românești vechi de secole reapar astăzi și sunt mai periculoase ca oricând. În 1944 România era în situația Ucrainei astăzi, când depindea total de marile puteri și de negocierile dintre acestea. Dacă Ucraina ar fi mâine abandonata de NATO, ar deveni anexata Rusiei. Însă, atunci când are sprijinul Occidentului, lupta și încearcă sa scape de influenta rusa. La fel ar fi făcut și România atunci.

        • În 1944 România era în situația unui stat agresor, fiind aliatul Germaniei naziste. Tavarișci maic, mergi de citește istorie și lasă vrăjeala kgb-istă. România a fost stat agresor până la 23 august 1944, nu merita ajutată nicicum. Suntem produsul unor idioți fără oo și care ne-au condus în vremuri tulburi, gen Antonescu, Ceaușescu sau Iliescu.

  6. Eu cred ca va exista si un D-Day impotriva lui Putin, asa cum in 6 iunie 44 a existat un D-Day impotriva lui Hitler si a fanaticilor sai sustinatori! Sa nu disperam! Ziua respectiva se apropie! Sa-i fereasca sfantul pe rusi sa afle pe propria piele ce ar insemna o riposta asupra lor in cazul utilizarii unui atac nuclear tactic!

    USA nu isi va permite( in primul rand datorita costurilor) un razboi lung cu Rusia, riposta, cand va veni, va fi rapida, de scurta durata, dura, necrutatoare si devastatoare. Rusia si China sunt imperii cu picioare de lut! Eu nu cred ca ei realizeaza cu adevarat ce inseamna puterea militara a USA!

    • @LS
      „sa-i fereasca sfantul pe rusi sa afle pe propria piele ce ar insemna o riposta asupra lor in cazul utilizarii unui atac nuclear tactic!” 👎😞
      Dar realizați ce ar însemna ptr.noi românii riposta respectivă urmată de riposta RUS?!?!
      „riposta, cand va veni, va fi rapida, de scurta durata, dura, necrutatoare si devastatoare”. Interesante speculații de tastatură, de Fallout video game, etc.
      Consecințe nexam. Ca si cum RUS nu ar riposta și cum noi ne aflăm la adapost sub scutul de la Deveselu totul e cool.
      Bizar !

  7. O aniversare frumoasa a unei zile glorioase.

    Tocmai am vazut un clip cu imagini recente de pe strazile orasului Philadelphia, mai precis de pe Kensington Ave Philadelphia, postat cu prilejul aniversarii a 80 de ani de la Ziua Z (D-Day – Normandy Invasion), impreuna cu urarile cuvenite unei astfel de ocazii:

    Happy D-Day Philly, aren’t you glad you’re not speaking German???

  8. Da, dar mă tem că „izolaționismul și lașitatea” dar și trădarea, atât de dragă nației noastre, făcută din dorința unui singur om pentru mărire chiar „pot deveni alternativa la curajul democratic” de care aminteați.

  9. Rusii au bagat in intuneric, frica si teroare jumate din Europa in 1945. Marea armata „eliberatoare” rusa era o hoarda de needucati primitivi, multi mongoloizi, cu niste ideologii de grota, comuniste, sau fara nicio ideologie, doar pusi pe jaf, violuri, ucis. Nu faceau diferenta ca esti dusman sau prieten sau neutru.
    Teroarea si mizeria rusa veche de secole da pe afara ca rahatul ori de cate ori rusii se „afirma” international.
    Vreme de 45 de ani, jumate din Europa, inclusiv Romania, au trait fara libertate, fara progres economic si social, tinuti in frica, gulaguri, securitate, etc. Rusia e plina de vrajitoare, samani, si habotnici extremisti.
    Rusia minte mereu, acum zic ca problema tezaurului romanesc e inchisa, ca cica distrugerile provocate in perioada nazista a Romaniei in Rusia au fost mari, etc, desi rusii au furat de aici sume colosale in anii ’50.
    Europa are nevoie de SUA, pentru a opri o data pt totdeauna expansionismul dement rusesc.
    SUA si Europa trebuie sa ajute serios Ucraina sa respinga hoardele barbare muscale.

  10. Si eu stiu cam toate astea din lecturile mele.
    Dar un actor important din acea epoca nu prea era de acord generalul Ch. de Gaulle

    D-Day : un historien détruit les mensonges historiques des Américains !
    Non, les Américains ne voulaient pas libérer la France
    Par Eric Branca et Clémence Houdiakova
    Mondialisation.ca, 09 juin 2024
    Tocsin 3 juin 2024
    Région : L’Europe
    Thème: Histoire et Géopolitique
    print 1 0 0 11

    Charles-de-Gaulle : « Le débarquement du 6 juin, ç’a été l’affaire des Anglo-Saxons, d’où la France a été exclue. Ils étaient bien décidés à s’installer en France comme en territoire ennemi ! Comme ils venaient de le faire en Italie et comme ils s’apprêtaient à le faire en Allemagne ! »

    (…)

    Charles-de-Gaulle : « C’est exactement ce qui se serait passé si je n’avais pas imposé, oui imposé, mes commissaires de la République, mes préfets, mes sous-préfets, mes comités de libération !

    Et vous voudriez que j’aille commémorer leur débarquement, alors qu’il était le prélude à une seconde occupation du pays ? Non, non, ne comptez pas sur moi ! Je veux bien que les choses se passent gracieusement, mais ma place n’est pas là ! »

    « Et puis, ça contribuerait à faire croire que, si nous avons été libérés, nous ne le devons qu’aux Américains. Ça reviendrait à tenir la Résistance pour nulle et non avenue. Notre défaitisme naturel n’a que trop tendance à adopter ces vues. Il ne faut pas y céder ! »

    Commémoration du Débarquement :

    Les mensonges historiques des Américains depuis 1945

    Avec Eric Branca, historien, journaliste, auteur de « L’ami américain » (éditions Perrin)

    Al naibii e Internetul acesta, ce poate sa zica!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Ioan Stanomir
Ioan Stanomir
Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro