În România veștile despre cele 137 zile de maraton al protestelor împotriva narcostatului albanez capturat de Edi Rama apar destul de rar. Și mai rar ne e prezentat contextul în care, în vara acestui an, a început mișcarea civică cunoscută drept Revoluția Flamingilor.
Cazul Balluku deschisese anul politic 2026 în Albania. Fosta ministră a Infrastructurii (și viceprim-ministră) a regimului RAMA fusese acuzată de SPAK (DNA-ul albanez) că a intervenit în achizițiile pentru Tunelul Llogara și pentru o porțiune din Șoseaua de Centură a Tiranei. Curtea Constituțională i-a menținut suspendarea din funcție dar Rama a scos-o din guvern într-o remaniere mai largă, în care a schimbat și miniștrii de Externe, Justiție, Interne, Apărare. A încercat RAMA imediat să schimbe legea ca instanțele să nu mai poată suspenda miniștri pe durata anchetelor. UE a reacționat public. Pe 12 martie parlamentul albanez, controlat la milimetru de Rama, a respins cererea SPAK de ridicare a imunității, cu 82 de voturi pentru și (destul de multe!) 47 voturi împotrivă. Balluku a rămas în afara cabinetului Rama, sub urmărire penală și cu interdicție de călătorie.
Din mai, protestele au căpătat alt caracter. Oamenii au ieșit în stradă nu doar pentru un dosar, ci împotriva proiectelor de urbanism sălbatic de pe litoral, a corupției și a felului amețitor în care se concentrează puterea în ultimii ani în mica țară costieră. Mișcarea s-a numit Revoluția Flamingilor. Pe 27 și 28 septembrie demonstranții s-au ciocnit cu poliția lângă instituțiile de stat. Studenții au anunțat protest național pe 13 octombrie, în fața Ministerului Educației, și boicot al cursurilor. Cererea centrală a rămas demisia lui Rama.
În același timp, Albania a închis provizoriu primele trei capitole de negociere cu UE, în iulie. Pe 13 octombrie urma să se închidă și Capitolul 20, cel de politică industrială. Ar fi ajuns la patru. Comisarul pentru Extindere a vorbit despre progres, dar a legat orice pas următor de securitate, aliniere strategică și respectarea statului de drept.
Alte dosare au rămas deschise și s-au aprins și mai tare, pe fondul maratonului civic. Primarul Tiranei, Erion Veliaj, stă în arest preventiv; Curtea Supremă a confirmat măsura în septembrie. Fostul președinte Ilir Meta e judecat pentru corupție, spălare de bani și nedeclarare de avere. În septembrie, Vlora Hyseni, șefa SHISH, a fost pusă în arest la domiciliu pe suspiciunea că a divulgat informații clasificate. Președintele Begaj a demis-o în aceeași zi. Consiliul Național de Securitate s-a întrunit special pe tema asta.
Între timp Rama a luat în râs mișcarea Flamingilor („sunt în piață niște corbi…”) pe care îi consideră agenți ai intereselor străine. Regimul controlează media centrală, cu excepția televiziunii News 24, care transmite non-stop protestele din Albania. Sub presiunea Europei, Parlamentul albanez a votat reforma teritorială – de la 61 de municipalități la 46, dar impactul acesteia nu va depăși pe cel al precedentei reforme, tolerată de partenerii europeni ca exemplu clasic de „good paper work”. Opoziția și locuitorii din localitățile care dispar au protestat, dar nu pentru jocul formelor fără fond: în realitate, reforma administrative teritorială a lui Rama are proprietăți electorale magice: districtele care îi aduc mai multe voturi își lărgesc granițele, districtele opoziției se micșorează. Așa-zisul oponent al lui Rama, șeful partidului democrat, Berisha, a mers la Strasbourg, la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei ca să-și facă campanie, în timp ce piața cere insistent ca atât Rama cât și Berisha să fie arestați pentru corupție și trădarea intereselor Albaniei.
Pe 11 octombrie a venit la Tirana ministrul israelian de Externe, Gideon Sa’ar. A semnat cu Ferit Hoxha un acord general de cooperare – comerț, tehnologie, agricultură, energie, sănătate, educație, securitate, turism, cultură. A lăudat public relația cu Albania și l-a lăudat pe Rama. O bună parte a Europei, printre care amica Italia, se preface că nu vede abuzurile de ieri și de azi ale clanului socialist albanez de peste mare.
Pe fundalul relațiilor și mai complicate ale Albaniei cu țările din imediata sa vecinătate, în special cu Serbia, Revoluția Flamingilor s-a transformat dintr-o mișcare punctuală despre litoral la o revoltă populară împotriva clasei politice actuale, și – cu note din ce în ce mai acute – împotriva puterii autoritare a lui Rama. Odată cu începerea anului universitar tensiunea a crescut cu o octavă. Studenții au înzecit numărul participanților la marșurile de protest și pun și mai multă presiune pe guvern. Regimul folosește poliția în uniformă și paramilitari infiltrați în rândul protestanților pentru a face ca demonstrațiile, până acum pașnice să degenereze și astfel mișcarea civică să fie delegitimată.
De două zile elevii și studenții nu mai merg deloc la școală, care și așa este decimată de migrația în masă a familiilor. Rând pe rând, ministerele narcostatului albanez sunt asaltate de protestatari care cer insistent demisia lui Rama. Temperatura capitalei crește. Întrebarea este nu numai cât vor mai rezista studenții bătăile bestiale ale poliției din fostul stat comunist, ci și cât timp SUA și Europa vor continua să-și camufleze sprijinul pentru regimul de la Tirana sub vorbe goale precum „neamestec”, „stabilitate”, „colaborare”.
