miercuri, octombrie 20, 2021

Beirut, în căutarea justiției

A trecut un an de la devastatoarea explozie care a zguduit capitala libaneză, Beirut. Un an în care situația politică și socio-economică în tot Libanul s-a înrăutățit considerabil. Valoarea monedei naționale în raport cu dolarul american a scăzut cu până la de 15 ori valoarea inițială, hiperinflația face accesul la produse de bază aproape imposibil pentru o parte semnificativă a populației, iar situația nu dă absolut niciun semn de îmbunătățire. La toate cele menționate mai sus (și multe altele) se adaugă lupta pentru dreptate în cazul exploziei de anul trecut. Familiile celor decedați sau răniți alături de o bună parte a populației Beirutului continuă să ceară un singur lucru în cazul catastrofei din august 2020: justiție.

Explozia din Beirut și efectele sale

Data de 4 august 2020 va rămâne pentru totdeauna în mentalul colectiv al Libanului drept o zi în care lumea părea că se sfârșește. În jurul orei 18, o explozie de proporții cataclismice zguduia capitala Beirut după ce câteva sute de tone de nitrat de amoniu (552 conform unui raport recent al FBI) au sărit în aer în urma unui incendiu în port. Deflagrația avea să lase în urmă peste 200 de morți, aproximativ 6,500 de răniți și circa 300,000 de oameni aveau să rămână pe străzi după ce casele le-au fost distruse parțial sau complet. Au murit și au fost rănite persoane aparținând tuturor claselor socio-economice: copii, femei, persoane cu dizabilități, refugiați, bogați, săraci. O singură clasă nu a fost afectată de explozie: clasa politică.

În orele și zilele ce au urmat, libanezii au început să caute vinovați pentru cele petrecute. Pe lângă ipoteza conform căreia explozia s-ar fi produs în urma unui raid aerian israelian, speculație care, bineînțeles, a fost rapid demontată, absolut toate degetele erau îndreptate înspre politicienii corupți. Fiecare învinovățea partidul opus propriilor simpatii politice. Unii spuneau că e Hezbollahul, alții că Forțele Libaneze, iar cei care se identificau drept membri sau susținători ai mișcării thawra dădeau vina pe întreaga clasă politică, fără a diferenția între X sau Y partid.

Din păcate, până în prezent, nu se cunosc foarte multe detalii în ceea ce privește cauza exploziei sau cine se face vinovat pentru aceasta sau pentru depozitarea unei cantități atât de mari de materiale explozive și inflamabile într-un loc foarte apropiat de zone urbane intens populate. Un lucru însă este cert și clar ca lumina zilei: catastrofa nu ar fi fost niciodată posibilă dacă autoritățile, despre care s-a dovedit că aveau cunoștință despre nitratul de amoniu depozitat în port, ar fi luat măsuri urgente de prevenire a acesteia. Însă corupția și ineficiența clasei politice și a instituțiilor statului și-au spus încă o dată cuvântul.

Eșecul investigației și “presiunea” comunității internaționale

La câteva ore de la producerea exploziei, când echipele de salvare ale Crucii Roșii încă scoteau cadavre și persoane rănite de sub clădirile distruse, autoritățile judiciare libaneze promiteau o investigație rapidă, eficientă, și care va identifica și pedepsi responsabilii în cinci zile. Un an mai târziu, nimeni nu a fost condamnat pentru neglijența criminală ce a dus la producerea catastrofei. Câteva zeci de oficiali au fost puși sub acuzare, însă cu excepția directorilor autorității vamale și a autorității portuare, toți restul sunt lucrători de rang mediu și inferior în cadrul portului, vămii și aparatului de securitate. Investigarea oficialilor de rang înalt, care știau de prezența nitratului de amoniu în port și care aveau responsabilitatea de a acționa, a fost împiedicată în repetate rânduri de diversele tipuri de imunitate de care beneficiază aceștia.

Epicentrul exploziei

La nouă zile după explozie, ministrul justiției l-a numit pe judecătorul Fadi Sawan în fruntea investigației, iar trei luni mai târziu, în noiembrie 2020, și după punerea sub acuzare a numeroși oficiali de rang inferior, Sawan a cerut, în sfârșit, prin intermediul unei scrisori trimise parlamentului, ridicarea imunității și cercetarea a 12 actuali și foști miniștri pentru rolul jucat în dezastrul din 4 august. Președintele parlamentului, Nabih Berri, unul dintre cei mai corupți politicieni libanezi, a refuzat, bineînțeles, să acționeze. Astfel, o lună mai târziu, Sawan ia decizia de a pune sub acuzare o serie de politicieni de rang înalt. Printre aceștia se număra prim-ministrul Hassan Diab (care demisionase imediat după explozie, dar care rămăsese în fruntea guvernului până la numirea unui nou premier), Ghazi Zeaiter, fost ministru al transportului, Ali Hassan Khalil, fost ministru de finanțe, și Youssef Fenianos, fost ministru al transportului.

Desigur, această decizie nu a bucurat pe nimeni în rândul clasei politice care s-a mobilizat rapid în apărarea celor numiți mai sus. Doi dintre cei acuzați au depus plângere împotriva lui Sawan la Curtea de Casație cerând demiterea acestuia din fruntea investigației. Asta s-a și întâmplat în februarie 2021. Fadi Sawan a fost înlocuit de judecătorul Tarek Bitar, care, la rândul său a cerut ridicarea imunității celor trei foști miniștri, lucru care, până la momentul scrierii acestui text nu s-a întâmplat. Bitar a mers mai departe în a-l interoga, în calitate de suspect, pe șeful serviciului intern de securitate, Generalul Maior Tony Saliba și în a-l pune sub acuzare pe comandantul armatei libaneze Generalul Jean Kahwaji, precum și pe alți trei oficiali de rand înalt din cadrul serviciului de informații al armatei. Toate aceste acțiuni au eșuat în a duce până în prezent la vreo condamnare definitivă.

La scurt timp de la producerea deflagrației care a distrus o bună parte din capitala Beirut, comunitatea internațională, condusă de Franța, a reacționat solidar cu populația libaneză prin detașarea de personal medical și de altă natură care să sprijine eforturile autorităților locale. Președintele francez Emmanuel Macron a efectuat chiar o vizită oficială în Beirut, interpretată de mulți drept o cascadorie de PR, mai degrabă decât un semn de solidaritate. Au urmat mai apoi o serie de conferințe internaționale menite să strângă fonduri pentru ajutor umanitar, sprijin ce avea să ajungă direct la oameni ocolind corupția instituțiilor de stat.

Sediul Electricite du Liban, compania de stat furnizoare de electricitate, devastat de explozie

Franța promitea 11 miliarde de dolari în schimbul unor reforme structurale, de guvernanță și transparență, în timp ce alte state occidentale ofereau alte miliarde condiționate de un audit care să penetreze opacitatea Băncii Centrale a Libanului. Problema este că aceste mesaje se adresau unei clase politice care, deși dominată de cleptomanie, vedea costurile, probabilitatea ca un audit să scoată la iveală sumele imense furate de-a lungul anilor conectate cu numele celor care au beneficiat de pe urma acestora, mult prea mari pentru câteva sute de milioane de care se puteau atinge. Mai mult decât atât, politicienii erau conștienți că odată cu bani vor veni și niște mecanisme bine puse la punct de monitorizare a modului în care sunt cheltuite acele sume. În plus, puțin le păsa de reconstrucția Beirutului sau de sutele de mii de oameni rămași pe străzi. Astfel, au refuzat ofertele țărilor occidentale care și-au concentrat mai apoi sprijinul în direcția ONG-urilor.

Comunitatea internațională credea la momentul respectiv că sumele mari de bani promise vor reuși să înduplece clasa politică în a demara o serie de reforme și, mai ales, auditul Băncii Centrale, acest monstru al corupției care sub conducerea guvernatorului Riad Salame (aflat în funcție din 1993) a facilitat golirea cuferelor naționale timp de decenii. Actorii internaționali au eșuat în a-i constrânge pe politicienii libanezi deoarece au plecat de la premisa naivă că explozia din august 2020 va sensibiliza elita politică interesată numai de bani. De altfel, aceștia au foarte puține pârghii în ceea ce îi privește pe politicienii libanezi putred de bogați, fără ca acțiunile lor să fie catalogate neocolonialiste. Sancțiunile economice și blocarea conturilor din străinătate nu doar că s-au dovedit în repetate rânduri a eșua în schimbarea comportamentelor, dar în cazul Libanului este la fel de adevărat faptul că politicienii lucrează foarte mult cu bani cash păstrați în seifurile numeroaselor bănci pe care chiar ei le dețin în Liban. Astfel, elita politică libaneză nu s-a simțit nici presată, nici constrânsă de comunitatea internațională în a demara reforme ci, din contră, și-a continuat nestingherită activitățile.

Încotro se îndreaptă Libanul ?

Evoluția situației din Liban și parcursul pe care țara l-a urmat pe plan intern în ultimul an nu indică un viitor promițător în care aceasta se va redresa, iar condițiile de trai îmbunătăți considerabil. Blocajul politic continuă în condițiile în care Libanul nu a mai avut un guvern stabil de circa un an, iar elita politică ține cu dinții de putere. Saad Hariri, politicianul sunnit miliardar care a fost desemnat să formeze un guvern după retragerea lui Hassan Diab, a demisionat pe 15 iulie după numeroase încercări de alcătuire a unui cabinet, toate propunerile sale de miniștri fiind respinse de președintele octogenar Michel Aoun. În locul său a fost numit miliardarul Najib Mikati, unul dintre cei mai prolifici oameni de afaceri libanezi și unul dintre cei mai corupți politicieni în viață.

Pentru populația libaneză, Najib Mikati nu este altceva decât mai mult din ce avea deja. Corupție, ineficiență, cleptomanie și lipsă de interes. Mai mult decât atât, și probabil cel mai important punct în CV-ul lui Mikati în contextul actual, este că acesta se afla în fruntea guvernului în momentul în care nava Rhosus, care a transportat cele 2750 de tone de nitrat de amoniu, a ancorat în portul din Beirut. Astfel, un nou guvern condus de Najib Mikati va avea cu siguranță consecințe nefaste asupra investigației cu privire la explozia devastatoare de anul trecut. Nu în ultimul rând, în ceea ce privește formarea unui nou guvern, Mikati se va lovi de aceleași obstacole de care s-a lovit și Saad Hariri, numite Michel Aoun și Nabih Berri.

Între timp, situația socio-economică în tot Libanul se înrăutățește de la o zi la alta. Lira libaneză a atins acum o săptămână pe piața neagră cota istorică de 22.000 de lire pentru 1$ în timp ce acum un an cursul de schimb valutar era de aproximativ 8.000 de lire libaneze, iar acum doi ani stabil la 1.500 de lire. Prețurile produselor de bază au crescut exponențial făcând ca o bună parte din populația Libanului să nu își mai permită alimente. Țara se confruntă cu lipsa de combustibil ceea ce face ca oamenii să stea la cozi infernale la benzinării pentru a-și umple rezervorul mașinii. O altă consecință este lipsa energiei electrice. Un libanez de rând are azi circa 3-4 ore de curent pe zi din partea statului, iar generatoarele private nu pot funcționa fără motorină. Lipsa medicamentelor din farmacii și spitale face ca zeci de mii de oameni să își întrerupă tratamentele, în timp ce până și banalul Paracetamol este greu de găsit în anumite zone. Miile de persoane care au dezvoltat afecțiuni psihologice în urma exploziei, precum depresie, tulburări de anxietate, sindrom de stres post-traumatic, nu au acces la tratamentul necesar care să le țină sub control simptomele copleșitoare. Astăzi, libanezii care se întorc acasă din țări precum Franța sau Canada nu aduc cu ei suveniruri pentru rude ci medicamente si produse greu de găsit sau extrem de scumpe în Liban.

Un cetățean libanez flutură steagul Libanului în timpul unui protest în capitala Beirut

În condițiile în care actuala clasă politică rămâne la putere, iar comunitatea internațională nu pune destulă presiune în vederea demarării reformelor atât de necesare, Libanul nu va ieși niciodată din criză. Mai mult decât atât, în momentul de față, țării îi lipsește o mișcare de protest bine organizată care să demonstreze masiv împotriva elitelor politice până în punctul în care orice sentiment de confort al acestora dispare. Najib Mikati deja s-a plâns că nu mai poate lua liniștit masa la restaurante de lux din Beirut pentru că este urmărit constant de protestatari care îi perturbă liniștea.

În ceea ce privește explozia de proporții cataclismice din 4 august 2020, investigația demarată de statul libanez este în impas și probabil că așa va și rămâne o bună perioadă de timp în condițiile în care nu există absolut nicio urmă de interes din partea liderilor actuali în pedepsirea celor vinovați. În condițiile acestea, sarcina aflării adevărului revine investigațiilor independente precum cea realizată de Human Rights Watch și care s-a materializat într-un raport stufos și detaliat cu privire la ce s-a întâmplat și cine este vinovat. Cu toate acestea, pedepsirea vinovaților este strict responsabilitatea instituțiilor statului libanez, iar până atunci, Beirutul va rămâne într-o permanentă căutare a justiției.

Distribuie acest articol

8 COMENTARII

  1. Explozia din portul Beirut a fost un moment Revolutie mai mic sau un moment Colectiv mai mare. Dar desigur, au si ei falitii lor, clici cu nume de „partide”, tudorei si „comitii” care sa ameteasca legile si constitutia astfel incit nimeni nu e vinovat de nimic, de la furt la crima. Pacat de oamenii care au murit nevinovati si de cei care acum se chinuie de la o zi la alta. La ei si la noi. Lumea se imparte tot mai mult, de la o zi la alta, intre muncitori fara perspective si „speciali”, in toate tarile. Sa vedem ce urmeaza.

  2. Nava in chestiune care adusese nitratul de amoniu era parca sub pavilion moldovenesc si proprietarii nu mai aveau bani.
    Libanul a fost si a ramas o colonie a Siriei si a Hizbollah (adica Iran) si fostul teren de joaca/antrenament anti-„imperialist” al URSS si al proxies de atunci – PLO–ul lui Arafat si nu numai.
    Sauditii au taiat banii pentru Liban din cauza Hizbollah.
    Americanii sunt in retragere din Orientul Mijlociu si din lume, indiferent de schimbarea administratiei.
    Macron continua cu fanfaronadele lui.
    Crestinii au emigrat in masa (ca de altfel din tot Orientul Mijlociu) oriunde au vazut cu ochii.
    Discutii despre justitie si responsabilitatea clasei politice sunt absolut ridicole in tari francofone – Liban, Tunisia, Algeria etc
    La asta duce mimetismul francofil.

  3. Fiecare popor are condicătorii pe care-i merită. Libanul de ce ar face excepție?

    Dacă mergem un pic înapoi în istorie vedem că beleaua a început în 1970. În acel an arabii palestinieni sub conducerea lui Yasser Arafat, refugiați în masă în Iordania de pe urma războaielor arabo-sisraeliene din 1949 și 1967, au încercat să preia controlul Iordaniei și să-l detroneze pe regele Hussein al II-lea. Răscoala a eșuat după așa numitul „Septembrie negru”. Regele Hussein, ajutat de inamicul său de moarte Israelul (cu care se afla de fapt în stare de război :)), i-a alungat pe arabii lui Arafat cu tot cu organizația lor din Iordania. Siria vecină, ce era aliata lui Arafat și care-l îndemnase la revoltă și l-a sprijinit cu blindate artilerie și aviație, a refuzat să-i primească pe „refugiați” după ce aceștia o luaseră pe coajă. Libanul, cel mai dezvoltat, civilizat și „progresist” stat arab, s-a oferit să-i primească pe bieții „refugiați” din motive umanitare, de compaiune, etc.

    Libanul s-a bazat după câștigarea indepenendeței de la Franța în anii 40 pe o parțiționare a puterii între cele 3 mari comunități ale țării: Creștini, suniți și șiiți. Creștinii dădeau președintele, suniții prim ministrul și președintele parlamentului era șiit. Armata era la rândul ei controlată de creștini – cea mai prosperă, educată și civilizată pătură a națiunii libaneze. Venirea lui Arafat și a „refugiaților săi” a dat peste cap acest sistem destul de șchiop, dar care funcționase totuși timp de decenii în mod satisfăcător, transformând Libanul în cea mai prosperă, avansată și civilizată țară arabă.

    Arabii palestineni ve niși în 1970 erau în mod covârșitor musulmani și suficient de mulți ca să dea peste cap echilibrul țării. În plus mai erau și înarmați. Astgfel încât în 1975 au declanșat un pustiitor război civil în care s-au amesteat mai apoi și Siria și Israelul ce se băteau între ele în Liban. Invazia israeliană din 1982 l-a forțat pe Arafat și o bună parte din oamenii săi să se refugieze la Tunis. Totuși mulți musulmani veniți cu Arafat în 1970 + descendenții lor au rămas în Liban distrugând total echilibrul confesional al țării. La asta sa adăugat și numărul mare de libanezi creștini educați ce au emigrat spre Europa de vest și cele două Americi în timpă ce musulmanii au rămas în general pe loc.

    Ce a urmat sevede azi. „Refugiații” primiți din rațiuni umanitare au pustiit toul în jur. Țara tot mai islamizată devine tot mai coruptă și mai disfunțională. „Sistemul politic” e lipsit de orice sens atâta vreme cât toate sforile sunt trase de diverși șeici musulmani cu creierașii captivi în vremurile profetului și cât oamenii lor continuă să îi urmeze necondiionat… De asta nu pote funcționa democrația niciunde în lumea arabă și musulmană. Islamul e ciumă ce distruge orice urme de civilizație.

    • Doar o completare:
      Dupa WWI francezii s-au gandit sa imparta Siria in functie de etnii.
      Etnia conducatoare dar minoritara au ramas alawitii.
      Crestinii din Liban au emigrat unde au vazut cu ochii.
      Palestienilor NU li s-a acordat cetatenie libaneza si continua sa stea in lagare de refugiati devenite mici orasele.
      Si palestinienii erau sprijiniti cu arme (numai sub un stadion in Beirut aveau arme pentru pentru o armata intreaga) de URSS. Si europenii minunati faceau apologia luptei anti-imperialiste a URSS si a bratului inarmat al URSS in regiune (PLO si restul de organizatii mai mult sau mai putin radicale).

      • Da, tehnic vorbind, așa s-a inventat Libanul. Franțujii ce au ocupat Siria după al doilea război mondail au împărțit fosta provinvie otomană în două, penturca cel puțin una din cele două să nu fie sub control muslman și să aibă afinități cu Franța.

        Cât despre arabii palestinieni, dacă e să fim cinstiți, nu doar Libanu le-a refiuzat cetățenia ci cam toate celelate țări arabe. Cbiar și cei născuți în aceste țări după 3-4 generații sunt în contnuare fără cetățenia țării gazdă… De ce oare ? :)

  4. „It detailed Hezbollah’s previous connections to ammonium nitrate, including incidents in Germany and the UK, both widely reported at the time, in which its agents were reportedly found with substantial quantities of the material. In London in 2015, following a Mossad tip off, British intelligence found four Hezbollah operatives with 3 tons of ammonium nitrate held in flour sacks, the TV report said, citing foreign reports. A similar process led to the discovery in Germany of Hezbollah operatives with enough ammonium nitrate “to blow up a city,” the report said. Germany subsequently banned Hezbollah as a terrorist organization.”

    https://www.timesofisrael.com/israel-tv-hezbollah-apparently-wanted-beiruts-ammonium-nitrate-for-israel-war/?fbclid=IwAR2wtT5LTwFhULNEOEKgXgdhg2IQFYXV5ilx4uxw0cPT1mZkWd4yu6l2cwQ

  5. Offffff…. Alta polologhie in care autorul DIN NOU nu spune mai nimic de mizeria numitaa Hezbollah si influenta negativa pe care o are in Orientul Mijlociu. Nu e normal, din punctul meu de vedere, ca unele persoane cce ii comenteaza articolele sa arata mai multe cunostinte despre aceasta zona. Ori omite cu buna stiinta ori e altceva.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Raul Pintilie
In 2017 a absolvit studiile la nivel licenta in cadrul Facultatii de Istorie si Filosofie, Universitatea Babes-Bolyai specializarea Studii de Securitate. Lucrarii de licenta e concentrată pe interventia militară in Libia din 2011 si modul in care aceasta a fost dezbatuta in cadrul Adunarii Generale a ONU cu referire la principiul Reaponsabilitatii de a Proteja. In 2019 a absolvit studiile de masterat in cadrul Universitatii Saint Joseph din Beirut, Liban, specializarea drepturile omului si democratizare. A petrecut un semestru in Amman, Iordania unde a scris dizertatia avand ca subiect de cercetare interventia militara a Arabiei Saudite in Yemen din 2015 si modul in care aceasta a fost motivata de sauditi, dar si felul in care dinamicile regionale au fost afectate de aceasta interventie si de razboiul civil care a urmat.

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Când sursele de energie care ar trebui să stopeze schimbarea climei nu mai funcționează din cauza schimbării climei…

Toleranța va atinge un asemenea nivel încât oamenilor inteligenți li se va interzicesă mai gândească pentru a nu-i ofensa pe imbecili.Autor...

Suntem un stat laic?

Scriu textul de față îndemnat de trei împrejurări. În ordine cronologică inversă, a treia e apariția reportajului Recorder Clanul marelui alb. Sunt...

Odăjdiile clanului Soprano

În statutul BOR art. 149, cauzele se introduc pe rolul consistoriului doar cu aprobarea episcopului sau patriarhului.  Hotărîrile devin executorii doar după...

Criză economică sau nu? Furtuna Perfectă necesară unui ”crash”

Semne de criză economică sunt tot timpul. Într-un sens, crize economice, mai mult sau mai puțin extinse, la nivel de ramură, la...

România, octombrie 2021 : eşec statal şi paralizie politică

Eşecul statal şi paralizia politică sunt semnele sub care stă România zilelor acestea.   Statul român se înfăţişează cetăţenilor acestei ţări  astfel cum...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.