vineri, iunie 21, 2024

Când banii nu au miros, gazele lui Aliyev miros mai bine decât cele ale lui Putin!

Puțină istorie recentă

Uniunea Europeană caută resurse și trasee alternative la cele rusești pentru a se alimenta cu gaze. În 2002, oficiali europeni, susținuti de americani au început să discute despre Nabucco Pipeline, o alternativă de aprovizionare cu gaze din Iraq cu posibilitatea de aprovizionare și din Adzerbaidjan, Turkmenistan și Egipt. S-a semnat un acord guvernamental între guvernele din Turcia, Bulgaria, România, Ungaria și Austria deabia în 2009, având ca sursă doar Azerbaidjanul. Inițial interconectorul trebuia să transporte 10 miliarde metri cubi / an (mmc / an), urmând să fie mărit la 23 mms / an.

Fiind o amenințare la gazoductul rusesc South Stream (mai târziu transformat în Turk Stream), Federația Rusă a depus toate eforturile de a stopa acest proiect, lucru care s-a și întâmplat în 2013. Ieșirea companiei austriece OMV din proiect a dus la eșuarea acestuia. 

Fig. 1 – Traseul Nabucco (sursa: eurodialogue.org)

Imediat după 2000 s-a discutat ca o conducta (White Stream) ce pleca din Azebaidjan, ce trecea prin Georgia și pe sub Marea Neagră, să ajungă pe litoralul românesc. Proiectul a fost abandonat din lipsa de investitori, gazul rusesc din South Stream fiind ieftin.

În 2010 a mai fost gândit un alt traseu cu gaze provenite tot din Azerbaidjan. AGRI – Azerbaidjan – Georgia – România Interconector a fost gândit ca un traseu de conducte între resursele azere, prin Georgia, unde pe malul Mării Negre, ar fi trebuit să se construiască o instalație de lichefiere, gazele lichefiate fiind îmbarcate pe tarcuri LNG, transportate în România, la Constanța, unde urmau a fi delichefiate și introduse în sistemul de transport european. Capacitatea maximă de transport ar fi trebuit să fie de 8 mmc / an.

Și acest proiect a fost amânat pentru că punea în pericol monopolul rusesc de aprovizionare cu gaze către Europa, a cleștelui energetic inițiat de Kremlin, ramura sudică. Amânarea s-a datorat și din cauza conflictelor înghetate din Nagorno – Karabach, Oseția și Abhazia, conflicte inițiate de Rusia și mai apoi înghețate special pentru a destabiliza regiunea prin care urmau să se construiască traseele alternative de conducte.

Fig. 2 – Traseul AGRI (sursa: Jamestown.org)

Între timp a fost pus în funcțiune un alt coridor de transport de gaze din Azerbaidjan, prin Georgia, Turcia, către Europa. Aici există o bifurcație TAP (Trans Adriatic Pipeline) către Grecia și Italia și BRUA (Bulgaria – România – Ungaria – Austria).

Astăzi TANAP are capacitatea de 16 mmc / an, urmand a fi mărita la 23 mmc / an în 2023.

TAP are capacitatea de 10 mmc / an iar BRUA ar trebui să aibă capacitatea de 4,4 mmc / an. Interconectorul Turcia – Bulgaria este astăzi de numai 3 mmc / an.

Fig. 3 Traseul TANAP (sursa: aa.com.tr)

La sfârșitul lui 2022, autoritățile române și azere au revenit asupra discuțiilor demarate pe subiectul AGRI. Dar nu este singurul proiect energetic româno – azer: se discută și despre un cablu submarin care să transporte „energie electrică regenerabilă” din Azerbaidjan, prin Georgia, pe sub Marea Neagră, ajungând în România (Saptămâna trecută am subliniat faptul că azerii nu produc energie regenerabilă).

După URSS, azerii au rămas în dictatura dinastică Aliyev instaurată in 1969

Teritoriul de astăzi al Azerbadjanului a făcut parte din Imperiul Otoman și apoi din Imperiul Rus, după care a urmat o lună de secesionism în Republica Democratică Federativă Transcaucaziană (1918), doi ani de independență și apoi a fost incorporat în URSS din 1920. În 1991 și-a proclamat independența față de URSS. Este un stat de limba altaică – turcică, considerat de Turcia ca „fratele mai mic”, făcând parte din Comunitatea Statelor Turcice și Comunitatea Statelor de Cultura Turcică. A fondat CSI – Comunitatea Statelor Independente, condusă de Federația Rusă.

Azerbaidjanul încorporează un teritoriu aflat în dispută cu Armenia: Nagorno – Karabakh. Cu toate că acest teritoriu este populat cu populație armeană, este recunoscut ca făcând parte din Republica Azerbaidjan. Tensiunile au debutat imediat după destrămarea Imperiului Rus. Regiunea a fost încorporată în RSS Azerbaidjan. Începând cu 1988 s-a declanșat un război de uzura care a durat până în 1994. Până în 2016 a existat o pace relativă dar tensiunile au escaladat timp de patru zile în 2016. Conflictul a mai escaladat în 2020. A fost încheiată o pace, intermediată de Rusia, între cei doi beligeranți dar de fapt este un conflict înghețat care din când în când este escaladat de lupte armate. Există relatări care descriu atrocități făcute de ambele părți.

Logica existenței acestui conflict este de a stopa orice posibilitate de a se construi un traseu alternativ de transport de petrol și gaze din Azerbaidjan către Turcia și mai departe către țările Uniunii Europene. Conflictul a înclinat către stoparea investițiilor în gazoductul Nabucco sau conductele care ar trece către Marea Neagră, potențiale parți din proiectele White Stream sau AGRI.

Fig. 4 – Conflictul din Nagorno Karabakh (sursa: g4media.ro)

În conflict au mai fost implicate Rusia (cu trupe de ambele părți), Turcia, Iranul și forțe nonstatale de mercenari din Cecenia, mușahedini din Afganistan, Oseția de Sud, Oseția de Nord, kazaci ruși din Kuban.

Republica Azerbaidjan este o republică prezidențiala cu Parlament unicameral, în care președintele are puteri depline pe care le exercită în interesul său, în rapoartele internaționale privind libertățile cetățenești fiind considerată o dictatură dinastică. În 1969, puterea în RSS Azerbaidjan a fost luată de Heydar Aliyev. A fost ales președinte între 1993 și 2003 când a murit. Puterea a fost preluată în 2003 de fiul său Ilham Aliyev. În 2003 a caștigat alegerile cu 77%, în 2008 cu 87%, în 2013 cu 85% și în 2018 cu 86%. Din 2017 vicepreședintă este soția sa Mehriban Aliyeva. Opozanții acuză puterea că sunt făcute arestari arbitrare pentru intimidare. Corupția este omniprezenta, iar Pandora Papers prezintă succint imperiul financiar al familiei Aliyev cu ramificații pe tot mapamondul. Pentru a ajunge la astfel de proprietăți pe tot mapamondul, a acoperirii regimului totalitar în fata guvernelor occidentale, corupția autorităților azere, în special din cauza scandalului din Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei – APCE, a primit denumirea de „diplomație de caviar”. Astfel au fost investigate oficialități din Germania, Bulgaria, Italia, Malta care au primit bani, aur și cantități mari de caviar. Dar sunt multe țări europene care au fost ținte în Lanldromatul Azer. În România există puține canale media care să fi investigat relaționarea politicienilor romani cu „diplomația de caviar” azeră. (un exemplu aici din publicații străine și câteva din Romania – și aici)

Cu alte cuvinte și România este o țintă a „diplomației de caviar” azere, încă neinvestigate de instituțiile în drept.

Contaminarea geopolitică – un fenoment îngrijorător

Există un fenomen în geopolitică: acela de contaminare. Avem un pachet de „stanuri” provenit din țările Uniunii Sovietice și așezate în zonele Marii Caspice, Munților Caucaz și spre est către Mongolia. Toate acestea sunt dictaturi sau regimuri autocrate extrem de corupte. Acțiunea tuturor acestor tipuri de guvernământ contaminează vecinii. Putem vedea o astfel de contaminare din Azerbaidjan către Turcia și mai departe către Bulgaria și România. Un alt exemplu de contaminare este „pachetul” Turkmenistan – Uzbekistan – Tadjikistan – Kyrkyzstan – Kazakhstan către Federația Rusă și mai departe către Ucraina. (să ne amintim de Ucraina dinaintea lui Volodimir Zenenski!)

De asemenea și starea de instabilitatea poate contamina. Exemplul este Afganistanul care contamineaza toată zona dintre Pakistan și Yemen. 

Și Ungaria a suferit o „operațiune” de contaminare din partea Federației Ruse, transformându-se într-o țară membră UE care sprijină Moscova. Contaminări provocare de Rusia sunt destabilizarea energetică a întregii Europe, ințesarea guvernelor cu agenti de influență moscoviți sau cu „idioți utili” ce servesc intereselor rusești.

Nu putem sa nu amintim și de țările musulmane cu dictatură islamistă care contaminează alte state cu populație preponderent musulmană.

Occidentul de asemenea a contaminat țările foste comuniste: în prima fază cu bunăstarea oferită de avantajele democrației liberale și în ultima perioadă cu dezavantajele pragmatismului capitalului, care trebuie să scoată profit chiar și cu partenerii care nu îi împărtășesc valorile.

Azerbaidjanul și geopolitica europeană a energiei

Astfel, marile economii vestice s-au orientat către avantajele economice și în special energie ieftină oferite de țări cu guvernări care nu respectă drepturile și libertatile cetățenești, în care economie de piață nu există, cu un grad de corupție ridicat și cu conflicte la graniță. Până în 24 februarie 2022 exemplul concludent a fost relaționarea cu Federația Rusă. Nu există mari diferențe între situația Moscovei de dinaintea războiului și situația Baku-ului de astăzi. După februarie 2022 Federația Rusă a distrus ordinea regională prin declanșarea războiului împotriva Ucrainei.

Fiind o rezervă alternativă la gazele rusesti, rezervorul azer de gaze este considerat important de Uniunea Europeană.

În același timp traseul AGRI reprezintă și o importantă alternativă la gazele lichefiate americane.

Traseul ARGI de fapt ocolește și Turcia, care a devenit un important hub energetic prin care trec canalele energetice de aprovizionare nonrusești către Europa. Dar pe teritoriul turc intră și Turk Stream și Blue Stream, ramurile sudice ale „cleștelui energetic” rusesc. Nu trebuie să uităm că în câteva luni Turcia va lega rezervele sale de gaze din Marea Neagra de sistemul european de transport de gaze, rezerve previzionate la peste 700 mmc. De asemenea Turcia dorește să exploateze și gazele din Marea Mediterana. Cu alte cuvinte Turcia încearcă să se debaraseze de dependența de gaze rusești pe care o avea înainte de a intrarea în funcțiune a Turk Stream, dependență care era de 76%. La această dependență de Federația Rusă se adaugă și viitoarea dependență față de tehnologia și combustibilii nucleari rusești, deoarece concernul rusesc RAO construiește o mare centrala nucleara pe malul Mării Mediterane.

Turcia a devenit un pericol cu potențial de a se transforma în amenințare deoarece în acest moment pe teritoriul său ajung TANAP (din 2023 – 23 mmc / an), BTE – Baku – Tbilisi – Erzurum (24 mmc / an), Turk Stream (31,5 mmc / an) și Blue Stream (16 mmc / an). O mare parte din aceste gaze sunt consumate și doar 3 mmc trec spre Bulgaria (ITB Interconnector) și spre 7 mmc / an spre Grecia (ITGI Interconnector).

Revenirea la AGRI înseamnă o diversificare a surselor de aprovizionare cu energie dar mai înseamnă și un potențial pericol: acela ca Federația Rusă să intervină prin metode numai de Kremlin știute pentru ca această investiție să nu se facă, sa fie începută și intreruptă sau sa nu funcționeze. Mai trebuie luat în seamă și faptul că riscurile navelor care navighează în Marea Neagră să crească și mai mult din cauza războiului și de aici să crească sumele datorate asigurării acestor nave speciale ce transportă LNG.

Analizand comportamentul Azerbaidjanului de după începerea războiului, putem spune că în prima etapă s-a depărtat de Federația Rusă (cu care are graniță comună) dar la sfârșitul lui 2022 a participat la întâlnirea celor nouă state a Comunității Statelor Independente: Federația Rusă, Azerbaidjan, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan, Turkmenistan, Uzbekistan şi Armenia. Aici Ilham Aliyev a fost premiat cu un cadou special conceput pentru aceasta intalnire.

Fig. 5 – Inelul și oficialii care au primit cadou de la Vladimir Putin un inel cu emblema CSI (sursa: Twiter)


Distribuie acest articol

18 COMENTARII

    • Sau din Iran!
      Nimeni nu poate efectiv ctrl a cui gaz e de fapt.
      Iar dacă e ce credem noi, primii care o vor lua pe coaja sunt armenii – dar nu pe termen scurt.

  1. UE ar trebui sa decide intre Realpolitic si Moralpolitic , care sunt statele „bune” si care sunt cele „rele”.
    O aprovizionarea continua lipsita de pertubari masive nu va putea tine cont de moralitatea statelor, la ora actuala resursele mai mari fiind la „cei rai”.
    Asa este geografia si situatia geopolitica a lumii si nu cred sa intereseze prea mult cetateanul de unde provine gazul, important , sa fie ieftin si sa nu ajungem la discutii de genul heat or eat !!
    UE va cumpara pe cai ocolite in continuare si gaz rusesc, pe cel care provine prin conducte nefiind posibila etichetarea gen Made in Rusia, Azebajdjan, Turkmenistan sau ce o fi atata timp cat conductele sunt interconectate.
    Disperarea in UE este mare, daca anul asta am mai scaldat-o cu gazele inmagazinate de la rusi pana in momentul in care aprovizionarea a fost intrerupta complet , pt iarna viitoare situatia devine si mai complicata, intreg necesarul trebuind organizat din surse extrarusesti.
    Ce si de unde poate fi asigurat pe termen scurt ? mult huluitul gaz de sist lichefiat din SUA, procedeul de e extractie fiind interzis in multe state europene.
    Gazu lichefiat din Katar vandut printr-o firma americana nemtilor, ca 3 – 4 sute numai din necesarul Germaniei, nu mai stiu catre cine din Europa mai livreaza Katarul gaz lichefiat.
    Gaz din campurile olandeze, campuri care intre timp au trecut de max. exploatarii, oladezii dorind de fapt sa le inchida.
    Intre timp Norvegia tara cu cele mai multe masini electrice, Tesla fiind foarte la moda !! a ajuns cel mai mare exportator de gaz catre UE, denunazi s-a semnat pt construirea unei conducte de hidrogen intre Norvegia si Germania, productia hidrogenului verde in aceasta tara fiind posibila la costuri rezonabile.
    Ce facem cu hidrogenul in Europa ? se poate stoca, se pot alimenta direct fostele centrale termice pe gaz sau se poate transforma in Etanol, Metanol sau amoniac si ulterior refacut in E-fuels pt motoarele cu ardere interna, motoare care vor mai avea voie sa fie puse in vanzare dupa 2035 !! birocratii de la Bruxelles au avut gija sa puna industria auto europeana pe butuci !!
    Unii isi imagineaza ca se pot transporta cantitati imporatnte de amoniac din Australia in Europa, amoniac ulterior retransformat in hidrogen sau E-fuels.
    Spaniolii si portughezi stau ceva mai bine, au terminale destule pt gaz lichefiat, au conducte de gaz din Africa de Nord care ajung insa numai pana la ei, o interconectare cu Europa nu s-a facut, nemtii s-au bagat in finantarea unei conducte care face legatura cu Europe centrala.
    Multe proiecte pe hartie si daca ne gandim numai la timpii necesari pt aprobari si alte documente necesare intre acorduri/proiectare/constructie punere efectiva in functiune pot trece usor 10 ani !!
    Si noi unde ramanem ? am putea intreba
    Ne luam dupa Europa sau incecam sa ne descurcam cu ce avem, de unde , ar fi destul daca avem curaj, la nevoie sa ne ne luam cu cei de la Bruxelles si „la tranta”, cu Schengenul oricum ne-au lasat in aer.

    • UE ar trebui curatata de la A la Z de cartitele ruse si de cei care fac jocurile Moscovei. Dupa aceea, mai putem sta de vorba despre viitorul UE.

    • E-fuels pt motoarele cu ardere interna, motoare care vor mai avea voie sa fie puse in vanzare dupa 2035 !!
      Fals!
      https://www.bundesregierung.de/breg-de/themen/europa/verbrennermotoren-2058450

      Unii isi imagineaza ca se pot transporta cantitati imporatnte de amoniac din Australia in Europa, amoniac ulterior retransformat in hidrogen sau E-fuels.
      Alții își închipuie că se pot transporta cantități importante de gaz lichefiat din SUA în Europa. De ce cred că asta posibil, iar amoniac nu? De ce cred că e mai ușor de importat cărbune și petrol, dar amoniac și hidrogen e mai greu?

      Ne luam dupa Europa sau incecam sa ne descurcam cu ce avem, de unde , ar fi destul daca avem curaj, […]
      Cu ce avem? Dar ce avem așa de mult? Ceva gaz de șist nefolosit, care ar acoperi 6% din necesarul Germaniei. Este asta salvarea să nu ne luăm după Europa? Cu noile tehnologii de fracking s-ar câștiga circa o treime mai mult decât prin tehnologia clasică de fracking. Rămâne insuficient.
      Davon unabhängig betont die Geowissenschaftlerin Krawczyk: „Die Gasvorkommen in Deutschland reichen nicht aus, um von Gasimporten unabhängig zu werden”. Cum ne descurcăm deci cu ce avem? Răspuns: nicidecum.
      https://m.faz.net/aktuell/wissen/erde-klima/kann-fracking-in-deutschland-das-gas-aus-russland-ersetzen-18344124.html

      • Ce sa fie fals ? Motoare cu ardere interna vor putea circula cu E-fuels dupa 2035, asta explicit la cerera Germaniei iar cu ltima fraza m-am referit la Romania nicidecum la Germania care oricum este un „conducator auto” pe sensul opus, toti merg intr-o directie iar nemtii pe sensul opus, inchid tot ce altii considera merita continuat, folosirea atat a energiei nucleare cat si a gazului.
        Stiti ce sas va intampla ? Germania va fi obligata sa importe curent electric din Franta si Polonia pt a-si putea sustine sistemul energetic indiferent daca mai construieste inca 10 parcuri eoline si instaleza km/patrati de panouri fotovoltaice, de geaba atata timp care stocarea energiei electrice nu este rezolvata, folosirea bateriilor fiind cea mai mare aberatie.

        • Pai, și nu era falsă afirmația ca motoarele cu ardere interna nu vor mai putea fi comercializate după 2035? Iar de circulat vor putea circula și cele incompatibile pentru e-fuels. Când un produs mai mult strica decât folosește, utilizarea lui trebuie sa înceteze. Nu din rațiuni economice, ci de mediu. Așa cum am renunțat la azbest, la freon etc.
          Nici România nu are resurse suficiente nici măcar pentru consumul propriu. Asta o știa și Ceaușescu. Și mai e un aspect: toți combustibilii fosili sunt epuizabili. Nu vreți să vă luați după cei care cunosc aceasta realitate, poate pentru ca aveți impresia ca știți Dvs cum e mai bine, e OK, dar măcar lăsați-i sa caute soluții pe care le-ar putea utiliza in viitor toți europenii! Inclusiv dumneavoastră. Ca o chestie: Germania aia de pe contrasens vinde chiar in acest moment energie Poloniei și Franței.

  2. Tarile acestea care au hidrocarburi din belsug ascund un mister.
    Petrolul si gazele – bogatii naturale determina aparitia regimurilor autoritare/dictatoriale ? Sau din intimplare in zonele acelea au aparut regimuri autoritare inaintea descoperirii hidrocarburilor ?

  3. Da, razboiul pt energie va fi din ce in ce mai parsiv. Turcia de abia asteapta sa detina hab-ul de gaze si eventual de petrol. Sa vezi imperiul „Otoman” cum o sa atace tarile „neprietenoase”. Nimic nou sub Soare !

  4. Ptr recipiendari acel inel .. inseamna cam exact jumatate de nimic….

    Insa va felicit .. deci mai exista si altii (in fara de mine!) care sa tina minte ca a existat Nabuco si AGRI ….

    Dar mie hartile imi zicca Romania „nu era in carti” . SI jocul este mai mare … cce ar fi insemnat ptr Romania AGRI sau Nabuco? Romania care avea „potential” – adica industrie petrochimica, forta de munca gata califivcata … Aduagati la assta si „Schengenul” (acces nerestrictinat loa piata vestica!) .. si punet in balanta cu valoarea importului romanesc de petrochimice : 6-8 mld anula … fara a considera si importul de ingrasaminte chimice!!! (https://spotmedia.ro/stiri/economie/dupa-ce-si-a-spulberat-petrochimia-romania-inregistreaza-jumatate-din-uriasul-sau-deficit-comercial-din-produse-chimice….

    Romania nu este in carti ….

    • da dl Ghita…si eu tin f.b. minte si Nabucco si Agri (implicat tangential)…si, in plus, a mai existat o optiune de care nu prea se stie, putin inaintea Nabucilor…se numea Qatar, …dar sa o lasam moarta si pásta, desi, f.f.interesanta (de altfel nemtii dlui Neamtu Tiganu, au facut un mare deal cu Qatarul anul trecut…
      Toate astea au fost omorite de prietenii nostri de la OMV…care, asa cum bine ziceti, au avut grija sa omoare petrochimia

  5. Decuplarea de Rusia a devenit o realitate .Norvegia devine cel mai mare distribuitor de gaze in Europa .Pe cai ocolite sau nu , functie de interesele de moment, Europa si-a asigurat in anul 2022 (va fi la fel si in 2023) nevoile de consum si nu a suferit din presupusa dar neconfirmata lipsa a gazelor .Occidentul , aflat in regrupare de interese ,face sau reface, in viteza maxima, intreaga structura ce tine de extragere , transport ,depozitare si vinzare a gazelor naturale acolo unde si SUA joaca un rol principal .Contracte noi sunt semnate pina si de „neastimparatul ” Orban de Budapesta .SUA vinde cantitati enorme de gaz lichefiat in UE dar ofera , in contrapartida cu pretul primit, arme si alte capacitati militare Ucrainei .Sa ne imaginam unde am fi fost acum , noi romanii si vecini nostri , daca SUA si UE nu il sprijineau pe Zelenski .Trupele sovietelor erau deja la Prut .Cine si-ar fi imaginat ,acum un an , cit de mult ar fi putut pierde ,ca si imagine, Armata Rusiei si cum ca in Rusia ar putea fi posibila aparitia unor structuri militare paralele cu Armata .Acum toate acestea au devenit realitate pina si Soigu incearca sa isi creeze o noua structura militara proprie .Coruptia a distrus totul in Rusia .Singuratea sefului statului Rusia este din ce in ce mai evidenta . Daunazi Japonia (ca si Germania acum Japonia se poate reinarma si poate deveni chiar o putere nucleara) isi reface relatiile cu Australia in dauna Chinei ce isi vede spulberate toate sperantele in aceea parte de lume .Banii pusi in joc de catre SUA , UE si Japonia fac diferenta .Din fericire Romania este bine situata .

    • Da, Europa isi asigura gazul insa la ce pret si poate ramane industria europeana competitiva la preturile actuale si care vor urma ? imi este teama ca deindustrializarea inceputa in Europa va contina.
      Si ca fapt divers, Firma Skoda construieste in India cea mai mare fabrica pt modele cu …… motoare cu ardere interna moderne, nimic electric !! Firma BMW investeste 1,5 miliarde intr-o noua fabrica in SUA, Europa devine tot mai neatractiva si asta nu numai datorita lipsei de energie ieftina, lipseste si forta de munca.

  6. Erdogan are 69 de ani, Putin 70, vremea lor s-a dus, orice intelegeri si aranjamente vor face toate vor fi regandite /renegociate/ anulate de catre urmasii lor politici.

  7. Daca vom sta sa luam energie numai de la state „cool” cu temele la zi in ce priveste democratia, etc, o sa ramanem fara energie… Doar Norvegia si partial US si UK nu au cum sa asigure energie pt toata Europa, in plus au inceput sa mareasca preturile mult. In rest Algeria, Tunisia, Azerbaidjan, Turkmenistan, Kazahstan, etc sunt toate state mai mult sau mai putin corupte. Totusi aceste state nu au lansat razboaie majore cu sute de mii de morti in Europa asa cum a lansat Rusia, si sunt mult mai mici deci mai manageable decat Rusia.

  8. As se vedea https://www.euractiv.com/section/energy/news/eu-signs-gas-deal-with-egypt-israel-to-end-dependency-on-russia/
    UE in frunte cu Germania aurolaca-de-gaz ar fi putut sa incheie acordul asta acum 20 de ani!
    Si sa poata sa fie alimentat si Cipru si de acolo Grecia si mai departe in Europa.
    UE ar fi putut sa promoveze legaturile si comertul cu proximitatea de sud a Europei si sa le reduca puterea de influenta a Rusiei si a Turciei. De asemenea asta ar fi stabilizat zona si ar fi redus valurile de migratie din afara Europei.
    In Libia UE a avut un alt mare fiasco. Inca nerezolvat.

    Asta e cand este o Germanie infiltrata de multe zeci de ani de KGB-Stasi.
    Si in materie de politica externa UE a fost reprezentata de Federica Mogherini prietena lui Putin si mai recent de prea ridicolul Joseph Borell.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Cosmin Gabriel Pacuraru
Cosmin Gabriel Pacuraru
Cosmin Gabriel Păcuraru este consultant în regim de freelancing. Are un doctorat în „Relații Internaționale și Studii Europene” la Universitatea Babeș – Bolyai din Cluj Napoca cu o teză depre securitatea energetică a României. (2013) Este autorul cărților „Romania – Energie si Geopolitică” (2018) și „Energia – o problemă de securitate națională” (2022), precum și a numeroase articole științifice în domeniul securității și politicilor energetice în publicații de specialitate naționale și internaționale.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro