Din Tunisia si pana in Yemen lumea araba fierbe. Regimuri care pana nu demult pareau de neclintit se zguduie din temelii. Sunt zile in care opinia publica internationala si guvernele lumii libere ezita inca intre entuziasm si teama fata de consecintele acestor miscari populare.
E o miscare pro-democratica? E doar furia unei populatii care nu mai suporta autoritarismul, coruptia si proasta guvernare sau ambele? Cum ramane cu rol ul islamului in aceste regimuri dintre care cele mai multe au preferat sa il mentina in planul doi al politicii interne?
Un sondaj PEW , publicat in dec. 2010 , ne arata cum 95% din musulmanii egipteni doreau o prezenta mai mare a Islamului in politica , 82% cereau lapidarea pentru adulter iar 84% cereau pedeapsa cu moartea pentru cei care renunta la Islam .
95 – 82 – 84 sunt dimensiunile Barbariei islamice , era sa uit , Pro -democratice !
Ne place cum ” arata ” Pro -Democratia egipteana ?
Va multumesc pentru studiul adus in discutie si opinia exprimata. Revenind la intrebarea adresata, democratia egipteana nu arata in nici un fel, inca.
Ce avem e o revolta care are la baza nemultumiri economice, sociale si civile dar mai ales, puterea exemplului. Proteste au mai fost in Egipt ba chiar s-au intetit in ultimii ani. Ne amintim de acele ‘bread riots’ din 2008 care semanau mult cu cele din 1977, fapt ce duce la concluzia ca reformele au fost sublime insa au lipsit cu desavarsire.
Evenimentele din Tunisia au dat un imbold puternic si au aratat ca schimbarea e posibila.
Nici in Tunisia si nici in Egipt n-au fost islamistii cei care au initiat protestele. Ca islamistii fac parte din societate si au un sprijin popular insemnat, da, e adevarat. Putem avea un dialog de cateva ore despre islamisti in general, ideologia Fratiei Musulmane, in particular, schimbari suferite, tranzitia prin care trec s.a.m.d.
In lipsa timpului necesar, va spun doar ca orice grup, partid etc. care ajunge sa guverneze singur, dar cu o opozitie sanatoasa pe margini sau intr-o coalitie, va avea un mesaj si un comportament moderat. Multe nu le stim despre cele ce se intampla acolo si greseala cea mai mare e sa ne repezim la concluzii si sa exageram rolul islamistilor. In ultimile trei decade Fratia in Egipt a actionat oricum, numai intr-un mod radical, nu, dar nu acesta e singurul punct prioritar in acest scurt dialog. Mai mult, Fratia a stat pe margine cel putin in primele trei zile de manifestatii. Grupurile, partidele si miscarile laice au dat tonul. E pacat sa le reducem participarea si indrazneala la zero sau prin apropiere.
In Orient, si Egiptul nu e exceptia, armata si serviciile secrete sunt cele care fac legea alaturi de regimul in cauza.
Nu stim de partea cui e armata, daca au fost diviziuni serioase sau vor incepe sa se arate. La fel despre serviciul secret – mukhabarat.
Ce vor face marile sindicate? De ce a fost retrasa politia din multe zone lasand impresia unui vacuum? Sunt niste tactici, unele folosite pentru cei din afara, altele pentru cei din interior, cu scopul de a crea ideea de anarhie (o aberatie in acest moment) si teama de a mai iesi in strada si de a protesta impotriva regimului. Sunt niste fapte pe care nici nu le putem ignora, nici nu e intelept sa o facem.
Egiptul nu exista in vid. E unul dintre stalpii lumii arabe iar responsabilitatea guvernarii, presiunea venita dinspre clasa mijlocie si nu numai, acordurile semnate si comunitatea internationala se numara printre cele mai importante obstacole impotriva unei ideologii, de orice tip, dusa la extrem. Mai mult, cand vorbim de opozitie, nu putem sa ne uitam doar la Fratia Musulmana. Vorbim de miscari de tipul Kefaya, partidul Wafd, partidul Muncii, de activisti ca Ayman Noor, de lideri ca Mohammad El Baradei si altii.
Pana la o schimbare de sistem va urma o perioada de tranzitie. Ei, aici, se va vedea mai clar spre ce va merge Egiptul. Intr-o mare masura mesajele si influenta comunitatii internationale vor duce catre o concluzie sau alta. Dialogul cu opozitia, in intregime, incluzand islamistii, e de bun augur. Negocierile aduc compromisuri cu precadere in viata politica.
In conditiile in care:
– islamisti „moderati’ nu sunt organizati;
– Fratia Musulmana (organizatie fundamentalista) are deja 20% din locurile din Parlamentul Egiptean, prin „alegeri” organizate de Mubarak, aratand nu numai nivelul de organizare al Fratiei;
– exista precedentul iranian (’79), cunoscut, in care fundamentalistii nu au aparut de la inceput;
– sondaje de opinie care dau masura bazei Fratiei Musulmane;
CUM poate fi evitat precedentul iranian in Egiptul anului 2011/2012?
Care forte din Egipt pot impiedica o noua revolutie islamica?
Multumesc,
CFG
P.S. Offtopic: chiar atat de multi visatori sunt in administratiile occidentale? Adica rupti de realitate!
Nu cred ca asistam la o schimbare drastica de sistem – de la cel totalitar la cel Islamic fundamentalist. Putea sa fie asa, daca Fratia Musulmana organiza si coordona intreaga serie de proteste, daca Statele Unite, state europene si altele acceptau de facto si de jure, si foarte important sa nu uitam de societatea egipteana.
E una sa spunem ca multi sunt conservatori si alta sa afirmam ca majoritatea ar alege Fratia. Urmand rationamentul se ridica intrebarea: ar avea Fratia putere discretionara? Daca nu din varii motive, atunci una e ideologia, alta e realitatea guvernarii.
Societatea e pragmatica si sofisticata – nu in intregul ei dar vorbim de un procent considerabil. Se ridica intrebarea: de ce are succes platfoma Fratiei? E o motivatie strict religioasa? Daca asa ar sta lucrurile, atunci nu avem multe de spus si facut.
Dar, daca ne uitam cu atentie la cererile majoritatii, ele nu sunt de natura religioasa, ci cat se poate de pragmatice.
1. Dezvoltare economica prin investitii externe si incurajarea mediului autohton la nivel mic si mediu.
2. Reforma politica ( de ex. transparenta, opozitie sanatoasa, responsabilitate si responsabilizare s.a.m.d) si, nu o schimbare de fatada, adica, ceea ce se intampla acum cu Omar Suleiman si Ahmad Shafiq. Aceasta reforma incepe cu un guvern interimar care intr-un an, sau mai putin, organizeaza alegeri prezidentiale. Intre timp si post-alegeri, dialogul din cadrul societatii continua. Cum va arata aceasta reforma, ramane pentru noi sa vedem si sa observam, iar pentru ei, sa traiasca cu consecintele deciziilor.
Dar, nu vad ca societatea sa incline catre un regim puternic ideologizat, cu atat mai putin catre unul dogmatic.
3. Imbunatatirea calitatii vietii, pentru multi, daca nu, cei mai multi; recunoasterea si respectarea de catre clasa politica a drepturilor fundamentale civice.
O intarire a opozitiei, in ansamblul ei si a societatii va impiedica acum, si pe viitor, un regim de factura dogmatica.
P.S. Administratiile in general, nu doar cele occidentale si-ar face un bine pe termen mediu si lung daca s-ar uita cu atentie la ce se intampla in jur, si mai ales de ce.
spre deosebire de civilizatia crestina, mostenitoare a civilizatiilor romana si greaca in care isi are radacinile democratia, civilizatia islamica nu are in trecut o istorie / filozofie pe masura in ceea ce priveste valentele democratiei.
de sute bune de ani, civilizatia islamica a avut o contributie insignifianta la dezvoltarea civilizatiei umane contemporane, la progresul tehnologic, stiintific, filozofic.
dintre marii oameni de stiinta, filozofi, matematicieni, fizicieni, astronomi, geneticieni, pictori etc, care este procentul celor care au creat / descoperit / inventat traind in interiorul vreunei tari arabe?
avand in vedere aceste lucruri, care credeti ca sunt sansele unui parcurs democratic al vreuneia dintre tarile arabe cuprinse de aceste miscari?
P.S.
ERATA: a se citi „dintre marii oameni de stiinta, filozofi, matematicieni, fizicieni, astronomi, geneticieni, pictori etc de la anul 1200 si pina astazi, care este procentul celor care au creat / descoperit / inventat traind in interiorul vreunei tari arabe.”
Am o opinie diferita de a dvs.
Civilizatiile occidentale nu s-au nascut peste noapte si nu dintr-o data iluminate. Am trecut printr-un ev mediu cu barbariile lui, lipsuri, rigiditate, aroganta, de multe ori nejustificata si principii de care ne-am rusinat odata ajunsi la ceea ce numim astazi, civilizatie.
Tocmai ca nu ne-am dori ca societatile din Orientul extins sa ia acel exemplu de la noi, ci unul de data mai recenta. Ce vreau sa subliniez e ca sunt etape, nu toate placute si frumoase, uneori, nici macar necesare dar e un drum de parcurs.
Contributii sunt si nu putine. De la filozofie( multiple scoli de gandire, iar dintre filozofi amintesc doar cativa, Ibn Khaldun, Seyyed Muhammad Hussain Tabatai, Muhammad Baqir As Sadr, Seyyed Hossein Nasr, Mahdi Hairi Yazdi, Abu Alaa Maududi) , la legislatie (cele patru scoli, Hanafi, Maliki, Hanbali si Shaifi – sunnite si pentru siiti – Jafari si alte cateva), arhitectura (moschei, minarete, mai tarziu si probabil printre cele mai renumit exemplu e Taj Mahal), caligrafie (frumoasele arabescuri) matematica (Ibn Rushd) s.a.m.d.
Revenind la zona politica si luand in considerare experienta multor state sub marile imperii, mai apoi sub regimuri autoritariene e evident ca isi doresc sa-si exercite drepturile fundamentale.
Cum definim democratia? Sunt diferente intre statele occidentale dar sunt si lucruri pe care le avem in comun. Ce vreau sa spun e ca acest concept „democratie” inseamna lucruri diferite, pentru societati distincte. Diversitatea e de dorit si incurajat – mentine pluralitatea politica si parghiile (acele checks and balances) legislative astfel instituite ne lasa un spatiu propriu si societal dar si traseaza regulile care ne guverneaza.
Da, societatile arabe sunt capabile de deschidere politica (deja dovedita prin incapatanarea si sacrificiile pe care le fac pentru a avea o societate civila activa si opozitie politica robusta) si pe cale de consecinta, democratia e posibila si probabila.
Contributia lumii arabe la dezvoltarea generala nu mai este, intr-adevar, de citva timp una consistenta. Totusi, nu cred ca acesta e motivul principal pentru care musulmanii nu-si pot aduna fortele in adoptarea unor guvernari democratice.
Exista insa oare in lumea musulmana resurse si motivatii serioase pentru democratie?
Sa ne referim direct la cultura, fiindca inclusiv cultura inalta a intelectualilor se pliaza adesea ideologic pe religie, care trebuie vazuta de aceea ca adevarata cultura a maselor de pretutindeni.
Ei bine, ipoteza mea este aceasta: cultura maselor musulmane nu admite deocamdata o cale directa spre democratie. In pofida schimburilor economice si culturale cu tarile vestice, democratia ramine pentru mediul musulman ceva strain.
Ar trebui sa ne intrebam atunci: ce anume a facut crestinismul sa fie pregatit pentru ideea democratica aparuta totusi de foarte timpuriu – aceasta fiind chiar anterioara crestinismului –, dar dezvoltata destul de tirziu? Desi este evident ca unii dintre noi s-au desprins definitiv de religios in demersul lor, trebuie sa revenim la o idee cruciala.
Ar trebui admis mai intii urmatorul fapt remarcabil: cultura populara, oricit de subtila si rafinata, se centreaza totusi pe afectivitate si e potentata cel mai eficient de religie. S-ar zice ca, in principiu, e imposibil sa faci un popor intreg sa reflecteze, adica sa aiba mai degraba aplecare spre moderatie si ratiune. Si totusi, chiar asa stind lucrurile, nu s-ar putea oare gasi undeva, in structura sufleteasca a omului modern locul in care afectivitatea se apropie cel mai mult de ratiune? Ei bine, vestea buna e ca asta s-a intimplat deja si aici intervine geniul lui Iisus – pe care eu il vad ca pe primul si cel mai de seama filosof existentialist: printr-un demers aparent sinucigas, el a ales drept centru al doctrinei sale unul dintre cele mai inalte sentimente pe care le pot trai oamenii.
De ce a durat totusi atit de mult pentru ca intelectualii vestului sa gaseasca locul din transcendent in care iubirea se intilneste cu intelegerea? Cauza, este, cred, ideologia sub toate formele sale.
Intii ca oamenilor le-a trebuit foarte mult timp pentru a admite ca, in pofida aparentelor, iubirea nu-i face mai vulnerabili: cele mai multe dintre ideologiile stravechi par sa impuna forta ca argument al celui mai puternic. Apoi, ratiunea insasi era tributara in mare masura ideologicului: cultura, politica dar mai ales stiintele insuficient dezvoltate au grevat secole de-a rindul orice demers moderat sau rational. Mai precis, celor avind iubirea le-a lipsit mai tot timpul curajul, iar celor rationali le-a lipsit stiinta: ideologia erodeaza atit curajul, cit si stiinta.
Dar cum ramine cu masele musulmane? E-adevarat ca eu vad fenomenul din afara, insa nu am senzatia ca in religia musulmana ar exista vreun echivalent afectiv in jurul caruia sa se centreze cultura populara musulmana. Iar fara un astfel de centru, nu cred ca popoarele musulmane au sau vor avea prea curind acces la democratie. Islamismul se vrea o miscare de unificare a lumii musulmane, insa e mai degraba o miscare politica de ideologizare, foarte asemanatoare comunismului: comunismul e, in esenta, o religie puternic ideologizata, care a recunoscut valoarea centrului afectiv popular, si de aceea a magulit masele cu promisiunea utopica egalitara pentru a deturna puterea politica.
Nu poti guverna un popor daca nu controlezi centrul sau afectiv: iar daca un popor nu are un centru afectiv, atunci nu poate fi guvernat decit prin frica, adica prin dictatura – oricit de rafinata ar fi cultura sa.
In ce consta atunci eroarea fundamentala a islamistilor? Cred ca puteti intrevedea deja raspunsul: eroarea rezida in credinta lor ca religia musulmana poate fi gindita drept centru al lumii musulmane. Or, dupa cum am argumentat mai sus, daca ideologia religioasa nu este ea insasi centrata pe un afect, atunci ea nu poate avea efectul unificator scontat, oricit de raspindit ar fi virusul sau. Incit, in acest caz, „simpla” eliminare a teocratiei sau separarea statului de religie nu mai pare sa fie suficienta pentru asimilarea democratiei, mai ales cind exista permanent tentatia socialismului.
S-ar putea crede ca sansa lumii musulmane ar putea fi dezvoltarea economica sanatoasa. Intrebarea imediata insa e aceasta: cum oare ar putea avea loc o dezvoltare sanatoasa intr-un mediu nedemocratic?
Din pacate, noi romanii, am vazut deja pe pielea noastra ce poate insemna trecerea la capitalism pornind de la o democratie debila: coruptia a luat proportii ducind la capturarea statului, iar democratia si economia s-au dezvoltat si se dezvolta in continuare foarte lent.
avand in vedere implicarea evidenta a miscarilor islamiste in protestele din Egipt, se mai poate vorbi despre un efect benefic al acestor manifestatii? ce ar castiga Lumea din inlocuirea unui dictator ca Mubarak cu o dictatura de tip iranian? a nu se uita dreptul Lumii de a se apara de virusul extremist, indiferent unde apare el! apropo, a invoca dreptul la autodeterminare in acest caz e sinucidere curata, iar eu nu concep sa mor cu gatul taiat de un nespalat barbos doar pentru a-i respecta lui drepturile!
Dvs. ati si ajuns la concluzie ori lucrurile sunt inca in miscare si vor fi asa, pentru mult timp de acum inainte.
Regimul din Iran are trasaturi proprii puternice si unele dintre ele sunt posibile doar cand majoritatea societatii e siita. Si acolo sunt schimbari dramatice la nivel de populatie iar clasa politica e departe de a fi omogena, mai mult nu sunt imuni la evenimentele regionale si internationale si tehnologia avansata si new media, nu mai permit regimurilor, indiferent de aria geografica, un control complet. Ori, aici, premisele sunt diferite.
‘Virusul extremist’ dupa cum il numiti capata multiple forme si nu se refera doar la religie (oricare e ea). Ce ne facem cu miscarile de extrema dreapta sau stanga din occident?
In orice stat de drept, in care avem constitutie, legislatie, partide la putere, altele in opozitie, societati care nu ezita sa lupte pentru drepturile lor si indivizi care inteleg ca toate libertatile si drepturile de care ne bucuram vin cu un set de norme si ca exista consecinte, atunci cand nu uitam sa-i respectam pe cei de langa noi, ei, respectiva societate e pe calea cea buna.
Premisele exista in regiune pentru societati tolerante si guvernari responsabile; mai ramane sa doreasca ei si sa-i lase altii.
inafara componentei islamice fundamentaliste,ce diferenta este intre sistemul politic,economic si social, din egipt si tunisia si tendintele sociale,politice si economice din tara noastra?
Incep prin a spune ca sunt impotriva alaturarii in orice context a termenilor, islam si fundamentalism – sunt nuante, ca peste tot.
Diferente au fost si intre Tunisia si Egipt si sunt si intre noi si altii, indiferent care sunt acei altii.
Experienta istorica, evolutia societatii, mecanismul economic, resursele naturale, influentele externe, vulnerabilitati politice, de securitate si alte aspecte ne diferentiaza. Tendintele din tara le traim cu totii. Pana la urma, fiecare isi aduce aportul la viata comunitatii. Cu siguranta nu apar modificari pozitive, nici la noi, nici la altii, daca e o critica si o lehamite constanta fara sa fie aduse alternative si fara un activism al celor multi. Mai e si legea lui Murphy: sa faci acelasi lucru asteptand un rezultat diferit.
Ce vreau sa spun e, ca daca nu invatam din greseli suntem condamnati sa le repetam la nesfarsit si aceasta lege a bunului simt e valabila indiferent de zona, limba vorbita si experienta istorica.
.Stim si mai ales evreii, americanii si mai nou incep sa realizeze si europenii ca nu saracia sau alte aspete obiective, sa zicem, cauzeaza un asemenea raspuns ci pur si simplu religia lor. O religie traditionalista, interpretata ingust, care respinge modernismul. Spun asta pentru ca de la Atlantic pana la Pacific statele musulmane se confrunta cu aceeasi problema: fundamentalismul. Si nu vorbim numai de arabi ci si de turci, persani, indieni-nu majoritar, indonezieni adica aproape toate popoarele care au imbratisat islamul. Detaliile sunt mai largi dar credeti ca putem vorbi de o confruntare de ideologii sau pe viitor de o ciocnire intre civilizatia europeana(crestina sau laica) si cea musulmana?
Nu cred ca intreaga problema se reduce la componenta religioasa. Dar, sa raspund intrebarii dvs. pana la o posibila (mai putin probabila) ciocnire a ideologiilor si o reducere a tuturor chestiunilor la religie cred ca sunt cateva etape importante, intermediare, si in functie de modul in care trecem prin ele vom intelege daca reluam experienta din evul mediu sau mergem mai departe. E prea mult pesimism si suntem capabili de mai mult, ca indivizi, grupuri si societati decat o stare conflictuala continua sau (re)luand religia ca pretext.
credeti ca ue ar putea ajuta la stabilizarea zonei arabe?cum? credeti ca romania ar fi afectata de un val de migratie araba, datorita instabilitati sau agravari situatiei din zona araba?
Evident ca ar putea. Bine ar fi sa nu se decida daca vrem stabilitate (oricum arata ea, inclusiv regimul totalitar, sau mai ales un asemenea regim) sau o evolutie, cu etape chiar mai putin stabile dar care conduc catre o prosperitate mai usor de atins de catre cei multi.
Ma gandesc la o diplomatie mai activa dublata de programe adaptate la nevoile societatii, un control mai riguros a modului in care e consumat ajutorul financiar oferit tarii respective, un ochi mai atent la guvernul care implementeaza aceste programe, sprijin militar si pe programe de securitate conditionat de reforme politice, sociale si economice tangibile.
Pe termen scurt nu cred ca Romania e in top 3 tari din Europa in care arabii si-ar dori sa ajunga. Pe termen mediu, lung exista aceasta posibilitate dar depinde intr-o buna masura de modul in care Romania evolueaza, din toate punctele de vedere. Romanii pleaca pe alte meleaguri, altii, arabi sau nu, vor veni aici. In acest mare sat global miscarile acestea sunt mai flexibile si nu cred ca ar trebui privite toate cu pesimism.
Ce credeti ca va face presedintele SUA Obama daca se prabuseste „domnia” tiranica a lui H. Mubarak si vin la putere elite islamiste anti-occidentale? Va sprijini miscari subversive? Ii va diviza pe noii stapani de la Cairo spre a ii slabi? Va cauta un dialog cu ei?
A nu se uita de planul strategic global al ex-presedintelui GW Bush „the Greater Middle East” in care oricum Egipt si Iordania erau principalii aliati musulmani ai Americii si stalpi pentru protejarea Israelului. Noul Egipt ar putea fi vehement anti-israelian…. Cum se vor repozitiona americanii si europenii fata de noile regimuri din Tunisia si Egipt mai ales ca ii sprijinisera cu bani grei pe dictatorii Ben Ali si Mubarak? Cum se zice „tirani sangerosi, da, dar sunt ai nostri”! Nu cumva se va reedita pastrand proportiile episodul Sahului din Iran in 1979? Acela desi tiran macar modernizase tara…..cei doi mentionati nici atat!
Pana acum administratia americana a ales calea declaratiilor rezervate dar de partea regimului Mubarak. Din nou, precizez ca nu agreez alaturarea islamistilor cu ideea de anti-occident. Cum noi nu suntem identici ca occidentali, logica si experienta arata ca nici islamistii nu sunt toti niste fanatici si unii respecta principiile noastre, inclusiv cele de sorginte crestina. Ca altii si-ar dori un fel de „payback time” e o varianta, dar de la dorinta la infaptuire lunga e calea si rezultatul nu e decis, din start. Daca am depasit pragul vremurilor marilor imperii atunci, orice administratie, va lua in considerare, alegerea societatii indigene si agenda proprie. Cand ai un dialog cu ceilalti, ii poti influenta, afli ce vor, le spui ce vrei tu si existand o stare de inter dependenta, mai ales din partea statelor din regiune, tind sa cred ca sunt modalitati de a ajunge la un compromis acceptabil pentru toti cei implicati.
Israelul se protejeaza si singur dar exista un trend si nu e insignifiant, ba chiar dimpotriva, mai vizibil din 2002, de la Conferinta din Beirut, unde Arabia Saudita si celelalte state arabe si musulmane au venit cu o propunere de pace comprehensiva. Nu doar societatile arabe si musulmane trec prin transformari, ci si societatea israeliana. Indiferent de cine vine sau pleaca de la putere vor continua sa traiasca unii in proximitatea altora. Se prefera conflicte marginale, de uzura sau negocieri cu finalitate, ca dupa aceea, fiecare sa-si vada de treburi, dezvoltare, competitie s.a.m.d? As vrea sa am raspunsul dar nu-l am. E o tatonare continua si o lipsa general de viziune pe termen lung si foarte lung. Nu cred ca Egiptul, indiferent de cine vine la guvernare isi va permite sa rupa tratatele cu Israelul. Ca intr-o decada sau mai multe se vor rediscuta unii termeni (initiativa poate sa fie din partea Israelului), imi pare mai probabil dar altfel vorbim de consecinte serioase. Acordurile internationale au implicatii multiple si profunde. Intre state nu e nevoie de simpatie, iubire si alte asemenea sentimente. E suficient pragmatismul si interesul dictat de apartenenta la un sistem global al natiunilor, acel realpolitik care defineste, intr-o masura mai mare sau mai mica toate guvernele si guvernarile.
Repetand ce am spus mai sus, daca occidentul va conditiona in termeni transparenti si fermi sprijinul financiar, diplomatic si militar, de reforme, in adevaratul sens al cuvantului, tuturor le-ar fi mai bine si n-am mai avea evenimente ca cele pe marginea carora tocmai dialogam.
Tunisia si Ben Ali au avut sprijin international, la nivel declarativ macar, pana in momentul in care a devenit clar pentru toti ca nu mai e sustinut de armata. E moral? Etic? M-as bucura sa regasesc aceste principii pe scara larga in actul politic dar realitatea arata altceva.
Egiptul are un alt loc, la nivel de regiune si international, prin urmare occidentul pare a vea nevoie de mai mult timp de a lua o decizie.
Nu cred ca e in avantajul SUA sau a altora sa arate ca una spun si alta fac. Discrepantele atat de mari si evidente sunt (pot sa fie) taxate dur si raman in mentalul colectiv pt. o perioada mai lunga de timp.
Buna ziua.
Intrebarile mele sunt: de ce in momentul acesta a izbucnit revolta in aceste tari? de ce nu a functionat „efectul de domino” in 1979, de exemplu? o putem integra in aceeasi categorie?
Se pare ca SUA i-a sustinut pe liderii din aceste tari si i-a considerat aliati, trecandu-le cu vederea domnia autoritara. Oare nu au invatat din episodul revolutiei religioase din Iran? Care credeti ca este posibilitatea ca aceste revolte sa se transforme in asa ceva?
Care credeti ca ar trebui sa fie tactica in negocierea cu protestatarii? Cum ar fi vazuta implicarea SUA sau a altor state din vest?
Nemultumirile existau de multa vreme dar nu aveau increderea ca pot face o schimbare reala. Tunisia le-a aratat ca se poate. Efect de domino? Nu stiu daca putem vorbi de proteste care vor avea loc cu atat de multa intensitate si in alte tari arabe (ma gandesc la Yemen, Iordania) dar e cazul ca regimurile sa-si ia in considerare societatile respective. Vor urma o serie de reforme. Cat de profunde, nu pot sa spun in acest moment.
Interesul in Egipt si in regiune e sa se pastreze o oarecare stabilitate. Pe cale de consecinta cred ca se vor cauta solutii, temporare in prima faza dar ceea ce s-a intamplat nu ramane fara ecou regional si international.
In Egipt cred ca urmeaza sa vedem negocieri extinse intre opozitie, regim si comunitatea internationala.
1. Care credeti ca este sursa exagerarii rolului fundamentalistilor in revoltale arabe, prezenta atat in media cat si in comentariile din Romania ? De exemplu CNN-ul avut reportaje mai obiective, desi au mai multe motive de ingrijorare, iar comentariile pe forumuri straine arata mai multa intelegere fata de necesitatea schimbarilor (sau poate am nimerit eu in medii particulare).
2. Revoltele au fost in general organizate de tineri educati. Cum credeti ca se va comporta restul populatiei in timpul viitoarelor campanii electorale ? Experienta ne spune ca pericolul manipularii este destul de ridicat
1. O necunoastere a zonei sau daca doriti, o cunoastere superficiala. Obiectivism ca atare nu stiu daca exista, pt. ca toti suntem influentati de educatie, experienta, interese s.a.m.d. dar putem incerca sa fim cat de poate de onesti si sa facem o diferentiere intre opinii si realitatea de la fata locului, propaganda etc. Sugestia e sa ne informam din mai multe surse, sa fim deschisi la ideile altora si sa nu consideram ca le stim pe toate, apriori. Mai putina aroganta.
2. Nu am o statistica cu nivelul de educatie al celor mai multi implicati in proteste. Isi cunosc drepturile, cu sau fara studii superioare si le cer. Manipularea e prezenta dar sper sa vada mai departe de respectivele incercari.
Dupa ce a sustinut regimuri autoritare, Occidentul se vede in fata unei dileme: sa sprijine democratia sau regimuri impopulare, dar prietene? Care credeti ca este potentialul beligerant al zonei, mai ales ca, dupa regimuri autoritare laice – dar care au secularizat, mai mult sau mai putin fortat, societatea- statele musulmane (inclusiv Iranul) au balansat spre regimuri islamice. Un Egipt islamic este compatibil langa statul Israel?
Interesanta observatie. Un Egipt islamic in sensul de regim fundamentalist nu vom vedea in curand daca vreodata. Compatibilitatea e data de interesele comune, tratatele semnate etc. Mai apare o intrebare: Israel, cu identitate evreiasca e compatibil cu celelalte state? De ce nu? Ce i-ar opri pe unii sau pe altii? Nu cred ca statele se pierd in amanunte mai ales cand sunt interese mai mari care le leaga.
credeti ca revolutia poate atinge si tara alaturata , libya , atata timp cat populatia acolo e mult mai mica iar regimul mult mai autoritar ?
Nu pot sa va raspund la intrebare pt. ca nu cunosc indeaproape situatia din Libia. Dar, incerc un rationament. Vazand ce se intampla in regiune exista sansa ca liderii (liderul) politic sa introduca cateva reforme. Macar pt. efectul de PR.
Prin ce difera situatia din Egipt (si lumea araba in general) de situatia existenta in anii ’80 in estul Europei?
De ce au sustinut tarile europene si SUA regimele totalitare din Orientul Mijlociu? Oare nu se realizeaza de catre europeni / americani / romani ca oamenii astia vor locuri de munca, educatie, justitie, sanse egale si democratie, nu teocratie / islamizare / dictatura ?
Si cum poate fi clasificat drept „prieten al vestului” regimul islamic fundamentalist din Arabia Saudita – care a produs, printre altii, 14 din cei 19 teroristi care au atacat SUA pe 11 Septembrie 2001 ?
Ce i-a impiedicat pe romani – care sunt cel mai religios popor din Europa – sa se transforme intr-un stat „ortodox fundamentalist” – desi nu aveau nici un fel de cultura a democratiei inainte de 1989? Ideea ca e mai potrivita democratia cu „tipul caucazian” mi se pare absolut ridicola.
Cei 14 sauditi din 19 au fost alesi TOCMAI pentru ca, fiind sauditi si in virtutea relatiilor preferentiale intre regat si USA, aveau mult mai putine bariere birocratice de trecut pentru a obtine vize in America. Nu pentru ca, fiind sauditi, erau mai expusi la radicalism islamic, mai fundamentalisti si deci mai predispusi la a participa la asa ceva. Nu cadeti in eroarea aia (sociologica ii zice parca) de a interpreta aparente corelatii in termeni de cauza-efect.
Sunt finantate aceste revolte de mari producatori de petrol si nu numai ,astfel fac ca pretul petrolului sa creasca artificial?
Nu stiu raspunsul.
Eu am o singura intrebare.
Cum estimati impactul acestor miscari asupra regimului din Oman?
M-ar ajuta personal „an educated guess” din partea Dvs., multumesc.
In legatura cu Omanul e interesant de observat relatia cu SUA si Iranul. In ceea ce priveste societatea, diviziunile interne, ma tem ca nu pot oferi nici macar un educated guess.
In secolul XXI, pe care il prevedeam religios sau deloc, credeti ca aceste revolte au ca si element declansator si definitoriu dorinta oamenilor de a iesi de sub autoritatea unui regim represiv religios sau faptul ca populatia se confrunta cu evidente probleme materiale si de trai este factorul determinant? Cu alte cuvinte, este o revolutie (revolta) cultural-spirituala sau economica in momentul acesta in lumea araba?
Sunt mai multe aspecte dar cred ca in principal discutam despre dorinta respectivilor de a se simti cetateni (nu doar cu obligatii ci si cu drepturi si libertati), nevoile sociale si economice. Elementul religios e mai interiorizat si pe un palier secundar sau tertiar.
@ CipE> in primul rand, multumesc pentru raspuns. In al doilea rand, apropo de Iran, stiam ca a avut legaturi puternice cu Libanul, care este o tara araba si chiar iranienii sunt considerati cei care au sprijinit infiintarea Hezbollah in Liban, cu destula influenta in lumea islamica.
Buna ziua,
Voiam sa stiu ce parere aveti despre rolul pe care-l poate juca Uniunea Europeana in consolidarea unor potentiale democratii in nordul Africii.
Multumesc anticipat
De ce ar trebui sa ne intereseze Egiptul ? sau Tunisia ? Sau securitatea statului evreu?
Sincer, daca Ro ar avea interese majore in regiune, as intelege. Din punctul nostru de vedere, rezultatul revoltelor (oricare ar fi el) nu are implicatii majore.
Islamizarea Egiptului ? Si ? Se duce naiba si bruma de turism pe care o mai faceau dar nu o sa moara nimeni din Europa daca nu o sa mai vada piramidele.
Securitatea Israelului ? E treaba lor, nu a mea. Din 73 si pina acum, in loc sa incerce sa-si faca prieteni in jur, au fost belicosi. Istoria ne invata ca cei care sint belicosi si se ascund dupa garduri nu rezista pe termen lung. Sa fie sanatosi!
Vedeti posibila o a „treia cale” reprezentata de democratie & drepturile omului, ma rog, in acceptiunea occidentala a conceptelor, intre cele doua alternative:
– Regim autoritar, inspirat de „trendul” dat de Mubarak, chiar cosmetizat si cu eliminarea celor mai corupte elemente si
– Regim islamist, pur, dur, bazat pe Shariah si pe interpretarile wahhabiste, cele exportate in ultimii 20 de ani in toata lumea si cunoscute sub numele de petroislam?
Este posibil ca aceste revolte sa produca o eventuala inchidere a canalului Suez?
Se poate vorbi de o eventuala greva a lucratorilor din cadrul administratiei canalului Suez?
Pot fortele de securitate egiptene sa preintimpine acest tip de eveniment?
Nici nu doresc sa ma gandesc despre posibilele implicatii ale inchiderii canalului Suez asupra economiei globale si efectele devastatoare ce le va produce asupra lumii.
O intrebare la care un analist isi dovedeste competenta:
Cand urmeaza Siria?
[…] Hotnews.ro/ contribtors.ro: Ce ii mana in lupta? Manuela Paraipan, expert al Middle East Political And Economic Institute, a dis… […]
Foarte rar mi-a fost dat sa citesc o carte atat de neinduratoare cu realitatea imediata, in acelasi timp atat de logica si de riguroasa in demonstratii. Da, Mihai Maci n-are solutii pentru impostura generalizata din sistemul universitar romanesc sau din cercetare; dar o vaneaza splendid si necrutator in toate cotloanele unde se ascunde si o fotografiaza impecabil, aratandu-i originile si semnificatia sociala. Da, recunoaste ca nu stie cum ar trebui recuplata cultura de invatamant, nu mai spera ca s-ar putea ingradi dezastrele produse limbii romane de utilizarea device-urilor digitale, nu poate decat consemna declinul ireversibil al culturii inalte, dar si al satului traditional si al „familiei traditionale”: dar cat de magistral si, mai ales, lipsit de complezenta sentimentala completeaza fisele sociologice ale principalelor mutatii sociale si culturale din ultimele decenii! Ce-i de facut, totusi? Atata (si e deja mult), crede el: sa privim drept in ochi dezastrul si sa-i punem interogatiile esentiale: „Inainte de-a da raspunsuri, se cuvine sa punem intrebarile”. – Andrei Cornea
Carti noi
Definiția actuală a „schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea deaici.
Carti noi
Carte recomandata
Ediția a II-a adăugită.
„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici
Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.
Un sondaj PEW , publicat in dec. 2010 , ne arata cum 95% din musulmanii egipteni doreau o prezenta mai mare a Islamului in politica , 82% cereau lapidarea pentru adulter iar 84% cereau pedeapsa cu moartea pentru cei care renunta la Islam .
95 – 82 – 84 sunt dimensiunile Barbariei islamice , era sa uit , Pro -democratice !
Ne place cum ” arata ” Pro -Democratia egipteana ?
http://pewglobal.org/2010/12/02/muslims-around-the-world-divided-on-hamas-and-hezbollah/
Va multumesc pentru studiul adus in discutie si opinia exprimata. Revenind la intrebarea adresata, democratia egipteana nu arata in nici un fel, inca.
Ce avem e o revolta care are la baza nemultumiri economice, sociale si civile dar mai ales, puterea exemplului. Proteste au mai fost in Egipt ba chiar s-au intetit in ultimii ani. Ne amintim de acele ‘bread riots’ din 2008 care semanau mult cu cele din 1977, fapt ce duce la concluzia ca reformele au fost sublime insa au lipsit cu desavarsire.
Evenimentele din Tunisia au dat un imbold puternic si au aratat ca schimbarea e posibila.
Nici in Tunisia si nici in Egipt n-au fost islamistii cei care au initiat protestele. Ca islamistii fac parte din societate si au un sprijin popular insemnat, da, e adevarat. Putem avea un dialog de cateva ore despre islamisti in general, ideologia Fratiei Musulmane, in particular, schimbari suferite, tranzitia prin care trec s.a.m.d.
In lipsa timpului necesar, va spun doar ca orice grup, partid etc. care ajunge sa guverneze singur, dar cu o opozitie sanatoasa pe margini sau intr-o coalitie, va avea un mesaj si un comportament moderat. Multe nu le stim despre cele ce se intampla acolo si greseala cea mai mare e sa ne repezim la concluzii si sa exageram rolul islamistilor. In ultimile trei decade Fratia in Egipt a actionat oricum, numai intr-un mod radical, nu, dar nu acesta e singurul punct prioritar in acest scurt dialog. Mai mult, Fratia a stat pe margine cel putin in primele trei zile de manifestatii. Grupurile, partidele si miscarile laice au dat tonul. E pacat sa le reducem participarea si indrazneala la zero sau prin apropiere.
In Orient, si Egiptul nu e exceptia, armata si serviciile secrete sunt cele care fac legea alaturi de regimul in cauza.
Nu stim de partea cui e armata, daca au fost diviziuni serioase sau vor incepe sa se arate. La fel despre serviciul secret – mukhabarat.
Ce vor face marile sindicate? De ce a fost retrasa politia din multe zone lasand impresia unui vacuum? Sunt niste tactici, unele folosite pentru cei din afara, altele pentru cei din interior, cu scopul de a crea ideea de anarhie (o aberatie in acest moment) si teama de a mai iesi in strada si de a protesta impotriva regimului. Sunt niste fapte pe care nici nu le putem ignora, nici nu e intelept sa o facem.
Egiptul nu exista in vid. E unul dintre stalpii lumii arabe iar responsabilitatea guvernarii, presiunea venita dinspre clasa mijlocie si nu numai, acordurile semnate si comunitatea internationala se numara printre cele mai importante obstacole impotriva unei ideologii, de orice tip, dusa la extrem. Mai mult, cand vorbim de opozitie, nu putem sa ne uitam doar la Fratia Musulmana. Vorbim de miscari de tipul Kefaya, partidul Wafd, partidul Muncii, de activisti ca Ayman Noor, de lideri ca Mohammad El Baradei si altii.
Pana la o schimbare de sistem va urma o perioada de tranzitie. Ei, aici, se va vedea mai clar spre ce va merge Egiptul. Intr-o mare masura mesajele si influenta comunitatii internationale vor duce catre o concluzie sau alta. Dialogul cu opozitia, in intregime, incluzand islamistii, e de bun augur. Negocierile aduc compromisuri cu precadere in viata politica.
In conditiile in care:
– islamisti „moderati’ nu sunt organizati;
– Fratia Musulmana (organizatie fundamentalista) are deja 20% din locurile din Parlamentul Egiptean, prin „alegeri” organizate de Mubarak, aratand nu numai nivelul de organizare al Fratiei;
– exista precedentul iranian (’79), cunoscut, in care fundamentalistii nu au aparut de la inceput;
– sondaje de opinie care dau masura bazei Fratiei Musulmane;
CUM poate fi evitat precedentul iranian in Egiptul anului 2011/2012?
Care forte din Egipt pot impiedica o noua revolutie islamica?
Multumesc,
CFG
P.S. Offtopic: chiar atat de multi visatori sunt in administratiile occidentale? Adica rupti de realitate!
Nu cred ca asistam la o schimbare drastica de sistem – de la cel totalitar la cel Islamic fundamentalist. Putea sa fie asa, daca Fratia Musulmana organiza si coordona intreaga serie de proteste, daca Statele Unite, state europene si altele acceptau de facto si de jure, si foarte important sa nu uitam de societatea egipteana.
E una sa spunem ca multi sunt conservatori si alta sa afirmam ca majoritatea ar alege Fratia. Urmand rationamentul se ridica intrebarea: ar avea Fratia putere discretionara? Daca nu din varii motive, atunci una e ideologia, alta e realitatea guvernarii.
Societatea e pragmatica si sofisticata – nu in intregul ei dar vorbim de un procent considerabil. Se ridica intrebarea: de ce are succes platfoma Fratiei? E o motivatie strict religioasa? Daca asa ar sta lucrurile, atunci nu avem multe de spus si facut.
Dar, daca ne uitam cu atentie la cererile majoritatii, ele nu sunt de natura religioasa, ci cat se poate de pragmatice.
1. Dezvoltare economica prin investitii externe si incurajarea mediului autohton la nivel mic si mediu.
2. Reforma politica ( de ex. transparenta, opozitie sanatoasa, responsabilitate si responsabilizare s.a.m.d) si, nu o schimbare de fatada, adica, ceea ce se intampla acum cu Omar Suleiman si Ahmad Shafiq. Aceasta reforma incepe cu un guvern interimar care intr-un an, sau mai putin, organizeaza alegeri prezidentiale. Intre timp si post-alegeri, dialogul din cadrul societatii continua. Cum va arata aceasta reforma, ramane pentru noi sa vedem si sa observam, iar pentru ei, sa traiasca cu consecintele deciziilor.
Dar, nu vad ca societatea sa incline catre un regim puternic ideologizat, cu atat mai putin catre unul dogmatic.
3. Imbunatatirea calitatii vietii, pentru multi, daca nu, cei mai multi; recunoasterea si respectarea de catre clasa politica a drepturilor fundamentale civice.
O intarire a opozitiei, in ansamblul ei si a societatii va impiedica acum, si pe viitor, un regim de factura dogmatica.
P.S. Administratiile in general, nu doar cele occidentale si-ar face un bine pe termen mediu si lung daca s-ar uita cu atentie la ce se intampla in jur, si mai ales de ce.
spre deosebire de civilizatia crestina, mostenitoare a civilizatiilor romana si greaca in care isi are radacinile democratia, civilizatia islamica nu are in trecut o istorie / filozofie pe masura in ceea ce priveste valentele democratiei.
de sute bune de ani, civilizatia islamica a avut o contributie insignifianta la dezvoltarea civilizatiei umane contemporane, la progresul tehnologic, stiintific, filozofic.
dintre marii oameni de stiinta, filozofi, matematicieni, fizicieni, astronomi, geneticieni, pictori etc, care este procentul celor care au creat / descoperit / inventat traind in interiorul vreunei tari arabe?
avand in vedere aceste lucruri, care credeti ca sunt sansele unui parcurs democratic al vreuneia dintre tarile arabe cuprinse de aceste miscari?
P.S.
ERATA: a se citi „dintre marii oameni de stiinta, filozofi, matematicieni, fizicieni, astronomi, geneticieni, pictori etc de la anul 1200 si pina astazi, care este procentul celor care au creat / descoperit / inventat traind in interiorul vreunei tari arabe.”
Am o opinie diferita de a dvs.
Civilizatiile occidentale nu s-au nascut peste noapte si nu dintr-o data iluminate. Am trecut printr-un ev mediu cu barbariile lui, lipsuri, rigiditate, aroganta, de multe ori nejustificata si principii de care ne-am rusinat odata ajunsi la ceea ce numim astazi, civilizatie.
Tocmai ca nu ne-am dori ca societatile din Orientul extins sa ia acel exemplu de la noi, ci unul de data mai recenta. Ce vreau sa subliniez e ca sunt etape, nu toate placute si frumoase, uneori, nici macar necesare dar e un drum de parcurs.
Contributii sunt si nu putine. De la filozofie( multiple scoli de gandire, iar dintre filozofi amintesc doar cativa, Ibn Khaldun, Seyyed Muhammad Hussain Tabatai, Muhammad Baqir As Sadr, Seyyed Hossein Nasr, Mahdi Hairi Yazdi, Abu Alaa Maududi) , la legislatie (cele patru scoli, Hanafi, Maliki, Hanbali si Shaifi – sunnite si pentru siiti – Jafari si alte cateva), arhitectura (moschei, minarete, mai tarziu si probabil printre cele mai renumit exemplu e Taj Mahal), caligrafie (frumoasele arabescuri) matematica (Ibn Rushd) s.a.m.d.
Revenind la zona politica si luand in considerare experienta multor state sub marile imperii, mai apoi sub regimuri autoritariene e evident ca isi doresc sa-si exercite drepturile fundamentale.
Cum definim democratia? Sunt diferente intre statele occidentale dar sunt si lucruri pe care le avem in comun. Ce vreau sa spun e ca acest concept „democratie” inseamna lucruri diferite, pentru societati distincte. Diversitatea e de dorit si incurajat – mentine pluralitatea politica si parghiile (acele checks and balances) legislative astfel instituite ne lasa un spatiu propriu si societal dar si traseaza regulile care ne guverneaza.
Da, societatile arabe sunt capabile de deschidere politica (deja dovedita prin incapatanarea si sacrificiile pe care le fac pentru a avea o societate civila activa si opozitie politica robusta) si pe cale de consecinta, democratia e posibila si probabila.
Contributia lumii arabe la dezvoltarea generala nu mai este, intr-adevar, de citva timp una consistenta. Totusi, nu cred ca acesta e motivul principal pentru care musulmanii nu-si pot aduna fortele in adoptarea unor guvernari democratice.
Exista insa oare in lumea musulmana resurse si motivatii serioase pentru democratie?
Sa ne referim direct la cultura, fiindca inclusiv cultura inalta a intelectualilor se pliaza adesea ideologic pe religie, care trebuie vazuta de aceea ca adevarata cultura a maselor de pretutindeni.
Ei bine, ipoteza mea este aceasta: cultura maselor musulmane nu admite deocamdata o cale directa spre democratie. In pofida schimburilor economice si culturale cu tarile vestice, democratia ramine pentru mediul musulman ceva strain.
Ar trebui sa ne intrebam atunci: ce anume a facut crestinismul sa fie pregatit pentru ideea democratica aparuta totusi de foarte timpuriu – aceasta fiind chiar anterioara crestinismului –, dar dezvoltata destul de tirziu? Desi este evident ca unii dintre noi s-au desprins definitiv de religios in demersul lor, trebuie sa revenim la o idee cruciala.
Ar trebui admis mai intii urmatorul fapt remarcabil: cultura populara, oricit de subtila si rafinata, se centreaza totusi pe afectivitate si e potentata cel mai eficient de religie. S-ar zice ca, in principiu, e imposibil sa faci un popor intreg sa reflecteze, adica sa aiba mai degraba aplecare spre moderatie si ratiune. Si totusi, chiar asa stind lucrurile, nu s-ar putea oare gasi undeva, in structura sufleteasca a omului modern locul in care afectivitatea se apropie cel mai mult de ratiune? Ei bine, vestea buna e ca asta s-a intimplat deja si aici intervine geniul lui Iisus – pe care eu il vad ca pe primul si cel mai de seama filosof existentialist: printr-un demers aparent sinucigas, el a ales drept centru al doctrinei sale unul dintre cele mai inalte sentimente pe care le pot trai oamenii.
De ce a durat totusi atit de mult pentru ca intelectualii vestului sa gaseasca locul din transcendent in care iubirea se intilneste cu intelegerea? Cauza, este, cred, ideologia sub toate formele sale.
Intii ca oamenilor le-a trebuit foarte mult timp pentru a admite ca, in pofida aparentelor, iubirea nu-i face mai vulnerabili: cele mai multe dintre ideologiile stravechi par sa impuna forta ca argument al celui mai puternic. Apoi, ratiunea insasi era tributara in mare masura ideologicului: cultura, politica dar mai ales stiintele insuficient dezvoltate au grevat secole de-a rindul orice demers moderat sau rational. Mai precis, celor avind iubirea le-a lipsit mai tot timpul curajul, iar celor rationali le-a lipsit stiinta: ideologia erodeaza atit curajul, cit si stiinta.
Dar cum ramine cu masele musulmane? E-adevarat ca eu vad fenomenul din afara, insa nu am senzatia ca in religia musulmana ar exista vreun echivalent afectiv in jurul caruia sa se centreze cultura populara musulmana. Iar fara un astfel de centru, nu cred ca popoarele musulmane au sau vor avea prea curind acces la democratie. Islamismul se vrea o miscare de unificare a lumii musulmane, insa e mai degraba o miscare politica de ideologizare, foarte asemanatoare comunismului: comunismul e, in esenta, o religie puternic ideologizata, care a recunoscut valoarea centrului afectiv popular, si de aceea a magulit masele cu promisiunea utopica egalitara pentru a deturna puterea politica.
Nu poti guverna un popor daca nu controlezi centrul sau afectiv: iar daca un popor nu are un centru afectiv, atunci nu poate fi guvernat decit prin frica, adica prin dictatura – oricit de rafinata ar fi cultura sa.
In ce consta atunci eroarea fundamentala a islamistilor? Cred ca puteti intrevedea deja raspunsul: eroarea rezida in credinta lor ca religia musulmana poate fi gindita drept centru al lumii musulmane. Or, dupa cum am argumentat mai sus, daca ideologia religioasa nu este ea insasi centrata pe un afect, atunci ea nu poate avea efectul unificator scontat, oricit de raspindit ar fi virusul sau. Incit, in acest caz, „simpla” eliminare a teocratiei sau separarea statului de religie nu mai pare sa fie suficienta pentru asimilarea democratiei, mai ales cind exista permanent tentatia socialismului.
S-ar putea crede ca sansa lumii musulmane ar putea fi dezvoltarea economica sanatoasa. Intrebarea imediata insa e aceasta: cum oare ar putea avea loc o dezvoltare sanatoasa intr-un mediu nedemocratic?
Din pacate, noi romanii, am vazut deja pe pielea noastra ce poate insemna trecerea la capitalism pornind de la o democratie debila: coruptia a luat proportii ducind la capturarea statului, iar democratia si economia s-au dezvoltat si se dezvolta in continuare foarte lent.
avand in vedere implicarea evidenta a miscarilor islamiste in protestele din Egipt, se mai poate vorbi despre un efect benefic al acestor manifestatii? ce ar castiga Lumea din inlocuirea unui dictator ca Mubarak cu o dictatura de tip iranian? a nu se uita dreptul Lumii de a se apara de virusul extremist, indiferent unde apare el! apropo, a invoca dreptul la autodeterminare in acest caz e sinucidere curata, iar eu nu concep sa mor cu gatul taiat de un nespalat barbos doar pentru a-i respecta lui drepturile!
Dvs. ati si ajuns la concluzie ori lucrurile sunt inca in miscare si vor fi asa, pentru mult timp de acum inainte.
Regimul din Iran are trasaturi proprii puternice si unele dintre ele sunt posibile doar cand majoritatea societatii e siita. Si acolo sunt schimbari dramatice la nivel de populatie iar clasa politica e departe de a fi omogena, mai mult nu sunt imuni la evenimentele regionale si internationale si tehnologia avansata si new media, nu mai permit regimurilor, indiferent de aria geografica, un control complet. Ori, aici, premisele sunt diferite.
‘Virusul extremist’ dupa cum il numiti capata multiple forme si nu se refera doar la religie (oricare e ea). Ce ne facem cu miscarile de extrema dreapta sau stanga din occident?
In orice stat de drept, in care avem constitutie, legislatie, partide la putere, altele in opozitie, societati care nu ezita sa lupte pentru drepturile lor si indivizi care inteleg ca toate libertatile si drepturile de care ne bucuram vin cu un set de norme si ca exista consecinte, atunci cand nu uitam sa-i respectam pe cei de langa noi, ei, respectiva societate e pe calea cea buna.
Premisele exista in regiune pentru societati tolerante si guvernari responsabile; mai ramane sa doreasca ei si sa-i lase altii.
inafara componentei islamice fundamentaliste,ce diferenta este intre sistemul politic,economic si social, din egipt si tunisia si tendintele sociale,politice si economice din tara noastra?
Incep prin a spune ca sunt impotriva alaturarii in orice context a termenilor, islam si fundamentalism – sunt nuante, ca peste tot.
Diferente au fost si intre Tunisia si Egipt si sunt si intre noi si altii, indiferent care sunt acei altii.
Experienta istorica, evolutia societatii, mecanismul economic, resursele naturale, influentele externe, vulnerabilitati politice, de securitate si alte aspecte ne diferentiaza. Tendintele din tara le traim cu totii. Pana la urma, fiecare isi aduce aportul la viata comunitatii. Cu siguranta nu apar modificari pozitive, nici la noi, nici la altii, daca e o critica si o lehamite constanta fara sa fie aduse alternative si fara un activism al celor multi. Mai e si legea lui Murphy: sa faci acelasi lucru asteptand un rezultat diferit.
Ce vreau sa spun e, ca daca nu invatam din greseli suntem condamnati sa le repetam la nesfarsit si aceasta lege a bunului simt e valabila indiferent de zona, limba vorbita si experienta istorica.
.Stim si mai ales evreii, americanii si mai nou incep sa realizeze si europenii ca nu saracia sau alte aspete obiective, sa zicem, cauzeaza un asemenea raspuns ci pur si simplu religia lor. O religie traditionalista, interpretata ingust, care respinge modernismul. Spun asta pentru ca de la Atlantic pana la Pacific statele musulmane se confrunta cu aceeasi problema: fundamentalismul. Si nu vorbim numai de arabi ci si de turci, persani, indieni-nu majoritar, indonezieni adica aproape toate popoarele care au imbratisat islamul. Detaliile sunt mai largi dar credeti ca putem vorbi de o confruntare de ideologii sau pe viitor de o ciocnire intre civilizatia europeana(crestina sau laica) si cea musulmana?
Nu cred ca intreaga problema se reduce la componenta religioasa. Dar, sa raspund intrebarii dvs. pana la o posibila (mai putin probabila) ciocnire a ideologiilor si o reducere a tuturor chestiunilor la religie cred ca sunt cateva etape importante, intermediare, si in functie de modul in care trecem prin ele vom intelege daca reluam experienta din evul mediu sau mergem mai departe. E prea mult pesimism si suntem capabili de mai mult, ca indivizi, grupuri si societati decat o stare conflictuala continua sau (re)luand religia ca pretext.
credeti ca ue ar putea ajuta la stabilizarea zonei arabe?cum? credeti ca romania ar fi afectata de un val de migratie araba, datorita instabilitati sau agravari situatiei din zona araba?
Evident ca ar putea. Bine ar fi sa nu se decida daca vrem stabilitate (oricum arata ea, inclusiv regimul totalitar, sau mai ales un asemenea regim) sau o evolutie, cu etape chiar mai putin stabile dar care conduc catre o prosperitate mai usor de atins de catre cei multi.
Ma gandesc la o diplomatie mai activa dublata de programe adaptate la nevoile societatii, un control mai riguros a modului in care e consumat ajutorul financiar oferit tarii respective, un ochi mai atent la guvernul care implementeaza aceste programe, sprijin militar si pe programe de securitate conditionat de reforme politice, sociale si economice tangibile.
Pe termen scurt nu cred ca Romania e in top 3 tari din Europa in care arabii si-ar dori sa ajunga. Pe termen mediu, lung exista aceasta posibilitate dar depinde intr-o buna masura de modul in care Romania evolueaza, din toate punctele de vedere. Romanii pleaca pe alte meleaguri, altii, arabi sau nu, vor veni aici. In acest mare sat global miscarile acestea sunt mai flexibile si nu cred ca ar trebui privite toate cu pesimism.
Ce credeti ca va face presedintele SUA Obama daca se prabuseste „domnia” tiranica a lui H. Mubarak si vin la putere elite islamiste anti-occidentale? Va sprijini miscari subversive? Ii va diviza pe noii stapani de la Cairo spre a ii slabi? Va cauta un dialog cu ei?
A nu se uita de planul strategic global al ex-presedintelui GW Bush „the Greater Middle East” in care oricum Egipt si Iordania erau principalii aliati musulmani ai Americii si stalpi pentru protejarea Israelului. Noul Egipt ar putea fi vehement anti-israelian…. Cum se vor repozitiona americanii si europenii fata de noile regimuri din Tunisia si Egipt mai ales ca ii sprijinisera cu bani grei pe dictatorii Ben Ali si Mubarak? Cum se zice „tirani sangerosi, da, dar sunt ai nostri”! Nu cumva se va reedita pastrand proportiile episodul Sahului din Iran in 1979? Acela desi tiran macar modernizase tara…..cei doi mentionati nici atat!
Pana acum administratia americana a ales calea declaratiilor rezervate dar de partea regimului Mubarak. Din nou, precizez ca nu agreez alaturarea islamistilor cu ideea de anti-occident. Cum noi nu suntem identici ca occidentali, logica si experienta arata ca nici islamistii nu sunt toti niste fanatici si unii respecta principiile noastre, inclusiv cele de sorginte crestina. Ca altii si-ar dori un fel de „payback time” e o varianta, dar de la dorinta la infaptuire lunga e calea si rezultatul nu e decis, din start. Daca am depasit pragul vremurilor marilor imperii atunci, orice administratie, va lua in considerare, alegerea societatii indigene si agenda proprie. Cand ai un dialog cu ceilalti, ii poti influenta, afli ce vor, le spui ce vrei tu si existand o stare de inter dependenta, mai ales din partea statelor din regiune, tind sa cred ca sunt modalitati de a ajunge la un compromis acceptabil pentru toti cei implicati.
Israelul se protejeaza si singur dar exista un trend si nu e insignifiant, ba chiar dimpotriva, mai vizibil din 2002, de la Conferinta din Beirut, unde Arabia Saudita si celelalte state arabe si musulmane au venit cu o propunere de pace comprehensiva. Nu doar societatile arabe si musulmane trec prin transformari, ci si societatea israeliana. Indiferent de cine vine sau pleaca de la putere vor continua sa traiasca unii in proximitatea altora. Se prefera conflicte marginale, de uzura sau negocieri cu finalitate, ca dupa aceea, fiecare sa-si vada de treburi, dezvoltare, competitie s.a.m.d? As vrea sa am raspunsul dar nu-l am. E o tatonare continua si o lipsa general de viziune pe termen lung si foarte lung. Nu cred ca Egiptul, indiferent de cine vine la guvernare isi va permite sa rupa tratatele cu Israelul. Ca intr-o decada sau mai multe se vor rediscuta unii termeni (initiativa poate sa fie din partea Israelului), imi pare mai probabil dar altfel vorbim de consecinte serioase. Acordurile internationale au implicatii multiple si profunde. Intre state nu e nevoie de simpatie, iubire si alte asemenea sentimente. E suficient pragmatismul si interesul dictat de apartenenta la un sistem global al natiunilor, acel realpolitik care defineste, intr-o masura mai mare sau mai mica toate guvernele si guvernarile.
Repetand ce am spus mai sus, daca occidentul va conditiona in termeni transparenti si fermi sprijinul financiar, diplomatic si militar, de reforme, in adevaratul sens al cuvantului, tuturor le-ar fi mai bine si n-am mai avea evenimente ca cele pe marginea carora tocmai dialogam.
Tunisia si Ben Ali au avut sprijin international, la nivel declarativ macar, pana in momentul in care a devenit clar pentru toti ca nu mai e sustinut de armata. E moral? Etic? M-as bucura sa regasesc aceste principii pe scara larga in actul politic dar realitatea arata altceva.
Egiptul are un alt loc, la nivel de regiune si international, prin urmare occidentul pare a vea nevoie de mai mult timp de a lua o decizie.
Nu cred ca e in avantajul SUA sau a altora sa arate ca una spun si alta fac. Discrepantele atat de mari si evidente sunt (pot sa fie) taxate dur si raman in mentalul colectiv pt. o perioada mai lunga de timp.
Buna ziua.
Intrebarile mele sunt: de ce in momentul acesta a izbucnit revolta in aceste tari? de ce nu a functionat „efectul de domino” in 1979, de exemplu? o putem integra in aceeasi categorie?
Se pare ca SUA i-a sustinut pe liderii din aceste tari si i-a considerat aliati, trecandu-le cu vederea domnia autoritara. Oare nu au invatat din episodul revolutiei religioase din Iran? Care credeti ca este posibilitatea ca aceste revolte sa se transforme in asa ceva?
Care credeti ca ar trebui sa fie tactica in negocierea cu protestatarii? Cum ar fi vazuta implicarea SUA sau a altor state din vest?
Nemultumirile existau de multa vreme dar nu aveau increderea ca pot face o schimbare reala. Tunisia le-a aratat ca se poate. Efect de domino? Nu stiu daca putem vorbi de proteste care vor avea loc cu atat de multa intensitate si in alte tari arabe (ma gandesc la Yemen, Iordania) dar e cazul ca regimurile sa-si ia in considerare societatile respective. Vor urma o serie de reforme. Cat de profunde, nu pot sa spun in acest moment.
Interesul in Egipt si in regiune e sa se pastreze o oarecare stabilitate. Pe cale de consecinta cred ca se vor cauta solutii, temporare in prima faza dar ceea ce s-a intamplat nu ramane fara ecou regional si international.
In Egipt cred ca urmeaza sa vedem negocieri extinse intre opozitie, regim si comunitatea internationala.
1. Care credeti ca este sursa exagerarii rolului fundamentalistilor in revoltale arabe, prezenta atat in media cat si in comentariile din Romania ? De exemplu CNN-ul avut reportaje mai obiective, desi au mai multe motive de ingrijorare, iar comentariile pe forumuri straine arata mai multa intelegere fata de necesitatea schimbarilor (sau poate am nimerit eu in medii particulare).
2. Revoltele au fost in general organizate de tineri educati. Cum credeti ca se va comporta restul populatiei in timpul viitoarelor campanii electorale ? Experienta ne spune ca pericolul manipularii este destul de ridicat
1. O necunoastere a zonei sau daca doriti, o cunoastere superficiala. Obiectivism ca atare nu stiu daca exista, pt. ca toti suntem influentati de educatie, experienta, interese s.a.m.d. dar putem incerca sa fim cat de poate de onesti si sa facem o diferentiere intre opinii si realitatea de la fata locului, propaganda etc. Sugestia e sa ne informam din mai multe surse, sa fim deschisi la ideile altora si sa nu consideram ca le stim pe toate, apriori. Mai putina aroganta.
2. Nu am o statistica cu nivelul de educatie al celor mai multi implicati in proteste. Isi cunosc drepturile, cu sau fara studii superioare si le cer. Manipularea e prezenta dar sper sa vada mai departe de respectivele incercari.
Dupa ce a sustinut regimuri autoritare, Occidentul se vede in fata unei dileme: sa sprijine democratia sau regimuri impopulare, dar prietene? Care credeti ca este potentialul beligerant al zonei, mai ales ca, dupa regimuri autoritare laice – dar care au secularizat, mai mult sau mai putin fortat, societatea- statele musulmane (inclusiv Iranul) au balansat spre regimuri islamice. Un Egipt islamic este compatibil langa statul Israel?
Interesanta observatie. Un Egipt islamic in sensul de regim fundamentalist nu vom vedea in curand daca vreodata. Compatibilitatea e data de interesele comune, tratatele semnate etc. Mai apare o intrebare: Israel, cu identitate evreiasca e compatibil cu celelalte state? De ce nu? Ce i-ar opri pe unii sau pe altii? Nu cred ca statele se pierd in amanunte mai ales cand sunt interese mai mari care le leaga.
credeti ca revolutia poate atinge si tara alaturata , libya , atata timp cat populatia acolo e mult mai mica iar regimul mult mai autoritar ?
Nu pot sa va raspund la intrebare pt. ca nu cunosc indeaproape situatia din Libia. Dar, incerc un rationament. Vazand ce se intampla in regiune exista sansa ca liderii (liderul) politic sa introduca cateva reforme. Macar pt. efectul de PR.
Prin ce difera situatia din Egipt (si lumea araba in general) de situatia existenta in anii ’80 in estul Europei?
De ce au sustinut tarile europene si SUA regimele totalitare din Orientul Mijlociu? Oare nu se realizeaza de catre europeni / americani / romani ca oamenii astia vor locuri de munca, educatie, justitie, sanse egale si democratie, nu teocratie / islamizare / dictatura ?
Si cum poate fi clasificat drept „prieten al vestului” regimul islamic fundamentalist din Arabia Saudita – care a produs, printre altii, 14 din cei 19 teroristi care au atacat SUA pe 11 Septembrie 2001 ?
Ce i-a impiedicat pe romani – care sunt cel mai religios popor din Europa – sa se transforme intr-un stat „ortodox fundamentalist” – desi nu aveau nici un fel de cultura a democratiei inainte de 1989? Ideea ca e mai potrivita democratia cu „tipul caucazian” mi se pare absolut ridicola.
Cei 14 sauditi din 19 au fost alesi TOCMAI pentru ca, fiind sauditi si in virtutea relatiilor preferentiale intre regat si USA, aveau mult mai putine bariere birocratice de trecut pentru a obtine vize in America. Nu pentru ca, fiind sauditi, erau mai expusi la radicalism islamic, mai fundamentalisti si deci mai predispusi la a participa la asa ceva. Nu cadeti in eroarea aia (sociologica ii zice parca) de a interpreta aparente corelatii in termeni de cauza-efect.
Sunt finantate aceste revolte de mari producatori de petrol si nu numai ,astfel fac ca pretul petrolului sa creasca artificial?
Nu stiu raspunsul.
Eu am o singura intrebare.
Cum estimati impactul acestor miscari asupra regimului din Oman?
M-ar ajuta personal „an educated guess” din partea Dvs., multumesc.
In legatura cu Omanul e interesant de observat relatia cu SUA si Iranul. In ceea ce priveste societatea, diviziunile interne, ma tem ca nu pot oferi nici macar un educated guess.
In secolul XXI, pe care il prevedeam religios sau deloc, credeti ca aceste revolte au ca si element declansator si definitoriu dorinta oamenilor de a iesi de sub autoritatea unui regim represiv religios sau faptul ca populatia se confrunta cu evidente probleme materiale si de trai este factorul determinant? Cu alte cuvinte, este o revolutie (revolta) cultural-spirituala sau economica in momentul acesta in lumea araba?
Sunt mai multe aspecte dar cred ca in principal discutam despre dorinta respectivilor de a se simti cetateni (nu doar cu obligatii ci si cu drepturi si libertati), nevoile sociale si economice. Elementul religios e mai interiorizat si pe un palier secundar sau tertiar.
@ CipE> in primul rand, multumesc pentru raspuns. In al doilea rand, apropo de Iran, stiam ca a avut legaturi puternice cu Libanul, care este o tara araba si chiar iranienii sunt considerati cei care au sprijinit infiintarea Hezbollah in Liban, cu destula influenta in lumea islamica.
Buna ziua,
Voiam sa stiu ce parere aveti despre rolul pe care-l poate juca Uniunea Europeana in consolidarea unor potentiale democratii in nordul Africii.
Multumesc anticipat
De ce ar trebui sa ne intereseze Egiptul ? sau Tunisia ? Sau securitatea statului evreu?
Sincer, daca Ro ar avea interese majore in regiune, as intelege. Din punctul nostru de vedere, rezultatul revoltelor (oricare ar fi el) nu are implicatii majore.
Islamizarea Egiptului ? Si ? Se duce naiba si bruma de turism pe care o mai faceau dar nu o sa moara nimeni din Europa daca nu o sa mai vada piramidele.
Securitatea Israelului ? E treaba lor, nu a mea. Din 73 si pina acum, in loc sa incerce sa-si faca prieteni in jur, au fost belicosi. Istoria ne invata ca cei care sint belicosi si se ascund dupa garduri nu rezista pe termen lung. Sa fie sanatosi!
Vedeti posibila o a „treia cale” reprezentata de democratie & drepturile omului, ma rog, in acceptiunea occidentala a conceptelor, intre cele doua alternative:
– Regim autoritar, inspirat de „trendul” dat de Mubarak, chiar cosmetizat si cu eliminarea celor mai corupte elemente si
– Regim islamist, pur, dur, bazat pe Shariah si pe interpretarile wahhabiste, cele exportate in ultimii 20 de ani in toata lumea si cunoscute sub numele de petroislam?
Este posibil ca aceste revolte sa produca o eventuala inchidere a canalului Suez?
Se poate vorbi de o eventuala greva a lucratorilor din cadrul administratiei canalului Suez?
Pot fortele de securitate egiptene sa preintimpine acest tip de eveniment?
Nici nu doresc sa ma gandesc despre posibilele implicatii ale inchiderii canalului Suez asupra economiei globale si efectele devastatoare ce le va produce asupra lumii.
O intrebare la care un analist isi dovedeste competenta:
Cand urmeaza Siria?
[…] Hotnews.ro/ contribtors.ro: Ce ii mana in lupta? Manuela Paraipan, expert al Middle East Political And Economic Institute, a dis… […]