O expresie mi-a reținut atenția, în mod special, în proaspăta Comunicare specială a Comisiei privind ”situația fiscală din România”.
”Pe baza prognozei de toamnă 2020 a Comisiei și pe baza analizelor privind recentele dezvoltări macroeconomice și bugetare, România nu este pe cale să facă ajustările care ar fi necesare pentru a se asigura că deficitul excesiv identificat în Recomandare este corectat în viitorul previzibil”.
Așadar ”România nu este pe cale să” (în original, ”is not set to”, care poate fi interpretat ca nu e pregătită, dar și nu e hotărâtă). Cu toată diplomația ei, această expresie sună mai înspăimântător decât prognozele excesiv de neliniștitoare date de aceeași Comisie – ”deficit bugetar consolidat de 10,25% în 2020, de 11,25% în 2021și 12,5% în 2022, în ipoteza în care nu se schimbă politicile”.
Și dacă la deficit ne mai așteptam (deși parcă nici chiar așa de excesiv), iată alte cifre din această prognoză ca o elegie de toamnă – ”Într-un scenariu de nicio schimbare de politici, datoria publică este estimată să treacă de 60% din PIB în 2022 și dincolo de 100% din PIB în 2027, rămânând deasupra acestui nivel până la sfârșitul perioadei de proiecție, 2031”.
Nu trebuie să fii specialist în macroeconomie, e suficient să fii doar un simplu contribuabil să-ți dai seama că acest 100% e terifiant de-a binelea. Adică în câțiva ani nu ne vom pune nici măcar acea mască care până acum ne dădea cât de cât o liniște forțată – om avea noi deficite, dar, uite ce bine stăm la îndatorare, undeva la 40%, nici nu ne comparăm cu ăi care au 70%, 80%, ba chiar trec de 100%!
Ei bine, uite că de-acum o să ne comparăm. Adică de ce să fim excesivi doar la deficit, de ce nu și la datorii, o să-i spunem atunci cu mândrie unui investitor care se va mai găsi să ne pună întrebarea fatală – bun, și care mai sunt atuurile voastre ca țară? Cum care? Spargelzeit!!
Cât despre clauza ”dacă nu are loc nicio schimbare de politici”, acesta poate fi una de salvare, sau … din contră. Adică putem citi cum vrem – cifrele pot să se îmbunătățească, cu politici potrivite sau pot să iasă și mai mult în decor, alimentate de politici nepotrivite.
Dar să ne-întoarcem la acel ”Romania is not set to”. La drept vorbind, ca să fii set to, în opinia Comisiei, trebuie să accepți realitatea în față – avem cheltuieli prea mari comparativ cu veniturile actuale. În diagnoza rece, ”determinanții fundamentali ai actualei situații fiscal erau deja prezenți înainte de impactul pandemiei din 2020 și nu s-au modificat. Se include aici creșterile mari de pensii, alocații mai mari pentru copii, reduceri în taxele indirecte și tăieri ale contribuțiilor sociale pentru anumite categorii de lucrători”.
Din acești determinanți, desigur că singurul unde se poate opera în mod realist o reparație este pe parte de taxe indirecte. Mai clar – TVA și accize.
Că o creștere a acestora va avea lovi în consum, deci în actualul principal motor al creșterii economice, asta e o altă poveste. Iar faptul că nici nu se poate pomeni în această perioadă electorală de TVA și accize este cu adevărat o altă poveste.
Sigur că va trece această perioadă, că nu putem s-o ținem la infinit în campanie electorală! Va trece și primăvara lui 2021, cu o nouă reevaluare de la Comisie. Va trece 2021, cu tot cu acea clauză de salvare (așa-numita escape clause va rămâne în vigoare și anul viitor, Bruxelles-ul acceptând să închidă ochii și să nu ia măsuri împotriva statelor care nu-și rezolvă derapajele excesive). Și atunci se va discuta de clasica soluție a creșterii taxelor. Întrebarea e – vom mai discuta și de altceva? Adică de politici cu adevărat mai potrivite, care să împace și capra veniturilor și varza cheltuielilor? Și aici aduc încă odată discuția pe terenul ADMINISTRAȚIEI!
Auzeam luna trecută o declarație oficială că ANAF nu va fi niciodată prietenul nostru. O declarație care, iată, în contextul cifrelor dezolante de mai sus, pare și mai … credibilă.
Dar alegeam atunci un titlu care poate fi catalogat ușor ca incredibil – Și de ce n-ar fi ANAF prietenul nostru (cândva)! Și încheiam așa – Astăzi aparatul administrativ (european și de oriunde din lumea asta) este mai puternic ca oricând prin datele pe care le colectează DESPRE TINE, DE LA TINE (pe această temă, articolul ”Vorbiți rezonabil DAC6?”). Dar tocmai acest aparat mai puternic ca oricând are nevoie, mai mult ca oricând, să arate că știe să facă echipă, că este partener real cu plătitorul de taxe.
În cel mai pragmatic mod vorbind, statul care așteaptă zeci de procente dintr-un salariu, dintr-un impozit, dintr-o valoare adăugată trebuie să aibă cel puțin conștiința că este asociat la afacerea, la activitatea acelui plătitor de taxe. Că dacă dispare plătitorul, dispar și taxele. Trăim vremuri de mare încercare, și pentru privat, și pentru stat!
Tocmai că vin astfel de vremuri, îmi permit să rog politicienii noștri ca, măcar după ce trece campania, să intre pe acea cale a politicilor potrivite pentru prezentul și viitorul (apropiat). Altminteri, la următoarele alegeri, chiar nu știu pe unde mai scoatem cămașa!
1.Raspunsul ,,romanesc” la aceasta intrebare pusa de comisie ( in limba ,,pasareasca-contabila”), exista de 10 ani si nu trebuie sa ne mai batem capul!El a fost dat de fostul presedinte Basescu si P.M. Boc in 2010!
Intrebarea care intradevar asteapta un raspuns imediat, este de ce P.N.Liberal, P.S.Democrat, P.M.Populara, USR sau PLUS refuza evaluarea si promovarea unui ,,proiect de tara” cu obiectivul reindustriaolizarii pe care l-am propus fiecaruia?
2.In modelul economic national – ,,bugetar intre doua legislaturi” – unica ,,politica potrivita” este taierea cheltuielilor de toate felurile: investitii, salarii, ,,de capital”, sociale, etc.
Bugetul national, considerat in ,,macroeconomie” ca fiind ,,cel mai puternic instrument al dezvoltarii economice nationale” are aceasta calitate numai in taruile dezvoltate economic si industrial-agricol!
In tarile inapoiate economic si dezindustrializate ca Romania, in care zonele oraselor mari au doar o industria de ,,prima revolutie industriala”, cu montaj de componente si produs piese simple cu valoare adaugata redusa, Bugetul National are aceeasi ,,valoare nationala redusa”!
,,Politicile potrivite pentru prezent si viitor” nu pot fi decit INDUSTRIALIZAREA in intregime a tarii cu aceleasi industrii cu valoare adaugata redusa, apoi pe acest suport industrial se articuleaza treptat industrii superioare, cu valoare adaugata in continua crestere!
3.Din pacate, politicienii, consultantii si specialistii in economie, teoreticienii, etc., n-au reusit acest lucru de 3 decenii, deoarece,, economia intreprinderii si macroeconomia” nu ofera suportul teoretic, stiintific pentru constructia unor proiecte de reindustrializare!
Analizele, evaluarile si indicatiile economice realizate in ,,registrul” modelului economic bugetar nici nu pot vorbi de reindustrializare, deoarece stiintele economice aratate ,,deservesc” tehnic-stiintific doar economia existenta. Instrumentul lor – BUGETUL are numai functia de colectare a taxelor si impozitelor si distributia veniturilor catre consumatorii bugetari. Bugetul neavind ,,rubrici cu date si tehnici” de dezvoltare economica – deoarece apartine unui model pasiv de administrare a tarii – n-are cum face ,,politici industriale”, adica ,,potrivite pentru prezent si viitor”!
Numai iesirea dincolo de acest model economic, catre cel pro-activ industrial (practicat in Asia Emergenta) este solutia la starea actuala a tarii!
4. Desi cheltuielile cu salariile bugetare sint la limita subzistentei fizice iar cele sociale sub limita de supravietuire a unei treimi din populatie, Romania se inderapta cu pasi repezi spre starea Greciei de acum 5 ani!
In actuala situatie, intrebarea ce-i de facut a devenit absolut retorica – cita vreme partidele si guvernele refuza evaluarea si promovarea unicului proiect de tara cu obiectivul iesirii Romaniei dintoate crizele sale – pe calea reindustrializarii!
prof. Caliman I. Eugen
autor ,,proiect de tara”.
Iata ca, pe un sait general (nu economic) un autor pune o intrebare istorica: Ce facem cu deficitul si datoria externa?In finalul articolul ,,roaga” politicienii sa ,,intre pe acea cale a politicilor potrivite pentru prezentul si viitorul (apropiat).
1.,,Problemele nerezolvate la timp, sint generatoare de viitoare crize”, iar nerezolvarea problemei REINDUSTRIALIZARII, pe care Adrian Nastase a considerat-o (in urma guvernarii) ca ,,principalul obiectiv al restructurarii economice” (in ,,Romania Europeana) a generat deceniile de criza ale tarii.Odata cu pandemia, aceasta criza a atins un apogeu pe care guvernul Orban (actual ori viitor) doar viseaza ca o rezolva cu banii UE!
Calea reala este si cea a aportului masiv al investitorilor industriali straini, deoarece Romania nu sufera de lipsa de Capital, ci de lipsa ,,capitalului managerial”, de lipsa capacitatii de a proiecta, construi, administra si face viabila o intreprindere industriala!
Romania nu va exporta autostrazi, spitale sau alte astfel de ,,bunuri”, iar ele nu sint producatoare de marfuri pentru export!
Aceste rinduri sint expresia insatisfactiei fata de Programul de Guvernare al P.N.Liberal publicat recent, in care politicile industriale si reindustrializarea in sine cu viziunea si cerintele sale sint inexistente.
2.Promisiunea a tot atitea sute de mii de noi locuri de munca anual a fost facuta si de programul din 2012 al P.M. Ponta, dar obiectivele si resursele alocate nu erau si nici acum nu sint cuprinse intr-un proiect national in forma operationala care sa prezinte modul si tehnicile prin care institutiile ,,executive” devin capabile de a le realiza.
2.Actualele institutii nu pot face fata acestui ,,hei-rupism” de dezvoltare fara a lucra pe principii noi, cu tehnici de constringere spre performanta institutionala si fara a fi construite institutii noi care sa faca fata acestui iures de finantare.
In al doilea rind, este de retinut ca fara a fi ,,organizat” in mod special, procesul de dezvoltare industriala este inexistent, iar programul vorbeste strict de INFRASTRUCTURA de toate felurile: rutiera, cale ferata, sanitara, digitalizare, etc., amintind vag de sustinerea investitorilor straini!
Comentariul trebuie inteles ca apreciind angajamentul tehnic-economic-financiar, dar lipseste cu desavirsire orice despre PREGATIREA INSTITUTIONALA a tarii pentru un puternic decolaj economic postpandemie!
3.Proiectul de tara vizeaza (pe linga ,,organizarea dezvoltarii industriale”) functionalizarea institutionala, care este un demers calitativ neprevazut in stiintele micro si macroeconomica, ceeace explica lipsa acestui CAPITOL in Programul Economic al P.N.Liberal!
Fara pasii politici, economici, sociali, adminstrativi, normativi, legislativi, organizatorici, etc. de transformare institutionala spre performanta un episod cu adevarat prometeic de dezvoltare este imposibil.
4.Istoria pare sa se repete in privinta viziunii SF despre dezvoltare, cind presed. Basescu propunea in 2006, ca odata cu cele 30 de miliarde de Euro promise de UE (cu aderarea in 2007), Romania sa ia credite de inca 30 de miliarde de Euro, ca sa aiba loc un decolaj economic imens, pentru ajungerea din urma a tarilor dezvoltate.
Intr-un articol de mare capacitate ,,demonstrativa”, prof Ilie Serbanescu a temperat ,,avintul economic prezidential”, scriind: ,,Daca am avea un program extrem de concret de dezvoltare, apelul la credite externe ar avea sens.Dupa cum stim, un asemenea program nu exista…” (Dezvoltarea prin indatorare externa”, Revista 22, nr. 85525 iulie 2006, pag. 4).
Prof. Serbanescu a avut dreptate, Romania fara proiectul national, fara un program amanuntit de dezvoltare si fara institutiile dezvoltate/perfectionate spre a avea capabilitatea necesara, n-a reusit dupa integrare sa absoarba mai nimic din banii UE, iar creditele de orice fel au inseamnat indatorarea de azi!
5. La 15 ani de la acest esec al unui presedinte de a se ,,afla in treaba” propunind ceeace Romania nu putea duce la bun sfirsit, tara este la fel de nepregatita pentru efortul de dezvoltare economica pe care UE il sustine financiar!
Pentru a reusi un astfel de program de guvernare, competitivitatea/functionalitatea economica si institutionala ar trebui sa fie macar catre indicii 20- 25, deoarece actualul indice 74 constituie blocajul nevazut si neinteles de clasa politca in general si guvernul Orban in special, contra utilizarii banilor de orice provenienta pentru dezvoltare!
Imbunatatirea indicelul de competitivitate si organizarea procesulul de imbunatatire spre performanta functionala a institutiilor sint cuprinse in litera si spiritul ,,proiectului de tara”, care impreuna cu Comisia creata in acest scop, va asigura capacitatea institutionala de a prelua si materializa acest imens efort de constructie nationala economica.
Din pacate, pina acum nu se dovedeste ca sub raport organizatoric si institutional s-a schimbat ceva si Romania are capabilitatea reala de a transforma banii UE in obiective de infrastructura ori economice, iar programul economic actual prezinta doar o detaliere mai mare a obiectivelor, fata de programele trecute…
Reducerea aparatului bugetar cu 50 %, privatizarea activelor de stat, taierea asistentei sociale respectiv primirea ei conditionata de servicii in favoarea cetatenilor unde ne se poate altfel, retragerea trupelor din Afganistan, reducerea numarului de parlamentari la 150, comasarea Ilfovului cu Bucuresti, reorganizarea teritoriala, impozitarea corecta a averilor tiganesti si ar mai fi destule posibilitati.