Ce „vrăji” mai fac modelele climato-economice supra-încălzite?

În 2099, Islanda va avea cei mai bogați locuitori din lume,  Mongolia va deveni o super-putere economică, iar România și Statele Unite ale Americii vor avea PIB-uri pe cap de locuitor similare

În ultimii ani, estimările modelelor climatice referitoare la creșterea temperaturilor din cauza încălzirii globale antropogene s-au îngemănat cu proiecțiile unor modele economice într-un efort de a estima magnitudinea provocărilor și a costurilor economice asociate acestora. A apărut astfel un soi de economie climatică sau climatologie economică, ale cărei studii încearcă să lămurească modalitățile prin care schimbările produse mediului înconjurător, anticipate de modelele climatice, vor afecta societatea umană prin efectele lor anticipate asupra sănătății, infrastructurii sau a economiei.

Dacă partea climatică a acestor studii hibride este suficient de solidă (la urma urmei, este acceptată de consensul celor  97% experți care sunt de acord cu încălzirea globală antropogenă!), partea economică este rizibilă de multe ori.  Proiecțiile costurilor iminente și inerente pe care le vor impune schimbările climatice au început să se bazeze pe analize statistice ale efectelor variațiilor de temperatură, creând corelații între temperaturile actuale și efecte precum mortalitatea sau creșterea economică. În continuare, corelațiile obținute pe scară mică sunt extrapolate la perioade mai lungi, cu încălzire globală anticipată mult mai mare decât cea apărută în intervalul folosit inițial. Astfel, se obține un răspuns proporțional mai mare al efectelor climatice, respectiv al costurilor pe care societatea va trebui să le plătească pentru ameliorarea unor impacturi viitoare semnificative. Cu alte cuvinte, catastrofismului climatic i se adaugă  catastrofismul economic.

Câteva exemple edificatoare pentru cei interesați sunt listate mai jos[1].

Articolul pe care îl voi discuta în continuare se intitulează „Global Non-Linear Effect of Temperature on Economic Production”, are ca autori trei profesori (Marshall Burke, Solomon Hsiang și Edward Miguel) de la reputatele universități americane Stanford și University of California at Berkeley, și a fost publicat pe 15 noiembrie 2015 în revista Nature (vol. 527, pp. 235 -239).

Folosind date din 166 țări pe o perioadă de 20 ani (1980 – 2010), autorii compară variațiile temperaturii medii dintr-o țară cu variațiile din aceiași ani ale creșterii economice (PIB, respectiv PIB/cap de locuitor). După care au construit un model climato-economic (îl voi numi în continuare modelul Burke) pe baza unei singure ecuații non-lineare, care corelează cele două variabile.

Analizând corelațiile obținute, autorii au găsit că în țările cu o temperatură medie sub 13°C (aprox. temperatura medie din Baltimore, Beijing, Milano sau Wellington), creșterea economică a fost mai susținută în anii călduroși. Țările cu temperaturi medii mai mari de 13°C, au obținut creșteri economice în anii mai reci. Deci, temperatura ideală pentru creștere economică este 13°C. Cu cât ești mai aproape de această temperatură, cu atât mai bine. Cu cât ești mai departe de 13°C, cu atât mai greu va fi să obții creștere economică. Întrucât modelele climatice indică o creștere anuală a temperaturilor globale, rezultă că și creșterea economică va suferi o scădere anuală.

Odată găsită această corelație temperatură-productivitatea muncii-creștere economică, modelul Burke a fost aplicat unei viitoare umanități, mult mai calde decât în 2010. Perioada anticipată, cu încălzirea aferentă, a fost considerată până în anul 2099.

Principala consecință a încălzirii globale conform modelului Burke va fi o scădere spectaculoasă, cu 23%, a veniturilor globale medii (PIB/cap de locuitor). Practic, reducerea prognosticată este cu un ordin de mărime mai mare decât oricare altă estimare anterioară (de exemplu, administrația Obama a estimat în 2010 că reducerea veniturilor globale va fi de ordinul a 1% – 4%). Nu trebuie să ne mire că această sumbră prevestire a primit o largă atenție și publicitate mass-media. Faptul că articolul a fost publicat cu exact o lună înainte de semnarea Acordului climatic de la Paris (15 decembrie 2015) poate fi o coincidență. Poate nu. Oricum, dacă semnatarii de la Paris l-au citit, nu cred că le-a scăpat avertismentul scris chiar în Abstract:

unmitigated warming is expected to reshape the global economy by reducing average global incomes roughly 23% by 2100 and widening global income inequality, relative to scenarios without climate change.

Numai că modelul Burke este pe cât de uimitor, pe atâta de absurd.

Sentimentul mongol al schimbărilor climatice

Folosind datele furnizate de autorii înșiși, am reprezentat câteva din valorile produse de modelul Burke pentru anul 2099.

Conform Figurii 1, în timp ce economia lumii va scădea vertiginos din cauza încălzirii globale, țările cu climat rece vor atinge un nivel de bogăție inimaginabil.

Figura 1. Proiecțiile PIB/cap de locuitor, urmând schimbările climatice din perioada 2010 – 2099. Sursa datelor: Burke et al., 2015; Replication data, disponibile la https://web.stanford.edu/~mburke/climate/data.html , „Projected per capita GDP with climate change (based on SSP5 and RCP8.5), 2010 – 2099”

Astfel, cei mai bogați locuitori din lume, cu un PIB de $1.500.000 dolari SUA, vor fi  trăi în Islanda, o țară cu 300.000 oameni, mai puțini decât cei din sectorul 2 al Bucureștiului. Islandezii vor câștiga mai mult decât dublul oricărei alte țări, cu excepția Finlandei ($860.000).

La polul opus, cea mai săracă țară din lume în anul 2099 va fi India, cu un PIB/locuitor de numai $1.657. Tot la polul sărăciei se va plasa și China, cu un PIB/locuitor de $10.362.

Un alt aspect nemaipomenit al modelului Burke este faptul că, finalmente, datorită încălzirii globale, românii vor atinge un nivel de bogăție individuală similar cu cel al americanilor: România (2099), cu $86.216, va ocupa locul 31 în lume, în urcare de pe locul actual 70; SUA (2099) cu $90.429, vor fi pe locul 28! Prin urmare, rog respectuos pe acei români, mai ales tineri, care nu mai prididesc cu criticile la adresa viitoarei încălziri globale, să nu scape din vedere acest aspect esențial: Ceea ce nu au realizat generații de români, de-a lungul istoriei milenare a patriei, va obține gratis încălzirea globală în următorii 80 ani! :-)

Dar de departe, cea mai spectaculoasă predicție a modelului Burke este apariția unei noi super-puteri economice mondiale: Mongolia! De pe actualul loc 118 în ierarhia economică mondială, cu un venit actual de $861/locuitor, Mongolia va deveni a 7-a țară din lume ca PIB/locuitor. Cu un PIB/locuitor de $390.000 datorat încălzirii globale din anul 2099, mongolii vor fi de peste patru ori mai bogați decât americanii. Vorbesc de Mongolia, țara cu aprox. 3 milioane de locuitori, din care cca. 40% sunt nomazi, crescători de cai și cămile. Probabil că încălzirea globală, bine incorporată în modelul super-încălzit Burke, va produce niște minuni nemaiîntâlnite vreodată.

Un alt exemplu frapant este cel al statului Israel (Figura 2).

Figura 2. Evoluția PIB/cap de locuitor în Israel, ca urmare a schimbărilor climatice din perioada 2010 – 2099 (Sursa: vezi Figura 1)

Este vorba de Israel, o țară care a făcut deșertul să înflorească prin tehnicile revoluționare de management al apei și al irigării, o țară care a avut surplus de apă în timpul secetelor intense din zonă, pe care unii le consideră o cauza a războiului civil din Siria[2]. Modelul Burke prevede că cetățenii Israelului vor atinge un maxim al bogăției lor în jurul anului 2055, după care, venitul lor din 2099 va fi similar cu cel din 2010, adică va scădea cu peste 2% pe an.

Dacă raportăm valorile PIB totale, furnizate de modelul Burke, apare o situație ilustrată în Figura 3.

Figura 3. PIB-ul national pentru țări selectate (Sursa datelor: pentru PIB/locuitori aceeași ca ăn Figura 1; pentru estimările populațiilor, am folosit https://purl.stanford.edu/wb587wt4560 , Shared Socioeconomic Pathways SSP5, /data/input/SSP/SSP_PopulationProjections.xls

Și aceste predicții zgâlțâie serios bunul simț de fiecare zi. În ciuda venitului per locuitor relativ mic, Statele Unite vor continua să fie puterea mondială No. 1 pentru că populația actuală se va dubla, ajungând la peste 713 milioane locuitori. Pe baza aceleiași prezumții șocante (populațiile se înmulțesc mai repede în țările mai reci), Canada, cu peste 81 milioane oameni, se va plasa pentru prima dată în istoria sa pe locul doi al puterilor economice planetare. Mai mult chiar, economia Canadei va fi de peste 7 ori mai mare decât cea al Chinei pentru că – ați ghicit! – încălzirea globală va reduce nemilos numărul chinezilor și chinezoaicelor, de la 1,4 miliarde în 2018 la doar 644 milioane în 2099, adică o înjumătățire! Miraculos, India își va menține în 2099 o populație de 1,1 miliarde, chiar dacă va fi cea mai săracă de pe planetă.

Cât despre România, autorii modelului Burke n-au vești prea bune: în 2099, PIB-ul național va fi de $760 miliarde pentru că aceeași încălzire globală va determina o scădere a populației neaoșe de la 19,5 milioane în 2018 la doar 8,8 milioane în 2099.

Bizareriile modelului Burke nu se opresc la cele descrise mai sus. Categoric, rezultatele pentru Islanda și Mongolia sunt aberații și cineva mai cârcotaș ar putea replica: ei, și ce dacă două exemple sunt deraiate greu de pe linia firească a logicii socio-economice? Schimbă ele calitatea modelului super-încălzit? Da, schimbă totul. Pentru că ori credem în premisa că schimbările gradate ale temperaturii globale afectează creșterea economică conform funcției inventate de Burke et al., 2015, ori nu credem.

Dacă un model statistic face predicții care pot fi ușor falsificate, avem de-a face cu un model prost, indiferent de cine sunt autorii sau unde a fost publicat.

Cu un astfel de model climato-economic supra-încălzit, lumea va împărtăși din plin sentimentul mongol al schimbărilor climatice.

Ce este greșit în modelul Burke?

Pe scurt, trei sofisme minează credibilitatea și valoarea acestui demers climato-economic:

(1) Autorii consideră că aceleași răspunsuri, evidențiate în cazul unor variații minore (fracțiuni de grad Celsius) și întâmplătoare ale temperaturilor istorice, se vor transforma în manifestări proporționale în cazul unor viitoare schimbări climatice, majore (câteva grade Celsius), graduale și permanente.

(2) Autorii consideră că societatea umană din următoarele opt decenii nu se va schimba sau adapta în niciun fel pentru a ameliora/contracara efectele viitoare impuse de schimbările climatice.

(3) Autorii construiesc un univers alternativ, care în prezent nu există. Analizele lor nu consideră efectele adaptării la schimbările climatice, impulsionate de creșterea bogăției naționale și de avansurile tehnologice, care vor furniza soluții multor probleme climatice. Adaptări biofizice, comportamentale și sociale sunt și ele posibile.[3]

Ce răspunde Marshall Burke la criticile făcute deja? Fiind acuzat că confundă „vremea” (studii de temperatură de scurtă durată) cu „clima” (studii pe durate lungi cu variabile multiple), doctoratul lui fiind în economie agricolă, Marshall ignoră cu superbie să răspundă la chestiunile vizând calitatea sau plauzibilitatea prognozelor sale. În schimb, cere socoteală criticilor săi pe blog:

Spunând doar că răspunsurile derivate din studiul „vremii” sunt un ghid prost pentru înțelegerea „climei” nu este satisfăcător. Arătați-ne cum vor fi diferite răspunsurile pe termen lung.

Poate că criticile din acest articol (pe care le voi coordona cu cele ale lui Oren Cass) vor primi un alt tip de răspuns. Dar oare va publica Nature o critică la adresa modelului Burke? Este aproape imposibil de sperat. În ultimii 25 ani, de cînd citesc revista Nature, n-am văzut nici o interpelare sau o critică la adresa unui articol publicat anterior. Aș putea să încerc o eventuală publicare în Science, revista rivală a lui Nature. Doar că, entuziasmul mi-a fost retezat de

Cireașa de pe tort – Editorii revistei Science și Photoshop-ul

În 2010, Science a publicat un important articol despre integritatea științifică a studiilor climatice și a oamenilor care produc aceste studii. Sub titlul Climate Change and the Integrity of Science, un mare număr de membri ai Academiei Naționale de Științe a SUA s-au declarat profund deranjați de escaladarea recentă a atacurilor politice asupra oamenilor de știință în general și asupra specialiștilor în domeniul climei în special. Fiind un cititor consecvent al revistei nu pot fi mai puțin îngrijorat de apelul la apărarea integrității științei, în general, și a celei climatice, în special. Cu condiția ca reputata revistă în care academicienii americani și-au publicat apelul să nu joace alba-neagra cu cititorii ei.

Pentru că apelul vorbea de încălzirea globală ca parte a schimbărilor climatice, editorii revistei au găsit de cuviință că cea mai bună ilustrare a problemei ar fi bietul urs polar a cărui banchiză de gheață se topește continuu din cauza oamenilor (răi) care ard combustibilii fosili, contribuind astfel la dispariția mediului său de viață.

Numai că poza aleasă să ilustreze această tragică situație a bietului urs polar a fost o manipulare crasă[4], făcută în Photoshop (Figura 4). Pinguinul din poza originală, care nu-i așa spectaculos ca ursul Fram, a fost înlocuit artistic cu Ursus Bogus, o nouă specie descoperită și patentată de editorii celebrei reviste Science.

Figură 4. Editorii revistei  Science au descoperit o nouă specie de urs polar: Ursus Bogus. Trăiască Photoshop-ul!

Faptul că editorii au ales să ignore avertismentul expres postat de proprietarii pozei

This image is a photoshop design. Polarbear, ice floe, ocean and sky are real, they were just not together in the way they are now.

doar de dragul propagandei ecologice, mi-a tăiat orice speranțe că ei nu au o agendă ascunsă. În aceste condiții, a publica un articol critic la adresa catastrofismului economic declanșat de catastrofismul climatic, precum  în modelul Burke, mi se pare o acțiune la fel de ireală ca aceea pe care am încercat-o în anii ’80 să critic regimul comunist și pe Ceaușescu în ziarul Scânteia. Nu m-am ales decât cu două dosare DUI (Dosar de Urmărire Informativă), „Geologul” și „Corbul”, precum și cu interdicția de a călători în străinătate.[5]

Utilizarea Photoshop-ului pentru demonizarea schimbărilor climatice se practică și pe la alte case mari. De exemplu, în 2008, NOAA/NCDC (National Oceanic and Atmospheric Administration și National Climatic Data Center) au publicat imagini photoshopate ale unor case inundate pentru a mari impactul emoțional al consecințelor schimbărilor climatice.  Raportul inițial, intitulat Global Climate Change Impacts in the United States, a trebuit să fie retras după ce s-au descoperit „vrăjile” Photoshopului.

CONCLUZII

Cu aproape un an în urmă, publicam articolul De-ale modelelor climatice. Ce „vrăji” mai face încălzirea globală?. Acolo am descris pentru prima dată poziția mea în legătură cu hegemonia tiranică a modelelor climatice, care acum s-au hibridizat, devenind climato-economice. Pentru că nimic nu s-a schimbat de anul trecut, mă văd nevoit la auto-citare:

Suntem martorii unei hegemonii (tiranii?) exercitate de predicțiile climatologice impuse peste sau contra realităților contingente, imaginative și umaniste ale vieții sociale și viziunilor despre viitor. Modelele climatice sunt acum privite ca adevărații predictori ai schimbărilor pe care clima le-ar putea suferi. Este o hegemonie care conduce la inflamarea disproporționată a puterii discursului social și politic bazat pe modelările posibilelor schimbări viitoare ale climei.

Ceea ce mi se periculos în actualul reducționism climatic este că practicanții lui cedează viitorul planetei comunității epistemice a modelatorilor climatici. După care, folosind proximități, transferă concluziile lor analiștilor sociali, economici și politici. Consecințele acestor  coproducții modelări climatice – interacțiuni sociale- consecințe economice – politici ecologice pot, și sunt de multe ori, asimetrice, cu impacturi dificil de estimat asupra vulnerabilității și rezilienței diverselor societăți.

Pe de altă parte, ceea ce mă neliniștește în legătură cu noile modele climato-economice este ascensiunea lor rapidă în cancelariile administrative ale puterii decizionale americane. U.S. Government Accountability Office (GOA) și U.S. Environmental Protection Agency (EPA) au lucrat în ultimii doi ani pentru a revizui efectele economice potențiale ale schimbărilor climatice și riscurile aferente pentru guvernul federal[6]. Cele două organisme federale au folosit modelele climato-ecologice indicate în nota 1, a căror recentă critică a fost făcută de Oren Cass.

Studiile folosite, de tipul modelării Burke, au doze variabile de alarmism nejustificat produs de extrapolarea unor corelații temperatură-efecte socio-economice. A adăuga catastrofism economic la catastrofismul climatic nu ajută deloc. Ba, dimpotrivă.

De exemplu, studiul produs de Hsiang et al., 2014 (Hsiang este al doilea autor al modelului Burke din 2015) estimează că până în 2100, costurile cauzate de efectele schimbărilor climatice din SUA vor ajunge la $228 – $945 miliarde dolari pe an. Cel puțin 71% din această sumă este bazată pe estimări ale unor studiile individuale de temperatură.

Studiul publicat de EPA în 2015 estimează că până în 2100, schimbările climatice vor costa anual Statele Unite între $1,3 trilioane și $1,8 trilioane. Cel puțin 89% din suma estimată se datorează studiilor de temperatură de tipul celui folosit de modelul Burke.

Dar când studii și modelări climato-economice sfidează bunul simț, făcând estimări aberante și alunecând primejdios pe panta alarmismului nejustificat, integritatea științei suferă nu doar din cauza lui Ursus Bogus sau a atacurilor politice asupra savanților climatologi.

Oare factorii decizionali, care au semnat Acordul climatic de la Paris, au avut cunoștință de „vrăjile” modelului supra-încălzit Burke, publicat doar cu o lună înaintea ceremoniei oficiale, într-una din cele mai importante reviste științifice din lume, cu autori angajați în faimoase universități americane? Just asking…

NOTE___________

Hsiang, S. et al., 2014, American Climate Prospectus: Economic Risks in the United States, Rhodium Group, https://gspp.berkeley.edu/research/working-paper-series/american-climate-prospectus-economic-risks-in-the-united-states

Zivin, J. G. and M. Neidell, 2014, Temperature and the Allocation of Time: Implications for Climate Change, Journal of Labor Economics, v. 32, no. 1, pp. 1–26.

Garcia-Menendez, F. et al., 2015, U.S. Air Quality and Health Benefits from Avoided Climate Change Under Greenhouse Gas Mitigation, Environmental Science & Technology, v. 49, pp. 7580–7588.

Mills, D. et al., 2015, Climate Change Impacts on Extreme Temperature Mortality in Select Metropolitan Areas in the United States, Climatic Change 131, no. 1, pp. 83–95.

Barreca, A. et al., 2016, Adapting to Climate Change: The Remarkable Decline in the US Temperature-Mortality Relationship over the Twentieth Century, Journal of Political Economy, v. 124, no. 1, pp. 105-159.

Hsiang, S. et al., 2017, Estimating Economic Damage from Climate Change in the United States, Science, v. 356, no. 6345, pp. 1362–1369.

Critici ale acestor articole au fost făcute cel mai recent de Oren Cass, Senior Fellow at the Manhattan Institute for Policy Research:
Doomsday Climate Scenarios Are a Joke, March 11, 2018, The Wall Street Journal

Overheated: How Flawed Analysis Overestimate the Costs of Climate Change, Report March 2018, the Manhattan Institute for Policy Research, 20 p.

[2] Cranganu, C., 2016, Siria, războiul civil și schimbările climatice: O posibilă conexiune? Portretul geopolitic al unui stat fragil și vulnerabil

[3] Aja, S. U. and C. Crânganu, 2017, Exploring the Earth System, 2^nd ed., ch. 21 – Taking sides: Climate Change Debate, KendallHunt, pp. 269 – 284.

[4] O acțiune asemănătoare am descris în articolul O nouă manipulare à la Gasland – Ursul polar care moare din cauza încălzirii globale

[5] Am oferit detalii în articolul Moartea unui general.

[6] U.S. Environmental Protection Agency, 2015, Climate Change in the United States: Benefits of Global Action.

U.S. Government Accountability Office, 2017, Climate Change: Information on Potential Economic Effects Could Help Guide Federal Efforts to Reduce Fiscal Exposure.