marți, octombrie 26, 2021

Cercetătorii își caută dreptatea în instanță – Partea a II-a

La șase luni de la publicarea articolului „Cercetătorii își caută dreptatea în instanță” (aici) avem și număr de dosar (7696/2/2020), înregistrat la Curtea de Apel București în 30.12.2020 (aici). Suntem 20 de cercetători din toată țara (postdoctoranzi, tineri cercetători independenți și cercetători seniori) care cer să fie „respectați de autoritățile Statului, de la Minister, la Unitate Executivă și Consilii din subordinea Ministerului. Ni se pare inadmisibil ca niște evaluatori incompetenți să calce în picioare munca de ani de zile a cercetătorilor, precum și speranțele celor tineri.” – extras din articolul precedent. 

Prin această acțiune dorim să ni se facă dreptate și mai ales să tragem un semnal de alarmă asupra modului defectuos în care este alocat bugetul așa-zis competitiv al cercetării. În articolul precedent dădeam un exemplu elocvent de incompetență din partea evaluatorilor: unuia din cei 20 de reclamanți i-a fost scăzut punctajul, printre altele, pe motiv că propunerea sa nu respectă prevederile GDPR, or cercetările ar fi vizat înregistrări electrofiziologice provenite strict de la animale de laborator (maimuță și șoarece). Proiectul nu i-a fost finanțat, dar un articol în care este prim autor în Nature Communications tocmai i-a fost publicat (aici). 

Acțiunea în instanță vizează proiecte depuse în cadrul competițiilor naționale de tip „Proiect Experimental Demonstrativ” (PED), „Tinere Echipe” (TE) și „Postdoctorat” (PD). Bugetul multianual al celor 3 competiții este în prezent de aprox. 336 de milioane de lei, crescut anul trecut prin rectificare pozitivă de la 235 de milioane de lei. Suplimentarea bugetelor celor trei competiții a permis în mod cert și finanțarea unor proiecte valoroase, dar considerăm pe mai departe că, în genere, a fost o risipă a banului public, având în vedere evaluarea deficitară a proiectelor. Or România nu-și permite să irosească puținele resurse bugetare alocate cercetării, și mai mult, nu-și permite să irosească fondurile alocate în regim competitiv. Din totalul bugetului anual al cercetării doar puțin peste 1/4 sunt alocați competitiv, sistemul fiind sufocat de alocări discreționare cum ar fi cele 100 de milioane de lei de lei alocate anual Instalațiilor și Obiectivelor Strategice de Interes Național (despre care v-am vorbit aici), sau cele peste 400 de milioane de lei alocate anual Programului Nucleu (despre care v-am vorbit aici), doar ca exemple. Execuțiile bugetare anuale pot fi consultate aici.

De ce nu este România în stare să investească banul public după principiul „finanțarea urmează performanța” și implicit să organizeze evaluări conform bunelor practici internaționale? Pentru că definirea performanței este lăsată la interpretarea factorului politic, care de cele mai multe ori este incapabil să distingă între un oarecare medaliat cu „aur” la Salonul de Inventică de la Geneva (aici) și un posesor de brevet înregistrat la European Patent Office, verificat la sânge pentru originalitate, și care se acordă doar pentru cercetări aplicative care aduc cu adevărat ceva nou și are ca urmare un potențial economic real. Am renunțat deci să credem că reforma sistemului românesc de cercetare mai poate fi lăsată în mâinile politicienilor, iar singura cale de urmat este principiul Haldane (aici): „deciziile cu privire la cheltuirea fondurilor de cercetare ar trebui luate de cercetători și nu de politicieni”.

Dacă lăsăm un ministru să aloce un buget de 436 de milioane de lei (aici), o va face „după chipul și asemănarea lui”: va permite celor care aplică în competiție să și evalueze și va permite ca soția să evalueze în competiția în care soțul aplică (și iese câștigător). Vine apoi un alt ministru și alocă 500 de milioane de lei la fel (aici) și încheiem cu ministrul care crede că strămoșii omului vin din viitor, dumnnealui lansând competițiile atacate de noi acum în instanță. Și ați ghicit, le-a lansat „după chipul și asemănarea lui”, având în ajutor două Consilii consultative: CNCS (care a păstorit competițiile PD și TE) și CCCDI (care a păstorit competiția PED). Dacă pentru competiția PED, membrii CCCDI (numiți prin Ordin al ministrului karatist cu șapte dani, care în cercetare nu fac doi bani) au considerat că evaluatorii trebuie doar să fie doctori (Gabriel Oprea și Victor Ponta ar fi putut evalua, neavând decizii definitive de retragere a titlului de doctor), pentru competițiile PD și TE s-au impus niște criterii mai „stricte”: să fi publicat 4 (patru) articole ca autor principal în reviste din top 50%. Am răsfoit listele cu evaluatori și am notat câteva nume pentru a le pune pe masa judecătorului ca neîndeplinind nici măcar această condiție. 

Pe principiul „peștele de la cap se împute” dar încă mai lovește cu coada, noi chemăm în instanță în această primă fază UEFISCDI, în calitate de persona juridică ce ne-a respins contestațiile, dar care joacă după regulile primite „de sus”, fiind o unitate executivă (vezi E-ul din acronim). Faptul că toate contestațiile ne-au fost respinse printr-un email, cu text tras la indigo, fără a avea la bază un act administrativ și fără a fi măcar discutate pe fond ni se pare inadmisibil și constituie principalul punct din pledoaria noastră. Sperăm să ajungem la discuțiile de fond, unde judecătorul este îndreptățit să ceară numele evaluatorilor pentru proiectele reclamanților. Adică acei evaluatori care nu au respectat procedura de evaluare:

  • depunctând fără să argumenteze; 
  • fiind ironici în comentarii; 
  • ignorând scrisorile de răspuns ale aplicanților;
  • confundând oamenii cu animalele de laborator;
  • reproșând cercetătorului că ar avea prea mulți tineri în echipă, competiția fiind destinată formării de „Tinere echipe”;
  • dovedind prin comentarii că nu au citit propunerile de proiect decât pe diagonală;

Și pentru că evaluatorii au fost validați de membrii CNCS și CCCDI îi așteptăm și pe aceștia la o discuție despre cum a decurs acest proces, în conformitate (sau nu?) cu prevederile pachetelor de informații. 

Aceste anomalii în procesul de evaluare se perpetuează de ani de zile și sunt în mare măsură cauzate de factorul politic, care are puterea să numească „din pix” consiliile consultative. La rândul lor, acestea elaborează pachetele de informații ale competițiilor și validează listele de evaluatori folosiți în cadrul acestora. Propuneri de reformă, axate pe implementarea principiului Haldane, într-un articol viitor, dar pentru început, o schiță este disponibilă aici.

Cosemnează:

Elena Badea – Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Textile și Pielărie

Elena Băltuță – Humboldt University of Berlin, Germania

Mădălina Erașcu – Universitatea de Vest din Timișoara

Sebastian G. Maxineasa – Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași

Mihai Miclăuș – Institutul Național de C-D pentru Științe Biologice, Cluj-Napoca

Vlad Moca – Transylvanian Institute of Neuroscience

Dimitrie Siriopol – Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași

Simona Somacescu – Institutul de Chimie Fizică „Ilie Murgulescu”

Distribuie acest articol

19 COMENTARII

    • Dragă „20 de cercetatori”, dă un crtl-F (sau cmd-F pe Mac) în pagina Curții de Apel București cu „Vlad”. Repetă acțiunea pe pagina Nature Comm și în articolul de mai sus. PS: ca și administrator al contului de pe Contributors pot vedea ce email ai folosit pentru a scrie acest comentariu. Este cel puțin neetic să folosești office@ad-astra.ro.

  1. Perseverati, domnilor cercetatori, este foarte necesar sa invingeti!
    Nu doar in acest proces, dar in Romania dreptatea si normalitatea TREBUIE sa castige teren si mintile luminate sa inceapa sa se impuna.
    Daca veti castiga acest proces, poate ca va fi un inceput, poate va veti implica mai mult. Prea ne-au acaparat impostorii, descurcaretii, escrocii si logica lor diforma…
    Sper ca procesul sa fie judecat de niste magistrati luminati si nu de niste mediocri plafonati si lipsiti de moralitate.

  2. La Horizon 2020 se poate da in judecata la Curtea Europeana de Justitie in cazul unei contestatii, deci trimiterea in judecata in Romania nu mi se pare un lucru exagerat, in special daca va contribui la o eficientizare a cheltuirii banului plublic.
    Cateva observatii: – daca UEFSCIDI nu ia deciziile, ci doar le executa, luati in considerare sa va adresati/implicati decidentii (Ministerul Educatiei si Cercetarii).
    In mod normal nerespectarea procedurilor de evaluare si/sau existenta unor conflicte de interese in cazul evaluatorilor ar trebui sa duca cel putin la o re-evaluare.
    In cel mai rau caz se aduce mai multa transparenta in evaluare, si astfel castiga atat cercetatorii merituosi cat si cetateanii care platesc de fapt toate aceste proiecte

    • Juridic vorbind, UEFISCDI este portița de intrare spre lumea din spatele scenei, în materie de evaluare, anume: cum sunt validați evaluatorii și de către cine, cum sunt alocați per proiect și ce răspundere au în privința evaluării, obscuritatea panelurilor care acordă notele finale, cine formează comisiile de soluționare a contestațiilor etc.

      Chiar dacă UEFISCDI este o agenție executivă, aceasta are personalitate juridică și este în relație directă cu aplicantul. În urma răspunsului UEFISCDI spre judecător și în funcție de conținutul acestuia vom chema în fața instanței și Ministerul, alături de consiliile consultative din subordine și evaluatorii implicați în cele 20 de proiecte.

      • Aveti dreptate; inca o observatie privind competenta evaluatorilor:
        Cele 4 publicatii cerute evaluatorilor la reviste decente in calitate de prim-autor trebuie sa fie in domeniul in care se face evaluarea proiectului, altfel incurcam merele cu perele (am fost socat sa citesc unele „evaluari” care aratau clar ca „evaluatorul” nu intelege subiectul si cu atat mai putin proiectul).
        Comisia Europeana cere ca fiecare evaluator sa isi identifice competentele bazat pe publicatii/proiecte; repartizarea evaluatorilor se face in functie de aceste competente, si dupa eliminarea conflictelor de interese.
        Am fost placut surprins pe Contributors de fizicieni care isi declinau competenta (abilitatea de a formula concluzii si verdicte) in fizica laserilor, ca domeniu in care experienta directa este necesara.

  3. Daca cercetatorii vor dea pe cineva in judecata acesta este statul roman reprezentat de Guvernul Romaniei, Presedintele Romaniei, si Parlamentul Romaniei si Parlamentul Romaniei , adica toti decidentii politici care aloca cercetarii din Romania sume ridicole in fiecare an. In acet mod , cercetarea din Romania a fost decimata, degeaba avem un minister al cercetarii. In consecinta, tineri foarte valorosi pleaca din tara sau se duc in firme private, unde numai cercetare nu fac pe meleaguri mioritice. Ajung agenti de vanzari, directori de firme de curierat, de firme de calculatoare, unii fac soft pentru jocuri on-line etc. si cate si mai cate….oamenii au nevoie de bani intr-o societate in care singura valoare este banul. Sa faci bani din cercetare in Romania este posibil numai pentru 20 -30 cercetatori , toti foarte buni, de valoare internationala, si care nu sunt directori numiti de minister, nu au relatii apropiate cu serviciile secrete si nu au sporuri si pensii speciale. In rest…e foarte greu.
    Cei putini ramasi in cercetare se concureaza unul pe altul, desi stau in acelasi birou sa ia un proiect la un call de postdoc ,ca altfel nu pot avansa sau nu au un salariu cat de cat acceptabil. Nu e loc aici sa povestesc cat de deformata,cata de proasta este organizarea cercetarii din Romania…bazata pe niste legi votate acum 20 de ani de un parlament penibil ca si cel de azi.
    Dar in felul asta, unde si putinii bani se dau pe pile, si unde cei buni sunt pusi la zid de evaluatori UEFISCDI , de obicei romani din diaspora care se cred toti niste genii si care de obicei sunt si ofiteri acoperiti, ceea ce se numeste acum cercetare in Romania va dispare in 5-10 ani, desigur nu si ministerul de resort ca nu da bine la UE.

    • Observatii juste. Si cu acest proces nu se va schimba mare lucru. Practic este vorba de lucruri care se petrec de cateva decenii. Pana nu avem un infrigement de la UE pe cercetare nu vom avea progrese. Raportarile toate sunt bine cosmetizate si legislatia depasita. Asa cum au disparut sute de unitati economice in 30 de ani, asa vor dispare si multe din entitatile
      in cercetare. Toate programele de sustinere a cercetarii cu bani publici (gen Nucleu) de catre minister, cu licitatii simulate sunt de fapt ajutoare de stat, dar nu sunt decat elemente de supravietuire. Vor rezista cele care au stiut sa faca performanta adevarata si care se vor comasa cate 3-4 pentru a realiza proiecte de cercetare mai bune si cheltuieli administrative mai mici.

  4. Eu cred ca, dimpotriva, solutia este tot la factorul politic. Argumente:

    1) Este greu de crezut ca vor fi gasiti suficienti evaluatori competenti, intr-o tara ca Romania unde e de notorietate incapacitatea invatamantului superior de a produce altceva decat diplome.

    2) Este iarasi greu de crezut ca evalatorii straini ar fi mai buni, avand in vedere cel putin catastrofalele rezultate al programului Horizon 2020, care listeaza „livrabile” pline de vorbe goale. Daca in toate Europa nu s-au gasit decat evaluatori incompetenti pentru ditamai programul, cum o sa se gaseasca pentru biata Romanie?

    3) Orice ai face vei nemultumi pe cineva. Cercetarea stiintifica nu este si nu poate fi evaluata riguros obiectiv. Ceea ce astazi ar parea o prostie pentru 99% din confratii unui cercetator, poate sa fie recunoscut ca o descoperire geniala anul urmator. Ce bine ar fi sa avem „un metru de aur” cu care sa evaluam propunerile de cercetare…

    4) Cand cei mai capabili tineri pleaca rapid din Romania (mai nou, inca de pe bancile liceului), de unde sa gasesti cercetatoari si evaluatori capabili?

    5) Cum am mai spus, lipsa concurentei este la originea acestei situatii. Vorbesc despre concurenta pe ansamblul pietei muncii, nu de competitia de proiecte. Concurenta pe piata muncii nu are nicio legatura cu competitia de proiecte.

    6) O alta cauza a situatiei este slaba dezvoltare a sectorului de afaceri. Foarte slaba sa dezvoltare intr-un stat cu nostalgii comuniste pregnante. Acest sector de afaceri nu se poate consitui intr-un factor de presiune asupra autoritatilor de stat pentru a determina finantarea de cercetare de calitate. Valabil si pentru educatie, in treacat fie spus.

    ===

    Cele de mai sus nu sunt la indemana cercetatorilor sau a agentiilor guvernamentale. Sunt situatii ce se cer rezolvate de catre factorul politic, de catre partidele politice la guvernare.

    Cum aceste partide politice sunt:
    a) toate la fel de comunistoide, indiferent de eticheta
    b) toate la fel de dezinteresate de altceva decat de buzunarele propriilor cadre
    c) toate pline de incompetenti si palavragii (ca de, asa e tara…)
    nu vad niciun factor care sa sustina plasarea rezolvarii celor de mai sus in aria politica de interes.

    ===

    Concluzia mea e una singura, si e foarte transanta: cine vrea cercetare stiintifica serioasa, trebuie sa plece din Romania.

    Starea tarii nu se va imbunatati in urmatorii 20 de ani, si omul e muritor. Si cum si cercetatorii sunt oameni…

  5. @ D
    „Cercetarea stiintifica nu este si nu poate fi evaluata riguros obiectiv.”
    de acord daca va referiti la Institutul de cercetari levantine sau oamenii de stiinta academici, dar din fericire sunt si alte tipuri de cercetare (si nu, nu totul e relativ ca in teoria relativitatii); e musai sa precizati la ce cercetare va referiti

    • Daca luati in considerare exemplul pe care vi l-am dat, acela aduce mai multa lumina in ce vreau sa spun.

      Am asistat la o adevarata inflatie de „criterii”, culminand cu faimosul (si mizerabilul) ISI, doar pentru ca treptat lumea cercetarii a renuntat la ceea ce este greu de evaluat, dar usor de vazut: prestigiul.

      Daca vorbim despre cercetarea stiintifica sustinuta pentru rezultate probabile pe termen lung (asa-numita cercetare fundamentala), aceasta se bazeaza pe prestigiu si in secundar – pe activitate.

      Daca vorbim despre cercetarea stiintifica cu rezultate imediate (asa-numita cercetare aplicativa) – aceasta se masoara simplu in venit/profit.

      Politica cercetarii ar trebui sa faca tot ce poate pentru a se indeparta de criterii, pentru ca asemenea criterii au comportamentul COVID-ului: cu cat pui mai multe ca sa fii „obiectiv” cu atat ai nevoie de mai multe. Nu se termina in veci.

      Evitarea nepotismelor si non-valorilor nu se face prin criterii si prin actiuni in justitie, ci prin insanatosirea societatii romanesti, prin acceptarea concurentei ca principiu fundamental de organizare. Pana cand un asemenea program politic nu va fi pus pe masa, cercetarea stiintifica din ROmania va condinua sa se scufunde in mlastina.

      ===

      Dar cele de mai sus nu trebuie vazute izolat de ceea ce tot spun, anume ca preconditia absolut necesara pentru orice rezultate in domeniul cercetarii este liberalizarea pietei muncii, in paralel cu scaderea cheltuielor statului.

      Aceste doua masuri dintre mai multele necesare edificarii unui stat liberal (acesta fara nicio legatura cu partidul cu acelasi nume) au impact si aupra cercetarii.

      Nenorocirea Romaniei este ca tot incearca sa gaseasca solutii punctuale la puzderia de probleme care o coplesesc din cauza unei structuri economice bolnave si a unei societati tributare valorilor comuniste.

      Pentru a vindeca o societate si o economie bolnave insa este nevoie de o actiune politica vizionara, care sa adreseze cauzele marasmului, nu sa se incapataneze sa tot incerce sa rezove prin sute de masuri disparate.

        • ok, trecand aburii ametelii si admitand de dragul dialogului ca cercetarea este o activitate nebuloasa, greu/imposibil de obiectivat, posibil doar prin prestigiul individual (ne intoarcem la „crede si nu cerceta?”), prestigiu care bineinteles poate fi ferfenitat in orice moment prin actiune politica, intrebarea evidenta este ce solutie politica credeti ca ar conduce la o cercetare mai buna? Si nu, reducerea finantarii (pe care ati sustinut-o repetat in alte comentarii) nu e o solutie politica, ci doar financiar/contabila (ex. daca in loc de 1000 lei/luna cheltuieli cu mancarea reduci la 200 lei/luna, nu inseamna ca o sa ai mancare mai buna, ci doar mai putina si de calitate scazuta)

          • Am mai raspuns la aceasta intrebare, din pacate raspunsul e lung, din cauza interdependentelor din societate.

            Incerc sa punctez:

            1) Nu exista o solutie politica pentru cercetare daca organizarea statului ramane aceeasi.

            Pur si simplu nu se poate face o politica a cercetarii ca in capitalism intr-un stat ca in comunism.

            2) Reducerea finantarii si a veniturilor ar alunga capusele.

            In exemplul dat: ce folos sa ai 1000 de lei pentru mancare, daca cel care a muncit pentru ea primeste doar 200 de lei si alti doi care nu au contribuit cu nimic primesc fiecare cate 400 de lei? Reducerea sumei pentru mancare la 200 de lei i-ar alunga pe cei doi.

            Din pacate, gandul ascuns al tuturor cercetatorilor care vor o cercetare eficienta este ca ei ar primi cate 400 de lei, pentru o treaba are face doar 200 de lei. Ceea ce este pur si simplu imposibil, pentru ca nu ei decid cine primeste 400 si cine 200.

            Daca nu recunoastem ca omul este lacom prin natura sa, nu vom ajunge niciodata la solutiile care ar limita impactul acestei lacomii. Oamenii sunt lacomi. Cercetatorii sunt oameni. Prin urmare…

          • Cercetarea nu este o activitate nebuloasa.

            Ea a fost impinsa in chingile unor „evaluari” mincinoase, pretins obiective, pentru ca din ce in ce mai multi cetateni cu drept de vot au gasit in ea o vaca de muls.

            In timp, cercetarea s-a redus la inventarea de proceduri din ce in ce mai imbarligate, care sa „certifice” o valoare umflata cu pompa. Sunt nenumarate cazuri de „cercetatori” cu CV-uri uriase, dar care nu sunt in stare de nimic. O intreaga industrie s-a dezvoltat pentru a fabrica minciunile necesare: ISI, reviste, puncte, grile – cate si mai cate.

            Au aparut „evaluatori” de meserie, alti slujitori ai Minciunii.

            De ce toate astea? Pentru bani, pentru bani obtinuti pentru o activitate fara sens, fara noima, fara valoare. Un popor al cercetarii isi vinde voturile in schimbul unei rente viagere.

            Ce proceduri si ce solutii ar mai putea fi utile? Putem organiza minciuna astfel incat sa se transforme in adevar? Ce procedura putem inventa pentru a elimina 90% din poporul cercetarii, adica gloata profitorilor si a impostorilor? Nu sunt 10%, sunt 90%.

            • ok, haideti sa discutam concret: ce ati face cu milioanele de euro pe care Academia Oamenilor de Stiinta din Romania le consuma anual din banii contribuabililor fara sa faca cercetare, stiinta, sau in general o contributie concreta la propasirea neamului?

  6. De ce oare nu se ia o atitudine la fel de ferma impotriva celor care redacteaza si nu modifica pachetele de informatii? Poate pentru ca e mai usor sa afuriseste niste oameni decat cine stie ce directori, ministri si inalte patronaje? Multe din ineptiile puse in carca evaluatorilor provin de la ghidurile facute pentru evaluatori. Si e evident ca sunt concepute ca sa convina unei majoritati a ecosistemului din cercetare. De la nivelul de finantare al proiectelor, la criteriile de evaluare care incalcesc prin termeni vagi sau lipsiti de continut explicativ si pe cei care propun (si care trebuie sa atinga fel de fel de puncte uneori aberante) si pe cei care evalueaza si nu stiu la ce sa se raporteze. Iar criteriile scientometrice sau de etica sunt in general nerestrictive atat pentru dir. proiect cat si pentru evaluatori. Sa putem avea multi. Am vazut proiecte absolut fanteziste dar pe care este aproape imposibil sa le depunctezi conform ghidului evaluatorului si invers, proiecte bune la care punctajul se reduce pentru ca PI a omis unele lucruri explicit solicitate. Tot procesul de competitie e o forma fara fond si in acest context e imposibil sa ajungi la o evaluare cat de cat realista. Competitiile devin loterie si toata lumea stie asta, asa ca toata lumea e incurajata sa depuna. Si te trezesti cu mii de proiecte de evaluat , la care trebuie sa platesti o armata de evaluatori. Adaugati contestatii doar pe formalism (adica sa nu scrie evaluatorul conform ghidului si sa nu greseasca softul la aritmetica !) Da’ ce conteaza, daca nu curge, macar pica. cate ceva pentru toata lumea. Si asa constati ca in aceasta batjocura se gasesc vreo 20 de suparati doar, si o buna parte din ei pariez ca sunt revoltati doar pentru orgoliul ranit. Unii se fac ca depun, altii se fac ca evalueaza, altii ca monitorizeaza si deconteaza si tot asa. pana o sa ajungem la distrugerea/compromiterea totala a sistemului de cercetare. Inca cativa ani …

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mihai Miclăuș
Am obţinut titlul de doctor în biologie moleculară la Universitatea Rutgers din S.U.A. în anul 2011. M-am întors în țară în același an, iar actualmente sunt CS 2 la ICB Cluj-Napoca, filială a INCDSB și cercetător colaborator în cadrul Institutului STAR al Universității Babeș-Bolyai. Îmi desfășor activitatea în domeniul biologiei moleculare a plantelor, folosind ca model de studiu porumbul. Mă preocupă foarte mult reformarea sistemului de cercetare din România, acesta fiind și unul din motivele repatrierii la terminarea doctoratului. Am fost membru al Asociației Ad Astra timp de opt ani (din care patru în calitate de membru în consiliul director al acesteia). Sunt unul din „Micii” care a scris la Doi Mici și un Anc.

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Cine sunt adevaratii „crizatori”?

Din toata aceasta costisitoare, frustranta, murdara, dar, vai, pilduitoare tevatura, remarc cateva lucuri precise: 1. Criza a avut...

Democrație, decizie colectivă, raționalitate, știință, medicină

Mă tem că numele Nongqawuse nu e prea cunoscut. Era o fetiță din tribul Xhosa, din Africa de...

Criza de carburanţi din S.U.A. şi România din anul 1979 şi limuzinele utilizate de politicienii comunişti de la Bucureşti în perioada 1957-1979

În cursul şedinţei din 25 iulie 1979, Nicolae Ceauşescu a propus şi membrii Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. au aprobat majorarea...

Când sursele de energie care ar trebui să stopeze schimbarea climei nu mai funcționează din cauza schimbării climei…

Toleranța va atinge un asemenea nivel încât oamenilor inteligenți li se va interzicesă mai gândească pentru a nu-i ofensa pe imbecili.Autor...

Preşedintele unui stat eşuat

Preşedintele Iohannis a trecut de la plimbările cu bicicleta şi recomandările practicării terapeutice a golfului la gestionarea crizei sanitare. Ca de atâtea...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.