Câteva elemente de securitate energetică
Să repetăm de cate ori se poate: Securitatea Energetică este o condiție a existenței statului român, un drept internațional inalienabil şi imprescriptibil, rezultat din dreptul statului asupra resurselor sale energetice şi din tratatele europene şi euroatlantice care trebuie să devină unul din obiectivele de guvernare pe termen lung. Securitatea energetică presupune asigurarea necesarului de consum de energie sub aspectul accesibilității la resurse şi a disponibilității accesului pe termen lung. Este definiția dată de mine în cartea „România – Energie și Geopolitică”.
Dar accesul la resurse este din ce în ce mai îngrădit prin monopolizarea industriilor (exemple: Rusia și gazele sau China în extracția și prelucrarea de metalele și pământurile rare) și prin apariția actorilor non statali ce oligopolizează industria energetică (companiile multinaționale apte din punct de vedere financiar, tehnologic și al resurselor umane de a extrage, produce, stoca sau transporta produsele energetice). De asemenea energia e devenit parte a războiului hibrid și este folosită în amenințări economice. Am văzut ce s-a întâmplat începând cu anul 2021, înainte de începerea războiului din Ucraina, când Federația Rusă a micșorat debitele de gaze către Uniunea Europeană, care a dus la creșterea prețurilor și scăderea dramatică a economiei europene.
Imposibilitatea independenței energetice
România nu poate avea independență energetică deoarece nu are capacitatea de a-și produce și stoca singură energia. Știm că pe gaze nu avem destule capacități de stocare, astfel iarna consumul zilnic este mult mai mare decât capacitatea de extracție din rezerve sau din stocare, România fiind nevoită sa importe. Dacă s-ar relansa economia, cum scriam acum o lună, ne vom afla în deficit și vom importa.
La capitolul electricitate este dezastru deoarece nu deținem capacități de producție suficiente și începând cu 1 ianuarie 2027 Reactorul 1 de la Cernavodă intra în revizie și retehnologizare pentru a i se prelungi durta de viață, adică vom avea o lipsă de capacitate de 720 MW , adică peste 10% din consum și nu prea avem ce pune în loc. Reamintesc că Iernutul nu va fi pus în funcțiune (acesta ar fi subiectul altui articol) și că nu cred că investiția (iraqiano-siriană) de la Mintia Deva va avea gazele necesare (aprox. 1 mmc / an) pentru a produce, deoarece se bazează pe Neptun Deep, care nu va produce atît timp cât există război în Marea Neagră. Mai adaug și că la capitolul petrol și produse petroliere avem un import de aproximativ 70% din consum. Ne uităm că și Rusia și Statele Unite și China folosesc piața globală de energie pentru a crește inegalitățile iar Uniunea Europeană a rămas în logica Green Deal chiar și după drasticul Raport Draghi. Există globalizare și funcțiile economice ale unui stat sunt diminuate. Avem comerț ilicit cu petrol rusesc (17% din acesta e făcut de flota fantomă rusească) și nu suntem siguri dacă gazele importate (sub formă de LNG) nu sunt de proveniență rusească. Este clar că Europa a intrat în criză și din cauza politicilor economice greșite care au generat prețuri de trei ori mai mari la energie decât în Statele Unite, ceea ce a făcut ca economia de peste ocean să întreacă în 15 ani cu o treime economia UE. Europa a fost sub monopolul gazelor rusești și încă nu a putut să renunțe în totalitate la acestea și a intrat sub monopolul materialelor critice chinezești ce se folosesc în majoritatea tehnologiilor capacităților de energie regenerabilă și de stocare. Dar asta înseamnă să nu fie citita Doctrina Gherasimov de care aminteam în câteva articole și care trasează jaloanele războiului hibrid prin “strategia haosului” ce generează instabilitate și confuzie de toate felurile pe teritoriul țintă fără a folosi mijloace militare, ci doar presiune politică (activarea de forțe politice interne pentru a crea dezordine), economică (dezordine economică generată de decizii politice), propagandă și știri false cu scopul de manipulare, demoralizare și divizare la care adăugăm și elemente de cyberwar, adică folosirea de “arme neconvenționale”.
Această doctrină rusească a fost preluată și de China comunistă aflată în război economic cu tot occidentul. Oricând toată industria Uniunii Europene poate fi atacată cyber datorită vulnerabilităților echipamentelor chinezești importate și implementate în rețelele europene de energie electrică.
Problema este că toate tipurile de energie sunt simbiotice prin preț și localizarea resurselor și traseelor de aprovizionare. De aici rezultă că nu există nici o posibilitate de a scoate România din sistemul energetic european (asta inseamnă independență) deoarece este parte din acesta.
Întotdeauna există oportunități
Este clar că situația energetică actuală a țării este gravă dar există și oportunități. România este singura țara din zonă care deține resure energetice semnificative, se află într-un nod geopolitic important care îi conferă un mare avantaj în construcția mult visatului „hub energetic”. În orice situație a războiului din Ucraina, România este „condamnată” la reconstrucția acesteia. Problema este ca decidenții sa realizeze acest lucru și să se gândească la ceea ce înseamnă smart dependency, conceptul care descrie situația win – win în toată relaționarea energetică din zona. Dar atât timp cât nu există o structură de analiză și trasare a strategiilor și politicilor energetice viitoare, atât timp cât nu există voința politică de reorganizare a piețelor și de scoatere a acestora de sub influența diverselor grupuri de interese, rămân aceleași vulnerabilități, riscuri, pericole și amenințări din care ar fi putut extragerea vreunei oportunități.
Ce vrea să facă ministerul?
Domnul ministru Ivan a ținut o conferință de presă în care a anunțat că pe lângă independența energetică își mai dorește „energie mai ieftină decât media europeană și reguli eficiente pentru toți actorii din piață”. Sună bine dar …
„Operaționalizarea mecanismului Market Maker prin selectarea unui operator care să asigure lichiditatea în piața de energie” cu actuala organizare a pieței nu se poate face. Transelectrica are în subordine DEN-ul (dispeceratul energetic național care dă comenzile producătorilor) și OPCOM-ul (principala piață de energie electrică). Dacă domnul ministru chiar vrea să facă ceva, poate să ia DEN-ul la minister (cum ar fi normal) și OPCOM-ul să-l facă piață independentă. Eu nu cred că un Market Maker ar putea rezolva prea mare lucru atât timp cât în continuare există posibilitatea de a interveni la DEN și pe OPCOM asupra a cine produce și la ce preț va vinde. La gaze nu se poate face nimic fără BRM (Bursa Română de Mărfuri) fără voința acesteia deoarece este firmă privată.
În privința riscurilor piețelor, lucrurile sunt și mai simple: domnia sa poate iniția apariția mecanismului de garantare de la orice bursă: casa de clearing, care lipsește în piața romanescă de energie.
În privința introducerii tarifelor dinamice și diferențiate pe intervale de consum pot spune că acest lucru înseamnă introducerea contorizării inteligente de către companiile (private) de distribuție.
Scăderea consumurilor proprii ale distribuitorilor trebuia făcută de mulți ani. ANRE-ul politizat nu a făcut mai nimic și aceste consumuri (25%!!!) se regăsesc în facturile noastre. Deci domnul ministru ar putea să facă o plângere penală deoarece oameni din această agenție (cu salarii nesimțite) nu și-au îndeplinit misiunea.
Și, Da! Integrarea tuturor programelor (a se citi banilor europeni) de eficiență energetică sub o coordonare unică și eficientă trebuie făcută sub Ministerul Energiei. Punem și noi întrebarea nevinovată: de ce nu s-a făcut până acum?





Păi dacă România va fi în criză energetică, atunci în Germania, Austria, Hungaria, Slovacia, etc va fi dezastru. Noi de bine de rău o vom putea cârmi către Kazahstan, Azerbaidjan(prin Turcia), poate Neptun Deep, poate grupurile 3 și 4 de la Cernavodă, poate o nouă hidrocentrală pe Dunăre,etc.
Dar în primul rând trebuie eliminată Mafia din sectorul energetic. Chiar nu poate Statul să blocheze Mafia din Energie? Sau nu vrea?
Eu aș zice că nu aici este cea mai periculoasă situație pentru România.
n-am vazut un stat mafiot sa-și elimine mafiile…aici e cea mai periculoasa situație pentru RO
nici nu o să vedeți…
am scris si eu niste prostioare despre energie si Regina Maria
https://la-neamtu-tiganu.blogspot.com/2025/08/regina-mara-si-eolienele-1.html
https://la-neamtu-tiganu.blogspot.com/2025/08/regina-maria-si-eolienele-ii.html
https://la-neamtu-tiganu.blogspot.com/2025/08/regina-maria-si-eolienele-iii.html
nea neamtule, citii blogul…frumos stilistic
revenind la problema de baza – eoliene si solare pe munti, pe pamint, pe apa si pe sub apa, NU VOR PUTEA NICIODATA sa constituie baza oricarui sistem energetic…never-ever…inclusiv cu interconexiuni multe-daca nu ne intereseaza system costs
In combinatie/hibridizare cu alte surse/tehnologii….DA…dar si aici, calculat cu grija proportiile
(vazi cazul spaniol, unde, deja se cam prefigureaza cauzele)
nea Cataline, nici n-am pretins ca s-ar rezolva prin eoliene problema energiei Romaniei.
Am incercat doar o gimnastica logico-tehnica, punind in discutie daca nu cumva solutia pe munti ar fi mai eficienta decit solutia pe cimpii roditoare.
Da nea neamtule, am inteles si stiu ca stii ca eolienele nu ne pot rezolva problema.
Solutia analizata de matale (repet, stilistico-istoric f. frumos, și de asemenea frumos in gimnastica logico-tehnică…apreciez sincer !), eu doar am incercat sa punctez ”the basics”: solutia eolienelor nu poate fi mai eficienta niciunde – pe munte, pe dealuri, pe cimpii, pe mare si pe sub mare- pentru simplul motiv ca INTRINSEC este ineficienta desi pare moca (adica, imprevizibila și necontrolabila – coșmarul oricărui energetician serios, care-a mincat o piine din astea). Daca incercam sa o controlam (cit de cit, nu total !), atunci, nu mai e atit de ieftina cum se zice de către netoți, și, de la un punct incolo,CU CIT NUMARUL (CAPACITATEA) LOR CRESTE paradoxal, COSTUL DE PRODUCTIE (DE SISTEM) CRESTE…ca s-o controlam cit de cit !! . pot deveni mai scumpe decit nuclearul…risu curcilor…poate d-aia punem eoliene la nesfirsit, ca sa facem SMR-urile ”competitive”
Asta e o treaba pe care n-o mai explic, se intelege poate intuitiv. Pentru buna intelegere, trebuie citit mult-greu de inteles- și și mai greu e sa intelegi cum functioneaza sistemele…la noi in RO, tare greu ni-i cu chestiile astea.
Energie ieftina in urmatorii 10-15 ani in Ro: canci !
Sunt două variante de abordare a problemei eolienelor (după părerea mea). Prima e cea care a funcționat până acum ceva vreme: energia produsă e mult mai mică decât cea din sistem deci ele nu prea pot strica echilibrul, când avem energie consumăm, când nu… nu. A doua e probabil funcționarea în conjuncție cu alte capacități care pot fi reglate, cele hidro de regulă. Ok, de dragul discuției chiar și cele prin pompare, dar cred că ar putea funcționa bine și cu cele pe care le are Hidroelectrica acum, mai ales că acum e secetă deci poți acumula destul în lacuri dacă bate vântul că oricum e lipsă de apă. Aveați dreptate când ziceați că împărțirea furnizorilor pe tipuri de generare nu are nici o noimă tocmai pentru că nu au capacitatea de „manevră”. Dacă Hidroelectrica are câteva câmpuri de eoliene și/sau solare probabil poate să le pornească după cum îi convine și e altă mâncare de pește. Apropo de ce zice colegul neamțu țiganu (îmi permit să zic „coleg” că am fost cu toții la Politehnică) , găsim așa ceva când mergem la mare în Grecia, în zona frontierei Kulata-Promahonas pe A6-le bulgăresc, cred că am și niște poze din anii trecuți, o să le caut. Chiar sunt impresionante…
”variante de abordare a problemei eolienelor (…) funcționarea în conjuncție cu alte capacități care pot fi reglate, cele hidro de regulă.”
România folosește eolienele ca să exporte energie ieftină în Bulgaria, atunci când bate vântul în Dobrogea. Pentru că perioadele în care bate vântul nu pot fi planificate. Chiar dacă ar fi ale dvs, tot așa le-ați folosi.
Eolienele nu pot funcționa în lipsa subvențiilor. În UK, la o eoliană deja instalată, nu merită nici măcar înlocuit generatorul defect, dacă nu ar exista subvențiile. Triplarea prețului la energie electrică în ultimii 20 de ani asta acoperă și asta, subvențiile pentru eoliene. În Statele Unite, eolienele defecte sunt demolate, uneori cu dinamită, tot pentru că repararea lor ar fi prea scumpă. Sunt mai multe clipuri pe YT și sunt acolo de 3-4 ani, nici adminitrația Biden nu a mai acordat subvenții la nivelul la care acorda Obama.
România își permite orice nivel de subvenții, drumul spre a deveni Venezuela e plin de bune intenții 😀 iar pe banii cetățenilor tot felul de ”oameni de bine” sunt experți în eoliene.
dacă ar fi eolienele mele firește că tot așa le-aș folosi. Mai prost e că au și bulgarii în Dobrogea de la ei deci s-ar putea să aibă și ei excedent fix atunci. Diferența ar apărea doar dacă eu aș avea și Vidraru (că tot e acum balamucul cu golirea). Atunci aș putea livra ieftin din eoliene în timp ce aș umple lacul având ulterior o rezervă de energie pe care să o vând scump când i-e greu voinicului. Cam asta ziceam. În rest ar fi destule de comentat. Subvențiile nu fac decât să scumpească eolienele – construcția lor în special- cam asta se întâmplă pe oriunde se dau subvenții. Eu am plecat de la ceea ce zicea pe blog neamtu tiganu, și anume că probabil și fără subvenții tot s-ar construi eoliene pentru că în definitiv e o energie relativ ușor de obținut. Până la urmă tehnologia oricum nu stă pe loc, nu ne putem aștepta ca sistemul energetic să rămână ca în vremea lui Tesla, doar că presiunea politică nu face bine nici măcar „regenerabilelor” (sau altor surse de energie care vor apărea, că nu e musai să fie regenerabile). Piața liberă ar fi cea care ar stabili care e rentabilă și care nu și mai ales în ce condiții; dacă nu lași piața liberă nu știi niciodată. Dar pe de altă parte nici cei care se opun noilor surse de energie nu doresc piață liberă: ei doresc monopolul lor. Așa că situația e mai complicată decât pare…
”și fără subvenții tot s-ar construi eoliene pentru că în definitiv e o energie relativ ușor de obținut. ”
Pentru o gospodărie off-grid ar fi valabilă teoria asta, iar stăpâna casei ar folosi mașina de spălat numai atunci când bate vântul. Energia eoliană este ea ieftină și ușor de obținut, dar disponibilitatea ei este impredictibilă. Asta nu ar fi o problemă în gospodărie, fiindcă mașina de spălat nu trebuie să funcționeze continuu.
În SEN se schimbă lucrurile: chiar dacă nu bate vântul 3 zile, energia electrică tot trebuie să fie disponibilă în fiecare secundă. Deci SEN va fi organizat astfel încât să funcționeze la capacitate 100% chiar și în absența totală a vântului. Dacă ar exista numai hidrocentrale, ca în Norvegia, atunci eolienele și fotovoltaicele ar economisi într-adevăr apa, iar evaporarea din lacuri e oricum mai redusă în nord, temperaturile fiind mai scăzute. Norvegia chiar aplică metoda asta.
Însă hidrocentralele românești de munte funcționează doar 80-85 de zile pe an, așa că baza rămâne nuclearul și termocentralele Bulgariei. Eolienele produc energie ieftină, în momente când n-are nimeni nevoie de ea, astfel că ajunge vândută chiar și la prețuri negative. Deținătorii parcurilor eoliene obțin profit din subvenții, iar în absența eolienelor energia electrică ar fi mai ieftină. Pentru că nuclearul și termocentralele funcționează oricum.
Păi o întrebare simplă!. Cine câștigă cel mai mult din energia scumpă?!. Răspuns: statul român care , prin acest joc mascat, spoliază pe consumatori!. Profiturile nemeritate, aș putea spune nemernice, se duc în salariile nesimțite ale șmecherilor din sistem și în conturile băieților deștepți!. E atât de simplu!.
„Să repetăm de cate ori se poate: Securitatea Energetică este o condiție a existenței statului român…”
Îmi este imposibil să găsesc o explicație rațională, în contextul prezentat de autorul articolului, pentru faptul că Reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă se află în lucru de aproximativ 3 decenii (30 de ani) și NU există un termen preconizat pentru finalizarea lor.
Există o asemenea explicație, dincolo de speculațiile că se dorește crearea, menținerea sau, eventual, adâncirea dependenței României (atâta câtă este) față de importul de hidrocarburi din Est? Ce spun specialiștii?
…Observ că autoritățile din domeniul Energiei anunță cu entuziasm dezvoltarea centralelor pe cărbune și gaz din România.
@ dl Constantin, ce imi place la dvs. este ca sunteti nu numai simpatic dar si optimist cu nuclearele alea de nu găsiți explicatii rationale:
I-auziți ce zise nea Bolo (eu zisei astea de fo 2-23 ani in urmă):
”România va plăti peste 10 miliarde de euro doar pentru dobânzile aferente datoriei publice până la sfârșitul acestui an, conform premierului Ilie Bolojan, o sumă care „strivește” bugetul statului, notează Știrile Pro TV. …”
Deci, numai dobanzile pe 1 an fac cit alea 2, adica 3+4….iar dobanzile vor creste de la an la an..ca nu reparam noi caruta intr-un an…asta e chestie pe cca 10 ani !
Partea mai nasoala e ca nu prea mai avem cu cine, cu ce și mai ales cum ce…nema engineering, nema fabrici de productie ceva intern, nema nimci….totul e import !…aducator de noi datorii
Astea-s explicatiile mosului, asa pe coltu mesei…insa problema e mult mai adinca !
PS….stati sa vedeti dupa ce se termina extinderea de viata la U-1…pariez pe ce vreti ca vom avea intorzieri si ”cost over-runs” de peste 20 de % (tineți pariul ?)…am vazut atit de multe filme d-astea la viața mea…
In primul rând, actualul dom ministru trebuie sa ne lămurească: energia produsa in SEN o va măsura până la urma in kWh sau in kV?
@Liviu Petre _ „…actualul dom ministru trebuie sa ne lămurească: energia produsa in SEN o va măsura până la urma in kWh sau in kV?”
Am urmărit și eu emisiunea TV cu perticiparea d-lui Ivan. Este vorba despre fizică de gimnaziu, clasa a VIII-a, dacă nu mă înșel. Am fost foarte surprins de faptul că ministrul Energiei n-are habar care este diferența dintre tensiunea electrică și puterea electrică, mărimi fizice studiate întâi în gimnaziu, apoi, în mod aprofundat, în liceu.
…Adică, nu trebuie să ai studii superioare de specialitate, sunt noțiuni de cultură generală fixate în timpul liceului. Prin urmare, subalternii domniei-sale pot să-l păcălească, vorbindu-i despre orice în domeniul energetic, că nu-și dă seama.
dl.liviu – nu e nici o diferenta dpdv politic
ROMÂNIA, dacă vrea, poate să își asigure întreaga energie din:
1) VÂNT, cu Turbine Eoliene cu Ax Vertical (VAWT) cu P .I. = 100W ÷ 20MW/ TURBINĂ ;
2) VALURI, cu Instalații de + 1000MW/uzină P.I.
Asta cere, probabil 5 – 10 ani, dacă ROMÂNIA va lucra serios.
Energia din valuri era la moda ca teorie cind eram eu copil, adica debutul anilor 70. Intre toerie si practica e o diferenta uriasa. Ce stiu este ca exista o mica astfel de centrala parca portugheza. Si mai e una de cca 400MW in Scotia. In rest numai bla-bla-uri pe site-uri d-aste cu incalzirea globala. Am sapat acum ceva vreme amintindu-mi de cit de mult se discuta si cum era vazuta ca solutia viitorului. Ceva nu a mers in aplicarea in practica a teoriei. Nici aia cu energia mareelor nu a mers. (Bine, nu e cazul Romaniei, unde mareea e de ordinul cm.
Nici asta cu vintul nu e fezabila. Ai nevoie de energie 24 de ore din 24. Ori vintul nu e asa. Mai mult, Romania nu este o tara mare cu zone nelocuite, deci un alt indicator important ar trebui sa fie pe linga indicele de utilizare si numarul de W, KW sau MW pe o unitate de suprafata. In Romania indicele de utilizare la eoliene e de cam 25%, in comparatie cu Cernavoda ce sare de 80%. Si apropos, turbine eoliene de 200 MW e o aberatie. Au ajuns pe la 7-8 MW, cu niste pale uriase, greu de transportat si ridicat.
La solare e si mai dramatic, ca orele de soare sunt undeva intre 1500 spre 2000 anual. Poate a mai crescut cu verile astea lungi si secetoase, dar nu mult. Pui panouri unde? Pe teren agricol. Adica in loc sa produci ceva, il ocupi cu panouri solare. Cu randament mic si amortizare extrem de lunga. Nu poate demonstra nimeni ca a pus panouri solare in 2010 si ca aceleasi panouri functioneaza si azi. In plus, costul bateriilor e urias. Poate merge punctual, o vreme, dar nu e suficient sa alimentezi o casa 24 de ore din 24, 365 de zile pe an.
Lumea s-a cam prins de trasnaile cu vintul si soarele si se reindreapta spre solutiile clasice (gaz,petrol, carbune, nuclear). Nu le neglijeaza pe altele, dar ma e de cercetat si muncit mult ca sa devina ceva cu adevarat fezabil.
Romania are nevoie de meseriasi adevarati in energie nu de d-astia de la Fane Guramulta si alti mestecatori de vorbe.
Azi nu e in stare sa produca constant 5-6000 MW…
O centrala de la proiect la punere in functiune dureaza mult mai mult de 10 ani. Numai parte de hirtii si autorizatii si studii de prefezabilitate si fezabilitate e vreo 4-5. Apoi proiect, studiu geodezic, apoi facut componentele. ca sunt cu ciclu lung de fabricatie, nu e pantof marimea 45 sa-l cauti in magazine, si apoi instalarea, macar alti 4-5 ani pentru primul grup, apoi, daca toate sunt in regula, pe acelasi amplasament dupa inca 3 ani al doilea. Deci daca se incepe azi, ceva rezultate in vreo 12-14 ani.
Si peste 20-30 de ani veti putea avea acelasi titlu la articol.NU se va rezolva nimic
De 30 de ani, noroc cu Cernavoda 2, anre publica-capacitati instalate ( acuma nu mai publica, sa nu vada „prostimea”) in jur de 18000 MW, pe tipuri.Si culmea, nu sintem in stare sa asiguram 6-7000 MW. In rest ma duce gindul la melodia formatiei Sarmalele reci- Prostia-i la putere.
Ok autorului si ce zice in articol.
Respecte.
Dl. Cosmin Păcuraru
”Cine visează la independență energetică, habar nu are de energie”
Eu chiar visez la independentă energetică…stiu ce e aia si mai și stiu cum se poate face…PLANIFICAT… (cit o suna de urit acest cuvint pentru unii).
Plecind de unde suntem, și ajungind ”acolo” în cca 10 ani…și mai mult…totul calculat, DEMONSTRAT și cu costul minim garantat pentru România, cu o niste conditii:
SCOATEREA ACESTEI PROBLEME DIN DISCURSUL PARTIDELOR POLITICE, SCHIMBAREA TOTALA A PERSONALULUI ANRE SI MIN.ENERGIEI și inca citeva alte masuri TEHNICE ȘI ORGANIZATORICE (incepind cu epurarea tuturor membrilor CA ale intreprinderilor de stat in domeniul energiei, inclusiv Romgaz, Transgaz).
Masuri, neaparat tip MAGA in US – la cit de rau e acu la noi, nu poate fi mai rau
Intre altele, creerea unui think-tank cu experți din energie (dovediți, nu imaginați) incepind cu Academia româna, Inst Invatamint superior si experți independenti din industrie …EXCLUS CEI CARE SUNT MEMBRI AI VREUNUI PARTID !). Acest think tank va fi finanțat de stat, va fi independent și va superviza orice in domeniul energiei, inainte ca guv. sau parlamentul sa ia vreo decizie…un fel de Curte Constituționala….in care STRATEGIA ENERGETICA, SECURITATEA SI INDEPENDENTA ENERGETICA (care va fi) va fi ”CONSTITUȚIA” ce trebuie aplicată)…si f. important, instituirea unui program de finantare / dezvoltare / crestere a firmelor de engineering / proiectare specializate in Romania (care nu mai exista !!!)…si mai departe, constituirea de firme producatoare de cite ceva pentru industria energetica…pornim de la mic spre mare ….nu putem sta sa cumparam toata ziua buna ziua orice piuliță din strainatate !…nu mai zic de reactoare nucleare
Legile fizicii si economiei trebuie sa primeze legilor juridice și …”pieței”
Romania poate atinge neutralitatea climatica (pentru ca asta e obiectivul) si fara prostiile care ne sunt bagate pe git de Comisia Europeana (aste sunt mijlocace bagate pe git).
TRATATUL DE ADERARE PREVEDE SUVERANITATEA STATELOR MEMBRE IN ALEGEREA STRATEGIILOR ENERGETICE PROPRII CU CONDITIA INDEPLINIRII ”CONDITIONALITATILOR” DE MEDIU…iar România este cum necum, tîrîș-grăpiș, membra de rangul III, candidat etern la titlul de Hub energetic, ca Donald la Nobel pt.pace
Nu vad nimic despre biomasa și cogenerare. Este adevărat că nu poți avea o abordare macro, dar poți face o politică macro, spre exemplu, poți vinde și cumpără la preț variabil în funcție de oră. Cine produce solar fara baterii, poate livra direct, dar producători mici și medii pot livra la ora de vârf din biomasă. Livrare locală, programabilă, predictibilă, doar să le oferi un preț corect. Daca vrea cineva sa de-a la pedale, sau să tragă la vâsle la ora 22:00, trebuie sa ii dai o șansă și o să fim surprinși ce soluții găsesc oamenii să producă, să facă un ban cinstit
Articol bine documentat.
Problema este cu ministrul habarnist:
1.Băietanul ăla este împins în față de anumite interese, să nu le spun chiar mafii, că el știe doar diferența dintre leu și euro. Ce independență energetică? Vorbe! La audierea sa ca pretendent la portofoliul de la Energie nu a știut să răspundă ce este acela Volt?! Ce anume se măsoară cu voltul? De aceea în cercurile pesediste de putere i se spune ”ministrul Volt” Asta recent, după ce a pus pe seama unor castori inexistenți vinovăția sa și a celui de la Apele Române, pentru distrugerea Salinei Praid. Asta, în urmă cu patru luni, pe vremea când mai era ministru la Economie!
2.În urmă cu trei ani, pseudoteza lui de doctorat, pe o temă de comunicare, a fost respinsă de CNADCU, pe motiv că nu avea elementele științifice necesare. După ce a devenit ministru la Energie s-a reînscris la doctorat, dar fără să se rușineze de minciuna din CV, cum că este dottore, de pe toată durata mandatului la Economie și Digitalizare. Adică aproape 3 ani! În rest, este foarte competent la vorbe, la fapte foarte puțin!
In curand nu vom mai avea nevoie de nici una din aceste tehnologii , fie ea eoliana, solara, panouri nu stiu de care , nimic din toate astea. Ati auzit de energie plasmatica creata din campurile magnetice si gravitationale ? Sau de energie biofotonica si cuantica ? Studiati tehnologia savantului iranian Mehran Keshe si veti afla. El o pune la dispozitia umanitatii in mod gratuit, mai mult, exista grupe de studii la nivel international unde oamenii invata s-o produca si s-o dea mai departe. Este si in Romania, Asociatia Stiintifica Plasma Romania. Au o sumedenie de aplicatii pe sanatate, transport, agricultura, mediu. Milioane de oameni o utilizeaza deja. Acesta va fi viitorul .
Pe factura dtale vine energie biofotonică, cuantică sau plasmatică?
În țara în care trenurile de călători circulă în medie cu 45-55 km/h, sau 17 km/h trenurile de marfă…
Basme despre viitor. Mai e mult până departe.
din articolul dumitale rezultă că „România fiind singura țara din zonă care deține resure energetice semnificative”, nu are permisiunea „să viseze la independență energetică”. Interesant.
Și totuși fiind „singura țara din zonă care deține resurse energetice semnificative”, cum vă explicați că „nu are capacitatea de a-și produce singură energia”? La snspa v-au predat ideile astea?
Din titlul acesta rezultă că autorul nici nu visează la independența energetică a României, având habar despre energie la nivel de expert. Visătorii habar n-au.
Părerea lui! :(