vineri, martie 29, 2024

Cronică din Kabul (3) – lupul paznic la fraudă

Buletinele de vot fraudate se simt la mână ca banii noi. Sunt toate proaspete, curate, pliate la fel. Au fost poate în trei mâine până la mine: cel care le-a ștampilat, cel care le-a marcat cu pixul (adeseori una și aceeași persoană) și agentul de la Comisia Electorală care le-a scos din urnă la audit și le-a așezat pe masă. Restul de buletine de vot sunt mai molatece: se simte pe ele că au fost numărate, ștampilate, înmânate alegătorilor, pliate ca să fie băgate în urnă, verificate, numărate din nou.

Pe 27 august, după ce Comisia Electorală Independentă afgană a decis asupra rezultatelor din primele secții de votare – și a invalidat un număr relativ mic de buletine de vot – candidatul în pierdere, Abdullah Abdullah, a decis să se retragă din proces și să anunțe că va recunoaște rezultatul alegerilor. Acum tabăra lui are noi condiții: au produs o listă de procese verbale care, în opinia lor, sunt scrise de aceeași mână. Abdullah cere ONU să invalideze toate aceste secții de vot în mod automat. E probabil ultima rundă de condiții înainte ca Abdullah să arunce prosopul și să iasă din competiția electorală.

După 27 august toți agenții politici ai lui Abdullah s-au retras din audit. ONU a cerut ca și agenții lui Ghani (cel care are mai multe voturi) să nu mai fie prezenți la audit. Procesul continuă cu agenții Comisiei Electorale, ONU pe o parte a mesei și observatorii naționali și internaționali de partea cealaltă a mesei. Auditul se face sub sabia lui Damocles. Pe de-o parte nu știm cât va dura până când tabăra lui Abdullah se va hotărî să refuze complet alegerile și să se declare câștigătoare. Pe de altă parte, pericolul unui atac asupra Comisiei Electorale a crescut din momentul în care oamenii lui Abdullah nu mai sunt alături de noi în hangare. Ritmul se accelerează pe zi ce trece, mâinile mele au acum dexteritatea unui crupier de la Las Vegas.

Am răsuflat ușurată când am aflat că agenții candidaților nu vor mai fi prezenți la audit. Tensiunea era de nesuportat: în fiecare zi erau confruntări în hangare, cu agenți care ajungeau să folosească până și foarfecele de pe mese ca să se atace. Într-una din zile o bătaie a ajuns la nivelul mesei mele și mi-a tăiat calea de ieșire din hangar. Am rămas singură trăgându-mă cu spatele către peretele de urne unde îmi calculam cum să mă ascund, până când un bodyguard român m-a luat de o aripă și m-a întors în zona cu toți internaționalii. Fără agenți acum nu mai sunt bătăi și nici certuri fără sfârșit, sau abuzuri verbale. Dar susținătorii candidaților, care până acum erau funcționari sau observatori tăcuți, au luat locul agenților politici.

În prima zi fără agenți am supravegheat o masă la care un bărbat și o femeie se eschivau. M-am gândit că poate sunt leneși, sau nu vor să se implice în selectarea buletinelor de vot fraudate. Mi-au spus că nu văd nici o asemănare între buletinele de vot și totuși i-am văzut cum scot din numărătoare sute de buletine făcute de aceeași mână. N-am crezut că sunt proști și nici leneși, dar mă gândeam că poate sunt fricoși. Am identificat singură buletinele de vot fraudate în timp ce ei pufăiau și gesticulau nemulțumiți. Am înțeles ce se întâmpla: agenții politici erau de aceeași parte a mesei ca și mine.

După ce am anunțat că sute de buletine de vot erau fraudate, bărbatul mi-a strigat că nu acceptă decizia mea. Că el are mandat să apere voința poporului. Replicile clasice ale unui agent politic. Amândoi angajații Comisiei au decis să nu numere buletinele de vot. Lupul și-a dat jos pielea de oaie și și-a arătat colții la cioban. După vreo oră de parlamentări între supervizori, cei doi agenți ai Comisiei au fost dați afară. Buletinele selectate de mine au fost invalidate, dar am avut senzația că partenerii de la Comisia Electorală se joacă cu noi. La masa de lângă alți agenți profită de neatenția noastră și împachetează rapid o urnă, înainte s-apuc s-o verific. Alte parlamentări până când urna e readusă din depozit.

La fiecare urnă verific toate documentele ca să nu fiu trasă pe sfoară. Aleg cu atenție toate buletinele de vot fraudate, pentru că ochiul Comisiei Electorale e mai necruțător decât cel al agenților politici. Îi rog pe observatorii internaționali să nu se ridice de la masă până când nu s-a închis urna, ca să fie prezenți în caz că decizia mea e contestată. Rolul meu nu mai e să decid dacă a fost sau nu fraudă, ci să împiedic ca frauda să fie acoperită.

Mai sunt cam 4500 de urne de auditat, mai puțin de o săptămână până la deznodământul crizei electorale afgane. Scenarii diverse sunt vehiculate în Kabul. Unii spun că deja ministerele și controlul asupra resurselor au fost împărțite între susținătorii celor doi candidați. Alții cred că liderii regionali din nord ar putea să-l declare pe Abdullah Abdullah președinte și să amenințe cu o scindare a țării. Scenariul cel mai probabil e însă reorganizarea alegerilor în lunile viitoare. Cu riscul că și următoarele alegeri pot fi fraudate, mai ales că acum afganii au învățat cum se detectează frauda și știu cum să-și acopere urmele.
_____________________________

Articol aparut pe Europuls.ro

Europuls este o organizaţie ce are scopul de a promova procesul de integrare europeană în România dar şi de a contribui la dezvoltarea unui spaţiu public european. Europuls urmăreşte să încurajeze dezbaterile publice pe teme europene prin articole și studii, precum și prin organizarea de dezbateri și conferinţe, fiind inițiatorul şi principalul organizator al Eurosfat (www.eurosfat.eu), cel mai important forum anual din România dedicat dezbaterilor pe teme europene. Mai multe detalii pe www.europuls.ro.

Distribuie acest articol

5 COMENTARII

  1. Și nu seamănă cu România ? Diferența e de grad nu de esență.

    Iar povestea noastră are rădăcini adînci, tocmai în (prea) fericita Belle Epoque și votul ei cenzitar care, teoretic, ar fi mobilizat un electorat ceva mai luminat. Numai că secolele de analfabetism funciar nu se șterg peste noapte, iar țărănoii valahi (de primă generație încălțată) tot cu bătăușii în coastă votau (în special cînd la putere se afla PARTIDUL LIBERAL, dar nici ceilalți nu erau ușă de biserică).

  2. Cred ca anticipati corect, respectivii „agenti” ai politicienilor implicati vor deveni mai precauti, mai subtili, treptat vor incepe sa voteze si mortii, vor fi arbitrar scosi sau pusi pe liste cei plecati in afara tarii, va incepe impartirea galetilor si cizmelor de cauciuc, se vor inmulti spectaculos listele suplimentare, etc.
    Domnii Dragnea si Blaga ar putea castiga bani buni pe langa partidele afgane :)

    Succes si incercati sa iesiti teafara de acolo, e prioritar cam pentru oricine ajunge in Afganistan, indiferent cu ce misiune :)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Laura Bretea
Laura Bretea
Laura Bretea este consultant în asistență electorală pentru UE, ONU, ONG-uri internaționale și a lucrat în aproape 20 de țări din Africa, Orientul Mijlociu, America Latină și Europa de Est. În 2012 și 2013, Laura a fost Asistent parlamentar la Parlamentul European unde a urmărit dosarul Republica Moldova și comisiile de Politică externă și Dezvoltare. Este membră a Consiliului Director al Europuls.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro