sâmbătă, septembrie 19, 2020

Cum ar trebui citit apelul intelectualilor americani pentru libertatea de exprimare

Contributors a publicat de curând traducerea scrisorii unor intelectuali americani, în majoritate liberali (în sensul american de social-democrați), privind dezbaterea liberă și pericolul „pedepsirii rapide și severe a ceea ce este perceput drept trecând de frontiera acceptabilă a limbajului și gândirii.” Evenimentul a trezit deja reacții aprinse în Statele Unite – multe de susținere, la fel de multe de condamnare, destule de eschivare, plus varii puneri la punct din cauza referinței singulare la președintele Trump.

Deși ținta documentului e clară, mesajul său deopotrivă direct și foarte general ascunde, în opinia mea, un context cultural complex. Probabil că acesta nu este complet transparent pentru mulți cititori din România, cărora le propun, mai jos, un scurt ghid de lectură nu a documentului în sine, ci a contextului său. Nu am în vedere polarizarea politică din ultimul deceniu sau recentul militantism sub egida Black Lives Matter, de care știrile abundă, cât fundalul pe care se poartă, de multe decenii, dezbaterile despre libertatea de exprimare din Statele Unite.

1. Cititorii din România răspund afectiv mai puternic, pesemne, termenului de corectitudine politică (CP) decât sinonimelor sale aproximative, mai recente și deci încă în vogă, call-out culture și cancel culture. Istoria primului termen, absent dar rezonant în scrisoare, merită recapitulată pe scurt, fiindcă spune ceva semnificativ despre cum poate fi citită dezbaterea mai largă în care s-a inserat apelul din Harper’s.

CP face parte din strategia (complexă) a dreptei conservatoare americane din anii nouăzeci de a deplasa lupta împotriva Partidului Democrat, pe-atunci mutat la centrul politic, pe tărâmul culturii și al valorilor. În era celei de-a Treia Căi (perioada social-democrației „neoliberale”(1) asociată îndeobște cu Clinton și Blair), politicile publice diferențiau prea slab cele două partide americane, așa încât strategii politici au căutat noi soluții de demarcare politică și de mobilizare socială a votanților de dreapta. O parte a strategiei amintite a mizat pe condamnarea libertinajului (de unde și impeachment-ul președintelui Clinton) sau a secularizării. O altă parte a atras atenția asupra pericolului ca stânga să instaureze un control orwellian asupra gândirii – semnalând excese reale de limbaj și aplicarea abuzivă, ce-i drept rară, a unor sancțiuni pentru delicte de opinie, mai ales în universități.

Las cititorii și cititoarele să evalueze în ce măsură ultimii 30 de ani au împins sau nu SUA în direcția unei distopii de tip Newspeak/Newthink. Aș insista asupra altui amănunt: geneza termenului de corectitudine politică oferă o bună cheie de lectură a contextului în care sunt duse în mod curent, în SUA, astfel de dezbateri ideologice. Mișcările sociale își apropriază o valoare sau un principiu, căreia îi devin principalii exponenți și străjeri, găsindu-i inamici și pericole grave în tabăra opusă. În cazul mișcării anti-CP, valoarea a fost libertatea de gândire și de exprimare – amenințată pesemne de un nou stalinism. În mod similar, stânga politică(2) s-a învelit în mantia egalității, a demnității ș.a.m.d., care ar fi amenințate de rasismul sistemic sau de oprimarea marginalilor. Scopul acestor observații nu este de a echivala substanța sau întemeierea celor două mișcări, ci doar de a pune în vedere o înrudire retorică. Lupta socială și politică din SUA are, dincolo de substratul său metaforic fundamental,(3) o „stilistică” comună.(4) Cred că ar trebui să ținem cont de aceasta atunci când evaluăm evenimentele pe care le invocă, în termeni urgenți, adepții unei tabere sau ai alteia.

2. Presiunea socială ca armă împotriva nedreptății – oricum ar fi ea definită – nu doar că nu reprezintă, în SUA, o noutate a ultimelor decenii, ci are o tradiție venerabilă. A fost cultivată, cu aplomb, atât la dreapta, cât și la stânga. De-a lungul istoriei lor, americanii și-au demonstrat sistematic capacitatea de a se mobiliza, deseori împotriva the powers that be, pentru a-și susține credințele – de la aboliționism la Prohibiție (proiect care a amestecat progresismul emancipator și conservatorismul social), de la recunoașterea Holocaustului la recunoașterea atrocităților comuniste, de la lupta pentru autoturisme sigure la cea împotriva vaccinării.(5)

Dincolo de obișnuitele insistențe adresate politicienilor („call your Congressman…”), cruciadele sociale au recurs dintotdeauna la apeluri și, uneori, la amenințări vizând reprezentanții unor instituții sociale influente: companii, biserici, universități, cluburi etc. Printre consecințele frecvente – și așteptate – ale acestor presiuni s-au numărat, din partea instituțiilor cu pricina, condamnări, delimitări, incriminări, concedieri. Adică exact ceea ce astăzi numim cancellations (sau, ca fenomen social, cancel culture). Departe de a fi vorba de un val recent de pedepse sociale fără precedent, astfel de evenimente s-au petrecut oricând o mișcare socială de stânga sau de dreapta a avut succes, de-a lungul unei lungi istorii de lupte de acest tip.

Poate merită adăugat că presa americană – atât jurnalele de largă circulație, cât și puzderia de reviste culturale ori de policy de primă mână – este notorie pentru facerea și desfacerea de colaborări, prietenii și contracte de muncă din rațiuni de afinitate ideologică.

3. O consecință a observațiilor de mai sus ar fi că, în Statele Unite, libertatea de exprimare, deși comparativ bine protejată de ingerința autorităților,(6) s-a aflat întotdeauna supusă presiunilor de grup. Merită repetat: de stânga și de dreapta. A fost vreuna dintre părți mai vigilentă decât cealaltă în protejarea libertății de exprimare? Răspunsul depinde de momentul istoric, dar, în general, fiecare tabără a fost vigilentă atunci când libertatea de exprimare a reprezentat o armă convenabilă împotriva taberei opuse; ignorând, în același timp, amenințările care veneau din propria curte. Pentru că scrisoarea din Harper’s se referă la abuzurile unei părți a stângii contemporane, voi aminti mai jos, doar pentru a completa portretul, abuzuri similare atribuibile mai ales dreptei.

Ne repugnă (pe bună dreptate) cazurile în care anumiți universitari – din școli publice sau private – sunt sancționați pentru delicte de opinie anti-progresiste. Dar în universitățile americane sunt investigate sau sancționate și opiniile antisemite sau, uneori, doar anti-Israel.(7) Totodată, în colegii/universități americane cu afiliere religioasă cadrele didactice sunt sancționate pentru că refuză să recunoască existența istorică a lui Adam și a Evei,(8) își critică instituția în mass-media,(9) ori fiindcă dezbat cu studenții despre religia lor diferită(10) de cea la care este asociată universitatea (diferență obișnuită, chiar asumată, în multe universități de acest tip). Nu este vorba, aici, de încălcarea unor condiții impuse explicit la angajare (deși dacă Harvard ar condiționa angajarea de sprijinul pentru căsătoriile gay ne-am revolta cu temei), ci de reguli adoptate ulterior. De altfel, cum în Statele Unite există numeroase instituții cu afiliere religioasă (inclusiv veritabile lanțuri de școli sau spitale, de exemplu), concedierile pe motive de „convingere” nu reprezintă o raritate. Nu contest dreptul constituțional al unei organizații private, cu atât mai mult al uneia afiliate religios, de a concedia un angajat cu opinii neconvenabile. (Dimpotrivă, găsesc inevitabilă căutarea echilibrului între libertatea individuală, inclusiv cea de exprimare, și libertatea comunităților religioase de a își exercita credința în grup.) Dar tocmai aceasta este observația de fond: dreapta acceptă în mod curent limitarea libertății de exprimare atunci când vine vorba de propriile valori și propriile organizații.(11) Același lucru face și stânga pe care dreapta o condamnă, uneori cu temei.

4. În fine, tema libertății de exprimare în SUA are o dimensiune mai adâncă decât suprafața cazurilor de abuz, în care cetățeni de rând sunt concediați pe temei de rasism inventat și devin, grație mobilizării taberei opuse (și, iată, nu numai a ei), cauze publice.(12) Partea văzută a abuzurilor privește, într-adevăr, twitter mobs și call-out culture. Partea mai puțin văzută, sau rar semnalată public, ține nu de teama corporațiilor confruntate cu huliganii de stânga, ci de cultura corporatistă din Statele Unite, unde angajații nu se bucură de protecții în fața angajatorilor, care te dau afară fără să pregete dacă ajungi să reprezinți un cât de mic cost suplimentar. (O cultură și ea, ar zice unii, de dreapta.) Or, cum strategia presiunilor sociale este tocmai aceasta, să își promoveze valorile generând companiilor sau altor organizații „neconforme” costuri simbolice suplimentare, care de regulă se traduc rapid în costuri financiare (prin pierderea de clienți sau sponsori), nu este de mirare că angajații luați în vizor de mișcările sociale rămân, uneori cât ai zice pește, fără job. Nici dreapta militantă și nici stânga radicală nu sunt cu adevărat preocupate de ușurința cu care americanii își pierd venitul din rațiuni de opinie – și de ce ar fi, atâta vreme cât aceasta reprezintă o armă atât de eficace într-o societate fără protecții minimale pentru angajații de rând.

Mă opresc aici din observațiile privind contextul în care trebuie citită, în opinia mea, scrisoarea din Harper’s. Sumarul ghid de lectură de mai sus are menirea să pună în lumină complexitatea culturală a disputei, care scapă deseori comentatorilor, frecvent și datorită adeziunii la o tabără ideologică sau alta. Un atu important al scrisorii vine din faptul că a fost inițiată de voci ale stângii social-democrate – și nu doar voci de viță veche, ci și de membri neo-activiști. Invers, invitarea unor semnatari conservatori arată că, atunci când valorile sunt împărtășite, cele două părți se pot pune de acord măcar în privința unor demersuri comune. De altfel, președinția lui Trump a împins o parte din dreapta culturală într-o poziție oarecum simetrică de auto-analiză, cu destule voci dispuse la reevaluare. E greu de spus dacă asemenea inițiative vor duce cu adevărat undeva sau, dimpotrivă, vor fi înghițite de acuzele înfierbântate și de tirurile încrucișate, deja expediate neobosit. Chiar și așa, scrisoarea reprezintă, pentru unii (cărora mă alătur), un premiu de consolare.

NOTE__________

1(#) Termenul îmi este antipatic datorită referentului său vag, colorat ideologic și încărcat moral, dar cred că, în context, semnifică ce trebuie.

2(#) Folosesc „dreapta” și „stânga” într-un sens relaxat, fără pretenții de rafinament terminologic sau de aplicabilitate strictă.

3(#) Cititorii și cititoarele pot consulta, pe tema „fundamentelor” ideologice ale politicii, cartea lui Jonathan Haidt Mintea moralistă (București: Humanitas, 2016). Autorul se numără printre semnatarii scrisorii și este un cunoscut susținător al libertății de exprimare, în universități și în afara lor.

4(#) Împrumutată acum și în Europa.

5(#) Legătura dintre woke culture și religious awakenings (valurile de renaștere religioasă care au străbătut periodic America, timp de secole) este imediat reperabilă lingvistic.

6(#) Jurisprudența Curții Supreme a fost tranșantă în acest sens, garantând protecții care depășesc cu mult pe cele oferite în majoritatea statelor europene. Acesta sunt limitate însă la ingerința autorităților publice (federale și statale) și la comportamentul unor instituții publice („de stat”); nu afectează deciziile potrivnice libertății de exprimare din organizațiile private.

7(#) De exemplu: https://www.washingtonpost.com/nation/2018/12/12/cnn-fired-him-speech-some-deemed-anti-semitic-his-university-wont-punish-him/; https://www.insidehighered.com/news/2017/10/27/university-investigating-professors-anti-semitic-facebook-posts.

8(#) https://www.insidehighered.com/news/2017/07/24/bryan-college-faces-more-turmoil-response-firing-much-loved-longtime-professor.

9(#) https://www.insidehighered.com/news/2019/03/26/franciscan-u-steubenville-seeking-block-faculty-members-talking-about-university.

10(#) https://www.insidehighered.com/news/2019/06/10/wiccan-professor-sues-st-bonaventure-discrimination.

11(#) De fapt, dreapta conservatoare face chiar mai mult: susține – cu importante succese recente la Curtea Supremă – că organizațiile cu afiliere religioasă (nu doar bisericile) trebuie exceptate de la regulile federale privind discriminarea, nu doar cea pe bază de credințe sau comportamente relevante din punctul de vedere al religiei, ci de orice fel (de exemplu, pe bază de dizabilitate). Și nu doar în cazul personalului cu vocație (preoți, coriști etc.), ci în cazul oricărui angajat care are o vagă legătură cu practicile religioase (de exemplu, un profesor de matematică care spune rugăciunea de dimineață cu elevii săi). De văzut https://en.wikipedia.org/wiki/Hosanna-Tabor_Evangelical_Lutheran_Church_%26_School_v._Equal_Employment_Opportunity_Commission; https://en.wikipedia.org/wiki/Our_Lady_of_Guadalupe_School_v._Morrissey-Berru.

12(#) Articolul lui Yascha Mounk, unul dintre inițiatorii scrisorii, semnalizează astfel de cazuri în revista The Atlantic (https://www.theatlantic.com/ideas/archive/2020/06/stop-firing-innocent/613615/).

Distribuie acest articol

34 COMENTARII

    • Nu cred că pot fi comparate cele două articole. Cel al domnului Lăzescu este o mostră de activism, intervenind explicit împotriva militantismului BLM, în vreme ce acesta își propune doar precizarea contextului în care a fost redactată Harper’s Letter.

  1. Am uitat sa spun ca apreciez clarificarile din articol, si l-am citit cu real interes. De fapt, cam asta inseamna un articol care vrea sa informeze, comparativ cu un articol care vrea doar sa inflameze.

  2. Ma intereseaza subiectul si de aceea am citit articolul, cum se spune, cu creionul in mina. Am fost uimit sa aflu ca scrisoarea din Harper’s se referă la abuzurile unei părți a stângii contemporane, voi aminti mai jos, doar pentru a completa portretul, abuzuri similare atribuibile mai ales dreptei. dar probabil e din cauza ca-mi scapă deseori comentatorilor, frecvent și datorită adeziunii la o tabără ideologică sau alta.
    Ce ti-e domne si cu cheile astea, cu complexitatea culturală a disputei scrisoarea il face de rahat pe Trump, dar de fapt ea e impotriva stingii, si ca sa se stabileasca un echilibru autorul ne propune sa-i lovim si pe aia de dreapta.
    Am mai aflat ca demagogii de dreapta o exploatează deja. si ca cultura corporatistă din Statele Unite, unde angajații nu se bucură de protecții în fața angajatorilor, care te dau afară fără să pregete dacă ajungi să reprezinți un cât de mic cost suplimentar. de parca corporatiile ar trebui sa accepte cheltuielile suplimentare.
    Daca ai folosi un asemenea ghid sa vizitezi Bucurestiul ai ajunge in mod sigur la Vaslui.

    • Deci, scrisoarea in care se critica raspandirea cenzurii in cadrul stangii, prin abuzuri in numele BLM cum ar fi concedierea editorilor (pentru articole presupus anti-BLM), concedierea profesorilor (pentru presupuse atingere BLM) sau retragerea unor studii stiintifice (pentru ca rezultatele nu convin BLM) nu este in realitate impotriva stangii, ci doar un tertip miselesc de a da in Trump si in dreapta? Te pomenesti ca o fi de fapt chiar pro-BLM? (din moment ce orice „lovitura” suplimentara inspre dreapta este un exces…)

      Interesanta contorsionare a sensului scrisorii. Si cand te gandesti ca e cauzata doar de mentionarea lui Trump in introducere, mai degraba ca un leit-motiv identitar de stanga, el nefiind subiectul scrisorii respective. E un fel de test Rorschach.

  3. Dupa ce am chibzuit adinc am gasit cheia scrisorelei.
    Intelectualii sunt speriati, le e frica, fiecare dintre ei ar putea scapa un porumbel si gata, si-ar pierde joburile, n-ar mai putea publica, ar fi injurati.
    Deci au scris scrisoarea, la inceput au dat in Trump, prinde bine pt orice eventualitate, au dat semnal, suntem oameni de bine, suntem de ai nostri, adica cu voi, da fiti si voi mai milosi, mai lasati-ne si pe noi sa spunem cite ceva, ca altfel ce facem, nu putem chiar toata ziua sa cintam in cor. Mai batem si din tamburine.
    Ei spun, „Este necesar să păstrăm posibilitatea unui dezacord de bună-credință fără grave consecințe profesionale.”.. observati, spun fara GRAVE consecinte, adica ceva consecinte pot fi, ma rog, te taie la prima, dar ..
    Daca astia sunt intelectualii Americii, pai am pus-o!

    • Dar cum ar trebui sa sune scrisoarea unor intelectuali curajosi, dar care nu aproba nici politica lui Trump, nici excesele BLM?

      Sau mai bine, cum ar trebui sa sune scrisoarea oricarui om onest si curajos, care e ingrijorat de orice problema, dar nu aproba politica lui Trump in acea privinta?

      Asta, presupunand ca acceptati posibilitatea existentei unui om onest si curajos care nu-l aproba pe Trump. Ceea ce, stim deja, e problematic pentru multi.

      • Un asemenea articol nu ar trebui sa aiba nici o legatura cu aprobarea, sau nu, a politicii cuiva. O analiza serioasa ar putea ajunge la concluzia ca nu politica unui anumit presedinte a dus la distorsonarile de care e vorba, ci poate o filozofie a unei parti a societatii, care acum isi maninca puii, cum se zice de revolutii.
        Pt cei care au deschis televizoarele mai tirziu, si care gindesc mai greu, Trump are bubele lui, dar nu are nici o legatura cu dictatura pe care vrea sa o instituie intelectualii de bine. De altfel exact asemenea dictatura e prezenta si-n alte tari in care nu exista Trump, chiar si, sau mai ales, in democratica Europa.

    • 1) formularea „cititorii și cititoarele” e pleonastica – cititorii include orice cititoare
      2) „condamnarea libertinajului (de unde și impeachment-ul președintelui Clinton)” – o „interpretare” evident gresita. Clinton a fost „impeached” in decembrie 1998 pentru: „lying under oath and obstruction of justice” nu pentru ce-a facut Monica in biroul oval.
      3) …
      mda, n-are sens sa mai continui

  4. Well, nu stiu cum e in SUA, dar in Romania desi abuzurile verbale sint la ordinea zilei, s-au gasit destui zelosi anti-PC. Nu mai ai dom’le voie sa glumesti amical cu cioroi si jidani. Ca aceeasi oameni se dau cu tuhăsul de pamint cind face cite unul prin Frabza misto de cersetorii romani si ne arunca in aceeasi oala, e altceva. Atunci brusc generalizarile sint nasoale. Atunci incepem cu nuantari si farafasticuri.

  5. Pai daca nu mai exista libertatea de constiinta si de exprimare, in America, despre ce vorbim si de ce mai vorbim? Eventual ca sa-i prostim pe cei care n-au rabdare sa citeasca si nu vor sa-si bata capul sa gandeasca singuri. Daca „dogma” democratica a libertatii de exprimare si a dezbaterii este inlocuita cu apriorismul unei asa-zise judecati morale care selecteaza punctele de vedere care „trebuie” sa vada lumina tiparului, oare nu va e clar ca mergeti catre dictatura? Nici nu mai conteaza ca e de stanga sau de dreapta, toata miscarea asta nu face altceva decat sa-l valideze pe Trump si trumpismul. Aproape ca nici nu mai conteaza ca va fi reales sau nu, va ramane in istorie ca un militant pentru cauza democratiei!

  6. Autorul cauta sa puna sub semnul indoielii scrisoarea publicata de Harper discutand despre tot si toate numai despre tema ei. Adica, da, e adevarat ca avem o scrisoare semnata de 95% oameni de stanga ingrijorati de cultura anularii care face ravagii mai cu seama in institutiile culturale ale stangii, dar ar fi interesant sa discutam despre dreapta. De ce ar fi interesant e mai putin clar. Poate pentru ca asa se poate construi griul acela atat de frumos si necesar in situatiile in care Stanga politica isi da in petec. In realitate, ce face dreapta nu are nici o legatura cu epurarile de la New York Times, aiurelile de la Reuters sau LA Times, New York Magazine, Vox s.a.md.

    Macar e ambalat frumos ca sa para, la o lectura superficiala, o abordare echilibrata. Daca insa chiar dorea o abordare echilibrata, domnul Andreescu s-ar fi limitat la discutarea temei si nu a cator sunt in luna si in stele. Asa se prezinta relativismul moral in toata splendoarea sa.

    P.S. Paralela institutii religioase – publicatii media, facuta pentru a sugera ca dreapta ar fi ipocrita pentru ca se opune cancel culture si respecta dreptul organizatiilor religioase de a veghea la propriile credinte – tine doar daca recunoastem ca institutiile media sunt centre religioase.

  7. Excelent articol! Mă tem însă că în cazul în care te situezi în acest conflict la mijloc, ești automat etichetat ,,de stânga”. Oarecum logic într-adevăr, toleranța e o valoare mai de stânga decât de dreapta dar este relevant că oricum te poziționezi ei încearcă să te atragă în tribalismul lor. Vezi în acest sens luările de poziție ale majorității intelectualilor români cu privire la demolarea statuilor. Sau ultima poziție a lui Lucian Croitoru, de la BNR.

    • Claudiu, ati trait in Romania inainte de anul 1989? Daca raspundeti cu da, atunci ati caracteriza Romania (comunista) ca pe un stat unde toleranta era la ea acasa? Dar dupa 1989, sub o guvernare de stanga, era Romania un tinut al tolerantei sau mai degraba al intolerantei? Astazi, dupa 30 de ani de democratie, guvernata cam 80% din acest timp de stanga politica, ati considera Romania o tara unde domina toleranta ?

  8. E bine ca putem fi consolati cu atat de putin ( ca sa nu-i zic „nimic” , e totusi un efort sa strangi o suta de indivizi sa dea cu pixu’) din pacate este vorba despre altceva : cativa mai rasariti si-au dat seama ca bolovanul odata creat si aruncat la vale va avea efecte nesperate – aka exact opusul celor dorite.
    E fix motivul pentru care eu militez pentru cat mai multe drepturi {asociatie despre care nu e voie sa zici decat de bine }+ cat mai multi „refugiati” carora sa se ofere cele mai bune case si bani si avantaje + cat mai multe moschei + absolut tot ce vor astia de la beleme .
    Nasol ca au inceput si unii dintre ei sa isi dea seama si sa o lase mai moale,asta nu e bine.

  9. O diversiune ”din aia”, dle. Andreescu. Cine a citit/citeste scrisoarea celor 150 (care nu prea stiu pe ce lume trăiesc, nu-i așa?…) nu poate să nu remarce că lucruirile nu au nicio legătură cu așa numitul ”context” pe care-l prezentati dvs. aici.
    Cei 150 nu se pierd în teoretizări în genul celor pe care le amestecati aici – tocmai pentru că probabil au bănuit că discușia nuse termină niciodată. Cei 150 vin cu lucruri simple și foarte concrete – în genyul celor pentru care păreti determinat să găsiti justificări: ei vorbesc de interdicții de facto, de delict de opinie de facto, de pericolul contrângerii la ”consens”, de ”riscul” unei abordări care nu e în linie, profesori evaluați după autorii pe care-i citează etc, etc. (Aici: https://www.spectator.co.uk/article/debate-on-trial) .

    Iar când spuneți ”Cum ar trebui”… citită scrisoarea, există și o a doua cheie, bazată pe experiența nazimului și comunismului – care tot cam așa au început, și au căpătat amploare tot bazându-se pe bunul simț al majorității căreia parcă nu i-a venit să creadă că lucrurile pot degenera – iată o a doua cheie:

    la finalul filmului ”Procesul de la Nuremberg” (1961 – Stanley Kramer), artistul crează scena unei ultime întâlniri între procurorul american (Spencer Tracy) și judecătorul (condamnat) nazist Burt Lancaster.
    Intâlnirea e inițiată de judecătorul condamnat – voia să-l asigure pe procuror că nu si-ar fi închipuit vreodată că regimul nazist va merge atât de departe și că justiția va ajunge un simplu instrument de distrugere a celor nealiniați politic.
    Merită să reflectăm azi, în fața scrisorii celor 150, la răspunsul pe care scenaristul îl pune în gura procurorului: ”domnule judecător, trebuia să vă dați seama că nazismul va ajunge unde a ajuns în ziua în care ați condamnat sau ati tolerat condamnarea unui nevinovat”.
    Dar asta e artă, nu? …

    Ei bine, există exemple foarte concrete că – indiferent de ”context” – lucrurile au luat-o razna. Unele axemple pot fi zăsite aici (https://cursdeguvernare.ro/cristian-grosu-sexul-ingerilor-si-sexul-europei-despre-dusmanul-paraideologic-din-miezul-ue.html ), altele pot fi găsite în curricula universităților, pe de o parte, iar pe de alta și în vigilența armatelor de boți și de troli care au, nu-i așa, si ele dreptul la biberă exprimare..,.

  10. Un articol f bun si echilibrat.
    As adauga doar două idei (de doi bani):
    1. Cenzură de dreapta a fost si este prezenta prin controlul proprietarilor de media. Sunt notorii intervențiile directe ale unor oligarhi media de tip Murdoch in continutul publicațiilor controlate de trustul sau.
    2. Revolte de tip BLM nu sunt neaparat de stânga și nu tin de ideologie. Exista de vreo 5 ani o mișcare de protest bazată pe identitate fie ea religioasă, rasială, sexuală, etc. La baza acestei revolte este pierderea demnității, lipsa de respect a societății față de aceste grupuri.
    BLM ar fi apărut și intr-o administrație democrată (care bun este de loc de stânga) pentru ca grupul respectiv era la fel de privat de demnitate. Paradoxal percepția lipsei de demnitate a unor grupuri marginalizate din USA a dus la apariția lui Trump (care a specugat fenomenul) dar și la BLM.
    Francis Fukuyama a descris destul de bine intr-o carte apărută anul trecut, Identity, cauzele fenomenelor de azi.
    Ceea ce se întâmplă în Turcia, în UK, în Polonia sau Ungaria, sau in USA, nu sunt fenomene izolate, este un fenomen previzibil, oamenii nu trăiesc doar cu pâine și circ, au nevoie sa fie recunoscuți ca indivizi cu o minimă valoare in societate.

    • @Cinicul
      Interesante remarcile dvs.
      As adauga totusi ceva necesar. „pierderea demnității, lipsa de respect a societății față de aceste grupuri”, gogorita identitatii exacerbate la max.nu pot fie examinate/apreciate exclusiv prin prisma sentimentelor/emotiilor pe care, pretins, le resimt respectivele minoritati. Evident, intr-o societate democratica. Ptr.ca intr-o societate in care, printr-o intamplare, o minoritate ajunge sa dicteze lucrurile evolueza cu viteza fulgerului spre represiune.
      Teama de democratie e evidenta in cadrul grupurilor minoritare de orice fel. De la cele politice la cele rasiale, religioase, sexuale. Impunerea valorilor proprii pe calea represiunii, fortei, distrugerii se poate proba cu usurinta.
      Cum procedam cu indivizii/grupurile care refuza, militant, valorile/nomele unor societati pe care vasta majoritate le considera foarte convenabile? De ce ar trebui ca majoritatea sa se acomodeze la schimbari cerute vehement de minoritati si nu si invers?!? De ce se prefera schimbarea radicala pe cale juridic-administrativa si nu democratic-referendara ?!?

      • Respectarea legi este obligatorie si pentru minoritati, de orice fel or fi ele.
        Cand însă legea nu este respectată, fără impunitate, de catre lideri politici, vezi cazul Dominic Cummings, sau cazul Trump care a ordonat sa fie rupte afișele care cereau ocuparea a numai 1/2 din locurilor la adunarea de la Tulsa, atunci orice credibilitate este pierdută.

    • „Revolte de tip BLM nu sunt neaparat de stânga și nu tin de ideologie”
      Cam în ce zonă a spectrului politic credeți că se află BLM când două dintre cele trei fondatoare declară public „we are trained marxists” ? (interviul cu declarația, e din anul 2015 și e disponibil pe youtube) Și apropos BLM e fondată în 2013.

  11. Compararea stipulata in prima fraza (liberali, adica social-democrati) e inapta din nastere. Releva o necunoastere severa a realitatii americane.
    Am mai spus: din Romania totul se vede si intelege diferit, insa “nevoia” de lafaiala ii face pe multi habarniste niste “intelectuali” de reper! Tipic dambovitean. In rest, soare si vreme buna!

    • „In the United States liberalism is associated with the welfare-state policies of the New Deal program of the Democratic administration of Pres. Franklin D. Roosevelt, whereas in Europe it is more commonly associated with a commitment to limited government and laissez-faire economic policies…”

      Terence Ball, „Liberalism”, https://www.britannica.com/topic/liberalism

      Ball e un cunoscut political scientist universitar american. In SUA, eticheta de „liberal” e folosita, de obicei, pentru adeptii politicilor Partidului Democrat. Atat de acestia din urma, cat si de opozantii lor politici, asa cum o atesta titluri amuzante ca How to Talk to A Liberal (If You Must) [Ann Coulter], Liberalism is a Mental Disorder [Michael Savage], Godless: The Church of Liberalism [tot Coulter].

  12. Din dorinta de a relativiza situatia, iata ca ajungem si la concluzia ca stanga este mai toleranta decat dreapta ( am putea concluziona si ca ….comunistii erau/sunt mai toleranti decat nazistii?). Discutia poate continua
    ,teoretic, la nesfarsit in aceasta cheie ideologica.
    Numai ca aici comentam despre actiunile agresive ale stangii ( si nu neaparat extreme), care se intampla ASTAZI. Unde sunt intolerantii de dreapta ASTAZI? Care le este participarea ” echilibrata” la conflict? Sau faptul ca niste cetateni americani, de diverse convingeri, au ridicat statui ( celebrand valori ca onoarea, vitejia in lupta, chiar apartinand unui general confederat) de-a lungul istoriei lor este blamabil in vecii-vecilor?

  13. @cinicul
    Plec de la o afirmatie a dvs. pe care mi-o insusesc: „oamenii nu trăiesc doar cu pâine și circ, au nevoie sa fie recunoscuți ca indivizi cu o minimă valoare in societate.” Numai ca, pentru asta, ar cam trebui sa si ai o minima valoare. Iar daca n-o ai si nu contribui, cu fortele tale, atatea cate sunt, la mersul societatii, e nevoie sa ti-o dovedesti negand valorile existente, distrugand realizarile inaintasilor. Si atunci vei avea o statuie in Cardiff, ( care-ti va recunoaste valoarea de protestatar) in locul comerciantului de sclavi care a contribuit, din averea sa marsav agonisita, la propasirea orasului. Cred ca e superfluu sa va intreb daca, pentru recunoasterea valorii dvs., ati iesi la demolari de statui ( Goga, Gherea – s-a mai intamplat prin anii’90, etc.) si, daca tot v-ar fi la indemana, si la ceva devalizari de magazine; tinand cont ca ati primi aplauze de la un segment activ al populatiei autohtone.

    • Nu pot sa va contrazic, gloata nu stabilește valoarea. In plus peste tot trebuie sa domnească legea. Dacă gloata făcea o petitie la Consiliul local se putea scoate statuia in mod legal și civilizat. In ale ordine de idei, i-as provoca pe distinșii intelectuali români, foarte critici la adresa daramarii statuilor, sa spuna unde erau atunci când se ridicau statuile lui Antonescu prin anii 2000.

      • In noua ordine de idei: cred ca putem avea pareri de la alb la negru, trecand prin multe nuante de gri, despre personalitatile politice, de la democrati la dictatori. Un singur exemplu, banal: Un anticomunist convins ( Churchill ) s-a aliat cu tatucul comunistilor ( Stalin ), pentru a invinge pe anticomunistul Hitler. Si, de aici, tomuri intregi de comentarii din toate directiile, inclusiv ale istoricilor.
        Numai ca, in cazul statuilor, avem doar doua posibilitati: a fi sau a nu fi. Pastrarea bazoreliefurilor de pe o seama de biserici protestante din Germania, profund jignitoare la adresa poporului evreu, adaugandu-li-se o tabla explicativa in fata, mie imi pare o solutie ipocrita dar practica, adecvata doar pentru relicve istorice de sute de ani. N-as vedea acum statuile lui Lenin, Stalin, Hitler, Antonescu, Zelea Codreanu, Ceausescu, etc., pe socluri si cu tablite explicative. pentru simplu fapt ca manifestarile lor reprobabile au avut loc in modernitate, contra democratiei, intr-o perioada cand aceasta isi stabilise regulile. Si, indiferent de cate calitati reale le-ar descoperi istoricii unuia sau altuia.

          • Sincer, nu inteleg. Va rog explicati-va afirmatia.
            Incercam sa spun ca, in timp ce o statuie exista /sau nu fizic, in functie de o parere majoritara la un moment dat, o personalitate istorica poate avea cele mai diverse interpretari in acelasi timp. Cum ar fi sa vedem o personalitate istorica cu o statuie triumfatoare intr-un parc, alaturi de aceeasi, cu o statuie batjocoritoare, la doua strazi distanta? Una este sa analizam personalitatile istorice din oricate puncte de vedere dorim si alta sa le transformam in simboluri pentru anumite calitati ale lor si sa le urcam pe socluri.

            • Inteleg acum ce ati vrut sa spuneti. Totusi nu pricep cum stabilim care sunt riteriile si valorile prin care societatea poate valida meritele cuiva care poate sa aiba o statuie. Vot? Un exemplu la care sigur este greu de dat un răspuns care să nu contrazică corectitudinea politică îmbrățișată de intelectualii români umblati pe la universități mediocre din Occident. Dacă s-ar pune la vot dreptul lui Antonescu de a avea o statuie sunt convins că 2/3 din romani ar fi pentru. Asta este, folosind comentariul, dvs valoarea acceptată de majoritate. Si totusi presiuni externe și obediență interna spun alta. Ce răspundeți la asta?

  14. … 150 de intelectuali nu pot compune nici măcar o propoziție în care sa spună fără echivoc ceea ce cred. La ce este de folos știința lor atunci?

  15. „CP face parte din strategia (complexă) a dreptei conservatoare americane din anii nouăzeci de a deplasa lupta împotriva Partidului Democrat, pe-atunci mutat la centrul politic, pe tărâmul culturii și al valorilor”
    Fără supărare, mâna pe carte… vă lipsesc vreo 50 de ani de „război cultural”. Și nu, nu e cu „dreapta conservatoare americană”

  16. Articolul declara ca se doreste o clarificare a contextului cultural, dar reuseste exact contrariul, pentru ca neglijeaza aspectul esential: cine detine puterea culturala?
    Argumentul prezentat face parte din arsenalul tipic de raspuns al stangii cand este atacata pe subiectul PC: whataboutismul, praf in ochi al catorva cazuri ale unor institutii marginale „de dreapta”, care ar trebui sa echivaleze cu activismul ideologic al unor corporatii de trilioane de dolari, universitati gen Ivy League, toata presa main stream, curtea supreama (dominata, culmea, cica, de conservatori), partidul democrat, mai nou bisericile main stream, etc, etc.
    O analiza onesta ar trebui sa releve si reactiile fortelor culturale dominante. Ce a scris New York Times despre acele cazuri? Sprijin pentru libertata de exprimare sau infierare pentru intoleranta religioasa? Am citit doar referinta la cazul Bryan College, si insasi articolul citat arata ca este un caz mai complex decat prezentarea simplista – victoria dreptei impotriva libertatii de exprimare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Liviu Andreescu
Liviu Andreescuhttps://www.researchgate.net/profile/Liviu_Andreescu.
Liviu Andreescu este profesor la Facultatea de Administrație și Afaceri a Universității din București, unde predă (mai ales) politici publice. Până în 2014, a predat, timp de 13 ani, Studii Americane la Universitatea Spiru Haret. În 2005-2006 a petrecut, ca bursier Fulbright, un an academic într-o universitate conservatoare din Texas, unde a studiat libertatea academică în învățământul superior cu afiliere religioasă.

Colectia Contributors.ro

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

Cuvintele care ucid şi zidurile din noi

“Şcoala noastră e o şcoală unilaterală intelectualistă, iar nu o şcoală educativă, în sens larg. Ea nu ţine seama nici de...

Isus al meu: o cronică şi două scrisori

Am citit cu interes şi multă curiozitate intelectuală volumul Isus al meu al lui Gabriel Liiceanu şi pentru că sunt un cititor...

Soluție: Trenuri la Aeroportul Otopeni la cadență de 10′

Un proaspăt comunicat al CFR Călători ne spune că în urma analizei graficelor de circulație împreună cu CFR Infrastructură s-a ajuns la...

Despre inconsistența „punctelor critice” în evoluția sistemelor naturale complexe

Tu vei muri de bătrânețe. Eu voi muri din cauza schimbărilor climatice. Tânăra care poartă pancarta pe care se...

Pandemia, criza economica si mersul capitalismului. Este un nou moment de cotitura?

–urmare la un interviu-- Omenirea va invinge in razboiul teribil cu Covid-19, un...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.